Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1192/2023 AI generated

Territorial jurisdiction for execution incidents vested in the court authorizing forced execution

Case Number Decizia nr. 1192/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction in favor of the Fileşi Court, ordering it to hear the case definitively. The dispute involved a creditor's request to declare the forced execution procedure in a specific enforcement file as expired, which the Fileşi Court initially declined on the grounds that the debtor resided in Sector 3, Bucharest, while the Sector 3 Court reversed this declination by asserting it lacked territorial jurisdiction as the instance that had authorized the original execution. The Court held that under Articles 651 and 698 of the Civil Procedure Code, the court that authorized the forced execution (the Fileşi Court) retains exclusive territorial and material competence to resolve all subsequent incidents, including the request to declare the procedure expired, for the entire duration of the enforcement process, regardless of any subsequent change in the debtor's domicile.

Legislator headnote

AI generated

art. 698 din C. proc. civ, art. 651 din C. proc. civ, art. 651 alin. (1) din C. proc. civ, art. 651 alin. (3) din C. proc. civ, art. 645 alin. (1) din C. proc. civ, art. 112 din C. proc. civ; Territorial jurisdiction for execution incidents vested in the court authorizing forced execution: Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că este învestită cu soluţionarea unui incident apărut în cursul executării silite, iar, în cauză, sunt aplicabile prevederile art. 651 din C. proc. civ. (forma în vigoare la data demarării executării silite, 28.09.2016).

Keywords

AI generated
negative conflict of jurisdiction territorial jurisdiction enforcement grounds for cassation Civil Procedure Code change of domicile

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 15 iunie 2023

După deliberare, asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea formulată la data de 6.10.2022 şi înregistrată pe rolul Judecătoriei Filiaşi sub nr. x/2022, petenta A., prin executor judecătoresc B. a solicitat instanţei, ca prin sentinţa ce se va pronunţa în contradictoriu cu intimata C., să se constate perimarea executării silite, în dosarul nr. x/2016.

În drept, au fost invocate prevederile art. 697, art. 698 din C. proc. civ.

2. Hotărârea Judecătoriei Filiaşi

Prin sentinţa civilă nr. 137 din 7 februarie 2023, Judecătoria Filiaşi a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulată de petenta A., prin executor judecătoresc B., în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.

Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că este învestită cu soluţionarea unui incident apărut în cursul executării silite, iar, în cauză, sunt aplicabile prevederile art. 651 din C. proc. civ. (forma în vigoare la data demarării executării silite, 28.09.2016).

Din extrasul privind interogarea bazei de date D.E.P.A.B depus la dosar, reiese că, din data de 1 februarie 1992, debitoarea C. are domiciliul în municipiul Bucureşti, str. x, motiv pentru care, în raport de prevederile legale invocate şi de domiciliul debitoarei C. la data demarării executării silite, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.

3. Hotărârea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti

Învestită prin declinare, prin sentinţa civilă nr. 4152 din 27 aprilie 2023, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Filiaşi, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.

Faţă de obiectul dosarului, instanţa a reţinut incidenţa prevederilor art. 698 alin. (1) şi a art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., precum şi faptul că în dosarul de executare nr. 58/2016 creditoare este intimata C., iar debitoare este D., cu domiciliul în localitatea Frăţoşiţa, judeţul Dolj, iar executarea silită a fost încuviinţată de instanţa de executare, respectiv de Judecătoria Filiaş.

Pentru aceste considerente, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a apreciat că instanţa de executare este Judecătoria Filiaşi.

4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra conflictului negativ de competenţă

Examinând conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte reţine că Judecătoriei Filiaşi îi revine competenţa de soluţionare a cauzei, în considerarea următoarelor dispoziţii legale şi argumente:

Înalta Curte reţine că este sesizată cu un conflict negativ de competenţă, care se circumscrie ipotezei prevăzute de art. 133 alin. (2) teza I din C. proc. civ., conflict ivit ca urmare a declinărilor reciproce între Judecătoria Filiaşi şi Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti.

Obiectul prezentei cauze îl reprezintă cererea petentei A., prin care a solicitat instanţei să constate perimarea executării silite în dosarul nr. x/2016.

Înalta Curte constată că, în speţă, Judecătoria Filiaşi şi Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei, prima raportându-se la domiciliul intimatei C., la data demarării executării silite, iar Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti făcând aplicarea principiului unicităţii instanţei de executare.

Ambele instanţe au reţinut, în mod corect, faptul că sunt învestite cu soluţionarea unui incident apărut în cursul executării silite, iar competenţa aparţine instanţei de executare, astfel cum rezultă din prevederile art. 698 alin. (1) coroborate cu art. 651 alin. (3) din C. proc. civ., în sensul că:

"instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe".

Conform dispoziţiilor art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Potrivit art. 645 alin. (1) din C. proc. civ. în procedura de executare silită, părţile sunt creditorul şi debitorul, iar, prin debitor se înţelege partea pasivă din cadrul executării silite.

Înalta Curte constată că executarea silită a fost demarată la solicitarea creditoarei C. (intimată în cauza pendinte), în contradictoriu cu debitoarea D., în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 979 din 7 iunie 2001 pronunţată de Judecătoria Filiaşi .

Astfel cum rezultă din înscrisurile dosarului şi ale dosarului de executare nr. 58/2016, Judecătoria Filiaşi este cea, care a încuviinţat executarea silită prin încheierea din 6 octombrie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2016 .

Potrivit dezlegărilor obligatorii date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021, pronunţată în recurs în interesul legii, aplicabile mutatis mutandis în litigiul pendinte, s-a stabilit că:

"în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 şi art. 112 din C. proc. civ., instanţa de executare competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviinţat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel."

Aşadar, încă din momentul încuviinţării executării silite este determinată instanţa de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, fiind singura instanţă competentă material şi teritorial să soluţioneze toate cererile şi incidentele apărute în cursul executării silite (par. 70).

Pe cale de consecinţă, ulterior admiterii cererii de încuviinţare a executării silite, calitatea de instanţă de executare a instanţei care a încuviinţat executarea rămâne aceeaşi pe întreaga durată a procedurii execuţionale (par. 71).

Aplicând, pentru identitate de raţionament, aceste dezlegări obligatorii în cauza de faţă, se reţine că revine instanţei de executare competenţa de soluţionare a incidentului invocat de petent (perimarea executării silite), din moment ce aceasta a dobândit, de la data sesizării sale cu cererea de încuviinţare a executării silite, competenţa de a soluţiona orice incidente ulterioare circumscrise fazei executării silite, pe întreaga durată a acesteia.

Drept urmare, odată încuviinţată executarea silită, calitatea de instanţă de executare nu mai poate fi reapreciată, cu prilejul verificării competenţei în cadrul cauzei pendinte.

Cum cererea de încuviinţare a executării silite a fost admisă de Judecătoria Filiaşi, nefiind incidentă o ipoteză de excepţie, în sensul art. 651 alin. (3) teza finală C. proc. civ., care să justifice determinarea competenţei în speţă, în raport de alte criterii, competenţa de soluţionare a cauzei pendinte se va stabili în favoarea judecătoriei care a încuviinţat executarea silită, şi anume Judecătoria Filiaşi, ca instanţă de executare.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare cererii de chemare în judecată în favoarea Judecătoriei Filiaşi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Filiaşi.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 15 iunie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.