Timing of patent lapse effects: immediate termination of inventor remuneration rights upon non-payment of maintenance fees

Şedinţa publică din data de 15 noiembrie 2022

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 21 decembrie 2015 pe rolul Tribunalului Gorj, secţia I civilă, sub nr. x/2015, reclamanţii A., B. şi C. au chemat în judecată pârâtele Societatea D. S.A. şi E. Râmnicu Vâlcea, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea Societăţii D. S.A. la plata către reclamanţi a sumei estimative de 45.000 RON, reprezentând despăgubiri pentru utilizarea invenţiei cu titlul "Instalaţie pentru optimizarea factorului de putere în staţiile de transformare de 20/6 kV", în perioada 01.01.2013- 31.12.2015, la UMC Lupoaia, Husnicioara, Roşiuta, Jilţ Nord, Jilţ Sud, Peşteana, Roşia, Rovinari, Tismana şi Pinoasa, actualizată cu inflaţia de la data când trebuiau plătite până la data plăţii şi cu dobânda legală de la data introducerii cererii de chemare în judecată până la data plăţii.

De asemenea, au solicitat obligarea Societăţii D. S.A., în solidar cu E. Rm. Vâlcea, la plata către fiecare, a sumei estimative de 5.000 RON, reprezentând despăgubiri pentru utilizarea invenţiei cu titlul "Instalaţie pentru optimizarea factorului de putere în staţiile de transformare de 20/6 kV", în perioada 01.01.2013-31.12.2015, la UMC Berbeşti, actualizată cu inflaţia de la data când trebuiau plătite până la data plăţii şi cu dobânda legală de la data introducerii cererii de chemare în judecată până la data plăţii, precum şi obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată pe care le vor suporta cu acest proces.

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. b), art. 36 din legea nr. 64/1991, republicată, art. 91 alin. (4) lit. a) din H.G nr. 547/2008 privitoare la Regulamentul de aplicare al Legii nr. 64/1991, art. 1350 C. civ. privitor la răspunderea contractuală şi art. 1489 C. civ. privitor la dobânzi.

Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa nr. 95 din 16 aprilie 2021, Tribunalul Gorj, secţia I civilă a luat act de renunţarea reclamanţilor la judecarea acţiunii formulate împotriva pârâtei E., prin administrator judiciar F.; a luat act de renunţarea reclamantului C. la judecarea acţiunii împotriva pârâtei Societatea D. S.A.; a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B., împotriva pârâtei Societatea D. S.A., având că obiect drepturi de autor, conform precizării ulterioare; a obligat pârâta să plătească reclamantului A. suma de 27.406 RON despăgubiri civile, actualizată cu inflaţia şi dobânda legală aferentă despăgubirilor, calculate de la data introducerii cererii de chemare în judecată, 21.12.2015, până la data plăţii; a obligat pârâta să plătească reclamantului B. suma de 27.406 RON despăgubiri civile, actualizată cu inflaţia şi dobânda legală aferentă despăgubirilor, calculate de la data introducerii cererii de chemare în judecată, 21.12.2015, până la data plăţii; a obligat pârâta să plătească fiecăruia dintre reclamanţii A. şi B. suma de 12.074,1 RON cheltuieli de judecată.

Hotărârea pronunţată în apel

Prin decizia nr. 318 din 06 decembrie 2021, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâta Societatea D. S.A. împotriva sentinţei menţionate; a admis apelul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva aceleiaşi sentinţe, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat pe pârâta Societatea D. S.A. să plătească fiecăruia dintre reclamanţi câte 65.711,5 RON despăgubiri civile, actualizate cu rata inflaţiei şi dobânda legală aferentă, calculată de la data introducerii cererii de chemare în judecată - 21.12.2015 şi până la data plăţii efective; a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate.

II. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei menţionate, a declarat recurs pârâta Societatea D. S.A., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, reţinerea cauzei spre rejudecare, admiterea apelului, cu consecinţa respingerii acţiunii, ca neîntemeiată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a expus următoarele critici:

- decizia atacată a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 33 şi art. 34 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie, precum şi jurisprudenţa în materia brevetelor de invenţie: decizia nr. 6560/03.12.20210 pronunţată în dosarul nr. x/2007, decizia nr. 6562/03.12.20210 pronunţată în dosarul nr. x/2008, decizia nr. 6562/03.12.20210 pronunţată în dosarul nr. x/2008 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, decizia nr. 35/26.04.2012 pronunţată în dosarul nr. x/2011 şi decizia nr. 37/02.05.2012 pronunţată în dosarul nr. x/2011 ale Curţii de Apel Craiova, decizia nr. 6562/03.12.20210 pronunţată în dosarul nr. x/2008 şi decizia nr. 1275/18.06.2020 pronunţată în dosarul nr. x/2017 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

- prin deciziile anterior menţionate, au fost dezlegate ca aspecte de drept: decăderea titularului de brevet, efectele decăderii asupra autorilor şi întinderea protecţiei oferite brevetului, reţinându-se că decăderea operează de la data neachitării taxelor pentru menţinerea în vigoare a brevetului şi nu de la data publicării decăderii în BOPI; atunci când nu rezultă că s-ar fi cerut sau s-ar fi obţinut revalidarea brevetului şi nici reclamanţii ca persoane interesate nu au plătit taxele, decăderea este opozabilă inclusiv autorilor, deoarece nu există o obligaţie legală sau contractuală numai în sarcina titularei de brevet, întrucât această obligaţie aparţine persoanei interesate de protejarea invenţiei;

- atunci când titulara brevetului renunţă benevol la protecţia oferită de lege, dă posibilitatea terţilor de a utiliza invenţia, renunţarea la drept nefiind un fapt ilicit cauzator de prejudicii, cu atât mai mult cu cât recurenta achiziţiona aceste produse la societăţi terţe;

- s-a mai reţinut că nu există raport de cauzalitate între fapta pârâtei de a nu plăti taxele şi eventualul prejudiciu suferit de autori, respectiv de cocontractanţi, care nu pot pretinde de la titulară plata drepturilor rezultate din folosinţa exclusivă a invenţiei, după decăderea prevăzută de Legea nr. 64/1991, fiind inadmisibil a se solicita despăgubiri de la cel ce foloseşte invenţia;

- prin jurisprudenţa anterior menţionată a mai fost dezlegată o altă chestiune de drept cu referire la valabilitatea brevetului şi la incidenţa acestuia în raport de convenţia pârtilor asupra contractului atunci când reclamanţii îşi întemeiază pretenţiile pe răspunderea civilă contractuală, invocându-se nerespectarea contractului de cesiune; potrivit voinţei părţilor, statuată prin contractul de cesiune, care are putere de lege între acestea, durata de valabilitate a contractului este aceeaşi cu durata de valabilitate a brevetului; fată de dezlegările date de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie perioada pentru care autorii puteau solicita despăgubiri este 01.01.2013-15.10.2014 şi nu cum în mod greşit a reţinut Curtea de Apel Craiova - 01.01.2013-31.12.2016;

- referitor la noutatea invenţiei, stadiul tehnicii, aplicabilitatea şi protecţia invenţiei raportate la prevederile Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie, recurenta-pârâtă a criticat decizia atacată sub aspectul acordării necuvenite a drepturilor băneşti solicitate de autor, întrucât s-a constatat că la data depunerii cererii de depozit a invenţiei denumite "Instalaţie pentru optimizarea factorului de putere în staţiile de transformare de 20/6, respectiv 14.10.2010, nu era îndeplinită condiţia de noutate cerută de Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenţii, soluţia tehnică fiind intrată în stadiul tehnicii, prin utilizare încă din anul 2009, conform contractului nr. x/p/27.10.2009 încheiat cu S.C. G. S.A., ce a avut ca obiect livrarea bateriilor de condensatori pentru reţeaua de 6kV a staţiilor de transformare 20/6 şi montarea în cariera Lupoaia;

- Societatea D. S.A., din studierea documentelor puse la dispoziţie de Sucursala Divizia Miniera Tg - Jiu, a constatat că invenţia cu titlu "Instalaţie pentru aptimizarea factorului de putere în staţiile de transformare de 20/6, a fost utilizată şi implementată în cadrul fostei H., în prezent Sucursala Divizia Minieră Tg-Jiu din cadrul Societăţii D. S.A. Tg-Jiu, anterior datei de depozit a brevetului ceea ce face aplicabile prevederile art. 34 alin. (1) lit. b);

- deşi soluţia intrase în stadiul tehnicii şi putea fi utilizată în mod liber fără acordare de despăgubiri, H., prin reprezentanţii săi legali, au încheiat în data de 24.09.2010 Contractul de cesiune nr. x, ce avea ca obiect transmiterea dreptului la eliberarea brevetului anterior menţionat contra acordării de drepturi băneşti acordate conform prevederilor Legii nr. 64/1991; la data încheierii contractului de cesiune cu autorii nu îşi mai avea utilitate şi necesitate, deoarece soluţia tehnicii intrase deja în stadiul tehnicii şi era deja utilizată fără acordare de despăgubiri, inclusiv de către terţi;

- validarea invenţiei şi eliberarea brevetului de invenţiei, în lipsa oricăror contestaţii, au determinat pe autori să solicite drepturi băneşti, în temeiul contractului de cesiune menţionat, iar din analiza expertizei în specialitatea energetică se observă că invenţia a fost implementată anterior, aceasta pierzând caracterul de noutate, întrucât comercializarea şi utilizarea ei a început anterior depunerii cererii de protecţie la OSIM;

- la obiectivul stabilit de către instanţa de fond constând în verificarea dacă invenţia denumită "Instalaţie pentru optimizarea factorului de putere în staţiile de transformare de 20/6 kV" s-a utilizat în perioada 01.01.20J3 - 31.12.2016 şi să menţioneze carierele în care s-a aplicat aceasta invenţie, expertul tehnic a răspuns în sensul că invenţia menţionată, obiect al Brevetului de invenţie cu nr. x, emis de O.S.I.M., acordat Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia S.A., Târgu Jiu, Gorj, România, în baza Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 541, din 08.08.2007, a fost realizată de reclamanţii din dosar şi transmisă spre utilizare pârâtei Societatea Comercială D. S.A., fosta H. S.A.;

- a mai răspuns expertul că invenţia a fost utilizată de UMC Lupoaia, menţionându-se că prin Contractul nr. x/27.10.2009, încheiat de H. cu S.C. G. S.A., furnizorul G. s-a obligat să vândă şi să livreze "baterii de condensatori pentru reţeaua de 6 kV a staţiilor de transformare 20/6 kV şi montarea în Cariera Lupoaia"; echipamentul utilizat ca invenţie în Cariera Lupoaia nu realizează în mod independent calculul factorului de putere, astfel cum este înscris în Brevetul de invenţie nr. x Bl, neputând fi utilizată decât în staţii de transformare 20/6 kV modernizate, în cele clasice invenţia nefiind utilizată, deci neaplicabilă; având în vedere data procesului-verbal de recepţie finală, 28.04.2010, s-a constatat că echipamentele erau funcţionale anterior datei de depozit a Brevetului de invenţie, respectiv 14.10.2010;

- în ceea ce priveşte utilizarea invenţiei pentru UMC Roşia, s-a reţinut că prin Contractul nr. x/P/10.08.2010, încheiat de H. cu S.C. G. S.A., furnizorul G. s-a obligat să vândă şi să livreze "instalaţii automate de compensare a energiei electrice reactive şi montarea în Carierele Roşia, Roşiuţa şi Peşteana"; conform documentelor prezentate în cadrul expertizei tehnice, s-a reţinut faptul că Bateriile de condensatoare montate în staţiile de transformare din Cariera Roşia, în anul 2010, nu utilizează comanda automata a treptelor pentru asigurarea compensării factorului de putere până la factorul de putere neutral, echipamentele fiind funcţionale prin acţionare/comanda manual;

- pentru UMC Roşiuţa, s-a reţinut caprin Contractul nr. x/P/10.08.2010, încheiat de H. cu S.C. G. S.A., furnizorul G. s-a obligat să vândă şi să livreze "instalaţii automate de compensare a energiei electrice reactive şi montarea în Carierele Roşia, Roşiuţa şi Peşteana"; echipamentele achiziţionate, respectiv un număr de 4 instalaţii de compensare a energiei electrice şi montarea în staţiile de transformare din Cariera Roşiuţa, au fost recepţionate (parţial, conform procesului-verbal de recepţie preliminară nr. x/24.11.2010 - 2 buc.) şi puse în funcţiune, conform procesului-verbal nr. x/23.12.2010, 4 instalaţii puse în funcţiune; procesul-verbal menţionează faptul că o instalaţie din cele patru a fost debranşată, urmând a fi repusă în funcţiune la o dată ulterioară, pentru care nu au fost prezentate documente de punere în funcţiune; data finalizării lucrărilor este ulterioară datei de depozit a Brevetului de invenţie;

- pentru UMC Peşteana, s-a reţinut prin Contractul nr. x/P/10.08.2010, încheiat de H. cu S.C. G. S.A., furnizorul G. s-a obligat să vândă şi să livreze "instalaţii automate de compensare a energiei electrice reactive şi montarea în Carierele Roşia, Roşiuţa şi Peşteana"; echipamentele achiziţionate, respectiv un număr de 2 instalaţii de compensare a energiei electrice şi montarea în staţiile de transformare din Cariera Peşteana, au fost recepţionate, conform procesului-verbal de recepţie finală nr. x/24.12.2010 şi procesul-verbal din 20.12.2020; instalaţiile de optimizare a factorului de putere au fost montate în staţiile de transformare 20/6kV, modernizate în perioada 2008-2010; având în vedere data procesului-verbal de recepţie finală, s-a constatat că echipamentele erau funcţionale anterior datei de depozit a Brevetului de invenţie, respectiv 14.10.2010;

- pe baza contractelor depuse ca înscrisuri doveditoare, a susţinut recurenta-pârâtă că invenţia "Instalaţie pentru optimizarea factorului de putere în staţiile de transformare de 20/6 kV" nu era nouă la momentul depunerii cererii de depozit, fiind lipsită de noutate, încălcând prevederile Legii nr. 64/1991 privind drepturile de autor şi, pe cale de consecinţă, autorilor nu li se cuvin drepturi băneşti; o invenţie este nouă dacă nu este cuprinsă în stadiul tehnicii, verificarea anteriorităţii nu este limitată în timp şi spaţiu, iar acesta trebuie să fie certă, suficientă şi omogenă.

III. Apărările formulate în cauză

La data de 21 martie 2022, în termenul legal, intimaţii-reclamanţi A. şi B. au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

IV. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 14 iunie 2022, completul de filtru a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată la data de 01 noiembrie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

IV. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, precum şi actele şi lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs şi prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile în cauză, se constată următoarele:

Criticile formulate de către recurenta - pârâtă D. S.A., întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., au vizat, în esenţă, efectele decăderii din dreptul la brevet asupra contractului de cesiune încheiat între părţile în litigiu.

După cum se va arăta în cele ce succed, recurenta a formulat şi susţineri referitoare la netemeinicia deciziei recurate ori a invocat doar formal încălcarea dispoziţiilor legale, cu referire la art. 33 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 64/1991, în realitate, neformulând vreo critică de nelegalitate a deciziei. Toate aceste susţineri nu vor fi primite, pentru considerentele ce vor fi expuse.

În ceea ce priveşte aspectul de nelegalitate invocat, Înalta Curte constată că acesta prezintă relevanţă pentru întinderea despăgubirilor cuvenite reclamanţilor, în condiţiile în care cele două instanţe de fond din cauză au apreciat în mod diferit perioada de timp pentru care reclamanţii sunt îndreptăţiţi la drepturi băneşti decurgând din exploatarea invenţiei în unităţile miniere aparţinând societăţii pârâte, anume 1.01.2013-15.10.2014, respectiv întreaga perioadă solicitată, 1.01.2013-31.12.2016.

Astfel, ambele instanţe au reţinut, în fapt, că reclamanţii sunt autorii invenţiei "Instalaţie pentru optimizarea factorului de putere în staţiile de transformare de 20/6 kV" şi au transmis societăţii pârâte dreptul la eliberarea brevetului, prin contractul de cesiune nr. x/24.09.2010, în schimbul unei sume fixe, independent de aplicarea invenţiei, precum şi al unor drepturi băneşti din exploatarea acesteia. Acestea din urmă reprezintă obiectul pretenţiilor deduse judecăţii în cauza de faţă.

Societatea pârâtă a devenit titular al brevetului de invenţie nr. x (cu dată de depozit 14.10.2010), însă nu a mai achitat taxa anuală de menţinere în vigoare a brevetului începând cu data de 15.10.2014, fiind decăzută din drepturile decurgând din brevet. Decăderea a fost publicată în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială nr. 11 din 29.11.2016, fără a se depune vreo cerere de revalidare a brevetului.

Tribunalul Gorj a considerat că sancţiunea decăderii a operat începând cu data neplăţii taxei, astfel încât reclamanţii inventatori nu mai pot beneficia de drepturi băneşti după acea dată, în condiţiile în care contractul de cesiune a drepturilor patrimoniale ale autorilor, încheiat cu angajatorul, titular de brevet- act juridic pe temeiul căruia se fundamentează pretenţiile deduse judecăţii - a încetat odată cu stingerea dreptului la brevet.

În schimb, Curtea de Apel Craiova a considerat că prin decăderea din brevet nu încetează valabilitatea acestuia, ci numai protecţia conferită de lege titularului de brevet, în sensul că invenţia poate fi folosită în mod liber de către terţi în perioada de la publicarea decăderii şi până la revalidarea brevetului. Drept urmare, contractul de cesiune nu şi-a încetat efectele înainte de expirarea termenului legal în care se putea cere revalidarea brevetului (la data de 29.05.2017), reclamanţii fiind îndreptăţiţi la despăgubiri pentru întreaga perioadă de referinţă din cauză.

Criticile recurentei sunt fondate.

Raportul juridic născut din contractul de cesiune a dreptului la acordarea brevetului de invenţie, încheiat între salariat şi angajator, în temeiul art. 5 alin. (1) lit. b) şi alin. (6) din Legea nr. 64/1991, în forma în vigoare în anul 2010 (conform republicării legii din 8.08.2007), când a fost încheiat actul juridic, se grefează pe raportul juridic născut din brevetul însuşi, întrucât a fost încheiat în considerarea acordării brevetului, de către OSIM, persoanei convenite de părţi, anume unităţii angajatoare. Drepturile băneşti au fost convenite prin contract pentru ipoteza protejării invenţiei prin brevet, reprezentând contraprestaţia transmiterii dreptului salariatului la acordarea brevetului.

Din acest punct de vedere, contractul de cesiune are un caracter accesoriu faţă de brevet, depinzând de soarta acestuia, atât timp cât părţile însele au legat efectele juridice ale actului juridic de efectele brevetului.

Conform art. 32 alin. (1) din lege (în forma din anul 2010, când a fost acordat brevetul în cauză), brevetul conferă titularului său un drept exclusiv de exploatare a invenţiei pe întreaga sa durată.

În cazul în care dreptul la brevet se stinge, indiferent de cauza încetării dreptului, invenţia nu mai beneficiază de protecţie juridică, iar dacă acest efect se produce pentru viitor, acele pretenţii ale băneşti ale autorilor invenţiei, care se datorează doar în caz de exploatare a acesteia, sunt lipsite de fundament din momentul încetării protecţiei juridice.

În conformitate cu art. 40 din acest act normativ (în forma de la data neplăţii în cauză a taxelor, conform republicării legii din 19.08.2014), "(2) Pe întreaga durată de valabilitate a brevetului de invenţie titularul datorează anual taxe de menţinere în vigoare a brevetului. (3) Neplata acestor taxe atrage decăderea titularului din drepturile decurgând din brevet. Decăderea titularului din drepturi se înregistrează în Registrul naţional al brevetelor de invenţie şi se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială (...)".

Pe acest temei, decăderea din dreptul la brevet constituie o sancţiune pentru neplata taxelor datorate pentru menţinerea în vigoare a brevetului, care conduce la stingerea pentru viitor a drepturilor decurgând din brevet.

Pe cale de consecinţă, din momentul stingerii dreptului la brevet, încetează pentru viitor şi efectele contractului de cesiune a dreptului la acordarea brevetului, autorii invenţiei rămase fără protecţie nemaifiind îndreptăţiţi la drepturi băneşti din exploatarea brevetului.

Cât priveşte chestiunea de a şti dacă efectele sancţiunii decăderii se produc din momentul neplăţii taxelor de menţinere a brevetului ori abia de la publicarea decăderii în BOPI sau chiar de la expirarea unui termen de 6 luni după această publicare, astfel cum a considerat instanţa de apel, se constată următoarele:

Legea nr. 64/1991 nu prevede explicit data de la care operează sancţiunea decăderii titularului din drepturile asupra brevetului de invenţie pentru neplata taxelor legale de menţinere în vigoare a acestuia, ceea ce înseamnă că decăderea operează chiar de la încetarea plăţii taxelor, faţă de modul de formulare a alin. (3) al art. 40, citat anterior, în sensul că decăderea titularului din drepturile decurgând din brevet este efectul imediat al neplăţii.

Mai mult decât atât, legiuitorul a prevăzut în mod expres efectele publicării decăderii în BOPI, doar în ceea ce priveşte posibilitatea revalidării brevetului la cerere, în anumite condiţii.

Astfel, potrivit art. 45 din lege, "În cazul decăderii din drepturi a titularului de brevet prevăzute la art. 40 alin. (3), titularul poate cere la OSIM revalidarea brevetului pentru motive justificate, în termen de 6 luni de la data publicării decăderii. În termen de 60 de zile de la înregistrare OSIM hotărăşte asupra cererii de revalidare, sub condiţia plăţii taxei legale. Menţiunea revalidării brevetului se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii."

Prin urmare, extinderea, pe cale de interpretare, a cazurilor în care decăderea nu produce efecte imediate, cu consecinţa menţinerii drepturilor inventatorilor până la momentul publicării decăderii, ar echivala cu o adăugare nepermisă la lege.

Pe de altă parte, deplasarea momentului de la care sancţiunea îşi produce efectele, la data publicării, ar permite menţinerea în vigoare a brevetului în perioada în care taxele nu au fost achitate. Or, în acest caz, este golită de conţinut instituţia decăderii, reglementată ca o sancţiune aplicată titularului nediligent ori dezinteresat de menţinerea brevetului.

Contrar celor reţinute prin decizia recurată, supravieţuirea drepturilor inventatorilor, în pofida decăderii, nu este susţinută de argumentul dreptului de liberă folosire a invenţiei de către terţi.

Potrivit art. 33 lit. f) din lege (în numerotarea din anul 2010, dar cu acelaşi conţinut în reglementarea ulterioară), în cazul în care se dispune revalidarea brevetului, folosirea de către terţi a invenţiei, în intervalul de timp dintre decăderea din drepturi a titularului de brevet şi revalidarea brevetului, nu constituie o încălcare a drepturilor patrimoniale ale titularului brevetului.

În legătură cu această normă, pe lângă faptul că reglementează o situaţie ce nu este întrunită în cauză, aceea a revalidării brevetului, trebuie observat că legiuitorul nu face referire la "publicarea decăderii", ci la "decădere". Or, atunci când s-a intenţionat raportarea efectelor juridice ale sancţiunii la un alt moment decât cel al încetării plăţii taxelor de menţinere a brevetului, s-a prevăzut acest lucru în mod neechivoc, precum în cuprinsul art. 45, citat anterior.

De asemenea, în interpretarea dată acestei norme de către instanţa de apel, în sensul că invenţia poate fi folosită liber de către terţi abia după publicarea decăderii, decăderea se transformă într-o sancţiune pentru terţii care exploatează invenţia. Aplicarea acestei prevederi favorabile ar fi nejustificat întârziată ori chiar împiedicată, dacă ar fi condiţionată de o procedură administrativă, cea a publicării în BOPI, ale cărei durată şi materializare depind exclusiv de Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci.

Raţiunea reglementării favorabile terţilor este tocmai aceea a încetării protecţiei invenţiei prin brevet, ca urmare a atitudinii culpabile a titularului brevetului, neexistând niciun motiv pentru ca această atitudine să nu fie sancţionată chiar din momentul manifestării de voinţă a titularului în sensul neplăţii taxelor.

Faptul că termenul în care titularul poate solicita revalidarea brevetului, pentru motive justificate, curge de la data publicării decăderii în Buletinul Oficial de Proprietate Intelectuală, nu înseamnă că, până la data publicării, brevetul continuă să producă efecte juridice, ci că legiuitorul a intenţionat stabilirea unui termen ferm, neechivoc sub aspectul modului de calcul, în care titularul să-şi manifeste voinţa în sensul revalidării brevetului.

Faţă de cele ce preced, în mod greşit a considerat instanţa de apel că folosirea liberă a invenţiei de către terţi, în anumite condiţii, în perioada de timp ulterioară decăderii, ar reprezenta un argument viabil pentru prelungirea efectelor sancţiunii decăderii din drepturile decurgând din brevetul de invenţie şi, implicit, a menţinerii drepturilor băneşti cuvenite inventatorilor.

În aceste condiţii, singura interpretare posibilă pentru ca dispoziţiile legale arătate să-şi producă efectele preconizate de legiuitor este aceea că încetarea valabilităţii brevetului intervine chiar la data scadenţei taxelor legale datorate, dar neachitate, titularul fiind decăzut din drepturile decurgând din brevet. Această interpretare concordă, de altfel, cu practica Înaltei Curţi (a se vedea, de exemplu, deciziile nr. 3942/2010, 4612/2010, 6560/2010, 6561/2010), după cum, în mod corect, s-a arătat prin motivele de recurs.

În consecinţă, pentru considerentele expuse, instanţa de apel a constatat în mod greşit că reclamanţii din cauză sunt îndreptăţiţi la despăgubiri pentru exploatarea invenţiei şi pentru perioada 15.10.2014 - 31.12.2016, motiv pentru care Înalta Curte va admite criticile recurentei pe acest aspect, cu consecinţa admiterii recursului.

În ceea ce priveşte celelalte susţineri din memoriul de recurs, se constată că finalitatea acestora rezidă în constatarea de către instanţa de recurs a faptului că reclamanţii nu sunt îndreptăţiţi la despăgubiri pentru utilizarea invenţiei la unităţile miniere din cadrul Complexului Energetic Oltenia S.A., astfel cum au reţinut ambele instanţe de fond în privinţa UMC Roşia, UMC Peşteana şi UMC Roşiuţa, respectiv doar instanţa de apel în ceea ce priveşte UMC Lupoaia.

Se observă că o parte dintre susţinerile recurentei vizează situaţia de fapt stabilită în cauză în legătură cu unele dintre unităţile miniere, urmărind a se constata fie că invenţia nu a fost implementată, fie că a fost implementată anterior datei de depozit a brevetului de invenţie, contrar celor reţinute prin decizia de apel.

Aceste susţineri nu pot fi primite, întrucât verificarea situaţiei de fapt stabilite pe baza probelor administrate nu se circumscrie motivelor de recurs prevăzute în mod expres şi limitativ în art. 488 alin. (1) C. proc. civ., referitoare exclusiv la nelegalitatea deciziei recurate, nu şi la temeinicia sa.

Prin motivele de recurs formulate, recurenta a vizat şi acea situaţie în care instanţele de fond au reţinut, în mod necontestat, că invenţia a fost folosită şi anterior datei de depozit a brevetului, aşadar chiar înainte de a opera protecţia juridică recunoscută invenţiei prin intermediul brevetului (respectiv, doar pentru UMC Lupoaia).

Din considerentele deciziei recurate, reiese că au fost analizate criticile pârâtei prin care se contesta îndreptăţirea reclamanţilor la drepturi băneşti.

Astfel, cu privire la susţinerea conform căreia exploatarea anterioară a invenţiei denotă neîndeplinirea cerinţei noutăţii pentru brevetarea invenţiei, atât timp cât soluţia tehnică intrase deja în stadiul tehnicii, instanţa de apel a constatat că nu este compatibilă cu cadrul procesual fixat prin pretenţiile deduse judecăţii, respectiv pretenţii pentru exploatarea invenţiei, instanţa de judecată nefiind învestită cu o cerere de anulare a brevetului de invenţie pentru lipsa noutăţii.

Cât priveşte incidenţa în cauză a prevederilor art. 33 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 64/1991, se reţine, de asemenea, că instanţa de apel a cercetat şi acest aspect, înlăturându-se criticile pârâtei D. S.A. cu motivarea că norma - ce reglementează una dintre situaţiile de excepţie de la regula dreptului exclusiv de exploatare a invenţiei pe întreaga sa durată, prevăzută de art. 31 din lege - are în vedere alte persoane decât titularul brevetului de invenţie, astfel încât nu poate fi invocată de către pârâtă.

Prin motivele de recurs, se reproşează instanţei de apel nerespectarea acestei norme, însă fără a se face vreo referire la considerentele deciziei recurate şi fără a se aduce vreo critică interpretării date textului de lege.

Mai mult decât atât, recurenta reiterează în contextul art. 33 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 64/1991 susţinerile anterioare referitoare la neîndeplinirea cerinţei de brevetabilitate a noutăţii, însă, nici de această dată nu a formulat în mod efectiv o critică la adresa considerentelor prin care s-a răspuns motivului de apel cu acest obiect, pârâta limitându-se a relua apărarea potrivit căreia invenţia nu era nouă la momentul depunerii cererii de înregistrare a brevetului de invenţie, deoarece se afla deja în stadiul tehnicii.

Or, invocarea formală a unui text de lege, a cărui interpretare sau aplicare greşită ar releva nelegalitatea deciziei de apel, fără ca recurenta să dezvolte critici concrete faţă de modul de aplicare a legii de către instanţa de apel, cu referire la raţionamentul juridic expus prin hotărârea recurată, nu constituie o veritabilă critică de nelegalitate, susceptibilă de a fi cercetată în contextul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Din acest motiv, susţinerile recurentei nu pot fi primite, neexistând, în aceste condiţii, vreo raţiune pentru infirmarea considerentelor instanţei de apel referitoare la absenţa învestirii instanţei de judecată cu o cerere de anulare a brevetului de invenţie, pentru neîndeplinirea cerinţei de brevetabilitate a noutăţii.

Faţă de cele expuse, Înalta Curte va admite recursul, în considerarea admiterii criticii referitoare la efectele decăderii din drepturile decurgând din brevetul de invenţie asupra dreptului reclamanţilor la despăgubiri pentru exploatarea invenţiei şi, în consecinţă, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel, în aplicarea dispoziţiilor art. 497 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Societatea D. S.A. împotriva deciziei nr. 318 din 06 decembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 noiembrie 2022.