Boundary dispute over overlapping cadastral surveys: necessity of construction permits to deny good-faith builder protection for structures on reclaimed land

Şedinţa publică din data de 10 noiembrie 2022

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Primul ciclu procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 21.02.2008 pe rolul Judecătoriei Craiova, sub nr. x/2008, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii B., C. şi S.C. D. S.R.L., pentru a fi obligaţi să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 1.690 mp şi să ridice platforma betonată, hala şi gardul de fier edificate pe proprietatea acesteia.

În motivarea acţiunii, a susţinut că, în baza titlului de proprietate nr. x/02.11.1999, este proprietara suprafeţei de 5000 mp teren extravilan situat în satul Branişte, x, ce se învecinează la vest cu E..

Acest teren a făcut obiectul documentaţiei cadastrale înregistrate la OCPI Dolj sub nr. x/28.07.2006, cu nr. cadastral x, iar prin încheierea nr. 34158/06.09.2006, a fost intabulat în CF nr. x.

Pârâţii au achiziţionat treptat parcele de teren, pornind de la vest la est, ultima achiziţie fiind făcută de la moştenitorii numitului E..

În vara anului 2007, S.C. D. S.R.L. a demarat construcţia unei hale şi a ridicat un gard pe toată lungimea terenului, care ocupă aproape o treime din proprietatea reclamantei. Întrucât cunoştea semnele de hotar, reclamanta a constatat că pârâta S.C. D. S.R.L. tinde la acapararea proprietăţii sale, motiv pentru care a notificat-o să se retragă de pe terenul său. Ulterior, a constatat că, la momentul întocmirii documentaţiei cadastrale nr. x/02.07.2007, aparţinând pârâtei, s-a săvârşit o greşeală, recunoscută în cuprinsul adresei nr. x/09.11.2007 emisă de OCPI, existând o suprapunere parţială a celor 2 proprietăţi.

Pârâţii au depus întâmpinare, invocând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, întrucât nu sunt proprietarii terenului revendicat de reclamantă, precum şi excepţia de necompetenţă materială a Judecătoriei Craiova, având în vedere valoarea de circulaţie a suprafeţei revendicate.

La data de 05.05.2008, reclamanta a depus cerere precizatoare, cât priveşte suprafaţa revendicată, solicitând şi stabilirea liniei de hotar dintre proprietăţi, cu motivarea că pârâta S.C. D. S.R.L. a edificat gardul împrejmuitor cu încălcarea semnelor de hotar existente între cele două proprietăţi. Ulterior, la 26.05.2008, a chemat în judecată pe S.C. F. S.R.L., în calitate de proprietar al suprafeţei de teren învecinată cu proprietatea sa.

Pârâta S.C. F. S.R.L. a invocat excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Craiova şi a formulat cerere de chemare în garanţie a numitelor G. şi H..

Prin încheierea de şedinţă din 13.10.2008, instanţa a dispus disjungerea cererii de chemare în garanţie, în baza art. 63 alin. (2) C. proc. civ.. A respins excepţia necompetenţei materiale, având în vedere evaluarea provizorie stabilită prin cererea de chemare în judecată şi situaţia modificării valorii obiectului acţiunii prin raportul de expertiză, rămânând învestită potrivit art. 181 C. proc. civ.. A luat act de declaraţia reclamantei de renunţare la judecată faţă de pârâta S.C. D. S.R.L..

Prin sentinţa nr. 11863/08.05.2009, Judecătoria Craiova a admis acţiunea precizată formulată de reclamanta A., împotriva pârâtei S.C. F. S.R.L.; a obligat pârâta să lase în deplină proprietate şi posesie suprafaţa de 2.455 mp, cu următoarele dimensiuni şi vecinătăţi: N - între punctele C-14 distanţa de 4,14 m, vecin De (limita intravilan); E - între punctele 14-11, distanţa 280 m, vecin I., S - între punctele 11-A, distanţa 13,47 m, vecin De 305; V - între punctele A-C, distanţa 278,80 m, vecin rest proprietate S.C. F. S.R.L.; a stabilit aliniamentul ce delimitează cele două proprietăţi conform raportului de expertiză efectuat de expert J., între punctele A-C din schiţa planului de amplasament; a obligat pârâta să desfiinţeze construcţia hală, ce ocupă terenul proprietatea reclamantei; a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.378 RON.

Împotriva sentinţei instanţei de fond a declarat apel pârâta, prin care a solicitat modificarea în tot a hotărârii apelate şi respingerea acţiunii reclamantei.

În şedinţa publică din 01.02.2010, K., în calitate de mandatar al intimatei A., a depus la dosar precizare, prin care a arătat că reclamanta a decedat, menţionând numele moştenitorilor, care au fost introduşi în cauză, respectiv L., M., N., O. şi K..

La data de 07.06.2010, instanţa a recalificat calea de atac ca fiind recurs, iar prin decizia nr. 287/12.07.2010, Tribunalul Dolj a admis recursul recurentei-pârâte S.C. F. S.R.L., a casat sentinţa nr. 11863/08.07.2009 a Judecătoriei Craiova şi a reţinut cauza spre soluţionare, în primă instanţă, constatând că obiectul litigiului îl constituie revendicarea unei suprafeţe de teren evaluată la suma de 243.669 RON.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj sub nr. x/2010.

Prin sentinţa civilă nr. 2604/28.06.2011, Tribunalul Dolj, secţia comercială a respins, ca neîntemeiată, excepţia de inadmisibilitate; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor C. şi B.; a omologat raportul de expertiză tehnică judiciară din 30.05.2011, întocmit de expert P., a admis în parte acţiunea precizată de reclamanţii L., M., N., O. şi K.; a obligat pârâta S.C. F. S.R.L. să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi liniştită posesie terenul în suprafaţă de 3.747 mp situat în judeţul Dolj, parte din x P5, determinată de conturul punctelor: x pe planul de situaţie anexa 4 la raport, astfel: N - pe distanţa de 14,46 m, punctele 20-8; E - pe distanţa de 275,29 m puncte 8-12; S - pe distanţa de 12,81 m.p., punctele 12-25; V- pe distanţa de 274,61 m.p. punctele 25-24-22-20; a stabilit hotarul despărţitor dintre proprietăţile părţilor ca fiind linia dreaptă ce uneşte punctele 15-18 pe planul de situaţie, anexa 2 din raport dispuse astfel: punctul 15 - la distanţa de 108,50 m Est faţă de punctul 2 colţ tarla la N; punctul 18 la distanţa de 109 m Est faţă de punctul 14, colţ tarla la SV; a obligat pârâta S.C. F. S.R.L. să ridice gardul despărţitor construit pe terenul proprietatea reclamanţilor pe aliniamentul punctelor 8 la N - 12 la S, evidenţiat în anexa 4 la raport; a respins capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei S.C. F. S.R.L. să ridice platforma betonată şi construcţiile edificate pe terenul proprietatea reclamanţilor; a respins acţiunea formulată faţă de pârâţii B. şi C. ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă; a luat act că reclamanţii au renunţat la acţiunea faţă de pârâta S.C. D. S.R.L.; a obligat pârâta S.C. F. S.R.L. la plata către reclamanţi a sumei de 5.278 RON, reprezentând cheltuieli de judecată şi la plata sumei de 2.813 RON către Statul Român, reprezentând taxă judiciară de timbru în cota parte aferentă reducerii acordate ca ajutor public judiciar.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a constatat că, în calitate de moştenitori ai defunctei A., reclamanţii sunt titularii dreptului de proprietate asupra terenului extravilan de 5.000 mp, situat în comuna Podari, sat Branişte, x, înscris în TP 2866-45304/02.11.1999, drept dobândit prin reconstituire conform legilor fondului funciar.

Din raportul de expertiză refăcut la 30.05.2011, întocmit de expert Q., rezultă că terenul acestora se învecinează pe latura de vest cu terenul din x, deţinut de pârâta S.C. F. S.R.L. în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/25.07.2007 şi a contractului de schimb autentificat sub nr. x/18.12.2007, teren pentru care fusese emis x/21.11.1995.

În cauză, ambele părţi au întocmite lucrări de cadastru pentru terenurile pentru care deţin titluri de proprietate, dar lucrarea pârâtei nu respectă planul parcelar, în sensul că este amplasată mai către est, ocupând din terenul reclamanţilor suprafaţa de 3.747 mp, determinată de conturul punctelor x pe planul de situaţie anexa 4 la raport, astfel: N - pe distanţa de 14,46 m, punctele 20-8; E - pe distanţa de 275,29 m punctele 8-12; S - pe distanţa 12,81 mp, punctele 12-25; V - pe distanţa de 274,61 mp punctele 25-24-22-20. Expertul a reţinut că şi lucrarea de cadastru întocmită de reclamanţi este eronată, deoarece nici aceasta nu respectă planul parcelar, adică distanţa faţă de marginea tarlalei, şi prezintă o anumită rotire, dar eroarea este irelevantă în raport de obiectul cauzei, cererea urmând a fi analizată prin luarea în consideraţie a amplasamentului real, adică cel stabilit prin planul parcelar iniţial.

În speţă, raportul întocmit de expert a avut în vedere planul parcelar iniţial, aşa cum rezultă din adresa Primăriei Podari nr. 2548/10.06.2011, plan care nu a fost modificat în condiţiile legilor fondului funciar, deşi pârâta a prezentat şi un alt plan parcelar cu privire la care a susţinut că ar fi fost preferabil în zonă.

Pe terenul ocupat, pârâta a edificat o construcţie cu suprafaţa de 287 mp, evidenţiată în anexa 4, şi a amplasat un gard metalic pe aliniamentul punctelor 8 la N - 12 la S, adică pe terenul proprietatea reclamanţilor.

Instanţa a apreciat că pârâta este constructor de bună-credinţă, deţinând terenul în baza unui just titlu, respectiv contractul de vânzare-cumpărare nr. x/2007 şi contractul de schimb nr. x/2007, pe care l-a ocupat în baza unei documentaţii cadastrale greşite, întocmită de către vânzător. Faptul că pârâta a construit fără autorizaţie de construcţie, aşa cum susţin reclamanţii, nu este relevant, el vizând un eventual raport de drept administrativ ce excedează obiectului cauzei.

Conform măsurătorilor, hotarul despărţitor dintre proprietăţile părţilor este linia dreaptă ce uneşte punctele 15-18 pe planul de situaţie anexa 2 din raport, dispuse astfel: punctul 15 - la distanţa de 108,50 m E faţă de pct. 2 colţ tarla la N; punctul 18 la distanţa de 109 m E faţă de pct. 14 colţ tarla la SV.

Prin decizia nr. 59/17.07.2013, îndreptată prin încheierea din 26.09.2013, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a respins apelul declarat de reclamanţi, a admis apelul formulat de pârâta S.C. F. S.R.L., prin administrator judiciar provizoriu R. şi BNP S., a schimbat sentinţa primei instanţe, în sensul că a admis în parte acţiunea precizată şi a obligat pârâta să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 2.729 mp, conturul punctelor 200-109-136-52-45-203-202-200, conform anexei 3 şi suplimentului 3 la raportul de expertiză; a stabilit linia de hotar între proprietatea reclamanţilor şi proprietatea pârâtei pe aliniamentul dintre punctele x conform anexei 3 şi suplimentului 3 la raportul de expertiză; a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei şi a obligat reclamanţii la plata sumei de 3.919 RON cheltuieli de judecată în apel (taxă de timbru, onorariu expert) către pârâtă.

În considerente, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că litigiul a rezultat din greşita poziţionare a suprafeţelor identificate în titlurile de proprietate la întocmirea lucrărilor de cadastru, care nu au respectat titlurile şi actele premergătoare eliberării lor de la punerea în posesie (documentaţia de cadastru întocmită pentru terenul reclamanţilor x P5 este deplasată spre est cu 3.34 m faţă de aliniamentului P5 aşa cum a fost poziţionată pornind de la limita de vest a tarlalei conform lăţimilor de la punerea în posesie; documentaţiile de cadastru întocmite pentru terenurile pârâtei x P4 sunt deplasate spre vest cu distanţa de 8,73 m faţă de aliniamentul P5 aşa cum a fost poziţionat pornind de la limita de vest a tarlalei conform lăţimilor de la punerea în posesie).

În cauză, expertul a procedat la identificarea parcelelor în conformitate cu planul cadastral de la punerea în posesie şi, în raport de poziţionarea corectă a parcelelor şi de situaţia de fapt creată prin ocuparea terenului conform documentaţiilor cadastrale, a determinat suprafaţa de teren ocupată de pârâtă din terenul reclamanţilor în 3 variante.

Având în vedere că punerea în posesie s-a început de la limita de vest şi că se impune respectarea dispoziţiilor legale privind zona de siguranţă a drumului, Curtea a apreciat ca justă varianta a treia din suplimentul 3 la raportul de expertiză.

Cât priveşte cererea de grăniţuire, a constatat că se impune a fi soluţionată corelativ cu cererea de revendicare, luându-se în considerare varianta a treia din suplimentul 3 la raportul de expertiză, linia de hotar fiind cea indicată între punctele x, anexa 3 la raportul de expertiză.

A considerat, totodată, că cererea vizând ridicarea construcţiilor a fost corect soluţionată de instanţa de fond, întrucât, în speţă, pârâta a procedat la identificarea suprafeţei deţinute şi a ocupat terenul pe baza limitelor stabilite în lucrarea de cadastru efectuată de o persoană de specialitate, având convingerea că aceasta a fost corect întocmită. Pârâta nu a avut reprezentarea edificării halei metalice şi aleii betonate pe terenul altei persoane, ci, dimpotrivă, a avut convingerea că atât hala metalică, cât şi aleea betonată sunt construite pe terenul proprietatea sa. Pe de altă parte, lipsa autorizaţiei de construire constituie o problemă de respectare a prevederilor legale în raport cu autoritatea administrativă, la momentul edificării, şi nu vizează buna sau reaua credinţă.

Prin decizia nr. 1905/13.06.2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins, ca lipsit de interes, recursul declarat de pârâţii B. şi C. împotriva încheierii din data de 26.09.2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, a admis recursurile declarate de reclamanţi şi de pârâta S.C. F. S.R.L., a casat decizia 59/17.07.2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia a II-a civilă şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Înalta Curte a reţinut că, dat fiind caracterul constitutiv al titlului de proprietate emis în procedura legilor fondului funciar, în mod corect instanţa de apel a procedat la soluţionarea cererii în revendicare prin raportare la planurile parcelare avute în vedere de autoritatea locală la momentul eliberării titlurilor de proprietate, nr. x/2.11.1999 şi nr. 3227/28.05.2003.

În cauză, fiecare dintre părţi a procedat la întocmirea documentaţiei cadastrale în vederea intabulării dreptului lor de proprietate, astfel: recurenţii-reclamanţi la 28.07.2006 (fiindu-le atribuit nr. cadastral x), documentaţia cadastrală fiind înregistrată la OCPI Dolj sub nr. x şi urmată de deschiderea cărţii funciare şi intabularea dreptului de proprietate în CF nr. x, prin încheierea nr. x/6.09.2006; autorii recurentei-pârâte (T.) au procedat la întocmirea propriei documentaţii cadastrale în anul 2007 (primind nr. cadastral x) şi la deschiderea CF nr. x prin încheierea nr. 39132/11.07.2007, intabulându-şi, la rândul lor, dreptul de proprietate.

Potrivit adresei Consiliului Local Podari nr. 5714/31.10.2007, "în perioada iunie 2006 - iulie 2007 nu s-a făcut reparcelare în x din comuna Podari, sat Branişte." OCPI Dolj, Serviciul Cadastru, prin adresa nr. x/9.11.2007, a confirmat că documentaţiile cadastrale pentru x P5 şi x se suprapun parţial.

În acest context, instanţa de apel, pentru verificarea celor menţionate în această adresă şi obţinerea unor informaţii suplimentare, în mod legal a procedat la formularea unei solicitări către OCPI, care a răspuns prin adresa nr. x/25.01.2012 - emitentul a invocat imposibilitatea analizării comparative a coordonatelor unor imobile pentru care au fost executate măsurători în sisteme de proiecţie diferite, în sistem "Local" şi sistem "Stereografic 1970".

Înalta Curte, în raport de dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, art. 7 alin. (1) lit. a) şi alin. (4) din Regulamentul privind conţinutul şi modul de întocmire a documentaţiilor cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară, aprobat prin Ordinul ANCPI nr. 634/2006, a constatat că cele două sisteme de proiecţie (local şi stereografic 1970) sunt egal admisibile pentru realizarea documentaţiilor cadastrale, iar datele stabilite şi identificarea imobilelor realizate prin utilizarea oricăruia dintre ele trebuie să furnizeze date comparabile oficiului de cadastru care le recepţionează sau care le poate converti cu luarea în considerare a erorilor permise de regulament, dar care le şi poate cenzura ori chiar refuza spre recepţionare.

În consecinţă, documentaţiile cadastrale (care nu au o existenţă de sine stătătoare, fiind accesorii ale actelor de proprietate ale titularilor dreptului) trebuie să respecte şi să fie întocmite pe baza planurilor parcelare şi a schiţelor anexă ale acestora şi nu invers; ca atare, rezultă că în mod legal pricina a fost soluţionată pornindu-se de la această premisă, instanţa de apel dispunând, pe acest temei, încuviinţarea obiecţiunilor la expertiza topo şi stabilind ca expertul să se raporteze la planurile parcelare avute în vedere la punerea în posesie, conform încheierii din 13.09.2012; în plus, în expertizele efectuate în cauză, s-a reţinut că documentaţiile cadastrale ale ambelor părţi nu au respectat planul parcelar de la punerea în posesie, documentaţia întocmită pentru terenul reclamanţilor fiind deplasată spre E cu 3.34 m, în timp ce documentaţia pentru terenul pârâtei este deplasată spre V cu 8,73 m.

În schimb, planurile parcelare fiind întocmite de autoritatea emitentă a titlurilor de proprietate, în mod necesar instanţa de apel trebuia a stabili, în exercitarea mandatului dat către experţi, luarea în considerare şi respectarea reperelor fixe indicate prin adresele transmise la dosar de Primăria comunei Podari şi, respectiv, Consiliul Local Podari.

Astfel, Consiliul Local Podari a comunicat, prin adresa nr. x/25.10.2012, că în x s-a procedat la punerea în posesie începând cu partea de vest a tarlalei, cu parcela x până la parcela x, în E. Prin aceeaşi adresă, a precizat că limitrof DN 56, în partea de est a drumului (deci, cea de vest a tarlalei) exista un canal a cărui suprafaţă nu a fost pusă în posesie; la acest moment, acest canal nu mai există, fiind amenajat cu umplutură de pământ, fapt ce duce la identificarea eronată a limitei de la care s-a început punerea în posesie.

De asemenea, prin adresa nr. x/28.04.2011 emisă de Consiliul Local Podari, în care sunt redate aceleaşi coordonate cu privire la reperele fixe pentru punerea în posesie operată în x, se precizează că suprafaţa totală a tarlalei este de 93.275 mp, că au fost emise 20 titluri de proprietate (expertiza efectuată în apel referindu-se la un număr de 17 titluri de proprietate, dosar apel şi, respectiv, 18 titluri de proprietate - fila x) ce însumează 91.600 mp, astfel încât a rămas la dispoziţia Comisiei Locale o suprafaţă de 1.675 mp (expertiza identificând alte suprafeţe, din acest punct de vedere).

În ce priveşte existenţa canalului în limita de vest a x (respectiv, la E de DN 56) este o împrejurare care a fost menţionată în mod constant de Comisia Locală Podari şi care a constituit reperul fix de la care s-a început punerea în posesie.

Cu toate acestea, a reţinut instanţa de recurs, în cauză, răspunzând unei obiecţiuni cu acest conţinut expertul a menţionat că, la întocmirea raportului de expertiză şi a schiţelor aferente identificării terenului, nu a avut în vedere şi adresa Consiliului Local Podari care făcea referire le existenţa şi poziţionarea unui canal pe limita de vest a x; nici în cel de-al treilea supliment al raportului de expertiză nu s-a revenit asupra acestui aspect.

Ca atare, deşi indicată în mod repetat existenţa acestui canal ca reper fix, având în vedere că la momentul actual acesta nu mai există, va fi necesar ca, în rejudecare, autoritatea locală să ofere indicii precise cu privire la poziţionarea acestuia, sens în care instanţa va solicita relaţii.

În plus, Înalta Curte a considerat că în niciuna dintre adresele emise de autoritatea locală nu s-a precizat că la începerea punerilor în posesie şi, respectiv, cu ocazia întocmirii planului parcelar, Comisia Locală Podari ar fi avut în vedere dispoziţiile O.G. nr. 43/1997 referitoare la zona de siguranţă, unele dintre titlurile de proprietate fiind emise şi ulterior adoptării acestui act normativ; zona de siguranţă şi dimensiunile ei se regăsesc în anexa 1 la O.G. nr. 43/1997; dacă însă se are în vedere perioada anterioară anului 1997, se constată că dispoziţii similare referitoare la zona de siguranţă (a drumurilor judeţene ce interesează în speţă, întrucât x este învecinată la Vest cu DN 56) se regăsesc în art. 13 din acest act normativ, dar şi în anexa 3 a Legii nr. 43/1975 pentru stabilirea normelor privind proiectarea, construirea şi modernizarea drumurilor.

Cu toate acestea, cea de-a treia variantă din suplimentul la raportul de expertiză, de la dosar apel, valorifică dispoziţiile legale din O.G. nr. 43/1997 referitoare la zona de siguranţă, expertul prezumând (fără niciun alt indiciu în acest sens) că punerea în posesie s-a început de la o distanţă de 8 m de la axul drumului, aceasta fiind chiar varianta omologată de instanţă şi pe temeiul căreia s-a conchis că pârâta ocupă 2.729 mp din terenul reclamanţilor, suprafaţă pe care a fost obligată să o lase în deplină proprietate şi posesie.

Aşa fiind, pe lângă cele deja menţionate cu privire la relaţiile suplimentare ce se vor solicita Comisiei Locale Podari privind necesitatea poziţionării exacte a canalului până la acoperirea lui, în rejudecare, instanţa va solicita informaţii şi cu privire la faptul dacă, la momentul întocmirii planului de parcelare, s-au avut în vedere dispoziţiile O.G. nr. 43/1997 sau, după caz, ale art. 13 din Legea nr. 43/1975.

Înalta Curte a arătat că, după suplimentarea probatoriului cu înscrisuri şi lămurirea aspectelor menţionate, se va dispune efectuarea unei expertize topo de o echipă de trei experţi, conform art. 201 alin. (1) C. proc. civ. care să efectueze o nouă lucrare: a) în raport de planul parcelar de la efectuarea punerilor în posesie (nu şi a documentaţiilor cadastrale efectuate ulterior de părţi, pentru motivele arătate); b) prin luarea în considerare a punerii în posesie începând doar de la limita de Vest a x (de la limita de est, fiind un obiectiv inutil); c) cu respectarea reperului fix al canalului situat la limita de Vest (şi la E de DN 56) care, în prezent, nu mai există; d) şi avându-se în vedere cele ce se vor comunica de autoritatea locală cu referire la luarea în considerare sau nu de către Comisia Locală Podari a zonei de siguranţă, la momentul întocmirii planului parcelar şi al punerilor în posesie.

2. Al doilea ciclu procesual

În rejudecare, prin decizia nr. 238/23.03.2017, îndreptată prin decizia nr. 4/08.06.2017 (dosar nr. x/2010), Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a respins apelul reclamanţilor, a admis apelul pârâtei şi a schimbat sentinţa instanţei de fond, în sensul că a obligat pârâta să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 1.394 mp, situată în extravilanul judeţul Dolj, în x, delimitată de conturul poligonal 74,57,55,39,64,76,75,74, acoperită în întregime de platforma betonată; a stabilit linia de hotar între terenul reclamanţilor şi terenul pârâtei pe aliniamentul dintre punctele 39,55,57, conform anexei 1 I la completarea la raportul de expertiză întocmită în apel de experţii U., V. şi W., anexă aflată la dosar; a menţinut celelalte dispoziţii ale instanţei şi a obligat pe reclamanţi la 6.319 RON cheltuieli de judecată către pârâtă.

În cauză, s-a procedat la suplimentarea probatoriului cu înscrisuri, martori şi expertiză topografică.

Primăria Podari a răspuns, prin adresa nr. x/06.01.2015, în sensul că, la momentul punerii în posesie, în partea de V a x a existat ca reper un canal de desecare, a cărui suprafaţă nu a fost pusă în posesie, dar care nu mai există în prezent, fiind umplut cu pământ. Amplasarea fostului canal era la 12-12,5 m faţă de marginea DN 56 în S şi aproximativ la 5 m faţă de marginea DN56 în N, date preluate grafic din planul urbanistic general al localităţii Podari. Totodată, a precizat că, la întocmirea planului parcelar nu s-a avut în vedere zona de protecţie şi siguranţă a drumurilor şi canalelor. A ataşat extras din registrul cadastral al comunei Podari la 01.01.1990.

Cu adresa nr. x/04.03.2014, Primăria Podari a comunicat că nu poate preciza cine şi în ce moment a procedat la compactarea canalului, că fostul canal se află în vecinătatea de V a parcelei cu nr. 1 din schiţa parcelară a x şi că ar trebui să fie un teren liber, deoarece se află în afara zonei puse în posesie. A arătat că dimensiunile canalului au fost preluate grafic din planul urbanistic general, întocmit la scara 1:5.000. A precizat că planul cadastral al localităţii Podari, care însoţeşte registrul cadastral al parcelelor, a fost transmis odată cu adresa nr. x/06.01.2015 şi că planul parcelar deţinut de comisia locală referitor la x, la data punerii în posesie, a fost deja înaintat, ca anexă, la adresa cu nr. x/25.10.2012. A ataşat o copie a PUZ din 2008.

În urma probatoriului administrat, instanţa de apel a reţinut că toate lucrările de specialitate întocmite în cauză au constatat că pârâta ocupă o parte din terenul reclamanţilor fără drept, deoarece aceasta a desfiinţat gardul şi unele dintre reperele de hotar dintre proprietăţi, iar experţii desemnaţi în rejudecare au stabilit că, însumând suprafeţele de teren deţinute de pârâtă (ori succesorii săi cu titlu particular), aceasta are mai mult teren decât cel rezultat din actele de proprietate, iar suprafaţa în plus este aproximativ egală cu aceea care le lipseşte reclamanţilor, după ce pârâta a mutat hotarul dintre proprietăţile părţilor şi a construit o hală şi o alee de acces. Totodată, Curtea a apreciat că, documentaţiile cadastrale fiind greşite, atât reclamanţii, cât şi pârâta au fost de bună-credinţă.

Prin decizia nr. 1536/10.10.2017 (dosar nr. x/2017), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursurile declarate de reclamanţi şi de pârâtă, a casat deciziile nr. 238/23.03.2017 şi nr. 4/08.06.2017 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă şi a trimis cauza pentru rejudecare la aceiaşi curte de apel, reţinând că instanţa de rejudecare nu a stabilit pe deplin situaţia de fapt, astfel cum s-a statut prin decizia de casare, pentru ca instanţa de control judiciar să verifice corect aplicarea legii.

Astfel, a constatat că, deşi instanţa de apel a ordonat administrarea de probe referitoare la poziţionarea şi dimensiunile canalului la momentul punerii în posesie, dovezile depuse nu sunt concludente în condiţiile în care datele preluate de instanţă se regăsesc în anexa PUG din anul 2008, înscrisuri contestate de reclamanţi pentru că nu sunt semnate pentru conformitate de administraţia locală. Tot cu privire la acest canal se afirmă de Primăria comunei Podari, prin adresa de la fila x din apel, că acesta a existat, dar s-a aflat în afara zonei puse în posesie. Pe de altă parte, pârâta, în mod constant a învederat că nu deţine în proprietate întreaga suprafaţă de 25.000 mp, dar, cu toate acestea, instanţa de apel, nu a motivat de ce a înlăturat această apărare.

Mai mult, a considerat că instanţa de apel a respins, fără motivare, cererile părţilor privind citarea experţilor pentru a da lămuriri ori pentru efectuarea unei noi expertize tehnice (încheierea de la 16 martie 2017) şi a dezvoltat argumente contradictorii referitoare la buna sau reaua credinţă a părţii pârâte şi nu a arătat de ce desfiinţarea gardului şi a reperelor de hotar, cu ignorarea şi a faptului că autoarea reclamanţilor a notificat cu privire la ocuparea terenului proprietatea sa, nu reprezintă elemente ce ar putea contura înfrângerea prezumţiei de bună-credinţă.

3. Al treilea ciclu procesual

În rejudecare, prin decizia civilă nr. 541/24.04.2018, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a admis apelurile declarate de reclamanţi şi de pârâtă, a schimbat sentinţa nr. 2604/28.06.2011 a Tribunalului Dolj, secţia comercială, în sensul că a admis în parte acţiunea precizată şi a obligat pârâta să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 1.483 mp, situată în extravilanul judeţul Dolj, x P5, delimitată prin punctele 64,39,55,57,63 (conform planului de situaţie existent la dosar x/2010); a stabilit linia de hotar între terenurile părţilor pe aliniamentul dintre punctele 64 şi 63, a dispus ridicarea halei metalice şi a platformei betonate executate de pârâtă pe terenul reclamanţilor şi compensarea în totalitate a cheltuielilor de judecată .

Instanţa de apel a constatat că, din raportul de expertiză efectuat în rejudecarea după casare, rezultă că imobilul pârâtei ocupă din imobilul reclamanţilor o suprafaţă de 1.483 mp (răspuns obiectivul 2) şi că suprafaţa de teren din proprietatea reclamanţilor afectată de platforma betonată edificată de pârâtă este de 1.395 mp şi reprezintă diferenţa dintre suprapunerea a 1.483 mp şi suprafaţa de 88 mp ocupată de hala pârâtei.

Astfel, reiese că pârâta ocupă o parte din terenul reclamanţilor fără drept, că aceasta a desfiinţat gardul şi unele dintre reperele de hotar dintre proprietăţi şi că, însumând suprafeţele de teren deţinute de pârâtă, aceasta are mai mult teren decât cel rezultat din actele de proprietate, iar suprafaţa deţinută în plus este aproximativ egală cu aceea care le lipseşte reclamanţilor, după ce pârâta a mutat hotarul dintre proprietăţile părţilor, a construit o hală şi o alee de acces.

Din actele de proprietate ale părţilor şi din expertizele efectuate, Curtea a apreciat că suprapunerea faptică parţială a terenurilor este rezultatul unei documentaţii eronate efectuată la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/25.07.2007, încheiat între doi dintre autorii pârâtei, ulterior intabulării dreptului de proprietate al reclamanţilor.

Cum reclamanţii sunt cei care şi-au înscris cei dintâi titlul lor în cartea funciară, rezultă că aceştia sunt şi primii în drept şi beneficiază de principiul forţei probante a înscrierii dobândirii unui drept real imobiliar în favoarea lor, acest singur criteriu fiind suficient pentru a se da câştig de cauză acestora în compararea titlului lor cu cel al pârâtei.

De asemenea, cum pârâta este un constructor de rea-credinţă, opţiunea reclamanţilor privind obligarea acesteia la demolarea construcţiilor edificate pe terenul lor se circumscrie dispoziţiilor art. 494 din C. civ., astfel că a fost obligată pârâta la demolarea halei metalice şi a platformei betonate ridicate pe terenul reclamanţilor.

Prin decizia nr. 3368/04.10.2018 (dosar nr. x/2017), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei, secţia I civilă a admis recursul declarat de pârâta S.C. F. S.R.L., prin administrator judiciar X., împotriva deciziei nr. 541/24.04.2018 a Curţii de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, a casat hotărârea recurată şi a trimis cauza, spre rejudecare, la aceiaşi curte de apel, reţinând că, în rejudecare, instanţa de apel nu numai că nu a administrat nicio probă, în vederea lămuririi situaţiei de fapt, în limitele impuse prin decizia de casare, dar a respins cererile de probatorii ale părţilor, fără a argumenta în vreun fel această dispoziţie. Procedând astfel, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 261 alin. (1) C. proc. civ.. În acelaşi context, reinterpretând probatoriul administrat în fazele procesuale anterioare, Curtea a avut în vedere concluziile primului raport de expertiză, fără a motiva de ce a înlăturat completările ulterioare, ceea ce conduce, de asemenea, la încălcarea textului de lege sus menţionat. Totodată, respingând cererea de probatorii, instanţa de apel a încălcat şi dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., necesitatea administrării probelor pentru individualizarea terenurilor în litigiu, prin stabilirea vecinătăţilor şi lungimea laturilor, poziţionarea şi dimensiunile canalului la momentul punerii în posesie, fiind obligatorie pentru judecătorii fondului.

4. Al patrulea ciclu procesual

În rejudecare, prin decizia nr. 304/14.07.2020, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a respins apelul reclamanţilor declarat împotriva sentinţei nr. 2604/28.06.2011, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia comercială; a admis apelul formulat de pârâta S.C. F. S.R.L. împotriva aceleiaşi sentinţe; a schimbat, în parte, hotărârea apelată, în sensul că a obligat-o pe pârâtă să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi liniştită posesie terenul în suprafaţă de 1.179 mp, situat în comuna Podari, sat Branişte, jud. Dolj, parte din x P5, determinat de conturul punctelor x, pe planul de situaţie anexa 4* din răspunsul la obiecţiunile la raportul de expertiză; a stabilit hotarul despărţitor dintre proprietăţile părţilor ca fiind linia dreaptă ce uneşte punctele 74-75 pe planul de situaţie anexa 4* din răspunsul la obiecţiunile la raportul de expertiză şi a menţinut restul dispoziţiilor; a admis, în parte, cererea de majorare a onorariului experţilor, în sensul că a dispus majorarea onorariului celor 3 experţi cu câte 2.000 RON pentru fiecare expert (în total 6.000 RON) şi a obligat apelanţii-reclamanţi şi apelanta-pârâtă la câte 3.000 RON fiecare, cu titlu de onorariu de expert.

În această etapă procesuală, instanţa de apel a încuviinţat efectuarea unei noi expertize tehnice şi a dispus emiterea unei adrese către Consiliul Local Podari, prin care a solicitat să înainteze instanţei documente din care să rezulte existenţa canalului situat în x, extravilan din sat Branişte, comuna Podari, limitrof DN 56, în partea de est a drumului şi să comunice care erau dimensiunile canalului la data punerii în posesie, la care Primăria Podari a răspuns prin adresa nr. x/15.04.2019.

Pentru a pronunţa această hotărâre, curtea de apel a avut în vedere că lucrarea efectuată de către experţii desemnaţi, Y., Z. şi AA., răspunsul la obiecţiuni, dar şi opiniile celor 2 experţi asistenţi au evidenţiat existenţa mai multor variante, însă cea care corespunde indicaţiilor obligatorii ale instanţei supreme este varianta din planul de situaţie anexa 4*, din răspunsul la obiecţiunile la raportul de expertiză.

Din concluziile raportului de expertiză reiese indubitabil că pârâta ocupă o parte din terenul reclamanţilor fără drept, aşa încât, faţă de prevederile art. 480 C. civ., urmează a fi obligată să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi liniştită posesie terenul în suprafaţă de 1.179 mp situat în comuna Podari, sat Branişte, judeţul Dolj, parte din x P5, determinat de conturul punctelor x, pe planul de situaţie anexa 4* din răspunsul la obiecţiunile la raportul de expertiză .

Cum acţiunea în revendicare a fost admisă în parte, urmează a fi admisă şi cererea privind stabilirea hotarului despărţitor dintre proprietăţile părţilor ca fiind linia dreaptă ce uneşte punctele 74-75 pe planul de situaţie anexa 4*, din răspunsul la obiecţiunile la raportul de expertiză .

Cât priveşte capătul de cerere privind ridicarea construcţiilor, instanţa a apreciat că a fost corect soluţionat la fond, de vreme ce construcţiile nu au fost ridicate pe terenul reclamanţilor.

Referitor la cererea de majorare formulată de experţi, curtea de apel, în funcţie de dovezile justificative, a dispus majorarea onorariului celor 3 experţi cu câte 2.000 RON pentru fiecare expert (în totalitate 6000 RON), urmând ca părţile să suporte în mod egal majorarea onorariului, de câte 3.000 RON.

Împotriva acestei ultime hotărâri au declarat recurs reclamanţii O., L., M., N., K. şi pârâta S.C. F. S.R.L., prin administrator judiciar X..

Prin încheierea nr. 2055/21.10.2020 (dosar nr. x/2017), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi înaintarea acesteia, spre competentă soluţionare, secţiei I civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă sub nr. x/2017.

Prin decizia nr. 3368/04.10.2018 (dosar nr. x/2017), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei, secţia I civilă a admis recursurile declarate de reclamanţii O., L., M., N., K. şi de pârâta S.C. F. S.R.L., prin administrator judiciar X., împotriva deciziei civile nr. 304 din 14 iulie 2020 a Curţii de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, a casat decizia recurată şi a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe de apel.

A reţinut instanţa de casare că decizia curţii de apel este susceptibilă de a fi criticată prin prisma cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., motivarea soluţiei fiind superficială, fără a avea în vedere cererile şi apărările părţilor, precum şi limitele învestirii configurate din perspectiva art. 315 C. proc. civ.

Or, judecătorii cauzei erau obligaţi, conform art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., să motiveze soluţia dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă printr-un singur considerent, de exemplu, cât priveşte acţiunea în revendicare, în sensul că "varianta din planul de situaţie anexa 4* este cea care corespunde indicaţiilor obligatorii ale instanţei supreme".

Curtea de apel a tranşat printr-un singur alineat problema omologării unei propuneri formulate de experţi, deşi atât reclamanţii, cât şi pârâta au avut solicitări distincte legate de poziţionarea terenurilor proprietatea lor, precum şi de probatoriul administrat în cauză, relativ la existenţa canalului şi punerea în posesie în acest context, astfel încât, prin raportare doar la acest considerent, s-a constatat că nu se poate realiza controlul ierarhic de către instanţa de recurs.

Prin urmare, instanţa de recurs, în lipsa unor considerente de fapt şi de drept, a apreciat că nu poate analiza dacă delimitarea parcelelor din cadrul x s-a făcut sau nu în funcţie de existenţa canalului ori dacă lucrarea de cadastru realizată pentru parcela P5, aparţinând recurenţilor-reclamanţi, respectă sau nu planul parcelar şi paralelismul dintre laturile de E şi V cu celelalte parcele, conform susţinerilor părţilor din recurs.

În consecinţă, s-a stabilit că, în rejudecare, instanţa de apel va relua dezbaterile, cu respectarea deciziilor de casare anterioare, ţinând seama şi de criticile din prezentul recurs, urmând a stabili, cu certitudine, în funcţie de existenţa unui plan parcelar din anul 1990, amplasamentul canalului şi poziţionarea imobilelor deţinute de părţi în fapt şi conform titlurilor de proprietate înfăţişate.

După ce va lămuri situaţia de fapt sub toate chestiunile impuse prin deciziile de casare, instanţa va soluţiona acţiunea în revendicare prin raportare la planurile parcelare avute în vedere de autoritatea locală la momentul eliberării TP nr. x/2.11.1999 şi nr. 3227/28.05.2003, precum şi celelalte capete de cerere.

5. Al cincilea ciclu procesual

Prin decizia nr. 218/18.04.2022, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a hotărât după cum urmează:

A respins apelul reclamanţilor L., M., N., O. şi K., declarat împotriva sentinţei nr. 2604/28.06.2011, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia Comercială, în dosarul nr. x/2010.

A admis apelul formulat de pârâta F. S.R.L., împotriva sentinţei nr. 2604/28.06.2011, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia Comercială, în dosarul nr. x/2010.

A schimbat în parte sentinţa nr. 2604/28.06.2011, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia Comercială, în dosarul nr. x/2010, în sensul că a obligat pârâta să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi liniştită posesie terenul în suprafaţă de 1179 mp situat în comuna Podari, sat Branişte, jud. Dolj parte din x P5, determinat de conturul punctelor x, pe planul de situaţie Anexa 4* din răspunsul la obiecţiunile la raportul de expertiză (dosar x/2017).

A stabilit hotarul despărţitor dintre proprietăţile părţilor ca fiind linia dreaptă ce uneşte punctele x pe planul de situaţie Anexa 4* din răspunsul la obiecţiunile la raportul de expertiză.

A obligat pârâta F. S.R.L. să ridice gardul despărţitor construit pe terenul proprietatea reclamanţilor pe aliniamentul punctelor 4-32-33 evidenţiat în anexa 4*(dosar x/2017).

A menţinut restul dispoziţiilor şi a obligat apelanţii-reclamanţi la plata către apelanta pârâtă a sumei de 3000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în prezentul apel.

În rejudecare, instanţa de apel a dispus audierea celor trei expertţi desemnaţi în cauză şi a încuviinţat completarea raportului de expertiză cu obiectivul propus de apelanta-pârâtă, respectiv măsurarea şi precizarea suprafeţei de teren existentă între limita de est a parcelei 4/1 (parcela reclamanţilor) şi limita de vest a parcelei 7.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a apreciat că singura variantă ce corespunde indicaţiilor obligatorii ale instanţei supreme este varianta din planul de situaţie Anexa 4*, din răspunsul la obiecţiunile la raportul de expertiză existente în dosarul nr. x/2017, iar din concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, reiese indubitabil că pârâta ocupa o parte din terenul reclamanţilor fără drept aşa încât, faţă de prevederile art. 480 C. civ. din 1864, a obligat pârâta să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi liniştită posesie terenul în suprafaţă de 1179 m.p. situat în comuna Podari, sat Branişte, judeţul Dolj, parte din x P5, determinat de conturul punctelor x, pe planul de situaţie Anexa 4* din răspunsul la obiecţiunilor la raportul de expertiză .

S-a mai reţinut că nu pot fi luate în considerare susţinerile pârâtei referitoare la necesitatea comparării titlurilor de proprietate pentru a se vedea care dintre ele este mai bine caracterizat, întrucât prin această apărare pârâta tinde la obţinerea soluţiei de respingere a cererii de chemare în judecată ca urmare a constatării de către instanţe a faptului că aceasta ocupă doar suprafaţa de teren aşa cum este intabulat el în cartea funciară.

Or, cum înscrierea în cartea funciară se face în baza unei documentaţii cadastrale, raportat la îndrumările instanţei supreme referitoare la înlăturarea documentaţiilor cadastrale întocmite de părţi, această apărare nu mai poate fi avută în vedere.

Cum acţiunea în revendicare a fost admisă în parte, instanţa de apel a admis şi cererea privind stabilirea hotarului despărţitor dintre proprietăţile părţilor ca fiind linia dreaptă ce uneşte punctele x pe planul de situaţie Anexa 4* din răspunsul la obiecţiunile la raportul de expertiză existente în dosarul nr. x/2017 şi, în consecinţă, a dispus obligarea pârâtei F. S.R.L. să ridice gardul despărţitor construit pe terenul proprietatea reclamanţilor pe aliniamentul punctelor 4-32-33 evidenţiat în anexa 4*(dosar x/2017).

În ceea ce priveşte capătul de cerere privind ridicarea construcţiilor, văzând şi dispoziţiile art. 494 C. civ., Curtea a constatat că acesta a fost în mod legal şi temeinic soluţionat de de instanţa de fond, întrucât pârâta a procedat la identificarea suprafeţei deţinute şi a ocupat terenul pe baza limitelor stabilite în lucrarea de cadastru efectuată de o persoană de specialitate, având convingerea că aceasta a fost corect întocmită.

Pârâta nu a avut reprezentarea edificării halei metalice şi aleii betonate pe terenul altei persoane, ci dimpotrivă a avut convingerea că atât hala metalică, cât şi aleea betonată sunt construite pe terenul proprietatea sa, iar faptul că lucrarea de cadastru nu a respectat titlul de proprietate şi documentaţia premergătoare titlului de la punerea în posesie nu este imputabil pârâtei şi nu conduce la concluzia relei credinţe a acesteia, lipsa autorizaţiei de construire constituind o problemă de respectare a prevederilor legale, în raport cu autoritatea administrativă, la momentul edificării şi nevizând buna sau reaua credinţă.

6. Recursurile declarate în cauză

Împotriva acestei ultime hotărâri au declarat recurs reclamanţii O., L., M., N., K. şi pârâta S.C. F. S.R.L., prin administrator judiciar X..

Prin încheierea nr. 1561/22.06.2022 (dosar nr. x/2017), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi înaintarea acesteia, spre competentă soluţionare, secţiei I civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă sub nr. x/2017*.

6.1. Recurenţii-reclamanţii O., L., M., N. şi K. şi-au întemeiat cererea de recurs pe dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7, 8, şi 9 C. proc. civ. şi au solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul de a dispune obligarea pârâtei F. să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 2481 mp menţionată în anexa 3 la raportul de expertiză întocmit de experţii Y., Z. şi BB. (menţionată la punctul 4 din pagina 8 din raport) cuprinsă între punctele 64-4-32-33-66-77-76-64 astfel: la N punctele 64-4; la E punctele 4-33; la S punctele 33-66 şi la V punctele 66-64; obligarea pârâtei la demolarea parţială a halei aflată pe terenul reclamanţilor, respectiv pentru suprafaţa de 65 mp astfel cum este identificată şi menţionată la punctul 4 din pagina 8 din raport (anexa 3), cât şi la demolarea platformei betonate aflată pe terenul reclamanţilor în suprafaţa de 2481 mp identificată prin punctele 64-4-33-66, menţionată în anexa 3 la raport; stabilirea liniei de hotar între proprietari conform aliniamentului punctelor 62-64 menţionată în anexa 3 la raport; obligarea pârâtei la demolarea gardului despărţitor existent şi plasat pe proprietatea reclamanţilor.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenţii-reclamanţi au arătat că instanţa de apel a încălcat în mod grav dispoziţiile art. 315 C. proc. civ., nefiind respectate dezlegările şi îndrumările din decizia de casare în sensul că instanţa de apel va verifica existenţa canalului, a amplasamentului acestuia şi a poziţionării imobilelor deţinute de părţi conform titlurilor de proprietate, în funcţie de planul parcelar din 1990, respectiv că soluţionarea acţiunii în revendicare se va face prin raportare la planurile parcelare avute în vedere de autoritatea locala la momentul eliberării TP nr. x/02.11.1999 şi TP nr. x/2.05.2003.

Curtea de apel a dovedit un rol activ deosebit în aflarea adevărului şi a reţinut că nu există niciun fel de documente anterioare sau concomitente punerii în posesie care să dovedească existenţa canalului la momentul reconstituirii dreptului de proprietate pentru părţi (1999 şi 2003), respectiv că nu există nicio menţiune a existenţei acestui presupus canal în planul parcelar din 1990 sau planurile parcelare avute în vedere la emiterea TP nr. x/02.11.1999 şi TP nr. x/28.05.2003.

Recurenţii au susţinut că nu pot fi luate în considerare relaţiile oferite în trecut de Primăria Comunei Podari, întrucât nu sunt susţinute de acte doveditoare, fiind imprecise şi ambigue, iar adresa nr. x/06.01.2015 emisă de Primăria Com. Podari indică presupuse date cu privire la existenţa unui canal conform unor date ce ar fi fost preluate grafic din Planul Urbanistic Central al localităţii Podari.

Or, Planul Urbanistic General al localităţii Podari a fost întocmit cu mult după momentul punerii în posesie, respectiv în anul 2008 şi acesta a avut în vedere tocmai un plan parcelar modificat, asupra căruia instanţa supremă s-a pronunţat expres că nu va ţine cont de el, ci trebuie avute în vedere actele primare ale reconstituirii dreptului de proprietate.

Mai mult, schiţa anexă înaintata de Primăria Podari (ca făcând parte din PUG) nu a fost certificată pentru conformitate cu originalul, nedorind să fie asumată responsabilitatea acestui document înaintat la dosarul cauzei.

Prin raportul de expertiză întocmit în cauză s-a reţinut că nu se poate evidenţia lăţimea canalului, deoarece acesta nu este specificată în niciun înscris la Consiliului local Podari, iar cu ocazia audierii celor trei experţi în şedinţa publică, aceştia au menţionat în mod expres că nu există documente care să certifice existenţa canalului la momentul eliberării TP nr. x/02.11.1999 şi TP nr. x/28.05.2003.

Mai mult, canalul nu apare în niciunul din actele emise de OCPI şi care atestă inventarul suprafeţelor preluate după Revoluţie de către UAT Podari, nu apare în planurile parcelare întocmite cu ocazia punerii în posesie, nu apare ca fiind descris la limita de vest în titlul de proprietate emis de Comisia locală Podari pentru prima parcelă existentă în tarlaua x.

Recurenţii au învederat că, în faza de rejudecare în apel, se impune a se aprecia în mod în echivoc că nu există o identificare, evidenţiere sau dovadă a existenţei canalului în partea de vest a tarlalei 22 la momentul eliberării celor două titluri de proprietate.

În mod nelegal, curtea de apel a luat în considerare canalul în funcţie de adresa Primăriei Podari nr. 8439/06.01.2015, încălcând dispoziţiile art. 315 C. proc. civ., câtă vreme prin trei hotărâri judecătoreşti de casare instanţa supremă a statuat că cercetările privind existenţa, dimensiunile şi poziţionarea canalului nu se pot face decât în funcţie de existenţa sa într-un plan parcelar din anul 1990 sau în planurile parcelare avute în vedere de autoritatea locală la momentul eliberării tilurilor de proprietate.

Astfel, se impunea omologarea măsurătorilor din raportul de expertiză întocmit de către de experţi Y., Z. şi BB. şi obligarea pârâtei F. să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 2481 m.p. menţionată în anexa 3 la raportul de expertiză întocmit de experţi Y., Z. şi BB. cuprinsă între punctele 64-4-32-33-66-77-64.

Cât priveşte obligarea la ridicarea gardului, recurenţii au arătat că este consecinţa firească a grăniţuirii ce ar trebui să aibă un alt aliniament decât cel actual, ţinând cont de faptul că gardul este efectuat de către pârâtă, fără acordul reclamanţilor apelanţi, fără autorizaţie de construire, aceeaşi situaţie juridică fiind şi în legătură cu hala metalică.

Dovada relei credinţe a pârâtei-constructor este oferită de mai multe probe din dosar, cum ar fi declaraţiile martorilor, iar pârâta nu putea beneficia de la bun început, respectiv din faza de judecată în fond, de prezumţia de constructor de bună credinţă câtă vreme platforma betonată este construită până la limita gardului, iar hala metalică este lipită de acelaşi gard, ce delimitează proprietăţile aflate în litigiu, aceasta stare de fapt fiind menţinută şi de raportul de expertiză tehnică întocmit de expert CC..

Construcţiile au fost începute şi ulterior finalizate de pârâtă, după ce aceasta fusese notificată de autoarea reclamanţilor, cu privire la nerespectarea limitelor proprietăţii, care de altfel în luna august 2007 a sesizat şi Inspectoratul Judeţean Dolj cu privire la edificarea platformei betonate pe terenul proprietatea acesteia, iar toate aceste demersuri puteau să determine pârâta să efectueze minime verificări cu privire la susţinerile autoarei reclamanţilor şi în ceea ce priveşte documentaţia cadastrală pârâta nu poate susţine că nu avea cunoştinţă de faptul că este greşit întocmită.

Un aspect esenţial pentru a determina calificarea pârâtei ca fiind constructor de bună sau de rea-credinţă era stabilirea modalităţii în care s-au realizat aceste lucrări, cu sau fără autorizaţie, aspect reţinut şi de către instanţa de fond în sensul că atât lucrările de construire a halei metalice cât şi a platformei betonate sunt făcute fără nicio autorizaţie legală, ceea ce determină reaua-credinţă a pârâtei F. S.R.L..

A considera contrariul, respectiv că o lucrare efectuată de către o persoană fără autorizaţie de construire este una legală şi nu se impune demolarea sa în considerarea caracterului de constructor de bună-credinţă a edificantului, încalcă în mod flagrant dispoziţiile Legii nr. 50/1991.

Or, instanţa de apel a considerat că inexistenţa unei autorizaţii de construire nu poate decât determina eventuale sarcini de ordin administrativ, aspect ce nu poate fi analizat în cazul de faţă, întrucât prin intrarea în vigoare a Noului C. civ., situaţia persoanei care a realizat, cu rea-credinţă, o lucrare asupra imobilului altuia este reglementată expres iar soluţiile sunt parţial diferite faţă de cele din trecut (când rezultau din interpretarea per a contrario a art. 494 C. civ. din 1864).

Inclusiv în reglementarea actuală, art. 582 alin. (2) noul C. civ. prevede că desfiinţarea lucrării se face, cu respectarea dispoziţiilor legale în materie, pe cheltuiala autorului acesteia, care este ţinut totodată să repare orice prejudicii cauzate, inclusiv pentru lipsa de folosinţă.

6.2. Recurenta-pârâtă S.C. F. S.R.L. a solicitat admiterea recursului şi casarea deciziei recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra unei dovezi administrate, care era hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, hotărârea întemeindu-se astfel pe o greşeală gravă de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate, hotărârea cuprinzând motive contradictorii care nu sunt conforme cu întreg materialul probator administrat în cauza.

Astfel cum reiese din Planul parcelar întocmit conform documentaţiilor cadastrale (Planul Anexa 3), realizat de către experţi pentru prima dată pe parcursul judecaţii, lucrarea de cadastru întocmită pentru parcela nr. 5 aparţinând reclamantei este greşit întocmită, în sensul că prezintă o rotaţie semnificativă cu partea din S către V, nerespectând planul parcelar şi paralelismul dintre laturile de E şi V cu celelalte parcele, astfel cadastrul parcelei 5 a reclamanţilor suprapunându-se parţial peste parcela x.

Instanţa de apel nu a luat în considerare aceste aspecte, soluţia pronunţată fiind rezultatul unei aprecieri eronate a probatoriului administrat în cauză.

Singura motivare pentru care au fost înlăturate aceste apărări a fost faptul că raportat la îndrumările instanţei supreme referitoare la înlăturarea documentaţiilor cadastrale întocmite de părţi, această apărare nu mai poate fi avută în vedere. Însă, tot în decizia nr. 2758/17.12.2020 s-a menţionat în mod expres faptul că revenea instanţei de apel obligativitatea de a analiza dacă lucrarea de cadastru a parcelei 5 respectă paralelismul cu celelalte parcele.

Or, instanţa de apel nu a luat în considerare îndrumările deciziei de casare, iar pentru justa soluţionare a cauzei trebuia să aibă în vedere indicaţiile instanţei supreme, nefiind însă ţinută de aceste indicaţii în pronunţarea hotărârii, aceasta având obligaţia să administreze în cauză toate probele necesare şi utile lămuririi situaţiei de fapt şi justei soluţionări a cauzei.

În continuare, recurenta-pârâtă a făcut referire la răspunsul experţilor şi la documentaţia cadatrală aferentă celor două parcele în litigiu, arătând că din punctul de vedere exprimat de către OCPI Dolj rezultă în mod clar şi concis faptul că executantul lucrării de cadastru pentru parcela x, aparţinând reclamanţilor, trebuia să ţină cont de lucrările de cadastru executate pentru parcelele 1, 2 şi 3, să lase loc în teren pentru parcelele 4/1 şi 4/2 şi apoi să procedeze la amplasarea parcelei 5 aparţinând reclamanţilor.

Drept urmare, pentru prima dată pe parcursul judecaţii, prin probatoriul administrat s-a stabilit în concret situaţia de fapt, această clarificare oferită de către experţi fiind practic de natură să ducă la justa şi echitabila soluţionare a chestiunii litigioase deduse judecaţi, însă instanţa de apel a ignorat în totalitate aceste probe, singura motivare a hotărârii pronunţate fiind aceea că varianta din planul de situaţie Anexa 4 este cea care corespunde indicaţiilor obligatorii ale instanţei supreme.

Această susţinere nu este una neadevărată, însă, pentru justa soluţionare a cauzei, instanţa de apel trebuia să aibă în vedere indicaţiile instanţei supreme ce au fost respectate întocmai prin obiectivele stabilite experţilor, nefiind însă ţinută de aceste indicaţii în pronunţarea hotărârii, aceasta având obligaţia să se raporteze la întreg materialul probator încuviinţat şi administrat în cauză, cu atât mai mult cu cât este vorba despre nişte probe noi, care sunt de natură să lămurească în concret fondul cauzei şi să conducă la respingerea acţiunii în revendicare.

Astfel, motivarea hotărârii instanţei de apel trebuia să răspundă exigentelor părţilor, adică diferitelor capete de cerere şi mijloacelor de apărare, această garanţie fiind esenţială, deoarece permite justiţiabilului să se asigure că pretenţiile sale au fost examinate şi deci că judecătorul a ţinut cont de ele.

Or, în cauza dedusă judecaţii, hotărârea atacată nu întruneşte exigenţele motivării, judecătorii apelului omiţând să ia în considerare şi să se pronunţe pe aspectele esenţiale în soluţionarea cauzei, tranşate de către experţi în cuprinsul suplimentului la raportul de expertiză întocmit.

Având în vedere dispoziţiile art. 432 C. proc. civ., potrivit cu care oligativitatea operează inter partes, iar opozabilitatea operează erga omnes, ţinând cont că terenurile din T 22 aparţin şi altor proprietari, iar nu numai părţilor implicate în litigiu, recurenta a opinat că hotărârea pronunţată de către instanţă în soluţionarea prezentei cauze ar trebui să nu se răsfrângă asupra terţilor şi să nu afecteze dreptul sau limitele de proprietate ale acestora.

Aceasta cu atât mai mult cu cât, potrivit celor stabilite de către experţi, suprafaţa de teren de care este lipsită în mod artificial în fapt reclamanta, din cauza întocmirii eronate a propriului cadastru, nu se află în posesia lor, ci în partea de E a limitei actuale de proprietate a parcelei 5. Aceasta întrucât experţii sunt cei care constată în mod incontestabil faptul că suprafaţa de 9797 mp existentă de la limita de Est a parcelei 4/1 la limita de Vest a parcelei 7, este exact suprafaţa necesară parcelelor 5 şi 6, în condiţiile în care parcela x nu are întocmită documentaţie cadastrală.

Cu toate acestea, la pronunţarea şi motivarea hotărârii, instanţa de apel nu a luat în considerare aspectele învederate în cuprinsul cererii de recurs şi care ar fi dezlegat cauza în mod just şi hotărâtor.

7. Apărările formulate în cauză

Recurenta-pârâtă S.C. F. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de recurenţii-reclamanţi şi admiterea recursului său.

În susţinerea poziţiei sale procesuale, recurenta-pârâtă a arătat că instanţa de apel a respectat dispoziţiile din decizia de casare, care a statuat că, în rejudecare, instanţa de apel va relua dezbaterile, cu respectarea deciziilor de casare anterioare urmând a stabili cu certitudine în funcţie de existenţa unui plan parcelar din 1990, amplasamentul canalului.

În rejudecare, conformându-se dispoziţiilor obligatorii ale instanţei de control, curtea de apel a solicitat autorităţilor locale informaţiile necesare soluţionării cauzei şi a dispus audierea experţilor desemnaţi în cauză în ciclul procesual anterior.

Din înscrisurile înaintate de către autorităţi nu s-au putut stabili cu certitudine dimensiunile canalului, însă existenţa acestuia este de netăgăduit fiind deja consfinţită de către instanţa supremă în ciclul procesual anterior (când dispoziţiile deciziei de casare au fost în sensul de a se întocmi un plan parcelar raportat la dimensiunile aproximative ale reperului fix - canal existent la limita de vest a tarlalei); pe cale de consecinţă, soluţia instanţei de apel prin care s-a ţinut cont de existenţa canalului conform dimensiunilor aproximative comunicate de Primăria Podan, este una legală în acord cu decizia de casare nr. 2758/17.12.2020, cât şi cu deciziile de casare anterioare.

Drept urmare, în mod corect, în ciclul procesual anterior la întocmirea raportului de expertiză şi a planului parcelar au fost avute în vedere dimensiunile aproximative ale reperului fix - canal existent la limita de vest a tarlalei şi care în prezent nu mai există, raportat la dispoziţiile obligatorii ale instanţei supreme.

Având în vedere aceste aspecte, decizia instanţei de control judiciar nu putea fi interpretată sau aplicată în mod contrar şi în niciuna dintre circumstanţe nu se putea întocmi un plan parcelar sau un raport de expertiză care să eludeze existenţa canalului.

Aşadar, în mod corect, instanţa de apel, în soluţionarea căii de atac, a ţinut cont de existenţa canalului şi de planurile parcelare întocmite cu luarea în considerare a dimensiunilor aproximative ale acestuia.

Drept urmare, a susţinut recurenta-pârâtă, prin lucrarea întocmită în ciclul procesual anterior în mod corect cei trei experţi au efectuat măsurătorile cu luarea în considerare a dimensiunilor aproximative ale canalului, fiind întocmit pentru prima data în decurs de mai bine de 10 ani de litigiu un plan parcelar conform documentatelor cadastrale (Planul Anexa 3).

Instanţa de apel a considerat util şi edificator soluţionării cauzei răspunsul la acest obiectiv suplimentar la expertiză propus de pârâtă, prin care s-a constatat că suprafaţa de 9797 mp existentă de la limita de est a parcelei 4/1 la limita de vest a parcelei 7, este exact suprafaţa necesară parcelelor 5 şi 6.

Cu toate acestea, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre fără a corobora întreg materialul probator administrat în cauză şi fără a valida răspunsul experţilor la toate obiectivele încuviinţate, ci numai prin raportare parţială la acestea.

Cu referire la pretinsul caracterul abuziv al edificării halei şi împrejmuirii realizate fără autorizaţie de construire şi cu rea-credinţă, recurenta-pârâtă a arătat, aşa cum rezultă şi din completarea la raportul de expertiză întocmit în cadrul dosarului nr. x/2010 (pagina 2 lit. c), că îngrădirea terenului deţinut în parcela x s-a realizat în mod corect, ţinând cont de coordonatele menţionate în documentaţia cadastrală.

Aşadar, calitatea pârâtei de constructor de bună-credinţă s-a reţinut în celelalte cicluri procesuale şi aceasta a avut convingerea legitimă că orice construcţie edificată pe terenul îngrădit conform actelor de proprietate nu tulbură posesia sau proprietatea vreunei alte persoane şi, chiar în absenţa autorizaţiei de construire, deţine calitatea de constructor de bună-credinţă deoarece lipsa autorizaţiei administrative putea fi complinită ulterior.

Cu toate acestea, curtea de apel a reţinut că, în conformitate cu concluziile celor trei experţi desemnaţi în cauză, pârâta ocupă o anumită suprafaţă de teren aflată în patrimoniul reclamanţilor, dând astfel relevanţă numai anumitor concluzii exprimate de către cei trei experţi, celelalte concluzii fiind înlăturate.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul reclamanţilor este în parte fondat, iar recursul pârâtei este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Dintru început, se cuvine precizat că raţiuni care ţin de nevoia abordării unitare a motivelor de nelegalitate expuse în cele două recursuri impun examinarea grupată a criticilor recurenţilor (formulate, evident, din perspective antinomice), în raport de problemele de drept deduse judecăţii în prezenta cale de atac.

Recursul reclamanţilor O., L., M., N. şi K. a fost întemeiat pe motivele de casare/modificare prevăzute de art. 304 pct. 5, 7, 8 şi 9 din C. proc. civ. din 1865, aplicabil litigiului de faţă, însă criticile concrete de nelegalitate sunt încadrabile în motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5 şi 9.

În esenţă, recurenţii-reclamanţi au invocat, pe de o parte, încălcarea dispoziţiilor art. 315 din C. proc. civ., întrucât instanţa de apel nu s-a conformat îndrumărilor obligatorii din deciziile de casare date în anterioarele cicluri procesuale şi a omologat varianta din Anexa 4* la raportul de expertiză Y., Z. şi AA., în condiţiile în care nu s-a dovedit existenţa canalului în partea de vest a tarlalei x, nici prin raportare la planurile parcelare din 1990, şi nici prin raportare la cele de la momentul eliberării, în procedura Legii nr. 18/1991, a titlurilor de proprietate ale autorilor părţilor.

Pe de altă parte, recurenţii-reclamanţi au invocat încălcarea dispoziţiilor art. 494 din C. civ. şi ale Legii nr. 50/1991, întrucât construcţiile (începute în anul 2007 şi finalizate în anul 2011) au fost edificate de pârâtă cu rea-credinţă şi fără autorizaţie de construire.

În concret, recurenţii-reclamanţi au solicitat omologarea variantei din Anexa 3 la raportul de expertiză Y., Z. şi AA., care ţine seama de inexistenţa canalului, cu consecinţa admiterii revendicării în limita suprafeţei de 2481 mp, a stabilirii liniei de hotar şi a ridicării gardului despărţitor, platformei betonate, precum şi a unei porţiuni din hala metalică.

Recursul pârâtei F. S.R.L. a fost întemeiat pe motivele de modificare prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9, însă criticile concrete de nelegalitate sunt încadrabile în motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5 şi 7.

În esenţă, recurenta-pârâtă a invocat, pe de o parte, neconformarea instanţei de apel la indicaţiile trasate prin deciziile de casare, respectiv de a se raporta la întreg materialul probator încuviinţat şi administrat în proces, iar, pe de altă parte, motivarea contradictorie a deciziei atacate, care ignoră aspectele esenţiale tranşate prin suplimentul la raportul de expertiză întocmit de comisia de trei experţi.

Prealabil examinării propriu-zise a criticilor de nelegalitate, Înalta Curte are a observa că demersul judiciar, astfel cum a fost configurat prin elementele cererii de chemare în judecată, precizate ulterior, are ca obiect revendicarea terenului proprietatea reclamanţilor în suprafaţă de 3747 mp, situat în com. Podari, sat Branişte, jud. Dolj, x, pretins ocupat de pârâtă (art. 480 C. civ. din 1864), grăniţuirea proprietăţilor învecinate ale părţilor după verificarea şi stabilirea întinderii dreptului fiecăreia, potrivit propriului titlu de proprietate (art. 584 din acelaşi cod), precum şi obligarea pârâtei la desfiinţarea gardului despărţitor plasat pe terenul proprietatea reclamanţilor, a halei metalice şi a platformei betonate edificate, cu rea-credinţă, pe o parte din terenul proprietatea reclamanţilor (art. 494 din acelaşi cod).

În primul ciclu procesual, prin sentinţa civilă nr. 2604/28.06.2011 a Tribunalului Dolj, secţia comercială, au fost admise capetele de cerere privind revendicarea, grăniţuirea şi ridicarea gardului despărţitor şi respins capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei să ridice platforma betonată şi construcţiile edificate pe terenul proprietatea reclamanţilor. Soluţia fondului a fost reformată, în parte, de către instanţa de apel, prin decizia nr. 59/17.07.2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, în sensul admiterii revendicării numai în limita suprafeţei de 2729 mp, cu stabilirea în mod corespunzător a liniei de hotar, fiind păstrată soluţia dată celorlalte cereri accesorii.

Reţinându-se că instanţa de apel nu a lămurit cauza sub toate aspectele relevante, prin prima decizie de casare nr. 1905/13.06.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă s-au dat îndrumări obligatorii instanţei de trimitere, în sensul completării probatoriului cu înscrisuri (prin relaţii solicitate autorităţii locale) şi expertiză tehnică topografică.

În al doilea ciclu procesual, s-au solicitat şi obţinut relaţii de la Primăria Podari, comunicate cu adresa nr. x/06.01.2015, fiind ataşate la dosar extras din registrul cadastral al comunei Podari la 01.01.1990 şi o copie a PUZ din 2008.

În rejudecarea apelului, soluţia fondului a fost reformată, în parte, prin decizia nr. 238/23.03.2017 a Curţii de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, în sensul admiterii revendicării în limita suprafeţei de 1394 mp, cu stabilirea în mod corespunzător a liniei de hotar, fiind păstrată soluţia dată celorlalte cereri accesorii.

Prin cea de-a doua decizie de casare nr. 1536/10.10.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă s-a reţinut, pe de o parte, că aceste dovezi nu sunt concludente, iar, pe de altă parte, că instanţa de trimitere dezvoltă argumente contradictorii referitoare la buna sau reaua credinţă a pârâtei.

În al treilea ciclu procesual, prin decizia nr. 541/24.04.2018 a Curţii de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, în rejudecarea apelului, a fost reformată soluţia fondului, în sensul admiterii în parte a revendicării în limita suprafeţei de 1483 mp, al stabilirii liniei de hotar şi al ridicării halei metalice şi platformei betonate.

Prin cea de-a treia decizie de casare nr. 3368/04.10.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, s-a reţinut că instanţa de apel nu numai că nu a administrat nicio probă în vederea lămuririi situaţiei de fapt, în limitele impuse prin decizia de casare, dar a respins cererile de probatorii ale părţilor, fără a argumenta în vreun fel această dispoziţie.

Ulterior, în cel de-al patrulea ciclu procesual, instanţa de rejudecare a încuviinţat efectuarea unei expertize tehnice şi emiterea unei adrese către Consiliul Local Podari, prin care s-a solicitat înaintarea documentelor din care rezultă existenţa canalului situat în x, limitrof DN 56, în partea de est a drumului, şi comunicarea dimensiunilor canalului la data punerii în posesie, răspunsul fiind înaintat prin adresa nr. x/15.04.2019.

În rejudecarea apelului, soluţia fondului a fost reformată, în parte, prin decizia nr. 304/14.07.2020 a Curţii de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, în sensul admiterii revendicării în limita suprafeţei de 1179 mp, determinată de conturul punctelor x, pe planul de situaţie anexa 4* din răspunsul la obiecţiunile la raportul de expertiză, cu stabilirea în mod corespunzător a liniei de hotar, fiind păstrată soluţia dată celorlalte cereri accesorii.

Prin cea de-a patra decizie de casare nr. 2758/17.12.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, s-a reţinut, în privinţa revendicării (omologării uneia dintre variantele expertizei tehnice), că motivarea soluţiei instanţei de rejudecare este superficială, nefiind avute în vedere cererile şi apărările părţilor, precum şi limitele învestirii configurate din perspectiva art. 315 din C. proc. civ., iar în privinţa cererilor accesorii, faptul că există contradicţie între considerente şi dispozitiv, nefiind lămurită amplasarea gardului despărţitor pe suprafaţa de teren revendicată de reclamanţi şi nici soluţia dată cererii de ridicare a acestuia.

S-au dat îndrumări obligatorii instanţei de trimitere, în sensul de a stabili, cu certitudine, în funcţie de existenţa unui plan parcelar din anul 1990, amplasamentul canalului şi poziţionarea imobilelor deţinute de părţi în fapt şi conform titlurilor de proprietate înfăţişate, urmând ca după ce va lămuri situaţia de fapt sub toate chestiunile impuse prin deciziile de casare, instanţa de apel să soluţioneze acţiunea în revendicare, prin raportare la planurile parcelare avute în vedere de autoritatea locală la momentul eliberării TP nr. x/2.11.1999 şi nr. 3227/28.05.2003, precum şi celelalte capete de cerere.

În fine, în cel de-al cincilea ciclu procesual, prin decizia nr. 218/2022 din 18.04.2022 a Curţii de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, obiect al recursului de faţă, în rejudecarea apelului a fost reformată, în parte, soluţia instanţei de fond, în sensul admiterii revendicării terenului în limita suprafeţei de 1179 mp, determinat de conturul punctelor x, pe planul de situaţie anexa 4* din răspunsul la obiecţiunile la raportul de expertiză, al stabilirii hotarului despărţitor dintre proprietăţile părţilor ca fiind linia dreaptă ce uneşte punctele x pe planul de situaţie Anexa 4* şi al obligării pârâtei să ridice gardul despărţitor construit pe terenul proprietatea reclamanţilor pe aliniamentul punctelor 4-32-33 evidenţiat în Anexa 4*, cu păstrarea restului dispoziţiilor (respingerea cererii accesorii referitoare la hala metalică şi platforma betonată).

Din perspectiva chestiunilor de drept obligatorii tranşate prin deciziile de casare anterioare, ori a constatărilor de fapt reţinute de instanţele de fond care ies din sfera controlului de legalitate îngăduit prezentei instanţe de recurs, prezintă relevanţă următoarele aspecte:

În privinţa titlurilor de proprietate ale părţilor pentru cele două parcele de teren litigioase învecinate, P5 şi P4/1, prin decizia de casare din primul ciclu procesual, nr. 1905/13.06.2014, au fost reţinute, pe de o parte, TP nr. x/2.11.1999 emis în favoarea autoarei reclamanţilor, A. (decedată pe parcursul procesului şi succedată de recurenţii reclamanţi) pentru 5.000 mp teren extravilan, situat în satul Branişte, x, iar, pe de altă parte, TP nr. x/28.05.2003 al autorilor cu titlu particular ai pârâtei, emis pentru suprafaţa de 5.000 mp teren situat în x, în favoarea numitei DD. (teren cu privire la care moştenitorii acesteia au încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. x/25.07.2006 cu cumpărătoarea B. care, ulterior, a procedat la încheierea contractului de schimb nr. x/18.12.25007 cu recurenta pârâtă).

Situaţia de fapt reţinută de instanţele de fond evidenţiază că ambele părţi au procedat la întocmirea documentaţiei cadastrale în vederea intabulării dreptului lor de proprietate, astfel: recurenţii-reclamanţi la 28.07.2006 (fiindu-le atribuit nr. cadastral x), documentaţia cadastrală fiind înregistrată la OCPI Dolj sub nr. x şi urmată de deschiderea cărţii funciare şi intabularea dreptului de proprietate în CF nr. x, prin încheierea nr. 34158/6.09.2006; autorii recurentei-pârâte (T.) au procedat la întocmirea propriei documentaţii cadastrale în anul 2007 (primind nr. cadastral x) şi la deschiderea CF nr. x prin încheierea nr. 39132/11.07.2007, intabulându-şi, la rândul lor, dreptul de proprietate.

Tarlaua x se învecinează după cum urmează: la nord - intravilan EE.; la est - DE 313; la sud - DC 305; la vest - DN 56; conform planului cadastral de la punerea în posesie şi tabelului întocmit cu ocazia punerii în posesie pentru parcelele din tarlaua x Podari au fost puşi în posesie 17 proprietari, însumând o suprafaţă de 9,16 ha şi existând o suprafaţă în plus de 2586 mp.

Principala critică de nelegalitate, comună ambelor recursuri, este circumscrisă motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 din C. proc. civ., invocându-se încălcarea dispoziţiilor art. 315 din C. proc. civ., întrucât instanţa de apel nu s-a conformat îndrumărilor obligatorii din deciziile de casare date în anterioarele cicluri procesuale.

Înalta Curte are în vedere că, potrivit dispoziţiilor art. 315 alin. (1), pretins nesocotite de către instanţa de apel, "în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului".

Această normă de ordine publică, sancţionată cu casarea în caz de neconformare a instanţei de trimitere, consacră regula obligativităţii îndrumărilor date de instanţa de casare cu privire la problemele de drept dezlegate de către aceasta şi cu privire la necesitatea administrării unor probe, soluţie ce îşi află deplina justificare şi incontestabila legitimare din însăşi raţiunea controlului judiciar.

În egală măsură, prevederile textului citat conduc şi la concluzia potrivit căreia, în privinţa problemelor de fapt, instanţa care rejudecă cauza are o deplină putere de apreciere, putere izvorâtă din regula că stabilirea stării de fapt este atributul exclusiv al instanţelor de fond, iar în cadrul rejudecării se poate ajunge la o altă soluţie decât cea pronunţată anterior, ori, dimpotrivă, pot fi menţinute constatările de fapt anterioare. Aceasta însă nu semnifică faptul că, în privinţa stării de fapt, libertatea instanţei de rejudecare este una absolută şi discreţionară, neexistând vreo obligaţie de a se conforma dispoziţiilor adoptate de instanţa de recurs.

În lumina acestor consideraţii cu valoare generală, se cuvine observat faptul că, prin decizia nr. 1905/13.06.2014 din primul ciclu procesual, instanţa de casare a dat îndrumări obligatorii în sensul completării probatoriului cu înscrisuri (prin relaţii solicitate autorităţii locale) şi expertiză tehnică topografică, precum şi cu orice alte probe considerate utile pentru lămurirea deplină a cauzei.

Astfel, instanţa supremă a reţinut că, deşi a fost indicată în mod repetat existenţa pe limita de vest a tarlalei x, a unui canal ca reper fix, având în vedere că la momentul actual acesta nu mai există, este necesar ca, în rejudecare, autoritatea locală să ofere indicii precise cu privire la poziţionarea acestuia până la acoperirea lui, dar şi referitor la faptul dacă, la momentul întocmirii planului de parcelare, s-au avut în vedere dispoziţiile O.G. nr. 43/1997 referitoare la zona de siguranţă sau, după caz, ale art. 13 din Legea nr. 43/1975.

În temeiul art. 315 din C. proc. civ., instanţa de casare a statuat în sensul că, după suplimentarea probatoriului cu înscrisuri şi lămurirea aspectelor anterior arătate, instanţa de rejudecare va dispune efectuarea unei expertize topografice de către o echipă de trei experţi, care să efectueze o nouă lucrare: a) în raport de planul parcelar de la efectuarea punerilor în posesie (nu şi a documentaţiilor cadastrale efectuate ulterior de părţi); b) prin luarea în considerare a punerii în posesie începând doar de la limita de vest a x (de la limita de est, fiind un obiectiv inutil); c) cu respectarea reperului fix al canalului situat la limita de vest (şi la est de DN 56) care, în prezent, nu mai există; d) şi avându-se în vedere cele ce se vor comunica de autoritatea locală cu referire la luarea în considerare sau nu de către Comisia Locală Podari a zonei de siguranţă, la momentul întocmirii planului parcelar şi al punerilor în posesie.

În scopul conformării la indicaţiile obligatorii din decizia de casare, au fost solicitate, în prima rejudecare a apelului, relaţii de la Primăria comunei Podari, răspunsul fiind comunicat cu adresa nr. x/06.01.2015, la care s-au ataşat extras din registrul cadastral al comunei Podari la 01.01.1990 şi o copie a PUZ din 2008, din conţinutul datelor şi informaţiilor comunicate rezultând că: la momentul punerii în posesie, în partea de vest a x a existat ca reper un canal de desecare, a cărui suprafaţă nu a fost pusă în posesie, dar care nu mai există în prezent, fiind umplut cu pământ, şi că ar trebui să fie un teren liber; amplasarea fostului canal era la 12-12,5 m faţă de marginea DN 56 în S şi aproximativ la 5 m faţă de marginea DN56 în N, datele fiind preluate grafic din planul urbanistic general al localităţii Podari; la întocmirea planului parcelar nu s-a avut în vedere zona de protecţie şi siguranţă a drumurilor şi canalelor.

De asemenea, în cea de-a treia rejudecare a apelului, s-au solicitat relaţii suplimentare de la autorităţile locale şi trimiterea documentelor din care să rezulte existenţa şi dimensiunile, la data punerii în posesie, ale canalului situat în tarlaua x, extravilan, sat Branişte, comuna Podari, limitrof DN 56, în partea de est a drumului. Răspunzând relaţiilor solicitate, Primăria comunei Podari a înaintat adresa nr. x/15.04.2019 (depunând extras PUG întocmit în anul 2008 pentru comuna Podari, sat Branişte, şi extras PUG realizat pentru aceeaşi localitate în anul 1997), prin care a arătat că nu deţine date tehnice certe despre amplasamentul şi lăţimea canalului, însă confirmă că există un element grafic în cele două planuri urbanistice generale, element ce apare ca o zonă de interdicţie, dar nu poate preciza ce detaliu impune restricţia.

Pe aceeaşi linie a conformării la îndrumările obligatorii din deciziile de casare, s-a încuviinţat şi administrat proba cu expertiza tehnică topografică întocmită de o comisie de trei experţi (Y., Z. şi AA.), la efectuarea căreia au participat şi experţii consilieri ai părţilor. Distinct de obiectivele trasate prin prima decizie de casare, au fost încuviinţate suplimentar şi alte obiective asupra cărora experţii şi-au exprimat opinia, între care şi aspectul dacă în documentele întocmite anterior punerii în posesie (registrul cadastral al comunei Podari la 01.01.1990, planul cadastral al x astfel întocmit cu ocazia punerii în posesie, titlul de proprietate şi procesul-verbal de punere în posesie a parcelei P1 din x - prima parcelă de lângă DN56) se regăseşte suprafaţa cu destinaţie de canal.

Lucrarea ştiinţifică întocmită de experţi (raportul iniţial, precum şi lămuririle şi completările ulterioare prin care s-a răspuns obiecţiunilor formulate de părţi) evidenţiază mai multe variante de identificare a terenurilor litigioase, experţii întocmind planuri parcelare de la vest la est, cu şi fără canal, respectiv de la est la vest, precum şi o variantă fără a se avea în vedere PUG, adică fără canal.

În cea de-a patra rejudecare a apelului, din actualul ciclu procesual, curtea de apel a dispus completarea probatoriului administrat în proces, prin efectuarea unor adrese către Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Dolj şi Primăria comunei Podari, în vederea punerii la dispoziţia instanţei a fotoplanurilor anterioare sau de la nivelul anului 1990, precum şi a copiilor extras din caietul cadastral al posesorilor şi din planul parcelar pentru tarlaua T 22.

Mai apoi, instanţa de rejudecare a procedat la audierea în şedinţă publică a celor trei experţi care au întocmit raportul de expertiză, concluzia lor unanimă fiind aceea că, în raport de noile înscrisuri depuse la dosar, canalul este poziţionat în afara tarlalei 33, la marginea drumului, precum şi faptul că acest canal nu a fost identificat în procesele-verbale de punere în posesie.

În procesul de reevaluare a situaţiei de fapt pe baza reaprecierii întregului probatoriu administrat în proces, curtea de apel a concluzionat în sensul că singura posibilitate reală de a stabili atât poziţia, cât şi dimensiunile canalului, rămâne raportarea la datele şi informaţiile cuprinse în adresa nr. x/06.01.2015 emisă de Primăria comunei Podari, din care rezultă amplasarea fostului canal faţă de marginea DN 56 în Sud şi în Nord, precum şi împrejurarea că la întocmirea planului parcelar nu s-a avut în vedere zona de protecţie şi siguranţă a drumurilor şi canalelor. Pe cale de consecinţă, a dedus că singura variantă ce corespunde indicaţiilor obligatorii ale instanţei supreme este cea expusă în planul de situaţie Anexa 4*, din răspunsul la obiecţiunile la raportul de expertiză, din care rezultă neechivoc faptul că pârâta ocupă fără drept o parte din terenul reclamanţilor, mai exact suprafaţa de 1179 mp teren situat în x P5, determinat de conturul punctelor x.

Rezultă, aşadar, cu forţa evidenţei faptul că instanţa de apel nu doar că nu a nesocotit limitele rejudecării tranşate cu caracter obligatoriu şi efect de lucru judecat prin deciziile de casare, ci, dimpotrivă, s-a conformat întocmai îndrumărilor obligatorii trasate, în sensul că a completat probatoriul atât cu mijloacele de probă (înscrisuri şi expertiză tehnică) indicate expres în deciziile de casare nr. 1905/13.06.2014 şi nr. 2758/17.12.2020, cât şi cu cele a căror necesitate a rezultat din aprecierea globală a materialului probatoriu administrat în precedentele cicluri procesuale, considerate ca fiind indispensabile pentru lămurirea deplină a chestiunii litigioase esenţiale, anume existenţa şi poziţionarea canalului.

În egală măsură, distinct de probele propuse de părţi şi de cele ordonate prin deciziile de casare, instanţa de rejudecare a conferit depline valenţe rolului activ în materie de probaţiune, astfel cum este conturat de dispoziţiile art. 129 alin. (5) din C. proc. civ., sens în care a dispus cuvenitele măsuri pentru transmiterea de către Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Dolj şi Primăria comunei Podari a documentaţiei relevante şi a audiat nemijlocit experţii judiciari, pentru explicaţii şi lămuriri suplimentare în chestiunea litigioasă ce a generat întocmirea unor multiple variante de identificare a amplasamentului real al terenurilor proprietatea părţilor.

Concluzia procesului de apreciere a probatoriului - operaţiune expusă de instanţa de apel într-o motivare detaliată, clară, logică şi convingătoare, în cadrul căreia a explicat maniera în care toate probele au fost cântărite, comparate şi verificate unele prin altele - a fost aceea că probaţiunea dosarului formează convingerea instanţei de rejudecare în sensul că varianta din planul de situaţie Anexă 4* la raportul de expertiză este singura care corespunde indicaţiilor instanţei de casare.

Este corectă concluzia silogismului expus de către instanţa de rejudecare, de vreme ce varianta omologată se fundamentează pe "poziţionarea parcelelor începând de la limita de vest a tarlalei cu poziţionarea canalului inexistent, conform adresei Primăriei Podari", în acord cu obiectivul de expertiză ordonat prin decizia de casare nr. 1905/13.06.2014 ["c) cu respectarea reperului fix al canalului situat la limita de vest (şi la est de DN 56) care, în prezent, nu mai există"].

Spre deosebire de varianta omologată, celelalte variante ale raportului de expertiză sunt în dezacord cu indicaţiile instanţei de casare, astfel că în mod justificat au fost înlăturate. Aceasta întrucât, varianta din planul de situaţie Anexă 3, susţinută de recurenţii-reclamanţi, se fundamentează pe documentaţiile cadastrale avizate de OCPI Dolj, ceea ce contravine obiectivului de expertiză ordonat prin decizia de casare ["a) în raport de planul parcelar de la efectuarea punerilor în posesie (nu şi a documentaţiilor cadastrale efectuate ulterior de părţi) "]. Tot astfel, varianta din planul de situaţie Anexă 1* are în vedere poziţionarea parcelelor începând de la limita de vest, însă fără canal, contrar obiectivului de expertiză c), iar varianta din planul de situaţie Anexă 2* ilustrează poziţionarea parcelelor începând de la limita de est a tarlalei, ceea ce contrazice, de asemenea, obiectivele indicate în decizia de casare ["b) prin luarea în considerare a punerii în posesie începând doar de la limita de vest a x (de la limita de est, fiind un obiectiv inutil)"].

Drept urmare, decizia recurată a fost pronunţată cu aplicarea riguroasă a dispoziţiilor art. 315 din C. proc. civ., iar motivarea acesteia, în partea dedicată aprecierii probelor (reţinerea unor mijloace de probă pentru stabilirea situaţiei de fapt şi înlăturarea justificată a altora), este una integratoare, clară, logică şi convingătoare, astfel că motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5 (invocat în ambele recursuri) şi pct. 7 (invocat de recurenta-pârâtă) sunt vădit nefondate.

În realitate, substanţa nemulţumirilor recurenţilor se constituie din aspecte care ţin de împrejurările de fapt stabilite pe baza probatoriului dosarului, iar prin criticile formulate se tinde la reaprecierea probelor şi la schimbarea situaţiei de fapt, aspecte aflate în sfera controlului de temeinicie, incompatibile aşadar cu scopul recursului, anume verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În schimb, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 invocat de recurenţii-reclamanţi este parţial fondat.

Astfel, recurenţii-reclamanţi au criticat păstrarea soluţiei de respingere a cererii de ridicare construcţii (hală metalică şi platformă betonată), invocând încălcarea dispoziţiilor art. 494 din C. civ. şi ale Legii nr. 50/1991, întrucât construcţiile (începute în anul 2007 şi finalizate în anul 2011) au fost edificate de pârâtă cu rea-credinţă şi fără autorizaţie de construire.

Curtea de apel a reţinut, în argumentarea respingerii criticilor aduse soluţiei date cererii accesorii, buna-credinţă a pârâtei, care a procedat la identificarea suprafeţei deţinute şi care a ocupat terenul pe baza limitelor stabilite în lucrarea de cadastru, având convingerea că aceasta este corect întocmită şi astfel că cele două construcţii sunt edificate pe terenul proprietatea sa; a mai reţinut că lipsa autorizaţiei de construire reprezintă o problemă de respectare a prevederilor legale, în raport cu autoritatea administrativă, la momentul edificării.

Această interpretare a dispoziţiilor legale anterior citate contravine dezlegării obligatorii din decizia RIL nr. 13/2019, prin care s-a statuat că "lipsa autorizaţiei de construire sau nerespectarea prevederilor acesteia, precum şi lipsa procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor constituie impedimente pentru recunoaşterea pe cale judiciară, în cadrul acţiunii în constatare, a dreptului de proprietate asupra unei construcţii realizate de către proprietarul terenului, cu materiale proprii".

Astfel, în ceea ce priveşte construcţiile edificate după data de 1 august 2001, fără autorizaţie de construire sau cu nerespectarea acesteia, precum şi în privinţa construcţiilor care nu au efectuată recepţia la terminarea lucrărilor, dispoziţiile art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991 şi art. 37 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 împiedică recunoaşterea dreptului de proprietate pe cale judiciară, în cadrul acţiunii în constatare, instanţa neputând să valideze prin hotărâre judecătorească precaritatea unei situaţii juridice create printr-o conduită contrară legii (par. 92).

Aplicând, mutatis mutandis, statuarea de principiu la circumstanţele factuale particulare ale cauzei, Înalta Curte reţine că în mod greşit au fost respinse criticile apelanţilor reclamanţi vizând porţiunea de platformă betonată edificată de pârâtă pe terenul proprietatea reclamanţilor, fără autorizaţie de construire şi ulterior anului de referinţă 2001, astfel că decizia recurată se impune a fi reformată în parte, în sensul obligării pârâtei să desfiinţeze respectiva porţiune de construcţie (hala metalică nefiind poziţionată pe terenul reclamanţilor în suprafaţă de 1179 mp).

În raport de soluţia de admitere a apelului reclamanţilor şi de prevederile art. 276 din C. proc. civ., urmează a fi înlăturătă şi dispoziţia privind obligarea apelanţilor-reclamanţi la plata către apelanta-pârâtă a sumei de 3000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Raportat tuturor considerentelor expuse, reţinând întemeiat numai motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. circumscris soluţiei date cererii accesorii vizând ridicarea unei porţiuni de platformă betonată şi, respectiv, neîntemeiate toate celelalte critici de nelegalitate subsumate motivelor de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 şi 7, Înalta Curte, în baza dispoziţiilor art. 312 şi art. 314 din C. proc. civ., va admite recursul reclamanţilor şi va respinge recursul pârâtei.

Va modifica, în parte, decizia recurată, în sensul că va admite apelul reclamanţilor, va obliga pârâta să ridice porţiunea de platformă betonată edificată pe terenul în suprafaţă de 1179 mp proprietatea reclamanţilor şi va înlătura dispoziţia privind obligarea apelanţilor-reclamanţi la plata cheltuielilor de judecată în apel, menţinând celelalte dispoziţii ale hotărârii recurate care nu contravin prezentei decizii.

În baza art. 274 din C. proc. civ., reţinând culpa procesuală a recurentei-pârâte, se va dispune obligarea acesteia la plata către recurenta-reclamantă K. a cheltuielilor de judecată în sumă de 2647 RON suportate de aceasta în faza procesuală a recursului, cu titlu de onorariu de avocat (2500 RON) şi taxă judiciară de timbru (147 RON), caracterul real, necesar şi rezonabil al cuantumului cheltuielilor fiind dovedit cu chitanţele fiscale depuse la dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de reclamanţii O., L., M., N. şi K. împotriva deciziei nr. 218/2022 din 18 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Modifică, în parte, decizia recurată, în sensul că:

Admite apelul declarat de reclamanţii O., L., M., N. şi K. împotriva sentinţei nr. 2604 din 28 iunie 2011, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia comercială, în dosarul nr. x/2010.

Obligă pârâta F. S.R.L., prin administrator judiciar X., să ridice porţiunea de platformă betonată edificată pe terenul în suprafaţă de 1179 mp proprietatea reclamanţilor.

Înlătură dispoziţia privind obligarea apelanţilor-reclamanţi la plata către apelanta-pârâtă a sumei de 3000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii recurate care nu contravin prezentei decizii.

Respinge recursul declarat de pârâta F. S.R.L., prin administrator judiciar X., împotriva deciziei nr. 218/2022 din 18 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Obligă recurenta-pârâtă la plata către recurenta-reclamantă K. a sumei de 2647 RON, reprezentând cheltuieli de judecată din recurs.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 noiembrie 2022.