Property vindication barred by res judicata: material error exception excludes legal misapplication in special appeal

Şedinţa publică din data de 6 octombrie 2022

Asupra contestaţiei în anulare de faţă, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin decizia nr. 195 din 2 februarie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2017, a fost admis recursul declarat de pârâta A. împotriva deciziei nr. 2039 A din 17 decembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

A fost casată decizia şi sentinţa nr. 185 SC din 5 februarie 2019 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi respinsă acţiunea, ca inadmisibilă.

A fost obligată intimata - reclamantă B. la plata sumei de 13.569 RON cheltuieli de judecată în recurs şi apel către recurentă.

2. Contestaţia în anulare formulată în cauză

Împotriva acestei hotărâri a promovat contestaţie în anulare contestatoarea B., încadrată în drept în ipoteza prevăzută de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor cererii, contestatoarea a arătat, în esenţă, că instanţa de recurs motivează decizia contestată în raport de considerentele deciziei civile nr. 1217/2004, pentru a respinge acţiunea în revendicare a contestatoarei ca fiind inadmisibilă.

În fapt, decizia nr. 1217/2004 nu are autoritate de lucru judecat în raport cu cererea în revendicare din prezenta cauză, deoarece nu este îndeplinită condiţia de triplă identitate.

În fapt, considerentele deciziei nr. 1217/2004 încalcă autoritatea de lucru judecat a celor două titluri de proprietate, a căror comparare o cere în prezenta cauză.

Considerentele cu privire la faptul că "fiecare dintre părţi are dreptul la câte 1/2 din dreptul de proprietate asupra imobilului în cauză", precum şi "Reclamanta nu are dreptul de proprietate exclusivă asupra imobilului în cauză, ci doar asupra cotei de 1/2" din decizia nr. 1217/2014 exced cadrului procesual din prezenta speţă şi nu pot intra în puterea lucrului judecat.

Este important de observat faptul că astfel de considerente vin să încalce chiar autoritatea de lucru judecat a celor două hotărâri judecătoreşti care reprezintă titlurile de proprietate ale părţilor.

Instanţa de recurs, din eroare, a reţinut faptul că aceste menţiuni din considerentele deciziei nr. 1217/2004 ar avea autoritate de lucru judecat, fapt ce a condus la pronunţarea unei hotărâri nelegale, a cărei anulare o solicită.

În concluzie, solicită admiterea contestaţiei în anulare.

3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând contestaţia în anulare, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:

Prin cererea dedusă judecăţii contestatoarea B. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 195 din 2 februarie 2022 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2017, invocând, ca temei de drept al contestaţiei, dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., conform cărora, hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale.

Ipoteza prevăzută la art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. vizează doar erorile materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, pentru verificarea cărora nu este însă necesară o reexaminare ori o reapreciere a probelor administrate în cauză sau o verificare a modului de interpretare şi de aplicare a legii de drept substanţial sau procedural (cum se pretinde în prezenta contestaţie).

Contestaţia în anulare specială este o cale extraordinară de atac, de retractare, iar în contextul acesteia, noţiunea de greşeală materială nu trebuie interpretată extensiv, astfel că, pe această cale, nu pot fi valorificate greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a faptelor ori a unor dispoziţii legale, aşa cum solicită contestatoarea.

În speţă, aşa cum se poate observa din conţinutul contestaţiei în anulare cu privire la acest motiv de contestaţie, se pune în discuţie modul în care instanţa de recurs a reţinut, în speţă, autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 1217/2004, ca fiind rezultatul unei greşeli materiale, susţinând că instanţa de recurs a reţinut greşit că decizia nr. 1217/2004 are autoritate de lucru judecat în raport cu cererea în revendicare din prezenta cauză.

Se constată că, prin hotărârea criticată, instanţa de recurs a apreciat că " ...în prezenta cauză, reclamanta intimată B. a învestit pentru a doua oară instanţa de judecată cu acţiunea în revendicare a imobilului situat în Bucureşti, str. x, îndreptată împotriva aceleiaşi pârâte, A., prevalându-se de acelaşi titlu de proprietate (reprezentat de decizia nr. 239/A/23.03.1999 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă), elemente care au constituit deja obiect al judecăţii, în dosarul nr. x/2004, finalizat prin pronunţarea deciziei nr. 1217/A/2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi de litigii de muncă.."

Susţinând că instanţa de recurs a dezlegat greşit acest aspect, contestatoarea invocă, practic, o greşeală de judecată. O asemenea greşeală nu se încadrează însă în ipotezele pentru care legea permite remedierea lor pe calea contestaţiei în anulare şi care au în vedere exclusiv erorile ce ţin de judecata formală şi nu de fond a recursului.

Aprecierile făcute de instanţa de recurs asupra interpretării unor dispoziţii legale şi a probelor administrate în cauză nu intră în categoria "greşelilor materiale", astfel definite de textul legal incident în materia contestaţiei în anulare speciale.

Prin urmare, criticile contestatoarei formulate în susţinerea motivului de contestaţie în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., în sensul că instanţa de recurs a reţinut greşit incidenţa, în speţă, a autorităţii de lucru judecat a deciziei nr. 1271/2004, nu se circumscriu unor erori materiale în sensul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., care vizează aspecte formale ale judecăţii şi care trebuie să fie evidente şi săvârşite de instanţă ca urmare a omiterii sau a confundării unor elemente sau date materiale din dosarul cauzei, ci reprezintă, de fapt, nemulţumirea acesteia cu privire la soluţia pronunţată de instanţa de recurs, nefiind posibil ca astfel de aspecte să fie repuse în discuţie în prezenta cale extraordinară de atac.

Pentru aceste considerente, având în vedere că motivele formulate de contestatoare nu se încadrează în cele prevăzute expres şi limitativ de dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., invocate ca temei de drept, Înalta Curte, în temeiul art. 508 C. proc. civ., urmează a respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare.

În aplicarea dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ., va obliga pe contestatoarea B. la plata sumei de 2.500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, către intimata A., conform dovezilor de plată depuse la dosar, constând în onorariul de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea B. împotriva deciziei nr. 195 din 2 februarie 2022 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2017.

Obligă pe contestatoare la plata sumei de 2.500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, către intimata A..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 octombrie 2022.