Divorce jurisdiction conflict resolved by consolidation of territorial competence due to failure to raise incompetence exception within the first hearing deadline
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction by assigning the case to the Judge of Targu Bujor, thereby rejecting the reverse declination of the initial court and establishing that the competent court’s jurisdiction was definitively consolidated due to the failure to raise the exception of territorial incompetence within the statutory deadline. The dispute concerned a divorce action where the initial court in Bucharest declined territorial competence to the Judge of Targu Bujor on the grounds that the parties no longer resided at their last common address, while the receiving court subsequently attempted to reverse this declination based on the defendant’s changed residence. The decisive legal basis was the imperative nature of Article 915 of the Civil Procedure Code regarding divorce jurisdiction and, crucially, Article 130(2) and 131 of the Civil Procedure Code, interpreted in light of High Court Decision No. 31/2019, which mandates that the exception of territorial incompetence must be invoked by the time of the first hearing where parties are legally summoned and can submit conclusions; because the receiving court did not invoke this exception at its first hearing on January 17, 2023, its competence became fixed despite the subsequent change in circumstances.
Legislator headnote
AI generatedart. 402 C. civ, art. 933 C. proc. civ, art. 915 C. proc. civ, art. 135 alin. (1) C. proc. civ, art. 915 alin. (1) C. proc. civ, art. 6 alin. (1) C. proc. civ; Divorce jurisdiction conflict resolved by consolidation of territorial competence due to failure to raise incompetence exception within the first hearing deadline: The dispute concerned a divorce action where the initial court in Bucharest declined territorial competence to the Judge of Targu Bujor on the grounds that the parties no longer resided at their last common address, while the receiving court subsequently attempted to reverse this declination based on the defendant’s changed residence. The decisive legal basis was the imperative nature of Article 915 of the Civil Procedure Code regarding divorce jurisdiction and, crucially, Article 130(2) and 131 of the Civil Procedure Code, interpreted in light of High Court Decision No. 31/2019, which mandates that the exception of territorial incompetence must be invoked by the time of the first hearing where parties are legally summoned and can submit conclusions; because the receiving court did not invoke this exception at its first hearing on January 17, 2023, its competence became fixed despite the subsequent change in circumstances.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProvision cited in the dispositive as the legal basis for establishing the competence to solve the case in favor of the designated court.
Full text
Şedinţa publică din data de 19 iunie 2023
Asupra conflictului negativ de competenţă:
I. Circumstanţele cauzei:
1. Obiectul cererii deduse judecăţii:
Prin cererea înregistrată la data de 20 mai 2022 pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, secţia civilă, sub nr. x/2022, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună desfacerea căsătoriei dintre părţi din culpă comună şi revenirea acesteia la numele de C.; cu cheltuieli de judecată.
În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 373 lit. b), art. 383, art. 400, art. 402 C. civ., art. 148-151, art. 192, art. 194-195, art. 914-927, art. 933 C. proc. civ.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă:
2.1. Prin sentinţa civilă nr. 13407 din 12 octombrie 2022, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Bujor.
Pentru a hotărî astfel, prin raportare la art. 915 C. proc. civ., precum şi la conţinutul cererii deduse judecăţii, instanţa a reţinut că la data introducerii cererii de chemare în judecată niciuna dintre părţi nu mai locuia în circumscripţia judecătoriei în care se află cea din urmă locuinţa comună (Bucureşti, sector 4), reclamanta locuind în Japonia de câţiva ani, iar pârâtul în localitatea Căvădineşti, judeţul Galaţi, localitate ce se află în raza teritorială a Judecătoriei Târgu Bujor.
2.2. Învestită cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, Judecătoria Târgu Bujor, secţia civilă prin sentinţa civilă nr. 320 din 17 martie 2023, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu; a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe; a suspendat judecarea cauzei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că pârâtul locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află cea din urmă locuinţă comună a părţilor din anul 2017, respectiv în municipiul Bucureşti, str. x, bl. 18 B+C.
II. Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Bujor, secţia civilă, în considerarea argumentelor ce succed:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat desfacerea căsătoriei dintre părţi din culpă comună şi revenirea acesteia la numele C..
În stabilirea competenţei de soluţionare a litigiului ambele instanţe în conflict au interpretat diferit prevederile art. 915 C. proc. civ., prin circumstanţiere la domiciliul pârâtului.
Potrivit dispoziţiilor art. 915 alin. (1) C. proc. civ., cererea de divorţ este de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor. Dacă soţii nu au avut locuinţă comună sau dacă niciunul dintre soţi nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află cea din urmă locuinţă comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripţia căreia îşi are locuinţa pârâtul, iar când pârâtul nu are locuinţa în ţară şi instanţele române sunt competente internaţional, este competentă judecătoria în circumscripţia căreia îşi are locuinţa reclamantul.
Aşadar, normele privitoare la competenţa teritorială în materie de divorţ, stabilite de art. 915 C. proc. civ., sunt imperative; nu doar criteriile de stabilire a competenţei teritoriale, ci şi ordinea de aplicare a acestor criterii sunt obligatorii, ele operând "în cascadă", iar nu potrivit opţiunii celor interesaţi.
Cu toate acestea, în stabilirea instanţei căreia îi revine spre soluţionare litigiul de faţă, trebuie plecat de la regimul juridic al invocării excepţiei de necompetenţă teritorială, aspect ce impune a fi menţionat faptul că una dintre inovaţiile actualului C. proc. civ., prin care s-a urmărit să se dea o finalitate practică principiului accelerării judecăţii, reglementat de art. 6 alin. (1) C. proc. civ., o reprezintă stabilirea unei limite temporale pentru invocarea excepţiei de necompetenţă teritorială, şi anume până la primul termen la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, adică termenul la care părţile, legal citate, pot pune şi concluzii, în sensul că pricina nu se amână pentru un motiv care implică imposibilitatea unor dezbateri contradictorii.
În atare context are loc o responsabilizare atât a părţilor, cât şi a instanţei, impunându-se verificarea, în condiţii de contradictorialitate, a competenţei instanţei la primul termen la care părţile sunt legal citate şi pot pune concluzii, putându-se acorda un singur termen pentru lămuriri şi probe suplimentare, în condiţiile art. 131 alin. (2) C. proc. civ.
Dacă s-ar accepta ca instanţa sesizată să îşi declare necompetenţa şi într-un moment ulterior celui prevăzut de art. 130 alin. (2) din cod, deşi norma este fără îndoială una imperativă, finalitatea reglementării procesual civile ar fi lipsită de esenţă. Dacă ar fi posibilă o soluţie de declinare cu încălcarea termenului stabilit de lege s-ar afecta stabilitatea raportului juridic procesual în faţa instanţei învestite, deoarece aceasta nu şi-a îndeplinit în termenul legal obligaţia de a-şi verifica competenţa şi de a sesiza motivele care necesită declinarea de competenţă în favoarea altei instanţe.
Nu în ultimul rând, prin decizia nr. 31/2019, pronunţată în recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 133 din 19 februarie 2020, obligatorie pentru instanţe în condiţiile art. 517 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 131 C. proc. civ., că invocarea excepţiei de necompetenţă materială de soluţionare a cauzei ulterior primului termen de judecată la care părţile sunt legal citate şi pot pune concluzii, nu mai este posibilă, având loc o consolidare a competenţei materiale procesuale în mod definitiv în privinţa instanţei pe rolul căreia a fost introdusă cererea, considerente care subzistă şi cu privire la necompetenţa teritorială în materie de divorţ.
Or, din actele aflate în dosarul nr. x/2022 al Judecătoriei Târgu Bujor, secţia civilă, rezultă că ulterior învestirii cu cererea de chemare în judecată, în urma declinării competenţei primei instanţe, primul termen de judecată, în sensul dispoziţiilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ., la care părţile au fost legal citate şi au putut pune concluzii, a fost cel din 17 ianuarie 2023, termen la care instanţa a dispus amânarea judecăţii cauzei faţă de lipsa reclamantei şi a avocatului care o reprezintă, apreciind că în raport de obiectul dosarului - divorţ se impunea emiterea unei adrese prin care să i se pună în vedere părţii să se prezinte la termenul următor, stabilit la data de 14 martie 2023, sub sancţiunea respingerii cererii de chemare în judecată, ca nesusţinută.
Or, singurul termen la care s-ar fi putut invoca excepţia necompetenţei teritoriale era cel din 17 ianuarie 2023, motivul amânării judecăţii cauzei în contextul relevat nefiind unul care să împiedice în vreun fel discutarea competenţei instanţei în condiţiile art. 130 şi art. 131 C. proc. civ.
Aşa fiind, în concordanţă cu cele statuate în decizia nr. 31/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, efectul neinvocării excepţiei necompetenţei teritoriale in limine litis este acela al definitivării competenţei instanţei pe rolul căreia se află cererea de chemare în judecată, în baza dispoziţiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ., operând, totodată, o prorogare legală de competenţă sui-generis.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Bujor, secţia civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Bujor, secţia civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 iunie 2023.