Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1773/2022 AI generated

Loan repayment appeal dismissed as unfounded, upholding obligation to pay €110,000 principal, interest, and costs

Case Number Decizia nr. 1773/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the debtor's appeal as unfounded, affirming the appellate court's final judgment that ordered the debtor to repay a €110,000 loan principal plus legal interest and to pay approximately RON 4,760 in litigation costs. The dispute centered on a private-signed loan agreement, with the debtor challenging the evidentiary value of a handwritten note allegedly evidencing a partial repayment and arguing that the loan contract failed to meet statutory formal requirements for unilateral monetary obligations. The Court held that the lower instances correctly applied the principles of free assessment of evidence and the scope of appeal, ruling that the contested note did not constitute a valid "commencement of written proof" under Art. 310 of the Code of Civil Procedure, and that the loan contract validly satisfied the "good and approved for" requirement under Art. 275; consequently, the debtor's arguments regarding new exceptions and res judicata were deemed inadmissible or withdrawn.

Legislator headnote

AI generated

art. 2495 din C. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 310 alin. (1) C. proc. civ, art. 310 alin. (3) C. proc. civ, art. 275 alin. (1) C. proc. civ, art. 493 C. proc. civ; Loan repayment appeal dismissed as unfounded, upholding obligation to pay €110,000 principal, interest, and costs: The dispute centered on a private-signed loan agreement, with the debtor challenging the evidentiary value of a handwritten note allegedly evidencing a partial repayment and arguing that the loan contract failed to meet statutory formal requirements for unilateral monetary obligations. The Court held that the lower instances correctly applied the principles of free assessment of evidence and the scope of appeal, ruling that the contested note did not constitute a valid "commencement of written proof" under Art. 310 of the Code of Civil Procedure, and that the loan contract validly satisfied the "good and approved for" requirement under Art. 275; consequently, the debtor's arguments regarding new exceptions and res judicata were deemed inadmissible or withdrawn.

Keywords

AI generated
repayment of loan principal debt civil judgment value in dispute order to pay monetary debt

Cited Legislation

AI generated
art. 2495 din C. civ
2164 şi art. 2495 din C. civ., precum şi prevederile art.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâtul susţine, în esenţă, că înscrisul de la fila x, în care este menţionată data de 31 mai 2017 şi 43.360 are valoare juridică ca început de probă scrisă, încadrându-se în prevederile art.
art. 310 alin. (1) C. proc. civ
civ., pârâtul susţine, în esenţă, că înscrisul de la fila x, în care este menţionată data de 31 mai 2017 şi 43.360 are valoare juridică ca început de probă scrisă, încadrându-se în prevederile art. 310 alin. (1) C. proc. civ.
art. 310 alin. (3) C. proc. civ
civ., pârâtul susţine, în esenţă, că înscrisul de la fila x, în care este menţionată data de 31 mai 2017 şi 43.360 are valoare juridică ca început de probă scrisă, încadrându-se în prevederile art. 310 alin.
art. 275 alin. (1) C. proc. civ
Contrar însă susţinerilor din recurs, instanţa de apel nu a avut a analiza, îndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 275 alin. (1) C. proc. civ.
art. 493 C. proc. civ
Cauza a fost supusă procedurii de regularizare, nefiind întocmit raportul de admisibilitate faţă de data iniţială a dosarului, 28 decembrie 2020, ulterioară datei de 21 decembrie 2018, când au fost abrogate dispoziţiile art. 493 C. proc. civ.
art. 275 C. proc. civ
310 şi art. 275 C. proc. civ., critici ce pot fi subscrise motivului de casare prevăzut de art.
art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ
civ., critici ce pot fi subscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., iar nu a ipotezei prevăzute de pct.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Main ground for the dismissal of the appeal as unfounded, cited in the conclusion preceding the operative orders.

art. 453 C. proc. civ.

Procedural rule applied in the dispositive to impose the obligation to pay litigation costs.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 6 octombrie 2022

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la 17 noiembrie 2020 pe rolul Tribunalul Braşov, secţia I civilă sub nr. dosar x/2020, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând instanţei ca, în urma probelor ce se vor administra, să pronunţe o sentinţă prin care să oblige pârâtul să îi restituie suma de 110.000 Euro, pe care i-a acordat-o cu titlu de împrumut, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestei sume, începând cu data de 16.08.2019 şi până la achitarea întregii datorii, să instituie, în favoarea sa, un drept de retenţie asupra următoarelor imobile ale pârâtului: imobilul cu destinaţia de apartament, situat în municipiul Braşov, Bulevardul x, înscris în cartea funciară x (vechea carte funciară x) şi terenul aferent acestuia, înscris în cartea funciară nr. x Braşov, şi imobilul spaţiu cu altă destinaţie, situat în municipiul Braşov, strada x, nr. 53, înscris în cartea funciară nr. x (vechea carte funciară x Braşov), şi să îl oblige pe pârât la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 2158, art. 2164 şi art. 2495 din C. civ., precum şi prevederile art. 451-544 din C. proc. civ.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Braşov

Prin sentinţa civilă nr. 133/S din 14 iunie 2021, Tribunalul Braşov, secţia I civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B. şi, în consecinţă, acesta a fost obligat să restituie reclamantei suma de 110.000 Euro, respectiv echivalentul în RON al acestei sume la data efectuării plăţii, dobânda legală aferentă debitului principal indicat, începând cu data de 16 august 2019 şi până la data plăţii acestui debit. Au fost respinse restul pretenţiilor formulate de partea reclamantă.

A mai fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 10.835,50 RON cu titlu de cheltuieli parţiale de judecată.

Împotriva acestei hotărâri şi împotriva încheierii de şedinţă din 28 mai 2021a declarat apel principal pârâtul B., iar reclamanta A. a formulat apel incident împotriva sentinţei primei instanţe.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Târgu Braşov

Prin decizia nr. 1655/Ap din 15 decembrie 2021 a Curţii de Apel Braşov, secţia I civilă au fost dispuse următoarele:

A fost respins, ca nefondat, apelul principal declarat de pârât împotriva încheierii din 28 mai 2021 şi a sentinţei civile nr. 133/S din 14 iunie 2021, pronunţate de Tribunalul Braşov, secţia I civilă.

A fost admis apelul incident formulat de reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 133/S din 14 iunie 2021, pronunţate de Tribunalul Braşov, secţia I civilă, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a obligat pe pârât să achite reclamantei suma de 15.975 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în faţa primei instanţe.

Au fost menţinute restul dispoziţiilor.

A fost obligat pârâtul să achite reclamantei suma de 8.947 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, în apel.

4. Recursul exercitat în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Braşov a declarat recurs pârâtul B..

În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâtul susţine, în esenţă, că înscrisul de la fila x, în care este menţionată data de 31 mai 2017 şi 43.360 are valoare juridică ca început de probă scrisă, încadrându-se în prevederile art. 310 alin. (1) C. proc. civ. - "Se socoteşte început de dovadă scrisă orice scriere, chiar nesemnată şi nedatată, care provine de la o persoană căreia acea scriere i se opune..." - şi în condiţiile în care s-ar fi admis proba cu interogatoriul reclamantei, probă pe care a solicitat-o atât prin întâmpinare, cât şi în apel şi care ar fi fost de natură să ducă la dezlegarea pricinii.

Astfel, instanţele ar fi trebuit să fie de acord cu interogatoriul reclamantei şi reclamanta ar fi putut să recunoască suma real împrumutată şi data la care a împrumutat această sumă.

Arată că înscrisul de la fila x este un început de dovadă scrisă care emană de la reclamantă, fiind făcut pe plicul în care au fost înmânaţi banii şi reprezintă suma şi data predării, iar acest fapt, coroborat recunoaşterea reclamantei şi/sau cu extrasele de cont ale reclamantei de la acea dată, pot schimba înscrisul într-o probă, îndeplinind cerinţele art. 310 alin. (3) C. proc. civ., conform cărora "Începutul de dovadă scrisă poate face dovada între părţi numai dacă este completat prin alte mijloace de probă, inclusiv prin proba cu martori ori prin prezumţii".

Trebuie avut în vedere că nici înscrisul doveditor pe care partea reclamantă 1-a invocat în susţinerea pretenţiilor pe care le-a formulat nu îndeplineşte cerinţele legale instituite de dispoziţiile art. 275 alin. (1) C. proc. civ., care stipulează "înscrisul sub semnătură privată, prin care o singură parte se obligă către o alta să îi plătească o sumă de bani sau o cantitate de bunuri fungibile, trebuie să fie în întregime scris cu mâna celui care îl subscrie sau cel puţin ca, în afară de semnătură, să fie scris cu mâna sa "bun şi aprobat pentru...", cu arătarea în lit. a) sumei sau a cantităţii datorate.".

În concluzie, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea, cauzei, spre rejudecare, instanţei de apel.

5. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţiile insuficientei timbrări şi nulităţii recursului, pentru neîncadrarea criticilor în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Recurentul-pârât a formulat răspuns la întâmpinare prin care a cerut înlăturarea apărărilor părţii adverse şi admiterea recursului, invocând noi critici de recurs, ce vizează, în esenţă, lipsei de interes a intimatei-reclamante în promovarea şi susţinerea cererii având ca obiect obţinerea unui titlu executoriu în sensul obligării pârâtului la plata sumei în cuantum de 110.000 Euro şi efectul negativ al autorităţii de lucru judecat faţă de soluţia de admitere a executării silite în baza aceluiaşi titlu - contractul de împrumut din litigiu.

6. Procedura în faţa Înaltei Curţi

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 9 februarie 2022 şi a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 4, astfel cum reiese din fişa Ecris.

Cauza a fost supusă procedurii de regularizare, nefiind întocmit raportul de admisibilitate faţă de data iniţială a dosarului, 28 decembrie 2020, ulterioară datei de 21 decembrie 2018, când au fost abrogate dispoziţiile art. 493 C. proc. civ.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reţine următoarele:

Recurentul a invocat încălcarea prevederilor art. 310 şi art. 275 C. proc. civ., critici ce pot fi subscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., iar nu a ipotezei prevăzute de pct. 8 invocate de reclamant, însă nu au fost dezvoltate critici concrete care să atingă sau să combată raţionamentul pe care instanţa de apel şi-a fundamentat soluţia.

Astfel, primul text de lege, art. 310, prevede că:

"1) Se socoteşte început de dovadă scrisă orice scriere, chiar nesemnată şi nedatată, care provine de la o persoană căreia acea scriere i se opune ori de la cel al cărui succesor în drepturi este acea persoană, dacă scrierea face credibil faptul pretins.

(2) Constituie început de dovadă scrisă şi înscrisul, chiar nesemnat de persoana căreia acesta i se opune, dacă a fost întocmit în faţa unui funcţionar competent care atestă că declaraţiile cuprinse în înscris sunt conforme celor făcute de acea persoană.

(3) Începutul de dovadă scrisă poate face dovada între părţi numai dacă este completat prin alte mijloace de probă, inclusiv prin proba cu martori ori prin prezumţii.".

Cu alte cuvinte, pentru a fi apreciat ca început de dovadă scrisă, scrierea trebuia să provină de la partea căreia i se opune, în cazul de faţă - reclamanta, sau, în cazul în care înscrisul nu este semnat, acesta poate fi întocmit şi de un funcţionar competent care atestă că declaraţiile cuprinse în înscris sunt conforme celor făcute de persoana căreia i se opune înscrisul.

Raportând dispoziţia legală la înscrisul apreciat de pârât ca început de dovadă scrisă, instanţa de apel a reţinut că "înscrisul de la fila x, în care este menţionată data de 31.05.2017 şi 43.360 nu are nicio valoare juridică. Nu rezultă de la cine emană, ce reprezintă data menţionată şi cifrele înscrise".

Prin urmare, instanţa de apel a constatat lipsa unui început de dovadă scrisă. Fără a combate argumentele instanţei de apel recurentul-pârât susţine că înscrisul de la fila x este un început de dovadă scrisă care emană de la reclamantă, fiind făcut pe plicul în care a fost înmânaţi banii şi reprezintă suma şi data predării, iar acest fapt, coroborat cu recunoaşterea reclamantei şi/sau cu extrasele de cont ale reclamantei de la acea dată, pot schimba înscrisul într-o probă, îndeplinind cerinţele art. 310 alin. (3) C. proc. civ.

Or, criticile referitoare la valoarea probantă pe care judecătorii din apel au acordat-o înscrisului de la fila x nu sunt veritabile critici de nelegalitate, ci de netemeinicie. Potrivit art. 264 C. proc. civ., aprecierea probelor se face în mod liber, potrivit convingerii instanţei învestite cu o cale devolutivă de atac. Aşa fiind, nu pot reprezenta critici de nelegalitate decât invocarea unor eventuale încălcări ale normelor care interzic sau limitează puterea de apreciere a judecătorului, sau a celor privind admisibilitatea probelor ori administrarea acestora.

În mod asemănător, nu poate cenzura instanţa de recurs, învestită cu o cale extraordinară de atac şi limitată, în demersul său, la aspecte de legalitate, modul în care judecătorii din apel au evaluat poziţia procesuală a pârâtului, pretins oscilantă în ce priveşte sumele împrumutate de la reclamantă şi restituite acesteia.

În consecinţă, instanţa de apel a aplicat corect şi dispoziţiile art. 310 C. proc. civ.

Nici cea de-a doua critică din recurs ce vizează aplicarea greşită a prevederilor art. 275 C. proc. civ., în sensul că înscrisul doveditor pe care partea reclamantă 1-a invocat în susţinerea pretenţiilor pe care le-a formulat nu îndeplineşte cerinţele legale instituite de dispoziţiile art. 275 alin. (1) din C. proc. civ., nu este fondată.

Dispoziţiile art. 275 C. proc. civ. prevăd că:

"1) Înscrisul sub semnătură privată, prin care o singură parte se obligă către o alta să îi plătească o sumă de bani sau o cantitate de bunuri fungibile, trebuie să fie în întregime scris cu mâna celui care îl subscrie sau cel puţin ca, în afară de semnătură, să fie scris cu mâna sa "bun şi aprobat pentru ...", cu arătarea în lit. a) sumei sau a cantităţii datorate.

(2) Când suma arătată în cuprinsul înscrisului este diferită de cea arătată în formula "bun şi aprobat", se prezumă că obligaţia nu există decât pentru suma cea mai mică, chiar dacă înscrisul şi formula "bun şi aprobat" sunt scrise în întregime cu mâna sa de cel obligat, afară numai dacă se dovedeşte în care parte este greşeală sau dacă prin lege se prevede altfel."

Din cele două alineate ale art. 275 reiese ca formula "bun si aprobat pentru …" este cerută în cazul acelor înscrisuri sub semnătură privată care constată obligaţii unilaterale ce au ca obiect plata unei sume de bani sau predarea unor bunuri fungibile.

Contrar însă susţinerilor din recurs, instanţa de apel nu a avut a analiza, îndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 275 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, motivele de apel formulate de pârât au vizat încheierea din 28 mai 2021 (pârâtul solicitând nulitatea absolută a încheierii pentru neindicarea căii de atac şi a termenului de declarare şi greşita decădere a pârâtului din proba cu înscrisuri) şi sentinţa primei instanţe, criticile din apel referindu-se la faptul că prima instanţă nu a analizat, în amănunt, aspectele cauzei deduse judecăţii, fără a arăta însă care aspecte nu au fost analizate, că nu a fost avut în vedere contractul dintre părţi, care este un act sub semnătură privată şi nu unul autentic şi că instanţa de fond a acordat greşit cheltuielile de judecată.

Instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că hotărârea apelată este amplu motivată, prin raportare la dispoziţiile legale incidente, la probele administrate şi la susţinerile părţilor.

A mai reţinut că "apelantul neagă forţa probatorie a contractului de împrumut cu dată certă 17.04.2019", dar că, "în raport cu prevederile art. 273 C. proc. civ., pârâtului îi revenea obligaţia de a face proba contrară, nu reclamantei care s-a prevalat de contractul pe care l-a încheiat cu pârâtul. O astfel de probă nu a fost făcută nici în faţa primei instanţe şi nici în faţa instanţei de apel.".

De asemenea, instanţa de apel a mai apreciat că "înscrisul de la fila x, în care este menţionată data de 31.05.2017 şi 43.360 nu are nicio valoare juridică" şi că "în privinţa extraselor de cont de la filele x, acestea fac dovada achitării sumei de 13.000 euro de către apelant către intimată, anterior promovării cererii de chemare în judecată". Totodată, s-a pronunţat şi asupra motivului de apel ce viza cheltuielile de judecată, respingându-l ca neîntemeiat.

Prin urmare, instanţa de apel a analizat aspectele cu care pârâtul a înţeles să învestească prima instanţă şi care au făcut obiectul criticilor în apel, respectând atât principiul tantum devolutum quantum appellatum (adică nu se devoluează decât ceea ce s-a apelat), cât şi principiul tantum devolutum quantum judicatum (adică nu se devoluează decât ceea ce s-a judecat), respectând dispoziţiile art. 477-479 C. proc. civ., potrivit cărora instanţa de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă.

Ignorând argumentele reţinut de instanţa de apel, recurentul-pârât critică în recurs faptul că actul de împrumut prezentat de reclamantă nu îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 275 C. proc. civ., însă această critică nu poate fi analizată în susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., în contextul în care nu au făcut obiectul analizei în apel întrucât, potrivit art. 494 coroborat cu art. 479 din C. proc. civ., instanţa de control judiciar este ţinută să se pronunţe numai asupra aspectelor de drept care au fost dezlegate de instanţa inferioară, în limitele cererii de apel formulate de pârât.

Pe de altă parte, contrar susţinerilor din recurs, din înscrisul exhibat de reclamantă, contractul de împrumut nr. x din 17 aprilie 2019, redactat la Societatea Civilă de Avocaţi "C.", rezultă că acesta este semnat de ambele părţi, iar împrumutatul, respectiv recurentul-pârât, a semnat cu menţiunea "bun şi aprobat pentru suma de 123.000 euro", fiind îndeplinită astfel cerinţa "bun şi aprobat pentru ...", prevăzută de art. 275 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte examinarea probatoriului administrat şi a modalităţii de interpretare a acestuia, sunt aspecte ce nu pot face obiectul analizei instanţei de recurs, vizând critici de netemeinicie şi nu de nelegalitate a deciziei atacate.

În privinţa motivelor noi de recurs invocate prin răspunsul la întâmpinare, ce vizează, în esenţă, lipsa de interes a intimatei-reclamante în promovarea şi susţinerea cererii având ca obiect obţinerea unui titlu executoriu în sensul obligării pârâtului la plata sumei în cuantum de 110.000 Euro şi efectul negativ al autorităţii de lucru judecat faţă de soluţia de admitere a executării silite în baza aceluiaşi titlu - contractul de împrumut din litigiu, Înalta Curte constată că excepţia lipsei de interes nu a făcut obiectul criticilor din apelul pârâtului.

În conformitate cu dispoziţiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., motivele de casare prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor.

Aşadar, este inadmisibilă pe calea recursului formularea omisso medio a unei critici ce putea fi invocată în faţa instanţei de apel, neputând fi primit motivul de recurs vizând excepţia lipsei de interes, cât timp această critică nu a fost invocată prin motivele de apel.

În ceea ce priveşte efectul negativ al autorităţii de lucru judecat faţă de soluţia de admitere a executării silite în baza aceluiaşi titlu - contractul de împrumut din litigiu, Înalta Curte reţine că aceasta nu a mai fost susţinută, reprezentantul recurentului-pârât precizând, cu ocazia dezbaterilor asupra recursului, că nu o mai invocă, iar pe de altă parte, încheierile prin care se soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite nu pot fi opuse cu autoritate de lucru judecat, deoarece aceste încheieri sunt date într-o procedură necontencioasă şi, ca atare, sunt lipsite de autoritate de lucru judecat, conform art. 535 C. proc. civ.

Pentru toate aceste considerente, în raport cu dispoziţiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de pârât urmează a fi respins, ca nefondat.

În aplicarea dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ., va obliga pe recurentul-pârât B. la plata sumei de 4.760 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, către intimata-reclamantă A., conform dovezilor de plată depuse la dosar, constând în onorariul de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei civile nr. 1655/Ap din 15 decembrie 2021 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă.

Obligă pe recurentul-pârât la plata sumei de 4.760 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, către intimata-reclamantă A..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 octombrie 2022.