Compensation decision challenge: Consolidation of court jurisdiction when public-order incompetence exception is raised after the first hearing.

Şedinţa publică din data de 15 iunie 2023

După deliberare, asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la 4 decembrie 2020 pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr. x/2020, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imoblelor, a solicitat anularea, în parte, a Deciziei de compensare nr. 34537/15.07.2020, emise de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, respectiv sub aspectul numărului de puncte, pentru care s-a emis decizia de compensare şi obligarea pârâtei la modificarea Deciziei de compensare emise în favoarea reclamantului, prin emiterea unei decizii modificate cu menţionarea numărului corect de puncte la care reclamantul are dreptul, conform legislaţiei în vigoare la data emiterii deciziei, respectiv 1.052.310,26 puncte (pentru construcţiile demolate în suprafaţă de 210,68 mp, suprafaţă utilă 165,16 mp şi pentru terenul în suprafaţă de 2.238 mp, situate în Timişoara, str. x, jud. Timis).

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013.

La 21 iulie 2021, reclamantul a depus la dosar cererea modificatoare a cererii de chemare în judecată, prin care a solicitat anularea, în parte, a Deciziei de compensare nr. 34537/15.07.2020, emise de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, respectiv sub aspectul numărului de puncte, pentru care s-a emis decizia de compensare şi obligarea pârâtei la modificarea Deciziei de compensare emise în favoarea reclamantului, prin emiterea unei decizii modificate cu menţionarea numărului corect de puncte la care reclamantul are dreptul, conform legislaţiei în vigoare la data emiterii deciziei, respectiv 1.222.030 puncte (pentru construcţiile demolate în suprafaţă de 210,68 mp, suprafaţă utilă 165,16 mp şi pentru terenul în suprafaţă de 2.238 mp, situate în Timişoara, str. x, jud. Timis), respectiv, prin luarea în considerare a terenului de 1.678 mp ca teren construibil, cu valoarea de 90 eur/mp (fără aplicarea coeficientului prevăzut de lege pentru terenul arabil).

2. Hotărârea Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă

Prin sentinţa nr. 331 din 9 martie 2022, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea de şedinţă din 11 mai 2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii având ca obiect "Legea nr. 10/2001 - Legea nr. 165/2013", formulată de contestatorul B., în favoarea Tribunalului Timiş.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut incidenţa prevederilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 potrivit cărora deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi art. 34, pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află imobilul, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

Pe cale de consecinţă, în raport de prevederile art. 129 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ. şi de împrejurarea că măsurile reparatorii privesc un imobil situat în Timisoara, instanţa a apreciat că Tribunalului Timiş ii revine competenta de soluţionare a cauzei.

3. Hotărârea Tribunalului Timiş, secţia I civilă

Învestită prin declinare, prin sentinţa civilă nr. 250 din 2 martie 2023, Tribunalul Timiş, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.

Instanţa a reţinut că Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a invocat şi a soluţionat excepţia necompetenţei teritoriale cu eludarea prevederilor art. 130-131 C. proc. civ., care impun verificarea (de regulă) a competenţei la primul termen de judecată, la care părţile sunt legal citate - fără a face distincţie după cum părţile au cerut judecata în lipsă sau nu, ori sunt prezente la termen sau nu - şi impun totodată ca necompetenţa teritorială de ordine publică să fie invocată, fie de către părţi, fie de către instanţă din oficiu, la primul termen de judecată, la care părţile sunt legal citate.

Astfel, instanţa a reţinut că, din cuprinsul încheierii din data de 13.10.2021, reiese că procedura de citare a fost legal îndeplinită, iar Tribunalul Bucureşti, deşi nu s-a pronunţat expres asupra competenţei, a dispus măsuri cu privire la probe, dispunând efectuarea unei adrese către pârâta CNCI cu menţiunea transmiterii dosarului administrativ.

Ulterior, la următorul termen de judecată din data de 09.03.2022, instanţa a invocat din oficiu necompetenţa teritorială, admisă şi a dispus, pe cale de consecinţă, declinarea cauzei în favoarea Tribunalului Timiş.

Faţă de aceste considerente, s-a reţinut că prima instanţă sesizată nu a respectat dispozitiile imperativ stabilite de art. 130 alin. (2) şi art. 31 alin. (1) C. proc. civ., de a pune în discuţie şi de a soluţiona excepţia necompetenţei teritoriale în termenul prevăzut de lege, devenind, astfel, competentă a soluţiona cauza.

4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra conflictului negativ de competenţă

Examinând conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte reţine că Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă îi revine competenţa de soluţionare a cauzei, în considerarea următoarelor dispoziţii legale şi argumente:

Înalta Curte reţine că este sesizată cu un conflict negativ de competenţă, care se circumscrie ipotezei prevăzute de art. 133 alin. (2) teza I din C. proc. civ., conflict ivit ca urmare a declinărilor reciproce între Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă şi Tribunalul Timiş, secţia I civilă.

Obiectul demersului judiciar ce a stat la baza declanşării conflictului negativ de competenţă îl constituie cererea contestatorului A., întemeiată pe dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013.

Potrivit art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 (forma în vigoare la data înregistrării acţiunii, 4 decembrie 2020), "deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află imobilul, în termen de 30 de zile de la data comunicării."

Din aceste prevederi legale rezultă că, în cazul contestaţiilor întemeiate pe dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, competenţa teritorială este una exclusivă, astfel încât, în cazul încălcării acesteia, sunt aplicabile dispoziţiile procedurale care reglementează necompetenţa de ordine publică, potrivit art. 129 alin. (2) pct. 3) din C. proc. civ.

În acelaşi timp, dispoziţiile art. 130 şi art. 131 din C. proc. civ. prevăd anumite limite procedurale referitoare la posibilitatea şi momentul invocării excepţiei de necompetenţă de ordine publică, stabilind obligaţia judecătorului de a verifica din oficiu competenţa la "primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii", excepţia pentru depăşirea acestui termen fiind cea prevăzută de art. 131 alin. (2) din C. proc. civ.

În cauza dedusă judecăţii, prin întâmpinarea depusă la Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, C.N.C.I. nu a invocat excepţia necompetenţei instanţei învestită de către contestator, iar, la termenul de judecată din data de 13 octombrie 2021 instanţa a reţinut că procedura de citare este legal îndeplinită. Faţă de solicitarea privind judecarea cauzei în lipsă, instanţa a soluţionat excepţia tardivităţii cererii de chemare în judecată, invocată de către pârâtă, prin întâmpinare (în sensul respingerii excepţiei) şi a dispus măsuri privind administrarea probelor şi comunicarea unui exemplar al cererii modificatoare formulată de reclamant, către C.N.C.I.

Astfel, din succesiunea termenelor de judecată şi din cuprinsul încheierilor de şedinţă rezultă că prezenta cauză a fost amânată la termenul de judecată din data de13 octombrie 2021, precum şi la termenul de judecată din data de 12 ianuarie 2022, iar instanţa a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei teritoriale la al treilea termen de judecată, respectiv 9 martie 2022.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine, de asemenea, că ambele părţi au învederat prin cererile scrise (cerere de chemare în judecată, respectiv întâmpinare) că imobilul se află situat în Timişoara, fapt ce reiese şi din actul atacat- Decizia de compensare nr. 34537/15.07.2020- anexat cererii de chemare în judecată, astfel încât Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă putea verifica şi stabili competenţa încă de la termenul de judecată din data de13 octombrie 2021, părţile fiind legal citate (conform dovezilor de citare aflate la filele x, vol. I).

Aceasta este şi optica instanţei supreme care, în Decizia pronunţată în interesul legii nr. 31/2019 a stabilit că în ceea ce priveşte necompetenţa de ordine publică, premisa raţionamentului corect este că, dacă necompetenţa nu a fost invocată la primul termen de judecată, la care părţile sunt legal citate - ori, în condiţiile art. 131 alin. (2) din C. proc. civ., la termenul acordat în mod excepţional pentru lămurirea împrejurărilor de fapt necesare stabilirii competenţei - aceasta se acoperă definitiv şi nu mai poate fi invocată în tot cursul procesului.

Aşadar, efectul neinvocării excepţiei de necompetenţă de ordine publică cel mai târziu la primul termen de judecată, la care părţile sunt legal citate şi pot pune concluzii, este acela că instanţa sesizată devine competentă să soluţioneze cauza. Drept urmare, dacă excepţia de necompetenţă nu a fost invocată în condiţiile menţionate mai sus, atunci necompetenţa instanţei sesizate se acoperă definitiv, cu consecinţa pentru instanţa sesizată a definitivării competenţei de soluţionare a cauzei cu care a fost sesizată, în baza dispoziţiilor art. 130 alin. (2) sau (3) din C. proc. civ.

Din interpretarea prevederilor art. 130-131 din C. proc. civ. rezultă că neinvocarea în termen a excepţiei de necompetenţă are ca efect consolidarea competenţei instanţei iniţial sesizate, în condiţiile operării unei prorogări legale de competenţă sui-generis.

Instanţa supremă a mai statuat prin decizia anterior amintită că, în situaţia în care instanţa de judecată iniţial necompetentă, devenită însă competentă prin neinvocarea excepţiei în termenul legal, ar fi, totuşi, considerată îndreptăţită să îşi decline competenţa către instanţa pe care o apreciază ca fiind competentă, termenul statuat de lege ar fi superfluu, deoarece declinarea competenţei realizată cu nerespectarea dispoziţiilor legale ar subzista, atât instanţa de trimitere, cât şi instanţa ierarhic superioară care va pronunţa regulatorul de competenţă fiind ţinute de această soluţie.

Prin urmare, invocarea şi pronunţarea asupra excepţiei necompetenţei la al treilea termen de judecată, instanţa iniţial învestită a nesocotit dispoziţiile art. 131 din C. proc. civ., efectul constând în consolidarea competenţei Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, acesta devenind competent să soluţioneze cauza, nemaiputându-se dezînvesti ulterior, prin admiterea excepţiei de necompetenţă, în condiţiile în care amânarea judecăţii la primul termen nu s-a dispus pentru situaţia de excepţie prevăzută de art. 131 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 15 iunie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.