Unconstitutionality referral challenge rejected; meter installation ruling upheld, costs awarded to homeowners' association.

Şedinţa publică din data de 16 iunie 2022

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Hotărârea atacată

Prin decizia nr. 840 din 13 aprilie 2022 pronunţată de Înalta Curte, secţia I civilă în dosarul nr. x/2017 a fost respins recursul declarat de A. împotriva deciziei nr. 113 din 10 februarie 2022 a Curţii de Apel Craiova, cu privire la soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

A fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 75 pct. 3 din Legea nr. 196/2018.

Recurentul a fost obligat la plata sumei de 700 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata Asociaţia de Proprietari nr. 37.

2. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii, cu privire la soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, a declarat recurs A., formulând următoarele critici.

În prima parte a cererii de recurs recurentul a redat conţinutul mai multor texte de lege, fără a dezvolta critici punctuale cu privire la aplicarea acestora în cauză.

Făcând trimitere la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., recurentul a susţinut că revine în competenţa Curţii Constituţionale soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate, astfel cum prevede art. 146 lit. d) din Constituţia României.

Faţă de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., recurentul a menţionat că instanţa supremă are 5 completuri de 3 judecători, ceea ce înseamnă că există probabilitatea de sub 20% ca acest complet nr. 3 să soluţioneze excepţiile din dosarul nr. x/2017. De asemenea, probabilitatea ca acest complet, care a respins cererea de strămutare a dosarului nr. x/2019, să fie desemnat să soluţioneze prezenta cauză este de sub 4%.

Din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., recurentul a susţinut că instanţa săvârşeşte un exces de putere nu numai când se pronunţă prin dispoziţii generale, ci şi când omite că nu s-a solicitat judecata în lipsă, impune cheltuieli de judecată în cuantum de 700 RON, deşi judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală pentru aflarea adevărului în cauză.

Invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a precizat că au fost încălcate regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, deoarece a solicitat punerea în discuţie a prevederilor art. 43 din acelaşi cod, a formulat cerere de recuzare a membrilor completului, asupra căreia nu s-a pronunţat un alt complet, iar judecata s-a realizat fără să fi fost solicitată judecarea cauzei în lipsă şi fără ca petentul să fi fost citat.

Din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a susţinut că hotărârea lipseşte cu desăvârşire, deoarece soluţia publicată pe portalul instanţei este următoarea: "Respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 75 pct. 3 din Legea nr. 196/2018."

Recurentul a mai menţionat că s-a încălcat autoritatea de lucru judecat, întrucât prin sentinţa din 8 aprilie 2019 pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu s-a dispus anularea hotărârii nr. 1/2014, fiind sancţionată falsificarea convocatorului şi, implicit, orice acte care impun plăţi nedatorate.

Din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susţinut că au fost încălcate prevederile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, deoarece instanţa trebuia să respingă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale printr-o încheiere motivată.

În ceea ce priveşte legătura cu cauza, recurentul a arătat că acţiunea are ca obiect obligaţia de a monta contor omologat, pentru care a plătit 80 RON, deşi tipul de contor montat costă 50 RON, precum şi obligaţia de a încheia contract individual.

3. Apărările formulate în cauză

La 10 iunie 2022, intimata Asociaţia de proprietari nr. 37 a comunicat concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată în valoare de 700 RON.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată sub aspectul soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, prin raportare la criticile formulate de recurent, precum şi la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1, 3, 4, 5, 6, 7 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Prin decizia nr. 840 din 13 aprilie 2022 pronunţată de Înalta Curte, secţia I civilă în dosarul nr. x/2017 a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 75 pct. 3 din Legea nr. 196/2018, reţinându-se că "din punct de vedere al contenciosului constituţional,instanţa în faţa căreia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate are atribuţia, care reprezintă în acelaşi timp şi o obligaţie, de a verifica dacă sunt respectate o serie de reguli procedurale specifice acestei excepţii. Astfel art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare prevede: "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia". Verificarea condiţiilor formale de admisibilitate de către instanţă nu presupune o analiză a conformităţii cu Constituţia a dispoziţiilor considerate a fi neconstituţionale, ci doar o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia, ca incident procedural, poate fi invocată. Prin urmare, posibilitatea pe care legiuitorul a lăsat-o la îndemâna instanţei de a putea admite sau respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate este limitată de textul art. 29 din Legea nr. 47/1992 strict la constatarea condiţiilor de admisibilitate, printre care cea referitoare la existenţa unei legături între textul legal a cărui neconstituţionalitate a fost invocată şi cauza dedusă judecăţii.

În cauză, se reţine că soluţia adoptată de Curtea de Apel Craiova, de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale pentru motivul că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea nr. 47/1992, constatând că respectivele dispoziţii legale nu au legătură cu cauza, este corectă.

Se observă astfel că, în speţă, s-a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a unor norme juridice incidente judecăţii în fond a litigiului. Or, excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată într-un dosar având ca obiect recursul declarat împotriva unei hotărâri definitive, deci într-o cauză în care nu se mai putea exercita calea extraordinară de atac.

Prin urmare, în mod corect, curtea de apel a constatat că excepţia de neconstituţionalitate priveşte temeiuri de drept incidente judecăţii în fond a litigiului, nefiind îndeplinită cerinţa prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 care reglementează ca dispoziţiile în raport de care s-a invocat neconstituţionalitatea să aibă legătură cu soluţionarea cauzei. Raportând, aşadar, condiţiile de admisibilitate ale cererii de sesizare a Curţii Constituţionale la cerinţele prevăzute la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, se observă că solicitarea nu o îndeplineşte pe cea privitoare la existenţa legăturii dintre textul de lege a cărei neconstituţionalitate se invocă şi cererea dedusă judecăţii, fiind corectă soluţia adoptată de curtea de apel de respingere a acesteia, ca inadmisibilă, recursul împotriva acesteia urmând a fi respins. În ceea ce priveşte solicitarea formulată de recurent de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 75 pct. 3 din Legea nr. 196/2018, această urmează a fi respinsă în considerarea aceloraşi argumente care vizează inexistenţa legăturii dintre textul de lege a cărui neconstituţionalitate a fost invocată şi cauza dedusă judecăţii."

Faţă de cele expuse şi din perspectiva criticilor de nelegalitate invocate de recurent prin prisma dispoziţiilor art. 488 pct. 1, 3, 4, 5, 6, 7 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. invocate de recurent, Înalta Curte reţine că acest motiv de recurs vizează nelegalitatea hotărârii în ipoteza în care "hotărârea a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii."

Întrucât art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. distinge cu privire la normele de competenţă, rezultă că, prin intermediul acestui motiv, se pot invoca numai motive de ordine publică privind competenţa jurisdicţională (materială şi teritorială), cât şi competenţa generală.

În conformitate cu prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia."

Prin urmare, din interpretarea dispoziţiilor legale enunţate rezultă că instanţa în faţa căreia a fost formulată cerere de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu o excepţie de neconstituţionalitate are o competenţă specială, limitată la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate, şi anume dacă excepţia de neconstituţionalitate "are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia."

Or, în litigiul pendinte, instanţa în faţa căreia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 75 pct. 3 din Legea nr. 196/2018 a procedat în condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, doar la verificarea condiţiilor de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale şi nu la soluţionarea excepţiei.

Cum instanţa în faţa căreia a fost formulată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate enunţată are competenţă specială în condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 şi cum aceasta a verificat dacă sunt întrunite condiţiile de admisibilitate prevăzute de textul legal enunţat, Înalta Curte reţine că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. invocat de recurent, Înalta Curte reţine că acesta vizează ipoteza în care au fost încălcate dispoziţiile legale privind compunerea şi constituirea instanţei, recurentul susţinând incidenţa acestuia din perspectiva faptului că asupra incompatibilităţii membrilor completului de judecată, invocată prin cererile de recuzare, nu s-a pronunţat un alt complet.

Înalta Curte constată că recurentul a depus, la 11 aprilie 2022, cerere prin care a solicitat punerea în discuţie a prevederilor art. 43 C. proc. civ. şi abţinerea completului de judecată de la soluţionarea cauzei, iar la 12 aprilie 2022, recurentul a formulat cereri de recuzare a membrilor completului de judecată nr. 3, arătând că acesta nu şi-a demonstrat independenţa şi imparţialitatea, sens în care a făcut referire la dosarul nr. x/2021, care a avut ca obiect soluţionarea unei cereri de strămutare.

Faţă de solicitările recurentului, prin care au fost prezentate alte motive de incompatibilitate decât cele prevăzute de lege, Înalta Curte reţine că în mod corect instanţa învestită cu soluţionarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 75 pct. 3 din Legea nr. 196/2018 a procedat conform dispoziţiilor art. 47 C. proc. civ., potrivit cărora nerespectarea condiţiilor prevăzute de art. 41 şi art. 42 atrage inadmisibilitatea cererii de recuzare, inadmisibilitate care se constată chiar de completul în faţa căruia s-a formulat cererea de recuzare, cu participarea judecătorului recuzat.

Prin urmare, criticile recurentului în sensul că asupra cererilor de recuzare ar fi trebuit să se pronunţe un alt complet sunt nefondate, motiv pentru care, fiind respectate dispoziţiile procedurale în materia incompatibilităţii, Înalta Curte reţine că nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., recurentul a susţinut că instanţa săvârşeşte un exces de putere nu numai când se pronunţă prin dispoziţii generale, ci şi când omite că nu s-a solicitat judecata în lipsă, deşi judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală pentru aflarea adevărului în cauză.

În raport de aceste critici, prin care recurentul a învederat că instanţa ar fi omis că nu s-a solicitat judecata în lipsă, precum şi că a impus cheltuieli de judecată în cuantum de 700 RON, Înalta Curte reţine că se critică încălcarea unor reguli de procedură, iar nu depăşirea atribuţiilor judecătoreşti de către instanţa de judecată, astfel că se subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că judecarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale s-a realizat cu respectarea prevederilor art. 153 C. proc. civ., recurentul fiind citat pentru termenul din 13 aprilie 2022, astfel cum rezultă din dovada de comunicare a citaţiei de la dosarul x/2017

De asemenea, se constată că judecarea cauzei în lipsă a fost solicitată prin concluziile scrise depuse de intimata Asociaţia de Proprietari nr. 37 la 6 aprilie 2022, astfel că, în mod legal, instanţa a procedat la judecarea cauzei în lipsa părţilor, care au fost legal citate, conform dovezilor de comunicare de la dosarul nr. x/2017, motiv pentru care criticile recurentului sunt nefondate.

Cât priveşte cheltuielile de judecată în cuantum de 700 RON stabilite în sarcina recurentului, Înalta Curte reţine că acestea vizează etapa procesuală a recursului declarat împotriva deciziei nr. 113 din 10 februarie 2022 a Curţii de Apel Craiova, în cadrul căruia s-a formulat şi cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Raportat la dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., faţă de soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, în mod legal şi corect instanţa a dispus obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere că intimata a formulat apărări şi cu privire la această cerere, făcând dovada onorariului achitat avocatului cu chitanţa de la dosarul nr. x/2017.

Din perspectiva celor expuse, Înalta Curte reţine că în cauză nu sunt incidente nici dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Totodată, se reţine că proporţionalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor reprezintă o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de nelegalitate a hotărârii atacate. În consecinţă, caracterul excesiv al cheltuielilor de judecată nu poate fi analizat pe calea recursului, neîncadrându-se nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., după cum s-a statuat prin Decizia nr. 3/2020 pronunţată de Înalta Curte în recurs în interesul legii.

În ceea ce priveşte motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 7 C. proc. civ., instanţa de recurs constată că, deşi recurentul le-a indicat în cuprinsul cererii de recurs, în dezvoltarea acestora nu au fost aduse critici de natură a fi încadrate în vreunul din motivele de recurs expres prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ci a fost expusă o succesiune de afirmaţii nestructurate din punct de vedere juridic, ce însă nu au relevanţă în raport cu soluţia atacată.

Principala critică dedusă judecăţii prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. priveşte analiza uneia dintre condiţiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, respectiv dacă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 75 pct. 3 din Legea nr. 196/2018 are legătură cu soluţionarea cauzei.

În acest sens, recurentul a susţinut, în esenţă, că este întrunită şi această condiţie, întrucât excepţia de neconstituţionalitate are legătură cu soluţionarea cauzei, acţiunea având ca obiect obligaţia de a monta un contor omologat.

Înalta Curte reţine că această critică urmează a fi examinată prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., deoarece se pune în discuţie modalitatea de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor de drept material cuprinse în art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.

Din interpretarea prevederilor art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992, rezultă că pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii: excepţia să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial; excepţia să aibă ca obiect neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; norma vizată de excepţie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei şi să nu fi fost constatată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Prin aceste dispoziţii legale se atribuie instanţei în faţa căreia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate o competenţă specială, limitată la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate stabilite în alin. (1), (2) şi (3) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată.

Prin urmare, formularea excepţiei de neconstituţionalitate obligă instanţa în faţa căreia aceasta este ridicată să verifice îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate prevăzute de lege şi, în cazul în care constată îndeplinirea acestora, să sesizeze, printr-o încheiere motivată, Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei.

Analizând legalitatea deciziei recurate, Înalta Curte reţine că în cadrul examenului de admisibilitate a sesizării Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 75 pct. 3 din Legea nr. 196/2018, instanţa a constatat în mod corect că nu este îndeplinită condiţia că excepţia de neconstituţionalitate să aibă "legătură cu legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia."

Sub aspectul legăturii dispoziţiilor legale pretins neconstituţionale cu soluţionarea cauzei, Înalta Curte reţine că decizia Curţii Constituţionale trebuie să fie de natură a produce un efect concret în desfăşurarea procesului, cerinţa relevanţei pentru cauză fiind expresia utilităţii pe care soluţionarea excepţiei invocate o are în cadrul rezolvării litigiului dintre părţi.

În acest sens, prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi art. 31 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională a reţinut că "legătură cu soluţionarea cauzei vizează toate dispoziţiile legale de drept substanţial şi de drept procedural care vizează drepturile subiective deduse judecăţii şi fac posibilă desfăşurarea şi finalizarea procedurii judiciare."

După cum reiese din analiza pe care o face chiar Curtea Constituţională în privinţa acestei condiţii de admisibilitate, legătura cu soluţionarea cauzei priveşte incidenţa dispoziţiei legale, a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată, în privinţa soluţiei ce se va pronunţa în procesul aflat pe rolul instanţei de judecată.

Astfel, în cadrul recursului declarat de A. împotriva deciziei nr. 113 din 10 februarie 2022 a Curţii de Apel Craiova, cu privire la soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, recurentul a formulat cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 75 pct. 3 din Legea nr. 196/2018.

Acest text de lege prevede că: "Asociaţia de proprietari are obligaţia de a respecta prevederile legale privind modul de repartizare a cheltuielilor comune, în caz contrar hotărârile luate de adunarea generală a proprietarilor cu încălcarea acestor dispoziţii sunt nule de drept."

Se constată că această dispoziţie legală nu are legătură cu aspectele analizate de către instanţa învestită cu soluţionarea recursului declarat de A. împotriva deciziei nr. 113 din 10 februarie 2022 a Curţii de Apel Craiova, cu privire la soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

În consecinţă, Înalta Curte reţine că nu este îndeplinită cerinţa prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, ca dispoziţia legală criticată să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, astfel încât, nu se poate constata aplicarea greşită a legii, pentru a fi incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Din perspectiva celor expuse, cum criticile recurentului nu se circumscriu motivelor de recurs invocate, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul ca nefondat.

În temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a dispune obligarea petentului A. la plata sumei de 700 RON către intimata Asociaţia de proprietari nr. 37, cu titlu de cheltuieli de judecată, dovedite prin chitanţa de la fila x.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A. împotriva deciziei nr. 840 din 13 aprilie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2017.

Obligă pe petentul A. la plata sumei de 700 RON către intimata Asociaţia de proprietari nr. 37, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 iunie 2022.