Traffic accident liability: non-attribution of contributory fault to victims and judicial discretion in moral damages quantification over ASF administrative guidelines

Şedinţa publică din data de 8 februarie 2023

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 01.11.2018 pe rolul Tribunalului Bihor, secţia I civilă, reclamanţii A., B. şi C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. D. S.A. şi intervenientul forţat E., obligarea pârâtei la plata daunelor morale şi materiale pentru prejudiciul încercat urmare a decesului victimei F., astfel: pentru prima reclamantă, în calitate de mamă a decedatei, suma de 1.000.000 RON cu titlu de daune morale, iar pentru al doilea reclamant, în calitate de tată al decedatei, sumele de 1.000.000 RON daune morale şi de 3.347,64 RON daune materiale, precum şi obligarea pârâtei la plata daunelor morale pentru prejudiciul încercat urmare a decesului victimei G., respectiv pentru prima reclamantă, în calitate de fiică a decedatei, suma de 500.000 RON, iar pentru ultimul reclamant, în calitate de fiu al decedatei, suma de 500.000 RON, cu cheltuieli de judecată.

Reclamanţii au depus precizare la acţiune, prin care au solicitat obligarea pârâtei şi la plata dobânzii legale penalizatoare pentru daunele morale solicitate, începând cu data de 11.05.2017 şi până la data executării efective a obligaţiei de plată, plata dobânzii legale penalizatoare pentru daunele materiale începând cu data suportării acestora şi până la data executării efective a obligaţiei de plată, actualizarea sumelor cu rata inflaţiei.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bihor

Prin sentinţa nr. 140/C/18.06.2021, Tribunalul Bihor, secţia I civilă a admis, în parte, acţiunea; a obligat pârâta S.C. D. S.A. la plata, în favoarea reclamantei A., a sumei de 150.000 euro reprezentând daune morale, la plata, în favoarea reclamantului B., a sumelor de 3000,64 RON reprezentând daune materiale şi de 100.000 euro reprezentând daune morale şi la plata, în favoarea reclamantului C., a sumei de 50.000 euro reprezentând daune morale; a obligat pârâta la plata, în favoarea reclamanţilor, a sumei de 1877,62 RON cheltuieli de judecată; a respins restul pretenţiilor.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Oradea

Prin decizia nr. 125/A/02.02.2022, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă a respins apelul declarat de pârâta S.C. D. S.A. împotriva sentinţei tribunalului; a admis apelul declarat de reclamanţii A., B. şi C. împotriva aceleiaşi hotărâri pe care a schimbat-o în parte; a majorat cuantumul daunelor morale la care a fost obligată pârâta, în favoarea reclamantei A., de la suma de 150.000 euro la suma de 200.000 euro, în favoarea reclamantului B. de la suma de 100.000 euro la suma de 150.000 euro şi în favoarea reclamantului C. de la suma de 50.000 euro la suma de 75.000 euro; a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate; a obligat-o pe apelanta-pârâtă la plata, către apelanţii-reclamanţi, a sumei de 298,69 RON reprezentând cheltuieli de deplasare; a luat act de declaraţia apelanţilor-reclamanţi în sensul că vor solicita cheltuielile de judecată reprezentate de onorariu avocaţial pe cale separată.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., pârâta D. S.A..

Recurenta a arătat că decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, respectiv conţine motive contradictorii, care nu îndeplinesc criteriile obligatorii prevăzute de art. 13 şi art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., precum şi art. 6 CEDO relativ la respingerea solicitării anulării sentinţei civile şi trimiterea cauzei spre rejudecare către instanţa de fond., stabilirea daunelor morale, analizarea culpei/procentului de culpă a intervenientului forţat.

Referitor la încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, recurenta a susţinut încălcarea art. 22 alin. (1) lit. c) din Norma ASF nr. 39/2016 prin respingerea analizării punctajului publicat pe site-ul ASF- practica judiciară din România în materie, aplicarea greşită a art. 1393 C. civ. în momentul respingerii analizării ajutoarelor de înmormântare pe care le-ar fi acordat Statul Român, încălcarea şi aplicarea greşită a art. 14 din O.U.G. nr. 54/2016, art. 1371 C. civ. şi art. 72 din O.U.G. nr. 195/2002 la momentul stabilirii culpei exclusive a intervenientului forţat.

În urma casării deciziei recurate, a solicitat, conform art. 497 C. proc. civ., în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare către Tribunalul Bihor, având în vedere că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 480 alin. (3) din cod, iar în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare către Curtea de Apel Oradea, desfiinţarea actelor de executare efectuate în baza deciziei casate cu consecinţa întoarcerii executării în conformitate cu art. 723 si următ. C. proc. civ.

Susţinând că motivele deciziei nu îndeplinesc cerinţele obligatorii prevăzute de art. 13, art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi art. 6 CEDO, recurenta a arătat că prin apelul formulat a solicitat anularea hotărârii pronunţate de tribunal şi trimiterea cauzei spre rejudecare având în vedere că instanţa de fond nu a intrat în cercetarea reală a fondului cauzei, nu a analizat motivele invocate de pârâtă relativ la daunele materiale, daunele morale şi culpa concurentă a victimelor. De asemenea, a învederat că a constatat şi lacunele motivării relativ la respingerea reţinerii culpei concurente a victimelor, respectiv acordarea daunelor materiale şi morale.

Instanţa de apel a respins solicitarea recurentei, fără a fi analizat şi a fi motivat hotărârea luată conform art. 425 C. proc. civ., constatând că Tribunalul Bihor a admis, în parte, cererea de chemare în judecată stabilind daunele materiale şi morale în baza unui raţionament juridic de sinteză.

A apreciat că decizia recurată nu cuprinde indicarea "raţionamentul juridic" al primei instanţe, pe care instanţa de apel l-a considerat că a condus la stabilirea daunelor morale şi materiale, precum şi analiza şi motivul respingerii motivelor invocate de pârâtă relativ la stabilirea daunelor materiale şi morale. Mai mult decât atât, a opinat că în decizia recurată nici nu menţionează analizarea motivelor invocate relativ la culpa concurente a reclamanţilor.

Referitor la daunele morale, recurenta a susţinut că la stabilirea acestora instanţa de apel a avut în vedere doar criterii subiective de individualizare a despăgubirii, astfel cum reiese din pag. 9 hotărâre: gradul de rudenie şi legătura de afecţiune dintre persoane, traumele produse reclamanţilor, fără a fi analizat şi criterii obiective prevăzută de legea specială - punctajul publicat pe site-ul ASF, care este în realitate practica judiciară în materie.

A arătat că instanţa de apel, a respins de plano analizarea practicii judiciare în materie, respectiv celelalte criterii obiective indicate de recurentă, fără ar fi motivat în vreun fel înlăturarea apărării proprii.

Mai mult ca atât, a apreciat că hotărârea recurată conţine şi motive contradictorii, respectiv instanţa de apel a constatat că daunele morale trebuie să fie stabilite în baza principiului proporţionalităţii, însă la momentul stabilirii daunelor morale nu a analizat aceste aspecte, ci numai criterii subiective.

De asemenea, potrivit recurentei, instanţa de apel nu a făcut nicio referire la incidenţa şi obligativitatea tratării acestor daune, strict prin prisma art. 22 alin. (1) lit. c) din Norma ASF nr. 39/2016, adică în conformitate cu punctajul publicat de către ASF pe site-ul propriu - Ghid pentru soluţionare daunelor morale, care este alcătuit de practica judiciară în materie.

În această situaţie, în care chiar legea prevede faptul că daunele morale se acordă în conformitate punctajul publicat pe site-ul ASF, care în realitate este o colecţie a practicii judiciare din România, a opinat în sensul că instanţa este obligată a ţine cont de practica judiciară.

A apreciat faptul că lipsa corelării cu prevederile 22 alin. (1) lit. c) din Norma ASF nr. 39/2016 atrage in mod cert caracterul nemotivat al hotărârii pe acest aspect şi a făcut referire la decizia nr. 422/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie.

Recurenta a mai opinat că decizia recurată conţine motive contradictorii relativ la culpa concurentă a victimelor. A arătat că instanţa de apel a reţinut că în baza art. 72 din O.U.G. nr. 195/2002 victimele au avut obligaţia de a circula cât mai aproape de marginea din partea stângă a părţii carosabile, în direcţia lor de mers, însă ulterior, chiar dacă a constatat că victimele au avut acelaşi sens de mers cu autotrenul (spre Tinca), a respins reţinerea culpei concurente a victimelor.

Prin criticile subsumate art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut încălcarea art. 22 alin. (1) lit. c) din Norma ASF nr. 39/2016 prin respingerea analizării punctajului publicat pe site-ul ASF- practica judiciară din România în materie în momentul stabilirii daunelor morale.

Din analiza deciziei recurate rezultă că instanţa de apel a respins de plano analizarea practicii judiciară în materie, stabilind daunele morale numai în baza criterii subiective.

Instanţa de apel a considerat că victimele nu au avut posibilitate evitării evenimentului rutier, astfel că a constatat că nu se poate reţine contribuţia victimei.

A apreciat că o cercetare judecătorească în adevăratul sens al cuvântului ar fi trebuit să indice motivele pentru care a îmbrăţişat sumele indicate, respectiv corelaţia acestora cu o oarecare practică, motivând punctual de ce a înlăturat practica recurentei.

Potrivit recurentei, instanţa de apel (şi nici instanţa de fond) nu a indicat nicio hotărâre care ar fi avut în vedere în momentul stabilirii cuantumului despăgubirilor şi nici motivul de ce nu a luat în considerare hotărârile ataşate care au în vedere acelaşi fel de prejudiciu invocat de reclamanţi.

A apreciat că în momentul stabilirii cuantumului daunelor morale instanţele judecătoreşti trebuie să stabilească starea de fapt în baza probelor administrate, iar ulterior au obligaţia de a analiza jurisprudenţa constantă în materie, evenimentele rutiere cu consecinţe asemănătoare.

A considerat că sunt incidente ambele motive de recurs, respectiv atât art. 488 alin. (1) pct. 6 - nemotivare în raport de practica judiciară in domeniu în privinţa daunelor morale, cât şi art. 488 alin. (1) pct. 8 - încălcarea art. 22 alin. (1) lit. c) din Norma ASF nr. 39/2016, ce prevede faptul că daunele morale trebuie să se acorde în raport cu punctajul publicat de ASF- practica judiciară în materie.

Recurenta a criticat decizia atacată şi pentru aplicarea greşită a art. 1393 C. civ. în momentul respingerii analizării ajutoarelor de înmormântare pe care le-ar fi acordat Statul Român.

Instanţa de apel a respins imputarea cuantumului ajutorului de deces asupra sumelor solicitate cu titlu de daune materiale acordate, considerând-o inadmisibilă din cauza faptului că reclamanţii nu au solicitat ajutorul de înmormântare.

Potrivit recurentei, conform art. 1393 C. civ., asigurătorul poate fi obligat numai la plata daunelor materiale care depăşesc valoarea ajutorului recunoscut de stat. Astfel, a apreciat că nu este necesară solicitarea şi acordarea efectivă a ajutorului, ci numai analizarea existenţei dreptului la un ajutor. Culpa persoanelor îndreptăţite de a solicita ajutorul acordat nu poate imputată asigurătorului. Mai mult decât atât, în baza alin. (2) din art. 1391 C. civ., asigurătorul ar fi putut fi obligat eventual la o despăgubire provizorie.

Recurenta a susţinut şi încălcarea de către instanţa de apel a art. 1371 C. civ. şi art. 14 din O.U.G. nr. 54/2016, precum şi aplicarea greşită a art. 72 din O.U.G. nr. 195/2002 la momentul stabilirii culpei exclusive a intervenientului forţat.

Instanţa de apel a constatat că sensul de mers a victimelor a fost aceeaşi cu sensul de mers al autotrenului, însă nu a reţinut, individualizat şi imputat culpa concurentă a acestora.

Recurenta a făcut trimitere la Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 12/2016, susţinând că judecătorul are obligaţia faţă de părţile dintr-un proces să prevină orice greşeală prin aplicarea corectă a legii, iar în activitatea lor jurisdicţională, toate instanţele trebuie să respecte principiul tratamentului egal în faţa legii şi principiul securităţii juridice, ceea ce este posibil numai dacă nu aleg, în mod arbitrar, să dea legii o interpretare diferită de cea existentă.

5. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 19.10.2022 completul de filtru a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică pentru soluţionarea acestuia la data de 08.02.2023.

6. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimaţii-reclamanţi A., B. şi C. au solicitat admiterea excepţiei nulităţii recursului, respingerea acestuia ca nefondat, cu cheltuieli pe cale separată.

Potrivit intimaţilor, toate argumentele recurentei reprezintă reluări ale apărărilor şi poziţiilor procesuale din fond şi din apel, or prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. statuează în sensul că recursul este nul dacă motivele de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 din cod.

Au arătat că în literatura de specialitate s-a stabilit faptul că viciile motivării (pct. 6 al art. 488 C. proc. civ.) pot duce la casarea hotărârii dacă există contradicţie între considerente şi dispozitiv, în sensul că motivarea hotărârii duce la o anumită soluţie (de exemplu admiterea cererii de chemare în judecată) însă în dispozitiv instanţa s-a oprit la soluţia contrară (de exemplu, respingerea cererii de chemare în judecată sau admiterea ei numai în parte), când cuprinde considerente contradictorii în sensul că din unele rezultă temeinicia pretenţiilor supuse judecăţii, iar din altele netemeinicia acestora, când lipseşte motivarea soluţiei din dispozitiv sau când aceasta este superficială, ori cuprinde numai considerente străine de pricina respectivă, dacă instanţa de apel copiază considerentele hotărârii atacate, fără să răspundă motivelor de critică.

Motivul de casare de la pct. 8. al art. 488 C. proc. civ. vizează încălcarea normelor de drept substanţial sub următoarele forme: (i) aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, (ii) extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor acesteia, (iii) dacă textului de lege corespunzător situaţiei de fapt i s-a dat o interpretare greşită, (iv) dacă prin hotărârea recurată au fost violate principii generale de drept.

În opinia intimaţilor, este uşor de observat că prin memoriul de recurs pârâta nu a arătat expres şi nici nu a dezvoltat în vreun fel una dintre ipotezele de mai sus şi care ar putea fundamenta casarea deciziei recurate.

În ceea ce priveşte presupusa aplicare greşită a dispoziţiilor de drept material au solicitat a se observa că instanţa de apel a soluţionat procesul prin cercetarea fondului cauzei, indicând textele legale incidente din legislaţia naţională. Hotărârea instanţei de apel respectă rigorile unei motivări adecvate, în care se poate identifica raţionamentul logico-juridic ce a condus la pronunţarea soluţiei criticate, argumentele părţilor litigante fiind grupate de către judecătorii apelului într-o manieră recognoscibilă, pentru a răspunde cererilor şi apărărilor formulate.

În concret, în cauza pendinte, atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel au precizat că la stabilirea întinderii despăgubirilor acordate, respectiv a daunelor morale au ţinut cont de practica judiciară în materie, raportat la consecinţele negative psihice şi fizice suportate de către reclamanţi ca urmare a accidentului rutier, precum şi de criteriul echităţii şi principiul proporţionalităţii cu dauna suferită, a căror aplicare este de natură să asigure înlăturarea unei posibile îmbogăţiri fară justă cauză a reclamanţilor.

Intimaţii au susţinut că pe fond recursul este vădit nefondat.

În ceea ce priveşte critica referitoare la cuantumul dunelor morale stabilite în favoarea reclamanţilor au solicitat a se observa că recurenta dezvoltă simple critici de netemeinicie, care nu pot fi încadrate în motivele de casare invocate prin recurs.

Situaţia juridică din prezentul dosar a fost stabilită în mod corect de instanţele învestite în fond şi în apel cu judecarea cauzei.

Caracterul vădit nefondat al recursului este evident, în opinia intimaţilor, în condiţiile în care prin cererea de recurs sunt exprimate exclusiv nemulţumiri legate de fondul cauzei, recurenta criticând cuantumul daunelor morale şi materiale sub pretextul unei aplicări greşite a normelor speciale în cauză.

Potrivit intimaţilor, toate aceste critici sunt inadmisibile faţă de cadrul şi momentul procesual actual, sens în care, pe fond, se impune a fi respins recursul, cu consecinţa menţinerii hotărârii pronunţate de curtea de apel, ca temeinică şi legală.

În cauză nu s-a formulat răspuns la întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate de partea pârâtă, prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

- sunt nefondate criticile prin care partea pârâtă pretinde incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ce permite casarea, când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii.

În dezvoltarea criticii, partea susţine că instanţa de apel nu a motivat, cu respectarea cerinţelor prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., considerentele ce au stat la baza respingerii solicitării de anulare a sentinţei primei instanţe, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, soluţie ce se impunea instanţei de apel, justificat de faptul nemotivării de către prima instanţă a argumentelor pentru care nu a reţinut ca fiind incidente asupra raportului de despăgubire dedus judecăţii normele de drept relative la vinovăţia comună, prevăzute de art. 1371 C. civ. şi art. 14 O.U.G. nr. 54/2016.

Afirmă partea pârâtă că aplicarea normelor de drept substanţial arătate fundamenta apărarea prin care a pretins angajarea răspunderii autorului accidentului rutier (intervenient forţat, în litigiul pendinte) doar pentru partea sa de prejudiciu, nu şi pentru aceea ce incumbă victimelor, iar înlăturarea de către prima instanţă a acestei apărări semnifică, în opinia sa, soluţionarea procesului fără a se intra în cercetarea fondului cauzei, în înţelesul art. 480 alin. (3) C. proc. civ. şi, deopotrivă, încălcarea dreptului la apărare prevăzut de art. 13 C. proc. civ. şi a dreptului la un proces echitabil, prevăzut art. 6 CEDO.

Contrar susţinerilor părţii pârâte, considerentele hotărârii recurate expun motivele pentru care instanţa de apel, a găsit neîntemeiat motivul de apel prin care a cerut anularea sentinţei primei instanţe, pentru argumentele arătate.

Anume, instanţa de apel a statuat, explicit, că sentinţa apelată de partea pârâtă respectă exigenţele relative la motivare, prevăzute de art. 425 C. proc. civ., expunând, sintetic, raţionamentul pe care s-a fundamentat soluţia de admitere a cererii de acordare de daune materiale şi morale părţii reclamante, precizând şi că anularea sentinţei poate fi dispusă doar în cazurile anume prevăzute de art. 480 alin. (3) C. proc. civ., ce nu se identifică şi nu pot fi reţinute în privinţa judecăţii de primă instanţă din procesul pendinte în raport de argumentele invocate.

De altminteri, prin recurs, partea pârâtă pretinde, pentru aceleaşi argumente, caracterul contradictoriu al considerentelor hotărârii recurate ce expun motivele ce au stat la baza înlăturării şi de către instanţa de apel a apărării privitoare la culpa comună, apreciind că atâta timp cât s-a reţinut că victimele accidentului nu au respectat obligaţia de a circula conform regulilor prevăzute de art. 72 din O.U.G. nr. 195/2002, instanţa de apel ca, de altminteri, şi prima instanţă, aveau a reţine atât culpa conducătorului auto, cât şi culpa victimelor în producerea prejudiciului moral a cărui reparaţie se pretinde de partea reclamantă în procesul pendinte.

Astfel formulată, critica nu pune în discuţie nemotivarea ori motivarea contradictorie a hotărârilor pronunţate de instanţele de fond, cum eronat pretinde partea pârâtă, ci corectitudinea raţionamentului logico-judiciar pe baza căruia judecătorii fondului au stabilit că revine doar conducătorului auto culpa exclusivă în producerea faptului păgubitor, respectiv, că nu poate fi reţinută şi culpa victimelor în producerea faptei ilicite, motiv pentru care această critică urmează a fi examinată în cadrului motivului de recurs bazat pe nelegalitate, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în cadrul căruia, de altminteri, a fost reiterată.

În fine, subsumat motivului de recurs bazat pe nemotivare, partea pârâtă critică şi considerentele hotărârii recurate ce au fundamentat majorarea cuantumului despăgubirii morale acordate părţii reclamante, apreciind că soluţia este greşită, întrucât, în privinţa acestui tip de despăgubire, soluţia putea fi argumentată strict prin prisma art. 22 alin. (1) lit. c) din Norma ASF nr. 39/2016, adică în conformitate cu punctajul publicat de către ASF pe site-ul propriu - Ghid pentru soluţionare daunelor morale, care este alcătuit de practica judiciară în materie.

Nici această critică nu poate fi primită, întrucât ignoră împrejurarea că motivele de recurs prevăzute de art. 488 C. proc. civ., inclusiv cel bazat pe nemotivare, căruia îi este subordonată, trebuie să se fundamenteze pe considerentele ce sunt expuse de judecători în cuprinsul hotărârii recurate, nu pe considerente absente, ce, în opinia părţii, ar fi trebuit, dar nu au fost reţinute şi expuse de către judecători.

Pe de altă parte, critica nu poate fi primită, deoarece, prin conţinut, nu pune în discuţie viciul nemotivării (hotărârea recurată cuprinzând, de altminteri, considerentele necesare privitoare la această chestiune litigioasă, ignorate de partea pârâtă), ci însăşi legalitatea hotărârii [urmând a fi analizată, de asemenea, în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ..], cât timp se pretinde săvârşirea de către judecători a unei greşeli de judecată cu ocazia stabilirii daunelor morale, anume prin luarea în considerare a unor criterii de cuantificare, apreciate a fi subiective, altele decât acelea prevăzute în Ghidul de evaluare a daunelor morale, elaborat în aplicarea art. 22 alin. (1) lit. c) din Norma ASF nr. 39/2016.

- sunt nefondate criticile prin care partea pârâtă pretinde incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce permite casarea, când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, indicate a fi art. 1371 C. civ. şi art. 14 din O.U.G. nr. 54/2016 prin coroborare cu art. 72 din O.U.G. nr. 195/2002, art. 1393 C. civ. şi art. 22 alin. (1) lit. c) din Norma ASF nr. 39/2016.

În dezvoltarea criticii, partea pretinde că instanţele de fond au statuat, eronat, că responsabilitatea reparării prejudiciul a cărui reparaţie se solicită în procesul pendinte este doar în sarcina intervenientului forţat, în calitate de conducător al ansamblului auto care a accidentat victimele.

Aceasta, întrucât, la rândul lor, victimele, în calitate de pietoni, nu au respectat obligaţia de a se deplasa pe acostamentul din partea stângă a drumului, în direcţia lor de mers, prevăzută de art. 72 din O.U.G. nr. 195/2002, situaţie ce impunea a se reţine şi culpa acestora în producerea prejudiciului.

Norma de drept prevăzută de art. 1371 alin. (1) din C. civ., cu denumirea marginală Vinovăţia comună. Pluralitatea de cauze, ce a făcut obiectul interpretării prin decizia nr. 12/2016 a Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al instanţei supreme, pretins încălcată, prevede următoarele: În cazul în care victima a contribuit cu intenţie sau din culpă la cauzarea ori la mărirea prejudiciului sau nu le-a evitat, în tot sau în parte, deşi putea să o facă, cel chemat să răspundă va fi ţinut numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o.

În acelaşi sens statuează şi norma de drept prevăzută de art. 14 din O.U.G. nr. 54/2016 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţelor persoane prin accidente de vehicule şi de tramvaie.

Normele de drept menţionate devin incidente asupra unui raport juridic de despăgubire, doar în ipoteza pe care acestea o enunţă, anume în cazul în care victima a contribuit cu intenţie sau din culpă la cauzarea ori la mărirea prejudiciului sau nu le-a evitat.

Acest fapt impune identificarea, în persoana victimei, a unei conduite culpabile ce a determinat/favorizat/acceptat săvârşirea faptei ilicite ce a cauzat prejudiciul a cărui reparaţie se pretinde.

Or, evaluând probatoriile administrate, instanţele de fond au reţinut că fapta imputată victimelor, aceea de a nu se fi deplasat pe trotuar şi nici pe acostamentul din stânga, ci pe cel din dreapta al drumului, în direcţia lor de mers, contrar prevederilor art. 72 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, nu verifică ipotezele prevăzute de normele de drept mai sus descrise.

Aceasta, în considerarea faptului că deplasarea pe acostamentul din partea dreaptă a drumului din apropierea casei, în direcţia lor de mers a fost impusă victimelor de împrejurarea că trotuarul era dezafectat pe o lungime de 1,90 m, urmare a lucrărilor de modernizare a reţelei electrice de joasă tensiune în mun. Salonta, zona de Sud-Est, ce efectuau la acel moment, respectiv, a faptului că victimele, prin conduita imputată, în raport de dinamica producerii evenimentului rutier, nici nu au contribuit şi nici nu puteau evita să fie accidentate de vehiculul condus de intervenientul forţat.

De altminteri, examinând această critică, astfel cum a fost dezvoltată şi prin recurs, adiţional, se constată că partea pârâtă ignoră conţinutul concret al faptei ilicite, astfel cum acesta a fost stabilit la judecata în fond a cauzei, urmare a evaluării probatoriilor.

Rezultă, potrivit constatărilor de fapt ale instanţelor de fond, că victimele nu au fost acroşate şi accidentate de vehiculul condus de intervenientul forţat în considerarea prezenţei lor pe acostamentul din partea dreaptă a drumului, adică pe fâşia de teren laterală situată în afara părţii carosabile, urmare a unei manevre săvârşite de conducătorul auto, conformă sau nu cu obligaţiile prevăzute în sarcina sa de normele de drept privind circulaţia rutieră.

Dimpotrivă, potrivit acestor constatări, ce nu fac obiectul reevaluării instanţei de recurs în raport de art. 480 alin. (3) C. proc. civ., accidentarea victimelor a fost cauzată de răsturnarea intempestivă a ansamblului auto format din autotractorul şi semiremorca specializată-basculantă, încărcată cu balast stabilizat pe partea dreaptă a drumului, răsturnare ce semnifică fapta ilicită în raport de care s-a verificat la judecata în fond a cauzei, atât conduita conducătorului vehiculului, cât şi a victimelor.

Or, răsturnarea ansamblului auto, astfel cum s-a stabilit prin probatoriile administrate, a avut drept cauză starea de pericol ce a fost creată de către conducătorul ansamblului auto mai sus descris, prin neadaptarea vitezei cu care circula, anterior întâlnirii victimelor şi fără vreo legătură cu conduita acestora.

Anume, rezultă că răsturnarea ansamblului auto a fost provocată de omisiunea conducătorului auto de a reduce viteza de deplasare, de 60 Km/h, sub viteza minimă de răsturnare în curbă, de 30 Km/h, în condiţiile accesării curbei deosebit de periculoase la stânga existentă în zonă, anterior întâlnirii victimelor, cercetările evidenţiind o distanţă semnificativă ce a fost parcursă de ansamblul auto între momentul ivirii stării de pericol şi momentul răsturnării sale, de aproximativ 50 m, ce corespunde cu distanţa de derapare/frânare.

Sub acest aspect este relevantă şi tipologia leziunilor de violenţă descrise în actele medicale, ce subliniază că au fost produse prin lovire şi, îndeosebi, prin comprimare şi frecare la sol, ca urmare a strivirii, consecinţa răsturnării peste victime a ansamblului auto şi a încărcăturii transportate.

În atare condiţii factuale, susţinerile părţii pârâte potrivit cărora prezenţa victimelor pe acostamentul drumului, indiferent pe ce parte a acestuia şi irelevant că acestea staţionau ori se deplasau, ar fi cauzat ori ar fi favorizat răsturnarea ansamblului auto de către conducătorul acestuia şi, implicit, producerea prejudiciului, se dovedeşte contrară unui raţionament logic.

Aşa fiind, corect instanţele de fond au statuat că nu poate fi imputată victimelor nicio culpă în legătură cu săvârşirea faptei ilicite ce a generat prejudiciului moral a cărui reparaţie se pretinde în procesul pendinte, cu consecinţa înlăturării apărării părţii pârâte pe temeiul art. 1371 C. civ. şi art. 14 din O.U.G. nr. 54/2016.

Subsumat acestei criticii de nelegalitate, partea pârâtă susţine şi că instanţele de fond, printr-o greşita interpretare şi aplicare a art. 1393 C. civ., au omis să deducă din suma de 3006,64 RON, acordată cu titlu de despăgubiri materiale, suma de bani ce s-ar fi cuvenit părţii reclamante cu titlu de ajutor social de înmormântare, apreciind că, din perspectiva aplicării normei de drept, nu prezintă relevanţă dacă această sumă a fost sau nu încasată.

Cu titlu prealabil, se impune menţiunea că art. 1392 C. civ. stipulează că persoana care a făcut cheltuieli pentru înmormântare, în caz de deces al victimei, are dreptul la înapoierea lor de la cel care răspunde pentru fapta ce a prilejuit aceste cheltuieli.

Cât priveşte ajutorul de deces, este de observat că se poate acorda în condiţiile şi persoanelor prevăzute de art. 97 din Legea nr. 72/2016 privind sistemul de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocaţilor.

Norma de drept prevăzută la art. 1393 alin. (1) C. civ., pretins încălcată, statuează următoarele: Dacă în cadrul asigurărilor sociale s-a recunoscut dreptul la un ajutor sau la o pensie, reparaţia este datorată numai în măsura în care paguba suferită prin vătămare sau moarte depăşeşte ajutorul ori pensia.

În speţă, constatările de fapt ale instanţelor de fond, care, astfel cum s-a arătat anterior, nu fac obiect al controlului exercitat de instanţa de recurs, relevă că partea reclamantă nu a solicitat/obţinut plata vreunui ajutor de deces pentru cele două victime, în considerarea recunoaşterii unui astfel de drept, pe temeiul legii speciale menţionate.

În atare condiţii, în privinţa acestei pretenţii era incidentă norma de drept prevăzută art. 1392 C. civ., ce impunea obligarea părţii răspunzătoare pentru fapta ce a prilejuit cheltuielile de înmormântare, sens în care, corect instanţele de fond, observând că nu se poate reţine, în raport de probatoriile administrate, că partea reclamantă ar urmări o dublă reparaţie, a dispus obligarea părţii pârâte la plata acestor cheltuieli.

În fine, partea pârâtă pretinde incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sub motiv că instanţa de apel a folosit în operaţiunea de cuantificare a daunelor morale criterii subiective, nu obiective, ignorând că era ţinută să examineze această pretenţie, exclusiv, prin raportare la punctajul elaborat în baza art. 22 alin. (1) lit. c) din Norma ASF nr. 39/2016, publicat sub forma unui Ghid pentru soluţionare a daunelor morale, ce este întocmit pe baza practicii judiciare apărute în această materie.

Contrar susţinerilor părţii pârâte, raportul juridic de despăgubire dedus judecăţii este supus, astfel cum corect s-a statuat la judecata în fond a cauzei, normelor de drept relative la repararea prejudiciului în cazul răspunderii civile delictuale, prevăzute de art. 1381 şi urm. din C. civ., în general, a prejudiciului nepatrimonial (art. 1391 C. civ.), în particular.

În aplicarea normelor de drept civil menţionate, în operaţiunea de cuantificare a daunelor morale, instanţele de judecată au a examina criteriile deja create pe cale jurisprudenţială în această materie, după caz, au a crea criterii noi, adecvate, în acord cu particularităţile cauzelor deduse în concret judecăţii, criterii ce sunt preluate, astfel cum afirmă şi partea pârâtă, în ghidul întocmit pentru uzul societăţilor de asigurări, ca instrument de lucru.

Din cuprinsul art. 22 din Norma ASF nr. 39/2016, cu denumirea marginală Vătămările corporale sau decesul, rezultă că acest text de lege reglementează modalitatea de stabilire a despăgubirilor de asigurător şi partea prejudiciată, pe cale amiabilă, prevăzând la criteriile ce urmează a fi avute în vedere în acest scop de către asigurător pentru diferitele tipuri de despăgubiri, printre care şi daunele morale [cu privire la care se arată că se vor evalua de asigurător pe baza punctajului comunicat de către Institutul Naţional de Medicină Legală şi publicat de către A.S.F. pe site-ul propriu, precum şi a altor documente justificative ce particularizează cazul. - art. 22 alin. (1) lit. c) teza I)].

În atare condiţii, partea pârâtă pretinde, greşit, că instanţele de fond erau ţinute să respecte în operaţiunea de cuantificare a daunelor morale acordate părţii reclamante, exclusiv, criteriile prevăzute în ghidul/punctajul la care face trimitere art. 22 alin. (1) lit. c) din Norma ASF nr. 39/2016, susţinere, de altminteri, contradictorie, cât timp afirmă, că aceste documente sunt întocmite prin înserarea criteriilor de cuantificare consacrate în practica judecătorească.

În speţă, se observă că instanţa de apel a învederat că atât Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cât şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au statuat că instanţele au a judeca în echitate în această materie, cu respectarea criteriilor de cuantificare create pe cale jurisprudenţială, precum: consecinţele negative suferite pe plan fizic şi psihic de persoana îndreptăţită, intensitatea cu care au fost percepute de aceasta consecinţele vătămării, modul în care consecinţele au fost resimţite în plan familial şi social, cu luarea în considerare a circumstanţelor particulare ale cauzelor deduse în concret judecăţii şi cu respectarea principiului proporţionalităţii.

S-a evidenţiat că suma acordată cu titlu de daune morale trebuie să se constituie într-o compensaţie adecvată de natură să-şi atingă scopul urmărit, acela de alinare a durerii încercate de persoanele prejudiciate prevăzute la art. 1391 alin. (2) C. civ. prin moartea celor apropiaţi (cerinţă impusă de principiul proporţionalităţii), fiind unanim acceptat că repararea propriu-zisă a unor astfel de prejudicii este dificilă.

În examinarea şi aplicarea criteriilor jurisprudenţiale menţionate, instanţa de apel a apreciat că se impune reevaluarea cuantumului daunelor morale acordate de prima instanţă argumentat de faptul că deşi, de principiu, gradul apropiat de rudenie prezumă suferinţa ce este provocată unei persoane de pierderea copilului, a mamei şi a nepoatei, în cauza pendinte, se impune a se avea în vedere şi legăturile afective puternice existente între partea reclamantă şi victime, ale căror decese au fost de natură să provoace suferinţe de o intensitate sporită.

Instanţa de apel a reţinut că circumstanţele particulare ale cauzei relevă faptul că pentru reclamanţii A. şi B., părinţii victimei minore, F., pierderea, într-o manieră atât de violentă, a unicului copil în vârstă de doar de un an şi patru luni, le-a provocat acestora o durere devastatoare, ce nu poate înceta curând. În privinţa reclamantei A., a reţinut că suferinţa a fost de o intensitate distrugătoare în condiţiile cea de-a doua victimă, majoră, era mama sa, G., (în vârstă de 57 de ani). Totodată, a statuat că şocul emoţional a fost extrem de puternic şi în ceea ce-l priveşte pe reclamantul C. care şi-a pierdut în accident mama şi nepoata. În concluzie, în considerarea legăturilor afective existente între membrii familiei Otvos, instanţa de apel a apreciat ca fiind extrem de grave, intens resimţite şi de lungă durată consecinţele negative de ordin psihic produse reclamanţilor menţionaţi pierderea celor două rude apropiate.

Cât priveşte critica părţii pârâte potrivit căreia instanţa de apel a omis examinarea practicii judiciare în materia daunelor morale, ghidându-se după criterii subiective, nu obiective, se constată că nu este dezvoltată, partea neindicând, în concret, care sunt deciziile de speţă la care face trimitere ori criteriile a căror examinare de către instanţa de apel, dacă ar fi fost făcută, ar fi avut o înrâurire decisivă asupra soluţiei pronunţate.

Ca atare, formulată fiind în termeni generali, fără indicarea, în concret, a criteriilor jurisprudenţiale obiective omise din examinare de către instanţa de apel, instanţa de recurs este în imposibilitate de a exercita controlul judiciar sub acest aspect.

Nici indicarea deciziei de speţă nr. 422/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă nu impune o altă concluzie, cât timp soluţia casării dispusă prin respectiva decizie a fost determinată de omisiunea examinării motivului de apel prin care partea pârâtă a indicat în mod concret decizii de speţă (nr. 110/22.03.2013 a Curţii de Apel Bucureşti, nepublicată, respectiv, nr. 1617/2014, nr. 2.075/2015, nr. 900/2015 şi nr. 2431/2015 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă), ce ar fi fost relevante din perspectiva soluţiei date în apel dacă ar fi fost examinate, argumentat de faptul că erau pronunţate în pricini similare, decizii de speţă care, subsumate criteriului jurisprudenţial, au fost invocate de parte, cu respectarea cerinţei relative la motivare, şi ca motiv de recurs.

Spre deosebire, în procesul pendinte, astfel cum s-a arătat anterior, partea pârâtă nu a dezvoltat prin recurs o astfel de critică, concretă, ci s-a rezumat să pretindă, în termeni generali, că instanţa de apel nu a respectat criteriul jurisprudenţial şi să susţină, fără a combate în vreun mod, că alegerea de către instanţa de apel a criteriilor de cuantificare a daunelor morale examinate a fost arbitrară.

Aşa fiind, pentru considerentele arătate Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta D. S.A. împotriva deciziei nr. 125/A din 2 februarie 2022 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 februarie 2023.