Illegal issuance of property title and delictual liability: appeal partially allowed, decision quashed in part and remanded for statute of limitations review

Şedinţa publică din data de 27 octombrie 2022

Asupra recursului dedus judecăţii, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2021 la 29 ianuarie 2021 pe rolul Tribunalului Sălaj, astfel cum a fost precizată, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii C. - persoană autorizată de ANCPI, C., Comisia Locală de Fond Funciar Zalău, Municipiul Zalău, Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Sălaj - Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Zalău şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 30.000 euro, cu titlu de daune materiale pentru repararea prejudiciului material reprezentând contravaloarea terenului în suprafaţă de 1.003 mp, situat în Mun. Zalău, str. x, în prezent intravilan, imobil înscris în CF nr. x Zalău, cu nr. top. xa/5/b/1/b/3/a, cu dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare de la momentul introducerii acţiunii şi până la achitarea efectivă; obligarea pârâţilor, în solidar, la plata sumei de 30.000 euro, cu titlu de daune morale pentru repararea prejudiciului moral cauzat prin pierderea dreptului de proprietate asupra terenului intravilan în suprafaţă de 1.003 mp, situat în Mun. Zalău, str. x, în prezent intravilan, imobil înscris în CF nr. x Zalău, cu nr. top. xa/5/b/l/b/3/a, cu dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare de la momentul introducerii acţiunii şi până la achitarea efectivă; obligarea pârâţilor, în solidar, la plata sumei de 6.590 RON, cu titlu de daune materiale pentru repararea prejudiciului material constând în cheltuielile efectuate anterior introducerii acţiunii cu onorarii avocaţiale, taxe la instituţii şi expertiză topografică extrajudiciară, cu dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare de la momentul introducerii acţiunii şi până la achitarea efectivă; obligarea pârâţilor, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată.

2. Decizia Tribunalului Sălaj

Prin încheierea din 8 iulie 2021, Tribunalul Sălaj, faţă de înscrisurile depuse la dosar la acest termen de judecată, răspunsurile la interogatoriu, poziţiile procesuale ale părţilor, a respins ca inutilă cauzei administrarea probei cu expertiză de evaluare şi topografică, precum şi solicitarea privind efectuarea de demersuri pentru obţinerea de noi înscrisuri de la Primăria Zalău.

Prin sentinţa civilă nr. 700 din 15 iulie 2021, Tribunalul Sălaj a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, invocată prin întâmpinare; a respins, ca neîntemeiată, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâtul C.; a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii C., C. - persoană fizică autorizată ANCPI, Comisia Locală de Fond Funciar Zalău, Municipiul Zalău, Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Sălaj - Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Zalău, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi a obligat reclamanţii la plata sumei de 2.500 RON, cheltuieli de judecată parţiale, către pârâtul C..

3. Decizia Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă

Prin decizia civilă nr. 404/A din 15 decembrie 2021, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a respins apelul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 700 din 15 iulie 2021 şi a încheierii din 8 iulie 2021, pronunţate de Tribunalul Sălaj, în dosarul nr. x/2021; a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor şi apelul incident declarat de pârâtul C. în nume propriu şi în calitate de persoană fizică autorizată ANCPI împotriva aceleiaşi sentinţe, pe care a schimbat-o, în parte, după cum urmează: a admis excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor; a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâtul C., în nume propriu şi în calitate de persoană fizică autorizată ANCPI; a respins acţiunea formulată de reclamanţi, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă; a respins acţiunea formulată de reclamanţi, în contradictoriu cu pârâtul C., în nume propriu şi în calitate de persoană fizică autorizată ANCPI, ca fiind prescrisă; a obligat reclamanţii, în solidar, la plata, în favoarea pârâtului C., în nume propriu şi în calitate de persoană fizică autorizată ANCPI, a sumei de 5.000 RON - cheltuieli de judecată în faţa primei instanţe; a menţinut, în rest, sentinţa apelată; a obligat reclamanţii, în solidar, la plata, în favoarea pârâtului C., în nume propriu şi în calitate de persoană fizică autorizată ANCPI, a sumei de 7.746,77 RON - cheltuieli de judecată în apel; a obligat reclamanţii, în solidar, la plata, în favoarea pârâtului Municipiul Zalău, a sumei de 100,18 RON - cheltuieli de judecată în apel.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 404/A din 15 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă au formulat recurs reclamanţii, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

Se arată că motivarea deciziei civile nr. 404/A din 15 decembrie 2021 este contradictorie cu privire la soluţia de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesual pasive a Statului Român prin Ministerul Finanţelor.

Astfel, pe de o parte, instanţa de apel a înlăturat, ab initio, răspunderea pârâtului Statul Român întrucât are un caracter subsidiar faţă de răspunderea directă a autorităţilor şi instituţiilor publice răspunzătoare de producerea prejudiciului reclamat în cauză (anterior verificării altor forme de răspundere care ar putea fi incidente în sarcina autorităţilor şi instituţiilor publice), iar, pe de altă parte, a apreciat că nu poate fi angajată nici răspunderea pârâţilor Comisia Locală de Fond Funciar Zalău, Municipiul Zalău şi Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Sălaj - Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Zalău.

Totodată, se susţine că motivarea hotărârii recurate este contradictorie întrucât se arată, pe de o parte, că reclamanţii nu ar mai putea obţine, pe cale judiciară, decât repararea prejudiciului, iar nu restituirea în natură a bunului imobil, în raport de situaţia concretă în care se află aceştia, iar, pe de altă parte, instanţa de apel face trimitere la alte demersuri judiciare pe care reclamanţii le pot întreprinde, precum acţiunea în revendicare sau acţiunea în anularea titlului de proprietate, deşi chiar instanţa precizează că actele juridice subsecvente ale subdobânditorului de bună credinţă şi cu titlu oneros al unui imobil nu pot fi, de plano, desfiinţate. Or, ambele variante propuse de curte sunt inaplicabile şi ineficiente din punct de vedere juridic.

Recurenţii mai arată că decizia atacată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 2528 alin. (1) C. civ., instanţa de apel reţinând anul 2016 ca fiind momentul obiectiv la care reclamanţii au aflat de existenţa pagubei, pe baza unui silogism eronat, care ignoră existenţa cazului de întrerupere a prescripţiei prevăzut de art. 2537 pct. 3 C. civ.

Afirmă că, de altfel, cunoaşterea existenţei pagubei nu este suficientă pentru ca prescripţia să înceapă să curgă, ci este necesar să fie stabilit inclusiv autorul acesteia, ceea ce nu s-a întâmplat nici până în prezent. Arată că, din acest punct de vedere, decizia este contradictorie.

Susţin recurenţii că au constatat construcţii edificate pe teren la finele anului 2018 şi, ulterior acestui moment, au efectuat demersuri în vederea identificării autorilor faptelor ilicite, inclusiv prin formularea plângerii penale împotriva persoanelor implicate în procedura de punere în posesie şi eliberarea titlului de proprietate nr. x din 20 august 2012.

Învederează că instanţa de apel reţine ca dată limită până la care reclamanţii ar fi trebuit să cunoască existenţa pagubei 24 iunie 2016, fără a avea în vedere că cererea de constituire parte civilă în cadrul plângerii penale înregistrate la 12 iunie 2019 la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj, declinată la DNA Cluj, prin care au solicitat daune materiale şi morale în sumă de 60.000 euro, a întrerupt prescripţia în perioada iunie 2016- iunie 2019. Afirmă că, deşi această împrejurare a fost învederată instanţei, în considerentele hotărârii nu se regăseşte motivarea cu privire la incidenţa cazului de întrerupere a prescripţiei.

Cu privire la greşita aplicare a dispoziţiilor privind răspunderea civilă delictuală, recurenţii arată că au invocat un fenomen delictual mai amplu în care au fost implicate mai multe instituţii şi persoane fizice, care, fiind în culpă gravă, nu au îndeplinit sau au îndeplinit defectuos îndatoririle legale şi au contribuit în mod cumulativ la producerea prejudiciului dedus judecăţii. Susţin că au dovedit faptele ilicite ale pârâţilor, iar raportul de cauzalitate între faptele ilicite şi prejudiciu nu poate fi pus la îndoială câtă vreme, în lipsa acestor faptelor ilicite, reclamanţii ar avea posesia netulburată asupra bunului imobil asupra căruia sunt proprietari. Aceşti subiecţi de drept răspund pentru culpa cea mai uşoară, conform art. 1357 alin. (2) C. civ. însă, raportat la argumentele juridice invocate anterior, nu se poate reţine o culpa uşoară a acestora, ci dimpotrivă, o culpa lata, rezultată din modul defectuos în care aceste entităţi juridice şi-au îndeplinit obligaţiile legale ori şi-au exercitat, după caz, prerogativele prevăzute în dispoziţiile legale enumerate şi detaliate de recurenţi.

Invocând prevederile art. 480 alin. (3), art. 14 alin. (6), art. 425 alin. (1) lit. b) şi c) C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi arată că au solicitat instanţei de apel anularea sentinţei civile nr. 700 din 15 iulie 2021, pronunţată de către Tribunalul Sălaj deoarece prima instanţă nu a cercetat decât parţial fondul procesului, limitându-se doar la analizarea uneia dintre cele patru condiţii fundamentale ale angajării răspunderii civile delictuale, respectiv aceea a existenţei (sau inexistenţei) unor fapte ilicite ale pârâţilor. Se poate constata că prima instanţă nu a stabilit în mod corect starea de fapt prezentată de reclamanţi în susţinerea cererii principale şi nici nu a fixat în mod temeinic limitele învestirii, fapt care atrage nelegalitatea hotărârii. Or, prin cererea de chemare în judecată s-au invocat mai multe acţiuni ilicite concurente ale mai multor subiecţi de drept (toţi având calitatea de pârâţi în proces), dar prima instanţă a analizat doar fapta ilicită a unui dintre aceştia, respectiv a Comisiei Locale de Fond Funciar Zalău, omiţând analizarea celorlalte trei fapte ilicite indicate de reclamanţi. Acestea din urmă au fost examinate doar în faţa instanţei de apel, astfel că reclamanţii nu au beneficiat de un dublu grad de jurisdicţie real, pentru litigiul dedus judecăţii.

5 . Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sălaj, în nume propriu şi pentru Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca, în numele Ministerului Finanţelor, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Prin întâmpinare formulată, intimatul Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Sălaj a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, considerând că recurenţii-reclamanţi nu au dovedit una dintre condiţiile esenţiale ale angajării răspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicită a pârâţilor.

Intimatul C. a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului, ca nefondat, arătând că nu este incident motivul reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. întrucât motivele contradictorii reclamate de către recurenţi ar presupune ca, în speţă, hotărârea instanţei de apel să cuprindă unele considerente din care să rezulte temeinicia pretenţiilor şi altele din care să reiasă netemeinicia acestora, or această ipoteză nu se regăseşte în cauză. Nu este fondată nici susţinerea recurenţilor în sensul incidenţei motivului reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. deoarece instanţa de apel a pronunţat hotărârea cu respectarea prevederilor legale referitoare la prescripţia dreptului material la acţiune, în condiţiile în care prejudiciul s-a produs în patrimoniul acestora la momentul la care a fost emis în favoarea numitului D. titlul de proprietate nr. x din 20.08.2012, de care recurenţii au luat cunoştinţă la acel moment. Cu privire la cauza de întrerupere a termenului de prescripţie, intimatul a afirmat că această susţinere este invocată pentru prima data în recurs, iar, pe de altă parte, la 12 iunie 2019, când susţin recurenţii că au formulat plângere penală, era deja împlinit termenul de prescripţie de 3 ani, cererea nr. x fiind înregistrată în 22 aprilie 2016.

Prin întâmpinarea formulată, intimata Comisia Locală de Fond Funciar Zalău a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

6. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi.

Prin rezoluţia din 6 iunie 2022, a fost fixat termen de judecată la 13 octombrie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În cauză, reclamanţii au învestit instanţa cu o acţiune prin care au solicitat, în temeiul răspunderii civile delictuale, obligarea pârâţilor în solidar la repararea prejudiciului material şi moral ce le-a fost cauzat în urma eliberării titlului de proprietate nr. x/2012 asupra terenului în suprafaţă de 1.003 mp pe care îl deţin în proprietate, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. x/2005, drept înscris în cartea funciară.

Reclamanţii au susţinut că prin faptele ilicite concurente ale pârâţilor persoană fizică, persoană fizică autorizată şi ale funcţionarilor din cadrul pârâţilor persoane juridice a fost posibilă eliberarea nelegală a titlului de proprietate nr. x/2012 asupra unui teren care nu se mai afla la dispoziţia comisiilor de fond funciar, pentru acesta fiind emis anterior titlu de proprietate nr. x/1997 în favoarea autorilor lor.

Au mai arătat că, ulterior eliberării nelegale a acestui titlu, terenul în litigiu a fost transmis cu titlu oneros unor terţe persoane care au edificat pe acesta trei construcţii. Urmare acestui fapt, reclamanţii se află în imposibilitate obiectivă de a revendica în natură terenul şi, întrucât consideră că nu mai au la dispoziţie o altă procedură judiciară de a acţiona pentru a-şi redobândi proprietatea sau contravaloarea acesteia, au promovat acţiunea ce face obiectul dosarului de faţă.

Au învederat că fapta ilicită imputată pârâtului C., atât în nume propriu, cât şi în calitate de persoană autorizată de ANCPI constă în întocmirea incorectă şi defectuoasă în anul 2012 a unei documentaţii tehnice contrare realităţii juridice care a permis punerea în posesie şi eliberarea titlului de proprietate în favoarea lui D. cu privire la acelaşi teren asupra căruia reclamanţii figurau înscrişi ca proprietari în cartea funciară din anul 2005.

Fapta ilicită a pârâtului Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Sălaj - Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Zalău constă în exercitarea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu de către funcţionarii din cadrul instituţiei care în mod nelegal au avizat documentaţia cadastrală întocmită de C. pentru intabularea terenului din titlul de proprietate nr. x/2012 pe acelaşi amplasament pe care era deja intabulat dreptul de proprietate al reclamanţilor. Răspunderea acestui pârât s-a solicitat a fi angajată pe temeiul răspunderii comitentului pentru fapta ilicită a prepusului său.

Fapta ilicită a pârâtei Comisia Locală de Fond Funciar Zalău constă în eliberarea nelegală a titlului de proprietate nr. x/2012, dar şi în încălcarea de către funcţionarii pârâtei a mai multor obligaţii prevăzute de art. 5 din H.G. nr. 890/2005 care au permis eliberarea nelegală a unui titlu de proprietate.

Răspunderea pârâtului Municipiul Zalău s-a solicitat a fi angajată pe temeiul răspunderii comitentului pentru fapta ilicită a prepuşilor săi, funcţionari din cadrul Comisiei Locale de Fond Funciar Zalău.

În fine, fapta ilicită a pârâtului Statul Român constă în încălcarea sau exercitarea deficitară a prerogativelor constituţionale de garant al dreptului de proprietate privată, în cazul de faţă pârâtul nereuşind să protejeze dreptul de proprietate al reclamanţilor şi nici să garanteze securitatea circuitului civil cu privire la bunul imobil al acestora.

Printr-o primă critică formulată, subsumată dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenţii au susţinut că, în ceea ce priveşte soluţia de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesual pasive a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, instanţa de apel pe de o parte a înlăturat, ab initio, răspunderea acestui pârât considerând că are un caracter subsidiar faţă de răspunderea directă a autorităţilor şi instituţiilor publice răspunzătoare de producerea prejudiciului reclamat, iar pe de altă parte, a apreciat că nu poate fi angajată răspunderea pârâţilor Comisia Locală de Fond Funciar Zalău, Municipiul Zalău şi Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Sălaj - Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Zalău.

Critica nu este fondată.

Contradicţia la care se referă art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., atunci când priveşte considerentele, trebuie să fie una de natură să conducă spre concluzia că hotărârea este practic nemotivată, asemenea situaţii întâlnindu-se atunci când din unele considerente rezultă temeinicia cererii, iar din altele, netemeinicia, sau atunci când se reţine caracterul fondat concomitent a două cereri, cu toate că ele s-ar exclude reciproc.

În cauză, cu referire la răspunderea pârâtului Statul Român, curtea a reţinut, raportat la dispoziţiile art. 224 C. civ., că aceasta are caracter subsidiar, împrejurare recunoscută chiar de reclamanţii care au solicitat în principal angajarea răspunderii civile delictuale a instituţiilor care în opinia lor sunt culpabile pentru eliberarea titlului de proprietate nr. x/2012 şi înscrierea sa în cartea funciară.

Faţă de dispoziţiile normei de drept invocate, instanţa de apel a concluzionat că nu se justifică chemarea în judecată a pârâtului Statul Român câtă vreme există prevederi legale în baza cărora poate fi angajată răspunderea autorităţilor publice, ca persoane juridice, în situaţia de faţă acţiunea în răspundere civilă delictuală. Ca atare, răspunderea acestui pârât poate fi angajată numai dacă nu este posibilă angajarea răspunderii directe a autorităţilor sau a instituţiilor publice răspunzătoare de producerea prejudiciului pretins de reclamanţi.

De asemenea, curtea a constatat, examinând pe fond cererea dedusă judecăţii, respectiv îndeplinirea condiţiilor pentru atragerea răspunderii civile delictuale în persoana pârâţilor comitenţi Comisia Locală de Fond Funciar Zalău, Municipiul Zalău şi Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Sălaj - Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Zalău, că, în cauză nu pot fi reţinute dispoziţiile art. 1373 şi următoarele C. civ.

Astfel, a apreciat că răspunderea comitentului este o răspundere obiectivă care poate fi angajată doar dacă sunt îndeplinite două condiţii speciale cumulative, şi anume existenţa raportului de prepuşenie dintre autorii faptei ilicite şi persoana chemată să răspundă în calitate de comitent pentru prejudiciul cauzat victimei şi, respectiv, ca fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu să fie săvârşită de către prepus în legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor ce i-au fost încredinţate de către comitent. A reţinut că, raportat la instituţiile în cauză, reclamanţii s-au limitat să indice faptele ilicite pretins săvârşite de către acestea şi să susţină că răspunderea lor este angajată pentru orice culpă, fără să facă vreo referire şi fără să dovedească îndeplinirea condiţiilor specifice pentru angajarea răspunderii comitentului conform art. 1373 C. civ.. A observat, totodată, că reclamanţii nu au criticat în cuprinsul memoriului de apel argumentul pentru care prima instanţă a reţinut că în sarcina pârâţilor nu poate fi constatată săvârşirea unei fapte ilicite.

În atare condiţii, Înalta Curte apreciază că împrejurarea conform căreia instanţa de apel a făcut aplicarea art. 224 C. civ. în privinţa pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, soluţionând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de acest pârât nu este de natură să contureze susţinerile recurenţilor în sensul existenţei unor motive contradictorii în cuprinsul deciziei recurate, de vreme ce analiza faţă de chemarea în judecată a celorlalţi pârâţi, Comisia Locală de Fond Funciar Zalău, Municipiul Zalău şi Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Sălaj - Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Zalău, a vizat fondul pretenţiilor formulate de reclamanţi, iar nu răspunderea juridică în raportul dintre stat şi instituţiile sale.

Prin urmare, motivarea hotărârii atacate nu este contradictorie, în mod corect instanţa de apel reţinând că nu poate fi angajată răspunderea subsidiară a Statului Român, din moment ce chiar reclamanţii au indicat autorităţile publice pe care le consideră culpabile pentru pretinsul prejudiciu. În schimb, faţă de aceşti pârâţi, reclamanţii nu au reuşit să dovedească îndeplinirea condiţiilor specifice pentru angajarea răspunderii comitentului conform art. 1373 C. civ., nici săvârşirea unei fapte ilicite.

Recurenţii au mai arătat, cu referire la acelaşi temei juridic, că motivarea hotărârii recurate este contradictorie întrucât instanţa de apel afirmă, pe de o parte, că reclamanţii, în raport de situaţia concretă în care se află aceştia, nu ar mai putea obţine, pe cale judiciară, decât repararea prejudiciului, iar nu restituirea în natură a bunului imobil iar, pe de altă parte, face trimitere la alte demersuri judiciare pe care reclamanţii le pot întreprinde, precum acţiunea în revendicare sau acţiunea în anularea titlului de proprietate, deşi precizează că actele juridice subsecvente ale subdobânditorului de bună credinţă şi cu titlu oneros al unui imobil nu pot fi, de plano, desfiinţate.

Nici această critică nu poate fi primită.

În apel, curtea a reţinut că în mod corect tribunalul a făcut trimitere la dispoziţiile art. III din Legea nr. 169/1997 în ceea ce priveşte acţiunea în nulitatea titlului de proprietate eliberat ulterior pentru acelaşi amplasament, care reglementează chiar situaţia juridică pe care reclamanţii o reclamă în cauză, prevăzând remedierile aflate la dispoziţia acestora. A constatat că, în cadrul acţiunii în revendicare introdusă împotriva posesorilor actuali ai terenurilor se realizează o comparare a titlurilor de proprietate primare, respectiv titlul de proprietate nr. x/1997 şi titlul de proprietate nr. x/2012. Ca atare, a apreciat că în mod eronat susţin reclamanţii că remediile indicate de prima instanţă nu sunt în măsură să permită redobândirea proprietăţii sau a contravalorii acesteia.

Înalta Curte constată că, pe lângă faptul că o astfel de motivare contradictorie nu se regăseşte în considerentele deciziei recurate, nici nu poate fi examinat acest argument al recurenţilor în situaţia în care rezultatul unui demers judiciar constând în obţinerea unei reparaţii pecuniare a prejudiciului delictual pretins creat este condiţionat doar de calea procesuală aleasă de reclamanţi.

Printr-o altă critică, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii au invocat aplicarea greşită a prevederilor art. 2528 alin. (1) şi art. 2537 pct. 3 C. civ.

Au afirmat că în mod greşit instanţa de apel a reţinut anul 2016 ca fiind momentul obiectiv la care reclamanţii au aflat de existenţa pagubei, că, de altfel, cunoaşterea pagubei nu este suficientă pentru ca prescripţia să înceapă să curgă, ci este necesar să fie stabilit inclusiv autorul acesteia, ceea ce nu s-a întâmplat nici până în prezent, respectiv că cererea de constituire parte civilă în cadrul plângerii penale înregistrate la 12 iunie 2019 la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj, declinată la DNA Cluj, prin care au solicitat suma totală de 60.000 euro, cu titlu de daune materiale şi morale, a întrerupt prescripţia în perioada iunie 2016- iunie 2019, iar această împrejurare, deşi învederată instanţei, nu se regăseşte în motivarea deciziei atacate.

Cu privire la cauza de întrerupere a termenului de prescripţie, intimatul C., în nume propriu şi în calitate de persoană autorizată de ANCPI, a afirmat că această susţinere este invocată pentru prima data în recurs, fiind şi nefondată. Astfel, la 12 iunie 2019, când susţin recurenţii că au formulat plângere penală, era deja împlinit termenul de prescripţie de 3 ani, cererea nr. x fiind înregistrată în 22 aprilie 2016.

Cu referire la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, instanţa de apel a constatat că reclamanţii s-au prevalat exclusiv de momentul subiectiv reglementat de art. 2528 alin. (1) C. civ., susţinând că în vara anului 2018, intenţionând să vadă terenul, au constatat că pe acesta s-au edificat trei case de locuit. Pârâtul C., pe de altă parte, a făcut trimitere la momentul obiectiv, afirmând că reclamanţii au avut posibilitatea să cunoască despre existenţa pagubei şi a celui răspunzător de producerea acesteia cu mult timp anterior datei indicate, respectiv în perioada 2012 - 2014.

Curtea a reţinut că în cauză toate faptele ilicite imputate pârâţilor, constând în identificarea eronată cu date de carte funciară a terenului, eliberarea titlului de proprietate pentru suprafaţa în litigiu şi înscrierea în cartea funciară au fost săvârşite în anul 2012, iar cererea de chemare în judecată a fost înregistrată după 9 ani, în luna ianuarie 2021. Prejudicierea efectivă a reclamanţilor s-a realizat prin eliberarea unui titlu de proprietate în favoarea lui D. asupra terenului cu privire la care aceştia figurau ca proprietari. Terenul din titlu de proprietate nr. x/2012 a fost înscris în cartea funciară la data de 25.09.2012, ca atare prin intabulare s-a realizat efectul de opozabilitate al dreptului faţă de terţele persoane, conform art. 883 C. civ.. Având în vedere, însă, că înscrierea terenului s-a realizat sub nr. cadastral, în timp ce reclamanţii erau înscrişi în cartea funciară sub nr. topografic, distinct chiar de nr. topografic din care s-a dezmembrat suprafaţa în litigiu, a apreciat că data de 25.09.2012 nu poate fi avută în vedere ca moment de început al curgerii termenului de prescripţie.

A constatat curtea că prima casă edificată pe terenul reclamanţilor s-a realizat în baza autorizaţiei de construire nr. x din 25.03.2014, la data de 24.06.2016 fiind înscris în cartea funciară certificatul de atestare a edificării construcţiei nr. x/21.06.2016. Ca atare, este evident că prima construcţie a început să fie edificată după data de 25.03.2014, fiind finalizată la data de 21.06.2016. În toată această perioadă de aproximativ 2 ani şi 3 luni nu a existat niciun impediment pentru reclamanţi să facă o simplă constatare pe teren cu privire la faptul edificării construcţiei.

În consecinţă, cel târziu în anul 2016 reclamanţii aveau în mod obiectiv posibilitatea să cunoască faptul edificării unei case pe terenul proprietatea lor, putând face demersurile legale pentru identificarea persoanelor răspunzătoare de producerea acestui prejudiciu.

Potrivit art. 2528 alin. (1) C. civ., "prescripţia dreptului la acţiune în repararea unei pagube care a fost cauzată printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea".

Prin acest text de lege, legiuitorul a reglementat două momente alternative în funcţie de care se stabileşte începutul curgerii termenului de prescripţie: un moment subiectiv al cunoaşterii pagubei şi a celui care răspunde de ea, respectiv un moment obiectiv (ce urmează a fi determinat de instanţă) al datei de la care păgubitul trebuia ori putea să cunoască aceste elemente.

În cauză, în mod corect instanţa de apel s-a raportat, având în vedere susţinerile reclamanţilor în sensul că "au constatat că au fost deposedaţi de proprietatea lor, pe teren edificându-se trei case de locuit", la momentul obiectiv stabilit în raport de data de la care aceştia au putut şi trebuia să cunoască faptul edificării pe terenul lor a unor case de locuit de către terţe persoane. De la acel moment recurenţii au cunoscut paguba ce le-a fost produsă, identificarea persoanele vinovate de producerea ei fiind facilă, la o simplă consultare a înregistrărilor în registrele instituţiilor pârâte.

Raportat la situaţia de fapt stabilită de instanţa de apel, necenzurabilă în recurs, Înalta Curte reţine că prima casă a fost edificată pe terenul reclamanţilor în intervalul 25.03.2014 (data eliberării autorizaţiei de construire nr. 153) - 24.06.2016 (data înscrierii în cartea funciară a certificatului de atestare a edificării construcţiei nr. x/21.06.2016). Reclamanţii au recunoscut la interogatoriu că, deşi locuiau în străinătate, veneau în ţară o dată pe an, aceştia având în proprietate o casă pe care şi-au edificat-o în anul 2008 pe str. x, cele două proprietăţi (cea în litigiu, de pe str. x şi cea de pe str. x) fiind situate pe străzi adiacente, una în aproprierea celeilalte, după cum a arătat reprezentantul acestora în faţa instanţei de apel.

Nefiind făcută dovada imposibilităţii reclamanţilor de a constata efectiv edificarea clădirii pe terenul acestora, în mod legal curtea a considerat că termenul de prescripţie începe să curgă cel târziu din 24.06.2016, moment de la care reclamanţii puteau face demersurile legale pentru identificarea persoanelor răspunzătoare de producerea prejudiciului reclamat, aspect necontestat în recurs de către pârâţi.

În concluzie, sub acest aspect, al aplicării nelegale a art. 2528 alin. (1) C. civ., critica nu este fondată.

Conform art. 2537 pct. 3 C. civ., "Prescripţia se întrerupe: ... 3. prin constituirea ca parte civilă pe parcursul urmăririi penale sau în faţa instanţei de judecată până la începerea cercetării judecătoreşti; în cazul în care despăgubirile se acordă, potrivit legii, din oficiu, începerea urmăririi penale întrerupe cursul prescripţiei, chiar dacă nu a avut loc constituirea ca parte civilă."

În cauză, recurenţii s-au prevalat de această normă juridică, susţinând că instanţa de apel nu a examinat acest caz de întrerupere a cursului prescripţiei.

Înalta Curte constată că prin cererea de chemare în judecată reclamanţii au arătat că au formulat, la data de 20.06.2019, o plângere penală, prin care au solicitat cercetarea şi tragerea la răspundere penală a persoanelor implicate în procedura de eliberare a titlului de proprietate nr. x/2012, ataşând în dovedirea afirmaţiilor lor ordonanţa de clasare, disjungere şi declinare pronunţată la 11 februarie 2020 în dosarul nr. x/2019 şi ordonanţa de clasare din dosarul nr. x/2020.

La momentul la care părţile au formulat concluzii pe excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, reprezentantul convenţional al reclamanţilor a afirmat că aceştia au aflat în anul 2018 cine este autorul pagubei, cercetările penale ulterioare relevând culpa topografului.

Prin sentinţa civilă nr. 700 din 15 iulie 2021, Tribunalul Sălaj a respins, ca neîntemeiată, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, soluţia fiind atacată sub acest aspect prin apelul incident declarat în cauză de pârâtul C..

Reclamanţii s-au apărat arătând că au efectuat mai multe demersuri administrative şi judiciare în vederea identificării persoanelor vinovate de eliberarea celui de-al doilea titlu de proprietate care vizează şi o parte din terenul său. Or, aceştia au formulat o plângere penală anterior iniţierii prezentului demers judiciar.

Instanţa de apel nu a examinat această susţinere a reclamanţilor, o critică în acest sens fiind inserată în cuprinsul cererii de recurs.

În acest context, Înalta Curte reţine că recurenţii, argumentând nemotivarea hotărârii de către instanţa de apel, invocă drept reguli de procedură încălcate dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.. Potrivit acestor prevederi legale, hotărârea va cuprinde considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinute de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Însă, în speţă, nu sunt respectate aceste cerinţe, iar un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanţiile date de art. 6 par. 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului, trebuie să includă, printre altele, dreptul părţilor de a fi în mod real ascultate. Aceasta implică mai ales în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la un examen efectiv, real şi consistent al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa în determinarea situaţiei de fapt.

Susţinerile intimatului C. în sensul că o atare apărare s-a invocat de către recurenţi direct în recurs nu va fi însuşită de instanţa de recurs prin raportare la considerentele anterior prezentate.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că se impune, din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., admiterea recursului declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei nr. 404/A din 15 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, casarea, în parte, a deciziei recurată şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel pentru a examina incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 2537 pct. 3 C. civ.

Referitor la greşita aplicare a dispoziţiilor privind răspunderea civilă delictuală, art. 1359 şi 1370 C. civ., în ceea ce priveşte acţiunea îndreptată împotriva celorlalţi pârâţi, Înalta Curte constată că, în concret, recurenţii nu au arătat în ce sens aceste prevederi legale au fost încălcate, ci doar au susţinut că "au invocat un fenomen delictual mai amplu în care au fost implicate mai multe instituţii şi persoane fizice, care, fiind în culpă gravă, nu au îndeplinit sau au îndeplinit defectuos îndatoririle legale şi au contribuit în mod cumulativ la producerea prejudiciului dedus judecăţii".

Totodată, au susţinut dovedirea faptelor ilicite imputate pârâţilor, concluzionând că raportul de cauzalitate între faptele ilicite şi prejudiciu nu poate fi pus la îndoială câtă vreme, în lipsa acestor faptele ilicite, reclamanţii ar avea posesia netulburată asupra bunului imobil asupra căruia sunt proprietari.

Or, o astfel de critică, care priveşte temeinicia hotărârii recurate excedează controlului judiciar în calea de atac a recursului, fără a face aplicabile dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că, în apel, instanţa a reţinut că nu se poate imputa pârâţilor săvârşirea faptelor ilicite invocate de reclamanţi, câtă vreme chiar în documentaţia topografică prin care s-a dezmembrat nr. top xa/5/b/1/a, aflată la biroul de carte funciară, există neconcordanţe cu privire la localizarea acestei parcele, reţinând ca neîndeplinită una dintre condiţiile răspunderii civile delictuale. Instanţa de apel nu a mai făcut aprecieri legate de existenţa vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul, respectiv de imputabilitatea faptelor ilicite, caz în care nu pot fi analizate, fiind formulate omisso medio, criticile exprimate de recurenţi cu privire la dovedirea culpei, dedusă, în opinia acestora, din modul defectuos în care entităţile juridice şi-au îndeplinit obligaţiile legale ori şi-au exercitat, după caz, prerogativele prevăzute în dispoziţiile legale enumerate şi detaliate de aceştia.

Recurenţii au invocat prevederile art. 480 alin. (3), art. 14 alin. (6), art. 425 alin. (1) lit. b) şi c) C. proc. civ., susţinând că au solicitat instanţei de apel anularea sentinţei Tribunalului Sălaj deoarece prima instanţă nu a cercetat decât parţial fondul procesului, limitându-se doar la analizarea uneia dintre cele patru condiţii fundamentale ale angajării răspunderii civile delictuale, respectiv aceea a existenţei (sau inexistenţei) unor fapte ilicite ale pârâţilor. Or, prin cererea de chemare în judecată s-au invocat mai multe acţiuni ilicite concurente ale mai multor subiecţi de drept (toţi având calitatea de pârâţi în proces), dar prima instanţă a analizat doar fapta ilicită a unui dintre aceştia, respectiv a Comisiei Locale de Fond Funciar Zalău, omiţând analizarea celorlalte trei fapte ilicite indicate de reclamanţi. Acestea din urmă au fost examinate doar în faţa instanţei de apel, astfel că reclamanţii nu au beneficiat de un dublu grad de jurisdicţie real, pentru litigiul dedus judecăţii.

Critica nu este fondată, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că prima instanţa a constatat că reclamanţii invocă faptul că entităţile statului implicate în procedura de reconstituire a dreptului de proprietate prevăzută de legile fondului funciar şi expertul topograf şi-au îndeplinit cu rea-credinţă obligaţiile ce le revin, fapt ce a determinat emiterea nelegală a titlului de proprietate în favoarea numitului D. şi, corelativ, lipsirea reclamanţilor de dreptul de proprietate asupra unui teren deţinut legal de aceştia.

Evaluând înscrisurile cu privire la identificarea limitelor proprietăţilor cuprinse în cele două titluri de proprietate şi având în vedere neconcordanţele generate de intabulare, tribunalul a apreciat că, într-un alt cadru procesual, pot fi făcute verificări cu privire la corectitudinea efectuării dezmembrărilor iniţiale şi identificarea în fapt a parcelelor dezmembrate, în contradictoriu cu toţi titularii dreptului de proprietate, procedura de reconstituire a dreptului de proprietate în favoarea autorilor reclamanţilor putând fi viciată din cauze anterioare emiterii titlului de proprietate nr. x/2012, analiza validităţii acestor titluri de proprietate nefăcând însă obiectul acestei cauze.

Ca atare, a considerat că se impune a verifica şi stabili în prealabil dacă ocuparea terenului de către o altă persoană în baza unui titlu emis în favoarea acesteia s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor legale speciale în materia restituirii imobilelor, iar, sub acest aspect a statuat că "nu a fost dovedită de către reclamanţi una dintre condiţiile esenţiale ale angajării răspunderii civile delictuale ale pârâţilor, respectiv fapta ilicită a acestora în crearea aşa-zisului prejudiciu suferit pentru pierderea dreptului de proprietate al acestora câtă vreme titlul de proprietate al reclamanţilor nu a fost desfiinţat, nefiind contestat, existând două titluri de proprietate primare care se bucură de prezumţia de validitate emise pe acelaşi amplasament fără ca vreunul din acestea să fie anulat, reclamanţii neputând pretinde în acelaşi timp şi contravaloarea terenului pe care îl au în proprietate fără să fi încercat dobândirea proprietăţii de la posesori, fiind necesară verificarea legalităţii derulării procedurii administrative a reconstituirii dreptului de proprietate finalizată cu emiterea celor două titluri de proprietate şi îndeplinirea de către pârâţi a obligaţiilor legale care le incumbă în limitele competenţelor acestora ţinând cont de specificul procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate prevăzute de legile fondului funciar, în raport de care se pretinde săvârşirea faptei ilicite de către pârâţi".

Instanţa de apel, în ceea ce priveşte răspunderea pârâţilor Municipiul Zalău şi OCPI Sălaj, în calitate de comitenţi ai prepuşilor lor, respectiv funcţionarii din cadrul Comisiei locale de fond funciar Zalău şi ai BCPI Zalău care şi-au exercitat necorespunzător atribuţiile de serviciu, a reţinut că reclamanţii nu au indicat care sunt funcţionarii persoane fizice direct răspunzători de săvârşirea faptelor ilicite de care se prevalează aceştia prin cererea de chemare în judecată, nefiind îndeplinite astfel condiţiile cumulative prevăzute de art. 1373 C. civ.

Pe de altă parte, curtea a observat că reclamanţii nu au criticat în cuprinsul memoriului de apel principalul argument pentru care prima instanţă a reţinut că în sarcina pârâţilor nu poate fi constatată săvârşirea unei fapte ilicite.

În raport de aceste considerente, instanţa de recurs constată că în mod greşit recurenţii afirmă că prima instanţă nu a cercetat decât parţial fondul procesului, limitându-se doar la analizarea uneia dintre cele patru condiţii fundamentale ale angajării răspunderii civile delictuale, respectiv aceea a existenţei (sau inexistenţei) unor fapte ilicite ale pârâţilor (ceea ce, de altfel, este corect, dată fiind lipsa uneia dintre cerinţele cumulative cerute a fi îndeplinite pentru atragerea răspunderii civile delictuale), dar şi că nu au beneficiat de un dublu grad de jurisdicţie real în situaţia în care tribunalul a analizat doar fapta ilicită a pătatei Comisia Locală de Fond Funciar Zalău, omiţând cercetarea celorlalte trei fapte ilicite indicate de reclamanţi, care au fost examinate doar în faţa instanţei de apel.

Pentru toate aceste considerente, văzând şi soluţia instanţei de apel în ceea ce priveşte menţinerea sentinţei apelate asupra soluţiei de respingere, ca neîntemeiată, a acţiunii formulate de reclamanţii în contradictoriu cu pârâţii Comisia Locală de Fond Funciar Zalău, Municipiul Zalău, Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Sălaj - Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Zalău, Înalta Curte va păstra aceste dispoziţii, precum şi pe cea privind admiterea apelului formulat de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, dispusă prin hotărârea instanţei de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei nr. 404/A din 15 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Casează, în parte, decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Menţine dispoziţiile deciziei atacate privind admiterea apelului formulat de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 27 octombrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.