Revocatory action for creditor fraud: admissibility of appellate evidence without probative thesis and requirement to assess debtor's insolvency and prejudice

Şedinţa publică din data de 15 noiembrie 2022

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bistriţa, la data de 18.04.2018, sub nr. x/2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B., C. şi D., a solicitat instanţei să declare inopozabile faţă de reclamant: actul de partaj autentificat sub nr. x din data de 10.10.2017 având ca obiect imobilele înscrise în CF x Bistriţa, cad. 4006 şi CF x Bistriţa, cad. x şi contractul de înstrăinare-dobândire a unui mijloc de transport din data de 19 aprilie 2017 şi, totodată, să dispună indisponibilizarea bunurilor obiecte ale contractelor până la încetarea executării silite a creanţei pe care se întemeiază prezenta acţiune; cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate art. 193 şi urm. C. proc. civ. şi art. 1562 şi urm. C. civ.

Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 534/7.03.2019, Judecătoria Bistriţa a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bistriţa-Năsăud.

Prin sentinţa civilă nr. 519/F/21.12.2019, Tribunalul Bistriţa-Năsăud, secţia I civilă a respins acţiunea, cu cheltuieli de judecată.

Hotărârea pronunţată în apel

Prin încheierea de şedinţă din data de 3 iunie 2021, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a încuviinţat doar în parte cererile formulate în probaţiune, respectiv a încuviinţat înscrisurile depuse în susţinerea apelului şi cererea în probaţiune de efectuare a unei adrese către Direcţia Regim Permise de Conducere şi înmatriculări a Vehiculelor Bistriţa-Năsăud pentru a se comunica dacă vehiculului BMW tipul X5, nr. de identificare x a fost înstrăinat de pârâta C. şi în caz afirmativ să se comunice o copie a contractului de vânzare-cumpărare.

A pus în vedere reprezentatului intimaţilor să depună o copie a contractului de vânzare-cumpărare având în vedere relaţia de rudenie dintre intimatul B. şi intimate C., mama acestuia, pe care îi reprezintă, conform delegaţiei de substituire.

În ceea ce priveşte celelalte cereri în probaţiune, respectiv expertiza de evaluare a casei şi a terenului şi emiterea adresei în vederea comunicării dacă numita C. avea permis de conducere la data de 19 aprilie 2017, acestea au fost respinse, deoarece s-a apreciat că nu sunt pertinente şi utile soluţionării cauzei.

Totodată, Curtea, în ceea ce priveşte audierea martorilor, a respins această cerere ca urmare a faptului că în apel nu s-a indicat teza probatorie pentru care sunt propuşi aceşti martori, indicarea tezei probatorii facându-se doar la acest termen de v judecată, însă această precizare este tardivă faţă de împrejurarea că cererile în probaţiune şi teza probatorie pentru care se solicită încuviinţarea se impun a fi făcute prin declaraţia de apel, în termenul de promovarea a apelului.

Prin decizia nr. 214/A din 9 septembrie 2021, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei menţionate, cu cheltuieli de judecată.

II. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva încheierii de şedinţă din data de 3 iunie 2021 şi a deciziei civile nr. 214/A din data de 9 septembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, a declarat recurs reclamantul A., după cum urmează:

În ceea ce priveşte încheierea atacată:

Invocând incidenţa motivului de recurs prevăzut art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în esenţă, a susţinut următoarele:

- încheierea este nelegală, fiind încălcate dispoziţiile legale privitoare la administrarea probelor şi propunerea probelor în apel;

- în cererea de apel a arătat motivele căii de atac şi probele prin care se doreşte dovedirea acestora, explicitate, conform principiului oralităţii, în faţa instanţei de apel, ceea ce nu poate determina respingerea probei ca tardivă;

- singurul motiv pentru care instanţa de apel ar fi putut să respingă proba ar fi fost inutilitatea acesteia, însă instanţa nu a făcut această analiză;

- în prezenta cauză era esenţial a se dovedi atât influenţarea martorilor de către pârâţi, cât şi împrejurarea că actul de partaj a fost încheiat în vederea prejudicierii creditorilor, cât timp părţile au continuat să locuiască în imobile ce a au făcut obiectul partajului;

- art. 470 C. proc. civ. nu prevede că teza probatorie trebuie să fie indicată în mod expres, alin. (1) pct. c) prevăzând doar obligativitatea indicării probelor.

În ceea ce priveşte decizia recurată:

În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în esenţă, recurentul-reclamant a arătat următoarele:

- instanţa de apel nu s-a aplecat şi nu a argumentat respingerea criticilor formulate prin cererea de apel, cu privire la care a susţinut că, din coroborarea acestora, rezultă dovada conivenţei frauduloase (partajul a fost efectuat cu încălcarea art. 679 C. civ. actul de partaj a fost unul efectiv încheiat în scopul de a sustrage de la urmărire bunurile aflate în patrimoniul debitorului şi fără posibilitatea creditorilor de a interveni, iar sulta compensatorie nici nu a fost primită; nu s-a achitat vreo sultă, partajul fiind simulat, iar prestaţiile - neechilibrate, împrejurări care pot reieşi şi dintr-o expertiză de evaluare; ulterior vânzării vehiculului şi partajului, debitorul B. a folosit vehiculul vândut mamei, iar vânzarea către mama acestuia s-a realizat pentru o sumă în neconcordanţă cu piaţa; practica şi doctrina judiciară s-a pronunţat în sensul că înlocuirea unor bunuri corporale, urmăribile, cu sume de bani presupus remise cash constituie acte efectuate în frauda creditorilor, în scopul de a ascunde aceste bunuri de la urmărire de către creditori, ca şi prestaţiile neechilibrate);

- aceste motive de apel erau în strânsă legătură cu condiţia existenţei prejudiciului, iar neanalizarea lor de către instanţa de apel este în măsură să aducă atingere dreptului la un proces echitabil;

- motivarea în sensul că nu a existat un prejudiciu pentru că B. a primit un alt teren şi sulta compensatorie, fără să răspundă la apărările privitoare la opoziţia la partaj, neprimirea în mod real a sultei, înlocuirea unor bunuri corporale cu bani cash nu corespunde exigenţelor legale privitoare la motivarea hotărârii;

- în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a reţinut încălcarea dreptului la un proces echitabil prin nemotivarea hotărârilor (cauzele Pellegrini împotriva Italiei, Albina împotriva României, Iordache împotriva României, Luka împotriva României, Marariu împotriva României).

Invocând incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susţinut următoarele:

- Raportat şi la motivele întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din cod, constatarea instanţei de apel în sensul că au intrat alte bunuri în patrimoniul debitorului (fără a motiva respingerea argumentelor referitoare la neintrarea efectivă a sumelor de bani în patrimoniul debitorului şi fără a încuviinţa expertiza de evaluare a construcţiei pentru a se observa că, în mod real, valoarea acestuia este mult mai mare de 100.000 RON, aşadar prestaţii neechilibrate) constituie o greşită interpretare a art. 1562 C. civ. ce reglementează condiţiile acţiunii revocatorii, cu observaţia că tabloul complet al condiţiilor este format prin includerea dispoziţiilor art. 1563 C. civ.

- 80% din părţile sociale de 200 RON la E. S.R.L. valorează 160 RON şi nu s-a făcut dovada contrară;

- în ceea ce priveşte alte bunuri ale pârâtului B., a depus la dosar adresa efectuată de către executorul judecătoresc la oficiul de cartea funciară de unde rezultă că acesta nu deţine niciun bun imobil;

- potrivit extrasului CF nr. x, eliberat la data de 18.04.2018, debitorul B. nu mai are vreun drept de proprietate.

III. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă D., precum şi intimaţii-pârâţi B. şi C., au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, în principal, ca inadmisibil, iar, în subsidiar, ca nefondat, cu obligarea părţii adverse la plata cheltuielilor de judecată.

IV. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 14 iunie 2022, completul de filtru a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată la data de 01 noiembrie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

IV. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, precum şi actele şi lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs şi prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile în cauză, se constată următoarele:

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul - reclamant A. a reproşat instanţei de apel, cu referire la încheierea de şedinţă din data de 3 iunie 2021 a Curţii de Apel Cluj, încălcarea dispoziţiilor legale privitoare la administrarea probelor şi propunerea probelor în apel, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a probei testimoniale.

Se impune a se preciza faptul că, deşi s-a referit şi la dispoziţiile legale privind administrarea probelor, din cuprinsul criticilor formulate, reiese că, în realitate, recurentul - reclamant a avut în vedere normele referitoare la încuviinţarea probelor în apel, respectiv prevederile art. 258 alin. (1) cu trimitere la art. 255 C. proc. civ., aplicabile şi în apel, în conformitate cu dispoziţiile art. 494 C. proc. civ.

Înalta Curte constată caracterul fondat al criticilor formulate.

Prin încheierea recurată, instanţa de apel a respins solicitarea apelantului - reclamant de administrare a probei testimoniale, cu motivarea că în apel nu s-a indicat teza probatorie pentru care aceşti martori sunt propuşi, iar indicarea tezei probatorii abia la acest termen de judecată este tardivă, faţă de împrejurarea că cererile în probaţiune şi teza probatorie pentru care se solicită încuviinţarea se impun a fi făcute prin declaraţia de apel, în termenul de promovare a apelului.

Aşadar, instanţa de apel a aplicat sancţiunea decăderii apelantului-reclamant din dreptul de a propune proba testimonială.

Art. 470 alin. (3) C. proc. civ., care reglementează elementele cererii de apel, prevede, într-adevăr, sancţiunea decăderii, ataşată nerespectării cerinţei de la alin. (1) lit. d). Această cerinţă, însă, constă exclusiv în indicarea probelor pe care se sprijină motivele de apel, fără ca legiuitorul să facă vreo referire, astfel cum, în mod corect, a arătat recurentul, la teza probatorie pentru care dovezile sunt propuse.

Nici din conţinutul alin. (4) al aceluiaşi art. 470 nu reiese impunerea, sub sancţiunea decăderii, a precizării tezei probatorii pentru care se solicită administrarea probei testimoniale în apel.

Singura cerinţă pe care acest text o prevede, pentru ipoteza în care este propusă în apel proba testimonială, cu trimitere expresă la dispoziţiile art. 194 lit. e) din cod, este aceea a indicării numelui, prenumele şi adresa martorilor (şi eventual de alte date de contact ale acestora, dată fiind trimiterea din art. 194 lit. e) la dispoziţiile art. 148 alin. (1) teza a II -a din cod).

Or, din acest punct de vedere, nu este justificată aplicarea în cauză a sancţiunii decăderii din dreptul de a propune proba testimonială, în absenţa unei obligaţii de indicare a tezei probatorii prin cererea de apel, astfel cum, în mod greşit, a considerat instanţa de apel, cu atât mai mult cu cât reclamantul din cauză s-a conformat exigenţelor prescrise de art. 470 alin. (4) şi art. 194 lit. e), arătând prin motivele de apel numele, prenumele şi adresa martorilor.

Pe de altă parte, potrivit art. 258 alin. (1) C. proc. civ. - aplicabil şi în apel, în considerarea art. 498 din cod -, probele solicitate pot fi încuviinţate numai în măsura în care sunt îndeplinite cerinţele din art. 255, respectiv dacă sunt admisibile, în sensul că sunt pertinente, concludente şi utile soluţionării cauzei.

Aplicarea corespunzătoare în apel a acestor dispoziţii presupune ca probele solicitate spre administrare să fie admisibile, în sensul art. 255 din cod, iar admisibilitatea se verifică în legătură cu motivele de apel, dat fiind că, în aplicarea art. 479 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de apel trebuie să verifice în limitele cererii de apel stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă, iar limitele devoluţiunii în apel sunt determinate de ceea ce s-a apelat, conform art. 477 din cod.

Prin urmare, teza probatorie indicată în legătură cu o probă propusă spre administrare poate fi cenzurată de către instanţă doar în contextul admisibilităţii probei, fără a avea relevanţă dacă indicarea tezei probatorii s-a făcut în mod explicit prin cererea de apel ori abia la momentul discutării în contradictoriu a probelor.

Faţă de cele expuse, Înalta Curte constată că instanţa de apel a respins în mod greşit proba testimonială propusă spre administrare de către apelant - reclamant, ca fiind tardivă, fără a se pronunţa asupra admisibilităţii probei, astfel încât va admite motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Recurentul - reclamant a formulat în continuare critici întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., iar faţă de conţinutul lor, se impune, în ceea ce priveşte decizia prin care instanţa de apel s-a dezînvestit de soluţionarea cauzei, ca susţinerile părţii referitoare la prejudiciu să fie analizate prioritar în contextul aplicării de către instanţa de apel a prevederilor art. 1562 C. civ., din perspectiva condiţiei prejudiciului, deoarece modul de abordare a acestei condiţii a făcut inutilă cercetarea unora dintre susţinerile la care se face referire în motivele de recurs.

Într-o asemenea situaţie, eventuala omisiune a instanţei de a răspunde unor motive de apel reflectă, în realitate, aplicarea greşită a legii, prin nestatuarea corespunzătoare în fapt şi în drept.

În acelaşi timp, se observă că recurentul reproşează instanţei de apel şi neîncuviinţarea expertizei de evaluare a construcţiei, probă care ar fi permis stabilirea dezechilibrului între prestaţiile părţilor din actul juridic atacat în cauză, aspect ce nici nu a fost analizat, în pofida învestirii instanţei prin motivele de apel.

Această critică vizează, de fapt, soluţia instanţei de apel de respingere ca inadmisibilă, prin încheierea de şedinţă din data de 3 iunie 2021 - vizată de motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., deja admis prin prezenta decizie -, a probei cu expertiză imobiliară, solicitate în vederea evaluării imobilului înscris în CF nr. x Bistriţa şi atribuit, prin actul de partaj voluntar atacat în prezenta cauză, pârâtei D..

Prin urmare, chiar dacă recurentul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. doar ca motiv de nelegalitate a deciziei, o asemenea încadrare juridică se impune şi în privinţa criticii referitoare la încheierea de şedinţă din data de 3 iunie 2021, în raport de argumentele dezvoltate pe acest aspect în motivarea căii de atac.

În acest context, Înalta Curte constată caracterul fondat al criticilor recurentului.

În conformitate cu prevederile art. 1562 C. civ., "(1) Dacă dovedeşte un prejudiciu, creditorul poate cere să fie declarate inopozabile faţă de el actele juridice încheiate de debitor în frauda drepturilor sale, cum sunt cele prin care debitorul îşi creează sau îşi măreşte o stare de insolvabilitate. (2) Un contract cu titlu oneros sau o plată făcută în executarea unui asemenea contract poate fi declarată inopozabilă numai atunci când terţul contractant ori cel care a primit plata cunoştea faptul că debitorul îşi creează sau îşi măreşte starea de insolvabilitate."

Condiţiile esenţiale ale acţiunii revocatorii deschise unui creditor, rezultate din norma citată şi care trebuie întrunite în mod cumulativ (alături de condiţia creanţei, prevăzută de art. 1563 C. civ., care nu a fost contestată în cauză), rezidă în prejudiciul suferit de creditor ca urmare a încheierii unui act juridic de către debitorul său, frauda debitorului, precum şi complicitatea terţului la frauda debitorului.

În ceea ce priveşte condiţia prejudiciului, după cum, în mod corect, s-a arătat prin motivele de recurs, instanţa de apel a reţinut inexistenţa prejudiciului suferit de creditor prin actul de partaj încheiat de debitor cu fosta soţie exclusiv prin raportare la clauzele actului juridic a cărui revocare se solicită prin care s-a menţionat că anumite bunuri revin pârâtului debitor, cu titlu de sultă.

Fără a se minimaliza relevanţa conţinutului raportului juridic obligaţional stabilit prin actul juridic în discuţie, trebuie constatat că o asemenea verificare nu poate epuiza analiza prejudiciului. Art. 1562 C. civ. face referire, în corelaţie cu prejudiciul creditorului, la insolvabilitatea debitorului, creată ori mărită prin încheierea acelui act juridic. Or, statutul deficitar al patrimoniului debitorului, cauzat de actul juridic, reprezintă, din perspectiva creditorului, o stare de fapt, apreciabilă valoric şi care are drept consecinţă imposibilitatea pentru creditor a realizării creanţei sale, prin executare voluntară ori silită.

Într-un asemenea cadru, instanţa de judecată este chemată să stabilească situaţia de fapt concretă vizând starea patrimoniului debitorului ulterior încheierii actului juridic, ţinând cont de elementele indicate de către reclamantul creditor ca relevând prejudiciul pe care l-a suferit prin încheierea actului.

Din acest punct de vedere, se reţine că reclamantul a invocat existenţa prejudiciului creat printr-un act fraudulos prin raportare, printre altele, la elemente precum dezechilibrul valoric al prestaţiilor părţilor, neremiterea efectivă a sumei de bani menţionate cu titlu de sultă, fiind vorba despre un partaj simulat şi, nu în ultimul rând, inexistenţa vreunui bun în patrimoniul debitorului la data formulării cererii de executare silită (5.01.2018, adică după mai puţin de o lună de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti ce reprezintă titlul executoriu - 13.12.2017). Reclamantul s-a raportat şi la art. 679 C. civ., pentru a extrage din cuprinsul normei prezumţia legală a caracterului fraudulos al împărţelii făcute cu încălcarea dreptului la opoziţie al creditorului.

Or, instanţa de apel nu a analizat niciunul dintre aspectele invocate de către reclamantul apelant, dând relevanţă doar clauzelor actului de partaj, iar o asemenea modalitate de analiză a pretenţiilor reclamantului relevă aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1562 C. civ., din moment ce, pe temeiul acestora, în circumstanţele particulare ale speţei, ar fi trebuit stabilit dacă situaţia financiară concretă a debitorului - ţinându-se cont şi de pasivul patrimonial, inclusiv de creanţa reclamantului - relevă o stare de insolvabilitate, creată ori accentuată prin încheierea actului juridic.

În mod similar a procedat instanţa de apel şi în ceea ce priveşte contractul de vânzare - cumpărare al autovehiculului - încheiat de către debitorul B. cu pârâta C. chiar în cursul judecăţii în primă instanţă în cauza finalizată prin obţinerea titlului executoriu -, reţinând doar că pârâtul a încasat preţul vânzării, fără a analiza aspectele de fapt invocate de către reclamant în legătură cu cerinţa prejudiciului.

Se constată, în aceste condiţii, că este fondat motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., impunându-se, cu ocazia rejudecării apelului, stabilirea certă şi neechivocă a situaţiei de fapt presupuse de aplicarea corespunzătoare a dispoziţiilor legale incidente.

De asemenea, este fondat şi motivul de recurs fundamentat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cu referire la soluţia de respingere ca inadmisibilă, prin încheierea de şedinţă din data de 3 iunie 2021 a probei cu expertiză imobiliară, solicitate în vederea evaluării imobilului înscris în CF nr. x Bistriţa şi atribuit, prin actul de partaj voluntar atacat în prezenta cauză, pârâtei D. (probă relevantă, în viziunea reclamantului apelant, pentru dovedirea prestaţiilor neechilibrate).

Încheierea de şedinţă trebuie să conţină toate elementele pe care art. 425 alin. (1) C. proc. civ. le prevede ca fiind obligatorii în cazul oricărei hotărâri judecătoreşti, din moment ce face parte din categoria acestor acte jurisdicţionale, potrivit art. 424 alin. (5) din cod şi în absenţa unei excluderi exprese operate în cuprinsul art. 425 pe acest aspect.

Aşadar, încheierea de şedinţă prin care instanţa de apel a respins probele solicitate spre administrare trebuie să arate şi motivele pentru care a fost înlăturată cererea părţii, în conformitate cu art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în caz contrar fiind incident motivul de casare descris de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ce vizează tocmai absenţa din cuprinsul hotărârii a motivelor pe care se întemeiază.

Or, după cum rezultă din încheierea de şedinţă recurată, instanţa de apel a arătat doar că probele solicitate nu sunt pertinente şi utile soluţionării cauzei, fără a arăta argumentele ce au fundamentat această concluzie.

Faţă de toate considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul şi, pe temeiul art. 497 C. proc. civ., va casa încheierea şi decizia recurate şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii de şedinţă din 03 iunie 2021 şi a deciziei civile nr. 214/A din 09 septembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Casează încheierea şi decizia recurate şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 noiembrie 2022.