Cassation appeal null for failing to identify specific violations of tort law norms in non-profit funding dispute
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice declared the appeal in cassation null, thereby upholding the lower instance judgments that dismissed the plaintiff municipality's claim against the foundation. The dispute involved a local municipality seeking restitution of approximately 500,000 RON allocated as initial endowment to a newly established non-profit foundation, alleging illegal expenditure of funds and failure to fulfill statutory objectives as determined by public audit reports. The court held that the appellant failed to satisfy the strict legal requirements for a cassation appeal under Article 488(1)(8) of the Code of Civil Procedure, specifically the obligation to explicitly articulate how the appellate court violated or misapplied material law, rather than merely reiterating factual arguments and evidentiary disputes regarding the nature of the illicit act and damage. Consequently, the appeal was declared null under Articles 486(1)(d), 489(2), and 496(1) of the Code of Civil Procedure, leaving the appellate decision dismissing the civil liability action in force.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 1385 alin. (1) C. civ, art. 10 din Legea nr. 213/1998, art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, art. 1357 alin. (1) C. civ, art. 15 C. civ; Cassation appeal null for failing to identify specific violations of tort law norms in non-profit funding dispute: Recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată, în sensul obligării intimatei-pârâte la restituirea sumei de 499.923,34 RON, reprezentând cheltuieli efectuate în mod nelegal din patrimoniul iniţial alocat din bugetul local de Consiliul local Municipal Târgu Mureş către Fundaţia "A." şi a sumei de 138.673,53 RON reprezentând penalităţi aferente, invocând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei:
I.1. Obiectul cererii deduse judecăţii:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 26 august 2020 pe rolul Tribunalului Mureş, secţia civilă, sub dosarul nr. x/2020 reclamantul Municipiul Târgu Mureş a solicitat în contradictoriu cu Fundaţia "A.", obligarea pârâtei, la restituirea sumei de 499.923,34 RON, reprezentând cheltuieli efectuate în mod nelegal, din patrimoniul iniţial alocat de către Consiliul local Municipal Târgu Mureş, către Fundaţia "A.", şi a sumei de 138.673,53 RON reprezentând penalităţi aferente, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată din prezentul litigiu.
Prin sentinţa civilă nr. 1729 din 02 decembrie 2020, Tribunalul Mureş, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Mureş, secţia civilă - completul specializat în conflicte de muncă şi asigurări sociale şi a declinat în favoarea Tribunalului Mureş, secţia civilă - complet primă instanţă civilă, competenţa soluţionării acţiunii formulate de Municipiul Târgu Mureş, în contradictoriu cu pârâta Fundaţia "A.".
I.2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Mureş, în primă instanţă:
Prin sentinţa civilă nr. 825 din 26 mai 2021, Tribunalul Mureş, secţia civilă a respins excepţiile inadmisibilităţii şi lipsei de interes, invocate de pârâta Fundaţia "A."; a respins acţiunea civilă formulată de reclamantul Municipiul Târgu Mureş, în contradictoriu cu pârâta Fundaţia "A."; a respins cererea pârâtei de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
I.3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, în apel:
Prin decizia civilă nr. 795/A din 07 octombrie 2022, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilăa respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul Municipiul Târgu Mureş împotriva sentinţei civile nr. 825 din 26 mai 2021, pronunţată de Tribunalul Mureş; a luat act că intimata-pârâtă a solicitat obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată pe cale separată.
II. Calea de atac exercitată în cauză:
Împotriva deciziei civile nr. 795/A din 07 octombrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia civilă a declarat recurs reclamantul Municipiul Târgu Mureş, prin primar.
Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 08 decembrie 2022, sub nr. x/2020, fiind repartizat computerizat aleatoriu, spre soluţionare, completului filtru nr. 2, care, prin rezoluţia de primire a dosarului din 12 decembrie 2022, a constatat că cererea de recurs îndeplineşte cerinţele impuse de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. a), c) şi e) C. proc. civ., iar cu privire la cerinţa impusă de lit. d) a aceluiaşi articol a reţinut că recurentul-reclamant a procedat la încadrarea criticilor în motivul de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a apreciat că recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru, conform art. 30 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
II.1. Motivele de recurs:
Recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată, în sensul obligării intimatei-pârâte la restituirea sumei de 499.923,34 RON, reprezentând cheltuieli efectuate în mod nelegal din patrimoniul iniţial alocat din bugetul local de Consiliul local Municipal Târgu Mureş către Fundaţia "A." şi a sumei de 138.673,53 RON reprezentând penalităţi aferente, invocând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, cu referire la art. 1357 alin. (1) şi art. 1385 alin. (1) C. civ., precum şi la considerentele hotărârii atacate, prin care s-a reţinut faptul că apelantul-reclamant nu a luat măsurile necesare funcţionării fundaţiei în conformitate cu actul constitutiv şi statului acesteia, a arătat că înscrisurile depuse în probaţiune fac dovada deplină a demersurilor pe care Municipiul Târgu Mureş le-a întreprins.
În această privinţă, a susţinut că prin Hotărârea nr. 46/25.02.2016, adoptată de către Consiliul Local al Municipiului Târgu Mureş, s-a aprobat înfiinţarea Fundaţiei "A.", al cărei membru fondator este Municipiul Târgu Mureş, precum şi actul constitutiv, statutul, organigrama, statul de funcţii şi proiectul de buget al Fundaţiei, potrivit anexelor nr. 1, 2, 3 şi 4 la H.C.L.
De asemenea, a făcut trimitere la art. 3, art. 4 şi art. 5, prin care s-au aprobat patrimoniul iniţial al fundaţiei în valoare de 500.000 RON, sumă ce a fost alocată din bugetul local, componenţa primului Consiliu director (preşedinte B., vicepreşedinte C. şi secretar D.), şi persoana împuternicită să desfăşoare procedura de dobândire a personalităţii juridice a Fundaţiei (domnul B.); în vederea realizării scopului şi obiectivelor acestei fundaţii au fost aprobate, prin actul constitutiv, angajarea personalului din cadrul Administraţiei Grădinii Zoologice Târgu Mureş la fundaţie (art. 6 din H.C.L. nr. 46/2016) şi predarea inventarului Administraţiei Grădinii Zoologice Târgu Mureş (construcţii, terenuri, animale, dotări), în patrimoniul fundaţiei pe bază de proces-verbal de predare-primire (prevederile pct. 1 din actul constitutiv al fundaţiei).
A menţionat că la solicitarea Primarului Municipiului Târgu Mureş, în baza Ordinului de serviciu nr. 21/14179/28.02.2019, în perioada 04.03.2019-22.03.2019, s-a efectuat o misiune de audit intern de consiliere cu caracter informal având tema "Activitatea desfăşurată de A., de la înfiinţare până la data de 04.03.2019".
Potrivit Raportului de audit intern nr. x/12.03.2019, s-a constatat că din patrimoniul iniţial alocat din bugetul local de 500.000 RON, au fost efectuate, în perioada 2016-2018, plăţi în valoare de 499.923,34 RON aferente cheltuielilor cu personalul, deplasări în străinătate, servicii de consultantă juridică, prestări servicii, etc., soldul final la 31.12.2018 fiind de 77,66 RON, astfel că prin adresa nr. x/27.05.2019, Municipiul Târgu Mureş a solicitat Camerei de Conturi Mureş, efectuarea unei verificări, audit financiar la Fundaţia "A.", cu privire la respectarea legalităţii cheltuielilor din patrimoniul iniţial alocat din bugetul local.
Potrivit Raportului de audit financiar - x/13.05.2020 şi a Procesului-verbal de constatare din 13.05.2020, înregistrate sub nr. x/13.05.2020, s-a constatat că a fost prejudiciat bugetul local cu suma de 500.000 RON, cheltuită în mod nejustificat de fundaţie, în condiţiile în care aceasta nu şi-a îndeplinit scopul şi obiectivele pentru care a fost constituită, respectiv de administrare a Grădinii Zoologice şi de gestionare a patrimoniului acesteia, având în vedere că activitatea Grădinii Zoologice a fost organizată şi funcţionează ca serviciu public în subordinea Unităţii Administrativ Teritoriale Municipiul Târgu Mureş, cheltuielile de funcţionare fiind finanţate integral din bugetul local.
Astfel, în urma verificărilor, a reieşit că fundaţia nu a avut obiect de activitate, întrucât patrimoniul format din active fixe corporale a rămas în administrarea Grădinii Zoologice Târgu Mureş, entitate de interes public aflată în subordinea Unităţii Administrativ Teritoriale Municipiul Târgu Mureş, şi nu a îndeplinit scopul şi obiectivele pentru care a fost constituită, adică administrarea Grădinii Zoologice şi gestionarea patrimoniului acesteia.
În consecinţă, prin Decizia nr. 20/12.06.2020 a Directorului Camerei de Conturi Mureş, în examinarea deficienţelor consemnate în Raportul de audit financiar nr. x/13.05.2020, încheiat în urma acţiunii cu tema:
"Audit financiar asupra conturilor anulate de execuţie bugetară ale Unităţii Administrativ Teritoriale a Municipiului", pe anul 2019, s-a procedat la calcularea penalităţilor aferente sumelor transferate către fundaţie pe anii 2017-2018, rezultând suma de 138.673,53 RON calculată până la data de 30.06.2020.
A susţinut că prin Regulamentul de organizare şi funcţionare al serviciului public Administraţia Grădinii Zoologice Târgu Mureş, a fost stabilit obiectul de activitate la Cap. II, art. 7, în care se arată:
"Obiectul de activitate al Administraţiei Grădinii Zoologice îl constituie administrarea şi întreţinerea în condiţii corespunzătoare a colecţiei de animale, înmulţirea şi ocrotirea speciilor de animale pe cale de dispariţie, protejarea faunei sălbatice şi conservarea biodiversităţii, prezentarea acesteia publicului vizitator în scop didactic-educativ, prin diferite manifestări organizate", iar pentru activitatea Administraţiei Grădinii Zoologice Târgu Mureş, Primăria Târgu Mureş a efectuat plăţi din bugetul local, în perioada 2017-2019, în sumă de 10.554.170 RON.
Prin urmare, cheltuielile de funcţionare pentru desfăşurarea activităţii serviciului public - Administraţia Grădinii Zoologice Târgu Mureş au fost finanţate integral, pe toată perioada analizată, de către Primăria Municipiului Târgu Mureş, cu fonduri de la bugetul local, în vederea realizării obiectului de activitate.
Potrivit art. 11 din Statutul Fundaţiei "A." - "Consiliul director al Fundaţiei are obligaţia să prezinte execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2016, respectiv bilanţul contabil."
Din cele reţinute de către Camera de Conturi Mureş în Procesul-verbal de constatare din data de 13.05.2020, reiese că fundaţia şi-a respectat obligaţia prevăzută în statut, respectiv de a depune bilanţul contabil doar în anul 2019, urmare a solicitărilor din partea Direcţiei Economice din cadrul Primăriei Municipiului Târgu Mureş, formulate prin Nota internă nr. x/28.02.2019, prin care s-a solicitat din nou, depunerea bilanţului contabil, aferent anilor 2016, 2017 şi a balanţei de verificare pe anul 2018.
Prin Nota internă nr. 1985/7797/14.02.2017 şi Nota internă nr. 4568/66084/09.11.2018, Direcţia economică din cadrul U.A.T. Municipiul Târgu Mureş a comunicat preşedintelui fundaţiei imposibilitatea transferării patrimoniului, întrucât acesta se putea realiza doar cu respectarea prevederilor art. 3 alin. (4) şi art. 10 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare.
Redând conţinutul dispoziţiilor art. 3 alin. (4) şi art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, în vigoare la data respectivă, art. 5 lit. b) din Legea grădinilor zoologice şi acvariilor publice nr. 191/2002, a susţinut că transferul de patrimoniu se putea realiza doar cu respectarea acestor norme legale, însă din moment ce nu au fost îndeplinite scopul şi obiectivele pentru care a fost o constituită fundaţia, în mod nejustificat şi nelegal au fost efectuate cheltuieli din patrimoniul iniţial alocat către fundaţie, din evidenţele contabile rezultând că în perioada 2016-2018 au fost efectuate plăţi în valoare de 499.922,34 RON, plăţi aferente cheltuielilor cu personalul, deplasări în străinătate, servicii de consultanţă juridică, etc. şi nu au fost prezentate documente justificative aferente unor cheltuieli efectuate privind deplasările externe (Austria, Belgia şi Olanda), unde s-a decontat diurna peste plafonul stabilit prin reglementările legale.
Potrivit Raportului Camerei de Conturi Mureş, Fundaţia "A.", nu a avut obiect al activităţii, întrucât patrimoniul format din active fixe corporale a rămas în administrarea Grădinii Zoologice, astfel că nu şi-a îndeplinit scopul şi obiectivele pentru care a fost constituită şi, ca atare, nu se putea angaja şi efectua cheltuieli din patrimoniul iniţial.
A precizat că utilizarea patrimoniului iniţial constituit nu este justificată, neputând fi atins şi îndeplinit scopul şi obiectivele pentru care fundaţia a fost constituită, întrucât nu s-a realizat predarea inventarului Grădinii Zoologice prin încheierea unui proces-verbal de predare primire în acest sens.
În aceste condiţii, prin Procesul-verbal de constatare din data de 13.05.2020 a Camerei de Conturi Mureş, s-a stabilit că se impune ca fondatorul - Municipiul Târgu Mureş, potrivit prevederilor art. 20 alin. (1), lit. h) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, să acţioneze în conformitate cu prevederile art. 58, coroborat cu art. 54 alin. (2) lit. a) şi art. 55 alin. (2) din O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, în sensul dizolvării fundaţiei şi recuperarea patrimoniului iniţial în valoare de 500.000 RON.
Prin adresa nr. x/03.07.2020, Municipiul Târgu Mureş a solicitat fundaţiei ca, în termen de 10 zile, să restituie suma de 638.596,87 RON, reprezentând prejudiciul la bugetul local în sumă de 499.923,34 RON şi penalităţi aferente, calculate pe anii 2017-2018, în sumă de 138.678,53 RON, prin utilizarea nejustificată a patrimoniului iniţial alocat, însă aceasta nu a dat curs celor solicitate, astfel că demersul procesual al recurentei este întemeiat, fiind incidente dispoziţiile art. 1357 alin. (1) C. civ.
În aprecierea recurentului nu prezintă relevanţă faptul că nu a atacat niciuna dintre deciziile Consiliului director câtă vreme prejudiciul a fost dovedit, iar pârâta a săvârşit o faptă ilicită, făcând trimitere la conţinutul art. 15 C. civ.
II.3. Apărările formulate în cauză:
La data de 06 februarie 2023, în termen legal, intimata-pârâtă Fundaţia "A." a depus întâmpinare, prin care a invocat, în principal, excepţia inadmisibilităţii recursului, în condiţiile art. 486 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. raportat la cele ale art. 488 alin. (2) din acelaşi cod, pentru nemotivarea căii de atac în fapt şi în drept, iar în subsidiar, respingerea căii de atac, ca nefondată, urmând ca să solicite pe cale separată cheltuielile de judecată.
În susţinerea excepţiei inadmisibilităţii recursului, raportându-se la dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. b) şi art. 488 alin. (2) C. proc. civ., a arătat că, deşi s-a invocat incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu s-a explicitat în motivarea recursului care sunt temeiurile de drept pe care instanţa de apel le-ar fi aplicat greşit ori nu le-a avut în vedere la pronunţarea deciziei atacate şi nici nu a argumentat în ce constă încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material la care recurentul se raportează.
Or, partea nu a făcut altceva decât să reia argumentele pe care le-a prezentat atât în faţa instanţei de fond, cât şi în fata instanţei de apel, fără a arata, însă, unde anume a greşit instanţa de apel la momentul pronunţării deciziei atacate.
Pe fondul recursului, a arătat că hotărârea atacată este legală şi temeinică, în sensul în care instanţa de apel s-a raportat la momentul dezlegării pricinii la condiţiile impuse de prevederile art. 1357 C. civ.
Analizând pe fond acţiunea în pretenţii formulată de reclamantul-recurent, instanţa de fond a reţinut în mod just faptul că a fost formulată în temeiul prevederilor legale de drept comun ce vizează răspunderea civilă delictuală, nicidecum a unor temeiuri juridice circumscrise prevederilor O.G. nr. 26/2000, actul normativ cadru, care reglementează organizarea şi funcţionarea organizaţiilor non-profit, cum este situaţia intimatei-pârâte, aspect reţinut şi de instanţa de apel.
Totodată, în mod just, instanţa de apel a observat că pretinsul prejudiciu nu există, suma respectivă fiind consumată în interesul fundaţiei, cu respectarea scopurilor şi obiectivelor stabilite statutar; potrivit actului constitutiv şi statutului fundaţiei, intimata este o persoană juridică distinctă de reclamant, a cărei activitate s-a derulat şi se derulează în independenţă juridică şi economică de Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgu-Mureş, fără a avea vreo atribuţie în realizarea şi urmărirea modului în care activitatea fundaţiei se desfăşoară.
A precizat că organele de conducere ale fundaţiei, precum şi atribuţiile acestora sunt stabilite prin actul constitutiv în persoana Consiliului Director şi Cenzori, conform art. 11 din statutul fundaţiei.
A menţionat că destinaţia iniţială a patrimoniului a fost respectată întocmai, partea adversă având posibilitatea să uzeze de căile statutare, dar şi de cele legale, în vederea reglementării modului în care conducerea intimatei a înţeles să-şi desfăşoare activitatea şi să-ţi exercite atribuţiile de conducere Consiliul director, conferite prin statut, inclusiv sub aspectul utilizării fondurilor alocate iniţial ca şi patrimoniu la constituirea fundaţiei, motiv pentru care respingerea acţiunii este fiind legitimă, iar menţinerea hotărârii de către instanţa de apel fiind în egală măsură legală.
Cu referire la art. 12 şi art. 19 din Statutul Director al fundaţiei, a precizat că toate cheltuielile angajate de fundaţie au fost decise de Consilul Director, prin procese-verbale de şedinţă, preşedintele doar punând în aplicare aceste hotărâri.
Prin urmare, limitele controlului efectuat de inspectorii Camerei de Conturi Mureş, precum şi cei ai Municipiului Târgu-Mureş trebuiau să se circumscrie măsurii în care Unitatea Administrativ Teritorială a cheltuit suma de 500.000 RON cu titlu de patrimoniu iniţial adus la constituirea fundaţiei, nicidecum modului în care fundaţia, apoi, a procedat la utilizarea acestor fonduri, în vederea atingerii scopurilor şi obiectivelor propuse ce au fost încuviinţate de instanţă la momentul admiterii cererii de înfiinţare a acestei persoane juridice.
De altfel, actul de control al Curţii de Conturi nu a fost prezentat niciodată organelor de conducere ale fundaţiei, pentru a a-şi putea exprima un punct de vedere, iar pe de altă parte, Curtea de Conturi nu i-a solicitat nici un fel de explicaţii ale cheltuielilor efectuate şi nici nu a efectuat vreun control în privinţa actelor contabile ale Fundaţiei.
Ca atare, prevalându-se de actele de control ataşate cererii cererii de chemare în judecată, în raport de care recurenta îşi circumscrie demersul judiciar în etapa recursului, acte ce au fost întocmite cu depăşirea limitelor prevederilor legale care guvernează materia organizaţiilor non-profit, reclamantul-recurent nici măcar nu justifică un interes legitim în a solicita obligarea intimatei la restituirea sumei de 499.923,34 RON, atât timp cât intimata, ca şi organizaţie non-profit, există juridic, iar după vărsarea sumei de 500.000 RON în contul deschis pe numele intimatei, reclamantul-recurent nu mai justifică nici un drept de dispoziţie, fie şi pe cale judiciară, întrucât suma odată aportată la patrimoniul fundaţiei este şi rămâne ieşită din patrimoniul său.
A precizat că patrimoniul fundaţiei a fost destinat în mod exclusiv funcţionarii acestei noi persoane juridice, al desfăşurării activităţii sale în conformitate cu scopurile şi obiectivele propuse statutar, instanţa de fond reţinând în mod corect faptul că sumele destinate cu titlu de patrimoniu iniţial au fost cheltuite în vederea atingerii scopurilor pentru care fundaţia s-a constituit.
Consiliul director a decis în mod legal maniera în care activitatea fundaţiei s-a desfăşurat şi se desfăşoară, sumele achitate din patrimoniul fundaţiei au vizat exclusiv cheltuieli salariale pentru persoanele care deserveau fundaţia şi respectiv E., astfel încât criticarea modului în care aceste sume s-au cheltuit este lipsită de suport legal; destinaţia sumelor cheltuite de Comitetul director a fost în acord cu actele statutare ale fundaţiei, iar decizia cu privire la cheltuirea acestor sume a fost una colectivă şi democratică, în acord cu prevederile Statutului şi cele ale O.G. nr. 26/2000.
Toate sumele care au fost cheltuite din fondurile intimatei au acoperire probatorie, existând acte şi documente contabile justificative, iar pe de altă parte, instanţele din fond şi din apel aveau posibilitatea, de-a audia ca martori, persoanele care au beneficiat de aceste drepturi salariale, în desfăşurarea activităţii lor în cadrul Grădinii Zoo; toate cheltuielile efectuate de fundaţie au fost comunicate în mod permanent şi transparent recurentului, deşi acest lucru nu era nici necesar şi nici obligatoriu, atât timp cât intimata era o persoană juridică distinctă, nici O.G. nr. 26/2000 şi nici normele interne, nu o obligau în acest sens.
Deşi s-a referit la faptul că fondurile depuse în contul fundaţiei ar fi fost cheltuite nejustificat, invocând cheltuieli cu salariile, indemnizaţii şi deplasări, recurentul-reclamant a omis art. 24.3 din Statutul fundaţiei, care reglementează, cu titlu exemplificativ, care sunt cheltuielile principale ale fundaţiei: hrănirea, îngrijirea şi tratarea de orice fel a animalelor, întreţinerea în mod corespunzător a patrimoniului, salarii şi adaosuri la salarii, indemnizaţii, premii şi prime, procurări de materiale tehnice, documentare, chirii, dobânzi, taxe, comisioane bancare, cazare, masa, transport, apa, canal, salubritate, energie electrică, termicăşi gaze naturale, procurări de rechizite şi imprimate birou, alte cheltuieli.
În concluzie, a susţinut că fundaţia şi-a desfăşurat activitatea în acord cu prevederile statutare, respectiv în acord cu obiectul de activitate, pe care recurentul 1-a prevăzut în actul constitutiv şi statutul pe care le-a semnat.
La data de 24 februarie 2023, prin poştă electronică, în termen legal, recurentul-reclamant a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepţiei inadmisibilităţii recursului, precum şi a apărărilor pe fondul cauzei, invocate de intimata-pârâtă prin întâmpinare, ca neîntemeiate.
Cu privire la excepţia invocată, a arătat că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, potrivit dispoziţiilor art. 486 C. proc. civ., sub aspectul încadrării criticilor în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în sensul în care instanţa de apel a dat o interpretare eronată normelor de drept material incidente, aprecierea probelor fiind deopotrivă în măsură să producă un asemenea efect.
Pe fondul cauzei, a arătat că îşi menţine argumentele cuprinse în memoriul de recurs.
II.3. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:
Reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora:
"Dispoziţiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtrare, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 26 august 2020, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 C. proc. civ.
Prin rezoluţia din 16 februarie 2023, în temeiul art. 490 coroborat cu art. 4711 alin. (5) C. proc. civ., completul de filtru nr. 2, a stabilit termen de judecată la data de 06 iunie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, în vederea soluţionării recursului declarat în cauză.
II.4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:
Analizând, cu prioritate, în raport de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 488 din acelaşi cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.
Sancţiunea nemotivării recursului este prevăzută de art. 489 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3), unde se stabileşte că în situaţia în care legea nu dispune altfel, motivele de casare de ordine publică pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.
Totodată, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ. sancţiunea nulităţii recursului intervine şi în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.
Din interpretarea dispoziţiilor legale enunţate, rezultă că motivarea unei cereri de recurs trebuie să se raporteze la cuprinsul hotărârii judecătoreşti atacate şi mai ales la motivele de recurs prevăzute de art. 488 C. proc. civ., neîndeplinind cerinţa motivării, reluarea poziţiei exprimate anterior în faţa instanţei de fond sau de apel.
Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanţei competente controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept, în calea de atac a recursului nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ci obiectul exclusiv al judecăţii îl constituie legalitatea hotărârii atacate.
În interpretarea dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., temei de drept pe care s-a întemeiat prezentul demers judiciar, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, atunci când instanţa a identificat corect textele de lege aplicabile speţei, dar fie le-a încălcat, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.
Condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică indicarea în concret a greşelilor imputate instanţei de apel şi încadrarea lor în motivul de casare invocat, astfel cum este acesta prevăzut în textul de lege, simpla nemulţumire a recurentului-reclamant cu privire la soluţia pronunţată prin decizia atacată nefiind suficientă pentru a conduce la casarea hotărârii recurate. Dimpotrivă, este necesar ca recursul să fie întemeiat pe critici de nelegalitate circumscrise motivului expres şi limitativ prevăzut de lege şi invocat, de altfel, în mod formal, de către recurentul-reclamant prin cererea de recurs formulată, având în vedere că recursul este o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, părţile având deja la dispoziţie o judecată în fond în primă instanţă şi, ulterior, în apel.
Or, fără să combată în vreun fel argumentele instanţei de apel astfel cum au fost menţionate în decizia recurată şi fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, recurentul-reclamant a nesocotit existenţa judecăţii anterioare şi natura căii extraordinare de atac a recursului prin reluarea apărările formulate în apel, aceleaşi cu cele deduse judecăţii primei instanţe, reiterând pe larg circumstanţele factuale ale cauzei şi exprimându-şi nemulţumirea în raport de soluţia pronunţată în apel, fără a arăta însă în concret care sunt greşelile săvârşite de instanţă în legătură cu interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 1357 alin. (1) şi art. 1385 alin. (1) C. civ., pentru a atrage incidenţa în cauză a motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Este de remarcat că cererea de recurs nu cuprinde critici concrete în privinţa modului de aplicare a normelor de drept material incidente în cauză de către instanţa de apel, ci readuce în prim plan susţinerile expuse în cadrul motivelor de apel privind săvârşirea faptei ilicite de către pârâtă constând în nerealizarea scopului şi a obiectivelor pentru care a fost constituită, respectiv de administrare a Grădinii Zoologice şi de gestionare a patrimoniului acesteia, precum şi caracterul nejustificat al utilizării patrimonial iniţial al fundaţiei în sumă de 500.000 RON, alocată din bugetul local, în raport de cheltuielile efectuate în perioada 2016-2018, ce nu corespund obiectivelor stabilite prin statut, în concordanţă cu cele constatate de către auditorii publici externi din cadrul Camerei de Conturi Mureş, consemnate în Raportul de audit finaciar, întocmit la data de 13 mai 2020.
Totodată, în contracararea argumentului instanţei de apel potrivit căruia recurentul-reclamant nu ar fi luat măsurile necesare funcţionării fundaţiei în conformitate cu actul constitutiv şi statutul acesteia, s-a făcut trimitere la înscrisurile depuse în probaţiune ce fac dovada demersurilor întreprinse de Municipiul Târgu Mureş.
În atare situaţie, criticile referitoare la greşita stabilire a situaţiei de fapt sau modul de administrare şi interpretare a probatoriului administrat în cauză nu pot face obiectul analizei în această etapă procesuală, deoarece vizează temeinicia soluţiei pronunţate şi nu nelegalitatea acesteia, astfel că nu satisfac exigenţele impuse de art. 488 C. proc. civ., respectiv de cale extraordinară de atac care instituie un control de legalitate a hotărârii recurate.
În această privinţă, Înalta Curte observă că instanţa de apel în acord cu raţionamentul primei instanţe, necontestat prin motivele de apel, într-o amplă motivare, a expus considerentele pentru care a apreciat că efectuarea cheltuielilor de către pârâtă din patrimonial iniţial alocat de reclamant, în vederea realizării scopului şi obiectivelor pentru care a fost înfiinţată, nu se circumscriu noţiunii de faptă ilicită ca şi condiţie a răspunderii civile delictuale în reglementarea art. 1357 alin. (1) C. civ., lipsa situaţiei premise având drept consecinţă neanalizarea celorlalte condiţii de angajare a răspunderii, respectiv prejudiciul produs reclamantului şi culpa acestuia în producerea prejudiciului relevat în cauză.
Ar mai fi de subliniat că în partea finală a recursului, pentru prima dată, se fac referiri la îndeplinirea cumulativă a condiţiilor răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1357 alin. (1) C. civ. prin raportare la aspectele reţinute de Camera de Conturi Mureş, precum şi la irelevanţa neatacării deciziilor Consiliului director în contextul dovedirii prejudiciului şi a săvârşirii faptei de către pârâtă, cu trimitere la conţinutul textului art. 15 C. civ., dar cum obiectul recursului este reprezentat de decizia instanţei de apel, rezultă că această critică excedează controlului de legalitate cât timp nu a fost dedusă cenzurii instanţei de apel, fiind prezentată omisso medio.
Prin urmare, în cuprinsul cererii de recurs deduse judecăţii, nu se regăsesc veritabile critici la adresa deciziei pronunţate în apel şi nici nu se arată în ce constă nelegalitatea deciziei atacate prin raportare la soluţia pronunţată în apel şi la argumentele arătate în fundamentarea acesteia, care să permită încadrarea acestora de către instanţă, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., într-unul din motivele de recurs strict şi limitativ pevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1), art. 489 alin. (2) şi art. 486 alin. (3) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., va constata nul recursul declarat de reclamantul Municipiul Târgu Mureş, prin primar, împotriva deciziei nr. 795/A din 07 octombrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de reclamantul Municipiul Târgu Mureş, prin primar, împotriva deciziei nr. 795/A din 07 octombrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 iunie 2023.