Compensation for unauthorized electrical infrastructure on private land under the Romanian Energy Laws

Şedinţa publică din data de 26 ianuarie 2023

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş, secţia civilă, în data de 25 ianuarie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L., reprezentată de administrator B., a solicitat:

- obligarea pârâtelor C. şi D. să desfiinţeze şi să ridice elementele sistemului de distribuţie a gazelor naturale (conductă şi echipamente aferente) amplasate în mod nelegal pe proprietatea sa din Piteşti, str. x, având următoarele vecinătăţi: la N strada x, la S strada x, la E domeniu public, la V domeniu public;

- obligarea pârâtei E. S.A. să desfiinţeze şi să ridice elementele sistemului de distribuţie a energiei electrice (stâlpi şi echipamente aferente) amplasate în mod nelegal pe proprietatea sa din Piteşti, str. x;

- obligarea pârâtelor C., D. şi E. S.A. să o despăgubească, prin plata, în solidar, a sumei de 2.057 RON pe zi, începând cu data de 14.11.2016 şi până la desfiinţarea şi ridicarea efectivă de către pârâte a elementelor sistemului de distribuţie a energiei electrice amplasate nelegal pe proprietatea sa şi a elementelor sistemului de distribuţie a gazelor naturale amplasate nelegal pe proprietatea sa;

- obligarea pârâtelor C. şi D. să o despăgubească prin plata unei sume de bani echivalente cu contravaloarea prejudiciului produs prin afectarea posibilităţii de folosinţă a părţii de sud a terenului proprietatea sa din Piteşti, str. x, începând cu cei 3 ani anteriori momentului introducerii prezentei acţiuni şi până la data de 14.11.2016. A precizat că valoarea estimată a obiectului pretenţiilor sale la suma de 10.000 RON, urmând a o adapta pe parcursul desfăşurării litigiului, potrivit determinării exacte a întinderii prejudiciului;

- obligarea pârâtei E. S.A. să o despăgubească prin plata unei sume de bani echivalente cu contravaloarea prejudiciului produs prin afectarea posibilităţii de folosinţă a părţii de nord a terenului proprietatea sa din Piteşti, str. x, începând cu cei 3 ani anteriori momentului introducerii prezentei acţiuni şi până la data de 14.11.2016. A precizat valoarea estimată a obiectului pretenţiilor sale la suma de 10.000 RON, urmând a o adapta, pe parcursul desfăşurării litigiului, potrivit determinării exacte a întinderii prejudiciului;

- obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

În susţinerea cererii de chemare în judecată, reclamanta a susţinut că este proprietara imobilului (teren şi construcţii) situat în Piteşti, pct. "A.", identificat sub nr. cadastral x (terenul) şi x (construcţiile), înscris în Cartea Funciară nr. x a localităţii Piteşti, provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. x, imobil având limitele şi configuraţia ce rezultă din documentaţia cadastrală avizată OJCGC Argeş sub nr. x din anul 2001.

A arătat că a dobândit dreptul de proprietate asupra bunurilor menţionate prin cumpărare, potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/06.09.2013 la BNP F., iar în imobilele identificate anterior, societatea îşi desfăşoară, cu respectarea legii, activitatea principală autorizată, aceea de unitate de alimentaţie publică.

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1357 şi urm. C. civ.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 443 din 05 decembrie 2018, Tribunalul Argeş, secţia civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei S.C. G. S.A. (fostă S.C. C.); a admis, în parte, cererea de chemare în judecată, aşa cum a fost precizată, obligând, în solidar, pârâtele S.C. G. S.A. la plata lipsei de folosinţă în cuantum de 94 RON/zi pentru perioada 25.01.2014-16.11.2016 către reclamantă; a obligat pârâta D. S.A. la plata lipsei de folosinţă în cuantum de 63,64 RON/zi pentru perioada 25.01.2014-16.11.2016 către reclamantă; a obligat, în solidar, cele trei pârâte către reclamantă la plata sumei de 77.817 RON, reprezentând lipsa de folosinţă aferentă perioadei 16.11.2016-31.12.2016, precum şi la plata sumei de 53.120 RON, reprezentând lipsa de folosinţă aferentă perioadei 01.01.2017-08.03.2017; a obligat pârâta D. S.A. la plata lipsei de folosinţă în cuantum de 81.664 RON către reclamantă pentru perioada 09.03.2017-19.06.2017; a obligat pârâtele S.C. G. şi D. la plata către reclamantă a sumei de 4.902 RON, reprezentând taxa de timbru şi onorariu expert (cheltuieli de judecată); a obligat pârâta D. S.A. la plata către reclamantă a sumei de 5.974,98 RON, reprezentând cheltuieli de judecată (taxa de timbru şi onorariu expert).

Împotriva sentinţei au formulat apel atât reclamanta cât şi pârâtele.

Apelurile au fost înregistrate pe rolul secţiei a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Piteşti, în data de 22.02.2019, respectiv la data de 06.03.2019 şi 13.03.2019.

În data de 13 iunie 2019, Curtea a invocat din oficiu, faţă de obiectul şi natura litigiului, excepţia necompetenţei materiale procesuale de soluţionare a apelurilor de către secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Prin încheierea din 13 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2017, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale procesuale a secţiei a II-a civile, de contencios administrativ şi fiscal şi a fost declinată, în favoarea secţiei I civile, din cadrul aceleiaşi curţi de apel, competenţa de soluţionare a cauzei.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, în data de 11 iulie 2019, sub nr. x/2017*.

Prin decizia civilă nr. 4518/2019 din 18 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2017, a fost declinată competenţa materială funcţională de soluţionare a apelurilor, în favoarea Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a fost trimisă cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Prin decizia nr. 810 din 26 martie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a fost stabilită competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă în data de 26 mai 2020, sub nr. x/2017.

3. Decizia pronunţată în apel

Prin decizia civilă nr. 4778/2021 din 17 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, au fost admise apelurile formulate de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator B., şi de pârâtele S.C. G. S.A. (fostă C.), D. S.R.L., D. S.A. (fostă E.), împotriva sentinţei civile nr. 443 din 5 decembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2017.

A fost schimbată în parte sentinţa, în sensul că a fost obligată pârâta S.C. D. S.A. (fostă E.) să plătească reclamantei suma de 342.607,36 RON, cu titlu de despăgubiri.

Au fost obligate fiecare dintre pârâtele S.C. G. S.A. (fostă C.) şi D. S.R.L. să plătească reclamantei câte 97.321,72 RON, cu titlu de pretenţii.

Au fost compensate cheltuielile de judecată şi a fost menţinută în rest sentinţa.

4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 4778/2021 din 17 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, a declarat recurs pârâta S.C. D. S.A. (fostă E.).

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3 şi 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a solicitat modificarea în tot a hotărârilor anterioare, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca nefondată.

În dezvoltarea motivului de recurs circumscris art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., recurenta a susţinut că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra primului motiv invocat, respectiv cel referitor la competenţa teritorială a primei instanţe, pronunţând astfel o hotărâre cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii.

Astfel, în calea de atac a apelului a arătat că atât instanţa de apel, cât şi prima instanţă, au încălcat competenţa teritorială a altei instanţe, dar, cu toate acestea, instanţa de apel nu a făcut nicio referire, în acest sens, în cuprinsul deciziei recurate.

Prima instanţă a încălcat art. 107 alin. (1) C. proc. civ., întrucât, în cazul cererii pentru lipsa de folosinţă, instanţa competentă teritorial era instanţa de la sediul social al pârâtei, respectiv Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă, deoarece pârâta nu are puncte de lucru în judeţul Argeş, pentru ca dosarul să fie judecat de instanţele din acest judeţ.

În susţinerea motivului de recurs circumscris art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a învederat că instanţa de apel a pronunţat hotărârea recurată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv nu s-a pronunţat pe susţinerea sa din apel referitoare la faptul că, la data amplasării instalaţiilor electrice, reclamanta nu avea calitatea de proprietar, fiind, astfel, încălcate dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 13/2007, dar şi cele ale art. 12 din Legea nr. 123/2012.

A mai susţinut recurenta că, în etapa procesuală a apelului, a arătat că a amplasat instalaţiile electrice la solicitarea primăriei, în baza unei autorizaţii de construire, dar şi că reclamanta nu era proprietarul terenului, ci l-a cumpărat în anul 2013, dată la care terenul era deja ocupat de instalaţia electrică, perioadă în care era în vigoare Legea nr. 123/2012, care, la art. 12 alin. (3), prevedea expres că servitutea de trecere pentru instalaţiile electrice de utilitate publică se exercită fără intabulare în cartea funciară.

Astfel, dat fiind faptul că instalaţia electrică a fost amplasată pe teren în anul 2008, reclamanta a cumpărat un teren afectat de sarcini, cunoscând acest lucru.

Recurenta a mai susţinut că, în apel, a arătat că reclamanta nu poate fi proprietarul terenului de sub instalaţiile electrice, întrucât terenul de sub fundaţia stâlpilor de susţinere a instalaţiilor electrice aparţine domeniului public al statului, conform art. 44 alin. (4) din Legea nr. 123/2012, însă, toate aceste critici au fost ignorate de către instanţa de apel.

Chiar şi în ipoteza în care instanţa de recurs ar aprecia că pârâta datorează despăgubiri, acestea pot fi datorate doar până în luna iunie 2017 şi numai pentru suprafaţa de teren ocupată efectiv de fundaţia stâlpilor, adică 1 mp şi cel mult pentru întreaga zonă de protecţie a reţelei electrice de joasă tensiune, adică 63,34 mp, suprafaţă calculată de expertul H..

Or, în apel, s-a dispus efectuarea unei noi expertize de evaluare şi fiecare pârâtă a fost obligată la despăgubiri pentru afectarea întregului imobil al reclamantei, deşi pârâta a ocupat doar 64 mp, zonă de protecţie, şi 1 mp, teren aflat sub fundaţia stâlpului de susţinere.

Astfel, instanţa de apel nu a ţinut cont de criticile pârâtei, prin care a arătat că s-a calculat despăgubire pentru o zonă de protecţie stabilită eronat de un expert evaluator, care nu a ţinut cont de zona de protecţie stabilită de expertul în electroenergetică I..

În continuare, recurenta a făcut referire la aspectele reţinute în raportul de expertiză întocmit de exp. H., care nu a ţinut cont de expertiza efectuată de exp. I., arătând că experţii desemnaţi în primă instanţă şi în apel nu au avut în vedere suprafeţele de teren efectiv ocupate cu zona de protecţie stabilită de expertul în electroenergetică I. şi nici de art. 4 alin. (3) din H.G. nr. 135/2011, text de lege care arată că se achită despăgubiri doar pentru terenul efectiv ocupat de instalaţia electrică, valoarea despăgubirilor fiind egală cu valoarea minimă a chiriilor percepute de consiliul local din zonă.

5. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a depus întâmpinare, în data de 29 martie 2022, prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea deciziei atacate ca fiind legală.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., recurenta a susţinut că această critică este inadmisibilă şi nefondată.

Referitor la inadmisibilitatea acestei critici, intimata a arătat că prima instanţă nu s-a pronunţat asupra excepţiei necompetenţei prin sentinţă, ci prin încheierea de şedinţă de la al doilea termen de judecată, care nu a fost atacată cu apel; or, este inadmisibil să fie criticată în recurs decizia curţii de apel, deşi această instanţă a fost învestită doar cu analiza sentinţei, nu şi a încheierii.

În ceea ce priveşte caracterul nefondat al acestei critici, intimata a susţinut că sunt incidente dispoziţiile art. 113 pct. 9 C. proc. civ., care stabilesc o competenţă teritorială alternativă şi cum fapta ilicită a fost săvârşită în municipiul Piteşti, unde este situat imobilul în cauză, iar prejudiciul s-a produs tot în respectiva circumscripţie teritorială, Tribunalul Argeş a fost instanţa competentă material şi teritorial să judece cauza, iar Curtea de Apel Piteşti instanţa competentă material şi teritorial să judece apelurile declarate în cauză.

În continuare, intimata a susţinut că şi celelalte critici din cuprinsul recursului sunt inadmisibile şi nefondate.

Referitor la critica recurentei potrivit căreia este îndreptăţită să ocupe terenul, iar reclamanta trebuie să suporte, cu titlu gratuit, servitutea legală, intimata a învederat că instanţa de apel a reţinut corect că, în anul 2008, când au fost amplasate instalaţiile, terenul era proprietatea vânzătoarei, iar potrivit Deciziei nr. 27/11.11.2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, în interpretarea dispoziţiilor Legii nr. 13/2007, s-a stabilit că pentru capacităţi energetice realizate ulterior intrării în vigoare a acestei legi şi care afectează proprietăţi private, proprietarii sunt îndreptăţiţi să pretindă şi să li se acorde despăgubiri.

A mai arătat că afectarea proprietăţii private s-a făcut printr-o abatere de la traseul autorizat, astfel că nu se poate constata în recurs că este legală atingerea adusă proprietăţii reclamantei, întrucât acest aspect ar conduce la modificarea situaţiei de fapt, ceea ce este inadmisibil.

Inadmisibilă este considerată de către intimată şi critica recurentei în sensul că despăgubirea este prea mare, întrucât nu ocupă întreaga suprafaţă de teren deoarece, şi prin această critică, se tinde la modificarea situaţiei de fapt, stabilită de instanţele de fond.

6. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în data de 14 iulie 2022, respectiv 15 iulie 2022, potrivit dovezilor aflate la dosar, nefiind depuse puncte de vedere la raport.

Prin încheierea din 10 noiembrie 2022, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de pârâta D. S.A. (fostă E.) împotriva deciziei nr. 4778/2021 din 17 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2017 şi a stabilit termen de judecată, în şedinţă publică, la data de 26 ianuarie 2023, ora 9:00, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând decizia recurată, precum şi actele şi lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate, se apreciază că recursul declarat de pârâta D. S.A. (fostă E.) este nefondat, pentru considerentele ce urmează.

1. Cu privire la motivul de recurs constând în pronunţarea, de către instanţa de apel, a unei hotărâri cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii

În esenţă, în susţinerea acestui motiv de recurs, pârâta a invocat faptul că atât instanţa de apel, cât şi prima instanţă au încălcat competenţa teritorială a altei instanţe, prevăzută de dispoziţiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ., din moment ce, raportat la obiectul cererii, de acordare despăgubiri pentru lipsă de folosinţă, instanţa competentă teritorial să judece cauza în primă instanţă era Tribunalul Dolj, în raport de sediul acesteia.

Recurenta-pârâtă a indicat drept temei de drept al criticii formulate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

Înalta Curte constată caracterul formal al acestei critici.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. stabileşte drept ipoteză situaţia în care hotărârea a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii.

Însă, în dezvoltarea acestui motiv de casare, pârâta face trimitere la încălcarea dispoziţiilor art. 107 alin. (1) C. proc. civ., normă care reglementează un caz de competenţă teritorială de ordine privată.

Drept urmare, se constată ca nefiind îndeplinite cerinţele solicitate de textul de lege pentru a opera acest motiv de casare.

2. Cu privire la motivul de recurs constând în omisiunea pronunţării, de către instanţa de apel, asupra criticilor constând în greşita respingere a excepţiei necompetenţei teritoriale de către prima instanţă

În esenţă, în susţinerea acestui motiv de recurs, pârâta a invocat faptul că instanţa de apel nu s-a pronunţat cu privire la primul motiv de apel invocat, respectiv cel referitor la greşita respingere de către Tribunalul Argeş a excepţiei necompetenţei teritoriale.

Prioritar, deşi încadrate de către recurenta-pârâtă în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceste critici sunt subsumabile cazului de casare prevăzut de pct. 6 al aceluiaşi articol, din moment ce vizează o pretinsă nemotivare a instanţei de apel, fapt pentru care criticile formulate urmează a fi analizate din perspectiva acestor dispoziţii legale.

Înalta Curte constată caracterul neîntemeiat al acestora.

Verificând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte reţine faptul că recurenta a invocat, în faţa primei instanţe, excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Argeş, excepţie care a fost soluţionată prin încheierea din 03 mai 2017, în sensul respingerii acesteia.

În data de 04 martie 2022, recurenta a formulat apel împotriva sentinţei civile nr. 443 din 05 decembrie 2018 a Tribunalului Argeş, secţia civilă, indicând, în mod expres, în cuprinsul cererii de apel, ca obiect al căii de atac doar soluţia primei instanţe, nu şi încheierea din 03 mai 2017.

Prin decizia civilă nr. 4778/2021 din 17 noiembrie 2021, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a admis apelurile formulate în cauză, a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a fost obligată pârâta S.C. D. S.A. (fostă E.) să plătească reclamantei suma de 342.607,36 RON, cu titlu de despăgubiri şi au fost obligate fiecare dintre pârâtele S.C. G. S.A. (fostă C.) şi D. S.R.L. să plătească reclamantei câte 97.321,72 RON, cu titlu de pretenţii.

Împotriva acestei decizii, în data de 28 ianuarie 2022, a formulat recurs pârâta S.C. D. S.A. (fostă E.), prin care a criticat, prin cea dintâi critică de nelegalitate, aspectul privitor la nesoluţionarea,de către instanţa de apel, a motivelor privitoare la necompetenţa teritorială a primei instanţe, astfel cum s-a arătat în cele ce preced.

În conformitate cu dispoziţiile art. 233 alin. (1) lit. k) C. proc. civ., pentru fiecare şedinţă a instanţei se întocmeşte o încheiere care va cuprinde calea de atac şi termenul de exercitare a acesteia, atunci când, potrivit legii, încheierea poate fi atacată separat.

De asemenea, se observă că prima instanţă s-a pronunţat asupra excepţiei necompetenţei teritoriale, invocată de recurentă, în concordanţă cu dispoziţiile art. 248 C. proc. civ., potrivit cărora instanţa e ţinută a se pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei, iar încheierea prin care s-a respins excepţia, precum şi cea prin care, după admiterea excepţiei, instanţa a rămas în continuare învestită pot fi atacate numai odată cu fondul, dacă legea nu dispune altfel.

Totodată, conform art. 466 alin. (4) C. proc. civ., împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, afară de cazul când legea dispune altfel.

Fiind în prezenţa unei cereri de apel declarate exclusiv împotriva sentinţei primei instanţe, nu şi a încheierii din 03 mai 2017, pronunţată de aceeaşi instanţă, în mod legal, Curtea de Apel Piteşti a exercitat controlul judiciar doar cu privire la respectiva sentinţă, în acord cu dispoziţiile art. 479 alin. (1) C. proc. civ., care stabilesc limitele judecăţii în calea de atac astfel:

"instanţa de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă", coroborate cu prevederile art. 470 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit cărora "cererea de apel va cuprinde: b) indicarea hotărârii atacate", dispoziţii prevăzute sub sancţiunea nulităţii conform alin. (3) al aceluiaşi text de lege.

Ţinând seama de exigenţele care rezidă din normele procedurale enunţate, se impune a se constata că instanţa de apel putea examina criticile doar în cadrul expres determinat de către parte, o analiză care ar fi depăşit limitele învestirii reprezentând o încălcare a legii.

Nefiind învestită instanţa de apel să verifice legalitatea soluţiei primei instanţe cu privire la excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Argeş în soluţionarea pricinii, nu exista, aşadar, cadrul legal pentru realizarea unei judecăţi referitoare la acest aspect.

În concluzie, Înalta Curte reţine că nu există temei spre a se constata nelegalitatea deciziei recurate pentru considerentul că aceasta nu conţine o analiză relativă la aspectele care, deşi evocate în cererea de recurs, nu au făcut obiectul învestirii curţii de apel.

Criticile formulate ignoră, aşadar, obiectul cererii de apel, pe care însăşi partea a dedus-o spre analiză în faţa instanţei de prim control judiciar.

Pe de altă parte, formularea direct în recurs a criticilor referitoare la legalitatea soluţiei primei instanţe, cu privire la excepţia necompetenţei teritoriale, nu poate determina analiza lor în această etapă procesuală.

Un astfel de demers analitic ar avea caracter omissio medio şi ar fi contrar atât exigenţelor impuse de prevederile art. 483 alin. (1) C. proc. civ., care stabilesc că hotărârea supusă controlului judiciar în recurs este cea a instanţei de apel, cât şi prevederilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ., conform cu care "motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor."

3. Cu privire la critica recurentei-pârâte referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 13/2007 şi art. 12 alin. (3) şi art. 44 alin. (4) din Legea nr. 123/2012

Prin această critică, recurenta-pârâtă susţine, în esenţă, că, la data amplasării instalaţiilor electrice, intimata-reclamantă nu avea calitatea de proprietar, fiind, astfel, încălcate dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 13/2007, dar şi cele ale art. 12 alin. (3) şi art. 44 alin. (4) din Legea nr. 123/2012.

A mai arătat şi că imobilul în discuţie a fost dobândit de către intimata-reclamantă în anul 2013, dată la care terenul era deja ocupat de instalaţia electrică, fiind în vigoare dispoziţiile art. 12 alin. (3) din Legea nr. 123/2012, care stabileau că servitutea de trecere pentru instalaţiile de utilitate publică se exercită fără intabulare.

De asemenea, a susţinut faptul că terenul de sub fundaţia stâlpilor de susţinere a instalaţiilor electrice apaţine domeniului public al statului, conform art. 44 alin. (4) din Legea nr. 123/2012.

A mai menţionat că nu era necesar acordul intimatei-reclamante, pentru amplasarea instalaţiilor electrice pe teren, ci al proprietarilor acestuia de la nivelul anului 2008, moment la care a fost edificată respectiva instalaţie.

A indicat şi faptul că, în condiţiile în care instalaţia electrică era amplasată pe imobil încă din anul 2008, intimata-reclamantă ar fi dobândit un teren cu sarcini, asumându-şi, aşadar, achiziţionarea unui teren pe care se găsea o reţea electrică.

Prioritar, deşi încadrate de către recurenta-pârâtă în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceste critici sunt subsumabile inclusiv cazului de casare prevăzut de pct. 6 al aceluiaşi articol, din moment ce se invocă atât o pretinsă nemotivare a deciziei atacate, cât şi încălcarea unor norme de drept material.

Anterior examinării acestor critici, se impune a se menţiona faptul că aspectele privitoare la baza factuală, stabilită de către instanţele fondului, nu poate fi reevaluată în faţa instanţei de recurs.

Din acest motiv, aspectele de fapt, astfel cum au fost stabilite în fazele procesuale anterioare, rămân căştigate cauzei, urmând a servi, ca atare, în examinarea criticilor formulate.

Procedând la examinarea acestui motiv, se observă că singurele critici de nelegalitate formulate vizează faptul că instanţa de prim control judiciar nu s-ar fi pronunţat asupra motivului de apel invocat de recurentă, privitor la faptul că la data amplasării instalaţiilor electrice intimata-reclamantă nu era proprietar al imobilului, fiind încălcate, astfel prevederile art. 16 din Legea nr. 13/2007, art. 12 alin. (3) şi art. 44 alin. (4) din Legea nr. 123/2012.

Privitor la critica recurentei referitoare la încălcarea prevederilor art. 16 din Legea nr. 13/2007 se constată că aceasta este formulată omisso medio, nefiind dedusă analizei instanţei de apel, motiv pentru care nu este posibilă realizarea controlului de legalitate al acesteia.

Suplimentar, se observă că recurenta nici nu a formulat critici concrete cu privire la modalitatea efectivă în care instanţa de apel a aplicat greşit/a încălcat, după caz, aceste norme juridice, aceasta rezumându-se a cita, în cuprinsul memoriului de recurs, textul de lege invocat.

Cu toate acestea, contrar argumentelor recurentei-pârâte, se constată că instanţa de apel a avut în vedere inclusiv dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 13/2007, la momentul pronunţării deciziei atacate, după cum se va arăta în cele ce urmează.

Referitor la critica privitoare la omisiunea instanţei de apel de a cerceta motivul invocat de către recurentă, privitor la încălcarea de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 12 alin. (3) şi art. 44 alin. (4) din Legea nr. 123/2012, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acesteia.

În susţinerea acestei critici, recurenta-pârâtă precizează că intimata-reclamantă nu poate fi proprietarul imobilului de sub instalaţiile electrice, întrucât acesta apaţine statului, fiind în domeniul public al acestuia, motiv pentru care nu ar datora despăgubiri aferente lipsei de folosinţă a terenului.

Pe de o parte, în cauză, nu poate fi reţinută existenţa unei nemotivări a deciziei atacate, sub motivul necercetării criticilor din apel ale recurentei cu privire la aceste texte de lege, iar, pe de altă parte, nu poate fi reţinută nici încălcarea acestor dispoziţii legale de către instanţa de apel.

Astfel, se observă faptul că instanţa de apel a dezlegat juridic chestiunea de drept cu care a fost învestită cu ocazia reţinerii expressis verbis a faptului că problema de drept dedusă judecăţii a făcut obiectul unui recurs în interesul legii, care a fost admis prin Decizia nr. 27 din 11 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial la data de 25 februarie 2020, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat, în interpretarea şi aplicarea unitară a unor dispoziţii din Legea energiei electrice nr. 13/2007 (printre care şi prevederile art. 16, invocate de către recurentă) şi din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012 (printre care şi cu privire la dispoziţiile art. 12 alin. (3) şi art. 44 alin. (4), invocate de către recurentă), în sensul că:

"titularii dreptului de proprietate privată afectaţi de capacităţile energetice pot pretinde indemnizaţii pentru lipsa de folosinţă numai în măsura în care capacităţile energetice au fost realizate după intrarea în vigoare a Legii energiei electrice nr. 13/2007."

Aşadar, criticile subsumate motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu vor putea fi reţinute.

De asemenea, având în vedere dezlegările cuprinse în Decizia nr. 27/2019, sus-menţionată, şi dispoziţiile art. 517 alin. (4) C. proc. civ., care dispun în sensul că dezlegarea dată problemelor de drept, prin decizia dată în recursul în interesul legii, este obligatorie pentru instanţe de la data publicării acesteia în Monitorul Oficial, Înalta Curte constată că nu pot fi primite nici criticile prin care recurenta-pârâtă a invocat greşita aplicare a acestor dispoziţii legale de către instanţele fondului.

În cauză, conform situaţiei de fapt reţinute de instanţele de fond, instalaţiile electrice aflate pe terenul intimatei-reclamante au fost amplasate în baza autorizaţiei de construire nr. x/13.10.2008 şi a certificatului de urbanism nr. x/04.07.2008, aşadar ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 13/2007.

Prin urmare, instanţa de apel a făcut o corectă aplicare în cauză a dispoziţiilor legale atunci când a reţinut că intimata-reclamantă este îndreptăţită să pretindă o indemnizaţie pentru lipsa de folosinţă a terenului.

Drept urmare, nici criticile subsumate prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu subzistă.

În final, se cuvine a fi menţionat că susţinerile recurentei-pârâte, privitoare la dobândirea de către intimata-reclamantă, în cunoştinţă de cauză, a unui teren afectat de sarcini, nu vor fi examinate, din moment ce acestea vizează exclusiv aspecte de netemeinicie, care exced analizei în cadrul căii extraordinare de atac a recursului.

4. Cu privire la critica recurentei-pârâte privitoare la greşita stabilire de către instanţele fondului a cuantumului despăgubirilor acordate

În esenţă, în dezvoltarea acestei critici, recurenta-pârâtă a susţinut că despăgubirile acordate pot fi datorate doar până în luna iunie 2017 şi numai pentru suprafaţa de teren ocupată efectiv de fundaţia stâlpilor, adică 1 mp şi cel mult pentru întreaga zonă de protecţie a reţelei electrice de joasă tensiune, adică 63,34 mp (suprafaţă calculată de exp. H.), însă, în apel, s-a dispus efectuarea unei noi expertize evaluatorii şi fiecare pârâtă a fost obligată la despăgubiri pentru afectarea întregii suprafeţe a imobilului.

A arătat şi că instanţa de apel nu a ţinut cont de criticile prin care a arătat că s-a calculat despăgubire pentru o zonă de protecţie stabilită eronat de un expert evaluator, care nu a ţinut cont de zona de protecţie stabilită de exp. I. şi nici de art. 4 alin. (3) din H.G. nr. 135/2011, text de lege care arată că se achită despăgubiri doar pentru terenul efectiv ocupat de instalaţia electrică, valoarea despăgubirilor fiind egală cu valoarea minimă a chiriilor percepute de consiliul local din zonă.

Recurenta-pârâtă şi-a întemeiat criticile pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte, constată faptul că aceste critici vizează aspecte privitoare la temeinicia deciziei atacate, iar nu referitoare la legalitatea acesteia, din moment ce pun în discuţie greşita apreciere, de către instanţa de apel, a probelor administrate, pe baza cărora a fost stabilită baza factuală.

Este relevantă, în acest sens, trimiterea, în mod expres, din cuprinsul memoriului de recurs, în dezvoltarea acestor argumente, la greşita stabilire a perioadei pentru care se datorează despăgubirile, precum şi a cuantumului despăgubirilor.

Aceste critici se traduc, în realitate, într-o greşită interpretare, de către instanţa de apel, a rapoartelor de expertiză efectuate în cauză, în faţa instanţelor fondului.

Or, aspectele privitoare la greşita interpretare a probelor administrate şi a reţinerii stării de fapt nu pot forma obiect de analiză în recurs, fiind specifice exclusiv instanţelor de fond, din moment ce instanţa de recurs nu examinează faptele cauzei.

Totodată, nici trimiterea la dispoziţiile art. 4 alin. (3) din H.G. nr. 135/2011, cu referire la aplicarea greşită a acestora, nu se traduce într-un veritabil motiv de nelegalitate, din moment ce, prin aceasta, recurenta supune, de fapt, instanţei o critică privitoare la raportul de expertiză specializarea "evaluarea proprietăţii imobiliare", efectuat de exp. J. în faţa instanţei de apel, prin care tinde la diminuarea despăgubirilor datorate atât prin reducerea acestora la suprafaţa efectiv ocupată de instalaţiile electrice, cât şi prin stabilirea valorii despăgubirilor la valoarea minimă a chiriilor percepute de consiliul local din zonă.

Argumentele expuse de către recurenta-pârâtă evidenţiază pretinse greşeli ale expertului, în demersul de stabilire a cuantumului despăgubirilor datorate ca efect al lipsei de folosinţă a terenului, ele constituind veritabile obiecţiuni la raportul de expertiză şi nicidecum critici care să vizeze aspecte de nelegalitate a soluţiei pronunţate de către instanţa de apel.

Astfel, nefiind evidenţiate, prin aceste critici, vicii de legalitate ale judecăţii realizate de către instanţa de apel, aspectele evocate nu pot forma suportul unei analize în recurs.

Referitor la susţinerile recurentei-pârâte meţionate la finalul memoriului de recurs, constând în invocarea unei pretinse necercetări de către instanţa de prim control judiciar a criticii din apel referitoare la cuantumul despăgubirilor, se reţine că acestea sunt subsumabile prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Contrar afirmaţiilor recurentei-pârâte, în cauză nu există o nemotivare a curţii de apel cu privire la aceste aspecte, instanţa reţinând, în mod expres, faptul că "soluţia instanţei de fond a fost criticată de către toate părţile, atât cu privire la criteriile avute în vedere pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor, cât şi a modalităţii de plată a acestora."

Dispunând, ca efect al admiterii apelului şi al schimbării în parte a soluţiei primei instanţe, menţinerea în rest a sentinţei, instanţa de apel, a înţeles să păstreze, ca fiind corect, raţionamentul Tribunalului Argeş cu privire la aspectul cuantumului despăgubirilor, motiv pentru care se constată caracterul nefondat şi al acestor critici.

Pentru aceste motive, recursul declarat de pârâta D. S.A. (fostă E.) împotriva deciziei civile nr. 4778 din 17 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă va fi respins, ca nefondat.

Reţinând culpa procesuală a recurentei-pârâte şi dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., se va dispune obligarea acesteia la plata către intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a cheltuielilor de judecată în sumă de 6.000 RON reprezentând onorariu de avocat, fiind dovedit caracterul real, necesar şi rezonabil al cuantumului cheltuielilor cu factura fiscală nr. x/24.01.2023 şi confirmarea electronică a plăţii acesteia din 25.01.2023, depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta D. S.A. (fostă E.) împotriva deciziei civile nr. 4778 din 17 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2017.

Obligă recurenta la plata sumei de 6000 RON cu titlul de cheltuieli de judecată, către intimata S.C. A. S.R.L..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 ianuarie 2023.