Revocatory action against gratuitous transfers: application of knowledge requirement for insolvency avoidance under Article 1562 Civil Code

Şedinţa publică din data de 25 octombrie 2022

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă sub nr. x/2017, în data de 08.12.2017, reclamanta A. S.A. - în faliment, în contradictoriu cu pârâţii Tătaru C. şi D., a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâţilor la repararea prejudiciului în valoare de 426.384,37 euro cauzat prin săvârşirea infracţiunii de delapidare de către pârâtul D. şi transferat în contul personal al pârâtului C., instituirea sechestrului judiciar privind suma de 426.384,37 euro ce formează obiectul prezentului litigiu, pentru a conserva dreptul pretins judecăţii, cu cheltuieli de judecată.

În subsidiar, a solicitat să declare inopozabile faţă de reclamantă actele încheiate între D. şi Tătaru C., în frauda drepturilor acesteia, respectiv declararea inopozabilităţii faţă de A. S.A. a actelor de transfer cu titlu gratuit efectuate de D. către Tătaru C., instituirea sechestrului judiciar privind suma de 426.384,37 euro, ce formează obiectul prezentului litigiu, pentru a conserva dreptul pretins judecăţii, cu cheltuieli de judecată.

În terţiar, a solicitat obligarea pârâtului Tătaru C. la întoarcerea în patrimoniul pârâtului D. a sumei de 426.384,37 euro.

2. Hotărârea pronunţată de prima instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 2710/21.12.2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins primul capăt de cerere formulat în contradictoriu cu pârâtul Tătaru C., ca neîntemeiat. A admis capătul de cerere având ca obiect acţiunea revocatorie formulat de reclamanta A. S.A. prin lichidator judiciar E., în contradictoriu cu pârâţii Tătaru C. şi D.. A constatat inopozabilitatea actelor de transfer cu titlu gratuit efectuate de către pârâtul D. către pârâtul Tătaru C. până la concurenţa sumei de 426.384,37 euro. A obligat ambii pârâţi în solidar la plata către reclamantă a sumei de 5.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariul de avocat. A luat act că pârâţii nu solicită cheltuieli de judecată.

3. Decizia pronunţată de instanţa de apel

Prin decizia nr. 786A din 18 mai 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2017, s-a respins apelul formulat de pârâţii Tataru C. şi D., împotriva sentinţei civile nr. 2710/21.12.2018 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti pârâţii Tătaru C. şi D. au declarat recurs, criticând soluţia pentru nelegalitate.

5. Procedura de filtru

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte la data de 6 ianuarie 2022 şi a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din fişa Ecris .

Prin rezoluţia de primire din data de 10 ianuarie 2022 s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, după efectuarea procedurilor de comunicare prevăzute la art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

Intimata A. S.A., prin lichidator judiciar E. a depus întâmpinare, prin care a invocat nulitatea recursului pentru neîncadrarea în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ. şi a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Recurenţii nu au depus răspuns la întâmpinare.

6. Motivele de recurs

În cuprinsul cererii de recurs s-au formulat următoarele susţineri:

Instanţa de apel a pronunţat o soluţie cu aplicarea greşită a normelor de drept, fiind incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar motivarea hotărârii este extrem de succintă, fără raţionament juridic.

Raţionamentul eronat al instanţei de apel pleacă de la faptul că se reţine că "suma primită cu titlul de donaţie este foarte mare în comparaţie cu pensia tatălui Tătaru C.". Arată că, la momentul respectiv nu era pensie, ci salariu, iar tatăl este D. şi nu Tătaru C..

Soluţia din apel nu se întemeiază pe considerarea probatoriului, ci exclusiv pe hotărârea fondului, din care se citează permanent, precum şi pe consideraţii personale ale instantei.

Un alt motiv de recurs rezidă din afirmaţia, eronată şi ea:

"iar împrejurarea că între cei doi s-a încheiat un contract de donaţie nu poate determina decât naşterea prezumţiei intenţia încheierii contractului nu a fost gratificarea donatarului, ci sustragerea unor bunuri din patrimoniul donatorului în scopul evitării creditorilor acestuia". Pe lângă împrejurarea că acestă frază este echivocă, cu conţinut îndoielnic, exprimarea nefiind de natură a lămuri, ci a crea confuzii, ea este de înlăturat dintr-o hotărârea a unei instanţe.

Un alt motiv de recurs susţin că este dat de faptul că instanţa de apel a avut în vedere natura relaţiei personale între recurenţi, respectiv tată - fiu, doar în momentele în care a apreciat negativ, iar aceeaşi relaţie este invocată ca ascundere a donaţiei.

Un alt motiv este reţinerea greşită a lipsei bunurilor mobile şi imobile în patrimoniul recurentului D., lucru contrazis în momentul în care s-a preluat de la fond faptul că acesta are venituri de natură financiară, respectiv pensie.

Pentru a arăta că acţiunea revocatorie prevăzută de art. 1562 C. civ. îndeplineşte condiţiile, şi anume faptul că recurentul Tătaru C. cunoştea faptul că debitorul îşi creează sau îşi măreşte starea de insolvabilitate, ambele hotărâri pronunţate în cauză nu au în considerare decizia penală a Curţii de Apel Bacău sau rechizitoriul Parchetului Bacău în care se arată că nu există dovezi care să răstoarne prezumţia de nevinovăţie a fiului Tătaru C., considerând că doar raportul de filiaţie este suficient pentru îndeplinirea condiţiei de cunoaştere a faptului că tatăl îşi creează sau îşi măreşte stare de insolvabilitate.

Totodată, hotărârea Curţii de Apel Bucureşti este eronată prin reţinerea condiţiei de cunoaştere considerând că "mai precis pentru a stabili că apelantul pârât Tătaru C. cunoştea că prin acele donaţii D. (tatăl) îşi provoacă sau accentuează starea de insolvabilitate, în mod corect prima instanţă a avut în vedere raporturile personale dintre cei doi. Suma primită cu titlu de donaţie este foarte mare în comparaţie cu pensia tatălui Tătaru C., împrejurare care întăreşte prezumţia sus-menţionată".

Decizia Curţii de Apel este pronunţată cu greşita aplicarea a legii, cu atât mai mult că la acel moment (2006-2011) D. nu era la pensie şi nici nu era în stare de insolvenţă, la acea dată câştigând sumele de bani prin exercitarea funcţiei la S.C. A. S.A. Oneşti (sume care s-au dovedit ulterior lunii august 2011 că ar fi fost delapidate), iar în cadrul procesului penal (anchetei desfăşurate între septembrie 2011 - mai 2016) s-a dovedit că Tătaru C. nu a avut nicio cunoştinţă de ceea ce întreprindea nelegal tatăl său, recurentul Tătaru C. nelocuind acasă (în Oneşti) din anul 1999, iar începând cu anul 2003 fiind angajat ca ofiţer de poliţie în Bucureşti.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, precum şi actele şi lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs şi prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile în cauză, se apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte arată că recurenţii-pârâţi au indicat, în esenţă, două motive de recurs, circumscrise punctelor 6 şi 8 din art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Printr-un prim motiv de recurs, încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenţii au relevat faptul că motivarea hotărârii este extrem de succintă, fără raţionament juridic care ar putea fi urmărit în vederea combaterii, făcându-l astfel dificil de criticat.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (...) 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

Instanţa de apel a argumentat soluţia pronunţată cu respectarea cerinţelor art. 425 C. proc. civ.. Decizia atacată conţine elementele care fac posibil controlul hotărârii în calea de atac, motivarea este clară şi concisă, cuprinzând argumentele care au format convingerea instanţei în sensul soluţiei pronunţate.

Contrar criticilor recurenţilor pârâţi, instanţa de apel a analizat toate motivele de apel invocate de aceştia, respectiv pretinsa neîndeplinire a condiţiilor acţiunii revocatorii. În acest sens, instanţa de apel a procedat la verificarea incidenţei dispoziţiilor art. 1562 alin. (1) şi (2) C. civ., validând argumentaţia primei instanţe, prin prisma unei analize proprii. Dovadă în acest sens sunt înseşi paragrafele citate de recurenţi sub acest aspect în expunerea celui de-al doilea motiv de recurs, paragrafe care cuprind în egală măsură atât constatări ale instanţei de apel pe marginea sentinţei civile de fond, cât şi evaluări proprii, respectiv elemente de raţionament judiciar realizate de aceasta.

Astfel, curtea de apel a apreciat că pe de o parte, în mod corect a reţinut prima instanţă că între apelanţii pârâţi au fost încheiate contracte de donaţie, având ca trăsătură definitorie intenţia de a transmite cu titlu gratuit. Pe de altă parte, a arătat că, întrucât transferurile au avut loc, lucru reţinut prin decizia penală nr. 1201/01.11.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. x/2016, patrimoniul recurentului D. s-a micşorat. A mai relevat că recurenţii nu au făcut dovada contrară, iar împrejurarea că între cei doi s-a încheiat un contract de donaţie nu poate determina decât naşterea prezumţiei că intenţia încheierii contractului nu a fost gratificarea donatarului, ci sustragerea unor bunuri din patrimoniul donatorului în scopul evitării creditorilor acestuia.

De asemenea, instanţa de apel a analizat şi criticile privitoare la faptul că transferurile de bani nu ar fi condus la provocarea stării de insolvabilitate, precum şi susţinerile recurentului Tătaru C. cu privire la faptul că nu cunoştea provenienţa ilicită a banilor sau pretinsul caracter inadmisibil invocat al declarării ca inopozabilă a unor ordine de plată, acestea nefiind, în opinia recurenţilor, acte juridice.

Aşadar, motivarea instanţei de apel sub aceste aspecte există. Împrejurarea că recurenţii pârâţi nu sunt de acord cu raţionamentul realizat de instanţa de apel reprezintă un element distinct de existenţa şi coerenţa motivării instanţei de apel, aspecte care sunt întrunite, astfel cum s-a expus.

În ceea ce priveşte pretinsul caracter succint al deciziei criticate, Înalta Curte subliniază că nemotivarea presupune lipsa oricăror argumente care să sprijine soluţia şi, totodată, că nu se confundă cu motivarea succintă, prin care instanţa exprimă pe scurt argumentele pe care îşi fundamentează soluţia.

De altminteri, în jurisprudenţa instanţei supreme, s-a arătat în mod constant că dreptul părţii la o decizie motivată, subsumat conceptului dreptului la o instanţă, drept examinat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi din perspectiva dreptului la un proces echitabil prevăzut la art. 6 alin. (1) din Convenţie, nu impune în sarcina judecătorului obligaţia de a da un răspuns detaliat în aprecierea fiecărui argument invocat de părţi, ci pe aceea de a oferi părţilor, prin hotărârea motivată, dovada examinării aspectelor esenţiale ale cauzei din perspectiva apărărilor formulate.

În speţă, considerentele hotărârii recurate criticate ca fiind succint exprimate, enunţă precis argumentele pentru care instanţa de apel a statuat asupra criticilor referitoare la pretinsa neîndeplinire în cauză a dispoziţiilor art. 1562 alin. (1) şi (2) C. civ.

Drept urmare, din perspectiva motivului de recurs invocat de recurenţii pârâţi sub acest aspect, respectiv cel prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., aceste critici sunt nefondate.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs, subsumat prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii susţin că instanţa de apel a pronunţat o decizie cu aplicarea greşită a normelor de drept. Au arătat că raţionamentul instanţei este eronat, provenind, în opinia lor, din erori materiale, şi anume confuzia de nume între tată şi fiu, precum şi confuzia între pensie şi salariu. De asemenea, au precizat că decizia din apel nu este întemeiată pe probele existente la dosar, ci în mod exclusiv pe hotărârea pronunţată la fondul cauzei. Au subliniat caracterul echivoc al frazei "iar împrejurarea că între cei doi s-a încheiat un contract de donaţie nu poate determina decât naşterea prezumţiei intenţia încheierii contractului nu a fost gratificarea donatarului, ci sustragerea unor bunuri din patrimoniul donatorului în scopul evitării creditorilor acestuia."

Au mai criticat faptul că instanţa de apel a avut în vedere natura relaţiei de familie dintre recurenţi doar în momentele în care a apreciat negativ, fiind invocată pentru ascunderea donaţiei, invocând de asemenea şi reţinerea greşită a stării de insolvabilitate a recurentului D..

Au mai relevat recurenţii că în mod greşit, instanţa de apel a apreciat că ar fi îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1562 C. civ. referitor la acţiunea revocatorie, întrucât pe de o parte, recurentul Tătaru C. nu cunoştea inducerea stării de insolvabilitate şi pe de altă parte, faptul că nu există o stare de insolvabilitate, recurentul D. având venituri care pot face obiectul executării silite. În explicitarea celor de mai sus, recurenţii au indicat cele reţinute în decizia nr. 1201/2017 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie la data de 02 noiembrie 2017 şi au expus un tabel cu toate plăţile derulate între părţi în perioada 01.01.2006-31.08.2011.

Analizând criticile recurenţilor, Înalta Curte le găseşte a fi nefondate. În referire la prima critică, pretinsul caracter eronat al raţionamentului instanţei provenit din realizarea de erori materiale, şi anume confuzia de nume între tată şi fiu, precum şi confuzia între pensie şi salariu, aprecierea este nefondată.

Instanţa de apel relevă într-o manieră clară că pârâtul D. a fost obligat la plata sumei de 683.490 euro către intimata A. S.A., fiind reţinută împrejurarea că acest pârât a transferat fiului său, Tătaru C., suma de 426.384,37 euro prin efectuarea unor transferuri bancare în perioada 01.01.2006-31.08.2011, a căror inopozabilitate se solicită în prezenta cauză.

De asemenea, curtea de apel a mai subliniat că pârâţii nu au contestat caracterul efectiv al transferurilor, care a dus la micşorarea patrimoniului pârâtului D., la fondul cauzei, instanţa de apel trăgând prezumţia că intenţia încheierii contractului a fost aceea de a sustrage bunuri din patrimoniul donatorului, din elementul relaţiilor de familie dintre pârâţi.

Înalta Curte constată că eventuala strecurare a unor erori materiale de nume al părţii sau de denumire a venitului concret obţinut de recurentul D., nu este de natură a ilustra un raţionament juridic defectuos, întrucât instanţa de apel a configurat în mod judicios toate elementele esenţiale ale cauzei, eventualele erori materiale evidente nefiind de natură a vicia acest algoritm juridic reţinut.

În ceea ce priveşte susţinerea că decizia din apel nu ar fi întemeiată pe probele existente la dosar, ci în mod exclusiv pe hotărârea pronunţată la fondul cauzei, aceasta, de asemenea, nu se verifică în cauză, intimaţii necontestând nici ei înşişi, realitatea şi cuantumul transferurilor bancare, probate în cauză şi indicate de instanţă în mod corect.

De asemenea, se observă că instanţa de apel a procedat la o cercetare proprie a situaţiei de fapt a cauzei, din decizia recurată reieşind conturarea stării de fapt a cauzei de către instanţa de apel prin folosirea de probe, precum ar fi adresa emisă de BEJ F. sau prezumţia judiciară trasă de curtea de apel.

Raportat la pretinsul caracter echivoc al frazei "iar împrejurarea că între cei doi s-a încheiat un contract de donaţie nu poate determina decât naşterea prezumţiei intenţia încheierii contractului nu a fost gratificarea donatarului, ci sustragerea unor bunuri din patrimoniul donatorului în scopul evitării creditorilor acestuia", Înalta Curte constată că în interiorul acesteia s-a strecurat o eroare de dactilografiere, în sensul lipsei conjuncţiei "că" între cuvintele "prezumţiei" şi "intenţia".

Această eroare materială nu are însă, absolut niciun efect asupra raţionamentului juridic al instanţei de apel care rezultă tranşant şi inechivoc.

În răspuns la critica intimatului Tătaru C. care a arătat că nu ar fi cunoscut provenienţa banilor şi pe cale de consecinţă, că nu ar fi îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1562 alin. (2) C. civ., mai concret ultima teză a acestuia, se observă că instanţa de apel nu a relevat că între cei doi recurenţi s-ar fi încheiat un contract cu titlu oneros şi nici că s-ar fi făcut vreo plată în executarea unui astfel de contract (cum arată dispoziţiile sus-citate), ci doar că s-au făcut acte cu titlu gratuit (transferuri de bani cu titlu de donaţie de la tată la fiu).

Or, dispoziţiile alin. (2) ale art. 1562 C. civ., pretinse a fi neîntrunite în cauză, stipulează că "Un contract cu titlu oneros sau o plată făcută în executarea unui asemenea contract poate fi declarată inopozabilă numai atunci când terţul contractant ori cel care a primit plata cunoştea faptul că debitorul îşi creează sau îşi măreşte starea de insolvabilitate". În speţă însă, nu ne aflăm într-o astfel de ipoteză, neexistând un contract cu titlu oneros între cei doi pârâţi, respectiv nicio plată făcută în executarea unui asemenea contract.

Pe cale de consecinţă, raportat la norma juridică menţionată, caracterul de donaţie al plăţilor făcute de pârâtul D. către Tătaru C., necontestat de părţi, face ca acestea să poată fi declarate inopozabile indiferent dacă terţul contractant (în speţa pendinte, recurentul Tătaru C.) ori cel care a primit plata cunoştea sau nu faptul că debitorul îşi creează sau îşi măreşte starea de insolvabilitate. Aceasta întrucât, aşa cum s-a expus anterior, condiţia de a cunoaşte faptul că debitorul îşi creează sau îşi măreşte starea de insolvabilitate este prevăzută de legiuitor doar pentru ipoteza încheierii unor contracte cu titlu oneros sau pentru plăţi efectuate în baza unor astfel de contracte.

Din această perspectivă, nici criticile recurenţilor afectate ignorării de către instanţa de apel a deciziei penale din 2017 a Curţii de Apel Bacău, critici care pun în lumină motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 7 C. proc. civ., conform căruia "(1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (...) 7. când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat", nu pot fi primite, ele neschimbând algoritmul juridic presupus de acţiunea revocatorie prezentă, expus anterior, algoritm juridic potrivit căruia punerea în discuţie a unei donaţii privează beneficiarul de un câştig pe care l-ar putea crede definitiv obţinut (de lucro captando), dar fără a-i provoca o pierdere, în timp ce creditorul prejudiciat de actul fraudulos suferă cu adevărat o pierdere (de damno vitando). Or, regimul juridic al art. 1562 C. civ. impune astfel ca între lipsa unui câştig şi pierderea câştigului, balanţa să se încline în favoarea celui de-al doilea taler.

De altfel, instanţa de recurs notează că în cadrul deciziei penale respective, nu se constată existenţa unor aprecieri proprii ale Curţii de Apel Bacău asupra atitudinii subiective a recurentului B..

În ceea ce priveşte criticile prin care se impută instanţei de apel că ar fi avut în vedere natura relaţiei de familie dintre recurenţi doar în momentele în care a apreciat negativ sau prin care se invocă reţinerea greşită a stării de insolvabilitate a recurentului D., prin lipsa de bunuri mobile sau imobile în patrimoniul acestuia, sens în care recurenţii au indicat pensia obţinută, precum şi tabel al situaţiei transferurilor bancare din contul recurentului D. către fiul său, Înalta Curte apreciază că toate acestea constituie critici vizând situaţia de fapt reţinută de curtea de apel, considerentele instanţei de apel asupra probatoriului administrat în cauză, astfel încât ansamblul acestor susţineri ale recurenţilor nu reprezintă critici de nelegalitate a deciziei recurate şi pe cale de consecinţă, nu pot fi nici obiectul analizei instanţei de recurs, date fiind limitele exclusiv de legalitate ale controlului instanţei de recurs, potrivit art. 488 C. proc. civ. şi art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Înalta Curte, pentru ansamblul acestor considerente, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge ca nefondat, recursul promovat, reţinând că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre judecătorească legală, motivele de recurs invocate nefiind fondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâţii D. şi Tătaru C. împotriva deciziei nr. 786A din 18 mai 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 octombrie 2022.