Vindication of registered property versus extratabular public ownership arising from pre-1990 administrative transfers

Şedinţa publică din data de 08 iunie 2022

Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată la 21.07.2009, Ministerul Apărării Naţionale a solicitat instanţei - în contradictoriu cu Oraşul Băile Herculane, prin Primar, Consiliul local Băile Herculane şi A. - să se dispună obligarea pârâţilor de a-i lăsa în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în str. x, "grădină în Lunca de sus cu construcţie", înscris în CF nr. x Băile Herculane, nr. cadastral xb şi în consecinţă să rectifice cartea funciară în sensul radierii dreptului de proprietate al Oraşului Băile Herculane, din CF nr. x şi restabilirii situaţiei anterioare de carte funciară, prin reînscrierea dreptului de proprietate al reclamantului, în CF nr. x.

2. Primul ciclu procesual

Prin sentinţa nr. 256 din 20 martie 2014, Tribunalul Caraş-Severin, secţia I civilă, a respins acţiunea ca nefondată.

Soluţia a fost menţinută de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă care, prin decizia nr. 165 din 19 noiembrie 2014, a respins apelul reclamantului Ministerul Apărării Naţionale.

Prin decizia 994 din 31 martie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursul declarat de reclamantul Ministerul Apărării Naţionale, reprezentat de Direcţia pentru Relaţia cu Parlamentul şi Asistenţă Juridică împotriva deciziei nr. 165 din 19 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă, a casat decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

3. Al doilea ciclu procesual

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara sub nr. x/2009 şi au fost administrate noi probe în rejudecare.

Prin decizia nr. 14 din 26 ianuarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a fost respins apelul formulat de reclamantul Ministerul Apărării Naţionale, reprezentat de Direcţia pentru Relaţia cu Parlamentul şi Asistenţă Juridică împotriva sentinţei civile nr. 256/20.03.2014 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în contradictoriu cu pârâţii intimaţi Consiliul Local Băile Herculane, Oraşul Băile Herculane prin Primar, B., C., D., E., F., G., H., I., J., S.C. K. S.R.L. şi L..

Reclamantul-apelant a fost obligat să plătească pârâţilor-intimaţi F., C. şi D. suma de 4.500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel - primul ciclu procesual, pârâţilor-intimaţi F., G., C. şi D. suma de 5000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, pârâţilor-intimaţi C., E., G. şi S.C. K. S.R.L. suma de 4.500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel - al doilea ciclu procesual.

Prin decizia nr. 1485 din 5 octombrie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursul declarat de reclamantul Ministerul Apărării Naţionale reprezentat de Direcţia pentru Relaţia cu Parlamentul şi Asistenţă Juridică împotriva deciziei nr. 14 din 26 ianuarie 2017 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

4. Rejudecarea cauzei

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara sub nr. x/2017 la data de 29.11.2017.

Prin încheierea din data de 22 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosar, s-a dispus sesizarea Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal cu cererea de soluţionare a excepţiei de nelegalitate a Hotărârii Guvernului 532/2002, poziţia de la nr. 10, cod clasificare 1.6.4 din Anexa 5, excepţie invocată de reclamanta apelantă Ministerul Apărării Naţionale şi în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea 554/2004, s-a suspendat cauza până la momentul soluţionării excepţiei.

La data de 11.06.2021 intimatul pârât Oraşul Băile Herculane prin Primar, a depus cerere de repunere pe rol, întrucât prin Decizia nr. 3378/03.06.2021 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - prin respingerea recursului reclamantului recurent - a soluţionat definitiv şi irevocabil excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 532/2002 invocată de acesta, nemaifiind motivele de suspendare a judecăţii cauzei.

Prin încheierea din data de 16 septembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, instanţa a pus în discuţia părţilor cererea de repunere pe rol a cauzei şi a dispus admiterea aceasteia, fiind soluţionată definitiv şi irevocabil cauza privind excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 532/2002, soluţionare până la care s-a dispus suspendarea judecării prezentului dosar.

Curtea a apreciat necesară ataşarea dosarului nr. x/1999 al Tribunalului Caraş Severin, în vederea respectării îndrumărilor obligatorii ale Deciziei de casare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 1485/05.10.2017 pronunţată în Dosarul nr. x/2009, sub aspectul verificării condiţiilor în care S.C. M. S.A. Băile Herculane - pârâtă în dosarul finalizat prin sentinţa civilă nr. 932/2 noiembrie 1999 a Tribunalului Caraş Severin, terţ în raport cu pârâţii din prezenta cauză - a deţinut imobilul litigios şi care erau raporturile sale juridice cu pârâtul din cauza de faţă care s-a intabulat, în anul 2006, cu imobilul ce a făcut obiectul dosarului nr. x/1999 al Tribunalului Caraş-Severin.

La data de 18.01.2022 a fost ataşat dosarul nr. x/1999 al Tribunalului Caraş Severin.

5. Decizia curţii de apel

Prin decizia nr. 49 din 24 februarie 2022, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a respins apelul formulat de către apelantul reclamant Ministerul Apărării Naţionale, reprezentat de Direcţia pentru Relaţia cu Parlamentul şi Asistenţă Juridică împotriva sentinţei civile nr. 256/20.03.2014 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în dosarul nr. x/2009.

A obligat reclamantul apelant să plătească: pârâţilor intimaţi F., C. şi D. suma de 4000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel - în primul ciclu procesual, intimaţilor F., G., C. şi D. suma de 5000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, în recurs, pârâţilor intimaţi C., E., G. şi S.C. K. S.R.L. suma de 4000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel - în al doilea ciclu procesual, pârâtului intimat F. suma de 3000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs şi pârâtului intimat C. suma de 4000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel - în al treilea ciclu procesual.

În motivare, faţă de dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ., a reţinut că s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat incidenţa prevederilor Decretului Lege nr. 115/1938 în ceea ce priveşte efectele înscrierii din anul 1928 (cu toate că, la acea epocă, decretul în discuţie nu fusese încă adoptat, acesta aplicându-se în Transilvania şi Banat abia în urma promulgării Legii cu nr. 241/1947) pe seama predecesorului reclamantului-apelant.

Cu privire la obligaţiile instituie în rejudecare, acestea se referă la analiza titlurilor exhibate de părţi relativ la dovada dreptului de proprietate prin raportare la dispoziţiile Decretului Lege nr. 115/1938, precum şi verificarea opozabilităţii sentinţei nr. 932/02.11.1999, pronunţată în dosarul nr. x/1999 de Tribunalul Caraş-Severin faţă de terţul-intimat-pârât în prezenta cauza, urmând a se verifica şi stabili ce raporturi juridice existau între pârâta din litigiul anterior - S.C. M. S.A. Băile Herculane - şi actualul pârât şi, nu în ultimul rând, condiţiile în care această societate a deţinut imobilul.

Curtea de apel a analizat dosarul nr. x/1999 al Tribunalului caraş Severin, reţinând parcursul procesual al acestuia, precum şi că ultima hotărâre a fost sentinţa civilă cu nr. 932/2.11.1999 a Tribunalului Caraş-Severin, prin care s-a admis în totalitate acţiunea reclamantului, inclusiv cu privire la topograful 12/b lunca de sus grădină de 4907 m.p., actualmente vila MAPN, spaţii de locuit şi spaţii comerciale, astfel cum au fost identificate în expertiza efectuată în dosarul judecătoriei Caransebeş, hotărâre ce a rămas irevocabilă prin respingerea căilor de atac.

Instanţa a reţinut că sentinţa a fost pronunţată sub imperiul vechiul cod de procedură în versiunea anterioară modificărilor aduse prin O.U.G. nr. 138/02.10.2000. Anterior acestor modificări legislative şi care au intrat în vigoare 3 luni mai târziu (potrivit art. 9 din ordonanţă) hotărârile nepuse în executare în termenul de prescripţie a executării silite (cum este şi sentinţa în discuţie devenită definitivă şi susceptibilă a fi pusă în executare, conform art. 377, 372, 374 şi 376 din vechiul C. proc. civ. la data de 26.04.2000 - data pronunţării deciziei în apel) îşi pierdeau nu numai puterea executorie, dar şi puterea lucrului judecat între părţile litigante (şi cu atât mai mult faţă de terţi cum este şi pârâtul din prezentul dosar).

Ca urmare, reţine instanţa, între intimaţii pârâţi din cauza pendinte - şi anume Consiliul Local Băile Herculane, Oraşul Băile Herculane prin Primar - şi S.C. M. S.A. Băile Herculane nu au existat nici un fel de raporturi juridice.

dreptul de administrare operativă pe care fostele unităţi economice socialiste de stat l-au avut asupra bunurilor care le-au fost repartizate din fondul unitar al proprietăţii socialiste de stat a fost convertit în drept de proprietate prin efectul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 15/07.08.1990. Este ceea ce s-a întâmplat cu bunurile imobile înscrise în CF x Băile Herculane, aflate în administrarea operativă a fostei Întreprinderi Balneare de Turism, reorganizată sub forma unei societăţi pe acţiuni denumită S.C. M. S.A. Băile Herculane.

În concluzie, imobilele în discuţie nu puteau fi dobândite în proprietate de către S.C. M. S.A. Băile Herculane decât dacă, anterior, s-au aflat în administrarea operativă a unei întreprinderi socialiste de stat (în speţă Întreprinderea Balneară şi de Turism Băile Herculane).

Pe parcursul litigiului anterior, apelantul-reclamant a recunoscut acest aspect, adăugând, însă, că preluarea bunurilor din patrimoniul său s-ar fi făcut abuziv. Acestea sunt condiţiile în care S.C. M. S.A. Băile Herculane a dobândit în proprietate imobilele revendicate de către reclamant, prin efectul dispoziţiilor art. 20 alin. (2) din Legea cu nr. 15/1990

Din actele şi lucrărilor ambelor dosare, nu rezultă că S.C. M. S.A. Băile Herculane ar fi deţinut în proprietate N. (şi terenul aferent) în care funcţionează dispensarul şi staţia de ambulanţă a oraşului şi care se circumscriu domeniului public al celui din urmă.

Cu privire la legalitatea preluării imobilelor de către statul român, Curtea a reţinut, în esenţă, că din interpretarea coroborată a articolelor citate din Constituţia de la 1952 în vigoare la data emiterii HCM nr. 9/1960 nu rezultă că în perioada anterioară anului 1990 ar fi existat distincţia dintre domeniul privat şi domeniul public al statului (si subsecvent al ministerelor din subordine).

Pentru dobândirea bunurilor ca proprietate socialistă de stat nu era necesară nici radierea din cartea funciară a fostului proprietar tabular şi nici înscrierea corelativă a statului român, ceea ce explică de ce, formal, reclamantul - apelant a rămas în continuare proprietar în cartea funciară cu toate că, în noul context politic şi legislativ instaurat după anul 1945, un minister aflat în subordinea puterii executive nu putea avea decât în administrare bunuri ce aparţineau proprietăţii socialiste de stat.

În concluzie, instanţa de apel a reţinut că, în speţă, intimaţii - pârâţi persoane juridice au făcut dovada contrară celor reţinute prin sentinţa din 1999 - care nu li se poate opune cu putere de lucru judecat.

Apartenenţa la domeniul public al unităţii administrativ - teritoriale a unei părţi din topograful 12/b (ulterior dezmembrat) pe criteriul utilităţii publice (pe teren fiind evidenţiată N. imobil ce găzduieşte dispensarul localităţii şi Staţia de Ambulanţă a oraşului) a fost confirmat de instanţele de contencios administrativ prin hotărârile pronunţate în dosarul nr. x/2018, fiind respinsă excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 532/2002.

6. Recursul

Împotriva acestei decizii, reclamantul a declarat recurs, care face obiectul prezentului dosar.

Criticile au fost întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.

Instanţa de apel nu a răspuns criticilor aduse sentinţei pronunţate de Tribunalul Caraş Severin asupra temeiniciei sau legalităţii acesteia.

Astfel, instanţa de apel în rejudecare s-a limitat a răspunde la cele dispuse prin decizia de casare, iar aceste reţineri nu reflectă situaţia reală.

Considerentele sunt contradictorii şi făţiş părtinitoare favoarea intimaţilor pârâţi respectiv oraşul Băile Herculane, întrucât instanţa a procedat la demonstrarea împrejurării că imobilul din litigiu a devenit proprietatea S.C. M. sa Băile Herculane reţinând diverse temeiuri de drept, toate împotriva staturilor irevocabile prin sentinţa 932 şi concluzionează în contra acesteia.

Astfel, raportat la utilitatea publică, instituţia ce funcţionează în imobil sub nici o formă acesta nu putea fi proprietatea acestei societăţi, deci neapărat a rămas în patrimoniu fostului Consiliul Popular al oraşului Herculane (a pârâtului oraşul Băile Herculane).

Că este aşa o arată reţinerea instanţei care apreciază că acesta a devenit proprietar al imobilului undeva după anul 1990 fără vreun titlu, reţinere nelegală şi în contra sentinţei nr. 932 a Tribunalului Caraş Severin, despre care în mod nelegal se susţine că şi ar fi pierdut puterea executorie şi puterea lucrului judecat, deşi art. 404 din Codul de procedură de la 1865 vorbeşte de termen de neexecutare de 30 de ani.

De altfel, pe toată durata procesului din 1991, Băile Herculane a susţinut că atât imobilul cf x Băile Herculane cât şi cel din Cf x se află în proprietatea sa abia în faza de executare a constatat că imobilul CF x actualmente vila MApN spaţii de locuit şi comerciale nu se găseşte în patrimoniul său. Uletrior, au demarat cercetările şi se identifica că imobilul se află în posesia şi folosinţă oraşului Băile Herculane

Prin decizia 38/2004 a Curţii de Apel Timişoara, cu obiect contestaţie la executare s-a reţinut că acest imobil nu este în proprietatea M. S.A., cum rezultă din ordin 154/1991 al Ministerului Comerţului şi Turismului.

Nelegală este şi susţinerea instanţei, în sensul că nu au putut dobândi mod valabil dreptul de proprietate niciunul din posesorii subsecvenţe pentru că nu şi ar fi intabulată acest drept în Cartea funciară, întrucât potrivit regimului publicităţii imobiliare reale instituit de lege a din 1938 doar înscrierea drepturilor în CF are menirea de a transmite în mod valabil aceste drepturi are caracter constitutiv.

Aşadar, din moment ce proprietarul tabular al imobilelor MAPN nu s-a schimbat, rezultă că aceste bunuri nu au ieşit niciodată în mod legal din proprietatea sa, deci are dreptul să le revendice de la orice persoană care le poate să posedă.

Pârâtele nu o făcut dovada dobândirii în vreun fel a dreptului de proprietate asupra imobilelor, iar simpla reglementarea articolului 20 al legii nr. 15/1990, chiar urmată de un ordin al secretarului de stat,nu poate să fie un titlu valabil, câtă vreme nu a fost urmată de intabulare

În mod nelegal, după concluzia că imobilul litigios ar fi rămas în patrimoniul fostului Consiliul Popular, instanţa de apel mai reţine şi legalitatea preluării imobilelor de către statul român şi concluzionează că intimaţii pârâţi persoane juridice au făcut dovada contrară celor reţinute prin sentinţa din 1990 care nu le poate fi opusă cu putere de lucru judecat

Cu alte cuvinte nelegalităţile şi abuzurile din perioada comunistă, în opinia instanţei de apel, trebuie menţinute şi în continuare.

Faţă de acest aspect, recurentul susţine că decretul lege nr. 115/1938 a fost în vigoare fără excepţii în toată această perioadă şi a supravieţuit comunismului, fiind abrogat prin Legea nr. 71/2011, iar înscrierea dreptului de proprietate al MAPN ului în Cartea funciară este singura cu caracter constitutiv de drept.

Recurentul subliniază că sentinţa civilă nr. 932/1999 are putere de lucru judecat şi este opozabil pârâţilor din prezenta cauză, până la proba contrară, aşa cum a reţinut Înalta Curte în decizia de casare nr. 1484, probă contrară care nu a fost produsă, singură dovada dreptului de proprietate este a Ministerului Apărării Naţionale.

Recurentul reia susţinerea că imobilul cu numărul CF x a trecut în anul 1922 în proprietatea Ministerului de război şi nu în administrarea acestuia; aşadar Curtea de Apel nu poate analiza cauza din perspectiva unui bun aparţinând statului şi aflat în administrarea unei instituţii

Se susţine şi că instanţa de apel ar fi aplicat greşit dezlegările de drept date de Înalta Curte regimului de carte funciară instituit prin Decretul lege nr. 115/1938.

Este greşită susţinerea instanţei de apel, că nici nu era nevoie ca preluarea imobilului de către stat să fie urmată de înscrierea dreptului în Cartea funciară.

Cu privire la acest aspect, recurentul susţine că dreptul Ministerului nu a fost pierdut niciodată şi nici dobândit sau transmis celor care au preluat abuziv invocând în acest sens sentinţa 932.

De altfel, înscrierea în anul 2003 a dreptului de proprietate publică în CF x Băile Herculane în favoarea pârâtului este fără efect pentru că înscrierea nu beneficiază de efectul constitutiv de drepturi şi s-a făcut cu încălcarea art. 19 din acelaşi act normativ respectiv decretul lege nr. 115/1938.

Instanţa de apel este consecventă în a considerat dreptul apelantului reclamant ca fiind un drept de administrare şi nu de proprietate, sens în care a încălcat şi prevederile obligatorii ale instanţei de casare stabilite prin decizie de casare nr. 1485, pentru că avea obligaţia de a proceda la verificarea legalităţii titlului în baza căruia a avut loc înscrierea pârâtului în Cartea funciară, ceea ce instanţa de apel nu a făcut.

Recurentul face referire şi la situaţia de fapt respectiv poziţionarea exactă a imobilului parcelele Cum se identifică în planul cadastral.

În final, concluzionează că nici una dintre părţile din litigiul nu poate opune un titlu valabil sau preferabil titlului Ministerului Apărării Naţionale; mai susţine şi că contractul de vânzare cumpărare x/2008 încheiat între oraşul Băile Herculane şi intimatul B. este lovit de nulitate absolută, pentru că oraşul Băile Herculane nu era titularul dreptului de proprietate Deci nu putea să înstrăineze ceva ce nu avem Iar ne valabilitatea obiectului constituie cauză de nulitate absolută a contractului indiferent de bună seara credinţa cumpărătorului.

Referitor la pârâţii ale căror drepturi sau născut prin activarea identificatorilor parcelelor de teren din anul 1818 registre cadastrale cu folie de posesie, recurentul a apreciat că nu opune titlul valabil, ci acte lipsite de conţinut asupra unor imobile care nu mai există.

De altfel, în privinţa acestor pârâţi, prin prima decizie de casare Înalta Curtea dispus lămurirea controverselor ivite urmare a reorganizării cadastrale şi inactivării vechilor cărţi funciare din zonă, dar şi analiza modului în care se au născut pretinsele dreptul ale respectivilor pârâţi intimaţi

După decizia de casare după casarea deciziei din apel din ciclul anterior reclamant recurentul a reiterat cererea de lămurire a aspectelor rămase neclare cu privire la această carte funciară; cererea formulată în faţa instanţei de apel a fost respinsă.

Recurentul a reiterat şi în actualul ciclu procesul cu ocazia rejudecării apelului cererea de probaţiune depusă la termenul din 16 septembrie 2021, dar a fost respinsă de instanţa de apel, deşi toate părţile s-au opus respingerii.

Cu privire la identificarea precisă a imobilului revendicat şi la clarificarea suprapunerilor a reiterat opinia expertului asistent depusă în memoriu din ciclul procesual anterior, dând detalii de fapt.

În final, solicită ca în situaţia în care nu se va impune ridicarea construcţiilor pentru care să au obţinut autorizaţiile de construcţie, să fie obligaţi proprietarii construcţiilor să plătească proprietarului terenului o despăgubire, altfel îmbogăţindu-se fără justă cauză.

În plus, titularul dreptului de superficie datorează sub formă de rate lunare o sumă egală cu chiria stabilită pe Piaţa Liberă; în acest sens a invocat jurisprudenţă respectiv decizia 749 din 2011 a Înaltei Curţi prin care s-a apreciat că o astfel de cerere este admisibilă cât timp superficiarul nu dovedeşte intenţia proprietarului de el gratificat cu folosinţa terenului Aşadar, apreciază că valoarea despăgubirilor trebuie stabilită în conformitate cu valoarea chirii stabilită prin HCL Băile Herculane.

7. Apărările formulate în cauză

Intimaţii C., F., G., D., E. şi S.C. K. S.R.L, au formulat întâmpinare, prin care au arătat că decizia recurată este temeinică şi legală şi drept consecinţă să se dispună respingerea recursului ca neîntemeiat, cu obligarea recurentului la cheltuieli de judecată în recurs.

Unitatea administrativ teritorială Oraş Băile Herculane şi Consiliul Local Băile Herculane reprezentate legal prin primar au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi

Examinând conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, Înalta Curte constată că recursul reclamantului este nefondat şi îl va respinge, în considerarea celor ce succed:

Invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. 1865, recurentul susţine că hotărârea instanţei de apel nu cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate criticile aduse sentinţei pronunţate de tribunal în primă instanţă şi, pe de altă parte, motivele exprimate sunt contradictorii, întrucât demonstrează că imobilul în litigiu a devenit proprietatea S.C. M. S.A. Băile Herculane, pentru ca, în final, să concluzioneze că aceasta aparţine domeniului public de interes local al Oraşului Băile Herculane.

Înalta Curte reţine caracterul nefondat al acestor critici, hotărârea recurată fiind motivată conform standardelor de claritate prevăzute de legea de procedură, într-o manieră precisă, logică şi necontradictorie, care înlătură orice arbitrariu şi face posibil controlul judiciar.

Contrar susţinerilor recurentului, decizia curţii de apel reţine, în sinteză, motivele esenţiale de apel şi oferă răspunsuri specifice şi explicite acestora, raportându-se, totodată, la cele statuate cu caracter obligatoriu prin decizia de casare şi la îndrumările date pentru etapa rejudecării.

Astfel, instanţa de apel reţine, explicit, că obligaţiile instituite în sarcina instanţei de rejudecare prin decizia de casare, vizează următoarele împrejurări:

a) analiza comparativă a titlurilor de proprietate exhibate de părţile în litigiu, în raport cu dispoziţiile Decretului-Lege nr. 115/1938;

b) verificarea opozabilităţii sentinţei civile nr. 932 din 2 noiembrie 1999 a Tribunalului Caraş-Severin (pronunţată în dosar nr. x/1999);

c) verificarea raporturilor juridice existente între S.C. M. S.A. Băile Herculane şi pârâtul din prezentul proces, Oraşul Herculane; condiţiile în care menţionata societate a deţinut imobilul.

În continuare, instanţa de apel, acvirând dos.nr 2831/C/199, soluţionat prin sentinţa civilă nr. 932/2.11.1999 a Tribunalului Caraş-Severin, analizează istoricul precedentului proces, hotărârile judecătoreşti pronunţate şi efectele acestora. Este relevată împrejurarea că, acelaşi reclamant a revendicat mai multe imobile, toate identificate în CF x, inclusiv imobilul care face obiectul prezentului litigiu, în contradictoriu cu S.C. M. S.A. Băile Herculane şi Consiliul Local al oraşului Băile Herculane, însă, în urma rejudecării şi modificării acţiunii, din acţiune în constatare în acţiune în revendicare, cel din urmă pârât a fost scos din proces, aşa încât, finalmente, acţiunea nu a mai fost soluţionată în contradictoriu cu aceasta.

Totodată, instanţa de apel reţine că S.C. M. S.A. Băile Herculane a dobândit în proprietate acele bunuri imobile înscrise în CF x Băile Herculane care s-au aflat în administrarea operativă a fostei O., prin efectul direct al Legii nr. 15/1990 (art. 20 alin. (2), nu şi "N. (şi terenul aferent) în care funcţionează dispensarul şi staţia de ambulanţă a oraşului şi care se circumscriu domeniului public (...)". Prin urmare, instanţa de apel reţine, cu suficientă claritate, că imobilul care face obiectul prezentei acţiuni în revendicare nu a fost niciodată în posesia S.A. Băile Herculane, nu a intrat în patrimoniul acesteia prin efectul Legii nr. 15/1990, a rămas în patrimoniul fostului Consiliu Popular al Oraşului Herculane, iar după anul 1990, "s-a circumscris domenialităţii publice a unităţii administrative". În acest sens, concluziile instanţei de apel nu apar a fi contradictorii, în sensul celor afirmate de recurent.

În continuare, instanţa de apel analizează titlul de proprietate al Statului Român, din perspectiva evoluţiei istorice a actelor normative care s-au succedat în timp, concluzionând în sensul existenţei unei proprietăţi extratabulare a statului, mai bine caracterizate, şi care poate fi opusă titlului de proprietate prevalat de reclamant în prezentul proces.

Ceea ce se critică de fapt, prin recurs, este rezultatul la care instanţa de apel a ajuns în ceea ce priveşte chestiunile de fapt şi de drept deduse judecăţii, însă, în privinţa chestiunilor de drept, controlul de legalitate urmează a se face din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ. de la 1865.

Referitor la motivul de recurs prin care se afirmă o greşită interpretare şi aplicare a legii incidente, recurentul susţine, în esenţă, că în mod injust instanţa de apel a considerat că sentinţa civilă nr. 932/1999 a Tribunalului Caraş-Severin şi-a pierdut puterea executorie şi că intimaţii au făcut proba contrară celor statuate prin această hotărâre cu putere de lucru judecat; în mod greşit instanţa de apel a reţinut că imobilul în litigiu a trecut în administrarea reclamantului şi nu în proprietatea sa; în mod greşit s-a apreciat că bunul nu a fost preluat abuziv de stat, ignorându-se împrejurarea că validitatea titlului statului impune concordanţa lui cu prevederile constituţionale şi cu tratatele internaţionale la care România era parte, conform art. 6 din Legea nr. 213/1948; instanţa de apel a ignorat efectul constitutiv de drept al înscrierii în cartea funciară, sub imperiul Decretului-Lege nr. 115/1938 şi a interpretat greşit dezlegările obligatorii ale instanţei de casare atunci când a analizat titlurile exhibate de părţi.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte reţine că reclamantul, Ministerul Apărării Naţionale, a promovat, în data de 21.07.2009, o acţiune în revendicare de drept comun, întemeiată în drept pe dispoziţiile C. civ. 1864, în contradictoriu cu oraşul Băile Herculane, Consiliul local al oraşului Băile Herculane şi subdobânditorii persoane fizice, solicitând recunoaşterea dreptului său de proprietate cu privire la imobilul situat administrativ în str. x Băile Herculane, Grădina în Lunca de Sus şi construcţie, identificat în CF nr. x Băile Herculane, cu nr. top xb, nr. cad 626, cu suprafaţa de 4907 mp; rectificarea cărţilor funciare, în sensul radierii dreptului de proprietate înscris cu privire la acelaşi imobil şi în CF nr. x Băile Herculane, în favoarea oraşului Băile Herculane; constatarea nulităţii actelor subsecvente de transmitere a proprietăţii, încheiate cu privire la acest imobil, şi obligarea pârâţilor posesori nelegitimi la predarea posesiei şi la ridicarea construcţiilor pe care le-au edificat.

În esenţă, reclamantul afirmă că are un drept de proprietate tabulară asupra imobilului pe care îl revendică, un drept înscris în favoarea autorului său în CF nr. x Băile Herculane, în temeiul Jurnalului Consiliului de Miniştri din 3 noiembrie 1922 şi care nu a fost nicicând radiat, intabularea operând cu efect constitutiv, conform Decretului-Lege nr. 115/1938.

Mai mult decât atât, reclamantul afirmă că dreptul său de proprietate a fost recunoscut cu privire la acest imobil, printr-o hotărâre judecătorească dată într-un alt proces, sentinţa civilă nr. 932 din 2 noiembrie 1999 a Tribunalului Caraş-Severin, hotărâre care se impune a fi recunoscută în prezent, prin efectul pozitiv al lucrului judecat.

În privinţa pârâtului oraşul Băile Herculane, reclamantul susţine că acesta nu poate face dovada unui titlu de proprietate legal constituit şi înscris în cartea funciară, întrucât intabularea din CF nr. x Băile Herculane, cu privire la imobilul în litigiu, s-a făcut fără ca în prealabil dreptul reclamantului să fi fost radiat din CF nr. x Băile Herculane, iar titlul de care pârâtul se prevalează, H.G. nr. 532/2002, care confirmă apartenenţa bunului imobil în litigiu la domeniul public de interes local, este un act juridic cu efect declarativ, iar nu constitutiv de drept, el nu are valoarea unui veritabil titlu de proprietate. Mai mult decât atât, autorul pârâtului, Statul Român, este un non dominus, întrucât a preluat abuziv imobilul din patrimoniul Ministerului de Război, nu şi-a înscris nicicând dreptul de proprietate în cartea funciară, iar apoi l-a predat "abuziv" Sfatului Popular al Regiunii Timişoara, prin HCM nr. 9/1960.

Prin urmare, susţine recurentul reclamant, într-o analiză comparativă a titlurilor prevalate de părţile în litigiu, realizată în contextul incidenţei Decretului-Lege nr. 115/1938(întrucât imobilul revendicat este suspus regimului de publicitate imobiliară prin cărţi funciare), titlul său se impune a fi recunoscut ca fiind mai bine caracterizat, întrucât are calitatea de proprietar tabular al acestui imobil.

Înalta Curte observă că, până la data declarării prezentului recurs, au fost finalizate două cicluri procesuale, fiind pronunţate două decizii de casare, obligatorii pentru instanţele de apel, care au procedat la rejudecarea litigiului în fond, şi anume: Decizia nr. 944 din 31 martie 2015 a ÎCCJ şi Decizia nr. 1485 din 5 octombrie 2017 a ÎCCJ. Prin aceste hotărâri judecătoreşti irevocabile, s-a statuat, cu putere de lucru judecat, în privinţa următoarele chestiuni esenţiale în acest proces:

- imobilul din C.F. nr. x Băile Herculane, nr. top xb, a fost transmis predecesorului reclamantului, Ministerul de Război, cu titlu de cesiune, în baza Jurnalului Consiliului de Miniştri nr. 4070 din 3 noiembrie 1922, dreptul de proprietate astfel dobândit fiind intabulat, conform încheierii nr. 303 din 24 februarie 1928, emisă de Biroul de carte funciară al Judecătoriei Mixte Orşova;

- terenul în litigiu face parte din parcela cu număr cadastral x şi se suprapune cu imobilele integrate în sistemul de cadastru şi carte funciara cu nr. cad. electronic x pe o suprafaţa de 1043 mp, curţi construcţii, nr. cad. electronic x parţial cu suprafaţa de 88 mp, cu nr. cad. electronic x pe o suprafaţa de 218 mp.-curti construcţii şi cu nr. cad. electronic x pe o suprafaţa de 158 mp- curţi construcţii. S-a avut în vedere că, operaţiunile de carte funciară prin care să se pună în concordanţă situaţia de carte funciară cu situaţia de fapt rezultată din trecerea parcelelor din teritoriul Pecinişca în teritoriul aparţinând de Băile Herculane nu au fost realizate, rezultând astfel suprapuneri de parcele, astfel încât amplasarea parcelei nr. top. xb/1 peste parcela nr. top. x a fost posibilă ca urmare a acţiunii de regularizare a albiei râului Cerna în urma căreia a rezultat un surplus de teren pe malul stâng al albiei minore a râului, din cauza umpluturii de pământ efectuate;

- Hotărârea Guvernului nr. 532/2002, care a stat la baza înscrierii dreptului de proprietate în favoarea oraşului Băile Herculane, în CF nr. x Băile Herculane, nu a putut avea un efect constitutiv de proprietate, în favoarea unităţii administrativ teritoriale, efectul juridic al actului emis de autoritatea administrativă centrală fiind doar cel de atestare a regimului juridic al proprietăţii publice, diferenţiat de cel al proprietăţii private, aparţinând tot unităţii administrativ-teritoriale, deci unul declarativ;

- titlul exhibat de reclamantul Ministerul Apărării Naţionale nu poate fi analizat decât din perspectiva regimului de carte funciară instituit prin Decretul-Lege nr. 115/1938, căruia i se supune, dovada dreptului de proprietate fiind subordonată îndeplinirii condiţiilor acestui act normativ, întrucât, în sistemul de publicitate imobiliară prin cărţi funciare, drepturile reale se puteau dobândi numai prin înscrierea lor în cartea funciară;

- dispoziţile Legii nr. 213/1998 nu sunt aplicabile în cauză, întrucât recurenta nu face parte, în accepţiunea Legii nr. 10/2001, din categoria persoanelor îndreptăţite la acordarea măsurilor reparatorii. De vreme ce norma legală vizează bunurile aflate în administrarea instituţiilor publice, această ipoteză nu îşi găseşte aplicabilitate, câtă vreme recurenta-reclamantă exhibă - în promovarea acţiunii sale de drept comun - un drept de proprietate, iar nu un drept de administrare;

- hotărârea invocată de reclamant în sprijinul cererii sale, sub aspectul recunoaşterii calităţii sale de proprietar al imobilului, respectiv sentinţa civilă nr. 932/2 noiembrie 1999 pronunţată de Tribunalul Caraş Severin, irevocabilă prin respingerea recursului, prin decizia nr. 1136/19.03.2002 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, a fost pronunţată în contradictoriu cu S.C. M. S.A. Băile Herculane, care a fost obligată să lase reclamantului Ministerul Apărării Naţionale în deplină proprietate şi liniştită posesie, printre altele, şi imobilul înscris în CF x Băile Herculane, nr. top. x în suprafaţă de 1648 mp şi nr. top. xb Lunca de Sus, grădină de 4907 mp. Cum pârâtul din prezenta acţiune este terţ în raport cu respectiva hotărâre judecătorească, această sentinţă îi poate fi opusă, dar nu într-o manieră incontestabilă, acesta fiind cel care are posibilitatea să combată juridic cele tranşate în litigiul în care nu a fost parte, respectiv de a face dovada contrarie.

Pentru a conchide, s-a statuat, cu putere de lucru judecat, în prezentul proces, că imobilul care face atributul dreptului de proprietate în litigiu este supus regimului de publicitate imobiliară prin cărţi funciare, respectiv dispoziţiilor Decretului-Lege nr. 115/1938, că reclamantul Ministerul Apărării Naţionale este succesor în drepturi al Ministerului de Război şi are, prin urmare, un drept de proprietate înscris în cartea funciară, cu privire la imobilul pe care îl revendică. Acest drept a fost recunoscut în favoarea reclamantului printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, pronunţată anterior în contradictoriu cu alţi pârâţi, hotărâre care are în prezentul proces valoarea unui mijloc de probă, pârâtului oraşul Băile Herculane revenindu-i sarcina de a face dovada contrarie celor statuate într-un proces în care nu a avut calitatea de parte.

Contrar celor afirmate de recurent, prin deciziile de casare anterior pronunţate în prezentul proces, nu a fost tranşată, cu putere de lucru judecat, calitatea reclamantului de proprietar al imobilului pe care îl revendică, tocmai pentru clarificarea acestei împrejurări, esenţiale în proces, fiind dispusă casare cu trimitere spre rejudecare. Instanţele au reţinut că reclamantul are un titlu, înscris în cartea funciară, ceea ce îi conferă "vocaţia" de a revendica imobilul în litigiu, el justifică calitatea procesuală activă în prezenta acţiune în revendicare, fiind cunoscut că, în sistemul cărţilor funciare, guvernat prin normele cuprinse în Decretul-Lege nr. 115/1938,drepturile reale se puteau dobândi numai prin înscrierea lor în cărţile funciare.

Totodată, a fost stabilit că înscrierea dreptului de proprietate al pârâtului, oraşul Băile Herculane, într-o altă carte funciară, cu privire la acelaşi imobil, s-a făcut fără ca în prealabil dreptul de proprietate al reclamantului să fi fost radiat, în temeiul unui act administrativ, H.G. nr. 532/2002, care are un efect declarativ, iar nu constitutiv de drept real de proprietate.

Înalta Curte reaminteşte că o acţiune în revendicare de drept comun, de natura celei promovate de reclamant în prezentul proces, implică punerea în discuţie a însăşi existenţei dreptului de proprietate al reclamantului asupra bunului revendicat, unul şi acelaşi cu bunul care este stăpânit nelegitim de către pârâţi. Existenţa calităţii de proprietar a reclamantului, precum şi a posesiei sau detenţiei nelegitime exercitate de către pârâţi asupra bunului revendicat sunt fapte care trebuie dovedite în proces, iar sarcina probei aparţine reclamantului.

De regulă, atunci când sunt investite cu soluţionarea unei acţiuni în revendicare imobiliară, instanţele de judecată sunt obligate să realizeze o analiză comparativă a titlurilor de proprietate prevalate de părţile aflate în litigiu (pentru ipoteza în care ambele pârţi invocă asemenea titluri), dând prioritate celui care se dovedeşte a fi mai bine caracterizat. În situaţia în care titlurile de proprietate provin de la autori diferiţi, analiza realizată presupune identificarea adevăratului proprietar, întrucât niciuna dintre cele două părţi în litigiu nu ar fi putut dobândi în mod valabil un drept de proprietate de la un non domminus, iar în situaţia în care titlurile de proprietate ale părţilor provin de la acelaşi autor, se va acorda preferinţă celui care a fost înscris cel dintâi în cartea funciară, cu efect constitutiv de drept.

În prezentul proces, a fost stabilit faptul că titlurile prevalate de părţi provin de la acelaşi autor, Statul Român, astfel că, în principiu, ar avea preferinţă titlul înscris cel dintâi în cartea funciară, cu atât mai mult cu cât imobilul revendicat era supus, la data înscrierii, regimului de publicitate imobiliară prin cărţi funciare, care conferea intabulării un efect constitutiv de drept real de proprietate.

Circumstanţele cauzei, astfel cum au fost acestea stabilite cu prilejul judecăţii litigiului în fond, pun în evidenţă un aspect esenţial, şi anume acela că dreptul de proprietate asupra corpului funciar identificat cu nr. top x, în CF nr. x Băile Herculane, "Grădină în Lunca de Sus", în suprafaţă de 8776 mp. a aparţinut Statului Român, fiind preluat în conformitate cu legile în vigoare în anul 1921, de la Trezoreria Coroanei Maghiare.

Ulterior, Statul Român, printr-un act de dispoziţie propriu, trece în proprietatea Ministerului de Război suprafaţa de 4907 mp. din imobilul deţinut în proprietate, fiind emis în acest sens Jurnalul Consiliului de Miniştri nr. 4070 din 03 nov. 1922. Aşa fiind, corpul funciar cu nr. top x se dezlipeşte în două parcele, identificate cu nr. top noi, şi anume: nr. top xb, transcris în CF nr. x Băile Herculane, Grădina în Lunca de Sus, în suprafaţă de 4907 mp., intabulat în favoarea Ministerului de Război, conform încheierii cf nr. x din 24.02.1928; nr. top xa, transcris în CF x Băile Herculane, Grădina în Lunca de Sus, în suprafaţă de 3869 mp., care rămâne în proprietatea Statului Român.

Printr-o hotărâre a Consiliului de Miniştri, dată cu nr. 9/1960, în condiţiile regimului stabilit prin Constituţia de la 1952, Statul Român dispune din nou de acest imobil şi îl trece din administrarea operativă a Ministerului Forţelor Armate în administrarea operativă a Fostului Sfat Regional Timişoara, iar mai apoi, urmare a reorganizărilor administrative survenite, în cea a fostului Consiliu Popular Judeţean Caraş-Severin, ajungând, finalmente, în administrarea operativă a fostei Întreprinderi Balneare şi de Turism Băile Herculane. Transmisiunile operate cu titlul de drept de administrare, din patrimoniul unui minister, în patrimoniul unităţii administrativ teritoriale, creează prezumţia unei preluari a imobilului în proprietatea publică a Statului Român, ca unică formă a proprietăţii, recunoscută prin regimul constituţional atunci în vigoare.

Reclamantul Ministerul Apărării Naţionale, continuator al Ministerului de Război, potrivit celor statuate prin deciziile de casare anterioare, revendică parcela identificată cu nr. top xb, care este transcrisă, în anul 2003, în CF nr. x Băile Herculane, în favoarea oraşului Băile Herculane, în temeiul H.G. nr. 532/2002, ce atestă apartenenţa bunului la domeniul public de interes local.

Prin urmare, prezenta cauză pune în evidenţă ipoteza în care bunul imobil revendicat a aparţinut iniţial, cu titlu de proprietate, Statului Român, care a dispus de acest bun prin acte administrative normative, emise succesiv, în favoarea autorilor celor două părţi aflate în litigiu.

Înalta Curte relevă că Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 9/1960, al cărei caracter abuziv este invocat în cuprinsul motivelor cererii de chemare în judecată formulate de reclamant, nu a fost anulată, printr-o hotărâre judecătorească definitivă, prezumându-se, astfel, că ea este legală. De altfel, nici în cadrul prezentului proces, reclamantul nu a demonstrat în ce constă caracterul abuziv şi, prin aceasta, nelegal al acestui act de autoritate, câtă vreme el a fost emis sub regimul Constituţiei de la 1952, care nu recunoştea distincţia între domeniul privat şi domeniul public al statului şi implicit al ministerelor aflate în subordinea Guvernului. Prin transformarea succesivă a structurii statului, începând cu anul 1948, a dispărut distincţia între domeniul public şi cel privat, existând fondul unic al proprietăţii socialiste (de stat şi cooperatiste). Or, în virtutea principiului tempus regit actum, actul juridic de preluare a bunului este supus legilor în vigoare şi dispoziţiilor constituţionale din perioada adoptării lui.

Este adevărat că dreptul de proprietate al Statului Român nu a fost reînscris în cartea funciară, cu privire la parcela identificată cu nr. top xb, în CF nr. x, asupra imobilului revendicat, fiind în continuare menţionat, în calitate de proprietar, Ministerul de Război.

Totodată, sunt juridic corecte alegaţiile reclamantului cu privire la efectul constitutiv de drept real al înscrierilor în cartea funciară. În raport cu art. 17, din Decretul-Lege nr. 115/1938 (aplicabil în Banat începând cu anul 1947) de regulă, drepturile reale asupra imobilelor se puteau dobândi în mod valabil numai prin înscriere în cartea funciară şi se puteau stinge numai dacă radierea a fost înscrisă în cartea funciară.

Cu titlul de excepţie, în alin. final al art. 17 din Decretul-Lege nr. 115/1938, se menţionează textual:

"deciziunea autorităţii administrative va înlocui acordul de voinţă sau consimţământul pentru stingerea dreptului real înscris în cartea funciară, prin radiere". Mai mult, art. 16 din acelaşi act normativ, precizează că imobilele care aparţin domeniului public se vor înscrie "numai" în registrele speciale ale comunei sau ale statului, consacrând astfel un mod de dobândire "ex lege" a bunurilor aparţinând domeniului public, fără înscriere în cartea funciară. În doctrină şi în jurisprudenţă, s-a statuat, cu caracter unitar, de-a lungul anilor, că acesta reprezintă un "mod originar" de dobândire a proprietăţii, ceea ce face ca preluarea bunului în proprietatea unică de stat să nu fi fost condiţionată de înscrierea dreptului în cartea funciară. Atât naţionalizarea, cât şi cooperativizarea au fost recunoscute ca fiind moduri "speciale" de dobândire a dreptului de proprietate de către Statul Român, prevederile art. 17 din Decretul-Lege nr. 115/1938 primind relevanţă în ipoteza în care există un acord de voinţă pentru constituirea ori strămutarea dreptului real, nu şi atunci când este vorba despre un act administrativ de autoritate al statului, intabularea realizându-se exclusiv pentru publicitate şi opozabilitate, iar nu cu efect constitutiv.

În considerarea acestor dispoziţii ale legii, a interpretării oferite de jurisprudenţă, în contextul istoric anterior anului 1989, se poate reţine, în prezentul proces, existenţa unei neconcordanţe între situaţia juridică reală şi starea tabulară a imobilului în litigiu, context în care a fost emisă Hotărârea Consiliului de Miniştrii nr. 9/1960, iar ulterior Hotărârea de Guvern nr. 532/2002, în temeiul căreia a fost înscris în cartea funciară dreptul de proprietate în favoarea oraşului Băile-Herculane.

Înalta Curte reţine că, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, Decizia nr. 3378 din 3 iunie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi justiţie (dosar nr. x/2018), care a finalizat un litigiu iniţiat chiar de către reclamantul Ministerul Apărării Naţionale, s-a statuat cu autoritate de lucru judecat în privinţa legalităţii H.G. nr. 532/2002 - titlul de intabulare al pârâtului Oraşul Băile Herculane. Se reţine că, în CF nr. x Băile Herculane, a fost evidenţiată construcţia "N." asupra parcelelor cu nr. top xb, imobil care găzduieşte dispensarul oraşului şi staţia de ambulanţă, fiind astfel de utilitate publică. În raport cu această destinaţie a bunului, apartenenţa la domeniul public de interes local este pe deplin justificată.

În ceea ce priveşte hotărârea judecătorească prin care a fost soluţionată definitiv o acţiune în revendicare imobiliară exercitată de acelaşi reclamant, cu privire la unul şi acelaşi imobil, însă în contradictoriu cu un alt pârât, S.C. M. S.A. Băile Herculane, este adevărat că a fost recunoscută, în acest proces, calitatea reclamantului de proprietar al bunului imobil în litigiu. Cu toate acestea, prin deciziile de casare anterior pronunţate în prezentul proces, s-a reţinut că pârâţii nu au avut calitatea de părţi în procesul anterior şi nu au fost obligaţi la restituire, astfel că relativitatea efectelor acestei hotărâri nu se produce faţă de ei. Instanţa de casare a reţinut valoarea probatorie a acestei hotărâri judecătoreşti, pârâţii având posibilitatea de a face dovada contrară, prin mijloacele de probă administrate în proces. Prin urmare, efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat al acestei hotărâri judecătoreşti, pronunţate în contradictoriu cu un pârât care nu are nicio legătură juridică cu pârâţii din prezentul proces, creează o prezumţie relativă de proprietate în favoarea reclamantului, care însă poate fi răsturnată, prin proba contrară.

Or, această dovadă contrară a fost făcută de pârâţi, astfel cum în mod corect a stabilit şi instanţa de apel. Pârâţii au demonstrat faptul că, de la data înscrieii dreptului de proprietate în cartea funciară, în favoarea Ministerului de Război(24 februarie1928) şi până la data înscrierii aceluiaşi drept în favoarea unităţii administrativ-teritoriale Băile Herculane(anul 2006), au intervenit modificări în privinţa regimului juridic al imobilului revendicat, transmisiuni ale proprietăţii, neînscrise în cartea funciară.

Omisiunea radierii dreptului de proprietate înscris în anul 1928, în favoarea Ministerului de Război, recunoscut ca fiind autorul reclamantului, nu face dovada irefragabilă a existenţei acestui drept, în mod continuu, în patrimoniul reclamantului. Dimpotrivă, a fost dovedită în proces existenţa unei neconcordanţe între starea tabulară şi situaţia juridică a imobilului, de natură să justifice o acţiune în rectificarea intabulării. Această neconcordanţă este rezultatul transmisiunilor operate în favoarea Statului Român, prin acte administrative normative, emise în condiţiile regimului constituţional instituit prin Constituţia din 1852 şi a dispoziţiilor de excepţie cuprinse în Decretul-Lege nr. 115/1938, anterior evocate, care, în interpretarea oferită de jurisprudenţă, recunosc un drept de proprietate extratabulară, constituit în favoarea statului, anterior anului 1989.

Înalta Curte relevă că atât Jurnalul Consiliului de Miniştri nr. 4070/1922, care reprezintă titlul de intabulare al Ministerului de Război, cât şi hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 9/1960, invocată de pârât cu valoare de titlu al unităţii administrativ-teritoriale, sunt acte administrative normative cu aceeaşi forţă juridică, emise de organul suprem executiv şi de dispoziţie al puterii de stat (astfel cum acesta a fost organizat în regimuri constituţionale diferite), cu privire la un bun care a intrat în mod valabil, necontestat, în proprietatea Statului Român, în anul 1921. Eliminată fiind, prin Constituţia din 1952, distincţia între domeniul public şi domeniul privat al statului, subsecvent al ministerelor, ca organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, dreptul de proprietate privată al Ministerului de Război nu mai putea exista în mod valabil, cu privire la bunul imobil în litigiu, şi aceasta independent de faptul că acest drept nu a fost radiat din cartea funciară.

Dreptul de proprietate al unităţii administrativ-teritoriale a luat fiinţă anterior anului 1989 şi actualele dispoziţii constituţionale ocrotesc, în egală măsură, dreptul de proprietate dobândit sub un alt regim constituţional. Acest drept nu este stins, prin efectul intrării în vigoare a unor noi legi, indiferent de modificările aduse regimului juridic al proprietăţii. Dreptul de proprietate s-a constituit în cadrul unor raporturi juridice stabilite anterior şi chestiunea de a şti dacă, în considerarea reglementăriii legale de la momentul intrării bunului în proprietatea statului, acesta a putut deveni proprietate publică, este de competenţa instanţei judecătoreşti. În prezentul proces, a fost stabilit în mod corect, prin hotărârea atacată, faptul că, în contextul reglementărilor în vigoare la data prelurii bunului, acesta a putut trece în proprietate de stat.

Înalta Curte reaminteşte că bunul imobil revendicat în prezent de Ministerul Apărării Naţionale, prevalându-se de un titlu de întabulare în cartea funciară datând din anul 1928, a aparţinut Statului Român, nefiind în situaţia în care acest bun a fost preluat abuziv de stat, ulterior anului 1948. Dimpotrivă, Statul Român, prin acte de dispoziţie, a dispus de propriul bun, trecându-l succesiv, din patrimoniul unui minister- organ de specialitate al administraţiei publice centrale-, în patrimoniul unei unităţi administrativ-teritoriale. Omisiunea înscrierii dreptului de proprietate al statului, în cartea funciară, consecutiv radierii aceluiaşi drept înscris şi astăzi în favoarea Ministerului de Război, în cf nr. x Băile Herculane, este de natură să pună în evidenţă existenţa unei neconcordanţe a situaţiei juridice a imobilului cu starea tabulară, susceptibilă de rectificare, însă ea nu este de natură să anuleze transmisiunile succesive ale proprietăţii, în condiţiile recunoaşterii unui drept de proprietate extratabulară în favoarea statului, prin dispoziţiile de excepţie ale Decretului-Lege nr. 115/1938, în interpretarea cu caracter unitar oferită de doctrină şi de jurisprudenţă.

Pentru toate cele ce preced, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de apel, în analiza comparativă a titlurilor prevalate de pârţi, a acordat preferinţă titlului pârâtului, reţinând un act de dispoziţie valabil al Statului Român, realizat în anul 1960, în favoarea unităţii administrativ-teritoriale, motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. de la 1865 dovedindu-se a fi neîntemeiat.

Circumscris motivului de la pct. 11 din declaraţia de recurs, recurentul critică motivarea subsidiară a instanţei de apel, referitoare la inadmisibilitatea unei acţiuni în revendicare, considerănd-o a fi străină de natura pricinii, în sensul art. 304 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. Astfel, instanţa de apel, apreciază că, în condiţiile dovedite ale unei imposibilităţi obiective de identificare exactă a amplasamentului topografului revendicat, acţiunea în revendicare ar fi inadmisibilă, chira şi în ipoteza în care s-ar accepta că titlul de proprietate al reclamantului se impune ca prioritar. Cadrul specific unei acţiuni în revendicare, precizează instanţa de apel, presupune nu numai analiza titlurilor exhibate, dar şi retrocedarea posesiei bunului revendicat, ca o consecinţă a admiterii ei. Retrocedarea posesiei implică, la rândul ei, o identificare precisă a bunului revendicat şi clarificarea în prealabil a suprapunerilor şi neconcordanţelor constatate de către experţi, aspecte ce depăşesc limitele învestirii instanţei şi cadrului procesual determinat cu precădere prin obiectul cererii de chemare în judecată de către reclamantul-apelant.

Înalta Curte reaminteşte că prezenta acţiune în revendicare a fost apreciată a fi admisibilă şi ea a fost respinsă ca nefondată, iar nu ca inadmisibilă. Prin urmare, considerentele instanţei de apel, ca instanţă de fond, trebuie să susţină, în mod fundamental şi convingător, această soluţie, iar nu una ipotetică şi exclusă ab initio, aceea a inadmisibilităţii.

Reclamantul unei acţiuni în revendicare imobiliară este chemat să dovedească atât existenţa valabilă şi actuală a drepului de proprietate în patrimoniul propriu, cât şi faptul posesiei nelegitime exercitate de către pârât, asupra bunului imobil revendicat.

De altfel, în acest sens a fost statuat şi prin decizia de casare nr. 944 din 31 martie 2015 a Inaltei Curţi de Casaţie si Justitie:, "compararea titlurilor nu era necesară atâta vreme cât titlurile pârâţilor nu poartă asupra imobilului real." Prin urmare, reţinându-se că sub aspectul identificării imobilului situaţia de fapt nu a fost lămurită, în condiţiile în care imobile înscrise în cărţi funciare diferite sunt identificate pe acelaşi amplasament cu imobilul revendicat, instanţa de recurs casează şi trimite cauza spre rejudecare instanţei de apel.

În rejudecare, în urma administrării probei cu expertiza tehnică judiciară, a unei ample analize şi sinteze a tuturor probelor câştigate cauzei, chestiunile esenţiale de fapt, legate de identificarea imobilului revendicat, de stabilirea amplasamentului acestuia şi a unor eventuale suprapuneri cu nr. top x, care ar pune în discuţie însăşi conţinutul titllui invocat de către pârât au fost clarificate, prin decizia civilă nr. 14 din 26 ianuarie 2017 a Curţii de Apel Timişoara. Drept consecinţă, ele nu au mai făcut obiectul vreunei critici în calea de atac, iar prin decizia nr. 1485 din 5 octombrie 2017 a Inaltei Curti de Casaţie şi Justiţie, s-a considerat că, sub aspectul identificării imobilului, situaţia de fapt este deplin lămurită, instanţa de trimitere conformându-se celor stabilite cu putere obligatorie, prin decizia de casare. Or, câtă vreme constatările instanţei de apel, prin decizia evocată anterior, referitoare la identificarea imobilului care face obiectul revendicării, nu au fost înlăturate de către instanţa de recurs şi nici nu s-a ordonat clarificarea unor chestiuni de fapt suplimentare, se poate considera că au dobândit autoritate de lucru judecat, impunându-se a fi recunoscute ca atare.

În aceste circumstanţe, nu ar putea instanţa de apel să readucă în discuţie aspecte de fapt irevocabil tranşate într-un ciclu procesual anterior, pentru a oferi o motivare subsidiară, bazată pe inadmisibilitatea acţiunii în revendicare, în cuprinsul unei hotări menite să susţină soluţia respingerii acţiunii reclamantului ca nefondată.

Aceste motive subsidiare contrazic înseşi soluţia dată litigiului în fond, precum şi celor statuate prin deciziile de casare anterior pronunţate în acest proces, motiv pentru care ele vor fi înlăturate. Temeinicia acestui motiv de recurs nu poate conduce la admiterea recursului, cu consecinţa modificării deciziei recurate, având în vdere caracterul subsidiar al considerentelor vizate prin motivul de recurs analizat şi remediul procesual existent, acela al înlăturării lor.

Toate celelalte motive ale declaraţiei de recurs, circumscrise pct. 11-14, cele care vizează împrejurări de fapt, referitoare la interpretarea concluziilor expertizelor tehnice judiciare, precum şi cele referitoare la nulitatea actelor de înstrăinare încheiate cu pârâţii persoane fizice, acte juridice care nu au făcut obiectul cercetării prin hotărârea atacată, fiind subsecvente soluţionării acţiunii în revendicare, vor fi înlăturate, ca inadmisibile în recurs,

În consecinţă, aplicând art. 312 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurentul reclamant Ministerul Apărării Naţionale, reprezentat de Direcţia Generală Juridică, aflat în culpă procesuală, va fi obligat la plata sumei de 1500 RON, cheltuieli de judecată justificate în recurs, către intimatul pârât F..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Ministerul Apărării Naţionale, reprezentat de Direcţia Generală Juridică, împotriva deciziei nr. 49 din 24 februarie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2017.

Obligă pe recurentul reclamant Ministerul Apărării Naţionale, reprezentat de Direcţia Generală Juridică la plata sumei de 1500 RON, cheltuieli de judecată către intimatul pârât F..

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 08 iunie 2022.