Inopposability of gratuitous real estate donation to creditor under the Civil Code revocatory action, requiring debtor’s knowledge of insolvency but not specific intent to defraud

Şedinţa publică din data de 24 noiembrie 2022

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secţia civilă la 5 decembrie 2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B., C., prin reprezentant legal B., şi D., să se constate, în baza art. 1562 şi următ. C. civ., inopozabilitatea contractului de donaţie imobiliară autentificat sub nr. x/20.02.2019 de notarul public E., din cadrul Societăţii Profesionale Notariale "F.", prin care pârâta a transmis, cu titlu gratuit, către ceilalţi pârâţi întregul său drept de proprietate asupra terenului intravilan în suprafaţă de 3.961 mp, situat în Turda, str. x, jud. Cluj, înscris în CF nr. x Turda, cu nr. cf nr. vechi x Poiană şi nr. top. vechi x, sub A1, cu nr. cad. x, având categoria de folosinţă curţi, construcţii, cu observaţii/referinţe teren pentru construcţii, suprafaţa din acte fiind 3.961,15 mp, pe care au fost edificate următoarele imobile: sub A1.1, cu nr. cad. x - C1 - construcţie anexă în suprafaţa de 556 mp, cu observaţii/referinţe magazine, şi sub A1.2, cu nr. cad. x - C2, având destinaţia de construcţie de locuinţe, cu o suprafaţă la sol de 180 mp, construcţie compusă din şapte încăperi şi coridor, înscrisă pe numele pârâţilor C. şi D., cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea Tribunalului Cluj

Prin sentinţa nr. 436 F din 24 iunie 2021, Tribunalul Cluj, secţia civilă a respins excepţia prescripţiei extinctive a dreptului material la acţiune, invocată de pârâta B.. A admis acţiunea civilă formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B., D. şi C., prin curator special, avocat G., şi a constatat inopozabilitatea, faţă de reclamantul A., a contractului de donaţie imobiliară autentificat sub nr. x din 20 februarie 2019 de Societatea Profesională Notarială "F.". I-a obligat pe pârâţi, în solidar, să plătească statului suma de 6.143,85 RON, pentru care reclamantul a beneficiat de ajutor public judiciar, precum şi suma de 2.200 RON către reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Decizia Curţii de Apel Cluj

Prin decizia nr. 45/A din 3 februarie 2022, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâţii B., D. şi C., prin reprezentant legal şi curator, împotriva sentinţei nr. 436 F din 24 iunie 2021 a Tribunalului Cluj, secţia civilă, apelanţii fiind obligaţi să plătească intimatului A. suma de 6.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în apel.

4. Recursurile

Împotriva deciziei nr. 45/A din 3 februarie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă au declarat recurs principal pârâţii B., D. şi C. şi recurs incident reclamantul A..

4.1. Recursul principal

Recurenţii-pârâţi, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., au susţinut că decizia pronunţată în apel a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a prevederilor art. 1562 C. civ.

Au arătat că, raportându-se la reglementările acestui articol, instanţa de apel a reţinut că recurenţii-pârâţi nu au indicat probele care susţineau contextul factual al încheierii contractului de donaţie, apreciind eronat "că prin fraudă înţelegem nu doar intenţia de a provoca un prejudiciu creditorului, ci şi simpla cunoaştere a faptului că, prin încheierea actului, debitorul îşi provoacă sau îşi accentuează o stare de insolvabilitate".

Recurenta-pârâtă a afirmat că nu a avut reprezentarea faptului că ar putea prejudicia un creditor, intenţia sa prin contractul de donaţie constând în gratificarea copiilor săi. Dacă s-ar valida raţionamentul instanţei de apel, ar însemna că orice contract de donaţie este un act susceptibil de a fi declarat inopozabil unor creditori ulteriori, orice donator micşorându-şi patrimoniul şi nemaiputând acoperi eventualele pretenţii ale unor persoane care ar putea invoca, ulterior, un drept de creanţă. Chiar şi în condiţiile în care recurenta-pârâtă ar fi cunoscut că prin încheierea actului de donaţie ar fi rămas fără niciun fel de bunuri, a arătat ca acest aspect nu are relevanţă în cauză, din moment ce micşorarea patrimoniului său a fost realizată în beneficiul copiilor săi.

A menţionat că a invocat aceste aspecte în faţa instanţelor de fond şi de apel, însă curtea a concluzionat greşit că "frauda, în cazul unei acţiuni revocatorii, este fraudă prin cunoştinţa prejudiciului, nu fraudă prin intenţia speciala de a vătăma".

Recurenţii-pârâţi au susţinut că, în mod greşit instanţa de apel nu a luat în considerare şi nu a analizat contextul în care a fost încheiat contractul de donaţie, deşi aceştia au expus pe întreg parcursul litigiului motivele şi împrejurările care au condus la perfectarea acestuia, bunurile imobile dobândite în baza actului de partaj voluntar fiind înstrăinate cu titlu gratuit către pârâţii C. şi D. din voinţa părinţilor, a căror căsătorie a fost desfăcută, anterior, prin divorţ, nicidecum pentru a crea o stare de insolvabilitate.

Făcând referire la doctrina de specialitate, care a definit starea de insolvabilitate ca fiind "o stare deficitară a patrimoniului debitorului, concretizată în depăşirea valorică a elementelor active de către elementele pasive, având drept consecinţă imposibilitatea, pentru creditorii acestuia, de a obţine, prin executare silită, plata datoriilor ajunse la scadenţă", precum şi la prevederile art. 1417 alin. (2) C. civ., conform cărora starea de insolvabilitate presupune o inferioritate a activului patrimonial ce ar putea fi supus executării silite faţă de valoarea creanţei ce trebuie recuperată, recurenţii au arătat că nu se poate susţine că actul cu titlu gratuit a fost încheiat în scopul micşorării activului patrimonial, care, în mod ipotetic, ar fi putut fi supus executării silite.

Potrivit art. 1417 alin. (2) teza a II-a C. civ., starea de insolvabilitate se constată de instanţă, care, în acest scop, poate ţine seama de anumite împrejurări, precum dispariţia intempestivă a debitorului, neplata unor datorii devenite scadente, declanşarea unei proceduri de executare silită şi altele asemenea. Însă, niciuna dintre aceste situaţii nu a existat la data perfectării contractului de donaţie. Deşi între pârâtă şi reclamant intervenise un litigiu privitor la un pretins drept de creanţă, acest aspect nu putea conduce, automat, la concluzia eronată a instanţei de apel, cum că, la acel moment, "avea reprezentarea faptului că va fi obligată la plata sumei şi a încercat prin toate mijloacele să evite o urmărire silită imobiliară, fiind fără relevanţă că la acel moment hotărârea judecătorească nu se pronunţase sau că executarea silită nu a fost demarată".

Au apreciat recurenţii că, la momentul respectiv, litigiul dintre părţi nu era tranşat în favoarea reclamantului, iar soluţia în dosar nu putea fi anticipată cât timp însuşi fondul său a ridicat mari semne de întrebare. Or, a fost formulată împotriva reclamantului plângere penală pentru săvârşirea infracţiunilor de fals şi uz de fals, plângere care, la momentul formulării prezentului recurs, se afla pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca. În cuprinsul plângerii s-a menţionat că pretinsa creanţă a reclamantului are la bază un document falsificat (declaraţia din martie 2017 la care a făcut referire şi instanţa de apel în prezentul dosar), acesta fiind un argument în plus, în sensul că recurenta nu avea şi nici nu putea să aibă o reprezentare clară a soluţiei ce urma să se pronunţe în litigiul privitor la dreptul de creanţă, astfel încât nu se poate discuta despre o intenţie sau culpă în provocarea stării de insolvabilitate.

Analizând dispoziţiile art. 1562 C. civ., rezultă condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru admisibilitatea acţiunii revocatorii; aceste cerinţe se referă la actul încheiat de debitor, care să fi produs un prejudiciu creditorului, respectiv să fi creat ori să se fi mărit insolvabilitatea debitorului, şi care să fie un act fraudulos, ce rezidă în aceea că debitorul la data încheierii actului a avut cunoştinţă că prin acesta va prejudicia pe creditorul său, prin provocarea sau mărirea stării de insolvabilitate.

De asemenea, au susţinut că un alt aspect ce trebuie avut în vedere îl constituie faptul că cerinţele privitoare la actul încheiat de debitor, potrivit art. 1562 C. civ., implică un element material şi unul moral, reprezentate de prejudiciu şi fraudă, care trebuie dovedite în cadrul procedurii judiciare de către reclamant, fapt ce nu s-a întâmplat în prezentul litigiu. Or, noţiunea de fraudă - condiţie a acţiunii pauliene - are un înţeles special, ce nu se confundă cu dolul contractual, ci este suficient ca debitorul să fi avut cunoştinţă de rezultatul păgubitor al actului faţă de creditor.

Referitor la încălcarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 1563 C. civ., recurenţii-pârâţi au afirmat că în mod greşit a reţinut instanţa de apel că, la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată, reclamantul deţinea o creanţă certă. Însă, curtea nu a analizat în detaliu şi condiţiile privitoare la creanţa reclamantului de la momentul încheierii actului a cărui inopozabilitate s-a solicitat. Instanţa de apel a considerat că, atât timp cât există anumite înscrisuri - chitanţe din 2015 şi declaraţia din 2017, creanţa certă a reclamantului este dovedită. Cu toate acestea, curtea ar fi trebuit să aibă o privire de ansamblu asupra situaţiei de fapt reale, ce urma a fi analizată şi sub latura sa penală, documentele ce au stat la baza obţinerii de către reclamant a titlului executoriu fiind false.

Au învederat că cerinţa anteriorităţii creanţei asupra actului juridic fraudulos al debitorului este unanim acceptată de doctrina şi practica de specialitate, o altă interpretare neputând fi argumentată. În condiţiile în care creanţa trebuie să fie anterioară actului juridic supus unei acţiuni revocatorii, aceasta trebuie să aibă caracter cert, lichid şi exigibil, fiind susceptibilă de a fi pusă în executare silită, conform art. 663 C. proc. civ.

Au susţinut că instanţa de apel nu a analizat caracterul lichid şi exigibil al creanţei, astfel că adevărata stare de fapt şi de drept nu a putut fi corect reţinută. Potrivit înscrisurilor existente la dosar, caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei reclamantului nu era îndeplinit la momentul încheierii contractului de donaţie. Acest contract a fost semnat la 20.02.2019, iar dreptul de creanţă al reclamantului a fost constatat pentru prima dată la 04.03.2019, prin sentinţa civilă nr. 103/2019, şi în mod definitiv la 12.09.2019, prin decizia civilă nr. 172/A/2019.

4.2. Recursul incident

În dezvoltarea motivelor recursului incident, reclamantul A. a solicitat înlăturarea considerentelor criticate şi înlocuirea lor, cu menţinerea soluţiei cuprinse în dispozitivul hotărârii curţii de apel.

A arătat că, în cuprinsul deciziei recurate instanţa de apel a reţinut, în considerentele de la pag. 12, cu privire la criticile pârâţilor ce vizau art. 1563 C. civ. că "acestea cer doar condiţia creanţei certe la data introducerii acţiunii. Or, creanţa este certă atunci când existenţa sa rezultă din însuşi actul de creanţă sau/şi din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de acesta (existenţa unei facturi, a unui contract, a unei confirmări de sumă etc.) Astfel, la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată, reclamantul deţinea o creanţă certă, certitudine ce rezultă din actele sub semnătură privată emanate de la pârâtă, respectiv chitanţele din 20.09.2015 şi 28.09.2015 şi declaraţia din luna martie a anului 2017, din cuprinsul cărora reiese că aceasta a recunoscut împrumutul în valoare de 50.000 euro care i-a fost acordat de reclamant. Contrar susţinerilor pârâtei, dispoziţiile art. 1563 C. civ. prevăd doar condiţia caracterului cert al creanţei la momentul promovării cererii de chemare în judecată, condiţie ce este îndeplinită în speţă, fiind fără relevanţă dispoziţiile art. 663 C. civ., întrucât s-ar adăuga la lege, ceea ce este inadmisibil".

Recurentul-reclamant a criticat aceste considerente, susţinând că actul de creanţă, titlul executoriu care constată creanţa sa faţă de debitoarea B., este reprezentat de decizia civilă nr. 172/A/2019 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2017, care a rămas definitivă la 12.09.2019. Prin această hotărâre, instanţa a constatat, examinând materialul probatoriu administrat, temeinicia pretenţiei reclamantului şi a dispus obligarea pârâtei B. la restituirea sumei de 49.450 euro.

A precizat că acţiunea revocatorie a fost înregistrată la 05.12.2019, ulterior obţinerii titlului executoriu, creanţa de 49.450 euro devenind certă la 05.12.2019, însă greşit Curtea de Apel Cluj a analizat caracterul cert al creanţei prin raportare la înscrisurile sub semnătură privată (chitanţe din 2015 şi declaraţie din 2017) provenind de la debitoare, ce au fost depuse în dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Cluj Napoca. Or, aceste înscrisuri au fost cercetate de cele trei instanţe de judecată în cadrul dosarului nr. x/2017 în care s-a emis titlul executoriu.

În opinia recurentului-reclamant, consemnarea în considerentele deciziei recurate a faptului că, la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată, reclamantul deţinea o creanţă certă şi acest aspect reiese din înscrisurile sub semnătură privată semnate de către pârâtă, respectiv chitanţele din 20.09.2015 şi din 28.09.2015 şi declaraţia din luna martie a anului 2017, este eronată, cuprinzând constatări care îl prejudiciază.

Or, prin decizia nr. 172/A/2019 a Curţii de Apel Cluj a fost constatată veridicitatea şi au fost valorificate, sub aspect probatoriu, înscrisurile sub semnătură privată ce datează din 2015 şi 2017, fiind recunoscute de recurenta-pârâtă şi necontestate în dosarul în care a fost pronunţată această hotărâre.

5. Apărările formulate în cauză

Recurentul-reclamant A. a formulat întâmpinare la recursul declarat de pârâţi, prin care a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat, şi acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în această etapă procesuală.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că prin contractul de donaţie imobiliară autentificat sub nr. x/20.02.2019 de F., pârâta B. a transmis cu titlu gratuit în favoarea pârâţilor D. şi C. întreg dreptul acesteia de proprietate asupra imobilului compus din teren şi construcţie situat în Turda str. x, jud. Cluj, înscris în CF nr. x Turda.

Prin sentinţa civilă nr. 103/04.03.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Cluj a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a admis acţiunea civilă formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B.. A constatat că între părţile litigante a intervenit un contract prin care reclamantul i-a acordat pârâtei un împrumut de 50.000 euro. A obligat-o pe pârâtă la restituirea către reclamant a sumei restante în cuantum de 49.450 euro, cu cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 172/A/12.09.2019 pronunţată în acelaşi dosar de Curtea de Apel Cluj s-a respins apelul declarat de pârâta B., împotriva sentinţei civile nr. 103/04.03.2019, care a fost menţinută în întregime.

Pârâta B. nu şi-a executat de bună voie obligaţia stabilită în sarcina sa prin sentinţa civilă nr. 103/04.03.2019 pronunţată de Tribunalul Cluj, astfel încât reclamantul A. a formulat la data de 18.09.2019 cerere de executare silită (dosar execuţional nr. x/2019 al S.C. H.).

Prin încheierea civilă nr. 5011/24.09.2019 (dosar nr. x/2019), Judecătoria Turda a încuviinţat executarea silită în dosarul execuţional nr. x/2019 al S.C. H. prin toate modalităţile prevăzute de lege împotriva pârâtei B..

Prin actul de partaj voluntar autentificat sub nr. x/16.01.2019 2019 de F., încheiat cu fostul soţ, I., pârâtei B. i-a revenit în proprietate exclusivă imobilul care face obiectul contractului de donaţie imobiliară autentificat sub nr. x/20.02.2019 de F.. Partajul s-a efectuat fără sultă.

Căsătoria pârâtei a fost desfăcută prin divorţ potrivit deciziei civile nr. 1553/A/15.10.2001 pronunţată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. x/2001.

Conform datelor din dosar (adeverinţa de venit pe anul 2019, adresa nr. x/24.10.2019 emisă Municipiul Câmpia-Turzii), pârâta B. nu figurează în evidenţele fiscale cu bunuri impozabile.

Printr-o primă critică formulată, recurenţii-pârâţi au susţinut că decizia pronunţată în apel a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 1562 C. civ.

Critica nu este fondată.

Înalta Curte constată că, potrivit art. 1562 C. civ., "(1) Dacă dovedeşte un prejudiciu, creditorul poate cere să fie declarate inopozabile faţă de el actele juridice încheiate de debitor în frauda drepturilor sale, cum sunt cele prin care debitorul îşi creează sau îşi măreşte o stare de insolvabilitate. (2) Un contract cu titlu oneros sau o plată făcută în executarea unui asemenea contract poate fi declarată inopozabilă numai atunci când terţul contractant ori cel care a primit plata cunoştea faptul că debitorul îşi creează sau îşi măreşte starea de insolvabilitate".

Rezultă din acest text de lege că acţiunea revocatorie este acţiunea prin care creditorul poate obţine inopozabilitatea pe cale judecătorească a actelor juridice încheiate de debitor în prejudicierea drepturilor sale.

Pentru a fi admisibilă o astfel de acţiune, dispoziţiile art. 1562 C. civ. reglementează condiţiile ce se cer a fi îndeplinite, cu observaţia că acestora li se adaugă şi cea instituită prin art. 1563 C. civ., privitoare la creanţă.

Conform normei citate, se impune a se dovedi prejudiciul suferit de creditor ca urmare a încheierii unui act juridic de către debitor, frauda debitorului, precum şi complicitatea terţului la fraudă, în cazul înstrăinărilor cu titlu oneros. În situaţia actului de înstrăinare cu titlu gratuit nu este cerută condiţia ca terţul să fi fost complice la frauda debitorului.

În materia acţiunii revocatorii, frauda debitorului nu depinde de natura actului juridic încheiat, având un sens mai larg, cuprinzând nu numai intenţia directă de a-l prejudicia pe creditor, ci şi simpla cunoaştere de către debitor a faptului că îşi provoacă sau îşi agravează starea de insolvabilitate. Nu este necesar ca atitudinea subiectivă a debitorului să îmbrace forma intenţiei (dolului) de a-l păgubi pe creditor. Ca atare, debitorul comite o fraudă dacă este conştient că prin actul respectiv îşi creează sau îşi măreşte o stare de insolvabilitate.

În cauză, Înalta Curte constată că, raportat la dispoziţiile alin. (1) al art. 1562 C. civ., în mod corect instanţa de apel a reţinut că prin fraudă se înţelege nu doar intenţia de a provoca un prejudiciu creditorului, ci şi simpla cunoaştere a faptului că, prin încheierea actului, debitorul îşi provoacă sau îşi accentuează o stare de insolvabilitate.

În situaţia de faţă, recurenta-pârâtă nu se poate apăra în sensul că intenţia pe care a avut-o la încheierea contractul de donaţie a fost doar aceea de a-i gratifica pe copii săi, în condiţiile în care, conform situaţiei de fapt reţinute de instanţele devolutive, aceasta cunoştea pretenţiile creditorului, fiind chemată în judecată în dosarul nr. x/2017, pentru un recuperarea unui drept de creanţă în cuantum de 50.000 euro. Nu are relevanţă faptul că micşorarea patrimoniului său a fost realizată în beneficiul copiilor, inopozabilitatea unui act juridic încheiat de debitor în frauda drepturilor creditorului nefiind condiţionată de natura actului juridic fraudulos sau de calitatea donatarilor.

Or, prin încheierea contractului de donaţie, recurenta-pârâtă a ştiut că patrimoniul său se va diminua cu valoarea bunului donat, fără a avea posibilitatea să acopere prejudiciul pretins de reclamant, în cazul în care va fi obligată definitiv de instanţa de judecată în acest sens, în evidenţele fiscale nefiind înregistrată cu alte bunuri impozabile. Nu orice contract de donaţie este un act susceptibil de a fi declarat inopozabil unor creditori ulteriori, astfel cum invocă recurenţii-pârâţi, ci numai în măsura în care se dovedeşte că donatorul şi-a micşorat patrimoniul său pentru a evita acoperirea eventualelor pretenţii rezultate dintr-un drept de creanţă opus de creditorul său, situaţie premisă care se regăseşte în speţă.

În acest context de fapt şi de drept în mod legal instanţa de apel a apreciat că frauda, în cazul unei acţiuni revocatorii, este generată de prejudiciul creat, prin simplul fapt al cunoaşterii de către debitor a împrejurării că îşi provoacă sau îşi agravează starea de insolvabilitate, iar nu condiţionată de intenţia de a vătăma.

Starea de fapt cât priveşte dovada fraudării creditorului a fost apreciată de instanţele de fond nu doar în raport de prezumţii, ci din coroborarea ansamblului probatoriu administrat, a cărui analiză, fiind o chestiune de netemeinicie, nu poate face obiect al cenzurii în recurs, cum solicită recurenţii-pârâţi. De altfel, fiind vorba de un fapt juridic, dovada fraudei se poate realiza prin orice mijloc de probă, însă numai în etapa devolutivă a judecăţii.

Ca atare, în recurs recurenţii-pârâţi nu pot invoca faptul că în mod greşit instanţa de apel nu a luat în considerare şi nu a analizat contextul în care a fost încheiat contractul de donaţie, respectiv împrejurările care au condus la perfectarea acestuia, bunurile imobile dobândite în baza actului de partaj voluntar fiind înstrăinate cu titlu gratuit către pârâţii C. şi D. din voinţa părinţilor, a căror căsătorie a fost desfăcută, anterior, prin divorţ.

Instanţa de apel a reţinut că "susţinerea potrivit căreia foştii soţi au căzut de comun acord ca bunurile care au făcut obiectul partajului să fie donate celor doi copii rezultaţi din căsătorie este contrazisă de modul de realizare a partajului, fiecăruia dintre cei doi foşti soţi revenindu-i o parte din bunuri, respectiv câte un bun imobil. Nu reiese că şi fostul soţ a donat în favoarea celor doi fii bunul rezultat în urma partajului şi nici nu prezintă vreo relevanţă, iar faptul că bunul atribuit apelantei era mai valoros se datorează, cel mai probabil, faptului că acele construcţii au fost edificate de către aceasta, după desfacerea căsătoriei, părţile fiind divorţate din anul 2001, dată după care au fost efectuate lucrările. Apoi, intenţia apelantei de fraudare reiese din graba cu care a încheiat într-o perioadă scurtă mai multe acte. Astfel, la momentul la care a fost încheiat actul de partaj, autentificat sub nr. x/16.01.2019 de F., precum şi contractul de donaţie imobiliară autentificat sub nr. x/20.02.2019 de F., pe rolul Tribunalului Cluj era în desfăşurare dosarul nr. x/2017, prin care reclamantul Parasca Laurenţiu a solicitat obligarea apelantei la plata sumei de 50.000 euro. În acest dosar, la 4.03.2019 Tribunalul Cluj a pronunţat sentinţa civilă nr. 103/2019, prin care apelanta a fost obligată la plata sumei de 49.450 euro plus cheltuieli de judecată, soluţia fiind menţinută prin decizia civilă nr. 172/A/2019, pronunţată de Curtea de Apel Cluj la 12 septembrie 2019. Ceea ce prezintă relevanţă este şi faptul că apelanta a recunoscut în şedinţa publică din 12.09.2019 existenta obligaţiei sale de plată. Or, chiar dacă această recunoaştere, calificată de Curtea de Apel în dosarul nr. x/2017 ca fiind o mărturisire judiciară, este ulterioară datei la care a fost încheiat actul de donaţie aceasta prezintă relevanţă asupra intenţiei evidente a apelantei de a evita urmărirea bunului de către creditor. Practic, la acel moment avea reprezentarea faptului că va fi obligată la plata sumei şi a încercat, prin toate mijloacele, să evite o urmărire silită imobiliară, fiind fără relevanţă că la acel moment hotărârea judecătorească nu se pronunţase sau că executarea silită nu a fost demarată".

Raportat la situaţia de fapt dedusă judecăţii, instanţa de apel a concluzionat, făcând trimitere la doctrina de specialitate, respectiv art. 1417 alin. (2) teza a II-a C. civ., că în cauză s-a dovedit că, urmare a încheierii contractului de donaţie, pârâta B. şi-a creat starea de insolvabilitate, fapt care a reieşit, ulterior, cu ocazia demarării executării silite, executorul constatând că debitoarea nu deţine bunuri urmăribile. Or, a concluzionat curtea, atât timp cât prin contractul de donaţie imobiliară aceasta şi-a înstrăinat, cu titlu gratuit, singurul bun avut în patrimoniu, se poate spune că ştia că devine insolvabilă; ca orice proprietar diligent care cunoaşte situaţia patrimoniului, pârâta putea şi trebuia să ştie că devine insolvabilă.

Or, faţă de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., valorificarea elementelor probatorii din perspectiva propusă de recurenţii-pârâţi, care să conducă la concluzia că debitoarea nu a încercat prin toate mijloacele să evite o urmărire silită imobiliară, excedează căii de atac a recursului.

Prin cea de-a doua critică formulată, recurenţii-pârâţi au invocat încălcarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 1563 C. civ.

Nici această critică nu este fondată.

Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 1563 C. civ. reglementează o singură condiţie pe care trebuie să o îndeplinească creanţa creditorului, şi anume caracterul cert al acesteia la data formulării acţiunii revocatorii - "Creanţa trebuie să fie certă la data introducerii acţiunii".

Astfel, neprecizarea în textul legii a cerinţei anteriorităţii creanţei raportat la data actului juridic fraudulos al debitorului, precum şi a caracterului lichid şi exigibil al acestei creanţe înlătură argumentele aplicabile situaţiei de faţă, pretinse de recurenţii-pârâţi.

Într-adevăr, doar creditorul anterior poate fi prejudiciat prin actul fraudulos ulterior al debitorului, însă creditorul va putea introduce acţiunea revocatorie dacă la momentul perfectării actului fraudulos de către debitor exista perspectiva certă de a intra într-un raport juridic litigios cu creditorul, astfel încât este de conceput ca încheierea actului atacat să fie realizată cu scopul prejudicierii creditorului.

În speţă, contractul de donaţie a fost încheiat la data de 20.02.2019, iar dreptul de creanţă al creditorului era născut anterior, dovada în acest sens fiind existenţa pe rolul instanţelor de judecată a dosarului nr. x/2017, în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 103/04.03.2019 de către Tribunalul Cluj.

În cauză, reclamantul a făcut dovada anteriorităţii creanţei sale, admisibilitatea acţiunii revocatorii nefiind condiţionată, raportat la norma de drept citată, de existenţa unui titlu executoriu anterior încheierii actului fraudulos, astfel cum afirmă recurenţii-pârâţi, cu trimitere la sentinţa civilă nr. 103/04.03.2019, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 172/A/12.09.2019. Acţiunea revocatorie, nefiind o măsură de executare, nu implică, drept condiţie de admisibilitate, un titlu executoriu care să fie emis anterior actului fraudulos.

Pe de altă parte, caracterul cert al creanţei presupune că aceasta are o existenţă sigură şi că nu este stinsă la data formulării acţiunii revocatorii, iar, potrivit situaţiei de fapt din dosar, creditorul a făcut această dovadă, prin sentinţa civilă nr. 103/04.03.2019, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 172/A/12.09.2019. Aşadar, la data promovării prezentei acţiuni, reclamantul deţinea deja un titlu executoriu care confirma existenţa unei creanţe certe.

Exigibilitatea şi lichiditatea creanţei se impun a fi îndeplinite la momentul examinării pe fond a acţiunii revocatorii, iar nu la data formulării acestui demers judiciar, legiuitorul român adoptând această soluţie în noua reglementare, prin art. 1563 C. civ., care tinde să lărgească aplicabilitatea acestui instrument juridic prevăzut pentru protecţia intereselor creditorului împotriva fraudei debitorului.

În concluzie, având în vedere dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. cu referire la art. 1562-1563 C. civ., Înalta Curte va respinge, conform art. 496 C. proc. civ., ca nefondat, recursul declarat de pârâţii B., D. şi C., prin reprezentant legal B. împotriva deciziei nr. 45/A din 3 februarie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

În ceea ce priveşte recursul incident formulat de recurentul-reclamant, Înalta Curte constată că acesta vizează considerentele deciziei recurate, inserate la pag. 12, paragraful 1, şi anume:

"În fine cu privire la critica ce vizează dispoziţiile art. 1563 C. civ., Curtea constată că acestea cer doar condiţia creanţei certe la data introducerii acţiunii. Ori, creanţa este certă atunci când existenţa rezultă din însuşi actul de creanţă sau şi din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul (existenţa unei facturi, a unui contract, a unei confirmări de sumă, etc.) Prin urmare, la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată, reclamantul deţinea o creanţă certă, certitudine ce rezultă din actele sub semnătură privată semnate de către apelantă, respectiv "chitanţa" din 20.09.2015, "chitanţa" din 28.09.2015 şi "declaraţia" din martie 2017 din cuprinsul cărora reiese că aceasta recunoaşte împrumutul de 50.000 euro care i-a fost acordat de reclamantul din prezenta cauză. Prin urmare, contrar susţinerilor apelantei, dispoziţiile art. 1563 C. civ., prevăd doar condiţia caracterului cert al creanţei la momentul promovării cererii de chemare în judecată, condiţie îndeplinită în speţă, fiind fără relevanţă dispoziţiile art. 663 C. civ., întrucât s-ar adăuga la lege, ceea ce este inadmisibil".

Critica este fondată.

În speţă, instanţa de apel a reţinut în mod greşit că la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată reclamantul deţinea o creanţă certă confirmată de înscrisurile sub semnătură privată semnate de pârâta B., respectiv chitanţele din 20.09.2015 şi 28.09.2015 şi declaraţia din luna martie a anului 2017, fără a observa că titlul executoriu care constata creanţa certă a creditorului faţă de debitoare este reprezentat de decizia civilă nr. 172/A/12.09.2019 pronunţată de Curtea de Apel Cluj. În dosarul nr. x/2017, instanţele de judecată au constatat temeinicia pretenţiei reclamantului şi au dispus obligarea pârâtei B. la restituirea sumei de 49.450 euro, anterior formulării prezentei acţiuni revocatorii ce a fost înregistrată la 05.12.2019.

Prin urmare, instanţa de apel nu putea să stabilească caracterul cert al creanţei reclamantului, ci doar existenţa acesteia la data încheierii contractului de donaţie prin prisma înscrisurilor sub semnătură privată care au făcut obiectul analizei instanţelor de judecată în dosarul nr. x/2017, aspectele constatate bucurându-se de putere de lucru judecat şi fiind avute în vedere la emiterea titlului executoriu invocat la momentul promovării acţiunii revocatorii.

Creanţa certă, în sensul art. 663 alin. (2) C. proc. civ., este reprezentată, în cazul de faţă, de însuşi titlul executoriu, respectiv decizia civilă nr. 172/A din 12.09.2019 pronunţată în dosarul nr. x/2017, întrucât, conform normei de drept, "Creanţa este certă când existenţa ei neîndoielnică rezultă din însuşi titlul executoriu".

Reţinând că, în cauză, verificarea îndeplinirii condiţiei prevăzute de art. 1563 C. civ. s-a raportat la alte înscrisuri din dosar, iar nu la titlul executoriu opus de reclamant, faţă de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite, conform art. 497 C. proc. civ., recursul incident formulat de reclamantul A. împotriva considerentelor deciziei nr. 45/A din 3 februarie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă şi va înlătura considerentele inserate în decizia recurată la pag. 12, paragraful 1, înlocuidu-le cu propriile considerente, anterior expuse.

Va fi menţinută soluţia cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate, privind respingerea apelul declarat de pârâţii B., D. şi C., prin reprezentant legal şi curator, împotriva sentinţei nr. 436 F din 24 iunie 2021 a Tribunalului Cluj, secţia civilă, ca nefondat, şi obligarea apelanţilor la plata către intimatul A. a sumei de 6.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii B., D. şi C., prin reprezentant legal B. împotriva deciziei nr. 45/A din 3 februarie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Admite recursul incident formulat de reclamantul A. împotriva considerentelor deciziei nr. 45/A din 3 februarie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Înlătură considerentele inserate în decizia recurată la pag. 12, paragraful 1 şi le înlocuieşte cu propriile considerente.

Menţine soluţia cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 24 noiembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.