Automatic accrual of statutory construction levies and late payment penalties without formal demand under Romanian construction and public utility expropriation laws

Şedinţa publică din data de 25 octombrie 2022

Deliberând asupra cauzei prezente, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2016 din 23 decembrie 2016, pe rolul Judecătoriei Turnu Măgurele, reclamantul Inspectoratul de Stat în Construcţii a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul Turnu Măgurele prin Primar, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce va pronunţa, acesta să fie obligat la plata sumei totale de 298.621,28 RON, respectiv: 288,98 RON, reprezentând diferenţă cota 0,1%; 4.917,98 RON, reprezentând penalităţi de întârziere pentru cota 0,1%; 146.707,16 RON, reprezentând cota 0,7% şi 146.707,16 RON, penalităţi de întârziere pentru cota de 0,7%.

Prin sentinţa civilă nr. 387 din data de 30.03.2017 pronunţată de Judecătoria Turnu Măgurele în dosarul nr. x, s-au admis excepţiile necompetenţei materiale şi teritoriale a Judecătoriei Turnu Măgurele, invocate de pârâtul Municipiul Turnu Măgurele, prin Primar.

S-a declinat în favoarea Tribunalului Teleorman, competenţa soluţionării acţiunii civile în pretenţii formulate de reclamantul Inspectoratul de Stat în Construcţii, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Turnu Măgurele, prin Primar.

Prin încheierea civilă nr. 402 din data de 07.09.2017 pronunţată în dosarul nr. x/2016 de Tribunalul Teleorman, secţia civilă, s-a admis excepţia necompetenţei materiale invocată de pârât şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Teleorman, secţia conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal.

Prin încheierea din data de 08 noiembrie 2017, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a secţiei conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Teleorman, s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Teleorman, secţia civilă şi s-a constatat conflict negativ de competenţă, soluţionat prin sentinţa civilă nr. 231 din data de 25.01.2018, de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în sensul că s-a stabilit competenţa materială (funcţională) de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Teleorman, secţia civilă.

La data de 03 decembrie 2019, reclamantul Inspectoratul de Stat în Construcţii a depus la dosar cerere modificatoare, în sensul că solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 288.621,28 RON diferenţă cota 0,1%, penalităţi pentru cota de 0,1%, diferenţă cota de 0,7%, precum şi penalităţi pentru cota de 0,7% datorate către I.S.C, faţă de împrejurarea că pârâta a achitat la data de 05.07.2016 suma de 10.000,00 RON.

2. Hotărârea pronunţată de prima instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 162/29.07.2020, Tribunalul Teleorman a admis cererea formulată de către reclamantul Inspectoratul de Stat în Construcţii, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Turnu Măgurele prin Primar, astfel cum a fost precizată şi a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 288.621,28 RON reprezentând cote legale şi penalităţi de întârziere.

3. Decizia pronunţată de instanţa de apel

Prin decizia nr. 938 din 14 iunie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a respins apelul formulat de apelantul pârât Municipiul Turnu Măgurele, împotriva sentinţei civile nr. 162/29.07.2020 pronunţate de Tribunalul Teleorman, în contradictoriu cu intimatul reclamant Inspectoratul de Stat în Construcţii, în cauza având ca obiect "pretenţii", ca nefondat.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 938A din 14 iunie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pârâtul Municipiul Turnu Măgurele a declarat recurs, criticând soluţia pentru nelegalitate.

5. Motivele de recurs

Recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi în rejudecare, respingerea acţiunii ca nefondată.

S-au formulat următoarele susţineri:

După o expunere a situaţiei de fapt, recurentul arată că în ceea ce priveşte debitul pe care Municipiul Turnu Măgurele îl are de achitat, Inspectoratul de Stat în Construcţii ar fi trebuit să se sesizeze cel mai târziu la momentul recepţiei lucrărilor când a participat, în calitate de invitat, respectiv în luna decembrie 2013, la recepţia la terminarea lucrărilor şi trebui să solicite documente privind plata cotelor de 0,7% si 0,1 %.

Cum notificarea cu privire la obligaţia de plata a debitului datorat a fost făcută la data de 22.03.2016, la aproape 3 ani de la terminarea lucrărilor, nimeni nu se poate prevala de propria culpă, respectiv ca urmare a inacţiunii Inspectoratului de Stat în Construcţii, penalităţile au ajuns sa fie egale cu debitul, întrucât a trecut foarte mult timp până când reclamantul a întocmit fişa de calcul a acestor debite.

Având în vedere cele menţionate, consideră că, în prezent, debitul este în cuantum de 136.996,4 RON, sumă ce repreprezintă regularizare cotă 0,1 % în cuantum de 288,98 RON şi regularizare cotă 0,7% în cuantum de 136.607,16 RON, penalităţile aferente acestui debit urmând a nu depăşi cuantumul sumei datorate, respectiv suma în cuantum de 136.996,14 RON.

Raportat la prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., arată că instanţa a apreciat în mod eronat dispoziţiile legale invocate, hotărârea fiind dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

În baza prevederilor art. 3 alin. (10) din Legea nr. 184/2008 şi art. 25 alin. (2) din Legea nr. 255/2010, a solicitat instanţei să fie scutit de la plata sumelor pretinse de Inspectoratul de Stat în Construcţii Teleorman.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

6. Apărările formulate în cauză

Recursul a fost comunicat intimatului la data de 10 noiembrie 2021, conform dovezii de la dosar recurs, care a depus întâmpinare la 12 decembrie 2021, solicitând respingerea recursului ca nefondat. A arătat că în cauză, nu sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, întrucât pentru lucrările de construcţii pentru care recurentul datorează cote şi penalităţi de întârziere, ce fac obiectul cauzei, nu au fost necesare exproprieri.

7. Procedura de filtru

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte la data de 21 octombrie 2021 şi a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din fişa Ecris .

Prin încheierea din 17 mai 2022 s-a admis în principiu recursul şi s-a stabilit termen la data de 25 octombrie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, precum şi actele şi lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs şi prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile în cauză, se apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează.

Printr-un prim motiv de recurs, arată recurentul că Inspectoratul de Stat în Construcţii ar fi trebuit să se sesizeze cel mai târziu la momentul recepţiei lucrărilor când a participat, în calitate de invitat, în luna decembrie 2013, la recepţia la terminarea lucrărilor şi trebuia să solicite documente privind plata cotelor de 0,7% si 0,1 %.

Susţine că notificarea cu privire la obligaţia de plată a debitului datorat a fost făcută la data de 22.03.2016, la aproape 3 ani de la terminarea lucrărilor şi nimeni nu se poate prevala de propria culpă. Mai arată că, urmare a inacţiunii Inspectoratului de Stat în Construcţii, penalităţile au ajuns sa fie egale cu debitul, întrucât a trecut foarte mult timp până când reclamantul a întocmit fişa de calcul a acestor debite.

Potrivit prevederilor art. 30 din Legea nr. 50/1991, republicată, privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii:

"(1) Cheltuielile pentru controlul statului în amenajarea teritoriului, urbanism şi autorizarea executării lucrărilor de construcţii se suportă de către investitori, în valoare echivalentă cu o cotă de 0,1% din valoarea lucrărilor autorizate.

(2) Virarea sumelor stabilite conform dispoziţiilor alin. (1) se face în contul inspectoratelor teritoriale în construcţii, judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti, după caz, odată cu transmiterea înştiinţării privind data începerii lucrărilor, astfel cum se prevede la art. 7 alin. (8). Întârzierea la plată a cotei prevăzute la alin. (1) se penalizează cu 0,15% pe zi de întârziere, fără a se depăşi suma datorată. Disponibilităţile la finele anului din veniturile extrabugetare se reportează în anul următor şi au aceeaşi destinaţie.

(3) Cota stabilită la alin. (1) se aplică şi diferenţelor rezultate din actualizarea valorii lucrărilor autorizate, care se face o dată cu recepţia la terminarea lucrărilor".

Conform prevederilor art. 40 al Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, în forma în vigoare la data efectuării lucrărilor de construire:

"(1) Investitorii sau proprietarii vor vira lunar către Inspectoratul de Stat în Construcţii - I.S.C. din subordinea Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei o sumă echivalentă cu o cotă de 0,7% din cheltuielile pentru executarea construcţiilor şi a lucrărilor prevăzute la art. 2 şi pentru care se emit, în condiţiile legii, autorizaţii de construire, cu excepţia proprietarilor, persoane fizice, care execută lucrări de consolidare şi reparaţii la locuinţele din proprietate.

(2) Întârzierile la plată a cotelor de către investitor sau proprietar, prevăzute la alin. (1), se penalizează cu 0,15% pe zi întârziere, fără a depăşi suma datorată".

Dispoziţiile legale sus-menţionate instituie în sarcina investitorilor sau proprietarilor următoarele obligaţii de plată: cotele de 0,1% din valoarea lucrărilor autorizate şi 0,7 % din cheltuielile pentru executarea construcţiilor şi a lucrărilor prevăzute la art. 2 şi pentru care se emit, în condiţiile legii, autorizaţii de construire, precum şi penalităţi de 0,15 % pe zi de întârziere, fără a se depăşi suma datorată, în caz de întârziere la plata cotelor.

Aşa cum a reţinut în mod corect instanţa de apel, în conformitate cu prevederile art. 30 alin. (2) din Legea nr. 50/1991, virarea sumelor stabilite conform dispoziţiilor alin. (1) se face în contul inspectoratelor teritoriale în construcţii judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti, după caz, o dată cu transmiterea înştiinţării privind data începerii lucrărilor, astfel cum se prevede la art. 7 alin. (8).

În art. 37 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 50/1991 se prevede că la terminarea lucrărilor, beneficiarul autorizaţiei de construire are obligaţia să regularizeze taxa pentru autorizaţia de construire şi celelalte cote prevăzute de lege.

De asemenea, conform dispoziţiilor art. 267 alin. (14) lit. b) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, în cel mult 15 zile de la data finalizării lucrărilor de construcţii, o dată cu efectuarea recepţiei la terminarea lucrărilor, solicitantul (investitorul/beneficiarul) are obligaţia de a regulariza taxele şi cotele legale.

Având în vedere textele legale sus-citate, Înalta Curte reţine că acest prim motiv de recurs referitor la netrimiterea unei notificări de către reclamantă privind înştiinţarea la plată timp de aproape 3 ani este nefondat. Aceasta întrucât, ca urmare a stabilirii concrete prin lege a termenelor de la care se datorează cota de 0,1%, penalităţile de întârziere se datorează de drept de la data la care această cotă trebuia achitată, nefiind nevoie de punere în întârziere/notificare din partea Inspectoratului de Stat în Construcţii. Prevederile art. 76 alin. (2) lit. a) din Ordinul 839/2009 al Ministrului Dezvoltării Regionale şi Locuinţei pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, stabilesc că, după efectuarea recepţiei la terminarea lucrărilor, beneficiarul are obligaţia de a regulariza taxele şi cotele legale. Acest articol face referire generic la taxele şi cotele legale, ceea ce înseamnă că se referă la toate taxele şi cotele instituite de lege în sarcina beneficiarului, adică atât la cota de 0,1% reglementată de Legea nr. 50/1991, cât şi la cota de 0,7% reglementată de Legea nr. 10/1995. În vederea regularizării cotelor la terminarea lucrărilor, prevederile art. 76 alin. (2) lit. a) menţionate, instituie în sarcina beneficiarului obligaţia de a declara emitentului autorizaţiei de construire valoarea finală a lucrărilor, iar emitentul autorizaţiei de construire are obligaţia de a declara valoarea finală a investiţiei la Inspectoratul de Stat în Construcţii. În mod evident, declararea valorii finale a investiţiei la Inspectoratul de Stat în Construcţii se realizează pentru regularizarea cotelor datorate de investitor acestei instituţii. Or, aceste dispoziţii legale stabilesc că valoarea care trebuie declarată este valoarea calculată "la efectuarea recepţiei la terminarea lucrărilor", aceasta fiind valoarea în funcţie de care cotele şi taxele prevăzute de lege se regularizează.

Având în vedere aceste aspecte, întrucât legiuitorul a stabilit în sarcina investitorului/beneficiarului obligaţia de plată a cotelor, modalitatea de calcul şi a arătat în mod expres termenul în care trebuiau achitate aceste cote, obligaţia de plată rezultă într-adevăr din lege şi nu este influenţată sau condiţionată de notificarea trimisă de Inspectoratul de Stat în Construcţii.

În concluzie, nu poate fi primit acest prim motiv de recurs prin care se susţine că intimata ar fi amânat intenţionat trimiterea notificării pentru a beneficia de cuantumul maxim admis de lege, al penalităţilor de întârziere.

Printr-un al doilea motiv de recurs, susţine recurentul că, raportat la prevederile art. 488 alin. (1) punctul 8 din Legea nr. 134/2010 republicată, privind C. proc. civ., instanţa a apreciat în mod eronat dispoziţiile legale invocate, hotărârea fiind dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material. Aceasta întrucât, conform art. 3 alin. (10) din Legea nr. 184/2008 şi art. 25 alin. (2) din Legea nr. 255/2010, apreciază că e scutit de la plata sumelor solicitate de Inspectoratul de Stat în Construcţii Teleorman.

Înalta Curte reţine caracterul nefondat al acestui motiv de recurs, relevând că recurentul pretinde că ar fi scutit de la plata cotelor în temeiul art. 3 alin. (10) din Legea nr. 184/2008 şi în baza prevederilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 255/2010, însă constată că instanţa de apel a reţinut în mod just că lucrările de construcţii nu au fost executate în temeiul şi cu aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 255/2010, nefiind executată nicio expropriere în vederea realizării acestora. Aceste susţineri nu au fost combătute în faza de recurs decât în mod generic de către recurentă, fără a se face vreo probă în sensul aplicabilităţii prevederilor acestei legi, prin dovedirea existenţei vreunei exproprieri în cauză. Or, atât timp cât instanţa de apel a reţinut în cadrul situaţiei de fapt a cauzei, inexistenţa vreunei exproprieri în privinţa lucrărilor efectuate de recurentă, atunci instanţa prezentă de recurs este ţinută în cadrul controlului său de legalitate de acest element care ţine de temeinicia deciziei recurate şi nu de legalitatea sa.

Aşa cum a reţinut Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 44/14 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 46 din 23/01/2020, scutirea de la plata taxelor datorate Inspectoratului de Stat în Construcţii vizează exclusiv lucrările realizate în legătură cu o expropriere pentru cauză de utilitate publică în cadrul proiectelor cuprinse în programul Ministerului Transporturilor, Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice, Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Ministerului Economiei, Ministerului Finanţelor Publice şi Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale sau în cele ale autorităţilor administraţiei publice judeţene şi locale privind dezvoltarea de obiective de interes naţional, respectiv de interes judeţean şi local.

În ceea ce priveşte invocarea ipotezei de casare prevăzută la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recurentul nu a motivat în niciun fel această critică, rezumându-se doar la enunţarea acesteia, motiv pentru care urmează a respinge acest motiv de recurs, ca nefondat, decizia recurată fiind motivată corespunzător, coerent, prezentând argumentele de fapt şi de drept care au configurat algoritmul juridic expus de instanţa de apel.

Având în vedere cele ce preced, Înalta Curte, în aplicarea prevederilor art. 497 raportat la art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de pârât, în cauză nefiind incidente motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) punctele 6 şi 8 din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul Turnu Măgurele prin Primar împotriva deciziei nr. 938 din 14 iunie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 octombrie 2022.