Property recovery action: failure to rely on topographic expert report for land identification and misapplication of restitution law regarding title continuity.

Şedinţa publică din data de 22 noiembrie 2022

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea formulată la data de 10.07.2014 şi înregistrată pe rolul Tribunalului Neamţ, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii S.C. C. S.R.L., D. şi E. ca, în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.R.L. să se dispună:

- grăniţuirea proprietăţilor învecinate (imobilul proprietatea lor, identificat cu nr. cadastral x, înscris în cartea funciară nr. x a municipiului Neamţ, pe de-o parte şi imobilul proprietatea S.C. C. S.R.L., identificat cu nr. cadastral x, înscris în cartea funciară nr. x a municipiului Piatra-Neamţ), astfel încât graniţa să fie aceea descrisă de linia punctelor x, conform planului de amplasament şi delimitare a bunului imobil din conţinutul documentaţiei cadastrale recepţionate cu nr. x din 28.02.2006 de către OJCGC Neamţ şi să se înlăture, în consecinţă, suprapunerea de imobile ce a fost notată în cărţile funciare;

- rectificarea înscrierilor din cartea funciară nr. x a municipiului Piatra-Neamţ, în sensul indicării proprietăţii A. şi B., drept vecinătate la limita de nord a imobilului care constituie proprietatea S.C. C. S.R.L., identificat cu nr. cadastral x;

- iar în contradictoriu cu pârâţii D. şi E. să se dispună:

- obligarea acestora să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie reclamanţilor suprafaţa de 960 m.p. pe care pârâţii o ocupă fără drept din imobilul proprietatea lor, identificat cu nr. cadastral x, înscris în cartea funciară nr. x a municipiului Neamţ, terenul ocupat având ca vecinătăţi pe laturile de est, nord şi vest restul proprietăţii, iar pe latura de sud terenul proprietatea S.C. C. S.R.L.;

- obligarea pârâţilor la desfiinţarea gardului împrejmuitor pe care l-au ridicat în jurul suprafeţei de 960 m.p. pe care o ocupă fără drept din imobilul proprietatea lor, identificat cu nr. cadastral x, înscris în cartea funciară nr. x a municipiului Neamţ, suprafaţă de teren astfel cum a fost descrisă la pct. 3), iar pentru cazul în care pârâţii nu aduc la îndeplinire această obligaţie, să fie autorizaţi reclamanţii de către instanţă să execute în locul şi pe cheltuiala pârâţilor, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 1323 din 5 octombrie 2016, Tribunalul Neamţ a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii E., D. şi S.C. C. S.R.L..

A obligat pârâţii D. şi E. să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 462 m.p. teren situat în intravilanul municipiului Piatra Neamţ, str. x, identificat cu conturul punctelor x în schiţa anexă a raportului de expertiză efectuat de expert F. pentru termenul din 9.03.2016, aflată la dosar Tribunalul Neamţ, ce face parte integrantă din prezenta.

A obligat aceiaşi pârâţi să desfiinţeze gardul ridicat pe aliniamentul 107-90-86-15, evidenţiat în aceeaşi schiţă anexă a raportului de expertiză la care s-a făcut referire în paragraful anterior, iar în caz de neconformare autorizează reclamanţii ca, pe cheltuiala pârâţilor, să execute această obligaţie.

A admis acţiunea în grăniţuire formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.R.L..

A stabilit linia de hotar dintre proprietatea reclamanţilor dobândită prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/25.10.2000 - B.N.P. G. şi proprietatea pârâtei dobândită prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/14.06.2007 - B.N.P. H., pe aliniamentul x în schiţa anexă a raportului de expertiză efectuat de expert F. pentru termenul din 9.03.2016, aflată la dosar Tribunalul Neamţ, ce face parte integrantă din prezenta.

A admis cererea de rectificare înscriere carte funciară formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.R.L..

A înlăturat din cartea funciară nr. x a municipiului Piatra Neamţ privind imobilul cu nr. cadastral x şi din cartea funciară nr. x a municipiului Piatra Neamţ privind imobilul cu nr. cadastral x notarea suprapunerilor celor două imobile.

A rectificat înscrierea din cartea funciară nr. x a municipiului Piatra Neamţ privind imobilul cu nr. cadastral x, proprietatea pârâtei S.C. C. S.R.L., în sensul că la nord imobilul în cauză se învecinează cu proprietatea reclamanţilor, înscrisă în cartea funciară nr. x a municipiului Piatra Neamţ, cu nr. cadastral x, iar nu cu I..

A obligat pârâţii D. şi E. să plătească reclamanţilor cheltuieli de judecată în sumă de 5.214 RON.

A obligat pârâta S.C. C. S.R.L. să plătească reclamanţilor cheltuieli de judecată în sumă de 3.003 RON.

3. Hotărârea pronunţată în apel

Prin decizia nr. 27 din 18 ianuarie 2018, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă a anulat apelul formulat de pârâţii E., D. şi S.C. C. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1323/05.10.2016, pronunţată de Tribunalul Neamţ, ca fiind formulat de o persoană care nu are calitatea de reprezentant.

A respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamanţii A. şi B..

4. Decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Prin decizia nr. 1331 din 26 iunie 2019, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursurile declarate de recurenţii-reclamanţi A. şi B. şi de recurenţii-pârâţi D. şi E. împotriva deciziei nr. 27 din 18 ianuarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

A casat decizia atacată şi a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

5. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bacău în rejudecare

Prin decizia civilă nr. 487 din 23 iulie 2021, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă a hotărât următoarele:

A admis apelurile formulate de apelanţii A. şi B., şi de apelanţii D. şi E..

A schimbat în parte sentinţa civilă apelată în sensul că:

A admis în parte acţiunea.

A obligat pârâţii D. şi E. să lase reclamanţilor A. şi B. în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de teren cuprinsă pe perimetrul punctelor de contur: x conform schiţei anexe la raportul de expertiză întocmit de expert topo J. de la fi. 97 voi. III dosar apel.

A obligat pârâţii D. şi E. să desfiinţeze gardul pe aliniamentul x, evidenţiat în aceeaşi schiţă anexă a raportului de expertiză menţionat anterior, iar în caz de neconformare a autorizat reclamanţii ca, pe cheltuiala pârâţilor, să execute această obligaţie.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

A compensat cheltuielile de judecată

6. Calea de atac formulată în cauză.

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bacău au declarat recurs pârâţii D. şi E..

În cuprinsul cererii de recurs, recurenţii-pârâţi au formulat, în esenţă, următoarele critici:

- hotărârea atacată cu recurs este dată cu nerespectarea dispoziţiilor art. 425 alin. (3) C. proc. civ., întrucât atât minuta cât şi dispozitivul deciziei nu cuprind menţiunile cu privire la calea de atac, ori dacă este definitivă;

- modalitatea în care instanţa de apel a analizat expertiza topo efectuată în cauză echivalează, în opinia recurenţilor, cu o antepronunţare; în plus, arată recurenţii-pârâţi, instanţa de apel a determinat suprafaţa de teren pentru care a admis cererea de revendicare în mod nelegal, fără ca aceasta să fie determinată de expertul judiciar;

- hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii, întrucât în cauză nu s-a dovedit existenţa vreunei suprapuneri, iar schiţa întocmită de către instanţă excede cadrului procesual.

Astfel, recurenţii-pârâţi au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ.

7. Recursul incident

La 27 octombrie 2021, intimaţii K. şi B. au formulat recurs incident împotriva deciziei nr. 487 din 23 iulie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă şi au solicitat casarea în parte a deciziei recurate; ca urmare a casării parţiale a deciziei civile nr. 27 din 18 ianuarie 2018 pronunţată de Curtea de apel Bacău, secţia I civilă, în temeiul dispoziţiilor art. 497 C. proc. civ.,în urma rejudecării în fond, au solicitat respingerea apelului promovat de către pârâţii D. şi E. împotriva sentinţei civile nr. 1323/C din 05 octombrie 2016, pronunţată de Tribunalul Neamţ, secţia I civilă; admiterea apelului reclamanţilor A. şi B. şi schimbarea în parte a sentinţei apelate, pentru ca prin hotărârea ce va fi pronunţată de către instanţa de apel să se dispună admiterea în totalitate a acţiunii promovate în contradictoriu cu pârâţii D. şi E., iar în consecinţă să se dispună:

- obligarea să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie reclamanţilor A. şi B. suprafaţa de 960 m.p. teren pe care aceşti pârâţi o ocupă fără drept din imobilul proprietatea reclamanţilor, terenul ocupat fiind reprezentat de poligonul descris de punctele x din Schiţa terenului ce constituie anexa la Raportul de expertiză depus la termenul din 19.03.2021, de către expertul J. având ca vecinătăţi pe latura de vest - proprietatea L., pe laturile nord şi est - restul proprietăţii noastre, iar pe latura de sud - terenul proprietatea M. şi N.;

- obligarea pârâţilor D. şi E. la desfiinţarea gardului împrejmuitor pe care l-au ridicat în jurul suprafeţei de teren pe care o ocupă fără drept din imobilul proprietatea lor, traseul gardului fiind descris de linia punctelor 80-301-92 din Schiţa terenului ce constituie anexa la Raportul de expertiză depus la termenul din 19.03.2021, de către expertul J., iar pentru cazul în care pârâţii nu aduc la îndeplinire această obligaţie, să fie autorizaţi reclamanţii de către instanţă să execute în locul şi pe cheltuiala pârâţilor;

- obligarea pârâţilor D. şi E. la plata integrală a cheltuielilor de judecată efectuate de către reclamanţi la prima instanţă.

În dezvoltarea motivelor recursului incident, s-a arătat că sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Cu privire la respingerea cererii de revendicare cu privire la suprafaţa de teren cuprinsă de poligonul punctelor x, s-a arătat că instanţa de apel a secţionat terenul din titlul de proprietate nr. x/1999, identificat de către expertul J. ca fiind cuprins în poligonul punctelor x.

Or, arată recurenţii-reclamanţi, cât timp contractul de vânzare-cumpărare prin care ei au dobândit dreptul de proprietate de la beneficiarii titlului de proprietate indică în mod neechivoc faptul că se înstrăinează terenul din titlul de proprietate nr. x/1999, amplasamentul real al corpului de proprietate dobândit de către reclamanţi este cel indicat de punerea în posesie cu ocazia emiterii titlului de proprietate, iar figurarea eronată a conturului şi amplasamentului terenului în documentaţia cadastrală întocmită de către persoana angajată de către vânzătorii moştenitori ai lui O. nu are cum să îndepărteze pe reclamanţi de la amplasamentul real al proprietăţii lor.

Acest lucru este impus de faptul că în conformitate cu prevederile Legii nr. 7/1996 (în vigoare la data întocmirii documentaţiei cadastrale şi a înscrierii dreptului de proprietate în cartea funciară), precum şi ale art. 56 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a C. civ., înscrierea în cartea funciară are numai efect de opozabilitate, pe de-o parte, iar efectul de opozabilitate nu vizează întinderea suprafeţei de teren şi amplasamentul (art. 32 lit. a) din Legea nr. 7/1996 - versiunea anterioară intrării în vigoare a Noului C. civ. -).

Atât timp cât imobilul proprietatea recurenţilor-reclamanţi se învecinează cu imobilul proprietatea S.C. C. S.R.L., este exclusă cu desăvârşire posibilitatea ca între aceste două imobile să existe vreo proprietate care să aparţină familiei D. şi Maria, care nu au depus nici un titlu de proprietate pentru terenul pe care îl ocupă; deşi s-a depus o hotărâre judecătorească, având în vedere că în mod clar nu s-a pronunţat în vreo judecată în contradictoriu cu reclamanţii din această cauză, nu poate fi opusă reclamanţilor A. şi B. (cum corect au reţinut atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel).

S-a mai susţinut în recursul incident că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 563 C. civ., pentru că fiind dovedit dreptul de proprietate al reclamanţilor conform titlului de proprietate nr. x/1999, pe amplasamentul identificat de către expertul J., nu a admis acţiunea în revendicare cu privire la suprafaţa de teren cuprinsă de poligonul punctelor x.

De asemenea, s-a arătat că hotărârea este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 430 şi 431 C. proc. civ., pentru că s-a ignorat soluţia rămasă definitivă în cauza de faţă prin grăniţuirea dispusă prin sentinţa civilă nr. 1323/C din 05 octombrie 2016 pronunţată de Tribunalul Neamţ, secţia I civilă, când s-a stabilit linia de hotar dintre proprietatea reclamanţilor A. şi B., pe de-o parte, şi proprietatea acestei pârâte (actuala proprietate M. şi N.), pe de altă parte, pe aliniamentul x în schiţa anexă la raportul de expertiză întocmit de către expert F., aliniament care corespunde liniei punctelor x în planul de amplasament şi delimitare conţinut de raportul de expertiză întocmit de către expertul J. în instanţa de apel.

Modul în care s-a rezolvat grăniţuirea, chestiune tranşată prin soluţia rămasă definitivă prin hotărârea primei instanţe, stabilindu-se că proprietatea reclamanţilor se întinde până la aliniamentul descris de punctele x în planul de amplasament şi delimitare conţinut de raportul de expertiză întocmit de către expertul J., trebuie respectat în soluţionarea acţiunii în revendicare.

În dezvoltarea criticilor întemeiate pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au arătat că este contradictorie motivarea instanţei când respinge cererea de revendicare cu privire la suprafaţa de teren cuprinsă de poligonul punctelor S-93-94-95-77-E1-F-T-S, în condiţiile în care acesta suprafaţă este inclusă în amplasamentul titlului de proprietate nr. x/1999 şi se suprapune cu amplasamentul din sentinţa civilă nr. 2799 din 18.06.2008, pronunţată în dosarul nr. x/279.2008, iar despre această hotărâre, în mod corect au stabilit atât prima instanţă cât şi instanţa de apel că nu le poate fi opusă reclamanţilor apelanţi Manea.

De asemenea, s-a arătat că prima instanţă a admis numai în parte acţiunea în revendicare, considerând că pentru suprafaţa relativ la care a respins cererea de revendicare, reclamanţii nu ar fi răsturnat prezumţia de proprietate ce operează în favoarea pârâţilor persoane fizice.

Aceeaşi greşeală a săvârşit-o şi instanţa de apel, ceea ce constituie o încălcare şi aplicare greşită a legii, deoarece instanţa de apel s-a preocupat doar de critica titlurilor de dobândire a dreptului de proprietate de către reclamanţi şi autorii reclamanţilor, fără a arăta ce titlu de proprietate ar fi prezentat pârâţii persoane fizice cu privire la suprafaţa de teren cuprinsă de poligonul punctelor x, după cum nu argumentează în ce mod pretinsul drept de proprietate dobândit de către pârâţii D. şi E. ar fi preferabil dreptului de proprietate al reclamanţilor. Altfel spus, nu arată de ce şi în ce mod, titlul de dobândire exhibat de către pârâţi ar fi preferabil titlului de dobândire al reclamanţilor.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

8. Apărările formulate în cauză

La data de 27 octombrie 2021, intimaţii K. şi B. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului promovat în cauză de recurenţii-pârâţi.

9. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 21 iunie 2022, completul de filtru a admis în principiu recursul principal declarat de pârâţii E. şi D. şi recursul incident declarat de reclamanţii B. şi A. împotriva deciziei nr. 487 din 23 iulie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă şi a fixat termen de judecată la data de 22 noiembrie 2022, ora 9:00, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt fondate pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Faptele relevante pentru soluţionarea căilor de atac pendinte, astfel cum rezultă din hotărârile instanţelor de fond, sunt următoarele:

Reclamanţii Manea au cumpărat în anul 2000 prin act autentificat notarial un teren în suprafaţă de 2818 mp, din care suprafaţa de 1070 mp făcuse obiectul reconstituirii în beneficiul vânzătorilor (P.) printr-un titlu de proprietate emis în temeiul Legii nr. 18/1991 în anul 1999.

Anterior, autorii reclamanţilor deţinuseră un imobil compus din teren în suprafaţă de 2070 mp şi construcţie, aceasta din urmă fiind înstrăinată în anul 1983 către autorii pârâţilor Q.. Cu această ocazie, suprafaţa de teren de 2070 mp a intrat în proprietatea statului conform Legii nr. 58/1974.

În temeiul legilor speciale de reparaţie edictate ulterior anului 1990, în beneficiul cumpărătorilor construcţiei a fost constituit dreptul de proprietate cu privire la suprafaţa de 1000 mp (aferent construcţiei), iar în beneficiul vânzătorilor Butuc a fost reconstituit, prin titlul de proprietate anterior menţionat, dreptul asupra suprafeţei de 1070 mp, diferenţa până la cei 2070 mp deţinuţi anterior vânzării din anul 1983.

Pârâţii Lazăr au obţinut în anul 2008 o hotărâre judecătorească care ţine loc de act autentic de vânzare pronunţată în contradictoriu cu autorii lor (Q.) pentru suprafaţa de 1070 mp, instanţele de fond din cauza de faţă constatând că respectiva suprafaţă nu se afla în patrimoniul promitenţilor vânzători pentru a putea fi înstrăinată către pârâţii Lazăr, aceştia deţinând exclusiv suprafaţa de 1000 mp pentru care s-a dispus constituirea dreptului de proprietate, suprafaţă distinctă ce a fost înstrăinată către societatea C. S.R.L..

Reclamanţii Manea au formulat în dosarul pendinte, în contradictoriu cu pârâţii Lazăr, o cerere de revendicare pentru suprafaţa de teren de 970 mp (din suprafaţa de 1070 mp mai sus menţionată), precum şi de ridicare a gardului aflat pe terenul revendicat.

Prin aceeaşi acţiune s-a solicitat, distinct, grăniţuirea proprietăţii reclamanţilor Manea de cea a pârâtei C. S.R.L., cerere soluţionată definitiv prin sentinţa primei instanţe, neatacată sub acest aspect.

Prin sentinţa tribunalului, cererea de revendicare a fost admisă numai în parte, pentru suprafaţa de 462 mp; s-a argumentat în acest sens că în această măsură a fost identificată o suprapunere între proprietăţile părţilor, precum şi că sentinţa din anul 2008 ce ţine loc de act autentic de vânzare între Q. şi pârâţii Lazăr nu le este opozabilă reclamanţilor, care nu au fost parte în acel proces, precum şi că vânzătorii nu erau proprietarul terenului de 1070 mp înstrăinat.

Instanţa de apel a admis apelurile declarate de reclamanţi şi de pârâţi împotriva sentinţei sub aspectul modului de soluţionare a cererii de revendicare, admiţând acţiunea pentru o suprafaţă de teren a cărei suprafaţă concretă nu este determinată şi al cărei contur este stabilit prin modificarea olografă de către instanţă a schiţei anexe raportului de expertiză întocmit în cauză de expertul în specialitatea topografie.

În esenţă, argumentarea instanţei de apel are în vedere o lipsă de identitate între terenul menţionat în titlul de proprietate emis în anul 1999 şi actele vechi de proprietate de care s-a prevalat fostul proprietar, ceea ce a permis concluzia că reclamanţii nu au făcut dovada dreptului de proprietate pentru întreaga suprafaţă revendicată.

Prima chestiune care se impune a face obiectul analizei şi care este invocată - explicit sau implicit - în ambele cereri de recurs, este modul de identificare de către instanţa de apel a suprafeţei de teren pentru care a admis cererea de revendicare.

Astfel, legat de acest aspect recurenţii-pârâţi au susţinut că la momentul la care a identificat topografic terenul fără contribuţia expertului judiciar, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 335 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.

Înalta Curte observă că instanţa de apel a argumentat în cuprinsul deciziei atacate omisiunea de a proceda la determinarea concretă a suprafeţei de teren pentru care reclamanţii au exhibat un titlu de proprietate fără ca aceasta să fie măsurată şi reprezentată grafic şi topometric de către expertul de specialitate prin aceea că o atare măsură procesuală ar fi reprezentat o antepronunţare a completului cu privire la soluţia ce urma a fi pronunţată în cauză.

Contrar aprecierilor curţii de apel şi recurenţilor-pârâţi, instanţa de recurs consideră că administrarea deplină a probelor necesare soluţionării cauzei nu poate constitui o exprimare a opiniei cu privire la soluţia ce urmează a fi pronunţată în cauză.

Astfel, pe de-o parte, atunci când pentru stabilirea corectă a unor fapte este nevoie de opinia unei persoane de specialitate (expertul judiciar), instanţa nu poate suplini sau completa această opinie decât prin alte mijloace de probă acceptate în procesul civil; ipoteza în care răspunsul expertului nu este suficient de lămuritor pentru soluţionarea cauzei este reglementată în legea procesual civilă în dispoziţiile art. 337 şi art. 338 C. proc. civ., ce permit instanţei a cere expertului judiciar fie lămuriri, fie completarea sau chiar refacerea expertizei.

Totodată, având în vedere că hotărârea judecătorească prin care se recunoaşte un drept de proprietate în contradictoriu cu cel care exercită stăpânirea asupra terenului va constitui titlu executoriu pentru predarea bunului către proprietar, este de neconceput punerea sa în executare în absenţa unor coordonate cadastrale şi topografice realizate cu acurateţe de expertul de specialitate, care să permită identificarea imobilului pentru care s-a dispus lăsarea în deplină proprietate şi liniştită posesie.

Mai mult, atunci când dreptul de proprietate este supus înscrierii în cartea funciară, înscrierea drepturilor rezultate din hotărârea judecătorească presupune identificarea cu aceeaşi acurateţe a amplasamentului şi vecinătăţilor imobilului, motiv pentru care art. 4 lit. l) din Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi a publicităţii imobiliare, republicată, prevede atribuţia Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară de a aviza lucrarea expertului, la solicitarea instanţei ce a dispus efectuarea unei expertize judiciare în specialitatea topografie, prin verificarea conformităţii măsurătorilor expertului cu datele cuprinse în sistemul de cadastru aflat în administrarea sa.

Aceste argumente susţin teza de mai sus, în sensul că determinarea amplasării, marginilor şi vecinătăţilor terenului revendicat şi a coordonatelor sale cadastrale cu ajutorul expertizei de specialitate topografică reprezintă o cerinţă intrinsecă ce asigură legalitatea hotărârii judecătoreşti în acest tip de cauză, atunci când identificarea concretă a bunului imobil constituie o chestiune litigioasă.

Pe de altă parte, în privinţa limitelor în care instanţa de apel poate exercita rolul activ pentru a dispune - în acest caz - completarea sau refacerea unui raport de expertiză necesar soluţionării cauzei, se reţine că art. 22 alin. (2) C. proc. civ. prevede că "Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. În acest scop, cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicaţii, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum şi alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părţile se împotrivesc."

Prin urmare, punerea în discuţia părţilor a necesităţii de a administra alte probe şi dispunerea acestora chiar dacă părţile se împotrivesc, dacă apreciază că acestea sunt necesare pentru aflarea adevărului şi pentru dezlegarea corectă a cauzei, sunt nu numai prerogative, ci chiar obligaţii ale instanţei, corelative celei de a stărui pentru prevenirea oricărei greşeli privind aflarea adevărului.

Nu în ultimul rând, relevante pentru chestiunea în discuţie sunt prevederile art. 42 alin. (1) pct. 1 teza a doua C. proc. civ., care reglementează cazul de incompatibilitate ce constă în exprimarea anterioară a părerii cu privire la pricina ce urmează să se judece (caz colocvial denumit "antepronunţare"), norma statuând cu claritate că "Punerea în discuţia părţilor, din oficiu, a unor chestiuni de fapt sau de drept, potrivit art. 14 alin. (4) şi (5), nu îl face pe judecător incompatibil."

Prin urmare, din coroborarea art. 22 alin. (4) şi art. 42 alin. (1) pct. 1 teza a doua C. proc. civ. rezultă că instanţa de apel nu s-ar fi poziţionat într-o ipoteză de incompatibilitate dacă ar fi pus în discuţia părţilor necesitatea completării expertizei topografice, inclusiv prin solicitarea unor lămuriri cu privire la chestiunile - ce fac obiectul analizei în considerentele deciziei recurate - legate de întinderea şi plasamentul terenului pentru care reclamanţii au prezentat un titlu de proprietate.

Concluzia tuturor acestor argumente este aceea că, trasând olograf limitele suprafeţei de teren pentru care acţiunea a fost admisă prin dispozitivul deciziei recurate, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile procedurale anterior evocate (ale art. 337 şi art. 338 C. proc. civ.).

Corelativ, o atare determinare a lipsit părţile de posibilitatea de a formula apărări sau puncte de vedere legate de poziţionarea concretă a terenului în discuţie ori de a solicita un probatoriu suplimentar - de vreme ce nu rezultă că operaţiunea determinării laturii respective s-a realizat de instanţă pe parcursul cercetării judecătoreşti - astfel încât măsura se constituie într-o surpriză pentru părţile litigante, aptă a contura şi încălcarea art. 13 alin. (3) teza a doua şi art. 14 alin. (4) C. proc. civ.

De aceea, se reţine incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Strâns legat de aceste chestiuni, dar cu implicaţii în ceea ce priveşte modul de aplicare a dispoziţiilor de drept substanţial, este fondat şi motivul de recurs formulat de recurenţii-reclamanţi, care au imputat instanţei de apel greşita interpretare şi aplicare a prevederilor art. 563 C. civ., ce reglementează acţiunea în revendicare - remediul procesual ce constituie fundamentul demersului de apărare a dreptului de proprietate.

Or, argumentarea instanţei de apel pleacă, în aprecierea instanţei de recurs, de la o greşită aplicare a normelor ce reglementează reconstituirea dreptului de proprietate ce a fost realizată în anul 1999 în beneficiul autoarei reclamanţilor, ajungând în acest mod la greşita aplicare a art. 563 C. civ.

Astfel, analiza în fapt a instanţei de apel s-a raportat la înscrisurile doveditoare ale dreptului de proprietate ce a aparţinut autorilor reclamanţilor recurenţi anterior preluării în proprietatea statului, analizate comparativ cu titlul de proprietate emis conform Legii nr. 18/1991, cu concluzia că reclamanţii nu au făcut dovada că autorii lor au deţinut întocmai terenul înscris în titlul de proprietate (transmis lor apoi pe calea vânzării) şi a cărui protecţie judiciară s-a solicitat prin acţiunea formulată în cauza de faţă.

Or, prevederile Legii nr. 18/1991 referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile preluate de stat în perioada de referinţă a legii nu au inclus o regulă imperativă a reconstituirii dreptului pe acelaşi amplasament; acesta era numai principiul, dar diferite împrejurări concrete puteau împiedica o atare reconstituire (naşterea între timp a drepturilor unor terţi cu privire la respectivele terenuri, afectarea lor de variate amenajări urbane sau rurale ori agricole, etc), astfel încât în aplicarea legii s-au realizat în mod legal numeroase reconstituiri pe alte amplasamente.

De aceea, dreptul izvorât din emiterea titlului de proprietate - dedus judecăţii în cauza pendinte - poate să nu poarte asupra aceluiaşi bun imobil de care beneficiarul reconstituirii a fost anterior deposedat, dar această împrejurare nu lipseşte de substanţă proprietatea recunoscută cu ocazia aplicării legii speciale de reparaţie, iar acest drept a fost întocmai transmis reclamanţilor recurenţi.

Din aceste consideraţii teoretice rezultă că, pentru corecta soluţionare a cererii de revendicare cu care instanţa de apel a fost legal învestită, era necesar ca probatoriul administrat să lămurească pe deplin - dacă era posibil - în primul rând dacă reconstituirea a respectat amplasamentul anterior al terenului preluat de la autorii reclamanţilor recurenţi cu ocazia înstrăinării construcţiei, iar abia în a doua etapă dacă terenul pentru care s-a dispus reconstituirea este acelaşi cu cel deţinut de pârâţii recurenţi în temeiul sentinţei pronunţate în anul 2008.

Aceasta întrucât, pe de-o parte, instanţele de fond nu au negat validitatea titlului de proprietate emis în anul 1999 (şi ea nu a fost contestată în litigiul de faţă, pe cale de acţiune sau de apărare), iar identitatea terenului din titlul de proprietate cu cel preluat de la autoare în temeiul Legii nr. 58/1974 era doar o chestiune conexă, incidentală, în cadrul ansamblului faptelor cauzei şi care servea tot corectei identificări a imobilului litigios.

Pe de altă parte, raţionamentul juridic care permite respingerea cererii de revendicare pentru argumentul că nu s-a dovedit că autorii ce au beneficiat de reconstituirea dreptului lor au deţinut întocmai acelaşi imobil îmbracă forma unei verificări a existenţei unui lanţ neîntrerupt de transmisiuni de la autorii anteriori la reclamant, iar ipoteza pendinte nu permite un atare tip de raţionament, pentru argumentele deja arătate legate de modul în care se putea face reconstituirea şi faţă de natura juridică sui generis a titlului de proprietate emis în cadrul acestei proceduri.

De aceea, în speţă nu se identifică o situaţie în care să se poată considera că a avut loc o transmisiune (convenţională sau de altă natură) de la autorii reclamanţilor la stat, apoi de la stat la autorii reclamanţilor, pentru a putea justifica verificarea continuităţii dreptului astăzi aflat în patrimoniul reclamanţilor; faţă de natura abuzivă a măsurii de preluare a terenului (sancţionată corespunzător prin legea de reparaţie) şi de circumstanţele particulare ale circuitului terenului, o asemenea ficţiune juridică nu poate fi primită.

Cât timp titlul de proprietate al autorilor reclamanţilor nu este anulat, pe cale principală sau pe cale de apărare, instanţa de apel nu avea posibilitatea de a-l lipsi de efecte cu argumentul că cel care a beneficiat de reconstituire nu a deţinut întocmai acea proprietate la momentul anterior deposedării de către stat.

De aceea, toate argumentele expuse relevă o greşită aplicare a legii atât din perspectivă substanţială, cât şi din perspectivă procedurală, ceea ce atrage temeinicia ambelor recursuri, precum şi casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre judecare la instanţa de apel, în acord cu art. 497 C. proc. civ.

Prealabil analizei comparative a drepturilor exhibate de părţile aflate în conflict, instanţa de apel este ţinută a stabili cu claritate faptele relevante, respectiv amplasamentul concret al terenului revendicat inclus în titlul de proprietate emis în beneficiul autoarei reclamanţilor şi apoi existenţa sau absenţa identităţii totale sau parţiale a acestuia cu terenul pe care îl stăpânesc pârâţii şi pentru care au exhibat o hotărâre judecătorească. În absenţa acestor clarificări, este nelegală soluţionarea acţiunii în revendicare prin fundamentarea sa pe argumentele reţinute în cauză de instanţa de apel.

Conex acestor împrejurări, cum s-a arătat, împrejurarea reconstituirii pe acelaşi sau pe alt amplasament este relevantă tot pentru corecta identificare a imobilului şi totodată pentru dezlegarea apărării reclamanţilor legată de efectele rămânerii definitive a sentinţei primei instanţe în privinţa acţiunii de grăniţuire soluţionată în contradictoriu cu societatea C..

Această hotărâre, ce consfinţeşte linia de hotar între proprietatea reclamanţilor şi cea a pârâtei C., a dezlegat, afirmă reclamanţii, chestiunea litigioasă a amplasării terenului proprietatea lor, şi se bucură de autoritate de lucru judecat în ceea ce priveşte această problemă.

Înalta Curte observă că nu sunt aplicabile prevederile art. 431 alin. (1) sau 2 C. proc. civ., deoarece nu se pune în discuţie efectul negativ al autorităţii de lucru judecat - ceea ce s-a judecat având alt obiect, alte părţi şi altă cauză.

Totodată, reclamanţii nu pot opune pârâţilor nici efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, pentru că pârâţii recurenţi Lazăr nu au fost parte în acţiunea deja soluţionată şi nici nu au calitatea de succesor al vreuneia dintre părţile acelui litigiu, existând exclusiv o legătură între cele două acţiuni, în grăniţuire cu un terţ şi în revendicare cu pârâţii - chiar dacă, formal, cele două acţiuni principale, îndreptate împotriva unor pârâţi distincţi, au fost formulate în acelaşi dosar.

Cu toate acestea, chiar dacă sentinţa primei instanţe în partea ei definitivă nu poate fi opusă pârâţilor Lazăr cu efectul pozitiv sau negativ al lucrului judecat, hotărârea astfel pronunţată este, faţă de pârâţii Lazăr, un mijloc de probă cu privire la chestiunea litigioasă, pe care aceştia îl pot combate în prezentul litigiu, în condiţiile art. 435 alin. (2) C. proc. civ., prin administrarea unor probe contrare statuărilor acolo cuprinse referitoare la identitatea terenului stăpânit de ei cu cel pentru care reclamanţii au exhibat un titlu de proprietate.

Cu ocazia rejudecării vor fi avute în vedere şi criticile reclamanţilor care privesc nelegalitatea raţionamentului instanţei de apel prin prisma nevalorificării adecvate a împrejurării - constatate de ambele instanţe de fond - că pârâţii nu pot opune ca titlu de proprietate reclamanţilor sentinţa pronunţată în anul 2008, de vreme ce ei nu au fost parte în acel proces, iar vânzătoarea nu era proprietarul suprafeţei de 1000 mp de teren. Aceste chestiuni nu pot fi analizate de instanţa de recurs la acest moment, în absenţa dezlegărilor faptice fundamentale mai sus evocate, necesar a fi realizate cu întâietate.

Corespunzător, vor primi un răspuns şi apărările recurenţilor pârâţi Lazăr referitoare la o pretinsă contradicţie între situaţiile de fapt reţinute de prima instanţă (în privinţa societăţii C.) şi respectiv de cea de apel (referitoare la imobilul revendicat de reclamanţi de la pârâţii Lazăr).

Este nefondat motivul de recurs dezvoltat de pârâţi cu privire la absenţa din dispozitivul deciziei recurate a posibilităţii atacării sale cu recurs; chiar dacă susţinerea este, principial, corectă, această absenţă nu constituie un motiv de nelegalitate a hotărârii cât timp calea de atac prevăzută de lege în beneficiul părţii a fost exercitată de aceasta în termenul legal şi este soluţionată de către instanţa de control judiciar, nefiind identificată vătămarea la care se referă art. 175 alin. (1) C. proc. civ.

Nu este, deci incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. pentru acest motiv.

Pentru toate aceste considerente,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul principal declarat de recurenţii-reclamanţi B. şi A. şi recursul incident declarat de recurenţii-pârâţi E. şi D. împotriva deciziei nr. 487 din 23 iulie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

Casează decizia şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 noiembrie 2022.