Conflict between judicial auction title and state confiscation registration: declaratory action admissibility and ex lege opposability of adjudication

Şedinţa publică din data de 23 iunie 2022

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată la 10 august 2017 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub nr. x/2017, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Activitatea Economică, solicitând să se constate existenţa dreptului de proprietate al reclamantei cu privire la imobilul situat în Bucureşti, str. x, compus din teren în suprafaţă de 130 mp şi construcţie edificată pe acesta şi să se dispună rectificarea cărţii funciare nr. x (nr. CF vechi x) a sectorului 2 Bucureşti, în sensul radierii dreptului de proprietate al ANAF asupra imobilului şi intabularea dreptului de proprietate al reclamantei, cu cheltuieli de judecată.

2. Sentinţa Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă

Prin sentinţa civilă nr. 440 din 5 martie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta A.: s-a constatat că aceasta este titulara dreptului de proprietate asupra imobilului situat în Bucureşti, str. x, compus din teren în suprafaţă de 130 mp (număr cadastral x) şi construcţia edificată pe acesta (număr cadastral x - C1), înscris în CF nr. x a Municipiului Bucureştii Sector 2 (CF vechi x, nr. cadastral vechi x); s-a dispus rectificarea cărţii funciare, în sensul radierii înscrierii dreptului de proprietate în favoarea ANAF - Activitatea Economică, de sub B5, şi înscrierea dreptului de proprietate în favoarea reclamantei, în cotă de 1/1, în baza actului de adjudecare din 29.08.2009, emis de executorul judecătoresc B., în dosarul execuţional nr. x/2009; au fost obligaţi pârâţii la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, în cuantum de 6197,66 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru.

3. Decizia Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă

Prin decizia civilă nr. 2008A din 12 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, au fost admise apelurile formulate de pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Activitatea Economică împotriva sentinţei civile nr. 440 din 5 martie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureştii, secţia a V-a civilă; a fost schimbată, în tot, sentinţa apelată, în sensul respingerii acţiunii, ca neîntemeiată.

4. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin decizia nr. 682 din 31 martie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a fost admis recursul formulat de recurenta A. împotriva deciziei civile nr. 2008A din 12 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureştii, secţia a IV-a civilă, a fost casată decizia recurată şi trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

5. Decizia Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în rejudecare

Prin decizia nr. 1171A din 17 septembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, au fost respinse, ca nefondate, apelurile formulate de pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscala - Activitatea Economică împotriva sentinţei civile nr. 440 din 5 martie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureştii, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu reclamanta A..

6. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă au declarat recurs pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, criticând decizia pentru nelegalitate.

Recurentul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, cu trimiterea cauzei pentru rejudecare către instanţa de apel.

În motivarea recursului, recurentul-pârât a arătat că hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, motiv prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, a învederat că în mod greşit a fost admisă cererea de chemare în judecată în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, cu ignorarea lipsei calităţii procesuale pasive a acestei părţi. Or, calitatea procesuală pasivă presupune identitatea între persoana pârâtului şi acel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecăţii. Prin urmare, era necesar ca reclamanta să justifice nu numai dreptul său de a sta în judecată, dar şi obligaţia pârâtului de a participa la aceeaşi judecată. Mai mult decât atât, instanţa de judecată era obligată, în virtutea principiului rolului său activ, să verifice chiar din oficiu calitatea procesuală a fiecărei părţi, raţiunea acestor reguli procesuale fiind tocmai asigurarea scopului definit de legiuitor prin art. 22 alin. (2) C. proc. civ., în sensul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.

În speţa dedusă judecăţii, pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice a fost chemat în judecată fără însă a se motiva în drept de ce acesta ar putea fi obligat în raportul juridic. Aceasta, întrucât, conform extrasului de carte funciară depus, în calitate de proprietar al imobilului figurează ANAF - Activitatea Economică. Or, este de principiu că o cerere prin care reclamantul solicită radierea din cartea funciară a unei înscrieri se introduce în contradictoriu cu titularul dreptului înscris.

În consecinţă, recurentul-pârât a arătat că, în speţă, nu există identitate între Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi persoana ce poate fi obligată în raportul juridic dedus judecăţii, condiţie de exerciţiu a acţiunii civile, în sensul că nu se probează legitimitatea procesuală pasivă a acestuia.

De asemenea, recurentul-pârât a criticat hotărârea şi în ceea ce priveşte respingerea excepţiei de inadmisibilitate a capetelor de cerere 1 şi 2, precum şi admiterea acţiunii pe fondul acesteia.

A susţinut că reclamanta a formulat o cerere de constatare a propriului său drept de proprietate, atâta timp cât asupra aceluiaşi imobil exista un titlu de proprietate având ca izvor sentinţa penală nr. 114/03.02.2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală în dosarul nr. x/2007, definitivă, fiind intabulat dreptul de proprietate în favoarea ANAF.

În acest context, reclamanta avea deschisă calea unei acţiuni în realizarea dreptului său, respectiv o acţiune în revendicare prin comparare de titluri, fiind inadmisibilă acţiunea în constatare promovată de această parte.

A afirmat că dispoziţiile Legii nr. 7/1996 prevăd o procedură specială de contestare a actelor emise de oficiile de cadastru şi publicitate imobiliară. Atât timp cât reclamanta nu a urmat până la capăt această procedură, nu poate formula, pe calea dreptului comun, o cerere de radiere din cartea funciară a înscrierii dreptului de proprietate asupra imobilului în cauză.

Recurentul-pârât a mai arătat că în mod greşit s-a reţinut că reclamanta ar fi dobândit în mod licit dreptul de proprietate asupra imobilului, ca şi cum modalitatea de dobândire a dreptului de proprietate asupra aceluiaşi imobil de către stat ar fi fost ilicită.

Pe cale de consecinţă, a învederat că temeinicia pretenţiilor reclamantei ar fi putut fi apreciată în mod corect de către instanţa de judecată doar în cadrul unei acţiuni în comparare de titluri. Faţă de cadrul cu care instanţa de judecată a fost învestită, aceasta şi-a depăşit limitele procesuale, lansându-se în aprecieri ce ţin de o comparare autentică de titluri.

A criticat şi faptul că, în mod eronat, instanţa de fond a obligat recurentul-pârât la plata cheltuielilor de judecată, întrucât în cauză nu se poate retine o culpă procesuală a acestei părţi. Recurentul-pârât nu a dat dovada de rea-credinţă sau neglijenţă şi nu se face vinovat de declanşarea litigiului, astfel că nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea de recurs, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală reprezentată de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti a solicitat admiterea recursului şi casarea deciziei atacate, cu trimiterea cauzei pentru rejudecare către instanţa de apel.

Recurenta-pârâtă a învederat că a criticat hotărârea instanţei de fond în ceea ce priveşte soluţionarea cererii de chemare în judecată fără a asigura îndeplinirea procedurii de citare cu ANAF, astfel cum rezultă din considerentele sentinţei apelate, unde se reţinea că această parte ar fi refuzat primirea corespondenţei - cererea de chemare în judecată şi înscrisurile ataşate.

În cauză, instanţa de apel în mod eronat a apreciat, analizând această critică, că partea ar fi trebuit să se înscrie în fals împotriva menţiunii făcute de către agentul procedural, în sensul că "registratura ANAF refuză primirea deoarece nu le aparţine dosarul în speţă".

Cum fiecare instituţie publică are în structura sa o registratură cu atribuţii de primire a corespondenţei, inclusiv din partea instanţelor de judecată, niciun agent procedural nu poate justifica necomunicarea actelor de procedură pentru motivul că registratura instituţiei publice ar fi refuzat primirea unei corespondenţe transmise de către o instanţă de judecată. Ca atare, culpa neîndeplinirii procedurii de citare aparţine instanţei de fond, care ar fi trebuit să dispună reluarea acesteia, nicidecum să aplice dispoziţiile art. 223 alin. (2) C. proc. civ.. Drept consecinţă, sunt incidente dispoziţiile art. 480 alin. (3) teza a doua C. proc. civ., astfel că se impune casarea atât a deciziei civile atacate, cât şi a sentinţei Tribunalului Bucureşti şi trimiterea cauzei spre rejudecare către prima instanţă.

Recurenta-pârâtă a mai susţinut că a criticat hotărârea instanţei de fond şi în ceea ce priveşte respingerea excepţiei de inadmisibilitate a capetelor de cerere 1 şi 2, precum şi admiterea acţiunii pe fondul acesteia.

A afirmat că reclamanta a formulat o cerere de constatare a propriului său drept de proprietate, atâta timp cât asupra aceluiaşi imobil exista un titlu de proprietate având ca izvor sentinţa penală nr. 114/03.02.2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală în dosarul nr. x/2007, definitivă, fiind intabulat dreptul de proprietate în favoarea ANAF.

În acest context, reclamanta avea deschisă calea unei acţiuni în realizarea dreptului său, respectiv o acţiune în revendicare prin comparare de titluri, fiind inadmisibilă acţiunea în constatare promovată de această parte.

A precizat că dispoziţiile Legii nr. 7/1996 prevăd o procedură specială de contestare a actelor emise de oficiile de cadastru şi publicitate imobiliară. Atât timp cât reclamanta nu a urmat până la capăt această procedură, nu poate formula, pe calea dreptului comun, o cerere de radiere din cartea funciară a înscrierii dreptului de proprietate asupra imobilului în cauză.

Recurenta-pârâtă a mai arătat că în mod greşit s-a reţinut că reclamanta ar fi dobândit în mod licit dreptul de proprietate asupra imobilului, ca şi cum modalitatea de dobândire a dreptului de proprietate asupra aceluiaşi imobil de către stat ar fi fost ilicită.

Pe cale de consecinţă, a învederat că temeinicia pretenţiilor reclamantei ar fi putut fi apreciată în mod corect de către instanţa de judecată doar în cadrul unei acţiuni în comparare de titluri. Faţă de cadrul cu care instanţa de judecată a fost învestită, aceasta şi-a depăşit limitele procesuale, lansându-se în aprecieri ce ţin de o comparare autentică de titluri.

A criticat şi faptul că, în mod eronat, instanţa de fond a obligat recurenta-pârâtă la plata cheltuielilor de judecată, întrucât în cauză nu se poate retine o culpă procesuală a acestei părţi. A menţionat că recurenta-pârâtă nu a dat dovada de rea-credinţă sau neglijenţă şi nu se face vinovată de declanşarea litigiului, astfel că nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.

7. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimata A. a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.

8. Procedura de filtru

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 18 noiembrie 2021 şi a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 8, astfel cum reiese din Fişa ECRIS.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 5 mai 2022 completul de filtru a admis în principiu recursurile declarate de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti şi de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală reprezentată de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureştii împotriva deciziei civile nr. 1171A din 17 septembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi a fixat termen de judecată la 23 iunie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt nefondate pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că instanţa de apel, în aplicarea dispoziţiilor art. 477 alin. (1) C. proc. civ., a procedat la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelanţi şi cu privire la soluţiile dependente de partea din hotărâre care a fost atacată. Totodată, curtea a examinat motivele referitoare la lipsa calităţii procesuale a Statului Român şi la lipsa de procedură cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, reţinând că excepţiile invocate prin cererile de apel urmează a fi analizate drept motive de apel întrucât constituie, de fapt, critici împotriva soluţiei date de prima instanţă acestor chestiuni, în litigiul soluţionat prin hotărârea apelată. Această dezlegare nu a fost contestată de către intimata-reclamantă A..

Mai reţine Înalta Curte că, în cauză, criticile formulate de pârâţi sunt identice, în ceea ce priveşte respingerea excepţiei de inadmisibilitate a capetelor de cerere 1 şi 2, precum şi în legătură cu admiterea acţiunii pe fondul acesteia, fiind dezvoltate distinct motive de recurs ce vizează lipsa calităţii procesuale pasive, de către pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, respectiv nelegala citare, de către pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, reprezentată de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti.

Făcând referire la incidenţa în cauză a art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a susţinut că în mod greşit cererea de chemare în judecată a fost admisă în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, care nu are calitate procesuală pasivă în cauză. A afirmat că instanţa de judecată era obligată, în virtutea principiului rolului său activ, să verifice chiar din oficiu calitatea procesuală a fiecărei părţi, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ.

Din această perspectivă, Înalta Curte reţine că o astfel de critică se impune a fi examinată prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., invocându-se greşita respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a recurentului-pârât prin raportare la dispoziţiile art. 36 C. proc. civ. şi art. 22 alin. (2) C. proc. civ.

Critica nu este fondată.

Potrivit acestui text de lege, "Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii. Existenţa sau inexistenţa drepturilor şi a obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond".

Se constată că, în cauză, obiectul acţiunii vizează constatarea existenţei dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului din Bucureşti, str. x, dobândit în baza actului de adjudecare din 26.08.2009, precum şi restabilirea situaţiei de carte funciară în favoarea acestei părţi, în contra dreptului înscris în persoana pârâtei ANAF.

Conform situaţiei de fapt reţinute de instanţele de fond, ce nu poate fi reevaluată în recurs, înscrierea privitoare la dreptul de proprietate în cartea funciară în favoarea pârâtei ANAF a fost efectuată în temeiul unor hotărâri pronunţate de instanţe penale, aşa cum reiese din extrasul CF pentru informare din 9.05.2017.

Astfel, imobilul în cauză a fost confiscat prin sentinţa penală nr. 114/03.02.2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1523/11.05.2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, cu modificările aduse prin decizia penală nr. 123/A/19.01.2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală (pronunţată în dosarul nr. x/2007). Conform adresei A-VSP 33/2.05.2017, eliberată de ANAF, instituţia pârâtă a arătat că imobilul în litigiu intrat în proprietatea privată a Statului Român în temeiul acestor hotărâri judecătoreşti.

De altfel, anterior, conform menţiunilor existente la data notării în cartea funciară a somaţiei imobiliare (14.05.2009), asupra imobilului proprietatea debitorului C., urmărit silit în baza sentinţei penale nr. 966/18.07.2005, erau notate sechestrul asigurător înscris în baza încheierii nr. 86/09.02.2004 în favoarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă ÎCCJ şi sechestrul penal înscris în baza încheierii nr. 18455/22.07.2005 în favoarea Parchetului ICCJ. În procesul-verbal de licitaţie din 6.07.2009, premergător actului de adjudecare, s-a indicat existenţa acestor sechestre notate în cartea funciară.

Raportat la cele de mai sus, faptul confiscării imobilului probează calitatea procesuală pasivă a recurentului-pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice. Prin urmare, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de apel a soluţionat excepţia invocată de pârât, acesta fiind cel care poate invoca un titlu de proprietate asupra imobilului.

Potrivit art. 3 alin. (1) din O.G. nr. 14/2007 pentru reglementarea modului şi condiţiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, "Bunurile confiscate sau neridicate în orice procedură judiciară trec în proprietatea privată a statului în temeiul unei încheieri emise de judecătorul de cameră preliminară sau al unei hotărâri judecătoreşti definitive ori, după caz, definitive şi irevocabile".

La rândul său, pârâta ANAF, conform art. 1 alin. (1) din acelaşi act normativ, poate valorifica, prin organele de valorificare abilitate, bunurile intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului ("Bunurile de orice fel intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului se valorifică în condiţiile prezentei ordonanţe de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin organele de valorificare abilitate, dacă prin lege nu se prevede altfel").

Chiar dacă pârâta ANAF apare înscrisă în Cartea funciară a imobilului la rubrica proprietar, această împrejurare nu este de natură a nega dreptul de proprietate al statului dobândit în baza unor hotărâri penale.

În acest context, nu se poate imputa curţii de apel că nu a respectat dispoziţiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., rolul activ în aflarea adevărului neputând fi invocat ca temei al substituirii instanţei de judecată în poziţia procesuală a unei părţi şi în apărarea acesteia.

Recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a susţinut, prin cererea de recurs, că, în cauză, instanţa de apel în mod eronat a apreciat, analizând critica legată de nelegala citare a acestei părţi la judecata în fond, că partea ar fi trebuit să se înscrie în fals împotriva menţiunii făcute de agentul procedural - "registratura ANAF refuză primirea deoarece nu le aparţine dosarul în speţă". Întrucât, în situaţia de faţă, culpa neîndeplinirii procedurii de citare aparţine instanţei de fond, iar judecata în primă instanţă s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, se impune aplicarea art. 480 alin. (3) teza a doua C. proc. civ., respectiv casarea deciziei atacate şi a sentinţei Tribunalului Bucureşti şi trimiterea cauzei spre rejudecare către prima instanţă.

Înalta Curte constată că, referitor la critica vizând nelegala citare în faţa primei instanţe a pârâtei ANAF, instanţa de apel a reţinut că la dosarului de fond se regăseşte dovada de înmânare a citaţiei pentru termenul din 31.01.2018, dată la care cauza a fost reţinută în pronunţare. În cuprinsul acestei dovezi se regăsesc toate menţiunile legale prevăzute de art. 164 C. proc. civ., inclusiv semnătura şi numele persoanei care a primit-o din cadrul Registraturii generale a ANAF. Cu privire la comunicarea cererii de chemare în judecată în cadrul procedurii prealabile, a observat că la dosar fond se află o dovadă de înmânare ce poartă parafa registraturii generale a ANAF şi plicul, acestea fiind restituite la dosar cu menţiunea "registratura ANAF refuză primirea deoarece nu le aparţine dosarul în speţă".

În acest context, curtea a apreciat că menţiunile din procesul-verbal de înmânare privitoare la faptele constatate personal de cel care le-a întocmit nu pot fi combătute decât prin procedura înscrierii în fals, iar, în cauză, apelanta ANAF nu a înţeles să se urmeze această procedură şi nici nu a invocat o vătămare concretă.

Înalta Curte constată că soluţia pronunţată de curte este legală, motiv pentru care nu se va reţine incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

În condiţiile în care procedura de citare a fost legal îndeplinită la termenul din 31.01.2018, dată la care părţile au putut pune concluzii asupra cererii de chemare în judecată şi pricina a fost reţinută în pronunţare, iar pârâta nu a invocat, la acel moment procesual, o eventuală vătămare generată de necomunicarea legală a actelor de procedură menţionate (cererea de chemare în judecată şi înscrisuri), în mod legal instanţa de apel a considerat că au fost respectate dispoziţiile art. 164 C. proc. civ.

De altfel, conform art. 160 alin. (2) C. proc. civ., "Orice neregularitate cu privire la citare nu va mai fi luată în considerare în cazul în care, potrivit alin. (1), nu s-a cerut amânarea procesului, precum şi în cazul în care partea lipsă la termenul la care s-a produs neregularitatea nu a invocat-o la termenul următor producerii ei, dacă la acest termen ea a fost prezentă sau legal citată".

Pe de altă parte, astfel cum a reţinut şi instanţa de apel, menţiunile din procesul-verbal de înmânare privitoare la faptele constatate personal de cel care le-a întocmit nu pot fi combătute decât prin procedura înscrierii în fals, potrivit dispoziţiilor alin. (4) al art. 164 C. proc. civ., iar pârâta nu a urmat o astfel de procedură cu referire la actul procedural pretins vătămător.

Examinând, în continuare, criticile comune formulate de recurenţi, Înalta Curte observă că, în ceea ce priveşte respingerea excepţiei de inadmisibilitate a petitului 1 din acţiune, s-a susţinut că intimata a formulat o cerere de constatare a propriului său drept de proprietate, deşi asupra aceluiaşi imobil exista un titlu de proprietate având ca izvor sentinţa penală nr. 114/03.02.2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă, fiind intabulat dreptul de proprietate în favoarea ANAF. S-a arătat că reclamanta avea deschisă calea unei acţiuni în realizarea dreptului său, respectiv o acţiune în revendicare prin comparare de titluri, iar nu o acţiunea în constatare.

Această critică nu este fondată, astfel că nu se impune a face aplicarea art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Acţiunea în revendicare este acţiunea prin care proprietarul, care a pierdut posesia unui bun individual determinat, cere instanţei să îi stabilească dreptul de proprietate asupra bunului şi să redobândească posesia lui de la cel care îl stăpâneşte fără a fi proprietar, doar posesor. Tocmai lipsa posesiei titularului dreptului de proprietate justifică utilizarea acestui mijloc de apărare.

În speţă, reclamanta nu are la dispoziţie o astfel de acţiune, în realizarea dreptului, nefiind îndeplinite condiţiile legale cât timp aceasta exercită posesia asupra imobilului ce a constituit obiectul actului de adjudecare.

Raportat la dispoziţiile art. 518 din vechiul C. proc. civ., reclamanta afirmă un drept dobândit printr-un act de adjudecare cu privire la un imobil asupra căruia nu poate realiza înscrierea în cartea funciară, spre a beneficia de plenitudinea atributelor acestui drept, deoarece, la acest moment, un alt drept este înscris în cartea funciară. Aşadar, dreptul său de proprietate este opozabil faţă de terţi ex lege, formalităţile de înscriere în cartea funciară fiind necesare în ipoteza în care, în calitate de adjudecatar, doreşte să dispună de bun ori pentru a opera purga sarcinilor, împrejurare asupra căreia a statuat anterior Înalta Curte, prin decizia nr. 682 din 31 martie 2021, pronunţată în primul ciclu procesual.

Prin urmare, în situaţia negării dreptului său de către o altă persoană fizică sau juridică, protecţia dreptului afirmat nu poate fi considerată ca fiind în afara oricărui mijloc juridic eficient prin care aceasta să se poată realiza, cu atât mai mult cu cât, aşa cum s-a reţinut şi prin decizia de casare, "neformularea plângerii împotriva încheierii de respingere a cererii de înscriere în cartea funciară nu poate fi opusă reclamantei în acest cadru procesual în care aceasta nu urmăreşte să dispună de bun, ci să-şi conserve dreptul de proprietate".

Cum acţiunea reclamantei vizează cu prioritate constatarea dreptului de proprietate, în contra celui înscris în cartea funciară, iar restabilirea situaţiei de carte funciară este numai consecinţa constatării dreptului, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de apel a respins criticile ce vizau inadmisibilitatea cererii pendinte din perspectiva art. 35 C. proc. civ.

Recurenţii au mai afirmat, cât priveşte petitul doi al acţiunii, că dispoziţiile Legii nr. 7/1996 prevăd o procedură specială de contestare a actelor emise de oficiile de cadastru şi publicitate imobiliară, iar atât timp cât reclamanta nu a urmat până la capăt această procedură, nu poate formula, pe calea dreptului comun, o cerere de radiere din cartea funciară a înscrierii dreptului de proprietate asupra imobilului în cauză.

Nici această critică nu subzistă.

Înalta Curte reţine că prin cererea de rectificare a cărţii funciare/de radiere a înscrierii efectuate în folosul unui terţ, intimata urmăreşte restabilirea situaţiei de carte funciară în favoarea sa, potrivit art. 33 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, urmare a constatării existenţei dreptului său de proprietate dobândit prin actul de adjudecare.

Or, pentru a putea exercita toate atributele dreptului de proprietate, dobândit prin adjudecare, este necesar ca intimata, aflându-se în imposibilitatea de a proceda la înscrierea dreptului său în cartea funciară, să beneficieze de un remediu procesual pentru conservarea dreptului său, prin formularea unei acţiuni întemeiate pe dispoziţiile art. 35 C. proc. civ.

În legătură cu soluţia pronunţată în fond, recurenţii au afirmat că în mod greşit s-a reţinut că intimata ar fi dobândit în mod licit dreptul de proprietate asupra imobilului, ca şi cum modalitatea de dobândire a dreptului de proprietate asupra aceluiaşi imobil de către stat ar fi fost ilicită. Au precizat că temeinicia pretenţiilor reclamantei ar fi putut fi apreciată în mod corect de către instanţa de judecată doar în cadrul unei acţiuni în comparare de titluri, iar nu în litigiul de faţă, cu încălcarea limitelor învestirii.

În cauză, instanţa de apel a reţinut că, faţă de dispoziţiilor art. 518 alin. (1)-(3) din vechiul C. proc. civ. şi art. 26 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, în forma în vigoare la data eliberării actului de adjudecare, principalul efect al actului de adjudecare îl reprezintă dobândirea dreptului de proprietate de către adjudecatar, drept de proprietate ce devine opozabil faţă de terţi ex lege, indiferent de îndeplinirea sau nu a formalităţilor de înscriere în Cartea funciară. Prevederile art. 518 alin. (2) din vechiul C. proc. civ. reglementează necesitatea parcurgerii respectivelor formalităţi doar în ipoteza în care adjudecatarul doreşte să dispună de bun ori pentru a opera purga sarcinilor.

Curtea a considerat că dreptul de proprietate dobândit de reclamantă ca efect al adjudecării este opozabil pârâtei ANAF prin efectul legii, fiind preferabil titlului acesteia, indiferent de înscrierea sau nu în cartea funciară, şi ca atare, a reţinut că prima instanţa corect a recunoscut prioritatea reclamantei la înscrierea în Cartea funciară în considerarea opozabilităţii dreptului de proprietate dobândit prin adjudecare şi a dreptului de a obţine, prin intabulare, purga sarcinilor asupra imobilului.

Raportat la aceste considerente, Înalta Curte constată că instanţa de apel nu a procedat în mod efectiv la o comparare a titlurilor de proprietate invocate de părţi, ci a recunoscut drepturile conferite de dispoziţiile art. 518 din vechiul C. proc. civ. titularului actului de adjudecare, fără ca prin aceasta să pronunţe o hotărâre nelegală din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Mai mult, se observă că instanţa de apel nu a examinat caracterul licit/ilicit al dobândirii drepturilor invocate de părţile în litigiu, astfel cum susţin recurenţii, pentru ca instanţa de recurs să fie învestită în mod legal cu un motiv de nelegalitate.

Aceeaşi situaţie reţine Înalta Curte şi în ceea ce priveşte critica referitoare la obligaţia instituită de instanţa de fond în sarcina pârâţilor privind plata cheltuielilor de judecată, recurenţii neinvocând în recurs apărări legate de nepronunţarea instanţei de apel asupra motivului de apel formulat în acest sens.

Pentru toate aceste considerente, conform art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti şi de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, reprezentată de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, împotriva deciziei civile nr. 1171 A din 17 septembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti şi de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, reprezentată de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, împotriva deciziei civile nr. 1171 A din 17 septembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 iunie 2022.