Preliminary contract enforceability: Prescription start triggered by contractual notification clause as suspensive condition

Şedinţa publică din data de 24 noiembrie 2022

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa la 2 iunie 2021, sub nr. x/2021, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B. şi C., pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare, având ca obiect transmiterea dreptului de proprietate asupra terenului situat în Bucureşti, str. x (fost nr. 7, conform certificatului de nomenclatură urbană nr. x/04.09.2006, emis de DEIC - SNU - Primăria Municipiului Bucureşti, fostă Ogorului nr. 34), reprezentând terenul în suprafaţă de 288 mp, identificat cadastral sub nr. x, înscris în cartea funciară nr. x Bucureşti, astfel cum rezultă din încheierea nr. x/09.11.2006 a ANCPI-OCPI Sector 3 Bucureşti, în condiţiile şi termenii prevăzuţi în antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat şi autentificat la 4 august 2011 de Biroul Notarului Public D., între pârâţii B. şi C., în calitate de promitenţi-vânzători, pe de o parte, şi reclamantă, în calitate de promitentă-cumpărătoare, cu cheltuieli de judecată.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 1.669 alin. (1) şi art. 1.279 alin. (3) C. civ.

Pârâţii au formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională.

Prin întâmpinare, au invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi, în subsidiar, au solicitat respingerea cererii, ca nefondată.

Prin cererea reconvenţională au solicitat adaptarea promisiunii de vânzare-cumpărare încheiate între părţi, în temeiul impreviziunii, în sensul creşterii preţului de cumpărare al terenului până la suma totală de 153.330 euro, pentru ca obligaţiile părţilor să fie reechilibrate şi preţul terenului să reflecte valoarea minimă de piaţă a acestuia sau să se dispună încetarea contractului dacă adaptarea contractului nu este posibilă.

Reclamanta a formulat întâmpinare la cererea reconvenţională, solicitând respingerea acesteia, în principal, ca inadmisibilă şi, în subsidiar, ca neîntemeiată.

2. Hotărârea Tribunalului Constanţa

Prin sentinţa nr. 3826 din 3 noiembrie 2021, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă a admis excepţia prescripţiei, invocată de pârâţi. A respins cererea principală formulată de către reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii B. şi C., ca prescrisă. A admis excepţia inadmisibilităţii cererii reconvenţionale, invocată de reclamanţi. A respins cererea reconvenţională, ca inadmisibilă. I-a obligat pe pârâţii-reclamanţi la plata către reclamanta-pârâtă a sumei de 3.595 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, din care suma de 3.000 RON reprezentând onorariu de avocat şi suma de 595 RON, reprezentând cheltuieli de deplasare. A respins, ca nefondată cererea pârâţilor-reclamanţi privind obligarea reclamantei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

3. Hotărârea Curţii de Apel Constanţa

Prin decizia nr. 113/C din 2 mai 2022, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă a admis apelul principal formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. şi apelul incident formulat de pârâţii B. şi C. împotriva sentinţei nr. 3826 din 3 noiembrie 2021 pronunţate de Tribunalul Constanţa, secţia I civilă. A anulat sentinţa civilă nr. 3826 din 3 noiembrie 2021 a Tribunalului Constanţa, secţia I civilă şi a trimis cauza, spre rejudecare, acestei instanţe.

4. Recursul

Împotriva deciziei nr. 113/C din 2 mai 2022, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă au declarat recurs pârâţii B. şi C..

Invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ulterior expunerii situaţiei de fapt şi a parcursului dosarului, recurenţii au susţinut nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva încălcării normelor de drept material aplicabile în cauză.

Recurenţii au învederat că instanţa de apel a considerat greşit că nu prezintă relevanţă aspectul potrivit căruia părţile au stabilit un termen sau o condiţie, întrucât prescripţia începe să curgă de la împlinirea termenului sau a condiţiei, ceea ce, în cauză, nu s-a realizat sau că nerespectarea de către recurenţi a obligaţiei de informare a promitentei-cumpărătoare cu privire la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a litigiilor privitoare la teren determină neîndeplinirea termenului suspensiv. Au apreciat recurenţii că obligaţia de informare a rămas fără obiect, în condiţiile în care intimata este cea care i-a notificat cu privire la finalizarea dosarului nr. x/2007, solicitând încheierea contractului de vânzare-cumpărare şi formulând cererea de administrare a dovezilor, în cadrul căreia a declarat că termenul de prescripţie de 6 luni a început să curgă, deoarece nu şi-a asumat obligaţia de a depune diligente pentru a se informa cu privire la finalizarea litigiilor.

Recurenţii au arătat că instanţa de apel trebuia să stabilească dacă părţile au afectat obligaţia de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare de un termen sau de o condiţie.

Contrar aspectelor reţinute de instanţa de apel, distincţia dintre termen şi condiţie este relevantă, având în vedere caracteristicile şi efectele distincte ale fiecărei modalităţi.

Invocând dispoziţiile art. 1023 şi ale art. 1024 din C. civ. de la 1864, recurenţii au afirmat că distincţia esenţială între termen şi condiţie rezidă din faptul că termenul este un eveniment viitor si sigur ca realizare, spre deosebire de condiţie, care este incertă ca realizare. Astfel, împlinirea termenului nu poate depinde de voinţa uneia dintre părţile contractante, acesta fiind sigur ca realizare la încheierea contractului.

Astfel, dacă evenimentul se îndeplineşte, se produc efectele îndeplinirii termenului suspensiv, adică dreptul devine pur şi simplu, iar obligaţia corelativă devine exigibilă.

Recurenţii au menţionat că, în cuprinsul antecontractului, părţile au stabilit un termen suspensiv incert, pentru că litigiul având ca obiect grăniţuirea terenului lor avea să se termine cu certitudine, nefiind însă cunoscut momentul pronunţării unei decizii definitive şi irevocabile.

Împlinirea termenului, prin pronunţarea hotărârii definitive şi irevocabile, a determinat exigibilitatea obligaţiei de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare şi începutul cursului termenului de prescripţie, potrivit art. 2524 alin. (2) C. civ.. Astfel, împlinirea termenului determină exigibilitatea obligaţiei şi curgerea prescripţiei, indiferent de cunoaşterea îndeplinirii evenimentului de către creditor.

Este real că recurenţii şi-au asumat obligaţia de informare a promitentei-cumpărătoare cu privire la momentul îndeplinirii termenului, aceasta neavând obligaţia de a se informa cu privire la stadiul de soluţionare a dosarului nr. x/2007 Însă, neîndeplinirea obligaţiei de informare nu determina neîmplinirea termenului, ci putea fi considerată drept un caz de suspendare a curgerii termenului de prescripţie, potrivit art. 2532 pct. 5 C. civ.

În aceste condiţii, termenul (evenimentul viitor şi sigur de care părţile au legat exigibilitatea obligaţiei de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare) s-a împlinit.

Neîndeplinirea obligaţiei de informare cu privire la împlinirea termenului putea reprezenta un caz de suspendare a prescripţiei. Însă, intimata a cunoscut împlinirea termenului suspensiv şi a comunicat, la 5 noiembrie 2020, că a luat cunoştinţă, de pe portalul instanţelor judecătoreşti, că pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie se află dosarul nr. x/2007, având ca părţi pe recurentul B. şi pe E.. Prin decizia nr. 635 din 28 octombrie 2020, această instanţă a constatat, irevocabil, nulitatea recursului.

În aceste condiţii, recurenţii au apreciat că a fost depăşit unul dintre impedimentele care îi împiedicau să încheie contractul, obligaţia de încunoştinţare a intimatei rămânând fără obiect, încheierea contractului de vânzare fiind exigibilă, iar partea adversă putând apela la instanţă pentru a obţine îndeplinirea sa.

Recurenţii au apreciat că intimata cunoştea curgerea termenului de prescripţie de 6 luni, astfel cum a afirmat în cadrul dezbaterilor din 12 ianuarie 2021 asupra cererii de asigurare de probe, neputând să se dezică de afirmaţiile făcute prin intermediul reprezentantului său.

Au arătat că, prin încheierea din 12 ianuarie 2021, a fost respinsă cererea de asigurare a dovezilor, instanţa învestită cu soluţionarea acesteia reţinând că nu este admisibilă, întrucât eludează alte căi procesuale pentru a intra în posesia unor hotărâri judecătoreşti.

În aceste condiţii, intimata nu a fost împiedicată să formuleze cererea de chemare în judecată în prezentul dosar, înainte de împlinirea termenului de prescripţie, cel târziu la 5 mai 2021, calculat de la momentul la care aceasta a cunoscut împlinirea acestuia - finalizarea litigiului, indiferent de rezultat - sau de conţinutul hotărârii de grăniţuire, care putea afecta întinderea terenului recurenţilor cu maximum 30 mp.

Din moment ce intimata nu a fost diligentă şi a formulat cererea abia la 2 iunie 2021, prima instanţă a respins în mod corect cererea de chemare în judecată ca fiind prescrisă, iar instanţa de apel a admis în mod eronat apelul.

Recurenţii au susţinut că nu poate fi primit raţionamentul laconic şi formalist al instanţei de apel, care a ignorat prevederile în materia termenului suspensiv şi prescripţia extinctivă, considerând că partea (creditorul) care cunoaşte că obligaţia debitorului este exigibilă şi îl încunoştinţează cu privire la acest aspect, se poate prevala de faptul că debitorul nu 1-a încunoştinţat despre ce ştia deja.

Practic, urmând raţionamentul instanţei de apel, după primirea notificării din 5 noiembrie 2020, recurenţii trebuiau să expedieze către intimată o notificare cu conţinut identic. Acest comportament ar fi fost absurd, obligaţia de informare rămânând fără obiect pentru că scopul acesteia, prestaţia agreată (informarea intimatei cu privire la împlinirea termenului) fusese deja obţinută de aceasta, chiar dacă nu avea obligaţia de a se informa.

5. Întâmpinarea şi răspunsul la întâmpinare

La 28 septembrie 2022, intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Recurenţii nu au depus răspuns la întâmpinare.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Litigiul poartă asupra unei promisiuni de vânzare a cărei realizare, prin suplinirea acordului părţilor, este cerută de către reclamant în calitate de promitent cumpărător, promitenţii vânzători, recurenţii din prezenta cauză, invocând prescripţia dreptului de a solicita executarea convenţiei, iar pe cale reconvenţională solicitând adaptarea antecontractului încheiat în anul 2011.

Instanţele de fond au reţinut, sub aspectul situaţiei de fapt, că prin antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/04.08.2011, pârâţii B. şi C., în calitate de promitenţi-vânzători, s-au obligat să vândă, iar reclamanta S.C. A. S.R.L., în calitate de promitent-cumpărător, s-a obligat să cumpere dreptul de proprietate asupra imobilului-teren situat în Bucureşti, str. x, reprezentând un teren în suprafaţă de 288 mp.

În cuprinsul antecontractului s-a menţionat că promitenţii-vânzători au declarat că terenul în cauză face obiectul a două litigii Dosarul nr. x/2007 şi Dosarul nr. x/2010.

De asemenea, s-a menţionat că promitenţi-vânzători se obligă să îndeplinească "toate formalităţile prealabile (prezentarea deciziilor instanţelor, privind toate litigiile existente asupra terenului descris mai sus, obţinerea extrasului de carte funciară pentru autentificare, a certificatului de atestare fiscală), astfel încât vânzarea să se perfecteze în condiţii legale".

În ceea ce priveşte momentul încheierii contractului promis, s-a prevăzut:

"contractul de vânzare-cumpărare se va încheia în formă autentică, după rămânerea definitivă şi irevocabilă a deciziilor instanţelor de resort privind litigiile existente asupra terenului, situaţie ce va fi notificată promitentului cumpărător de promitenţii vânzători, la adresa sediului social a acestuia".

Dosarul nr. x/2007 a fost soluţionat irevocabil în data de 28.10.2020, prin Decizia nr. 635/2020 iar Dosarul nr. x/2010 la data de 07.07.2011, prin Decizia nr. 2035.

Prima instanţă a apreciat că părţile au stabilit un termen suspensiv care afectează executarea antecontractului, termenul fiind un eveniment viitor şi sigur ca realizare care amână începutul executării dreptului subiectiv civil şi a îndeplinirii obligaţiei civile corelative.

A respins acţiunea, constatând prescris dreptul la acţiune care a început să curgă de la data de 28.10.2020. A considerat că împrejurarea că pârâţii promitenţi-vânzători s-au obligat să îndeplinească formalităţile necesare încheierii contractului de vânzare-cumpărare, cu referire la prezentarea hotărârilor judecătoreşti privind toate litigiile existente asupra terenului, nu modifică momentul exigibilităţii dreptului de a încheia contractului de vânzare-cumpărare promis, expres descris în cuprinsul antecontractului ca fiind momentul soluţionării definitive şi irevocabile a deciziilor privind litigiile existente asupra terenului. A respins susţinerea pârâţilor privind existenţa unei condiţii şi nu a unui termen suspensiv, reţinând că, prin stabilirea obligaţiei pârâţilor de a îndeplini formalităţile prealabile vânzării şi de a notifica reclamantei rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârilor judecătoreşti în litigiile privind terenul, părţile nu au convenit asupra unui eveniment viitor şi nesigur ca realizare de care depinde chiar naşterea dreptului, iar obligaţiile asumate de pârâţi referitoare la efectuarea demersurilor necesare pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică nu echivalează cu o condiţie suspensivă. Totodată a respins cererea reconvenţională, faţă de soluţia dată petitului principal.

Instanţa de apel a admis apelul, a anulat sentinţa primei instanţe şi a trimis cauza spre rejudecare instanţei de fond, considerând că termenul de prescripie nu s-a împlinit. În acest sens, a apreciat că termenul de prescripţie începe să curgă, potrivit clauzei contractuale, de la data stabilită de părţi prin convenţia intervenită între ele (antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/04.08.2011), pentru încheierea contractului prefigurat (cel de vânzare-cumpărare), respectiv după rămânerea definitivă şi irevocabilă a deciziilor instanţelor de resort privind litigiile existente asupra terenului, situaţie ce urma a fi notificată promitentului cumpărător de promitenţii vânzători, la adresa sediului social a acestuia.

Curtea de apel a constatat că, prin raportare la conţinutul aceleiaşi clauze, nu prezintă relevanţă calificarea modalităţii care afectează obligaţia asumată de promitenţii vânzători, termen sau condiţie, atât timp cât, în ambele situaţii, termenul de prescripţie începe să curgă de la data împlinirii termenului ori a îndeplinirii condiţiei, aspect nerealizat în cauză. Astfel, chiar dacă hotărârile judecătoreşti au devenit definitive, această situaţie nu a fost notificată promitentului cumpărător de către promitenţii vânzători, la adresa sediului social a acestuia, dat fiind conţinutul clar şi nemodificat al clauzei contractuale şi al convenţiei, în ansamblu. Or, acest detaliu reglementat între părţile convenţiei, respectiv obligaţia de informare asupra soluţionării definitive şi irevocabile a proceselor promitenţilor vânzători, în legătură cu clauza supusă analizei, nu s-a realizat.

Consideră nerelevante, sub aspectul determinării momentului începerii cursului prescripţiei şi al împlinirii cursului acesteia, apărările promitenţilor vânzători care au invocat faptul că obligaţia de notificare a terminării litigiului a rămas fără obiect motivat de faptul că reclamanta a cunoscut soluţia pronunţată în dosarul nr. x/2007 al Curţii de Apel Bucureşti şi a introdus o cerere de asigurare a probelor având drept interes realizarea promisiunii până la împlinirea termenului de prescripţie de 6 luni.

Apreciază că nu cădea în diligenţa reclamantei de a face demersuri şi a se informa prin mijloace proprii în legătură cu soarta celor două litigii privitoare la imobilul a cărui dobândire în proprietate o urmărea, fiind străine cauzei şi considerentele primei instanţe, care a reţinut că obligaţia de informare nu prezintă relevanţă întrucât nu echivalează cu o condiţie suspensivă. Aşadar, sunt întemeiate criticile reclamantei prin care a pretins că termenul de prescripţie nu putea curge în contra sa cât timp nu a fost informată de evenimentul declanşator al acestuia (finalizarea litigiului de grăniţuire).

Recurenţii critică, din perspectiva dispoziţiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., considerarea ca nerelevantă a calificării modalităţii ce afectează obligaţia, apreciind că antecontractul conţine un termen suspensiv în privinţa executării obligaţiilor, termenul împlinindu-se la data finalizării litigiilor, moment de la care a început să curgă prescripţia.

Recurenţii au arătat că instanţa de apel trebuia să stabilească dacă părţile au afectat obligaţia de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare de un termen sau de o condiţie.

Recurenţii susţin că, în cuprinsul antecontractului, părţile au stabilit un termen suspensiv incert, pentru că litigiul având ca obiect grăniţuirea terenului lor avea să se termine cu certitudine, nefiind însă cunoscut momentul pronunţării unei decizii definitive şi irevocabile. Împlinirea termenului, prin pronunţarea hotărârii definitive şi irevocabile, a determinat exigibilitatea obligaţiei de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare şi începutul cursului termenului de prescripţie, potrivit art. 2524 alin. (2) C. civ.. Astfel, împlinirea termenului determină exigibilitatea obligaţiei şi curgerea prescripţiei, indiferent de cunoaşterea îndeplinirii evenimentului de către creditor.

Neîndeplinirea obligaţiei de informare nu ar determina neîmplinirea termenului, ci ar putea fi considerată drept un caz de suspendare a curgerii termenului de prescripţie, potrivit art. 2532 pct. 5 C. civ.. De altfel, intimata a cunoscut împlinirea termenului suspensiv astfel că obligaţia lor de încunoştinţare a intimatei a rămas fără obiect, împrejurare ce rezultă şi din încheierea de respingere a cererii de asigurare a dovezilor, repinsă ca inadmisibilă pe motiv că eludează alte căi procesuale pentru a intra în posesia unor hotărâri judecătoreşti. În aceste condiţii, intimata nu a fost împiedicată să formuleze cererea de chemare în judecată în prezentul dosar, înainte de împlinirea termenului de prescripţie.

Critica este nefondată.

Astfel, deşi convenţia este supusă reglementării cuprinse în C. civ. de la 1864, în vigoare la data încheierii ei, prescripţia aplicabilă convenţiei este cea de la data la care aceasta începe să curgă, în aplicarea art. 201 din Legea nr. 71/2011 şi a art. 1669 alin. (2) din noul C. civ., chestiune dezlegată de instanţa de fond şi neatacată în apel.

Potrivit art. 1.669 C. civ.:,,(1) Când una dintre părţile care au încheiat o promisiune bilaterală de vânzare refuză, nejustificat, să încheie contractul promis, cealaltă parte poate cere pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract, dacă toate celelalte condiţii de validitate sunt îndeplinite. (2) Dreptul la acţiune se prescrie în termen de 6 luni de la data la care contractul trebuia încheiat."

În aplicarea acestei dispoziţii legale, ceea ce se impută instanţei de apel este greşita stabilire a momentului naşterii dreptului la acţiune.

Astfel, instanţa de apel a susţinut că, din interpretarea clauzei referitoare la exigibilitatea dreptului, respectiv a obligaţiei corelative privind transferul proprietăţii, rezultă că părţile au convenit asupra a două condiţii: prima, ca litigiile referitoare la întinderea proprietăţii să se finalizeze, iar a doua, ca promitenta cumpărătoare să fie notificată la sediul său social. A reţinut că, în cauză, promitenţii vânzători nu şi-au îndeplinit această obligaţie, situaţie în care termenul de precripţie nu a început să curgă, devenind astfel nerelevantă pentru soluţionarea excepţiei calificarea modalităţii care afectează obligaţia asumată de promitenţii vânzători, termen sau condiţie, cât timp, în ambele situaţii, termenul de prescripţie începe să curgă de la data împlinirii termenului ori a îndeplinirii condiţiei.

Analizând conţinutul clauzei care a amânat exigibilitatea obligaţiei asumate, rezultă că, într-adevăr, aceasta cuprinde două evenimente raportat la care, pendente conditione, nu se poate vorbi de posibilitatea executării de bună voie sau silită a acesteia, nefiind exigibilă. Primul reper, este definitivarea litigiului privind proprietatea, riscul temporizării executării dar şi al menţinerii integrităţii obiectului material al convenţiei fiind suportat de vânzător, al doilea reper este notificarea adresată promitentului cumpărător, reprezentând momentul de la care riscul temporizării se transmite cumpărătorului, întrucât marchează naşterea dreptului creditorului de a opta în cunoştinţă de cauză pentru executarea convenţiei sau pentru rezoluţiunea ei, în cazul în care, prin efectul hotărării judecătoreşti, este modificat obiectul material şi juridic al acesteia.

Prin urmare, obligaţia este afectată de o condiţie suspensivă, evenimentul viitor şi nesigur fiind reprezentat, nu de actul propriu zis al notificării, cât de aducerea la cunoştinţa cumpărătorului a soluţiei pronunţate în acel litigiu care poate afecta obiectul material al convenţiei, respectiv întinderea şi configuraţia imobilului.

Corect a apreciat instanţa de apel că, în condiţiile în care părtile au convenit asupra notificării cumpărătorului în legătură cu soluţia, acesta este momentul de la care curge termenul de prescripţie. Data notificării, ce marchează momentul aducerii la cunoştinţa promitentului cumpărător a modalităţii de rezolvare a litigiului, reprezintă data de la care acesta, cunoscând soluţia, apreciază cu privire la menţinerea condiţiilor pentru care şi-a exprimat consimţământul la încheierea promisiunii de vânzare şi de la care va suporta riscurile pasivităţii sale prin începerea curgerii termenului de prescripţie în favoarea debitorului său.

De asemenea, în acest context, astfel cum corect a constatat instanţa de apel, împrejurarea că promitenta cumpărătoare ar fi cunoscut de finalizarea procesului este nerelevantă, întrucât nu poate fi asimilată executării obligaţiei promitenţilor vânzători asumată prin convenţie, neputându-se prezuma că a fost cunoscut şi conţinutul hotărârii, favorabil sau nu, continuării executării promisiunii în forma convenită iniţial.

Prin urmare, în mod corect instanţa de apel a aplicat dispoziţiile referitoare la instituţia prescripţiei extintive raportat la conţinutul clauzei conţinute în promisiunea de vânzare, considerând că termenul de prescripţie nu a început să curgă, nefiind incidente dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În consecinţă, în baza art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

În baza art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga pe recurenţii-pârâţi la plata către intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a sumei de 4.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ., în raport de complexitatea cauzei şi activitatea apărătorului ales în faza procesuală a recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii B. şi C. împotriva deciziei nr. 113/C din 2 mai 2022 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.

Obligă pe recurenţii-pârâţi la plata către intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a sumei de 4.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 24 noiembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.