Principal appeal annulled; incidental appeal moot; Court of Appeal award of 110,693.86 RON upheld

Şedinţa publică din data de 3 noiembrie 2022

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Prin cererea înregistrată la 26 februarie 2019 pe rolul Judecătoriei Buftea, secţia civilă sub nr. x/2019, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând instanţei să dispună obligarea pârâtei la remiterea sumelor de 60.000 euro, respectiv 2.000 euro, sume primite de aceasta în temeiul contractului de mandat prin care a fost împuternicită să vândă apartamentul nr. x, situat în Bucureşti. Reclamanta a precizat suma solicitată ca fiind de 288.000 RON.

Prin sentinţa civilă nr. 5016 din 5 septembrie 2019, Judecătoria Buftea a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

La 21 ianuarie 2020 au fost formulate cereri de intervenţie accesorie în interesul pârâtei B., de către C. şi D..

Prin sentinţa civilă nr. 240 din 15 mai 2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis în parte cererea precizată şi a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 171.840,94 RON, precum şi la plata sumei de 1.450 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 188 A din 15 februarie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul declarat de pârâta B. şi a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că suma la care este obligată pârâta este 110.693,86 RON, iar suma la care este obligată cu titlu de taxă judiciară de timbru eşalonată este de 934 RON.

Au fost păstrate celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Intimata-reclamantă a fost obligată să plătească apelantei-pârâte suma de 2.700 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

2. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 188 A din 15 februarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a declarat recurs principal reclamanta A. şi recurs incident pârâta B..

2.1 În motivarea recursului, după expunerea istoricului cauzei, precum şi a situaţiei de fapt, recurenta-reclamantă a susţinut că fostul său soţ, E. - decedat la 10 decembrie 2012, nu a întreprins niciun demers în vederea obligării reclamantei la plata sultei în cuantum de 77.524 RON, stabilită prin sentinţa nr. 5350 pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 în dosarul nr. x/2006, fiind împlinit termenul de prescripţie, motiv pentru care succesorii acestuia nu mai pot introduce o astfel de acţiune.

De asemenea, a arătat că a fost manipulată de către pârâtă să semneze o procură prin care a împuternicit-o pe aceasta din urmă să îi înstrăineze imobilul, acest act juridic nefiind consimţit, având în vedere starea sa de sănătate de la momentul respectiv.

A mai susţinut că deşi pârâta a înstrăinat imobilul prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 31 mai 2016, aceasta nu i-a remis suma de bani încasată ca preţ, iar cumpărătorii au intrat în posesia imobilului din care a fost evacuată.

Recurenta-reclamantă a menţionat soluţiile pronunţate de instanţele de fond şi a mai invocat că nu poate fi obligată la plata datoriilor numitului E., deoarece căsătoria cu acesta a fost desfăcută.

Concluzionând, a solicitat casarea în totalitate a deciziei recurate, fără a indica motivele de casare pe care se întemeiază calea de atac.

2.2. Prin recursul incident declarat, pârâta B. a solicitat casarea parţială a deciziei recurate cu privire la respingerea cererii de deducere a sumei de 19.619 RON, pe care a plătit-o cu titlu de sultă, cu consecinţa respingerii cererii de chemare în judecată.

Invocând motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a solicitat administrarea probei cu înscrisul constând în declaraţia olografă a soţului sorei sale, F., prin care acesta recunoaşte că au primit suma de 39.000 RON, cât şi faptul că mama sa (reclamanta) şi-a dat acordul pentru efectuarea plăţii.

3. Procedura derulată în faţa instanţei de recurs

În cauză nu a fost parcursă procedura de filtru, data iniţială a dosarului fiind ulterioară datei de 21 decembrie 2018, dată la care a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, lege prin care au fost abrogate dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. referitoare la procedura de filtru.

Recurenta-pârâtă B. a formulat întâmpinare la recursul declarat de reclamantă, în termen legal, solicitând respingerea recursului ca nefondat. De asemenea, a solicitat să se constate că motivele invocate de recurenta-pârâtă nu se încadrează în motivele de casare expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă nu a formulat întâmpinare la recursul incident declarat de pârâtă.

Prin rezoluţia din 12 septembrie 2022, s-a stabilit termen de judecată la 3 noiembrie 2022, cu citarea părţilor, în şedinţă publică, în vederea soluţionării recursurilor.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului declarat de reclamantă, invocată prin întâmpinarea depusă de pârâtă, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată pentru considerentele ce urmează a fi expuse:

Se reţine că potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ. "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol "Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

În conformitate cu textele legale enunţate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca motivele formulate să se circumscrie cazurilor de nelegalitate expres şi limitativ reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În consecinţă, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

În litigiul pendinte, se constată că recursul nu conţine critici care să poată fi încadrate în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar afirmaţiile recurentei din cuprinsul cererii de recurs nu reprezintă o motivare a căii de atac în sensul exigenţelor textului legal anterior menţionat.

Motivarea recursului conform exigenţelor prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) C. proc. civ. presupune ca în cuprinsul motivelor de recurs să fie expusă o argumentare juridică a nelegalităţii hotărârii atacate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă.

În cuprinsul cererii de recurs formulate împotriva deciziei civile nr. 188 A din 15 februarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, recurenta-reclamantă a susţinut că succesorii fostului său soţ, E. - decedat la 10 decembrie 2012, nu mai pot solicita obligarea sa la plata sultei în cuantum de 77.524 RON, stabilită prin sentinţa nr. 5350 din 23 iunie 2006 pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 în dosarul nr. x/2006, întrucât s-a împlinit termenul de prescripţie a dreptului material la acţiune.

Înalta Curte constată că această critică poate fi încadrată în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă nu poate fi analizată de instanţa de recurs, întrucât este invocată pentru prima oară în recurs, reclamanta nedeclarând apel.

Potrivit art. 488 alin. (2) C. proc. civ., "Motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor."

Regula instituită de aceste dispoziţii legale este o aplicare în materia recursului a principiului înscris în art. 459 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia o cale de atac extraordinară nu poate fi exercitată omisso medio.

Înalta Curte reţine că obiectul recursului îl constituie decizia dată în apel, motiv pentru care nu pot fi supuse controlului instanţei de recurs, omisso medio, neregularităţi ivite în primă instanţă şi care nu au fost deduse cenzurii instanţei de apel. Partea care vrea să îşi conserve dreptul la critică asupra judecăţii urmate şi soluţiei date în primă instanţă inclusiv în recurs trebuie să formuleze criticile corespunzătoare şi în apel, ocazionând, aşadar, un control judiciar efectiv în al doilea grad de jurisdicţie în fond, şi doar dacă aceste demers rămâne fără succes poate reitera criticile corespunzătoare şi în recurs.

Reţinând incidenţa acestor dispoziţii legale, Înalta Curte constată că prin sentinţa pronunţată de tribunal s-a admis în parte cererea precizată şi pârâtă a fost obligată la plata sumei de 171.840,94 RON, reţinându-se în considerentele hotărârii că a fost avut în vedere preţul convenit de părţi, respectiv 268.578 RON, din care au fost scăzute debitele constând în: sultă în cuantum de 77.524 RON datorată lui E. conform sentinţei civile nr. 5350 din 23 iunie 2006 pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, debitele în valoare de 2.093,03 RON, 10.327,27 RON, 2.396,36 RON şi 4.396,40 RON.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a avut în vedere apărările pârâtei, care prin întâmpinare a învederat exonerarea sa de la obligaţia de remitere a preţului în cuantum de 268.578 RON, deoarece a fost achitată sulta de 77.524 RON către B., D., C. şi F., dar şi faptul că în temeiul contractului de vânzare-cumpărare, vânzătoarea, prin mandatar s-a obligat să achite o serie de debite, prin transfer direct, din contul cumpărătorului în conturile creditorilor.

Împotriva acestei hotărâri a exercitat apel numai pârâta, calea de atac fiind admisă de curtea de apel, care a schimbat în parte sentinţa, în sensul că suma la care este obligată pârâta este 110.693,86 RON.

Reclamanta nu a declarat apel împotriva sentinţei pronunţate de tribunal, motiv pentru care, în conformitate cu dispoziţiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., nu poate critica pentru prima oară în recurs că dreptul de a cere plata sultei ar fi fost prescris, întrucât această critică presupune analiza legalităţii hotărârii primei instanţe sub aspectul deducerii sultei în cuantum de 77.524 RON.

Or, cum instanţa de apel nu a fost învestită cu o critică în acest sens, instanţa de recurs nu mai poate analiza direct legalitatea hotărârii primei instanţe sub acest aspect, deoarece partea neatacată din hotărâre beneficiază de autoritate de lucru judecat. Drept urmare, analiza instanţei de recurs se va constitui într-un control judiciar asupra judecăţii realizate de instanţa de apel, astfel cum aceasta se reflectă în decizia împotriva căreia a fost exercitat recursul.

Cu privire la critica prin care recurenta a susţinut că ar fi fost manipulată să o mandateze pe pârâtă să înstrăineze imobilul, Înalta Curte reţine că nu poate fi încadrată în niciunul dintre motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., deoarece nu are legătură cu decizia recurată şi cu obiectul litigiului pendinte, din moment ce prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat antrenarea răspunderii contractuale în temeiul contratului de mandat încheiat între reclamantă şi pârâtă, cu consecinţa obligării acesteia din urmă la remiterea preţului contractului de vânzare încheiat cu privire la imobilul - apartament situat în Bucureşti.

Nu poate fi circumscrisă motivelor de casare nici afirmaţia recurentei în sensul că nu poate fi obligată la plata datoriilor defunctului E., întrucât căsătoria cu acesta a fost desfăcută. Înalta Curte reţine că simpla nemulţumire a părţii faţă de hotărârea pronunţată nu este suficientă pentru a se aprecia că recursul este motivat conform exigenţelor legale, în condiţiile în care recurenta doar afirmă că nu poate fi obligată la plata datoriilor defunctului E., fără a expune argumente care să demonstreze greşeala de judecată săvârşită de instanţa de apel.

Pentru considerentele expuse, reţinând că în cauză nu este posibilă încadrarea criticilor în motivele de recurs, în condiţiile dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., constatând că nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu, Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv anularea recursului principal declarat de reclamanta A..

Luând în examinare recursul incident, Înalta Curte reţine că, în conformitate cu dispoziţiile art. 491 alin. (1) C. proc. civ., acesta se poate exercita în condiţiile prevăzute de art. 472 din acelaşi cod.

Dispoziţiile 472 alin. (2) C. proc. civ. prevăd următoarele: "Dacă apelantul principal îşi retrage apelul sau dacă acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, apelul incident prevăzut la alin. (1) rămâne fără efect."

Faţă de soluţia de anulare a recursului principal, care nu implică cercetarea fondului, aplicând prevederile art. 472 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul incident declarat de pârâta B. ca rămas fără efect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 188 A din 15 februarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Respinge recursul incident declarat de pârâta B. împotriva deciziei civile nr. 188 A din 15 februarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, ca rămas fără efect.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 noiembrie 2022.