Recourse dismissed: cooperative member's abusive litigation found illicit but corporate claim for defamation damages rejected for lack of proven prejudice.

Şedinţa publică din data de 9 februarie 2023

asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea formulată la data de 31 ianuarie 2017, reclamantele S.C. A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul C., au solicitat instanţei să dispună: obligarea pârâtului C. la plata sumei de 360.000 RON către reclamanta A., reprezentând despăgubiri pentru daunele produse prin denigrarea societăţii şi a sumei de 1 leu către reclamanta B., reprezentând despăgubiri pentru daunele produse prin denigrarea acesteia.

Prin cererea precizatoare a acţiunii, reclamanta A., prin reprezentant legal B., a solicitat obligarea pârâtului şi la plata despăgubirilor pentru desfăşurarea de activităţi contrare societăţii, fără a se indica cuantumul acestora.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia I civilă

Prin sentinţa civilă nr. 222S din 25 octombrie 2019, Tribunalul Braşov, secţia I civilă a respins acţiunea formulată de reclamantele S.C. A. şi B., ca neîntemeiată; a admis cererea de intervenţie accesorie în favoarea pârâtului formulată de intervenienta D.; a respins cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienta E. S.R.L..

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Braşov

Prin decizia nr. 1350/Ap din 8 octombrie 2019, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă a respins, ca nefondată, excepţia lipsei calităţii de reprezentant a apelantei B. pentru reclamanta S.C. A., invocată de pârâtul C.; a respins apelul formulat de apelanta A. împotriva sentinţei civile nr. 222S/25 octombrie 2019 pronunţată de Tribunalul Braşov, ca nefondat; a admis apelul declarat de apelanta B. împotriva aceleiaşi sentinţe civile, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis cererea formulată de reclamanta B. împotriva pârâtului C.; a obligat pârâtul C. la plata către reclamantă a sumei de 1 leu reprezentând daune morale cauzate prin exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale; a admis în parte cererea de intervenţie accesorie în favoarea pârâtului formulată de intervenienta D.; a păstrat dispoziţiile sentinţei atacate privind: cererea adiţională, cererea de intervenţie accesorie în interesul pârâtului raportat la soluţia de respingere a cererii formulate de reclamanta A., precum şi cu privire la cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienta principală S.C. E. S.R.L.; a obligat pe intimatul C. la plata către apelanta B. a sumei de 3.240 RON reprezentând cheltuieli de judecată, din care 40 RON taxă judiciară de timbru pentru fond şi apel, raportat la pretenţiile admise, şi suma de 3.200 RON cu titlu de onorariu avocat.

4. Decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă

Prin decizia civilă 2532 pronunţată la data de 24 noiembrie 2020 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă au fost admise recursurile declarate de reclamanta A. şi de pârâtul C. împotriva deciziei nr. 1350Ap din 8 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, a fost casată decizia şi trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

5. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă, în rejudecare

Prin decizia civilă nr. 599/Ap din 19 mai 2021, Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă a respins apelul formulat de apelanta-reclamantă A. în contradictoriu cu intimatul-pârât C. împotriva sentinţei civile nr. 222/S pronunţată la data de 25.10.2018 de Tribunalul Braşov, secţia I civilă, ca neîntemeiat; a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă B. împotriva aceleiaşi sentinţe pe care a schimbat-o în parte, în sensul că: a admis cererea astfel cum a fost formulată de reclamanta B. în contradictoriu cu pârâtul C. şi a obligat pârâtul C. la plata către reclamanta B. a sumei de 1 leu reprezentând daune morale cauzate prin exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale; a admis în parte cererea de intervenţie accesorie în interesul pârâtului, formulată de intervenienta accesorie D. şi a păstrat celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate; a obligat intimatul-pârât C. la plata către apelanta-reclamantă B. a sumei de 5990 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

6. Recursul declarat în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 599/Ap din 19 mai 2021 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă a formulat recurs reclamanta A. solicitând admiterea recursului şi, pe cale de consecinţă, modificarea deciziei în sensul admiterii şi a celorlalte capete de cerere respinse de instanţa de apel, respectiv obligarea intimatului Macarie la daune în favoarea S.C. A. pentru întreaga activitate defăimătoare, prejudiciabilă realizată faţă de această societate şi constatarea desfăşurării de activităţi contrare intereselor societăţii A. chiar de către intimatul Macarie, în calitatea sa de membru cooperator. A solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.

În cuprinsul cererii de recurs reclamanta a invocat următoarele aspecte: instanţa de apel a analizat separat motivele de apel constatând, fără temei legal, că în privinţa reclamantei S.C. A. nu s-a făcut dovada prejudiciului şi nici a intenţiei în ce priveşte săvârşirea faptelor ilicite; contrar considerentelor curţii de apel, în cauză s-a probat că pârâtul, fără a fi titularul dreptului la acţiune şi fără a avea acordul vreunui membru fondator al societăţii reclamante, a promovat repetat acţiuni respinse de instanţele de judecată în care reclamanta a figurat ca pârâtă.

De asemenea, este nelegală decizia instanţei de apel din care rezultă o analiză extrem de sumară a legăturii de cauzalitate dintre acţiunile abuzive ale pârâtului şi prejudiciul creat societăţii reclamante. Justa apreciere a probelor presupunea analizarea coroborată a probelor administrate, constând în declaraţii de martori şi înscrisurile depuse la dosar.

Soluţia pronunţată în privinţa daunelor solicitate de reclamanta S.C. A. este nefondată. Prin respingerea acestor pretenţii instanţa de apel a limitat dreptul de protecţie recunoscut de lege persoanei juridice. Legea nu face nicio distincţie între persoanale fizice şi cele juridice şi nu limitează drepturile nepatrimoniale ocrotite. Arată că, în lipsa unor criterii legal reglementate, instanţele pot întâmpina dificultăţi în stabilirea cuantumului despăgubirilor, însă aceasta nu echivalează cu imposibilitatea evaluării daunei morale solicitate.

Pentru încălcarea drepturilor nepatrimoniale persoana juridică poate pretinde despăgubiri materiale sau morale, precum şi alte mijloace de reparare a prejudiciului. Dispoziţiile art. 257 C. civ. se aplică prin asemănare şi drepturilor nepatrimoniale ale persoanei juridice.

Este adevărat că dispoziţiile art. 72 C. civ. care reglementează dreptul la reputaţie face referire doar la persoana fizică, însă alin. (2) al acestui articol menţionează că aceste dispoziţii se aplică prin asemănare şi persoanei juridice.

În speţă, atât imaginea societăţii, cât şi a persoanei fizice, administrator al societăţii, sunt indisolubil legate, procesele intentate de către pârât afectând ambele persoane. Potrivit art. 15 C. civ., niciun drept nu poate fi exercitat cu scopul de a vătăma sau păgubi pe altul într-un mod exclusiv şi nerezonabil, contrar bunei-credinţe.

În speţă sunt îndeplinite cumulativ condiţiile pentru atragerea răspunderii civile delictuale, astfel cum sunt prevăzute de art. 1357 C. civ. În aprecierea caracterului ilicit al unei fapte urmează a fi avute în vedere nu numai normele juridice, ci şi cele de convieţuire socială.

În ceea ce priveşte soluţia dată de instanţa de apel asupra cererii de constatare a activităţii desfăşurate de pârâtul C. ca fiind contrare intereselor A., şi aceasta este dată cu încălcarea normelor de drept material, în dovedirea acestui aspect fiind reiterate faptele săvârşite de pârât, şi anume demersurile procesuale abuzive şi repetate împotriva reclamantelor desfăşurate în perioada 2006-2017, care impuneau atragerea răspunderii delictuale a acestuia.

Instanţa de apel a apreciat în mod greşit că în speţă nu este îndeplinită condiţia intenţiei pentru admiterea acestui petit, fără însă a observa că răspunderea delictuală se analizează prin prisma celei mai uşoare culpe care, de altfel, a şi fost probată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

7. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la data de 21 decembrie 2021, pârâtul C. a invocat excepţia netimbrării recursului, excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea motivelor de recurs în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului întrucât a fost formulat de o persoană fără calitate procesuală. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului.

Prin întâmpinarea depusă la 07 decembrie 2021, reclamanta B. a solicitat admiterea recursului.

Recurenta-reclamantă A. a formulat răspuns la întâmpinare, solicitând înlăturarea apărărilor din întâmpinare şi admiterea recursului.

8. Procedura de filtru

La 8 noiembrie 2021 a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă dosarul nr. x/2017 având ca obiect recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 599/Ap din 19 mai 2021 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă, fiind repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 4.

La data de 8 decembrie 2022, recurenta-reclamantă a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit, conform chitanţei de la dosar.

La 07 aprilie 2022, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost analizat în complet de filtru, dispunându-se comunicarea acestuia către părţile din cauză.

Prin încheierea din data de 6 octombrie 2022 recursul a fost admis în principiu şi acordat termen de judecată la data de 9 februarie 2023.

Referitor la excepţia netimbrării recursului, invocată prin întâmpinare, Înalta Curte a constatat că recurenta-reclamantă a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantum de 3.702,5 RON, astfel că excepţia a fost respinsă.

Cu privire la excepţia nulităţii recursului, în susţinerea căreia s-a pretins că recursul a fost întocmit de o persoană fără calitate procesuală întrucât administratorul societăţii nu a fost mandatat prin hotărâre a Adunării Generale Ordinare a membrilor cooperatori, aceasta a fost respinsă ca nefondată, în raport cu dispoziţiile art. 58, art. 60 şi art. 79 din Actul constitutiv al societăţii reclamante coroborate cu prevederile art. 7 pct. II, lit. e) din Contractul de administrare şi gestionare a patrimoniului societăţii A.. Potrivit acestor dispoziţii, preşedintele este şi administratorul unic al societăţii, care are atribuţii de reprezentare în relaţia cu terţii, în condiţiile stabilite prin contractul de administrare, recursul fiind promovat, astfel, cu respectarea dispoziţiilor anterior menţionate.

Relativ la criticile formulate, contrar susţinerilor din întâmpinare şi din punctul de vedere la raport, s-a reţinut că acestea se pot subsuma, în parte, prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate de recurentă şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Cu titlu preliminar, se impune a se arăta, în ceea ce priveşte concluziile la care a ajuns curtea de apel în evaluarea situaţiei de fapt, precum şi modul în care instanţa de apel a apreciat probatoriul administrat în cauză, că acestea nu pot forma obiect de verificare de către Înalta Curte, faţă de particularităţile căii extraordinare cu care a fost învestită prezenta instanţă, astfel cum acestea rezultă din motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în raport de care este îngăduită doar examinarea criticilor de nelegalitate a hotărârii, însă nu şi a celor de netemeinicie.

Prin acţiunea dedusă judecăţii, întemeiată pe instituţia răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie ca urmare a prejudiciului de imagine adus reclamantelor S.C. A. şi B., s-a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul C., să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 360.000 RON către reclamanta A. şi a sumei de 1 leu către reclamanta B.. De asemenea, reclamanta A., prin reprezentant legal B., a solicitat obligarea pârâtului şi la plata despăgubirilor pentru desfăşurarea de activităţi contrare societăţii.

Prima instanţă a respins acţiunea ca nefondată, aceasta apreciind că în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 1357 C. civ., întrucât fapta indicată de reclamante ca fiind cauzatoare de prejudicii, constând în promovarea de litigii în instanţă, plângeri penale şi sesizări, nu are caracter ilicit şi nu constituie un abuz de drept, nefiind incidente dispoziţiile art. 15 C. civ.

În rejudecare, după casarea deciziei pronunţate în apel în primul ciclu procesual, instanţa de apel a reţinut săvârşirea de către intimat a unor fapte ilicite constând în introducerea în mod repetetat a unor acţiuni pe rolul instanţelor de judecată, acţiuni care au fost respinse fie ca inadmisibile, fie ca fiind introduse de o persoană lipsită de calitate procesuală activă, constatându-se astfel că intimatul pârât nu şi-a exercitat drepturile procesuale în limitele legale.

De asemenea, caracter ilicit i s-a atribuit şi faptei intimatului de a formula plângere penală împotriva reclamantei B. pentru săvârşirea faptei prevăzute şi pedepsite de art. 115 lit. c) din Legea 1/2005, care prevede că este infracţiune fapta administratorului unic de a nu convoca adunarea generală în cazurile prevăzute de lege, în condiţiile în care, prin sentinţa civilă 2397/C/16.05.2007 a Tribunalului Braşov, a fost respins, printre altele, capătul de cerere privind stabilirea datei şi orei la care se va desfăşura adunarea generală ordinară a membrilor cooperatori, acţiunea fiind respinsă ca inadmisibilă şi promovată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Întrucât demersurile judiciare iniţiate de intimatul-pârât C. au fost exercitate cu depăşirea limitelor legale, instanţa de apel a constat şi abuzul de drept procesual săvârşit de acesta, contrar celor reţinute de prima instanţă.

Prin urmare, în analiza condiţiilor răspunderii civile delictuale reglementate de dispoziţiile art. 1357 C. civ., instanţa de apel a considerat îndeplinită condiţia săvârşirii unor fapte ilicite de către intimatul C..

Dacă în ceea ce o priveşte pe reclamanta persoană fizică s-a constatat îndeplinită condiţia existenţei unui prejudiciu moral ca urmare a contestării de către intimatul-pârât în mod repetat, abuziv, a calităţii de reprezentant al societăţii comerciale, prin formularea unor plângeri penale împotriva sa şi a unor acţiuni în justiţie în mod neîntemeiat, precum şi legătura de cauzalitate dintre faptele săvârşite şi prejudiciu, în ceea ce o priveşte pe reclamanta persoană juridică, Curtea a reţinut că nu s-a făcut dovada prejudiciului pretins, nefiind probate afectarea reputaţiei societăţii comerciale, pierderea unor contracte sau a unor şanse de câştig ori a unor beneficii ca urmare a formulării de către intimatul-pârât a cererilor şi acţiunilor în justiţie, în mod repetat.

În ceea ce priveşte solicitarea reclamantei A. privind constatarea desfăşurării de activiţăţi contrare societăţii comerciale, în cadrul chioşcului deţinut de S.C. E. S.R.L., al cărei reprezentant legal este intimatul pârât C., Curtea a reţinut ca nedovedită fapta ilicită imputată intimatului şi legătura de cauzalitate dintre prejudiciul pretins şi fapta imputată, precum şi împrejurarea că nu se poate stabili în mod cert intenţia directă sau indirectă a intimatului de a urmări prejudicierea societăţii.

Contrar susţinerilor recurentei din memoriul de recurs, prin care arată că instanţa de apel a analizat separat motivele invocate în apel ce au stat la baza celor două capete de cerere, ajungându-se astfel la soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată faţă de reclamanta persoană juridică, Înalta Curte constată că, în limitele prevăzute de art. 477 din C. proc. civ. raportat la prevederile art. 501 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., instanţa de apel a procedat la rejudecarea apelurilor declarate în cauză.

Prin memoriul de apel aflat la filele nr. x din volumul I al dosarului de apel şi prin concluziile scrise aflate la filele nr. x din acelaşi volum, apelantele-reclamante au criticat soluţia adoptată de prima instanţă, invocând motive identice în susţinerea capătului de cerere privind obligarea pârâtului la plata despăgubirilor pentru prejudicii de imagine aduse celor două reclamante. Capătul de cerere privind constatarea desfăşurării de activităţi contrare societăţii a fost motivat de către apelante în sensul cauzării de prejudicii de către societatea E. S.R.L., al cărui administrator este intimatul din prezenta cauză, ca urmare a neglijenţei manifestate în activitatea chioşcului aflat la parterul clădirii A., ceea ce a atras indignarea vizitatorilor la proiectul cultural intitulat "Braşoveniile - Renaştarea meşteşugurilor istorice ale Braşovului".

Din analiza deciziei recurate, reiese că instanţa de apel a soluţionat apelul reclamantelor în limitele casării stabilite prin decizia nr. 2532 din 24 noiembrie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ţinând seama de toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată, în acord cu prevederile art. 501 alin. (3) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte critica referitoare la o analiză sumară a probatoriului administrat, aceasta nu poate fi primită. În dezvoltarea acestui motiv de casare, recurenta arată că instanţa de apel a analizat extrem de sumar legătura de cauzalitate dintre acţiunile abuzive ale intimatului pârât şi prejudiciul de imagine şi pecuniar creat societăţii A.. Ulterior, arată că justa apreciere a probelor urma să fie realizată de instanţa de apel prin analizarea coroborată a declaraţiilor martorilor audiaţi cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, ceea ce ar fi condus la admiterea apelului.

În realitate, recurenta critică modul în care instanţele de fond au interpretat probele administrate în cursul judecăţii.

Înalta Curte reţine că interpretarea probelor administrate de instanţele de fond este o operaţiune care se circumscrie aspectelor de netemeinicie a hotărârii atacate, neputându-se cenzura în recurs modalitatea în care instanţa de apel a apreciat probele relevante pentru soluţionarea cauzei.

Totodată, stabilirea chestiunilor de fapt ale procesului aparţine judecătorilor fondului cauzei, aceştia încuviinţând probele în raport de teza probatorie propusă şi de utilitatea lor în dezlegarea aspectelor litigioase.

În acest demers, în vederea stabilirii existenţei sau inexistenţei faptelor pentru a căror dovedire probele au fost încuviinţate, judecătorul apreciază probele în mod liber, potrivit convingerii sale, în afară de cazul când legea stabileşte puterea lor doveditoare, aşa cum dispune art. 264 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin urmare această critică nu poate fi primită, având în vedere că prin recurs pot fi supuse controlului judiciar numai aspecte de nelegalitate, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., conform cărora casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.

În ceea ce priveşte critica prin care recurenta se arată nemulţumită de respingerea pretenţiilor sale în contextul în care faţă de persoana fizică cererea a fost admisă prin raportare la aceleaşi fapte ilicite în ceea ce priveşte primul capăt de cerere al acţiunii introductive de instanţă, iar cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere s-au constatat neîndeplinite condiţiile atragerii răspunderii civile delictuale, aceasta este nefondată.

Cu privire la primul capăt de cerere, recurenta apreciază că instanţa de apel a făcut în cauză o aplicare greşită a prevederilor art. 257 C. civ. potrivit cărora dispoziţiile prezentului titlu (apărarea drepturilor nepatrimoniale) se aplică prin asemănare şi drepturilor nepatrimoniale ale persoanelor juridice, astfel că în cauză instanţa trebuia să facă aplicarea dispoziţiilor art. 252 C. civ. potrivit cărora orice persoană fizică are dreptul la ocrotirea valorilor intrinseci fiinţei umane, cum sunt viaţa, sănătatea, integritatea fizică şi psihică, demnitatea, intimitatea vieţii private, libertatea de conştiinţă, creaţia ştiinţifică, artistică, literară sau tehnică. În aceste condiţii, consideră îndeplinite condiţiile atragerii răspunderii civile delictuale reglementate de art. 1357 C. civ. şi în raport cu reclamanta persoană juridică.

Cercetând decizia recurată, se constată că instanţa de apel a apreciat, în ceea ce o priveşte pe reclamanta B., îndeplinite toate condiţiile atragerii răspunderii civile delictuale reglementate de art. 1357 C. civ.

În ceea ce o priveşte pe recurenta A., instanţa de apel a considerat îndeplinită condiţia săvârşirii faptei ilicite de către intimatul C., însă a apreciat neîndeplinită condiţia prejudiciului, cea a legăturii de cauzalitate între faptă şi prejudiciu, precum şi cea a vinovăţiei.

Prin urmare, contrar criticilor aduse de către recurentă în cuprinsul memoriului de recurs, instanţa de apel nu a negat dreptul acesteia la apărarea drepturilor sale nepatrimoniale, recunoscând caracterul ilicit al faptelor imputate intimatului şi în raport de persoana juridică, însă a considerat că nu sunt îndeplinite, în mod cumulativ, toate condiţiile necesare atragerii răspunderii civile delictuale.

Astfel, din probatoriul administrat în cauză, respectiv din depoziţiile martorelor F. şi G. coroborate cu înscrisurile contabile ce reflectă situaţia economică a societăţii în perioada 2012-2018, instanţa de apel a concluzionat în sensul nedovedirii prejudiciului pretins de către societatea reclamantă, câtă vreme nu rezultă afectarea reputaţiei acesteia în mediul de afaceri sau din punct de vedere economic. De asemenea, recurenta nu a dovedit nici pierderea unei şanse sau a unui câştig pe care, în condiţii obişnuite, ar fi putut să îl realizeze şi de care a fost lipsită.

În aceste condiţii, referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material", indicat de recurentă ca temei de drept al recursului, Înalta Curte reţine că ipotezele circumscrise acestui motiv se referă la situaţiile în care instanţa aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecăţii, dă eficienţă unei norme generale în condiţiile existenţei unei norme speciale aplicabile sau oferă o interpretare sau aplicare greşită textului de lege incident în cauză.

Or, raportând cele expuse la litigiul pendinte, ce are ca obiect răspunderea civilă delictuală, Înalta Curte reţine că instanţa de apel a făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 1349 şi 1357 alin. (1) C. civ., ale art. 72 C. civ. ("(1) Orice persoană are dreptul la respectarea demnităţii sale. (2) Este interzisă orice atingere adusă onoarei şi reputaţiei unei persoane, fără consimţământul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75,") precum şi a dispoziţiilor art. 253 alin. (4) şi 257 C. civ.

Potrivit jurisprudenţei constante a CEDO (a se vedea, spre exemplu, Cauza Tolstoy Miloslavsky c. Regatului Unit), daunele morale se stabilesc în raport de consecinţele negative suferite de victimă, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care victimei i-a fost afectată situaţia profesională şi socială. În cuantificarea prejudiciului moral, aceste condiţii sunt subordonate condiţiei aprecierii rezonabile pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs, astfel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără justă cauză a celui care pretinde daune morale.

În contextul în care prejudiciul real şi efectiv produs nu a fost dovedit de către reclamanta persoană juridică, în mod corect instanţa de apel a apreciat ca nefiind îndeplinită această condiţie în ceea ce priveşte cererea reclamantei persoane juridice.

În ceea ce priveşte capătul de cerere privind răspunderea civilă delictuală decurgând din desfăşurarea de către intimatul-pârât de activităţi contrare societăţii comerciale, în cadrul chioşcului deţinut de E. S.R.L., al cărei reprezentant legal este intimatul pârât C., se constată că, prin apelul promovat, recurenta a invocat caracterul ilicit al faptelor intimatului ca urmare a neglijenţei manifestate în activitatea chioşcului aflat la parterul clădirii A., ceea ce a atras indignarea vizitatorilor la proiectul cultural intitulat "Braşoveniile - Renaştarea meşteşugurilor istorice ale Braşovului". Motivele aduse în sprijinul cererii de recurs în ceea ce priveşte capătul de cerere numărul doi sunt parţial diferite de cele cu care recurenta a învestit instanţa de apel, astfel că nu pot fi criticate direct în recurs aspecte care nu au fost invocate în faţa instanţei de apel, pentru că, într-o atare situaţie, instanţa de recurs nu poate exercita controlul judiciar asupra hotărârii pronunţate, iar analizarea, direct în faza recursului, a motivelor ar duce la privarea de un grad de jurisdicţie şi, implicit, la încălcarea principiului "non omisso medio".

Faţă de această împrejurare, instanţa de recurs urmează să analizeze doar criticile care privesc desfăşurarea de către intimatul-pârât de activităţi contrare societăţii din perspectiva neglijenţei manifestate în perioada de desfăşurare a proiectului cultural mai sus-amintit, invocate de recurentă şi în apel şi analizate de instanţa de apel, în acord cu prevederile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 483 C. proc. civ.

În susţinerea acestui motiv, recurenta arată că, în baza art. 30 din Actul constitutiv al societăţii, pârâtul avea obligaţia să respecte valorile şi principiile mişcării cooperatiste, să respecte prevederile actului constitutiv şi ale Legii 1/2005, să respecte hotărârile adoptate de AGA sau de Administratorul unic. În consens cu instanţa de apel, Înalta Curte apreciază că recurenta nu a dovedit fapta ilicită imputată intimatului. Prin faptă ilicită, ca element al răspunderii civile delictuale, se înţelege orice acţiune sau inacţiune prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv sau chiar interesului ce aparţine unei persoane. Principiile mişcării cooperatiste, a căror încălcare este reclamată, se află menţionate la art. 7 alin. (3) din Legea 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei şi sunt următoarele: principiul asocierii voluntare şi deschise, principiul controlului democratic al membrilor cooperatori, principiul participării economice a membrilor cooperatori, principiul autonomiei şi independenţei societăţilor cooperative, principiul educării, instruirii şi informării membrilor cooperatori, principiul cooperării între societăţile cooperative şi principiul preocupării pentru comunitate.

Analizând faptele imputate se constată, în principal, că recurenta reproşează intimatului încălcarea obligaţiilor stabilite prin actul constitutiv, însă faptele imputate, şi anume neglijenţa manifestată în îngrijirea amplasamentului chioşcului aflat în folosinţa societăţii administrate de intimat, nu se regăsesc în enumerarea obligaţiilor ce trebuie respectate de membrii cooperatori. În aceste condiţii, în mod corect a concluzionat instanţa de apel faptul că recurenta nu a dovedit caracterul ilicit al faptei imputate intimatului. Nici principiile mişcării cooperatiste mai sus-amintite nu pot fi considerate încălcate prin raportare la faptele imputate intimatului.

De asemenea, instanţa de apel era în drept să reţină, în temeiul probelor administrate, că nu a fost dovedită legătura de cauzalitate între prejudiciul invocat de apelantă şi fapta ilicită imputată intimatului-pârât, aceea de a produce dezordine şi gunoaie în scopul a afecta activitatea societăţii recurente.

Prin urmare, având în vedere că îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale reglementată de art. 1349 C. civ. - fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate între fapta imputată şi prejudiciu şi vinovăţia - trebuie să fie cumulativă, rezultă că atâta vreme cât s-a constatat inexistenţa faptei ilicite în legătură cu al doilea capăt de cerere, analiza celorlalte condiţii ale răspunderii civile delictuale devine superfluă în cauză.

În acest context, se reţine caracterul nefondat al criticii recurentei-reclamante referitoare la dovedirea prejudiciului cauzat şi la faptul că instanţa trebuia să stabilească dacă există vinovăţia pârâtului, deoarece analiza condiţiilor răspunderii civile delictuale este graduală, astfel că dacă una dintre acestea nu este îndeplinită nu se mai impune analiza celorlalte condiţii legale.

În consecinţă, raportat la cele expuse, Înalta Curte, apreciind că motivele de recurs invocate sunt nefondate în ansamblul lor, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 599/Ap din 19 mai 2021 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.

În ceea ce priveşte cererea formulată de recurentă privind obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere soluţia pronunţată cu privire la cererea de recurs, în temeiul prevederilor art. 453 C. proc. civ. aceasta urmează a fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 599/Ap din 19 mai 2021 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 februarie 2023.