Competent enforcement court for garnishment validation: uniqueness principle and debtor’s domicile at the time of enforcement initiation

Şedinţa publică din data de 19 iunie 2023

Asupra conflictului negativ de competenţă:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cererii deduse judecăţii:

Prin acţiunea civilă înregistrată la data de 21 iulie 2022 pe rolul Judecătoriei Rădăuţi, sub nr. x/2022, creditorul A., în calitate de creditor cesionar, în contradictoriu cu terţul poprit B. S.R.L, în temeiul art. 790 şi urm. C. proc. civ., a solicitat instanţei să dispună validarea popririi înfiinţate la data de 09 iunie 2022 de executorul judecătoresc C. pentru suma de 1.387,88 RON.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 790-792 C. proc. civ.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă:

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 2495 din 27 septembrie 2022, Judecătoria Rădăuţi a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Turnu Măgurele.

Pentru a hotărî astfel, prin raportare la art. 790 alin. (1) şi art. 651 C. proc. civ., instanţa a reţinut că cererea de validare a popririi este de competenţa instanţei de executare, aceasta fiind judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul debitorului, respectiv în municipiul Turnu Măgurele, judeţul Teleorman, potrivit bazei de interogare DEPABD.

2.2. Învestită cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, Judecătoria Turnu Măgurele, prin sentinţa civilă nr. 130 din 01 martie 2023, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu; a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Rădăuţi; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă; a trimis cauza la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că în cazul cererii de validare a popririi, competenţa soluţionării cauzei revine instanţei de executare, potrivit art. 790 alin. (1) Cod procedură, părţile neputând deroga prin propria voinţă de la aplicarea normei înscrise în art. 651 alin. (1) C. proc. civ., întrucât competenţa teritorială în acest caz are caracter absolut, fiind reglementată de norme de ordine publică.

Or, în cauză, la data depunerii cererii de executare silite - 22 iunie 2017, domiciliul debitorului se afla în municipiul Rădăuţi, potrivit bazei de interogare DEPABD depuse la dosar.

II. Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Rădăuţi, în considerarea argumentelor ce succed:

Dispoziţiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

Obiectul litigiului cu privire la care s-a ivit conflictul negativ de competenţă vizează cererea de validare a popririi înfiinţată de Biroul Executorului Judecătoresc C. în dosarul de executare nr. 1063/2017, formulată de creditorul-cesionar A., în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. x din 10 septembrie 2014, încheiat între D. S.A., în calitate de împrumutător şi E., în calitate de împrumutat pentru suma de 811,33 RON, cu titlu de credit neachitat şi dobândă contractuală.

Înalta Curte constată că cele două instanţe aflate în conflict şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei, apreciind în mod diferit asupra domiciliului debitorului, prin raportare la dispoziţiile art. 651 C. proc. civ.

Cererea de validare a popririi este de competenţa exclusivă a instanţei de executare, aşa cum rezultă din prevederile art. 790 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora:

"dacă terţul poprit nu-şi îndeplineşte obligaţiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a eliberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terţul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanţa de executare, în vederea validării popririi."

Totodată, art. 651 din acelaşi act normativ defineşte instanţa de executare astfel:,,(1) Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor."

Instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe, potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ.

Astfel, aşa cum rezultă din cererea de validare a popririi formulată de creditorul A., prin încheierea nr. 1221 C. civ. din 29 iunie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Judecătoria Rădăuţi a admis cererea de încuviinţare a executării silite a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. x din 10 septembrie 2014, încheiat între D. S.A., în calitate de împrumutător şi E., în calitate de împrumutat pentru suma de 811,33 RON, cu titlu de credit neachitat şi dobândă contractuală, prin toate modalităţile prevăzute de lege .

Prin Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii în dosarul nr. x/2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1083 din data de 11 noiembrie 2021, obligatorie potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ., în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 şi art. 112 C. proc. civ., s-a statuat că încă din momentul încuviinţării executării silite (care reprezintă condiţia esenţială a demarării efective a procedurii execuţionale) este determinată instanţa de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) C. proc. civ.. Altfel spus, odată stabilită instanţa de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menţionată, aceasta va rămâne aceeaşi pe întreaga procedură, fiind unica instanţă competentă material şi teritorial a soluţiona toate cererile şi incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepţia cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel (paragraful 70).

Pe cale de consecinţă, ulterior admiterii cererii de încuviinţare a executării silite, calitatea de instanţă de executare a instanţei care a încuviinţat executarea nu doar că este câştigată, dar şi rămâne aceeaşi pe întreaga durată a procedurii execuţionale. Aceasta înseamnă că în respectiva executare silită nicio altă instanţă nu va putea fi apreciată drept instanţă de executare, motiv pentru care - exceptând derogările anume prevăzute, cum este cazul contestaţiei la titlu, spre exemplu - toate cererile şi incidentele care vor apărea pe parcursul executării silite vor reveni în competenţa aceleiaşi instanţe de executare (paragraful 71).

Aşadar, principiul unicităţii instanţei de executare presupune că una şi aceeaşi instanţă soluţionează atât cererile de încuviinţare a executării silite, cât şi cererile având ca obiect contestaţie la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe, potrivit celor prevăzute de alin. (3) al art. 651 din C. proc. civ., respectiva instanţă fiind calificată de legislator drept instanţă de executare (paragraful 80).

Faţă de dezlegările obligatorii ale Deciziei nr. 20 din 27 septembrie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, aplicabile mutatis mutandis în litigiul pendinte, rezultă că instanţa care a încuviinţat executarea silită, adică Judecătoria Rădăuţi, a devenit instanţa de executare, în sensul prevederilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., competentă să soluţioneze cererea de validare poprire formulată de creditorul A..

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că Judecătoria Rădăuţi este instanţa competentă teritorial să soluţioneze cererea de validare a proprii dedusă judecăţii, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competenţă, conform art. 135 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Rădăuţi.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 iunie 2023.