Enforcement objection recourse perished due to parties' failure to resume proceedings within six months.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice upheld the procedural status quo by declaring the appellant’s recourse perished, thereby leaving in force the lower court's order suspending the proceedings due to the parties' non-appearance. The dispute involved a civil appeal against an enforcement objection where the appellant challenged the suspension of her recourse for failure to file a request for judgment in absentia and pay the stamp duty, arguing that the right to a fair trial was violated by tax requirements; however, after the initial suspension was extended because neither party appeared at the subsequent hearing, no further procedural acts were performed within the statutory period. Applying Articles 416(1) and 420(1) of the Code of Civil Procedure, the court determined that the six-month deadline for perimare commenced from the last procedural act (the March 29, 2022 suspension order) and expired without interruption or a motion to reopen, resulting in the automatic extinction of the recourse due to the parties' lack of diligence.
Legislator headnote
AI generatedart. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 242 C. proc. civ, art. 411 alin. (1) C. proc. civ, art. 22 C. proc. civ, art. 29 lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013, art. 488 alin. (1) C. proc. civ; Enforcement objection recourse perished due to parties' failure to resume proceedings within six months: Prin încheierea de şedinţă din 29 martie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a dispus suspendarea judecăţii recursului declarat de contestatoarea B. împotriva încheierii de şedinţă din 07 decembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, întrucât părţile, care au fost legal citate pentru acel termen de judecată, nu s-au înfăţişat la strigarea pricinii şi nici nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 19 iunie 2023
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei:
1. Încheierea pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, în recurs:
Prin încheierea de şedinţă din 07 decembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a dispus suspendarea judecăţii recursului declarat împotriva încheierii de şedinţă din 13 iulie 2021, pronunţată de Tribunalul Timiş, în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimatul Biroul Executorului Judecătoresc A..
2. Calea de atac exercitată în cauză:
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs contestatoarea B., arătând că nu a formulat cerere de judecare în lipsă pe motiv că nu a fost citată şi nici nu a avut cunoştinţă de faptul că judecata cauzei ce a format obiectul dosarului nr. x/2020 a fost suspendată la data de 07 decembrie 2021 de către Curtea de Apel Timişoara, în baza art. 242 C. proc. civ. raportat la art. 411 alin. (1) C. proc. civ., despre acest lucru aflând întâmplător de pe portalul instanţei.
În continuare, contestatoarea a făcut trimitere la recursul declarat la data de 15 septembrie 2021 împotriva încheierii din 13 iulie 2021, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2020, prin care s-a dispus suspendarea apelului declarat la data de 08 martie 2021, în baza art. 242 C. proc. civ. raportat la art. 411 alin. (1) C. proc. civ., întrucât a omis a formula cerere de judecare în lipsă şi nici nu a achitat taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 RON.
Totodată, s-a raportat şi la soluţia de anulare, ca netimbrată, a contestaţiei la executare, formulată la data de 17 august 2020, dispusă de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. x/2020, faţă de neplata taxei judiciare de timbru în cuantum de 139,85 RON, în condiţiile în care dreptul la un proces echitabil nu ţine de taxe şi impozite, ci de probe pentru aflarea adevărului, conform art. 5, art. 6, art. 22 C. proc. civ. raportat la art. 55, art. 148 şi art. 197 din acelaşi cod, art. 29 lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013, redând într-o expunere exhaustivă argumentele ce au stat la baza acestui demers judiciar.
3. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 27 decembrie 2021, sub nr. x/2020/a1, şi a fost repartizată computerizat aleatoriu, spre soluţionare, completului filtru nr. 2, care, prin rezoluţia din 04 ianuarie 2022, în procedura de verificare şi regularizare a cererii de recurs, a constatat că cererea de recurs formulată de contestatoarea B. îndeplineşte cerinţele impuse de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. a), c) şi e) C. proc. civ., cuprinzând menţiunile privind numele, prenumele şi domiciliul recurentei, indicarea hotărârii care se atacă; cererea este semnată; în ceea ce priveşte cerinţa impusă de lit. d) a aceluiaşi articol s-a constatat că recurenta-contestatoare nu a procedat la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. în temeiul dispoziţiilor art. 25 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, s-a stabilit că recurenta-contestatoare datorează o taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 RON.
La data de 19 ianuarie 2023, prin poştă electronică, recurenta a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum 100 RON, conform chitanţei seria x nr. x din 18 ianuarie 2022, eliberată de Direcţia Fiscală a Municipiului Timişoara, aflate la dosar.
Prin încheierea de şedinţă din 29 martie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a dispus suspendarea judecăţii recursului declarat de contestatoarea B. împotriva încheierii de şedinţă din 07 decembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, întrucât părţile, care au fost legal citate pentru acel termen de judecată, nu s-au înfăţişat la strigarea pricinii şi nici nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
În baza referatului întocmit de către grefier, la data de 30 martie 2023, potrivit art. 420 alin. (1) C. proc. civ., prin rezoluţia din 31 martie 2023, s-a fixat termen de judecată la data de 06 iunie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, în vederea discutării excepţiei perimării recursului declarat în cauză.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:
Examinând cu prioritate excepţia perimării recursului, invocată din oficiu, în raport de dispoziţiile art. 248 alin. (1) coroborat cu cele ale art. 416 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 416 C. proc. civ.:
"(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă", iar conform art. 420 alin. (1) din acelaşi cod "perimarea se constată din oficiu sau la cererea părţii interesate".
Pornind de la dispoziţiile legale redate, se reţine că perimarea reprezintă o sancţiune procedurală ce operează de drept şi se răsfrânge asupra întregii activităţi judiciare, iar nu doar asupra unui act de procedură concret, fiind determinată de lipsa de stăruinţă a părţilor în soluţionarea litigiului, având un caracter mixt, de sancţiune procedurală şi de prezumţie de desistare.
Perimarea se întrerupe, în conformitate cu prevederile art. 417 C. proc. civ., prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes.
Pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de 6 luni din culpa părţilor.
Prin urmare, perimarea operează cu condiţia ca timp de 6 luni să nu se fi săvârşit niciun act de procedură în vederea judecării cauzei, situaţie cauzată de lipsa de diligentă a părţilor, care nu au acţionat în acest scop, deşi aveau posibilitatea să o facă.
Potrivit dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., cauza va fi suspendată "când niciuna dintre părţi, legal citate, nu se înfăţişează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă."
În speţă, dat fiind temeiul de drept al suspendării, respectiv art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pricina trebuia repusă pe rol în condiţiile art. 415 pct. 1 C. proc. civ., în sensul că judecata putea fi reîncepută "prin cererea de redeschidere făcută de una dintre părţi, când suspendarea s-a dispus prin învoirea părţilor sau din cauza lipsei lor".
Încheierea de şedinţă din data de 29 martie 2022, prin care s-a dispus suspendarea judecăţii recursului, faţă de lipsa nejustificată a părţilor, reprezintă ultimul act de procedură efectuat în cauză, de la această dată începând să curgă termenul de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., termen care s-a împlinit la data de 29 septembrie 2022.
Înalta Curte constată că nici una dintre părţi nu a manifestat interes în continuarea judecăţii prin formularea unei cereri de redeschidere a procesului, înăuntrul termenului de perimare, potrivit art. 415 pct. 1 C. proc. civ., şi nici nu a fost făcută dovada existenţei vreunei cauze de întrerupere sau de suspendare a cursului termenului de perimare.
De asemenea, nu subzistă vreunul din cazurile în care actul de procedură trebuia înfăptuit din oficiu de către instanţa de judecată sau vreun motiv de suspendare a cursului perimării dintre cele prevăzute de art. 418 C. proc. civ.
În consecinţă, faţă de lipsa de diligenţă a părţilor care a condus la lăsarea cauzei în nelucrare o perioadă mai mare de 6 luni, în temeiul art. 420 alin. (1) C. proc. civ., cu aplicarea art. 416 alin. (1) din acelaşi act normativ, Înalta Curte va constata perimat recursul declarat de contestatoarea B. împotriva încheierii de şedinţă din 07 decembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimat recursul declarat de contestatoarea B. împotriva încheierii de şedinţă din 07 decembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.
Cu drept de recurs, în termen de 5 zile de la pronunţare, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 iunie 2023.