Uncontracted energy consumption liability: scope of factual review in cassation and application of objective liability for harm caused by things to property owners versus delegated administrators

Şedinţa publică din data de 26 ianuarie 2023

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi, secţia I civilă, la data de 29 martie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta Societatea de Distribuţie a Energiei Electrice Muntenia Nord S.A. - prin SDEE Galaţi a solicitat obligarea pârâţilor Municipiul Galaţi, prin primar, şi Serviciul Public - Administrarea Domeniului Public Galaţi la plata sumei de 686.799,27 RON, cu titlu de despăgubiri, reprezentând contravaloarea consumului, în condiţii de nelegalitate, de energie electrică arătând că pârâtul Municipiul Galaţi este proprietar al obiectivului "Plaja Dunărea" Galaţi, iar pârâtul Serviciul Public -Administrarea Domeniului Public Galaţi are calitatea de administrator al acestui obiectiv.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 1349 şi urm. C. civ. şi art. 92 alin. (1) şi (2) din Legea energiei electrice nr. 123/2012, modificată şi completată.

Prin încheierea din 7 noiembrie 2018, Tribunalul Galaţi, secţia I civilă a constatat că denumirea corectă a pârâtului Serviciul Public - Administrarea Domeniului Public Galaţi este A. S.R.L., iar reclamanta, prin răspunsul la întâmpinare, a precizat că înţelege să se judece cu A. S.R.L..

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 130 din 18 februarie 2019, Tribunalul Galaţi, secţia I civilă a respins, ca nefondată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Municipiul Galaţi; a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru perioada anterioară datei de 28 martie 2015; a respins, ca fiind prescrisă, acţiunea formulată pentru pretenţiile anterioare datei de 27 martie 2015; a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta Societatea de Distribuţie a Energiei Electrice Muntenia Nord S.A. - prin SDEE Galaţi, în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Galaţi şi A. S.R.L. Galaţi; au fost obligaţi pârâţii Municipiul Galaţi şi A. S.R.L. Galaţi să plătească reclamantei suma de 67.709 RON, cu titlu de contravaloare energie electrică; au fost compensate cheltuielile de judecată efectuate de părţi şi a fost obligată reclamanta să plătească pârâtului Municipiul Galaţi suma de 3.369,23 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinţei civile nr. 130 din 18 februarie 2019 a Tribunalului Galaţi, secţia I civilă au declarat apel reclamanta Societatea de Distribuţie a Energiei Electrice Muntenia Nord S.A. - prin SDEE Galaţi şi pârâtul Municipiul Galaţi, prin primar.

3. Decizia pronunţată în apel - în primul ciclu procesual

Prin decizia civilă nr. 173/A din 9 decembrie 2019, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă a admis apelurile formulate de apelanta-reclamantă SDEE Muntenia Nord S.A. şi de apelantul-pârât Municipiul Galaţi; a schimbat sentinţa civilă nr. 130/2019, pronunţată de Tribunalul Galaţi, în sensul că a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Municipiul Galaţi şi pe cale de consecinţă, a respins acţiunea faţă de această parte pentru lipsa calităţii procesuale pasive; a constatat ca fiind prescrise pretenţiile anterioare date de 11 octombrie 2013; a admis, în parte, acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L. şi a obligat-o pe aceasta la plata către reclamantă a sumei de 148.933,87 RON, cu titlu de contravaloare energie electrică.

Împotriva deciziei civile nr. 173/A din 9 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă au declarat recurs reclamanta Societatea de Distribuţie a Energiei Electrice Muntenia Nord S.A. - prin SDEE Galaţi şi pârâta A. S.R.L. Galaţi.

4. Decizia pronunţată în recurs - în primul ciclu procesual

Prin decizia civilă nr. 515 din 17 martie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursurile declarate de reclamanta Societatea de Distribuţie a Energiei Electrice Muntenia Nord S.A. - prin SDEE Galaţi şi de pârâta A. S.R.L. Galaţi, a casat decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

5. Decizia pronunţată în apel - în rejudecare

Prin decizia civilă nr. 133/A din 27 septembrie 2021, Curtea de Apel Galaţi a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-pârât Municipiul Galaţi, prin primar; a admis apelul declarat de reclamanta Societatea de Distribuţie a Energiei Electrice Muntenia Nord S.A. - prin SDEE Galaţi împotriva sentinţei civile nr. 130 din 18.02.2019 pronunţată de Tribunalul Galaţi în dosarul nr. x/2018, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că: a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta Distribuţie Energie Electrică România S.A., în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Galaţi şi S.C. A. S.R.L.; a obligat pârâta S.C. A. S.R.L. la plata către reclamantă a sumei de 524.620,8 RON, cu titlu de despăgubiri consum curent electric aferente perioadei 11.10.2013-27.05.2015.

A obligat pârâtul Municipiul Galaţi la plata către reclamantă a sumei de 133.539,84 RON, cu titlu de despăgubiri consum curent electric aferente perioadei 27.07.2015-26.02.2016; a obligat pârâţii la plata către reclamantă a sumei de 10.186,61 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru fond aferentă pretenţiilor admise, din care 2.546,65 RON pârâtul Municipiul Galaţi şi 7.639,96 RON pârâta S.C. A. S.R.L..

A respins, ca neîntemeiată, cererea accesorie a pârâtului Municipiul Galaţi privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat.

A înlăturat dispoziţiile contrare prezentei decizii şi a menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârii apelate (cele privitoare la modul de soluţionare a excepţiilor invocate în cauză); a obligat pârâtul Municipiul Galaţi să plătească reclamantei suma de 315,75 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxă judiciară de timbru, cheltuieli proporţional stabilite.

A obligat pârâta S.C. A. S.R.L. să plătească reclamantei suma de 947,25 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxă judiciară de timbru, cheltuieli proporţional stabilite.

6. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 133/A din 27 septembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă au declarat recurs reclamanta Distribuţie Energie Electrică România S.A. - Sucursala Galaţi şi pârâţii Municipiul Galaţi, prin primar, şi A. S.R.L..

6.1. Recursul declarat de reclamanta Distribuţie Energie Electrică România S.A. - Sucursala Galaţi.

În cuprinsul cererii de recurs, recurenta-reclamantă Distribuţie Energie Electrică România S.A. - Sucursala Galaţi a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi în rejudecare, solicită acordarea sumei reprezentând contravaloarea energiei electrice consumată, în integralitate.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-reclamantă susţine că instanţa de apel nu a acordat integral suma de 686.799,27 RON, deşi, atât în apel, cât şi în recursul anterior, a arătat calculul acestei sume, a demonstrat corectitudinea acestuia, prin aplicarea exactă a Ordinului ANRE nr. 121/2015.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs, referitor la taxele judiciare de timbru, recurenta-reclamantă susţine că instanţa de apel nu a acordat toate cheltuielile de judecată, obligând pârâţii la rambursarea unor sume mai mici faţă de cuantumul taxei judiciare de timbru la care a fost obligată, atât în fond, cât şi în apel.

6.2. Recursul declarat de pârâtul Municipiul Galaţi, prin primar

În cuprinsul cererii de recurs, recurentul-pârât Municipiul Galaţi a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în sensul admiterii apelului, cu consecinţa respingerii pretenţiilor admise împotriva instituţiei, ca nefondate.

Prin motivele de recurs, apreciate de recurent ca fiind încadrabile în ipoteza de nelegalitate prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., după expunerea situaţiei de fapt şi a celor reţinute de curtea de apel, acesta a susţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, întrucât reclamanta nu a reuşit să dovedească existenţa unui prejudiciu care să fie imputabil Municipiului Galaţi şi care să fie rezultatul acţiunii pârâtului, aşa cum rezultă din prevederile art. 1376, art. 1377, art. 1382 şi art. 1351 C. civ.

Astfel, arată că, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, nu rezultă cu exactitate şi obiectivitate dacă reclamanta a suferit un prejudiciu real şi efectiv, rezultat exclusiv din acţiunile instituţiei Municipiului Galaţi.

Totodată, susţine că nu s-a făcut dovada faptei ilicite a instituţiei, întrucât nu s-a făcut dovada sustragerii de energie electrică de către Municipiul Galaţi şi nici dovada existenţei raportului de cauzalitate între neexecutarea lato sensu a obligaţiilor şi prejudiciul suferit de creditor.

Conchizând, recurentul-pârât susţine că, din argumentele prezentate şi din analiza prejudiciului, coroborate cu lipsa legăturii de cauzalitate, acţiunea reclamantei este nefondată.

Totodată, arată că reclamanta nu a reuşit să facă dovada că, în perioada neafectată de prescripţia extinctivă, a existat vreun consum de curent electric, mai ales, că este de notorietate faptul că obiectivul "Plaja Dunărea" este inactiv.

6.3. Recursul declarat de pârâta A. SRL

În cuprinsul cererii de recurs, pârâta A. S.R.L. a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi reţinerea cauzei, spre rejudecare.

Prin motivele de recurs, pârâta A. S.R.L. susţine că decizia atacată este nelegală având în vedere că instanţa de apel, printr-o interpretare greşită a probelor de la dosar şi cu aplicarea greşită a normelor de drept material, a stabilit şi defalcat perioada de timp totală de consum la 27,5 luni, din care 20,5 luni în sarcina recurentei-pârâte A. S.R.L. (11.10.2013-27.07.2015) şi 7 luni în sarcina recurentului-pârât Municipiul Galaţi (27.07.2015-26.02.2016).

Or, susţine că aceste 27,5 luni au fost stabilite în mod greşit, deoarece, în realitate, perioada la care se raportează, 01.10.2013-26.02.2016, cuprinde 28,5 luni.

În continuare, arată că instanţa de apel a analizat doar contractul de delegare a gestiunii serviciilor publice nr. x/01.10.2010, actul adiţional nr. x/27.07.2015 la acest contract şi procesul-verbal de predare a plajei, fără a lua în considerare, pe de o parte, decizia nr. x/14.08.2014 emisă de Direcţia de Sănătate Publică Galaţi, din care rezultă fără echivoc că începând cu data de 14.08.2014, activitatea obiectivului "Plaja Dunărea" a fost suspendată pentru o perioadă nedeterminată.

Pe de altă parte, instanţa de apel nu a luat în considerare un fapt de notorietate publică şi anume că orice plajă nu poate funcţiona decât în perioada mai- septembrie, adică maxim 5 luni pe an, cum, de altfel, rezultă şi din Hotărârea nr. 87/17.03.2005, prin care Consiliul Local al Municipiului Galaţi a stabilit programul de funcţionare al plajei pe perioada de vară, respectiv 15 mai - 15 septembrie.

Astfel, recurenta-pârâtă apreciază că instanţa de apel avea obligaţia legală de a stabili durata de timp pentru care se va calcula şi aplica, în sistem pauşal, consumul lunar de energie electrică, luând în analiză toate probele depuse la dosar.

Totodată, susţine că instanţa avea obligaţia să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.

Consideră că, dacă instanţa de apel ar fi analizat toate înscrisurile existente la dosar şi ar fi luat în considerare faptele de notorietate publică, ar fi constatat că intervalul de timp în care plaja s-a aflat în administrarea acestei societăţi, a funcţionat şi ar fi putut consuma energie electrică fără contract, este de maxim 10 luni, respectiv 11.10.2013-14.08.2014.

7. Apărările formulate în cauză

În termen legal, recurentul-pârât Municipiul Galaţi, prin primar, a formulat întâmpinare la recursul declarat de recurenta-reclamantă Distribuţie Energie Electrică România S.A. - Sucursala Galaţi, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

După prezentarea cadrului legal aplicabil şi a opiniilor doctrinare, recurentul-pârât a arătat că, în speţă, nu există o faptă ilicită a recurentului-pârât deoarece nu s-a făcut dovada sustragerii de energie electrică de către Municipiul Galaţi.

A mai susţinut şi că, la acest moment, nu s-a făcut dovada existenţei unui prejudiciu suferit de reclamantă care să fie rezultatul direct şi nemijlocit al acţiunii sau inacţiunii Municipiului Galaţi.

De asemenea, a precizat şi că reclamanta nu a reuşit să facă dovada că în perioada neafectată de prescripţia extinctivă a existat un consum de curent electric în perimetrul în discuţie.

Susţine că este de notorietate faptul că obiectivul "Plaja Dunărea" este inactiv, nu este folosit.

A precizat şi că recursul reclamantei este nefondat, deoarece nu se stabileşte cu exactitate că ar fi o legătură directă între eventualul prejudiciu suferit de către reclamantă şi acţiunile recurentului-pârât.

În termen legal, recurenta-reclamantă Distribuţie Energie Electrică România S.A. - Sucursala Galaţi a formulat întâmpinare la recursul declarat de recurentul-pârât Municipiul Galaţi, prin primar, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Recurenta-reclamantă a susţinut că recurentul-pârât Municipiul Galaţi, prin primar, justifică legitimare procesuală pasivă, astfel cum s-a demonstrat pe parcursul derulării procesului, în recurs şi în rejudecare, în apel, sens în care a indicat probatoriul administrat în cauză.

A arătat că proprietarul obiectivului "Plaja Dunărea" a fost şi este Municipiul Galaţi, prin primar, doar administrarea acestuia fiind transmisă recurentei-pârâte A. S.R.L..

De asemenea, a precizat şi că, în speţă, în primul ciclu procesual, instanţa de recurs a stabilit că acţiunii îi sunt aplicabile dispoziţiile în materia răspunderii civile delictuale. Susţine şi că cele patru condiţii pentru antrenarea răspunderii civile delictuale sunt întrunite, în mod cumulativ.

Recurenta-reclamantă Distribuţie Energie Electrică România S.A. - Sucursala Galaţi a formulat răspuns la întâmpinarea formulată de recurentul-pârât Municipiul Galaţi, prin care a solicitat respingerea apărărilor acestuia şi admiterea recursului.

8. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor la data de 15 iulie 2022, potrivit dovezilor aflate la dosar, nefiind formulate puncte de vedere de către părţi.

Prin încheierea din 10 noiembrie 2022, completul de filtru a admis în principiu recursurile declarate de reclamanta Distribuţie Energie Electrică România S.A. - Sucursala Galaţi, de pârâtul Municipiul Galaţi, prin primar, şi de pârâta A. S.R.L. Galaţi împotriva deciziei nr. 133/A din 27 septembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2018, şi a stabilit termen de judecată, în şedinţă publică, la data de 26 ianuarie 2023, ora 9:00, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând decizia recurată, precum şi actele şi lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate, se apreciază că recursurile declarate în cauză sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează.

1. În ceea ce priveşte recursul formulat de către reclamanta Distribuţie Energie Electrică România S.A. - Sucursala Galaţi

Prioritar, dată fiind neîncadrarea în drept, de către reclamantă, a criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată, pe de o parte, că primul motiv de recurs, constând în greşita neacordare integrală a sumei de 686.799,27 RON în apel, este subsumabil pct. 8 al textului de lege indicat, întrucât vizează modalitatea de aplicare, de către instanţa de apel, a dispoziţiilor de drept material reprezentate de prevederile Ordinului ANRE nr. 121/2015, iar, pe de altă parte, criticile privitoare la neacordarea integrală a cheltuielilor de judecată sunt subsumabile pct. 5 al acestui text de lege, întrucât pun în discuţie încălcarea, de către instanţa de apel, a dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ.

1.1. Referitor la criticile subsumate pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În esenţă, prin acest motiv de recurs, recurenta-reclamantă susţine că, deşi a arătat modalitatea de calcul a sumei de 686.799,27 RON şi a demonstrat corectitudinea acesteia, prin aplicarea exactă a prevederilor art. 2, art. 20, art. 21 şi art. 23 din Ordinul ANRE nr. 121/2015, instanţa de apel, în mod greşit, nu ar fi dispus obligarea pârâtelor la plata integrală a acesteia.

Înalta Curte constată că, prin decizia nr. 515 din 17 martie 2021, în urma admiterii recursului în primul ciclu procesual, instanţa supremă a trasat limitele rejudecării cauzei, reţinând că "sub aspectul limitelor învestirii instanţei, în cauză s-a statuat în sensul că reclamanta a solicitat despăgubiri pentru perioada 15 decembrie 2005 - 26 februarie 2016; instanţa de apel a constatat că sunt prescrise pretenţiile anterioare datei de 11 octombrie 2013, iar aceste statuări au intrat în puterea de lucru judecat, având în vedere că în recurs nu au fost formulate critici sub acest aspect. Prin urmare, în exercitarea controlului de legalitate a deciziei supuse controlului judiciar Înalta Curte urmează a se raporta la raporturile juridice existente între pârâţi în perioada 11 octombrie 2013 - 26 februarie 2016."

Având în vedere că, potrivit art. 501 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de rejudecare este ţinută de dezlegările de drept statuate de instanţa supremă, se observă că, în mod just, a stabilit instanţa de apel că intervalul de timp, pentru care se calculează consumul, este cel arătat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv 11.10.2013-26.02.2016, anterior menţionat.

Analizând critica formulată, se observă că, în realitate, recurenta-reclamantă este nemulţumită nu de modalitatea de interpretare şi aplicare a prevederilor Ordinului ANRE nr. 121/2015 de către instanţa de apel, ci de acordarea doar în parte a cuantumului despăgubirilor solicitate.

Astfel, recurenta-reclamantă invocă, în cuprinsul memoriului de recurs, drept modalitate de calcul a prejudiciului, formula reglementată de prevederile art. 20 alin. (1) lit. d) din Ordinul ANRE nr. 121/2015, pentru ca, ulterior, să indice drept valoare a elementului "D" (intervalul de timp pentru care se determină consumul de energie electrică) 36 luni, în loc de 27,5 luni, astfel cum s-a reţinut cu autoritate de lucru judecat în decizia de casare.

Aşadar, atât timp cât instanţa de casare a dezlegat expres, în speţă, problema intervalului de timp pentru care se determină consumul de energie electrică, reevaluarea acestui element factual (oricum străin de analiză în acest stadiu procesual), astfel cum solicită recurenta-reclamantă, este prohibită de art. 501 alin. (1) C. proc. civ., anterior menţionat.

Prin urmare, se observă că dispoziţiile art. 2, art. 20, art. 21 şi art. 23 din Ordinul ANRE nr. 121/2015 au fost corect aplicate de către instanţa de prim control judiciar.

1.2. Referitor la criticile subsumate pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În esenţă, prin acest motiv de recurs, se susţine, de către recurenta-reclamantă, că instanţa de apel, în mod greşit, ar fi obligat pârâtele la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru, într-un cuantum mai mic decât cel achitat de către aceasta în faţa primei instanţe (10.186,61 RON în loc de 10.473 RON) şi în faţa instanţei de apel (1.263 RON în loc de 1.313 RON).

A mai criticat decizia recurată şi cu privire la omisiunea pronunţării cu privire la taxa judiciară aferentă recursului, în primul ciclu procesual, în cuantum de 4.591,83 RON.

Referitor la cea dintâi critică, se observă că, în speţă, apelul reclamantei a fost admis, cu consecinţa schimbării în tot a sentinţei şi, rejudecând cauza pe fond, instanţa de apel a dispus admiterea în parte a cererii de chemare în judecată.

Potrivit prevederilor art. 453 alin. (2) C. proc. civ., când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părţi poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată.

Din textul de lege anterior citat, rezultă că instanţa, atunci când se pronunţă pe cererea vizând cheltuielile de judecată, trebuie să aibă în vedere soluţia dată asupra cererii principale; ca urmare, în cazul admiterii parţiale a cererii, judecătorul este cel care stabileşte cota-parte în care se suportă cheltuielile de judecată, prin raportare la partea admisă din cererea de chemare în judecată.

În concret, în situaţia în care cheltuielile de judecată se referă la taxa judiciară de timbru achitată, trebuie avută în vedere modalitatea de calcul a acesteia, care se raportează la valoarea pretenţiilor din cererea de chemare în judecată.

Pe cale de consecinţă, obligarea pârâtului la suportarea cheltuielilor de judecată se va face doar cu privire la partea din taxa de timbru achitată pentru care au fost îndeplinite condiţiile obligării la suportarea cheltuielilor de judecată de partea care a pierdut procesul, respectiv valoarea pretenţiilor admise.

Aceasta deoarece raţiunea obligării la suportarea cheltuielilor de judecată este pierderea procesului, privită, după caz, ca realizarea sau nerealizarea pretenţiei deduse judecăţii în cursul procesului.

De altfel, obligarea la suportarea cheltuielilor de judecată este o formă atipică a unei cereri prin care se urmăreşte atragerea răspunderii civile delictuale a celeilalte părţi.

În această situaţie, fapta ilicită este reprezentată de pierderea procesului, potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ., iar prejudiciul constă în cuantumul cheltuielilor de judecată pe care le-a suportat partea care a câştigat procesul.

Aşadar, deşi prejudiciul reclamantei este reprezentat de întreaga sumă achitată cu titlu de taxă de timbru, totuşi pârâţii au pierdut procesul doar raportat la pretenţiile admise de către instanţă, nu raportat la totalitatea pretenţiilor solicitate de către reclamantă.

Din interpretarea gramaticală, logică şi juridică a textului supus analizei, rezultă că aprecierea asupra proporţiei suportării cheltuielilor de judecată aparţine exclusiv instanţei care a stabilit măsura în discuţie, fiind un act subiectiv, necenzurabil prin prisma motivelor de recurs expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., din moment ce critica privind cuantumul cheltuielilor de judecată vizează exclusiv un aspect de temeinicie, iar nu de legalitate al deciziei atacate.

Referitor la critica privitoare la omisiunea instanţei de apel, de a se pronunţa cu privire la cererea de obligare a pârâtelor la plata taxei judiciare de timbru aferentă cererii de recurs din primul ciclu procesual, se constată că nepronunţarea instanţei de apel asupra unui capăt de cerere accesoriu, în cadrul rejudecării cauzei pe fond, putea forma doar obiectul unei cereri de completare a hotărârii, în condiţiile prevăzute de art. 444 C. proc. civ.

Cum dispoziţiile art. 445 din acelaşi cod instituie obligativitatea acestei proceduri, completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea recursului.

Drept urmare, Înalta Curte constată caracterul inadmisibil al acestei critici, faţă de dispoziţiile art. 445 C. proc. civ., din moment ce, prin intermediul căii de atac extraordinare a recursului, se urmăreşte, de fapt, completarea deciziei recurate.

2. În ceea ce priveşte recursul formulat de către pârâtul Municipiul Galaţi, prin primar

În esenţă, prin criticile formulate, pârâtul Municipiul Galaţi, prin primar, a susţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, întrucât reclamanta nu a reuşit să dovedească existenţa unui prejudiciu, care să îi fie imputabil şi care să fie rezultatul acţiunii sale, aşa cum rezultă din prevederile art. 1376, art. 1377, art. 1382 şi art. 1351 C. civ.

De asemenea, a mai susţinut şi că, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, nu rezultă cu exactitate şi obiectivitate dacă reclamanta a suferit un prejudiciu real şi efectiv şi că nu s-a făcut dovada faptei ilicite a instituţiei şi a raportului de cauzalitate între neexecutarea lato sensu a obligaţiilor şi prejudiciul suferit de creditor.

A mai susţinut şi că, reclamanta nu a reuşit să facă dovada că, în perioada neafectată de prescripţia extinctivă, a existat un consum de curent electric, mai ales, că este de notorietate faptul că obiectivul "Plaja Dunărea" este inactiv.

Cu titlu prealabil, se impune a se preciza că Înalta Curte nu poate proceda la reaprecierea situaţiei de fapt, pe baza probelor administrate, întrucât atribuţiile acestei instanţe de control judiciar sunt circumscrise exclusiv verificării legalităţii deciziei recurate, prin prisma cazurilor de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nu şi unui control al temeiniciei hotărârii atacate.

Înalta Curte constată că trimiterea generală la prevederile art. 1376, art. 1377, art. 1382 şi art. 1351 C. civ. de către recurentul-pârât tinde, în realitate, la înlăturarea reţinerilor, pe fondul cauzei, cu privire la îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale.

Or, în recurs, nu este posibilă reevaluarea aspectelor de temeinicie aplicabile cauzei, care au condus la reţinerea îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale.

Astfel, se constată că, prin decizia de casare pronunţată, instanţa de recurs a statuat, cu autoritate de lucru judecat, faptul că pârâtul Municipiul Galaţi justifică legitimare procesuală activă, "întrucât în calitate de proprietar al bunului are obligaţia să suporte toate spezele aferente pentru buna exploatare şi funcţionare a bunului său, iar existenţa contractului de delegare de gestiune nu îl exonerează de răspunderea pentru prejudiciile cauzate de bunul aflat în proprietatea sa."

În continuare, prin decizia de casare s-a stabilit obligaţia instanţei de rejudecare de a analiza întrunirea condiţiilor răspunderii civile delictuale pentru prejudiciile cauzate de lucruri, respectiv de a verifica, în raport de situaţia existentă la momentul de referinţă, cine exercita paza juridică a bunului - "Plaja Dunărea."

Aşadar, o dată stabilit, cu autoritate de lucru judecat, cadrul juridic incident, al răspunderii civile delictuale pentru prejudiciile cauzate de lucruri, conform art. 1376 C. civ., instanţa de rejudecare era ţinută a proceda, în aceste limite, în stabilirea elementelor factuale care să contureze deţinerea pazei juridice asupra bunului în perioada în discuţie.

Pornind de la aceste dezlegări obligatorii, instanţa de apel, pe baza probatoriilor administrate, a conturat faptul că obiectivul "Plaja Dunărea" a consumat curentul electric furnizat de către recurenta-reclamantă, fără a-l achita, ulterior datei de 29.03.2006, moment la care a încetat contractul de alimentare cu energie electrică aferent acestui imobil.

În acest context, invocând, prin memoriul de recurs, faptul că "în situaţia de faţă nu putem vorbi despre o fapta ilicită a instituţiei noastre deoarece nu s-a făcut dovada sustragerii de energie electrică de către Municipiul Galaţi", recurentul-pârât omite a avea în vedere că, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 1376 alin. (1) C. civ., pentru existenţa şi angajarea răspunderii pentru prejudiciul cauzat de lucru, este necesar să fie îndeplinită o singură condiţie şi anume, lucrul să se fi aflat, la data cauzării prejudiciului, "sub paza" acesteia.

Or, în speţă, în determinarea cadrului factual, nesupus analizei instanţei de recurs, care nu realizează o verificare a probelor administrate în faţa instanţelor fondului, s-a reţinut că, în perioada de referinţă 27.07.2015-26.02.2016 şi ulterior acestei ultime date, paza juridică a obiectivului a revenit recurentului-pârât Municipiul Galaţi, care a reprimit în deplină proprietate obiectivul "Plaja Dunărea" de la recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L..

Aşadar, ceea ce interesează, din punct de vedere al angajării răspunderii civile delictuale a recurentului-pârât Municipiul Galaţi, este aceea că, potrivit constatărilor factuale, care nu pot fi reevaluate în recurs, la momentul producerii prejudiciului, în perioada anterior indicată, acesta avea paza juridică asupra lucrului, fiind, ca atare, responsabil în mod obiectiv, independent de culpă, de prejudiciul produs.

Acelaşi raţionament juridic este pe deplin aplicabil şi în ceea ce priveşte susţinerea recurentului-pârât în sensul că nu s-a făcut dovada existenţei unui prejudiciu "care să fie rezultatul direct şi nemijlocit al acţiunii sau inacţiunii instituţiei noastre", din moment ce aceasta ignoră faptul că, în materia răspunderii pentru prejudiciul cauzat de lucru, culpa este indiferentă, fiind vorba despre o răspundere obiectivă.

Astfel, în materia răspunderii civile delictuale pentru fapta lucrului, odată stabilită persoana în a cărei pază juridică se găsea bunul, răspunderea obiectivă a acesteia se activează direct, urmare a prejudiciului creat.

Pentru aceste considerente, inclusiv susţinerile recurentului-pârât privitoare la lipsa unei legături de cauzalitate între faptă ilicită şi prejudiciu se dovedesc a fi eronate.

Mai mult, susţinerile privitoare la lipsa legăturii de cauzalitate între faptă ilicită şi prejudiciu nu pot fi primite, de altfel, în faţa instanţei de recurs, din moment ce tind la a face dovada contrară dezlegărilor de fapt reţinute de instanţa de apel, prin aceea că prejudiciul suferit de către reclamantă nu ar fi imputabil faptei lucrului.

De asemenea, prin indicarea faptului că, în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, deoarece "nu s-a făcut dovada sustragerii de energie electrică de către Municipiul Galaţi", recurentul-pârât tinde a critica greşita interpretare a probelor şi a reţinerii stării de fapt, în condiţiile în care acest aspect a fost dovedit prin intermediul probei cu înscrisuri, administrată în faţa instanţelor fondului (nota de constatare nr. x/26.02.2016), iar asemenea apărări nu pot forma obiect de analiză în recurs, fiind specifice exclusiv instanţelor de fond.

Inclusiv susţinerea recurentului-pârât privitoare la faptul că obiectivul "Plaja Dunărea" este inactiv tinde a pune în discuţie modalitatea de administrare şi interpretare a probelor de către instanţele fondului, din moment ce, prin aceasta, este contestată, de fapt, dovada existenţei consumului de energie electrică fără drept, în perioada de referinţă, motiv pentru care nici această critică nu poate fi primită.

În consecinţă, faţă de situaţia de fapt stabilită de instanţele fondului, care nu poate fi reevaluată în recurs, astfel cum s-a arătat anterior, şi de instituţia juridică incidentă - răspunderea pentru fapta lucrului, în speţă s-a stabilit corect că recurentul-pârât Municipiul Galaţi, prin primar, este chemat să răspundă pentru prejudiciul suferit de către recurenta-reclamantă, ca urmare a consumului de curent electric în perioada de referinţă reţinută de instanţa de apel, 27.07.2015-26.02.2016.

3. În ceea ce priveşte recursul formulat de către pârâta A. S.R.L. Galaţi

În esenţă, prin criticile formulate, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâta A. S.R.L. Galaţi invocă greşita interpretare a probelor şi aplicare a normelor de drept material în stabilirea perioadei de 27,5 luni, reţinute în sarcina sa, în condiţiile în care, în intervalul 01.10.2013-26.02.2016, sunt, de fapt, 28,5 luni.

Mai susţine şi că instanţa de apel nu a luat în considerare decizia nr. 9060/14.08.2014, emisă de Direcţia de Sănătate Publică Galaţi, din care rezultă faptul că, începând cu data de 14.08.2014, activitatea obiectivului "Plaja Dunărea" a fost suspendată pentru o perioadă nedeterminată şi nici Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Galaţi nr. 87/17.03.2005, prin care a fost stabilit programul de funcţionare al plajei pe perioada de vară, respectiv 15 mai - 15 septembrie.

Precizează, totodată, şi faptul că, instanţa de apel avea obligaţia, conform art. 22 C. proc. civ., să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.

În final, afirmă că, în ipoteza în care instanţa de apel ar fi analizat toate înscrisurile existente la dosar şi ar fi luat în considerare faptele de notorietate publică, ar fi constatat că intervalul de timp în care plaja s-a aflat în administrarea acestei societăţi, a funcţionat şi ar fi putut consuma energie electrică fără contract, este de maxim 10 luni, respectiv 11.10.2013-14.08.2014, iar nu de 20,5 luni, cum a fost reţinut de către instanţa de prim control judiciar.

Criticile sunt neîntemeiate.

Privitor la critica referitoare la greşita stabilire a perioadei de 27,5 luni, în condiţiile în care, în realitate, intervalul de timp la care se raportează, 01.10.2013-26.02.2016, cuprinde 28,5 luni, se constată că, prin aceasta, sunt puse în discuţie, de fapt, dezlegările obligatorii, conform art. 501 alin. (1) C. proc. civ., date prin decizia nr. 515 din 17 martie 2021, pronunţată de instanţa supremă în primul ciclu procesual, cu privire la intervalul de timp, în raport cu care, instanţa de rejudecare, era ţinută a observa îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale în cauză.

Or, astfel cum s-a arătat şi în cele ce preced, aceste dezlegări se bucură de autoritate de lucru judecat, potrivit art. 430 alin. (2) C. proc. civ.

Suplimentar, se constată şi lipsa de interes a recurentei-pârâte în formularea acestei critici, din moment ce, urmarea sa este îngreunarea răspunderii juridice a pârâtei, în conformitate cu cele reţinute de instanţa de apel, prin prelungirea intervalului de timp în raport cu care a fost stabilit prejudiciul pe care aceasta este ţinută să îl repare, de la 20,5 luni la 21,5 luni, dat fiind faptul că intervalul de 7 luni, stabilit în sarcina recurentului-pârât, a fost corect determinat.

De altfel, deşi lipsit de interes, pentru considerentele arătate, un astfel de demers, care priveşte, în realitate, îndreptarea unei simple erori materiale, este, în egală măsură, şi inadmisibil a fi dedus, spre examinare, instanţei de recurs, în conformitate cu dispoziţiile art. 445 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte critica recurentei-pârâte privitoare la greşita interpretare, de către instanţa de apel, a probelor, prin aceea că nu au fost luate în considerare decizia Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi nr. 9060/14.08.2014 şi nici Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Galaţi nr. 87/17.03.2005, aceasta nu poate fi primită, din moment ce în recurs nu se pot reevalua probele administrate în faţa instanţelor fondului.

Aceleaşi consideraţii se impun şi în privinţa aserţiunii recurentei-pârâte privitoare la indicarea aplicabilităţii faptului de notorietate publică, conform căruia orice plajă nu poate funcţiona decât în perioada mai- septembrie (argument susţinut de către parte suplimentar şi prin înscrisul reprezentat de Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Galaţi nr. 87/17.03.2005), din moment ce, prin aceasta, se tinde la invocarea unei prezumţii judiciare, conform art. 329 C. proc. civ., în vederea obţinerii unei alte dezlegări asupra contextului factual.

Nefondate sunt şi criticile recurentei-pârâte privitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 25 alin. (3) din Ordinul nr. 121/2015, având în vedere că, în susţinerea acesteia, partea arată că instanţa de apel "avea obligaţia legală de a stabili durata de timp pentru care se va calcula şi aplica, în sistem pauşal, consumul lunar de energie electică, luând în analiză toate probele".

Or, aceste critici evocă, în realitate, motive de netemeinicie, care nu pot fi deduse spre examinare instanţei de recurs, dat fiind faptul că acestea se referă exclusiv la reţinerile instanţei de prim control judiciar privitoare la intervalul de timp în care bunul s-a găsit în paza juridică a recurentei-pârâte, cu consecinţa stabilirii, în sarcina părţii, a despăgubirilor corespunzătoare acestei perioade.

Aceste susţineri sunt continuate, de către recurenta-pârâtă, prin evocarea, în mod explicit, a faptului că "intervalul de timp în care Plaja Dunărea s-a aflat în administrarea subscrisei, a funcţionat şi ar fi putut consuma energie electrică, fără contract, este de maximum 10 luni, între 11.10.2013-14.08.2014, motivat de faptul că, după data de 14.08.2014, funcţionarea plajei a fost suspendată pe perioadă nedeterminată."

Drept urmare, aceste critici, care au ca obiect modalitatea de administrare şi interpretare a probatoriului, de către instanţa de apel, urmăresc stabilirea unei situaţii de fapt contrare celei reţinute de către instanţa de apel, iar nu interpretarea unor norme de drept material, motiv pentru care nu pot fi deduse judecăţii în calea extraordinară de atac a recursului.

Referitor la critica recurentei-pârâte privitoare la încălcarea, de către instanţa de apel, a prevederilor art. 22 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta, deşi întemeiată de recurenta-pârâtă pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., poate fi subsumată pct. 5 al aceluiaşi text de lege, din moment ce pune în discuţie încălcarea unor forme de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

Înalta Curte constată că această susţinere are un caracter pur formal, în condiţiile în care partea se limitează doar la a reitera conţinutul dispoziţiei legale indicate, fără a dezvolta susţineri care să reliefeze aspecte de nelegalitate ale deciziei recurate din această perspectivă, referirea la acest text de lege fiind făcută doar pentru a contura modalitatea de interpretare a probatoriului de către instanţa de prim control judiciar.

Nici criticile referitoare la modalitatea de aplicare a prevederilor art. 20 alin. (1) lit. d) din Ordinul ANRE nr. 121/2015 nu se traduc în veritabile critici de nelegalitate, recurenta-pârâtă rezumându-se a evoca formula legală de calcul a consumului de energie electrică, indicând un alt interval de timp în raport cu care este răspunzătoare, de 10 luni, faţă de cel stabilit de instanţa de apel, de 20,5 luni.

Or, aşa cum s-a arătat, aspectele privitoare la reţinerea stării de fapt nu pot forma obiect de analiză în recurs.

Pentru aceleaşi considerente, se impun a fi respinse şi criticile recurentei-pârâte privitoare la modalitatea de calcul a cuantumului total al prejudiciului aferent celor 27,5 luni, cu privire la care se susţine că ar fi de 524.620,8 RON, imputabil ambelor pârâte, iar nu de 658.160,64 RON.

Se cuvine a se menţiona că verificarea algoritmului de calcul excedează limitelor controlului judiciar în recurs, constituind un aspect de netemeinicie, iar nu de nelegalitate a hotărârii atacate.

Pentru aceste motive, recursurile declarate de reclamanta Distribuţie Energie Electrică România S.A. - Sucursala Galaţi, de pârâtul Municipiul Galaţi, prin primar şi de pârâta A. S.R.L. Galaţi împotriva deciziei civile nr. 133/A din 27 septembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă vor fi respinse, ca nefondate.

Faţă de soluţia dispusă, de respingere a recursurilor formulate, vor fi respinse şi cererile accesorii, privitoare la obligarea la plata cheltuielilor de judecată, nefiind îndeplinite condiţiile pentru acordarea acestora, pe tărâmul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., recurenţii fiind, de fapt, părţi căzute în pretenţii şi care nu sunt îndreptăţite la recuperarea sumelor avansate cu acest titlu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta Distribuţie Energie Electrică România S.A. - Sucursala Galaţi, de pârâtul Municipiul Galaţi, prin primar şi de pârâta A. S.R.L. Galaţi împotriva deciziei civile nr. 133/A din 27 septembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2018.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 ianuarie 2023.