Post-expropriation claim for property reconstruction barred by extinguishment of title and compensation paid under Decree No. 394/1988
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania dismissed the appellant’s appeal as unfounded, thereby upholding the lower courts' rejections of the claim and confirming the validity of the expropriation and demolition. The dispute concerned the expropriation of a residential building and 250 m² of land for public utility purposes under Decree No. 394/1988, where the plaintiff sought reconstruction of the demolished house and the return of the land after receiving compensation in 1989. The court held that the action was legally unfounded because the expropriation validly extinguished the plaintiff’s property rights, rendering the cited constitutional and civil code provisions inapplicable as the plaintiff no longer held a current property right to enforce against the state; furthermore, the court noted that the legal grounds invoked in the appeal exceeded the specific object of the litigation as defined by the principle of mutuality of claims.
Legislator headnote
AI generatedart. 304 C. proc. civ, art. 35 din Legea nr. 33/1994, art. 41 alin. (2) din Constituție, art. 480 C. civ, art. 129 alin. (6) C. proc. civ, art. 312 C. proc. civ; Post-expropriation claim for property reconstruction barred by extinguishment of title and compensation paid under Decree No. 394/1988: În motivarea recursului se susține în esență că s-au încălcat dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 și ale Legii nr. 10/2001, ca și dispozițiile Codului civil cu privire la dreptul de proprietate.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 25 august 2000 pe rolul Tribunalului Botoșani, reclamantul B.R., decedat ulterior, acțiunea fiind continuată de legatara D.T., a solicitat în contradictoriu cu statul român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice și cu Primăria Botoșani reconstruirea casei sale din Botoșani, demolată abuziv în urma aplicării Decretului nr. 394/1988 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.
Prin sentința civilă nr. 14/14 ianuarie 2002, după reinvestirea în urma regulatorului de competență, Tribunalul Botoșani a respins ca nefondată acțiunea.
S-a reținut în motivare că dreptul de proprietate al reclamantului inițial s-a stins prin expropriere, care a fost însoțită de plata unor despăgubiri în anul 1989. Cu privire la terenul de 250 m2 solicitat prin completarea acțiunii, s-a reținut că acesta se găsea deja în proprietatea statului, prin aplicarea Legii nr. 58/1974 din 1977 când reclamantul a cumpărat casa de locuit.
Curtea de apel Suceava, prin decizia civilă nr. 34/25 iunie 2002 a respins ca nefondat apelul reclamantei.
Împotriva acestei decizii în termen legal a declarat recurs reclamanta, fără a indica nici unul dintre motivele de casare sau notificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
În motivarea recursului se susține în esență că s-au încălcat dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 și ale Legii nr. 10/2001, ca și dispozițiile Codului civil cu privire la dreptul de proprietate.
Recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente.
Prin contractul de vânzare – cumpărare autentic încheiat în anul 1977, reclamantul – autorul recurentei – a cumpărat de la C.L. casa din cărămidă acoperită cu carton, compusă din două camere și anexe, terenul în suprafață de 250 m2 trecând în proprietatea statului conform Legii nr. 58/1974, atunci în vigoare.
În scopul realizării unui ansamblu de locuințe au fost expropriate mai multe imobile, printre care și casa proprietatea reclamantului, pentru care a primit despăgubiri. Casa a fost demolată.
Inițial reclamantul a solicitat reconstruirea casei, fără ca această măsură să-și aibă vreun temei legal.
Într-adevăr, astfel cum s-a arătat, prin aplicarea decretului de expropriere, imobilul a ieșit cu titlu din proprietatea statului, reclamantul încasând și despăgubirea.
Ca atare, temeiurile în drept ale acțiunii art. 41 alin. (2) din Constituție, art. 480 C. civ. nu-i mai erau aplicabile reclamantului, acesta neavând un drept actual de proprietate pe care să-l valorifice în contradictoriu cu expropriatorul.
Față de principiul disponibilității ce guvernează procesul civil și de art. 129 alin. (6) C. proc. civ. potrivit cu care în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății, Înalta Curte constată că hotărârile pronunțate sunt legale și temeinice, textele de lege invocate în recurs excedând petitului cererilor formulate de reclamant.
Pentru aceste motive, conform art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta D.T. împotriva deciziei nr. 34 din 25 iunie 2002 a Curții de Apel Suceava, secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 ianuarie 2004.