Recovery of litigation costs after cross-appeal rendered moot by unstamped main appeals

Şedinţa publică din data de 6 octombrie 2022

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea formulată şi înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureş, secţia I civilă în data de 7 octombrie 2020 sub dosar nr. x/2020, reclamantul A. l-a chemat în judecată pe pârâtul B. solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa: să constate caracterul ilicit al faptei săvârşite de către pârât; să oblige pârâtul la plata sumei de 250.000 RON cu titlu de daune morale către reclamant; să oblige pârâtul la publicarea hotărârii pe care instanţa o va pronunţa într-un ziar de circulaţie naţională; să oblige pârâtul la retragerea postării vătămătoare de pe reţeaua de socializare Facebook şi să oblige pârâtul la plata cheltuielilor de judecată.

La 8 octombrie 2021 reclamantul a depus la dosarul cauzei cerere de modificare a cererii de chemare în judecată prin care a solicitat a se constata caracterul ilicit al faptelor săvârşite de către pârâţi; obligarea pârâţilor B. şi C., în solidar, la plata sumei de 250.000 RON cu titlu de daune morale pentru prejudiciul cauzat reclamantului prin formularea comentariilor de către B. la postarea din data de 26.09.2020 de pe pagina de facebook "Oncesti Necenzurat", respectiv menţinerea acestora de către administratorul paginii amintite dl. C. pentru o perioadă îndelungată de timp; obligarea pârâtului C. la plata sumei de 250.000 RON, cu titlu de daune morale, pentru prejudiciul cauzat reclamantului prin postările din datele de 26.09.2020 şi 22.09.2020 de pe pagina de facebook "Oncesti Necenzurat"; obligarea pârâţilor la publicarea hotărârii care se va pronunţa într-un ziar de circulaţie naţională; obligarea pârâtului C. la retragerea postărilor vătămătoare de pe reţeaua de socializare Facebook şi obligarea pârâţilor, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Timiş

Prin sentinţa civilă nr. 235 din 11 martie 2021, pronunţată de Tribunalul Maramureş, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020, a fost admisă în parte cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B. şi C..

A fost obligat pârâtul B. să achite reclamantului A. suma de 5.000 RON, reprezentând daune morale.

A fost obligat pârâtul C. să achite reclamantului A. suma de 5.000 RON, reprezentând daune morale.

A fost obligat pârâtul C. să înlăture postarea 22.09.2020, ora 16:16 privind reclamantul de pe pagina Facebook denumită Onceşti Necenzurat.

S-a constatat că cererea de înlăturare a comentariului formulat de B. la postarea din 21 iunie 2020 de pe pagina Facebook denumită Onceşti Necenzurat a rămas fără obiect.

S-a respins cererea de publicare a prezentei hotărâri într-un ziar de circulaţie naţională.

S-a respins în rest cererea.

Au fost obligaţi pârâţii să achite reclamantului suma de 2.240 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

S-a respins cererea pârâţilor de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei hotărâri au declarat câte un apel principal pârâţii B. şi C., iar reclamantul A. a declarat apel incident.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Timişoara

Prin decizia nr. 398/A din 15 decembrie 2021, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a dispus următoarele:

A anulat, ca netimbrate, apelurile declarate de pârâţii B. şi C. împotriva sentinţei civile nr. 235/A din 11 martie 2021 a Tribunalului Maramureş, pe care a menţinut-o în întregime.

A constatat că apelul incident declarat de reclamantul A. împotriva aceleiaşi sentinţe a rămas fără efect.

A respins cererea reclamantului de obligare a intimaţilor la plata de cheltuieli de judecată în apel, ca nefondată.

4. Recursurile exercitate în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Cluj au declarat, fiecare, recurs atât reclamantul, cât şi pârâţii.

i)Recursul declarat de reclamantul A.

În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., reclamantul susţine că hotărârea recurată este nelegală în parte, strict din perspectiva soluţiei de respingere a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată în apel.

În acest sens, arată că instanţa de apel a respins cererea reclamantului privind acordarea cheltuielilor de judecată motivat de faptul că, pe de o parte, faţă de soluţia dată apelului incident, nu ar putea fi acordate cheltuieli de judecată aferente declarării apelului incident, iar pe de altă parte, din dovada cheltuielilor de judecată depusă la dosar nu ar rezulta cât anume din cuantumul onorariului avocaţial era aferent redactării apelului incident şi cât anume din acest onorariu era aferent redactării întâmpinării la apelurile principale.

Această soluţie este nelegală, deoarece instanţa de apel a încălcat normele prevăzute de dispoziţiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., ce reglementează principiul rolului activ al judecătorului, întrucât nu a pus în discuţia părţilor cuantumul cheltuielilor de judecată (în special, cuantumul onorariului avocaţial) solicitat de către reclamant prin întâmpinările formulate la apelurile principale. Or, această împrejurare trebuia lămurită mai ales în condiţiile în care unul dintre motivele ce au stat la baza respingerii cererii privind acordarea cheltuielilor de judecată a constat în faptul că "din dovada cheltuielilor de judecată depusă la dosar nu rezultă cât anume din cuantumul onorariului avocaţial era aferent redactării apelului incident şi cât anume din acest onorariu era aferent redactării întâmpinării în apelurile principale."

De asemenea, susţine că instanţa de apel a încălcat normele prevăzute de dispoziţiile art. 451 alin. (1), art. 452 şi art. 453 alin. (1) C. proc. civ.,

În acest sens, învederează faptul că soluţia de constatare a apelului incident ca fiind rămas fără efect ca urmare a anulării apelurilor principale este lipsită de relevanţă din perspectiva cheltuielilor de judecată solicitate în apel, deoarece acestea nu au vizat apelul incident. Cu această ocazie, menţionează că a solicitat cheltuieli de judecată doar prin intermediul întâmpinărilor formulate în apelurile principale, iar nu şi prin intermediul cererii de apel incident.

De asemenea, apelurile principale declarate de pârâţii B. şi C. au fost anulate, sens în care dispoziţiile art. 453 C. proc. civ. au devenit pe deplin incidente, iar instanţa de apel trebuia să dispună obligarea acestora la suportarea cheltuielilor de judecată în tot sau în parte, conform înscrisurilor existente la dosar.

În plus, apreciază că soluţia de respingere a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată pe motiv că din dovada cheltuielilor de judecată nu ar rezulta cât anume din cuantumul onorariului avocaţial era aferent redactării apelului incident şi cât anume din acest onorariu era aferent redactării întâmpinării la apelurile principale este nelegală, deoarece, pe de-o parte, nu există dispoziţii legale care să stabilească în sarcina părţilor ce încheie un contract de asistenţă juridică obligaţia de a defalca onorariul avocaţial pentru fiecare act ce urmează să fie redactat, iar, pe de altă parte, aşa cum rezultă din actele de la dosar, reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată aferente cererii de apel incident.

În concluzie, solicită admiterea recursului, astfel cum acesta a fost formulat şi motivat şi în consecinţă, în principal, casarea în parte a hotărârii recurate, iar în urma rejudecării, obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată în apel, iar în subsidiar, casarea în parte a hotărârii recurate şi trimiterea cauzei Curţii de Apel Cluj în vederea rejudecării cererii de acordare a cheltuielilor de judecată în apel, formulate prin intermediul întâmpinărilor la apelurile principale.

ii) Recursul declarat de pârâtul B.

În dezvoltarea motivelor de recurs, neîntemeiate în drept, pârâtul B. susţine că în apel a uitat să prezinte dovada plăţii taxei judiciare de timbru, deşi aceasta fusese plătită. În continuare, dezvoltă sumar critici pe fondul cauzei.

iii) Recursul declarat de pârâtul C.

În dezvoltarea motivelor de recurs, neîntemeiate în drept, pârâtul C. susţine că în apel a uitat să prezinte dovada plăţii taxei judiciare de timbru, deşi aceasta fusese plătită. În continuare, dezvoltă sumar critici pe fondul cauzei.

5. Apărările formulate în cauză

Recurenţii-pârâţi au depus, fiecare, întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului reclamantului.

Recurentul-reclamant a depus câte o întâmpinare la recursurile pârâţilor prin care a invocat excepţia nulităţii recursurilor acestora, pentru neîncadrarea criticilor în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

6. Procedura în faţa Înaltei Curţi

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 7 februarie 2022 şi a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 4, astfel cum reiese din fişa Ecris.

Cauza a fost supusă procedurii de regularizare, nefiind întocmit raportul de admisibilitate faţă de data iniţială a dosarului, 13 iulie 2020, ulterioară datei de 21 decembrie 2018, când au fost abrogate dispoziţiile art. 493 C. proc. civ.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reţine următoarele:

i)Recursul formulat de reclamantul A. este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Instanţa de apel a respins ca nefondată cererea reclamantului A., de obligare a pârâţilor intimaţi la plata cheltuielilor de judecată în apel, motivat prin faptul că, pe de o parte, faţă de soluţia dată apelului incident, reclamantului nu îi pot fi acordate cheltuieli de judecată aferente declarării apelului incident, iar pe de altă parte, din dovada cheltuielilor de judecată depusă la dosar nu rezultă cât anume din cuantumul onorariului avocaţial era aferent redactării apelului incident şi cât anume din acest onorariu era aferent redactării întâmpinării la apelurile principale.

Critica reclamantului este axată pe aplicarea greşită de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 22 alin. (3) C. proc. civ. şi art. 451 şi urm. din acelaşi cod, motivat de faptul că instanţa de apel nu a pus în discuţia părţilor cuantumul cheltuielilor de judecată (în special, cuantumul onorariului avocaţial) solicitat de către reclamant prin întâmpinările formulate la apelurile principale şi a respins astfel, greşit, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, în condiţiile în care a reţinut că nu rezultă cât anume din cuantumul onorariului avocaţial era aferent redactării apelului incident şi cât anume din acest onorariu era aferent redactării întâmpinării la apelurile principale.

Critica este fondată.

Potrivit art. 453 C. proc. civ., "(1) Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.(2) Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părţi poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată."

Conform art. 22 alin. (2) C. proc. civ., "Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. În acest scop, cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicaţii, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum şi alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părţile se împotrivesc."

În speţă, prin decizia recurată au fost anulate, ca netimbrate, apelurile pârâţilor şi, drept consecinţă, cu privire la apelul incident al reclamantului s-a constatat că a rămas fără efect.

Exercitând un apel incident, titularul său depăşeşte poziţia procesuală a celui care doar se apără în proces pe calea unei întâmpinări, astfel că, învestind la rândul său instanţa cu o cale procesuală, suportă consecinţele respingerii acesteia, indiferent care ar fi circumstanţele care concură la aceasta (în cazul pendinte, lipsa de interes în examinarea unei alte apărări a reclamantului, faţă de anularea apelurilor principale, ca netimbrate şi menţinerea unei prime soluţii favorabile acestuia).

Învestind instanţa de apel atât cu apărările la apelul principal, cât şi cu un apel incident, pe calea căruia reclamantul a tins la admiterea în totalitate a cererii de chemare în judecată, instanţa de apel a făcut greşit aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 453 alin. (2) C. proc. civ., cât priveşte cererea de acordare a cheltuielilor de judecată solicitate de reclamant în apel, dat fiind că reclamantul era căzut în pretenţii pentru respingerea propriei căi de atac, dar parte câştigătoare în calea de atac promovată de adversari.

Prin urmare, atât apelantul-reclamant, cât şi apelanţii-pârâţi îşi suportă cheltuielile aferente propriei lor căi de atac exercitate (respectiv, cheltuielile efectuate cu achitarea taxei judiciare de timbru pentru soluţionarea recursului pe care l-a exercitat şi partea corespunzătoare, proporţională, din onorariul de avocat achitat pentru prestarea serviciilor de asistenţă juridică şi/sau reprezentare de către avocat, corespunzătoare respingerii apelului propriu, cheltuieli ce nu pot fi imputate părţii potrivnice), dar îşi pot recupera, la cerere, cheltuielile de judecată efectuate în legătură cu respingerea căii de atac a adversarului (anume, partea corespunzătoare, proporţională, din cheltuielile efectuate cu plata onorariului de avocat pentru apărarea în calea de atac a celeilalte părţi, potrivnice).

Or, cât timp reclamantul a câştigat doar în apelurile principale declarate de pârâţi (obţinând respingerea acestora), în timp ce în apelul incident, rămas fără efect, trebuie considerat parte căzută în pretenţii, lui i se cuvenea acordarea parţială a cheltuielilor de judecată efectuate în apel.

Pentru determinarea părţii din cheltuieli, susceptibilă a fi recuperată de la adversari, instanţa de apel trebuia a face aplicarea criteriilor legale prevăzute de art. 451 şi urm. C. proc. civ., ce puteau constitui împrejurări de natură a conduce instanţa la stabilirea unei proporţii din cheltuielile efectuate cu plata onorariului de avocat, achitată pentru apărarea în apelurile principale ale părţilor adverse.

În măsura în care instanţa era nelămurită asupra proporţiei din cuantumul onorariului avocaţial aferent redactării apelului incident şi cât anume din acest onorariu era aferent redactării întâmpinării la apelurile principale, era obligată, în virtutea rolului activ, să lămurească acest aspect, punându-l în discuţia părţilor.

Cu toate că instanţa de apel a avut neclarităţi cu privire la această proproţie din cuantumul onorariului de avocat aferent apărărilor formulate împotriva apelurilor principale, nu a lămurit acest aspect şi nici nu l-a pus în discuţia părţilor.

Cu toate acestea, instanţa de apel şi-a bazat motivarea cu privire la respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată în apel formulate de reclamant tocmai pe aceste neclarităţi, reţinând, cu încălcarea art. 22 alin. (2) şi art. 451 şi urm. C. proc. civ., că nu rezultă cât anume din cuantumul onorariului avocaţial era aferent redactării apelului incident şi cât anume din acest onorariu era aferent redactării întâmpinării la apelurile principale.

Procedând astfel, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală, ceea ce atrage casarea acesteia, în raport de art. 488 pct. alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Astfel fiind, Înalta Curte, pentru temeiurile arătate, va admite recursul declarat de reclamant, va casa decizia atacată numai cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de reclamant în apel şi va trimite cauza instanţei de apel spre o nouă judecată.

ii)Recursurile declarate de pârâţii B. şi C. urmează a fi respinse, ca nefondate, pentru considerentele ce succedă.

Prioritar, Înalta Curte constată, contrar susţinerilor din întâmpinările reclamantului, că motivele de recurs ale pârâţilor, în sensul că aceştia au plătit taxele judiciare de timbru aferente soluţionării apelurilor, dar au omis să le depună la dosarul cauzei, pot fi subsumate prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., din perspectiva căreia urmează a fi analizate, punând în discuţie o ipoteză de aplicare eronată a unor norme de drept procedural reprezentate de art. 470 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., motiv pentru excepţia nulităţii recursurilor pârâţilor, invocată de reclamant prin întâmpinările formulate, nu poate fi primită.

Criticile recurenţilor-pârâţi sunt similare, ambii susţinând că au plătit taxele judiciare de timbru aferente soluţionării apelurilor, dar au omis să le depună la dosarul cauzei, astfel că vor fi analizate împreună, însă sunt nefondate.

Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 470 alin. (2) din C. proc. civ. stabilesc că la cererea de apel se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, iar alin. (3) din aceeaşi normă prevede că lipsa dovezii achitării taxei de timbru poate fi complinită până la primul termen de judecată la care partea a fost legal citată în apel.

Prin urmare, instanţa de apel va aplica sancţiunea anulării apelului ca netimbrat numai în situaţia în care apelantul, până la primul termen de judecată în apel, nu face dovada achitării taxei judiciare de timbru datorate, potrivit O.U.G. nr. 80/2013.

Pentru a deveni incidentă sancţiunea pentru neachitarea taxei judiciare de timbru, era necesar ca apelanţii-pârâţi să fi fost înştiinţaţi despre obligaţia de timbrare şi cu privire la cuantumul taxei judiciare de timbru datorate, iar pentru termenul la care apelurile au fost soluţionate pe calea excepţiei de netimbrare, procedura de citare să fie legal îndeplinită, date fiind prevederile art. 153 din C. proc. civ.., potrivit cărora:

"(1) Instanţa poate hotărî asupra unei cereri numai dacă părţile au fost citate ori s-au prezentat, personal sau prin reprezentant, în afară de cazurile în care prin lege se dispune altfel.

(2) Instanţa va amâna judecarea şi va dispune să se facă citarea ori de câte ori constată că partea care lipseşte nu a fost citată cu respectarea cerinţelor prevăzute de lege, sub sancţiunea nulităţii."

Verificând înscrisurile dosarului de apel, Înalta Curte constată că apelanţii-pârâţi, în aplicarea prevederilor art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, au fost legal înştiinţaţi despre obligaţia de timbrare şi cuantumul taxei judiciare de timbru datorate, astfel cum au fost stabilite prin rezoluţie de instanţa de apel.

Potrivit noului C. proc. civ., fixarea termenului de judecată în apel este precedată de etapa comunicărilor prealabile, obligaţia de timbrare nefiindu-i pusă în vedere apelantului prin citaţia emisă pentru primul termen de judecată în apel; până la primul termen de judecată în apel însă, apelantul poate face dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform art. 470 alin. (3) din C. proc. civ.

Această înştiinţare despre obligaţiile fiscale aferente apelului are loc în etapa comunicărilor prealabile sau, mai exact, în etapa de regularizare a cererii de apel (comunicarea către apelant a lipsurilor cererii de apel), potrivit celor prevăzute de art. 4711 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că prin Rezoluţia din 9 septembrie 2021, pentru regularizarea cererii de apel, instanţa de apel a dispus citarea apelantului-pârât B. cu menţiunea de a achita pentru apel o taxă judiciară de timbru în sumă de 50 RON şi a apelantului-pârât C. cu menţiunea de a achita pentru apel o taxă judiciară de timbru în sumă de 70 RON, sub sancţiunea nulităţii prevăzută de art. 470 alin. (3) teza I C. proc. civ., raportat la art. alin. (2) al aceluiaşi articol .

Menţiunea privind timbrarea apelurilor, stabilită prin această rezoluţie, a fost comunicată pârâţilor-apelanţi, conform dovezilor de comunicare aflate la dosar apel, însă apelanţii nu s-au conformat dispoziţiei instanţei, referitoare la obligaţia stabilită în sarcina lor, aceea de plată a timbrajului aferent apelului.

Pârâţii nu au formulat nici cerere de reexaminare, prin care să conteste timbrajul stabilit în sarcina lor pentru apelurile pe care le-au promovat, nici cerere de acordare a ajutorului public judiciar.

Până la primul termen de judecată fixat în vederea soluţionării apelului, 15 decembrie 2021, pârâţii nu au făcut dovada achitării timbrajului aferent apelurilor şi nu au depus la dosarul cauzei dovezile de plată care să ateste achitarea acestor taxe judiciare de timbru.

Mai mult decât atât, prezenţi personal în faţa instanţei de apel la termenul de judecată din 15 decembrie 2021, cei doi pârâţi nu au putut prezenta instanţei dovada achitării taxelor judiciare de timbru stabilite în sarcina lor.

Or, conform art. 470 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. antereferite mai sus, lipsa dovezilor de plată a taxelor judiciare de timbru la termenul de judecată la care a fost pusă în discuţie netimbrarea apelurilor, termen la care ambii recurenţi au fost prezenţi în faţa instanţei, conduce la anularea apelurilor, ca netimbrate.

Susţinerea recurenţilor-pârâţi că au plătit taxele judiciare de timbru dar că au uitat să prezinte instanţei de apel chitanţele ce atestau acest lucru nu poate fi primită, întrucât, pe de o parte, dovezile de plată trebuiau depuse până la primul termen de judecată în apel, conform art. 470 alin. (3) C. proc. civ. (termen la care a fost şi invocată, de altfel, excepţia de netimbrare a apelurilor declarate de pârâţi), iar pe de altă parte, recurenţii-pârâţi îşi invocă propria culpă, respectiv faptul că au uitat să depună la dosar dovezile de achitare a taxelor judiciare de timbru; or aceştia nu se pot prevala de propria incorectitudine pentru a invoca nulitatea deciziei recurate din această perspectivă, conform principiului nemo auditor propriam turpitudinem allegans (nimeni nu poate invoca în susţinerea intereselor sale propria sa culpă).

Prin urmare, neîndeplinirea acestei obligaţii - de plată a taxelor judiciare de timbru aferente soluţionării apelurilor declarate de pârâţi şi depunerea acestor dovezi la dosarul cauzei - este imputabilă recurenţilor-pârâţi, fapt ce a determinat aplicarea de către instanţa de apel, în mod legal, a dispoziţiilor art. 470 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., coroborate cu art. 23 alin. (1), lit. b), art. 32, art. 33 alin. (1), art. 36 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, cu consecinţa anulării, ca netimbrate, a cererilor de apel.

Pentru toate aceste considerente, în raport cu dispoziţiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., recursurile declarate de pârâţii B. şi C. urmează a fi respinse, ca nefondate.

Faţă de soluţia dispusă asupra recursurilor declarate de reclamant şi de pârâţi, relativ la cheltuielile de judecată aferente prezentului recurs, solicitate de recurentul-reclamant, Înalta Curte apreciază că, la acest moment procesual, nu poate dispune asupra acestora, deoarece litigiul nu a fost soluţionat pe fond şi nu a fost stabilită partea câştigătoare, pentru a se putea aprecia asupra culpei procesuale. Astfel, posibilitatea de acordare a acestor cheltuieli va fi analizată de curtea de apel în ansamblul cheltuielilor judiciare ale cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 398/A din 15 decembrie 2021 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă.

Casează, în parte, decizia recurată numai cu privire la cheltuielile de judecată.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâţii B. şi C. împotriva aceleiaşi decizii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 octombrie 2022.