Absolute Nullity Claim Against Annulment-Ruling Rejection Dismissed as Inadmissible

Şedinţa publică din data de 15 iunie 2023

Deliberând asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin decizia civilă nr. 341 din 28 februarie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă în dosarul nr. x/2023, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 2080 din 2 noiembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

2. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat cerere în constatarea şi declararea nulităţii absolute contestatorul A..

În cuprinsul cererii, contestatorul a susţinut că, în cuprinsul deciziei atacate, considerentele sunt contradictorii, întrucât, pe de-o parte, apar cele statuate la pct. 32 din Decizia nr. 88/2019 a Curţii Constituţionale, iar pe de altă parte, instanţa a respins cererea de declarare a nulităţii absolute a sentinţei nr. 3110/25.11.2022, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa în dosarul nr. x/2020, care nu a fost redactată în termenul de 5 zile de la pronunţare.

În fapt, instanţele de judecată, respectiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Curtea de Apel Ploieşti şi Tribunalul Dâmboviţa nu au ţinut cont că partea şi-a schimbat domiciliul şi nu s-a putut prezenta la instanţă din cauza pandemiei.

Înalta Curte nu a observat că Tribunalul Dâmboviţa a constat perimarea după suspendarea dispusă din oficiu pe motive de pandemie, fără a-l cita pe contestator la noua sa adresă de domiciliu, pe care o putea afla uşor prin accesarea bazei de date a domiciliilor cetăţenilor români.

Prin constatarea perimării i s-a îngrădit accesul la justiţie, drept reglementat de art. 21 din Constituţia României, iar prin decizia atacată instanţa a săvârşit o eroare judiciară făcând vorbire, în mod nejustificat, că a fost respins, ca tardiv, recursul declarat de parte împotriva sentinţei nr. 3110/2022, fiind în imposibilitate de a exercita în termen recursul, în condiţiile în care sentinţa a fost redactată abia în data de 07.12.2022.

Decizia atacată nesocoteşte, în opinia contestatorului, dispoziţiile art. 1 din Constituţie, Decizia nr. 88/2019 a Curţii Constituţionale, art. 22 din C. proc. civ., art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., precum şi interesul general ocrotit de puterea judecătorească potrivit art. 1247 C. civ.

3. Apărările formulate în cauză

În data de 6 iunie 2023, intimatul Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei în anulare, ca inadmisibilă, întrucât nu se încadrează în cazurile prevăzute de art. 503 C. proc. civ.

În data de 8 iunie 2023, intimatul Serviciul Judeţean de Ambulanţă Dâmboviţa a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei în anulare, ca inadmisibilă.

În data de 9 iunie 2023, intimatul Colegiul Medicilor Dâmboviţa a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei în anulare, ca inadmisibilă.

În data de 12 iunie 2023, intimatul Spitalul Orăşenesc Găeşti a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei în anulare, ca inadmisibilă.

4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând prioritar cererea sub aspectul admisibilităţii acesteia, în considerarea dispoziţiilor art. 503 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Cererea dedusă judecăţii, intitulată de parte "cerere în constatarea şi declararea nulităţii absolute a deciziei nr. 341/28.02.2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă", a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 22 şi art. 503 C. proc. civ., art. 1, art. 20 şi art. 21 din Constituţia României, art. 1247 C. civ., art. 321 C. pen. şi pe Decizia nr. 88/2019 a Curţii Constituţionale.

Analizând cererea din perspectiva dispoziţiilor art. 503 C. proc. civ., care reglementează contestaţia în anulare, se constată următoarele:

Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, ce poate fi promovată numai pentru motivele limitativ prevăzute de lege, care sunt de strictă interpretare. Pe această cale nu pot fi puse în discuţie probleme de fond ori săvârşirea unor greşeli de judecată, oricare ar fi natura lor.

Potrivit dispoziţiilor art. 503 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia în anulare de drept comun poate fi exercitată numai în situaţia în care partea nu a fost legal citată şi nici nu a fost prezentă la termenul când a avut loc judecata.

Contestaţia în anulare specială, reglementată de art. 503 alin. (2) C. proc. civ. poate fi introdusă împotriva hotărârilor pronunţate în recurs în patru cazuri distincte: atunci când hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia; când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; când instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis să cerceteze vreunul din motivele de casare invocate de recurent în termen; când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

Or, hotărârea atacată este pronunţată în soluţionarea unei contestaţii în anulare formulate împotriva unei decizii date în recurs, astfel că împotriva acesteia nu poate fi declarată contestaţia în anulare specială.

Prin urmare, argumentele redate de către contestator nu pot fi încadrate în cazurile de contestaţie în anulare de drept comun, reglementate exhaustiv de art. 503 alin. (1) C. proc. civ., care trebuie să vizeze hotărârea judecătorească atacată.

Astfel, prin cererea dedusă judecăţii, contestatorul şi-a exprimat nemulţumirea cu privire la soluţia de respingere, ca tardiv, a recursului declarat împotriva hotărârii de perimare, argumentând că nu a declarat calea de atac în termen întrucât hotărârea nu a fost redactată în termenul de 5 zile de la pronunţare.

Date fiind solicitările contestatorului, se observă că nu vizează decizia atacată, iar dacă instanţa învestită cu soluţionarea prezentei căi de atac ar examina motivele contestaţiei din perspectiva celor solicitate de contestator s-ar ajunge la o veritabilă rejudecare a cauzei, contestaţia în anulare neputând fi însă convertită într-un recurs la recurs.

Analizând cererea în raport cu celelalte temeiuri juridice invocate de parte, dar şi cu art. 4 din Legea nr. 303/2004 invocat prin concluziile orale prezentate instanţei, se observă că nici din această perspectivă cererea părţii nu este admisibilă, în condiţiile în care scopul urmărit de contestator este acela de constatare a nulităţii unei hotărâri judecătoreşti, care însă nu poate fi atins decât prin exerciţiul căilor legale de atac, dat fiind principiul legalităţii.

Art. 457 din C. proc. civ., care consacră principiul legalităţii căii de atac, prevede la alin. (1) că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea însăşi a acestora să se realizeze în condiţiile legii.

De asemenea, se reţine că prin respingerea, ca inadmisibilă, a contestaţiei în anulare formulate împotriva hotărârii pronunţate în recurs, nu a fost încălcat accesul liber la justiţie al contestatorului, în condiţiile în care principiul liberului acces la justiţie presupune posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri în formele şi în modalităţile instituite de lege, cu respectarea regulii consacrate de art. 21 alin. (2) din Constituţie, potrivit căreia nicio lege nu poate îngrădi accesul la justiţie, ceea ce semnifică faptul că legiuitorul nu poate exclude de la exerciţiul drepturilor procesuale pe care le-a instituit nicio categorie sau grup social.

Or, contestorul nu reclamă o ingerinţă în dreptul de acces la instanţă, pentru protecţia unui drept dobândit în condiţiile legii, ci urmăreşte să obţină o rejudecare a recursului declarat împotriva hotărârii de perimare, fiind nemulţumit de soluţia de respingere ca tardivă a căii de atac, respectiv de soluţia de respingere, ca inadmisibilă, a contestaţiei în anulare îndreptate împotriva hotărârii date în recurs.

În acest context, în virtutea principiului supremaţiei dreptului, se reţine că nicio parte nu este autorizată să solicite controlul unei hotărâri definitive şi executorii numai cu scopul de a obţine reexaminarea cauzei şi o nouă hotărâre în privinţa sa. Instanţele superioare nu trebuie să folosească puterea de control decât pentru a corecta erorile de fapt sau de drept şi erorile judiciare şi nu pentru a proceda la o nouă examinare a cauzei. Controlul nu trebuie să devină un apel mascat şi simplul fapt că ar putea exista două puncte de vedere asupra aceleiaşi probleme, nu este un motiv suficient pentru a rejudeca o cauză, principii reafirmate în numeroase cauze examinate de instanţa de contencios european (Cauza Stan şi Rosemberg, Belasin, Blidaru, S.C. Sefer S.A., Cornif, Cârstoiu, S.C. Editura Orizonturi S.R.L., Creţu, Caracaş, Ionescu, Puşcaş, Tripon II, Savu, etc.)

Pentru considerentele expuse, având în vedere că motivele formulate de contestator nu se încadrează în cele prevăzute expres şi limitativ de dispoziţiile art. 503 C. proc. civ. şi cum cererea nu este admisibilă nici din perspectiva celorlalte temeiuri juridice invocate de parte, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea formulată de contestatorul A., împotriva deciziei nr. 341 din 28 februarie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2023.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea formulată de contestatorul A., împotriva deciziei nr. 341 din 28 februarie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2023.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 15 iunie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de ătre grefa instanţei.