Suspension of proceedings under Art. 242 Civil Procedure Code for failure to submit evidence: limits on extreme sanction versus probative decay and right to trial in reasonable time

Şedinţa publică din data de 9 februarie 2023

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 16.08.2017 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă sub nr. x/2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, a formulat contestaţie şi a solicitat anularea în parte a deciziei contestate, iar prin hotărârea ce se va pronunţa să fie invalidată Hotărârea nr. 2398/19.12.2012 emisă de Comisia judeţeană Argeş urmând a fi acordate despăgubiri pentru suprafaţa de teren în funcţie de categoria de folosinţă, respectiv pentru bunul imobil construcţie proprietatea autorilor săi. De asemenea, a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă

Prin sentinţa civilă nr. 2360 din 18 decembrie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis în parte contestaţia formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor-Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, având ca obiect contestaţie întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 165/2013 - fond funciar, a dispus anularea parţială a Deciziei nr. 15598/31.05.2017 emisă de CNCI şi a obligat pârâta să emită o nouă decizie care să cuprindă un număr de 71.500 puncte în favoarea reclamantului A.. A fost menţinută în rest decizia contestată.

3. Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie

Prin decizia civilă nr. 1048A din 15 iulie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelurile declarate de apelanta-pârâtă Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor şi apelantul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 2360/18.12.2018, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă în dosarul nr. x/2017. A anulat sentinţa civilă atacată şi a reţinut cauza în rejudecare. A fost stabilit termen de judecată la data de 14.11.2019.

Pentru termenul de judecată din data de 14.11.2019, reclamantul A. a fost citat cu menţiunea că are obligaţia de a depune la dosar următoarele înscrisuri:

- declaraţie autentică prin care să declare că nu s-au încasat despăgubiri şi totodată, că îşi asumă obligaţia rambursării acestora în cazul în care, ulterior acordării beneficiului legii, se constată şi se dovedeşte că totuşi s-au acordat;

- certificat de moştenitor prin care să facă dovada că este moştenitor legal al defuncţilor pe numele cărora s-a emis decizia de retrocedare.

Faţă de împrejurarea că în cauză s-a dispus în mod repetat amânarea, în urma solicitărilor reclamantului, motivat de faptul că nu a obţinut înscrisurile solicitate de instanţă, la data de 11 noiembrie 2021 a fost suspendată cauza în temeiul art. 242 C. proc. civ.

Prin încheierea din 3 martie 2022 a fost respinsă cererea de repunere pe rol formulată de pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor şi menţinută măsura suspendării dispusă prin încheierea de şedinţă din 11 noiembrie 2021.

4. Recursul declarat în cauză

Împotriva încheierilor de şedinţă din data de 11 noiembrie 2021 şi 3 martie 2022 a declarat recurs pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor solicitând admiterea recursului, casarea încheierilor şi trimiterea cauzei spre continuarea judecăţii.

În cuprinsul memoriului de recurs, recurenta arată că în mod greşit a dispus Curtea de Apel Bucureşti suspendarea cauzei în condiţiile în care în prezent se judecă apelul declarat de aceasta, apel suspendat în baza art. 242 C. proc. civ.

Subliniază faptul că nu poate fi sancţionată de către instanţă prin suspendarea cauzei, existând riscul perimării apelului, în contextul în care reclamantul este cel care nu şi-a îndeplinit o obligaţie stabilită în sarcina sa.

Arată că în încheierea de suspendare este menţionat faptul că reclamantul a depus la dosar o cerere prin care solicită fie amânarea cauzei pentru a depune la dosar înscrisurile solicitate, fie suspendarea acesteia.

Subliniază necesitatea repunerii pe rol a cauzei având în vedere solicitările acesteia de continuare a judecăţii cauzei, neputând fi sancţionată pentru pasivitatea reclamantului.

5. Apărările efectuate în cauză

Intimatul, deşi legal citat, nu a formulat întâmpinare.

6. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor. Prin încheierea de şedinţă din 17 noiembrie 2022 a fost admis în principiu recursul declarat de pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor împotriva încheierilor de şedinţă din 11 noiembrie 2021 şi 3 martie 2022 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie pronunţate în dosarul nr. x/2017. A fost fixat termen de judecată la data de 9 februarie 2023.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţiei şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, Înalta Curte apreiază că este fondat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 242 alin. (1) C. proc. civ. "Când constată că desfăşurarea normală a procesului este împiedicată din vina reclamantului, prin neîndeplinirea obligaţiilor stabilite în cursul judecăţii, potrivit legii, judecătorul poate suspenda judecata, arătând în încheiere care anume obligaţii nu au fost respectate. Dispoziţiile art. 189 sunt aplicabile."

Textul legal consacră un caz special de suspendare a judecăţii, întemeiat pe culpa reclamantului, dedusă din neîndeplinirea obligaţiilor stabilite în cursul judecăţii.

În cazurile evocate de acest text legal, suspendarea judecăţii nu este însă obligatorie, instanţa de judecată având posibilitatea de a aprecia asupra circumstanţelor care o justifică.

Obiectul cauzei îl constituie cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, prin care acesta solicită anularea în parte a deciziei contestate, iar prin hotărârea ce se va pronunţa să fie invalidată Hotărârea nr. 2398/19.12.2012 emisă de Comisia judeţeană Argeş, urmând a fi acordate despăgubiri pentru suprafaţa de teren în funcţie de categoria de folosinţă, respectiv pentru bunul imobil construcţie proprietatea autorilor săi.

Prin încheierea recurată, pronunţată în calea de atac a apelului promovat de fiecare dintre părţi, s-a dispus suspendarea judecăţii în temeiul dispoziţiilor art. 242 C. proc. civ., apreciindu-se că întrucât reclamantul nu a depus înscrisurile solicitate de instanţă încă de la termenul de judecată din data de 14.11.2019, în cauză sunt incidente dispoziţiile legale menţionate în justificarea suspendării judecăţii.

Înalta Curte constată însă că măsura dispusă de instanţă, deşi reprezintă o sancţiune ce are vocaţia de a afecta interesele părţii ce a dovedit pasivitate şi dezinteres în soluţionarea cauzei, afectează, în realitate, şi drepturile şi interesele părţii neaflate în culpă, respectiv pe cele ale recurentei-pârâte.

Pe de altă parte, se reţine că, în circumstanţele date, instanţa de judecată, în măsura în care a apreciat necesitatea administrării unui anume probatoriu şi faptul că sarcina probei incumbă reclamantului, avea la îndemână alte remedii sau constrângeri procedurale ce ţin de regimul probator pentru a determina partea să se conformeze obligaţiilor stabilite cu prilejul cercetării pricinii cu scopul de a asigura soluţionarea cauzei, cum ar fi, în plan probator, sancţiunea decăderii din dreptul de a proba. Suspendarea judecăţii a fost reglementată ca o sancţiune extremă, de adoptat în acele situaţii limită în care desfăşurarea procesului ar fi imposibilă din pricina conduitei părţii, fiind văzută de legiuitor ca subsidiară scopului final al procesului civil constând în finalizarea judecăţii, iar nu în temporizarea acesteia.

Întrucât măsura adoptată de instanţa de apel nu se justifică în condiţiile prevederilor art. 242 alin. (1) C. proc. civ., atâta timp cât nu se poate susţine că cercetarea procesului - prin aplicarea unei sancţiuni specifice conduitei culpabile a reclamantului - era împiedicată, se apreciază ca fiind incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că potrivit art. 6 C. proc. civ., "Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în termen optim şi previzibil...". Or, reclamantul nu şi-a îndeplinit obligaţiile stabilite de instanţă încă din anul 2019, ceea ce a condus la amânarea repetată a cauzei şi suspendarea acesteia la data de 11 noiembrie 2021. Menţinerea soluţiei de suspendare a cauzei ar conduce la încălcarea dreptului părţii care nu se află în culpă la soluţionarea acesteia în termen optim şi previzibil.

Faţă de toate cele de sus, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor împotriva încheierilor de şedinţă din 11 noiembrie 2021 şi 3 martie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul x/2017 pe care le va casa şi va trimite cauza pentru continuarea judecăţii aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor împotriva încheierilor de şedinţă din 11 noiembrie 2021 şi 3 martie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2017.

Casează încheierile atacate şi trimite cauza aceleiaşi curţi de apel pentru continuarea judecăţii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 februarie 2023.