Defamation claim revived: Appellate ruling quashed and case remanded for retrial over inadequate reasoning

Şedinţa publică din data de 26 mai 2022

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la 20 februarie 2018 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia III-a civilă, sub nr. x/2018, reclamanta A., a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.A., să se dispună:

- constatarea încălcării dreptului la onoare, demnitate, reputaţie, imagine şi viaţa privată, drepturi nepatrimoniale ce au fost nesocotite prin formularea unor afirmaţii denigratoare, defăimătoare, ironice, batjocoritoare şi mincinoase la adresa reclamantei de către pârâtă,

- obligarea pârâtei la repararea integrală a prejudiciului cauzat prin plata unei sume de 300.000 RON, reprezentând daune morale datorate pentru atingerea adusa drepturilor la onoare demnitate reputaţie, imagine şi viaţa privată,

- obligarea pârâtei la publicarea pe cheltuiala sa a dispozitivului hotărârii pronunţate de instanţa de judecata într-un ziar de larga circulaţie, precum şi publicarea dispozitivului hotărârii pe site-ul pârâtei, respectiv obligarea acesteia de a înlătura toate articolele, materialele şi postările referitoare la reclamantă, de pe site-urile sale.

Prin încheierea de şedinţă pronunţată la 28 martie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a dispus înaintarea cauzei către secţia a IV-a civilă, instanţa învestită iniţial cu cererea de chemare în judecată, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei secţii sub nr. x/2018*.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 2720 din 28 decembrie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis în parte cererea formulată de reclamanta A., a constatat încălcarea ilicită de către pârâtă a dreptului la imagine al reclamantei în cadrul emisiunii C. din 10 decembrie 2017 şi a obligat pârâta la publicarea dispozitivului hotărârii pe site-ul său, precum şi la înlăturarea acestui material de pe site-urile sale.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel ambele părţi.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia civilă nr. 1717A din 9 decembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III - a civilă şi pentru cauze cu minori si familie a respins apelul reclamantei A. împotriva sentinţei civile nr. 2720 din 28 decembrie 2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2018, ca nefondat.

A admis apelul pârâtei B. S.A., împotriva aceleiaşi sentinţe, pe care a schimbat-o integral în sensul că a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată. A luat act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată la fond şi nici în apel.

4. Recursul exercitat în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs reclamanta.

În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., reclamanta a invocat, în esenţă, următoarele aspecte:

Consideră că instanţa de apel nu a analizat toate susţinerile şi temeiurile de drept invocate de reclamantă, motivând succint soluţia adoptată, fără însă a analiza toate motivele de apel.

Astfel, deşi instanţa de apel a pronunţat o soluţie pe fondul apelului, reclamanta a avut parte de o judecată formală, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului.

Neanalizarea tuturor susţinerilor şi temeiurilor juridice invocate de reclamantă reiese şi din faptul că instanţa de apel a reţinut că reclamanta a avut o întâlnire cu dl. D. în condiţiile în care din apărările formulate rezultă că aceasta a afirmat constant că nu l-a întâlnit niciodată pe dl. D..

De asemenea, decizia recurată nu cuprinde motivele de drept pe care se întemeiază în condiţiile în care toate temeiurile de drept material invocate de reclamantă nu au fost analizate de instanţa de apel.

Ca atare, hotărârea recurată este lipsită de bază legală, nu este motivată în drept şi nu există în legislaţia în vigoare o normă juridică aplicabilă ca premisă majoră pentru concluzia la care s-a ajuns în cauză.

Prezentând jurisprudenţa CEDO în materia exigenţelor pe care trebuie să le îndeplinească motivarea unei hotărâri judecătoreşti, se susţine că procesul reclamantei nu a fost finalizat printr-o hotărâre care dezleagă fondul cu garanţiile date de art. 6 par. 1 din CEDO.

Totodată, instanţa de apel a interpretat în mod greşit normele de drept material referitoare la libertatea de exprimare prevăzută de art. 10 din CEDO.

Dreptul la libera exprimare nu se aplică în prezenta cauză întrucât pârâta a modificat conţinutul materialului preluat de la publicaţia E., schimbând numele personajului feminin, cu intenţia directă de a discredita persoana reclamantei.

Cu privire la motivarea soluţiei, instanţa de apel nu invocă niciun temei de drept naţional, deşi speţa este amplă şi impune analizarea tuturor textelor de lege invocate de reclamantă, nu doar prevederile art. 8 şi 10 din CEDO.

Se mai arată că instanţa de apel a interpretat în mod eronat prevederile art. 8 din CEDO, având în vedere că în cauză lipseşte cu desăvârşire buna-credinţă a părţii adverse.

De asemenea, instanţa de apel a efectuat în mod eronat analiza prevederilor art. 8 şi 10 din CEDO din perspectiva conflictului între drepturile nepatrimoniale ale reclamantei şi dreptul la libera exprimare a pârâtei.

Astfel, din perspectiva interesului publicului şi rolului presei în societate este eronat argumentul instanţei de apel prin care se susţine că interesul manifestat de public pentru persoana reclamantei este justificat întrucât aceasta a participat la concursuri de frumuseţe.

Or, ingerinţa în dreptul la viaţă privată al reclamantei nu poate fi reţinut atât timp cât întâlnirea prezentată de pârâtă nu a avut loc niciodată, pârâta a acţionat cu rea-credinţă, nu a furnizat informaţii fiabile şi precise şi nici nu a respectat etica jurnalistică.

Totodată, instanţa de apel a aplicat în mod eronat normele de drept material referitoare la subiectul de interes public întrucât nu a avut în vedere definiţia prevăzută de art. 31 din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual.

A fost interpretată eronat şi noţiunea de libertate de exprimare a presei, prin invocarea unor situaţii care nu au aplicabilitate în speţă.

Este eronată şi modalitatea de interpretate a prevederilor art. 10 din CEDO de către instanţa de apel care reţine că pârâta a prezentat judecăţi de valoare în condiţiile în care, în speţă, nu se poate reţine că fapta pârâtei reprezintă o exagerare premisă, ci reprezintă scenarii inventate.

În continuare, susţine că în motivarea hotărârii, instanţa de apel nu are în vedere jurisprudenţa CEDO (Cauza Aizsardzbas Klubs c. Letoniei) care a recunoscut că o distorsionare a realităţii, operată cu rea - credinţă, poate uneori să depăşească limitele criticii acceptabile. Astfel, o afirmaţie veridică poate fi dublată de remarci suplimentare, de judecăţi de valoare, supoziţii ori insinuări susceptibile să creeze o imagine eronată în ochii publicului.

Or, instanţa de apel nu a avut în vedere că atunci când o declaraţie echivalează cu o judecată de valoare, proporţionalitatea ingerinţei depinde de existenţa sau inexistenţa unei baze factuale pentru declaraţia incriminată deoarece chiar şi o judecată de valoare se poate dovedi excesivă atunci când este total lipsită de orice baza factuală (Cauza Brasilier c. Franţei, Cauza Paturel c. Franţei).

Hotărârea recurată este dată cu încălcarea prevederilor art. 40 din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, art. 58 şi art. 74 lit. f) din C. civ., art. 3, art. 30 şi art. 32 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, de vreme ce instanţa de apel nu a reţinut obligaţiile instituite de aceste dispoziţii legale în sarcina radiodifuzorului.

De asemenea, hotărârea recurată este nelegală prin prisma încălcării art. 252, art. 1349, art. 1357, art. 71 - art. 73 din C. civ., instanţa de apel neanalizând aplicabilitatea acestora în cauză.

Instanţa de apel a încălcat şi Decizia CCR nr. 33/2017 atunci când a reţinut că drepturile reclamantei nu au fost încălcate în mod semnificativ, în condiţiile în care decizia instanţei de contencios constituţional prevede că cel vinovat răspunde şi pentru cea mai uşoară culpă.

În concluzie, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

5. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă B. S.A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Nu a fost depus răspuns la întâmpinare.

6. Procedura în faţa Înaltei Curţi

Raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părţilor, iar prin încheierea din 20 ianuarie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, constituită în complet de filtru, a admis în principiu recursul, fiind respinsă excepţia şi nulităţii recursului pârâtului, invocată prin întâmpinare, pentru motivele reţinute prin încheierea respectivă, stabilind termen, cu citare părţi, la 12 mai 2022.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată caracterul fondat al criticilor formulate împotriva acesteia, având în vedere următoarele considerente:

Analizând criticile formulate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte constată caracterul fondat al acestora din perspectiva motivului de recurs invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sub aspectul nemotivării deciziei, în contextul în care nu au fost supuse analizei toate criticile deduse judecăţii şi apărărilor invocate de reclamantă.

Astfel, sub aspectul nemotivării deciziei, este întemeiată susţinerea recurentei-reclamante, conform căreia instanţa de apel nu examinează în niciun fel apărarea reclamantei referitoare la faptul că aceasta nu l-a întâlnit niciodată pe D..

Sub acest aspect, s-a arătat punctual în cererea de chemare în judecată, motivele de apel şi în întâmpinare la apelul pârâtei că "nu-l cunosc pe dl D., nu m-am întâlnit niciodată cu el" şi că "referitor la materialele în care se fac publice informaţii despre comportamentul subsemnatei în viaţa mea privată, deşi acestea nu sunt reale...", "toate aceste invenţii îmi afectează imaginea deşi nu mi-am asociat-o niciodată cu fotbalişti...".

Or, fără să facă niciun fel de referire la aceste susţineri, să le supună verificării şi analizei din punct de vedere al consecinţelor pretinse, parte a pretinsei faptei ilicite săvârşite de pârâtă, instanţa de apel concluzionează în mod neargumentat (faţă de temeiul susţinerilor reclamantei) că "În cadrul elementelor ce conturează baza factuală de care se prevalează pârâta, figurează şi o serie de fotografii apărute în spaţiul public, înfăţişând-o pe reclamanta alături de D.. Aceste poze sunt de natură că dea contur unor indicii despre o posibilă relaţie apropiată între reclamantă şi D., cu precizarea că reclamanta nu a oferit nicio explicaţie referitoare la aceste imagini şi nici nu a negat prezenţa sa în pozele respective. În egală măsură, trebuie avut în vedere şi faptul că acceptând întâlnirea cu D., cunoscut pentru viaţa personala aventuroasă, reclamanta şi-a asumat consecinţele unei astfel de companii şi posibilitatea existenţei unor interpretări date de terţi de această natură".

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă, în partea ei de considerente, susţinerile părţilor, cu indicarea motivelor pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Cum susţinerea reclamantei în legătură cu modalitatea în care i-a fost afectată viaţa privată - indicată în mod concret, cu referire la faptul că nu l-a cunoscut şi nu l-a întâlnit niciodată pe D.- se constituia într-o critică în apel ce tindea să demonstreze felul în care i-a fost denigrată imaginea, pe mai multe planuri, lăsarea acesteia în afara analizei, înseamnă de fapt nemotivarea soluţiei în raport cu toate criticile învestirii instanţei de apel.

Deşi, de principiu, analiza pe care o face instanţa de control judiciar nu trebuie să conţină, în mod necesar, dezlegări jurisdicţionale asupra tuturor argumentelor aduse de părţi în legătură cu nelegalitatea soluţiei adoptate, atunci când criticile formulate sunt unele care nu pot fi subsumate altor aspecte ale judecăţii care să susţină controlul de legalitate realizat, ele nu pot primi o rezolvare implicită, ci una expresă, punctuală.

De aceea, întrucât aspectul relevat de parte viza o componentă distinctă a prejudiciului pretins, o asemenea critică trebuia să fie cercetată din perspectiva argumentelor aduse de apelantă, iar nu să fie lăsată în afara analizei sau cercetată prin ignorarea obiectului criticii (respectiv, fără referire la cele invocate în concret).

Pe aceeaşi linie, a nemotivării soluţiei prin raportare la criticile şi apărările formulate, se înscrie şi constatarea instanţei de apel conform căreia pârâta şi-ar fi exercitat dreptul la exprimare şi informare cu bună-credinţă.

Or, pe acest aspect, reclamanta a susţinut că nu a existat o bază factuală suficientă în privinţa reportajului, întrucât articolul preluat din E. se referea la întâlnirea lui D. cu un alt personaj feminin, pe nume F., iar intimata-pârâtă a modificat conţinutul materialului preluat din E. şi a schimbat numele personajului feminin, prezentând imagini şi poze cu reclamanta, fapt ce dovedeşte, în opinia recurentei, că intimata-pârâtă a inventat această întâlnire dintre reclamantă şi fostul fotbalist cu scopul de a avea un subiect de presă, lucru ce denotă reaua-credinţă a pârâtei.

Învestită cu asemenea critici şi apărări punctuale, instanţa de apel nu realizează o verificare în concret a aspectelor de nelegalitate ce îi fuseseră deduse judecăţii, limitându-se să constate "aspectele relevate în privinţa reclamantei de reportajul în discuţie sunt preponderent judecăţi de valoare, iar în privinţa informaţiei difuzate privind existenţa unei presupuse relaţii între reclamantă şi D., se constată că este o chestiune de fapt, pentru care există o bază factuală, reprezentată de articolul publicat de ziarul E., ceea ce denotă buna-credinţă a societăţii pârâte", şi că "sunt corecte susţinerile pârâtei în sensul că în cadrul reportajului nu este caracterizată presupusa întâlnire dintre reclamantă şi D. şi nu se oferă detalii intime din viaţa lor personală, ceea ce denotă buna-credinţă a apelantei pârâte, observându-se maniera rezervată şi echilibrată de exprimare a demersului jurnalistic".

Or, astfel de considerente, care nu iau în examinare susţinerile concrete ale părţii, sunt unele lipsite de fundament şi de evaluare jurisdicţională propriu-zisă, raportat la datele speţei şi de aceea, inapte să justifice soluţia adoptată.

Aceasta, cu atât mai mult cu cât, atunci când se fac imputări factuale concrete, rigoarea de care trebuie să dea dovadă jurnaliştii, în exerciţiul libertăţii lor de exprimare, este una sporită, calificată, ce trebuie să se bazeze pe strângerea documentarea şi verificarea informaţiilor, anterior realizării publicităţii acestora, în acord cu normele deontologice şi obligaţiile profesionale ce le incumbă.

Pe acest aspect, în jurisprudenţa instanţei de contencios european se face distincţia netă între judecăţile de valoare şi imputaţiile factuale, arătându-se că în cazul celor din urmă materialitatea faptelor poate fi dovedită, în timp ce necesitatea de a dovedi elementele de fapt care au stat la baza unor judecăţi de valoare "este mai puţin stringentă" (conform sintagmei folosite în acest sens în practica instanţei europene).

Aşadar, dacă aprecierile de valoare ale jurnalistului nu sunt supuse, în principiu, probei verităţii, relatarea şi imputarea unor fapte concrete cum sunt cele din speţă, presupun, prin materialitatea lor, posibilitatea şi necesitatea dovedirii, deci un demers jurnalistic fundamentat, cu un suport factual demonstrabil (de vreme ce imputaţiile factuale precise creează impresia că este vorba despre fapte stabilite, care nu se pretează la controverse).

De asemenea, libertatea de exprimare protejată de art. 10 CEDO este subordonată condiţiei ca cel interesat să acţioneze cu bună-credinţă, în aşa fel încât să ofere informaţii exacte, prin prezentarea faptelor în integralitatea lor, iar nu de o manieră trunchiată sau nedocumentată, cu respectarea deontologiei etice jurnalistice.

Deşi instanţa de apel face referire la aceste repere jurisprudenţiale, în continuare, nu realizează şi o aplicare a acestora la datele speţei, de vreme ce, nerăspunzând criticilor apelantei, apreciază că această bază factuală ar fi dată de informaţiile din articolul din E. cu privire la care recurenta-reclamantă susţine că se referea la un alt personaj feminin.

În acest context, se constată că şi în legătură cu existenţa unei baze factuale care ar fi justificat imputările din reportajul realizat de pârâtă şi în considerarea căreia s-a tras concluzia existenţei bunei-credinţe a pârâtei, decizia din apel este deopotrivă nemotivată, nerăspunzând conţinutului criticii şi apărărilor formulate, limitând existenţa bazei factuale la existenţa articolului publicat de ziarul E. de unde pârâta susţine că a fost preluată informaţia preluată în reportaj, fără să verifice critica şi apărarea reclamantei în sensul că informaţiile din acest articol se refereau la o altă persoană.

Reţinând că pârâta şi-au exercitat rolul de "câine de pază" ce revine presei într-o societate democratică (cu referire la sintagma uzitată în jurisprudenţa Curţii europene), în acelaşi timp, instanţa de apel nu a analizat, în limitele criticilor şi apărările reclamantei, dacă această comunicare a informaţiilor a avut la bază date fiabile şi precise întrucât, în lumina aceleiaşi jurisprudenţe a instanţei de contencios european, libertatea de exprimare, aflată sub protecţia art. 10 CEDO presupune deopotrivă îndatoriri şi responsabilităţi, numai prin respectarea acestora presa putând să îşi îndeplinească funcţia esenţială într-o societate democratică, fără a depăşi limitele impuse de respectul reputaţiei, onoarei şi demnităţii persoanei, ca drepturi fundamentale ale acesteia.

În consecinţă, numai după deplina stabilire a situaţiei de fapt, în cazul particular dedus judecăţii, după evaluarea concretă a conţinutului informaţiilor prezentate în reportajul incriminat şi a probelor care le susţin, şi după analiza particulară a respectării dispoziţiilor art. 10 par. 2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a art. 30 alin. (6) din Constituţie, analiză ce se va concretiza într-o motivare substanţială care să corespundă garanţiilor procesului echitabil, prin care să se răspundă argumentelor esenţiale ale părţilor, se va putea aprecia asupra întrunirii cumulative a condiţiilor de existenţă a răspunderii civile delictuale, reglementate de dispoziţiile art. 1349 şi 1357 C. civ., pentru angajarea răspunderii civile a autorului reportajului, iar instanţa de recurs va putea să cenzureze ea însăşi modul de aplicare a dispoziţiilor legale pertinente, în cadrul controlului de legalitate a hotărârii pronunţate, evident, în ipoteza în care se va declanşa un asemenea control.

Pentru toate aceste argumente constatându-se că decizia din apel este afectată de viciul nemotivării corespunzătoare (lipsindu-i motivele justificative în raport cu conţinutul criticilor şi apărărilor deduse judecăţii, recursul reclamantei va fi admis pe temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., coroborate cu art. 497 C. proc. civ. şi cauza trimisă spre rejudecare, urmând să se ţină seama şi de celelalte critici formulate prin motivele de recurs, subsumate ipotezei prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi a căror analiză este de prisos în contextul considerentelor reţinute de instanţa de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 1717 A din 9 decembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Casează decizia recurată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 mai 2022.