Breach of road safety maintenance obligations and causal nexus in civil delictual liability

Şedinţa publică din data de 31 octombrie 2022

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov, secţia I civilă, reclamanţii A., B., C., D. şi E. au chemat-o în judecată pe pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Braşov, solicitând obligarea acesteia la plata despăgubirilor pentru prejudiciului suferit ca urmare a decesului fiului, respectiv, fratelui lor, F., după cum urmează; reclamantei A., 200.000 euro, reprezentând daune morale, şi suma de 4.750 RON, daune materiale, reclamantului B., suma de 200.000 euro, cu titlu de daune morale, şi suma de 1.750 RON, daune materiale, iar, fiecăruia dintre reclamanţii C., D. şi E. suma de 100.000 euro, cu titlu de daune morale.

În drept cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 192 C. proc. civ., pe prevederile O.U.G. nr. 195/2002 şi ale O.G. nr. 43/1997, precum şi pe dispoziţiile art. 1357, art. 1376, art. 1377, art. 1381, art. 1382, art. 1390 şi următ. din C. civ.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa nr. 170/S din 12 iulie 2021, Tribunalul Braşov, secţia I civilă a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., B., C., D. şi E., în contradictoriu cu pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Braşov.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii A., B., C., D., E..

3. Decizia pronunţată în apel

Prin decizia nr. 1654/Ap din 15 decembrie 2021, Curtea de Apel Braşov, secţia I civilă a respins apelul formulat de reclamanţii A., B., C., D., E. împotriva sentinţei nr. 170/S din 12 iulie 2021, pronunţate de Tribunalul Braşov, secţia I civilă.

4. Recursul

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii A., C., D. şi E., în nume propriu şi în calitate de succesori ai reclamantului iniţial B., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare.

În susţinerea recursului, reclamanţii, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ulterior expunerii istoricului cauzei, au arătat că soluţia curţii de apel este greşită, fiind rezultatul interpretării eronate a mai multor norme legale din care reiese că administratorul drumului, potrivit art. 1357 C. civ., trebuie să răspundă şi pentru cea mai mica culpă.

Referitor la legătura de cauzalitate între fapta ilicită a intimatei şi prejudiciu, recurenţii au susţinut că, potrivit concluziilor expertizei tehnice efectuate în dosarul de fond (dar şi ale raportului de expertiză întocmit în faza de urmărire penală), cauza producerii accidentului a constituit-o atât viteza conducătorului auto, cât şi lipsa parapetului şi montarea, pe segmente, în mod defectuos a capetelor acestuia, cu capătul liber în pământ, responsabilitatea pentru montarea corespunzătoare a acestor elemente de siguranţă rutieră revenind intimatei.

Lipsa parapetului de protecţie pe o distanţă de 30,9 m, dar şi montarea segmentului de parapet cu capătul liber în pământ, care a condus la escaladarea acestuia de către autoturismul x, la desprinderea de la sol, la planare, la impactul cu solul şi la decesul conducătorului auto, reprezintă o încălcare a obligaţiilor legale referitoare la întreţinerea corespunzătoare a drumului naţional DN 13, care reveneau intimatei, potrivit dispoziţiilor art. 40 alin. (1) teza 1 din O.G. nr. 43/1997 - "Drumurile trebuie să fie semnalizate şi menţinute în stare tehnică corespunzătoare desfăşurării traficului în condiţii de siguranţă de către administratorul drumului."

Recurenţii au făcut menţiune despre adresa nr. x/11.01.2016 emisă de Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri, anexată cererii de chemare în judecată, din care reiese că intimata avea cunoştinţă despre lipsa unor segmente din parapetul metalic de protecţie, din cauza unor accidente care au avut loc în decursul anilor, însă, până la data producerii accidentului nu a depus niciun demers în sensul reinstalării acestui element de siguranţă. Prin adresa nr. x/01.09.2014, ataşată, de asemenea, cererii de chemare în judecată, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a solicitat expres Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri luarea măsurilor necesare pentru creşterea gradului de siguranţă a circulaţiei rutiere, în vederea prevenirii pierderii vieţilor omeneşti. Neexecutarea acestei remedieri a condus la producerea accidentului.

Potrivit Normativului AND 593/2012 pentru sisteme de protecţie pentru siguranţa circulaţiei pe drumuri, poduri şi autostrăzi, art. 3 şi 4 din secţiunea I, parapetul are rolul de a diminua la maxim efectul producerii unui accident rutier sau chiar redresarea autovehiculului.

Recurenţii au apreciat că raţionamentul instanţei de apel conform căruia, în absenţa faptei victimei, lipsa parapetului nu avea niciun rol în producerea rezultatului vătămător este greşit. Potrivit art. 40 din O.G. nr. 43/1997, drumurile trebuie să fie semnalizate şi menţinute de administratorul drumului în stare corespunzătoare desfăşurării traficului în condiţii de siguranţă. Or, potrivit adreselor mai sus menţionate, administratorul drumului cunoştea problemele de siguranţă ale acestui tronson de drum şi nu a luat măsuri pentru creşterea gradului de siguranţă a circulaţiei rutiere în vederea prevenirii pierderii vieţilor omeneşti, astfel că, în concordanţă cu dispoziţiile art. 1357 C. civ. trebuie să răspundă şi pentru cea mai mică culpă.

Îngroparea în pământ a capetelor parapetelor, ca o măsură de protecţie, nu este dispoziţie legală, care să respecte normativele privind administrarea, exploatarea, întreţinerea şi repararea drumurilor.

Neglijenţa în îndeplinirea atribuţiilor ce ţin de administrarea drumurilor, neluarea măsurilor de montare a parapetului, de semnalizare a lipsei acestuia şi de înlăturare a pericolului, în condiţiile în care exista obligaţia legală de întreţinere continuă a drumului, astfel încât să se poată circula în condiţii de siguranţă, reprezintă o inacţiune culpabilă a intimatei ce trebuie sancţionată de instanţă (sub aspectul răspunderii civile delictuale, vinovăţia presupune atât modalitatea intenţiei, cât şi pe cea a culpei, în dreptul civil răspunderea civilă delictuală operand, în principiu, pentru cea mai uşoară culpă, fiind indiferent gradul acesteia pentru repararea prejudiciului, care trebuie să fie integrală).

Astfel, au arătat recurenţii că în mod greşit instanţa de apel a reţinut că defunctul este unicul vinovat de producerea accidentului, întrucât, din situaţia de fapt şi din dispoziţiile art. 5 din O.U.G. nr. 195/2002, art. 40 din O.G. nr. 43/1997, Normativul privind administrarea, exploatarea, întreţinerea şi repararea drumurilor 554-94, Normativul AND 593/2012, art. 1357 şi art. 1376 C. civ., trebuie antrenată răspunderea administratorului drumului şi pentru cea mai mică culpă.

5. Întâmpinarea şi răspunsul la întâmpinare

Prin întâmpinarea depusă la 21 aprilie 2022, intimata a solicitat respingerea recursului declarat în cauză, ca nefondat. Pe cale de excepţie, a susţinut nulitatea recursului pentru invocarea formală a cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi a lipsei de argumente juridice referitoare la soluţia pronunţată de instanţa de apel.

Recurenţii au depus răspuns la întâmpinare la 13 mai 2022, solicitând respingerea apărărilor formulate de intimată.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Prin încheierea din 27 octombrie 2022, Înalta Curte a respins excepţia de nulitate invocată de intimată, considerând că cererea de recurs este motivată în fapt şi în drept, fiind dezvoltate motive de nelegalitate circumscrise art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pe fondul recursului, este de reţinut că acţiunea în răspundere civilă delictuală este promovată de reclamanţi împotriva administratorului drumului public pe care a avut loc accidentul rutier soldat cu decesul fiului, respectiv fratelui lor, F..

Reclamanţii au imputat pârâtei lipsa a două segmente de parapet de protecţie pe partea dreaptă a drumului şi montarea segmentului de parapet cu capul liber în pământ, care au condus, susţin ei, la escaladarea acestuia de către autoturismul condus de defunctul F., desprinderea acestuia de la sol şi apoi la impactul cu solul, ceea ce a fost de natură să producă decesului conducătorului auto, considerând că aceasta reprezintă o încălcare a obligaţiilor legale, referitoare la întreţinerea corespunzătoare a drumului naţional DN13, care revin părţii menţionate, conform prevederilor art. 40 alin. (1) teza I din O.G. nr. 43/1997.

Instanţele devolutive au constatat lipsa legăturii de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, reţinând, în baza probei cu expertiză tehnică administrate, că viteza excesivă a fost cea care a condus la pierderea de către conducătorul auto a controlului asupra maşinii pe care o conducea, iar elementul referitor la absenţa pe anumite porţiuni de drum a parapetului de protecţie a avut un rol în dinamica accidentului, la fel ca operaţiunea de împământare doar pe anumite segmente de drum a capătului liber de parapet, nefiind însă cauze determinante în producerea acestuia.

Instanţa de apel a apreciat că elementele de protecţie corect montate au fost escaladate de autovehicul ca urmare a nerespectării regimului legal de viteză de către victimă. Cu privire la lipsa parapetului metalic pe un segment de drum, a considerat că pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţiile legale de păstrare a elementelor de siguranţă rutieră în condiţii corespunzătoare, astfel cum dispun art. 5 din O.U.G. nr. 195/2002 rep., art. 40 din O.G. nr. 43/1997 şi Normativul AND 593/2012, însă lipseşte raportul de cauzalitate între fapta ilicită a pârâtei şi producerea decesului conducătorului auto, întrucât, şi în lipsa parapetului metalic lateral, accidentul putea fi evitat dacă autovehiculul x ar fi circulat cu o viteză inferioară celei critice de derapare, determinată la valoarea de 80km/h, care era oricum superioară limitei legale pentru deplasarea în curbe deosebit de periculoase, conduita preventivă a conducătorului auto începător, în acord cu legea, fiind un element cert ştiinţific care ar fi făcut ca evenimentul să nu se producă, omisiunea pârâtei neavând, astfel cum corect a stabilit şi prima instanţă, rolul de condiţie cauzală.

A fost reţinută culpa victimei care nu a respectat nici prevederile art. 50 alin. (4) din O.U.G. nr. 195/2002 rep., care stabilesc pentru conducătorii auto cu mai puţin de 1 an practică de conducere o limită maximă de viteză redusă cu încă 20 km/h sub viteza maximă admisă de lege, şi care se raportează la regimul legal de viteză stabilit de lege pentru zona în care s-a produs evenimentul rutier.

Recurenţii reclamanţi au criticat acest raţionament, invocând, în baza art. 488 pct. 8 C. proc. civ., încălcarea dispoziţiilor art. 1357 C. civ.. Susţin că pârâta a încălcat obligaţiile legale ce îi reveneau referitoare la întreţinerea corespunzătoare a drumului naţional DN 13, conform art. 40 alin. (1) teza 1 din O.G. nr. 43/1997 - "Drumurile trebuie să fie semnalizate şi menţinute în stare tehnică corespunzătoare desfăşurării traficului în condiţii de siguranţă de către administratorul drumului", răspunderea civilă delictuală operând, în principiu, pentru cea mai uşoară culpă, în cauză fiind dovedită neglijenţa pârâtei în îndeplinirea atribuţiilor ce ţin de administrarea drumurilor.

Referitor la legătura de cauzalitate între fapta ilicită a intimatei şi prejudiciu, cauza producerii accidentului, afirmă aceştia, a constituit-o atât viteza conducătorului auto, cât şi lipsa parapetului de protecţie, cu rol de a diminua la maxim efectul producerii unui accident rutier sau chiar de redresare a autovehiculului, pe o distanţă de 30,9 m, precum şi montarea, pe segmente, în mod defectuos a capetelor, cu capătul liber în pământ, ce au condus la escaladarea acestuia de către autoturismul x, desprinderea de la sol, la planarea, impactul cu solul şi la decesul conducătorului auto. Consideră că îngroparea în pământ a capetelor parapetelor, pentru protecţie, nu este o măsură legală, care să respecte normativele privind administrarea, exploatarea, întreţinerea şi repararea drumurilor.

Critica este nefondată. Astfel, contrar susţinerilor recurenţilor, instanţa de apel a reţinut că există o faptă ilicită omisivă a pârâtei care nu a acţionat la timp pentru montarea parapetului lipsă, iar în acest mod pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţiile legale de păstrare a elementelor de siguranţă rutieră în condiţii corespunzătoare. În ceea ce priveşte îngroparea în pământ a capetelor parapetelor, acesta a fost considerată de instanţa de apel drept un element de protecţie corect montat, recurenţii neaducând, sub acest aspect, argumente juridice pentru a combate această concluzie.

Cu toate acestea, existenţa faptei ilicite, şi chiar a vinovăţiei, nu sunt suficiente pentru declanşarea mecanismului răspunderii civile delictuale, întrucât, în cauză, corect s-a reţinut că lipseşte una dintre condiţiile ce trebuie întrunite cumulativ, şi anume legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciul reprezentat de decesul conducătorului auto.

Stabilirea raportului de cauzalitate presupune identificarea circumstanţei care se află într-un raport suficient de caracterizat pentru a fi reţinută în câmpul cauzal ca indispensabilă producerii prejudiciului şi înlăturarea acelor elemente care nu sunt eficiente cauzal şi nici nu au drept consecinţă favorizarea sau agravarea efectelor dăunătoare.

Raportat la dinamica şi împrejurările producerii accidentului, astfel cum au fost reţinute de instanţele devolutive în baza raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză, elementele de siguranţă rutieră nu au avut un rol determinant în producerea accidentului, raportat la celelalte circumstanţe care au avut ca efect direct decesul conducătorului auto, respectiv nerespectarea limitelor de viteză atât din perspectiva obligaţiei de a conduce preventiv, cât şi a sectorului de drum marcat de o curbă deosebit de periculoasă, cu limitare de viteză la 50 km/h, locul accidentului fiind în afara localităţii (art. 123 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002).

Prin urmare, viteza de 95 km/h, peste cea critică de derapare de 80km/h, neadaptată circumstanţelor în care se deplasa, a făcut ca victima să piardă controlul autoturismului, aceasta fiind cauza principală şi determinantă a accidentului. Doar în situaţia în care viteza legală ar fi fost respectată, s-ar fi pus problema intervenţiei altor factori cu legătură cauzală în producerea prejudiciului.

Instanţa de apel a reţinut corect, raportat la concluziile raportului de expertiză, că "aprecierea unor alte consecinţe ale evenimentului, în condiţiile în care parapetul ar fi fost montat este o situaţie ipotetică ce nu poate fi evaluată corect, iar prima instanţă a stabilit întemeiat că această susţinere a reclamanţilor constituie o speculaţie, pe când conduita preventivă a conducătorului auto, în acord cu legea este un element cert ştiinţific care ar fi făcut ca evenimentul să nu se producă" şi că "specularea unor date necunoscute nu este aptă să demonstreze relaţia de cauzalitate dintre omisiunea pârâtei şi producerea accidentului, aceasta trebuind dovedită prin mijloacele legale de probă, iar nu reţinută pe baza unor afirmaţii", aserţiuni necombătute de reclamanţi prin argumente cu valoare ştiinţifică egală.

În consecinţă, în condiţiile unui concurs de fapte prejudiciabile concurente, nu se poate reţine decât acţiunea cauzală, cea care a dus la decesul victimei şi nu acele elemente pentru care nu s-a dovedit ştiinţific că ar fi influenţat direct producerea prejudiciului.

Prin urmare, Înalta Curte reţine că în cauză au fost corect aplicate dispoziţiile art. 1357 C. civ., nefiind incident cazul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., motiv pentru care, în baza art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii A., C., D. şi E. împotriva deciziei nr. 1654/Ap din 15 decembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 31 octombrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.