Acquitted claimant’s costs claim spurs constitutional referral after appeal court’s relevance ruling quashed

Şedinţa publică din data de 25 octombrie 2022

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea la data de 02 iunie 2020, sub nr. de dosar x/2020, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 26.718,97 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, la plata dobânzii moratorii în cuantumul legal, de la data introducerii acţiunii şi până la data achitării integrale a debitului, pentru sumele datorate şi pentru dobânzile scadente, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea pronunţată de prima instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 1771 din data de 30.03.2021 pronunţată de Judecătoria Oradea în dosar nr. x/2020, s-au respins ca neîntemeiate, excepţiile invocate de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, în contradictoriu cu reclamanta A..

S-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice şi în consecinţă a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 20.062,69 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, sumă care se va actualiza cu dobânzile legale moratorii calculate de la data introducerii acţiunii - 02.06.2020 - şi până la data achitării integrale a debitului.

S-a respins în rest, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel Statul Român prin Ministerul Finanţelor, solicitând admiterea apelului şi schimbarea în tot a sentinţei atacate, în sensul de a dispune admiterea excepţiei netimbrării, a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a apelantului - pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor; inadmisibilitatea acţiunii, iar în subsidiar, respingerea acţiunii ca fiind neîntemeiată.

3. Decizia pronunţată de instanţa de apel

Prin decizia civilă nr. 39/A din 31 ianuarie 2022 pronunţată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. x/2020, a fost admis apelul declarat de către apelantul Statul Roman prin Ministerul Finanţelor Publice, în contradictoriu cu intimata A., împotriva sentinţei civile nr. 1771/30.03.2021 pronunţate de Judecătoria Oradea pe care a schimbat-o în parte, după cum urmează:

A fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Statul Roman prin Ministerul Finanţelor Publice.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate, în măsura în care nu contravin prezentei hotărâri.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A. solicitând casarea deciziei recurate, iar pe cale de consecinţă menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei civile nr. 1771/30.03.2021 pronunţate de către Judecătoria Oradea.

4. Încheierea şi decizia pronunţate de instanţa de recurs

Prin încheierea din 28 septembrie 2022, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă a amânat pronunţarea hotărârii pentru data de 5 octombrie 2022, a respins cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, cu motivarea că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile art. 519 alin. (1) C. proc. civ. în sensul că speţa dedusă judecăţii nu are caracter de noutate astfel cum impune articolul citat.

A fost respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 539 alin. (2) din C. proc. pen. formulată de recurenta A..

Prin decizia civilă nr. 236/R/2022 pronunţată la data de 12 octombrie 2022 de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă s-a admis ca fondat recursul civil declarat de recurenta A., în contradictoriu cu intimatul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 39/A din 31 ianuarie 2022 pronunţate de Tribunalul Bihor, pe care o casează în sensul că:

S-a respins ca nefondat apelul civil declarat de apelantul pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti, în contradictoriu cu intimata reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 1771 din data de 30.03.2021, pronunţate de Judecătoria Oradea, pe care a păstrat-o în tot.

A luat act că recurenta a solicitat cheltuieli de judecată pe cale separată.

5. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierii de şedinţă din data de 28 septembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă în dosarul nr. x/2020 a declarat recurs reclamanta A. la data de 30 septembrie 2022.

6. Motivele de recurs

În cuprinsul cererii de recurs formulate împotriva încheierii din data de 28 septembrie 2022, pronunţate de către Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2020, recurenta a solicitat admiterea recursului formulat, desfiinţarea încheierii atacate ca fiind nelegală, iar pe cale de consecinţă, să se dispună sesizarea Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 539 alin. (2) din C. proc. pen., care prevăd că "Are dreptul la repararea pagubei şi persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată nelegal de libertate".

A arătat că prin încheierea din data de 28 septembrie 2022 instanţa de recurs a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 539 alin. (2) C. proc. pen. de către recurenta A., reţinând că dispoziţiile cu privire la care s-a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale nu ar fi aplicabile în cauză, nu ar avea legătură cu soluţionarea cauzei, stabilind că toate celelalte cerinţe de admisibilitate sunt îndeplinite.

Apreciază că în mod greşit instanţa de fond a apreciat că dispoziţiile art. 539 alin. (2) C. proc. pen. nu ar avea legătură cu soluţionarea cauzei. În acest sens, a arătat că dispoziţiile respective au fost invocate de către intimatul pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin apărările formulate în cauză, atât în faţa instanţelor de fond şi de apel, cât şi în faţa instanţei de recurs.

Mai mult, art. 539 C. proc. pen. a fost reţinut de către instanţa de apel pentru a admite apelul declarat de către pârâtul - intimat şi a respinge cererea de chemare în judecată formulată de către recurenta reclamantă A., fiind evident că au legătură directă cu soluţionarea prezentei cauze.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.

7. Apărările formulate în cauză

Recursul a fost comunicat intimatului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice la data de 18 octombrie 2022, conform dovezii de la dosar recurs.

Intimatul Statul Român prin Ministerul Finanţelor nu a depus întâmpinare la dosarul cauzei.

8. Procedura în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte la data de 10 octombrie 2022 şi a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din fişa Ecris .

Prin rezoluţia de primire din 11 octombrie 2022 a fost fixat termen de judecată la data de 25 octombrie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Prin cererea de recurs, recurenta a criticat faptul că prin încheierea din data de 28 septembrie 2022, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 539 alin. (2) C. proc. pen. de către recurenta A., reţinând că dispoziţiile cu privire la care s-a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale nu ar fi aplicabile în cauză, neavând legătură cu soluţionarea cauzei.

Potrivit dispoziţiilor art. 539 C. proc. pen., "(1) Are dreptul la repararea pagubei şi persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată nelegal de libertate. (2) Privarea nelegală de libertate trebuie să fie stabilită, după caz, prin ordonanţă a procurorului, prin încheierea definitivă a judecătorului de drepturi şi libertăţi sau a judecătorului de cameră preliminară, precum şi prin încheierea definitivă sau hotărârea definitivă a instanţei de judecată învestite cu judecarea cauzei."

Analizând criticile expuse, se constată că instanţa de recurs s-a fundamentat în adoptarea deciziei sale, pe argumentul potrivit căruia acţiunea introductivă de instanţă este motivată în drept şi în fapt pe dispoziţiile C. civ. privind răspunderea civilă delictuală. Mai arată curtea de apel că articolul 539 alin. (2) C. proc. pen. reglementează dreptul la repararea pagubei în cazul privării nelegale de libertate, acest text legal nefiind incident, întrucât reclamanta nu a invocat că a fost privată de libertate pe parcursul anchetării şi soluţionării dosarului penal nr. x/2017 al Curţii de Apel Timişoara, în care s-a pronunţat în final o soluţie de achitare.

Contrar celor reţinute de curtea de apel, Înalta Curte arată că prevederile cu privire la care s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate au legătură cu cauza prezentă, aceasta întrucât tribunalul a respins cererea de cheltuieli de judecată formulată de recurentă împotriva intimatului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice în considerarea inclusiv a prevederilor art. 538-539 C. proc. pen.

Or, petenta apreciază că sfera de aplicare a acestor prevederi procesual penale nu înglobează şi situaţia sa, normele juridice procesual penale fiind unele restrictive şi ca atare, le consideră discriminatorii în ceea ce o priveşte.

Justificând astfel aplicabilitatea în cauză şi a dispoziţiilor din C. proc. pen., petenta este interesată să ilustreze un caracter restrâns al domeniului de aplicare al articolelor 538-539 C. proc. pen. şi pe care tribunalul şi-a fundamentat soluţia de respingere a cererii sale de cheltuieli de judecată, acesta constituind de altfel, unul din motivele de recurs ale reclamantei petente invocate în cererea de recurs împotriva deciziei de apel.

Aşadar, prevederile atacate cu excepţia de neconstituţionalitate au legătură cu judecarea cauzei, motiv pentru care cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate respectivă trebuia admisă.

Opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocată este că dispoziţiile textelor de lege criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate - art. 1 alin. (3) - (5), alin. (15) alin. (1), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 44 alin. (1) şi (2), art. 52 alin. (3) şi art. 124 alin. (2) din Constituţia României - şi celor ale art. 20 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, normele procesual penale criticate sunt o concretizare a principiului constituţional prevăzut la art. 52 alin. (3) din actul fundamental. Dispoziţiile legale instituie normele procedurale necesare exercitării dreptului constituţional menţionat, fiind în deplină concordanţă cu dispoziţiile constituţionale invocate şi cu art. 5 paragraful 5 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sa cu normele internaţionale menţionate de petentă.

Prin art. 539 alin. (2) din C. proc. pen., legiuitorul a condiţionat repararea pagubei în cazul privării nelegale de libertate de stabilirea acesteia prin ordonanţă a procurorului, prin încheierea definitivă a judecătorului de drepturi şi libertăţi sau a judecătorului de cameră preliminară, precum şi prin încheierea definitivă sau hotărârea definitivă a instanţei de judecată învestite cu judecarea cauzei, fapt care, aşa cum a apreciat în jurisprudenţa sa Curtea Constituţională în soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a aceluiaşi text de lege, dă naştere, în sarcina organelor judiciare anterior menţionate, unei obligaţii de a se pronunţa prin încheieri definitive, conform textului criticat, cu privire la caracterul nelegal al măsurilor preventive privative de libertate dispuse pe parcursul procesului penal, inclusiv în etapele anterioare celei în care se pronunţă hotărârea definitivă şi care au făcut obiectul controlului pe calea contestaţiei sau care ar fi putut fi contestate, conform prevederilor art. 204-206 din C. proc. pen.. De asemenea, aceasta presupune obligaţia instanţei de judecată care se pronunţă prin hotărâre definitivă asupra cauzei de a stabili caracterul nelegal al măsurilor preventive privative de libertate.

Pentru ansamblul tuturor acestor argumente, având în vedere că prevederea respectivă are legătură cu cauza, în temeiul art. 497 C. proc. civ., Curtea va admite recursul declarat de A. împotriva încheierii de şedinţă din data de 28 septembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă în dosarul nr. x/2020, va casa încheierea recurată şi în consecinţă, va dispune sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 539 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A. împotriva încheierii de şedinţă din data de 28 septembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă în dosarul nr. x/2020.

Casează încheierea recurată şi în consecinţă:

Dispune sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 539 alin. (2) C. proc. pen. faţă de dispoziţiile art. 20 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 1 alin. (3) - (5), alin. (15) alin. (1), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 44 alin. (1) şi (2), art. 52 alin. (3) şi art. 124 alin. (2) din Constituţia României.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 octombrie 2022.