Insufficient stamping of civil appeal invoking material law violations nullifies the recourse under art. 486(3) CPC.

Şedinţa publică din data de 26 mai 2022

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 10 iunie 2019 pe rolul Tribunalului Caraş-Severin, secţia I civilă, sub nr. x/2019, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pârâtul Consiliul Local al Municipiului Reşiţa, solicitând instanţei obligarea la plata sumei de 1.238.366,83 RON, reprezentând contravaloarea folosinţei spaţiului şi a facilităţilor pentru perioada 30.08.2014-28.11.2018 şi a sumei de 64.198,41 euro, reprezentând penalităţi de întârziere, conform anexei ataşate, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Ulterior, reclamanta A. S.A. ("A."), a formulat cerere modificatoare prin care a arătat că înţelege să lărgească cadrul procesual pasiv prin chemarea în judecată şi a Direcţiei de Asistenţă Socială, prin reprezentant legal.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin

Prin sentinţa civilă nr. 79 din 28 ianuarie 2020 a Tribunalului Caraş-Severin, secţia I civilă a fost admisă, în parte, acţiunea civilă formulată de către reclamanta A. S.A. împotriva pârâţilor Consiliul Local al Municipiului Reşiţa şi Serviciul Public - Direcţia de Asistenţă Socială şi, în consecinţă:

Au fost obligaţi pârâţii să plătească reclamantei suma de 1.001.756,83 RON şi dobânda legală la această sumă calculată de la data formulării cererii de chemare în judecată, respectiv 10 iunie 2019.

Au fost obligaţi pârâţii să plătească reclamantei suma de 15.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanta A. S.A. şi pârâţii Consiliul Local al Municipiului Reşiţa, prin Primar şi Direcţia de Asistenţă Socială Reşiţa.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Timişoara

Prin decizia nr. 31 din 8 martie 2021, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a dispus următoarele:

A admis cererile de apel formulate de reclamanta S.C. A. S.A., precum şi de pârâtele Consiliul Local al Municipiului Reşiţa şi Direcţia de Asistenţă Socială Reşiţa împotriva sentinţei civile nr. 79 din 28 ianuarie 2020 pronunţate de Tribunalul Caraş-Severin în dosarul nr. x/2019 şi în consecinţă, a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva pârâţilor Consiliul Local al Municipiului Reşiţa şi Direcţia de Asistenţă Socială Reşiţa.

A obligat pârâţii la plata către reclamantă a sumei de 780.623,22 RON reprezentând contravaloarea chiriei aferente perioadei aprilie 2016 - 31.11.2018 precum şi a utilităţilor aferente perioadei 30.08.2014 - 28.11.2018, pentru imobilul situat în Reşiţa, str. x, jud. Caraş-Severin, la care se adaugă dobânda legală începând cu data de 25 aprilie 2019.

A menţinut în rest dispoziţiile sentinţei apelate.

4. Recursurile exercitate în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Timişoara au declarat, fiecare, recurs pârâţii Consiliul Local al Municipiului Reşiţa şi Direcţia de Asistenţă Socială Reşiţa.

i)Recursul declarat de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Reşiţa

În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., pârâtul susţine că hotărârea recurată este nelegală din perspectiva interpretării date de instanţa de apel, precum că reclamanta nu datorează taxă judiciară de timbru pentru capătul de cerere vizând "obligarea la plată pentru lipsa de folosinţă". Apreciază că reclamanta datora taxa judiciară de timbru pentru fiecare capăt de cerere, conform art. 34 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013.

O altă critică se referă la faptul că instanţa de apel, în mod incorect, a reţinut faptul că pretenţiile privind plata utilităţilor ar fi fost recunoscute prin adresa nr. x/21.04.2016. Motivarea că pârâţii ar fi recunoscut aceste sume este nefondată. Prin adresa respectivă chiar se solicitau elemente suplimentare privind dovada sumelor facturate. Or, în speţă, nu au fost întocmite/emise de către reclamantă documentele justificative imperios necesare pentru efectuarea de către pârâţi a unor plăţi în condiţii de legalitate.

În concluzie, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, iar în rejudecare, respingerea cererii reclamantei.

ii) Recursul declarat de pârâta Direcţia de Asistenţă Socială Reşiţa

În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3, 6 şi 8 C. proc. civ., pârâta susţine, în primul rând, că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii.

În acest sens, arată că în primă instanţă, prin cererea modificatoare a acţiunii, reclamanta a formulat două petite de cerere, respectiv, petitul I prin care a solicitat în principal, pe temei contractual, suma de 1.238.366,83 RON, privitoare la folosinţa şi facilităţile aferente spaţiului închiriat în baza unui contract de închiriere, şi petitul II prin care a solicitat în subsidiar, pe temeiul răspunderii delictuale, suma de 1.238.366,83 RON reprezentând contravaloarea spaţiului şi a facilităţilor aferente pentru perioada 30.08.2014-30.11.2018 precum şi a dobânzilor legale aferente.

Aşa cum se poate observa, reclamanta îşi întemeiază pretenţiile băneşti pe două temeiuri diferite, respectiv pe temei contractual şi pe temeiul răspunderii delictuale, reprezentând astfel o contradicţie vădită între cererile, pretenţiile şi temeiurile de drept şi motivele de fapt invocate de reclamantă.

Instanţa de fond a reţinut, în motivarea sentinţei, temeiul răspunderii delictuale, iar instanţa de apel a reţinut, în motivarea deciziei, temeiul răspunderii contractuale.

Ori, instanţa de apel, admiţând acţiunea pe temei contractual, se impunea, implicit, şi analizarea competenţei materiale a instanţei de judecată. În această situaţie, instanţa competentă să soluţioneze prezentul litigiu era instanţa de contencios administrativ, în speţă fiind aplicabile prevederile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.

În al doilea rând, hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii, fiind dată, totodată, şi cu aplicarea greşită a normelor de drept material, sens în care sunt incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Aşa cum se poate observa în motivarea deciziei, cu toate că instanţa de apel reţine în mod corect faptul că a intervenit prescripţia extinctivă, faţă de dispoziţii art. 2537 pct. 4 şi art. 1521 alin. (1) C. civ., constatând că pârâţii au fost puşi în întârziere pentru plata datoriei prin intermediul notificării comunicate la data de 10 aprilie 2019, stabilindu-se un termen de plată de 15 zile de la comunicare, respectiv 25 aprilie 2019, instanţa de apel reţinând că toate creanţele locative ale reclamantei cu o vechime mai mare de trei ani anterior datei de 25 aprilie 2019 sunt supuse prescripţiei extinctive, obligă totuşi pârâţii la plata către reclamantă a sumei de 780.623,22 RON reprezentând contravaloarea chiriei aferente perioadei cuprinse în intervalul aprilie 2016 - 31 noiembrie 2018, deşi a apreciat că toate creanţele locative ale reclamantei cu o vechime mai mare de trei ani anterior datei de 25 aprilie 2019 sunt supuse prescripţiei extinctive.

Pe de altă parte, instanţa de apel nu ia în considerare şi faptul că şi pentru plata utilităţilor a intervenit prescripţia extinctivă, considerând că acestea trebuie achitate de la data de 30 august 2014 până la data de 28 noiembrie 2018.

Pe de altă parte, în motivarea deciziei recurate, instanţa de apel face referire la adresa nr. x/21.04.2016, considerând-o ca o recunoaştere a pretenţiilor reclamantei privitor la achitarea utilităţilor. Ori această adresă se referă la acordul exprimat pentru încheierea unui contract de tranzacţie, urmând ca A. să comunice pârâţilor defalcat toate cheltuielile referitoare la energie electrică, gaz, apă etc pe luni calendaristice.

De altfel, chiar şi prin acţiunea introductivă şi prin cererea modificatoare, reclamanta solicită, cu titlu de pretenţii, o sumă totală de 1.238.366,83 RON referitoare la "folosinţă şi facilităţile aferente", fără însă a preciza în concret ce reprezintă folosinţa şi ce reprezintă facilităţile aferente.

Ori, o simplă adresă de corespondenţă, şi o factură emisă de reclamantă nu poate fi reţinută ca o dovadă a pretenţiilor acesteia la justificarea unor creanţe privind plata unor sume de bani reprezentând utilităţile, atâta timp cât nu sunt anexate dovezile concrete pe care se întemeiază astfel de pretenţii băneşti, respectiv, sume concrete şi defalcate pentru fiecare dintre utilităţi, facturi emise de furnizorii de utilităţi, dovada achitării contravalorii utilităţilor de către reclamantă, etc.

În concluzie, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi pe fond, respingerea acţiunii reclamantei.

5. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. S.A. (în prezent, B.) a depus câte o întâmpinare la cele două recursuri, prin care a invocat excepţia nulităţii recursurilor, pentru neîncadrarea criticilor şi în subsidiar, a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.

Recurentul-pârât Consiliul Local al Municipiului Reşiţa a depus răspuns la întâmpinare, solicitând înlăturarea apărărilor şi admiterea recursului.

6. Procedura în faţa Înaltei Curţi

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 2 inie 2021 şi a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 4, astfel cum reiese din fişa Ecris.

Cauza a fost supusă procedurii de regularizare, nefiind întocmit raportul de admisibilitate faţă de data iniţială a dosarului, 10 iunie 2019, ulterioară datei de 21 decembrie 2018, când au fost abrogate dispoziţiile art. 493 C. proc. civ.

La termenul din 12 mai 2022, Înalta Curte a invocat, din oficiu, pentru fiecare recurs, excepţia insuficientei timbrări a căii de atac şi a rămas în pronunţare asupra acestei excepţii.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În raport de prevederile art. 248 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, excepţia netimbrării recursurilor, întrucât acestea privesc legalitatea învestirii instanţei, astfel că nu se pot analiza alte probleme legate de judecarea litigiului dedus spre soluţionare înainte de satisfacerea cerinţei de achitare a taxei de timbru, reţinând următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, "acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti, precum şi cererile adresate Ministerului Justiţiei şi Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă."

Potrivit art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar pentru situaţia în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, alin. (2) al art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 statuează că instanţa va pune în vedere reclamantului, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanţă şi de a transmite dovada achitării acestei taxe în cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei.

În acelaşi timp, dispoziţiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ. prevăd că la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii. Lipsa menţiunilor prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi neîndeplinirea cerinţelor prevăzute de alin. (2) sunt sancţionate, potrivit alin. (3) al art. 486 C. proc. civ., cu nulitatea.

Prin rezoluţia din 16 iunie 2021 s-a stabilit în sarcina recurenţilor obligaţia de a achita fiecare, pe de o parte, taxa judiciară de timbru în cuantum de 5.805 RON, faţă de prevederile art. 24 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, taxă datorată pentru calea de atac a recursului şi, pe de altă parte, taxa judiciară de timbru în cuantum de 6.811 RON, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1) lit. b) raportat la art. 3 alin. (1) lit. f) şi art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013, taxă datorată pentru calea de atac a apelului.

Obligaţia de a achita taxele judiciare de timbru în cuantumul stabilit de către instanţă a fost comunicată recurenţilor-pârâţi la 24 iunie 2021, astfel cum rezultă din procesele-verbale de înmânare aflate la dosar.

La 28 iunie 2021, recurentul-pârât Consiliul Local al Municipiului Reşiţa a formulat cerere pentru acordarea facilităţilor privitoare la cuantumul taxei judiciare de timbru datorate.

La aceeaşi dată pârâtul Consiliul Local al Municipiului Reşiţa a depus taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 RON, menţionând că pentru diferenţa de taxă de timbru a formulat cerere de acordare facilităţi.

La 29 iunie 2021, recurenta-pârâtă Direcţia de Asistenţă Socială din subordinea Consiliului Local al Municipiului Reşiţa a formulat cerere pentru acordarea facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru solicitând, în principal, exonerarea de la plata taxei judiciare de timbru şi, în subsidiar, reducerea taxei judiciare de timbru.

Prin rezoluţia din 30 iunie 2021, li s-a pus în vedere recurenţilor-pârâţi să precizeze dacă prin cererile formulate au înţeles să solicite acordarea facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru sau au formulat cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxelor judiciare de timbru.

La 20 septembrie 2021 ambii petenţi au depus, prin e-mail, note de şedinţă prin care au precizat că au înţeles să formuleze cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru.

Prin încheierea din 23 septembrie 2021, Înalta Curte a reţinut că, faţă de motivele invocate şi precizările depuse cu privire la natura juridică a cererilor formulate, în cauză sunt incidente prevederile art. 39 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, motiv pentru care a trimis cererile de reexaminare a taxei judiciare de timbru formulate de recurenţii-pârâţi Consiliul Local al Municipiului Reşiţa şi Direcţia de Asistenţă Socială, completului imediat următor, completului CC5.

Prin încheierea din 9 decembrie 2021, Înalta Curte a respins cererile de reexaminare formulate de petenţii Consiliul Local al Municipiului Reşiţa, prin primar, şi Direcţia de Asistenţă Socială din subordinea Consiliului Local al Municipiului Reşiţa împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru datorate în cauza ce formează obiectul dosarului nr. x/2019 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

La termenul de judecată din 12 mai 2022, instanţa le-a pus în vedere recurenţilor să achite diferenţa taxei judiciare de timbru, ambele recursuri fiind timbrate cu 100 RON, însă reprezentanţii ambilor recurenţi-pârâţi au susţinut că fiecare recurent a timbrat cu 100 RON calea de atac declarată, considerând că pot fi soluţionate recursurile, pentru ipotezele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-7 C. proc. civ., pentru care au şi timbrat.

La interpelarea instanţei cu privire la completarea taxei judiciare de timbru, până la suma impusă de către instanţă, până la sfârşitul şedinţei de judecată, reprezentanţii recurenţilor au susţinut că nu sunt de acord.

Or, potrivit art. 197 C. proc. civ., "În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se ataşează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condiţiile legii."

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 80/2013 "(1) Recursul împotriva hotărârilor judecătoreşti se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 din C. proc. civ..(2) În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, pentru cereri şi acţiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puţin de 100 RON; în aceeaşi ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON. ".

După cum s-a arătat, recurenţii-pârâţi au fost citaţi cu menţiunea de a achita fiecare, pe de o parte, taxă judiciară de timbru în cuantum de 5.805 RON, datorată pentru calea de atac a recursului, faţă de motivele de casare invocate prin memoriile de recurs, conform dispoziţiilor art. 24 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 83/2013, din care 100 RON, pentru motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1, 3 şi 6 C. proc. civ. (pârâtul a invocat ipoteza de la pct. 6, în timp ce pârâta a invocat pct. 3 şi 6), iar 5.705 RON, suma calculată la valoarea contestată de 780.623,22 RON, pentru motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de fiecare recurent.

Astfel, recurentul-pârât Consiliul Local al Municipiului Reşiţa a invocat ipotezele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., în timp ce recurenta-pârâtă Direcţia de Asistenţă Socială Reşiţa a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3, 6 şi 8 C. proc. civ.

Achitarea unei sume în cuantum de 100 RON, pentru fiecare recurs declarat nu reprezintă decât o plată parţială, ce nu corespunde obligaţiei legale de a timbra, astfel cum a fost stabilită şi comunicată, potrivit legii, de către instanţă, în condiţiile în care taxa datorată, pentru fiecare recurs, este în cuantum de 5.805 RON.

Ipotezele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. nu pot fi asimilate unor capete de cerere ale acţiunii introductive de instanţă pentru a fi incidente prevederile art. 34 din O.U.G. nr. 80/2013, motivele de recurs neputând fi disociate în sensul cerut de recurenţi, ci analizate împreună în contextul în care obiectul recursului nu îl mai constituie pretenţia concretă dedusă judecăţii, ci hotărârea judecătorească recurată.

Prin urmare, neîndeplinirea obligaţiilor de a achita diferenţa de taxă judiciară de timbru aferente soluţionării căii de atac, imputabilă recurenţilor-pârâţi care au achitat, fiecare, taxă judiciară de timbru în cuantum de doar 100 RON, determină aplicarea de către instanţa de recurs a dispoziţiilor art. 486 alin. (2) raportat la alin. (3) al aceluiaşi articol.

Faţă de aceste împrejurări, Înalta Curte, reţinând că cererile de recurs nu îndeplinesc cerinţa legală prevăzută de art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 486 alin. (3) din acelaşi cod, va anula recursurile, ca insuficient timbrate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează, ca insuficient timbrate, recursurile declarate de pârâţii Consiliul Local al Municipiului Reşiţa şi Direcţia de Asistenţă Socială împotriva deciziei civile nr. 31 din 8 martie 2021 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 mai 2022.