State's cassation appeal dismissed in dispute over mandatory land registry unitization and individualization of apartment sales under Law 112/1995.

Şedinţa publică din data de 22 noiembrie 2022

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov în data de 24.04.2017, sub număr de dosar x/2017, reclamanţii A. şi B. au solicitat ca în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Ministerul Educaţiei Naţionale şi Ministerul Educaţiei Naţionale să se dispună:

- dezlipirea imobilului construcţie înscris în CF x Braşov, la poziţia Al. 1 sub nr. cad. x pe numele pârâtului 1, pe unităţi locative, după cum urmează:

Apartamentul nr. x la parter compus din două camere, două antree, cămară, bucătărie, baie, hol, cu o suprafaţă utilă de 91,89 mp, identificat în schiţa Anexa 1;

Apartamentul nr. x la subsol compus din o cameră, bucătărie şi baie cu o suprafaţă utilă de 34,80 mp identificat în schiţa anexa 2;

Apartamentul nr. x la etaj, compus din două camere, bucătărie, balcon, pivniţă de 6,72 mp la subsol, cu o suprafaţă utilă de 57,07 mp identificat în schiţa anexă 3;

Apartamentul nr. x la etaj, compus din două camere, bucătărie, terasă, baie, pivniţă de 16,65 mp la subsol, cu o suprafaţă de 78,54 mp identificat în schiţa anexă 4, părţile de uz comun fiind compuse din teren, fundaţii, ziduri portante, holuri şi scări de acces la subsol şi etaj, podul şi accesul la pod, o pivniţă de 10,50 mp, branşamentele şi instalaţiile reţelelor de utilităţi, împrejmuirea, cu acordarea de numere cadastrale noi şi în consecinţă

- înscrierea dreptului de proprietate al reclamanţilor asupra corpului funciar nou-format identificat ca apartamentul nr. x, cu titlu de cumpărare şi succesiune, în cote de 5/8 pentru reclamantă şi de 3/8 pentru reclamant;

- radierea dreptului de folosinţă înscris în favoarea Ministerul învăţământului Public (actual Ministerul Educaţiei Naţionale);

- obligarea pârâţilor la cheltuieli de judecată în caz de opoziţie.

Prin precizarea depusă la dosarul cauzei în data de 27.10.2017, reclamanţii şi-au modificat capătul 1 al cererii în sensul că au solicitat în contradictoriu cu aceiaşi pârâţi dezlipirea imobilului construcţie înscris în Cf x Braşov sub nr. cad. x pe numele pârâtului 1, respectiv: apartamentul nr. x - parter compus din două camere, două antree, cămară, bucătărie, baie, hol, cu o suprafaţă utilă de 91,89 mp identificat în schiţa anexa 1 şi restul imobilului compus din unităţi locative, părţile de uz comun fiind compuse din teren, fundaţii, ziduri portante, holuri şi scări de acces la subsol şi etaj, podul şi accesul la pod, o pivniţă de 10,50 mp, branşamentele şi instalaţiile reţelelor de utilităţi, împrejmuirea, cu acordarea de numere cadastrale noi.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă.

Prin sentinţa civilă nr. 57VS din 17 martie 2021, Tribunalul Braşov a respins excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român pentru motivele invocate de acest pârât prin întâmpinare, a respins excepţia lipsei calităţii de reprezentant a Ministerului Finanţelor Publice pentru Statul Român invocată de acest pârât prin întâmpinare, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român, invocată din oficiu de către instanţă, pentru petitele privind dezbaterea succesorală din cererea de intervenţie principală formulată de intervenientele principale C. şi D..

A respins, ca fiind formulate în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă, petitele privind dezbaterea succesorală din cererea de intervenţie principală formulată de intervenientele principale C. şi D. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român.

A admis, în parte cererea, de chemare în judecată astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Statul Roman prin Ministerul Finanţelor Publice prin AJFP Braşov şi Ministerul Educaţiei Naţionale.

A admis, în parte, cererile de intervenţie principală astfel cum au fost precizate, formulate de intervenientele principale E. şi C. şi D., în contradictoriu cu reclamanţii A. şi B. şi cu pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin AJFP Braşov şi Ministerul Educaţiei Naţionale.

A dispus efectuarea următoarelor operaţiuni în evidenţele de carte funciară, conform raportului de expertiză tehnică topografică nr. x/2019 şi a completării la acest raport, întocmit în cauză de expert F., avizat de OCPI Braşov prin Procesul-verbal de recepţie nr. x/13.01.2020 şi y/15.12.2020, raport de expertiză care face parte integrantă din hotărâre:

- Apartamentarea imobilului construcţie - înscris în CF x a localităţii Braşov la poziţia A 1.1 sub nr. cadastral x, cu evidenţierea unităţilor locative conform releveelor şi a părţilor de uz comun, cu acordarea numerelor topografice noi.

- înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra apartamentului nr. x şi a spaţiilor aferente acestui apartament, cu titlu de bun comun dobândit prin cumpărare conform Legii 112/1995, pe numele reclamantei A. şi a lui G. (decedat).

- Înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra apartamentului nr. x şi a spaţiilor aferente acestui apartament, cu titlu de drept dobândit prin cumpărare conform Legii 112/1995 pe numele intervenientei principale E..

- Înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra apartamentului nr. x şi a spaţiilor aferente acestui apartament, cu titlu de bun comun dobândit prin cumpărare conform Legii 112/1995 pe numele intervenientei principale C. şi a lui H. (decedat).

- Terenul şi celelalte spaţii cu privire la care nu s-a dispus înscrierea dreptului de proprietate în favoarea reclamanţilor şi a intervenienţilor principali rămân în proprietatea proprietarului iniţial.

- a dispus radierea dreptului de folosinţă înscris în favoarea Ministerului învăţământului Public (actual Ministerul Educaţiei Naţionale) în ceea ce priveşte construcţiile apartament cu nr. x şi spaţiile aferente acestora.

A respins în rest cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi B. ca neîntemeiată şi cererile de intervenţie principală formulate de intervenientele principale E. şi C. şi D. ca neîntemeiate.

A obligat pârâtul Statul Român la plata către reclamanţii A. şi B., a sumei de 2.070 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu expert.

A respins cererea reclamanţilor A. şi B. de obligare a pârâtului Statul Român la plata către aceştia a cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat ca neîntemeiată şi s-a luat act că intervenientele principale E. şi C. şi D. au precizat că vor solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

3. Hotărârea pronunţată în apel.

Prin decizia nr. 1079/Ap din 28 septembrie 2021 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă, au fost respinse apelurile formulate de apelantul pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov şi de apelanţii-reclamanţi A. şi B., împotriva sentinţei civile nr. 57/S/17.03.2021 pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia I civilă, în dosar nr. x/2017.

4. Calea de atac formulată în cauză.

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Braşov a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Agenţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov, criticând soluţia pentru nelegalitate.

În cuprinsul cererii de recurs, pârâtul a formulat următoarele critici, invocând incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Deşi instanţa de apel reţine în cauză incidenţa prevederilor Legii nr. 112/1995, procedează la aplicarea şi interpretarea greşită a acestor prevederi, apreciind, pe de o parte, că recurentul justifică calitate procesuală în cauză iar, pe de altă parte, că este în culpă procesuală, întrucât nu a procedat la apartamentarea imobilului.

Apreciază că nu există o condiţie a opozabilităţii Statului Român, întrucât legiuitorul a stabilit în ce condiţii se efectuează transferul de proprietate de la Stat către persoanele beneficiare ale Legii nr. 112/1995 (şi implicit ale Legii nr. 10/2001), iar verificarea îndeplinirii condiţiilor este atributul autorităţilor/entităţilor desemnate de lege, care răspund, în condiţiile legii, pentru modul concret în care şi-au îndeplinit aceste atribuţii.

Chiar dacă imobilul înscris în CF x Braşov figurează ca proprietate tabulară a Statului, în derularea judecăţii s-au adus dovezi provenind de la reclamanţi şi intervenienţi că imobilul, respectiv apartamentele din compunerea acestuia, sunt proprietatea acestora.

Aşadar, chiar acceptând că Statul Român, ca proprietar tabular, trebuie să stea în proces, acesta nu poate fi reprezentat de către M.F.P., tocmai pentru că nu este îndeplinită teza a 2 a a art. 223 C. civ.

Lipsa calităţii de reprezentant al MFP pentru Statul Român trebuie admisă raportat la faptul că imobilele au fost vândute de către S.C. I. S.R.L. şi J., administrator al bunurilor.

Recurentul pârât a făcut trimitere la efectul pozitiv al lucrului judecat conferit de sentinţa civilă 68/S/26.01.2017, pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul nr. x/2006, ce a vizat cererea fostei proprietare a imobilului, K., privind constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare cumpărare, cerere ce a fost respinsă ca prescrisă, iar contestaţia formulată în temeiul prevederilor Legii nr. 10/2001 a fost admisă în parte, S.C. I., în calitate de unitate deţinătoare a imobilului fiind obligată la soluţionarea notificării fostului proprietar în sensul restituirii în natură a suprafeţei de teren neînstrăinată chiriaşilor.

Invocă prevederile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., care reglementează prezumţia legală de lucru judecat, şi arată că este suficient ca în judecată ulterioară să se aducă în discuţie o chestiune litigioasă care sa aibă legătură cu ceea ce s-a soluţionat anterior, astfel încât aceasta să nu poată fi contrazisă.

Or, instanţa de apel, greşit se raportează strict la obiectul diferit al celor două cauze, reţinând că hotărârea pronunţată în dosarul nr. x/2006 al Tribunalului Braşov nu se poate impune ca efect pozitiv al lucrului judecat.

Susţine că Legea nr. 112/1995, în temeiul căreia s-au vândut apartamentele în litigiu, cât şi Normele metodologice privind aplicarea acesteia, nu au institut în sarcina vânzătorului obligaţia de apartamentare/dezmembrare a imobilului în unităţi locative, respectiv obligaţia de intabulare în evidentele de carte funciară a dreptului de proprietate înstrăinat.

Instanţa de apel reţine că culpa Statului Român în prezentul litigiu nu se datorează faptului că apartamentele s-au vândut neindividualizate în evidentele de carte funciară, ci, pârâta este sancţionată pentru lipsa demersurilor pentru dezlipirea imobilului în litigiu în scopul intabulării cumpărătorilor în temeiul Legii nr. 112/1995.

Instanţa de apel se raportează la lipsa demersurilor ulterioare înstrăinării imobilului, respectiv lipsa clarificării situaţiei juridice a imobilului ulterior vânzării unităţilor locative, în sensul de a proceda la apartamentarea acestora.

Arată că Statul Român, ulterior vânzării imobilului nu mai deţinerea nicio calitate pentru a putea proceda la apartamentarea imobilului, fiind proprietar doar asupra terenului, iar intimaţii-reclamanţi, respectiv intervenienţii, proprietari doar asupra construcţiei.

Raţionamentul instanţei de fond, precum şi cel al instanţei de apel este rezultatul unei dezlegări greşite, normele legale incidente în speţă fiind greşit aplicate.

Aşadar, normele Legii nr. 112/1995, ce stau la baza înstrăinării imobilului, nu dispun în sarcina Statului Român astfel de obligaţii nici anterior înstrăinării imobilelor, nici ulterior acestei operaţiuni juridice, moment la care recurentul nu ar fi justificat nici calitatea de proprietar sau de persoană îndreptăţită pentru a dispune pe cale contencioasă ori administrativă de respectivul imobil.

Statul Român nu ar fi justificat calitate pentru înregistrarea unei cereri de avizare, recepţie şi înscriere în evidenţele de carte cadastru/carte funciară în conformitate cu dispoziţiile Ordinului nr. 700/2014, respectiv prevederile Legii nr. 7/1996, pentru imobilele proprietatea reclamanţilor.

Atât Statul Român, cât şi administratorul imobilului S.C. I., respectiv J., nu poartă vreo culpă cu privire la faptul că apartamentele s-au vândut neindividualizate în evidentele de carte funciară, în condiţiile în care aceste obligaţii nu au fost stabilite prin actele normative incidente la data vânzării apartamentelor, iar cumpărătorii au cunoscut acest lucru.

Instanţa a ignorat dispoziţiile art. 879 alin. (5) C. civ., potrivit cărora "operaţiunile de modificare a imobilului înscris în cartea funciară, prin alipiri sau dezlipiri, au caracter material şi nu implică niciun transfer de proprietate."

Într-o astfel de acţiune, care nu se poate judeca fără ca probatoriul să constea într-o expertiză specialitatea topografie, prin urmare greşit se reţine culpa procesuală a Statului Român, care nu s-a opus admiterii unui astfel de acţiuni, precum şi lipsa demersurilor ulterioare înstrăinării apartamentelor din imobil.

Litigiul actual a fost practic generat de interesul propriu al reclamantelor de a-şi reglementa situaţia juridică a propriilor imobile, optând pentru calea contencioasă, întrucât reclamanţii nu au avut acordul tuturor coproprietarilor pentru a proceda la apartamentarea imobilului uzitând calea administrativă reglementată de Ordinul nr. 700/2014 al ANCPI.

Statul Român prin Ministerul Finanţelor nu a împiedicat reclamanţii să procedeze la efectuarea unei documentaţii tehnice cadastrale vizând dezlipirea apartamentelor şi care, alături de contractele de vânzare-cumpărare încheiate în acord cu legislaţia în vigoare la data vânzării apartamentelor să conducă la înscrierea drepturilor acestora în evidenţele de carte funciară.

Consideră că a obliga Statul Român la a le plăti reclamanţilor cheltuieli de judecată ar însemna a-1 îndatora a suporta cheltuieli generate de lipsa acordului tuturor proprietarilor apartamentelor din imobilul în litigiu de a uza calea necontencioasă reglementată de Ordinul nr. 700/2014 al ANCPI, raţionament ce contravine oricăror principii morale şi de drept.

Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

5. Apărările formulate în cauză

La data de 14 ianuarie 2022, intimaţii A. şi B. au formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat.

De asemenea, intimatele E., C. şi D. prin care au invocat nulitatea recursului pentru neîncadrarea în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat.

Recurentul a depus răspuns la întâmpinare prin care a arătat că este incident art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În aplicarea prevederilor art. 490 alin. (2) raportat la art. 471 C. proc. civ. s-a constatat încheiată etapa comunicărilor prealabile, dispunându-se întocmirea prezentului raport.

6. Procedura de filtru.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 21 iunie 2022, completul de filtru a respins excepţia nulităţii recursului invocată de intimatele-interveniente C., D. şi E..

A admis în principiu recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor prin AJFP Braşov împotriva deciziei nr. 1079/Ap din 28 septembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.

A fixat termen de judecată la data de 22 noiembrie 2022, ora 9:00, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Prima linie de argumentare dezvoltată în cererea de recurs priveşte lipsa calităţii de reprezentant a Ministerului Finanţelor Publice pentru Statul Român în cauza de faţă, în esenţă susţinerile recurentului fiind în sensul că reprezentarea în judecată a Statului trebuie să fie asigurată de societatea de administrare imobiliară, care a avut calitatea de mandatar al vânzătorului cu ocazia încheierii vânzărilor conform Legii nr. 112/1995.

Cu privire la aceste critici, Înalta Curte constată în primul rând că este corect argumentul Curţii de apel, care a reţinut că, în absenţa unei dispoziţii speciale, reprezentarea Statului prin Ministerul Finanţelor este prevăzută în actul normativ care reglementează organizarea acestui minister, H.G. nr. 34/2009.

De asemenea, nu poate fi primit argumentul în sensul că în cauză reprezentarea Statului se realiza prin societatea de administrare imobiliară ce a avut calitatea de mandatar la momentul înstrăinării apartamentului către chiriaşi conform Legii nr. 112/1995, deoarece nu există nici un argument legal în acest sens, iar calitatea de mandatar a acestei societăţi a privit exclusiv operaţiunea de vânzare, fără a se pretinde sau dovedi că mandatul se întinde şi pentru alte obligaţii ale vânzătorului.

Împrejurarea că în litigiul ce a privit anularea acestui contract iniţiat de fostul proprietar al imobilului preluat de stat în perioada regimului comunist vânzătorul a fost reprezentat de mandatarul menţionat nu poate conduce la o altă concluzie, deoarece modul de desfăşurare a acelui litigiu este o împrejurare străină de cauza de faţă, care priveşte obligaţiile unui proprietar cu privire la operaţiunile de carte funciară impuse de lege.

Din această perspectivă în mod corect a înlăturat instanţa de apel susţinerea privind existenţa efectului pozitiv al lucrului judecat în privinţa litigiului anterior soluţionat referitor la valabilitatea înstrăinării efectuate conform Legii nr. 112/1995, deoarece nu există legătura necesară între cele două pricini care să justifice aplicarea art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Mai mult, în cauza de faţă nu se verifică nici legalitatea vânzării şi nici limitele transmisiunii dreptului de proprietate, astfel încât apărările recurentului din perspectiva aplicării Legii nr. 112/1995 nu sunt proprii cauzei.

Aceste argumente înlătură şi susţinerea recurentului privind inaplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 223 alin. (1) teza I C. civ., deoarece nu se identifică (după cum deja s-a subliniat) nicio prevedere legală care să atribuie calitatea de reprezentant al Statului unui alt organ, cum arată teza a doua a textului. Prin urmare, este aplicabilă norma generală în sensul reprezentării Statului prin Ministerul Finanţelor.

De asemenea, sunt nefondate şi criticile care privesc absenţa calităţii procesuale pasive a Statului în cauza pendinte, faţă de calitatea pârâtului recurent de proprietar tabular al unei părţi din imobil - şi totodată al părţilor înstrăinate anterior către reclamanţi - şi de împrejurarea că reclamanţii pretind că în sarcina acestui proprietar legea punea anumite obligaţii, a căror executare se solicită în cauza de faţă.

Prin urmare, de vreme ce pretenţia dedusă judecăţii îl indică pe pârât ca titular al obligaţiilor corelative drepturilor pretinse de reclamanţi, în aceste coordonate se determină şi legitimarea procesuală pasivă, chestiune corect dezlegată de instanţele de fond.

Concluzia este susţinută şi de interpretarea coroborată a prevederilor art. 908 alin. (2) şi (3) C. civ., art. 878 alin. .3 şi art. 879 alin. (1) şi (2) C. civ., reţinute cu temei de instanţa de apel, din care rezultă cu claritate că operaţiunile ce privesc corecta înscriere în cartea funciară a imobilelor cad în sarcina proprietarului tabular, incluzând şi ipoteza înscrierii mai multor proprietari, care nu este permisă decât în cazurile de excepţie ale devălmăşiei sau coproprietăţii.

Cu privire la corecta obligare a pârâtului recurent la dezmembrarea imobilelor, decizia atacată a fost recurată din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arătându-se că Legea nr. 112/1995 nu prevedea în sarcina înstrăinătorului obligaţia de a proceda, anterior vânzării, la dezmembrarea pe apartamente a imobilului.

Deşi este adevărat că o asemenea obligaţie nu exista înscrisă în legea specială ce reglementa vânzarea, Înalta Curte reţine că măsura era impusă proprietarului prin legea generală referitoare la înscrierea în cartea funciară, respectiv de prevederile Decretului-Lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare.

Potrivit art. 59 din acest act normativ, "Dacă vreo clădire face obiectul proprietăţii pe etaje sau pe apartamente, se va deschide o carte funciară colectivă pentru întreaga clădire şi câte o carte funciară individuală pentru fiecare etaj sau apartament.

Imobilul în întregul său va fi indicat în cartea funciară colectivă cu un număr nefracţionat, iar în cărţile funciare individuale, fiecare etaj sau apartament va fi indicat cu un număr de parcelă fracţionat, al cărui numărător va fi numărul arătat în cartea funciară colectivă, iar numitorul va fi indicele etajului sau apartamentului.

În cartea funciară colectivă se vor înscrie toţi proprietarii etajelor ori apartamentelor. Această carte va arăta: în titlu, clădirea care face obiectul proprietăţii individuale pe etaje ori apartamente, împreună cu numărul ei de parcelă, iar în partea I, numărul de parcelă al fiecărui etaj ori apartament, cu indicarea cărţii funciare în care se găseşte înscris, precum şi părţile indivize comune ale clădirii.

În cartea funciară individuală se va înscrie proprietarul etajului sau apartamentului, se va arăta dreptul de coproprietate asupra părţilor comune indivize şi se va face trimitere la numărul cărţii funciare a întregii clădiri.

Înscrierile privitoare la întreaga clădire se vor face atât în cartea funciară colectivă, cât şi în cele individuale."

Decretul-Lege nr. 115/1938 era aplicabil, din perspectivă temporală şi spaţială, imobilului înstrăinat în cauză, iar din economia textului citat rezultă că înscrierea în cartea funciară a unui imobil ce conţine mai multe apartamente se face atât în mod colectiv, cât şi în mod individual.

Prin urmare, la data înstrăinării apartamentelor în mod individual către persoanele care aveau calitatea de chiriaşi, legea îl obliga pe proprietarul tabular a realiza operaţiunile de carte funciară în discuţie pentru o corectă individualizare a acestora în cartea funciară, ceea ce contrazice teza recurentului în sensul că în mod neîntemeiat a fost obligat la dezmembrarea şi înscrierea în cărţile funciare individuale a apartamentelor în discuţie.

Toate aceste argumente sunt de natură a înlătura criticile recurentului în sensul lipsei calităţii sale pasive, dar şi al greşitei sale obligări de către prima instanţă la realizarea operaţiunilor amintite.

Nefondate sunt şi criticile referitoare la obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, deoarece, aşa cum în mod corect a observat instanţa de apel, pârâtul nu a fost de acord cu formularea acţiunii, ci s-a opus acesteia, invocând excepţii şi alte apărări, astfel încât nu era incidentă în cauză ipoteza prevăzută de art. 454 C. proc. civ.

De altfel, întregul recurs mai sus analizat constituie o dovadă evidentă a absenţei conduitei pe care pârâtul o pretinde (aceea de achiesare la cererea de chemare în judecată), astfel încât şi acest motiv de recurs este nefondat.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, iar în temeiul art. 453 C. proc. civ., recurentul pârât va fi obligat la plata sumei de 5000 RON către intimaţii-intervenienţi D., E. şi C., cu titlu de cheltuieli de judecată (câte 2500 RON pentru fiecare parte intimată), reprezentând onorariu avocaţial achitat conform dovezilor depuse la dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor, reprezentat de AJFP Braşov împotriva deciziei nr. 1079/Ap din 28 septembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi A., B., cu intimatul-pârât Ministerul Educaţiei Naţionale şi cu intimaţii-intervenienţi D., C. şi E..

Obligă recurentu-pârât la plata sumei de 5000 RON către intimaţii-intervenienţi D., E. şi C., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 noiembrie 2022.