Property compensation: Conflict between res judicata of prior award under Law no. 10/2001 and applicability of Law no. 165/2013

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secţia civilă, la data de 27 ianuarie 2022, sub nr. x/2022, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, obligarea acesteia la emiterea unei decizii de compensare prin echivalent, conform Legii nr. 10/2001-forma iniţială, cu suma ce reprezintă valoarea reală a imobilului din litigiu raportat la preţul pieţei, aşa cum a fost stabilită în raportul de expertiză efectuat în 08.12.2020 de către expert tehnic, ing. B. şi anularea deciziei de compensare nr. 43986/25.11.2021.

I.2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Cluj, în primă instanţă:

Prin sentinţa civilă nr. 325 din 09 iunie 2022, Tribunalul Cluj, secţia civilă a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor.

I.3. Deciziile pronunţate de Curtea de Apel Cluj, în apel şi în revizuire:

Prin decizia civilă nr. 350A din 29 septembrie 2022, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a respins apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 325 din 09 iunie 2022, pronunţate de Tribunalul Cluj, secţia civilă.

Prin decizia civilă nr. 468A din 15 decembrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 350/A din 29 septembrie 2022 a Curţii de Apel Cluj, pronunţată în dosarul nr. x/2022.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 468 A din 15 decembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, a declarat recurs revizuentul A..

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 09 februarie 2023, sub nr. x/2022, fiind repartizată computerizat aleatoriu, spre soluţionare, completului filtru nr. 2, care, prin rezoluţia de primire a dosarului din 14 februarie 2023, a constatat că cererea de recurs îndeplineşte cerinţele impuse de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. a), c) şi e) C. proc. civ., iar cu privire la cerinţa impusă de lit. d) a aceluiaşi articol a reţinut că recurentul-revizuent a procedat la încadrarea criticilor în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (a indicat pct. 9 al art. 488 alin. (1), cu reluarea dispoziţiilor prevăzute de pct. 8); a menţionat că rcurentul-revizuent este scutit de la plata taxei judiciar de timbru, în temeiul art. 28 raportat la art. 29 alin. (1) lit. l) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxa judiciară de timbru.

II.1. Motivele de recurs:

Invocând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-revizuent a arătat că decizia atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, sub aspectul neluării în considerare a puterii de lucru judecat a titlurilor executorii reprezentate de sentinţa civilă nr. 511/11.03.2005 a Tribunalului Cluj şi decizia civilă nr. 1895/R/2009 a Curţii de Apel Cluj.

În dezvoltarea motivelor de recurs, a arătat că faţă de caracterul obligatoriu al titlului executoriu reprezentat de sentinţa nr. 511/2005 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosarul nr. x/2022, instanţele de fond şi de apel aveau obligaţia să demareze controlul judiciar având ca reper sentinţa menţionată şi nu hotărârile pronunţate în dosarul nr. x/2007 al Tribunalui Cluj.

A precizat că instanţele au aplicat Legea nr. 165/2013 şi nu Legea nr. 10/2001, în forma iniţială, incidentă pentru imobilul ce a făcut obiectul dosarului în care s-a pronunţat sentinţa nr. 511/2005 a Tribunalului Cluj.

A susţinut că în dosarul nr. x/2004 al Tribunalului Cluj a fost soluţionat definitiv raportul juridic stabilit între recurent şi S.C. C. S.A. Cluj-Napoca, în sensul că s-a stabilit în mod irevocabil, în temeiul Legii nr. 10/2001, în forma iniţială, modalitatea de despăgubire a recurentului prin măsuri reparatorii în echivalent, compensare prin bunuri, care nu mai poate fi modificată prin compensare prin puncte în înţelesul Legii nr. 165/2013.

A arătat că, în dosarul nr. x/2022, instanţele de fond şi apel nu au dat eficienţă efectului pozitiv al lucrului judecat şi au calificat în mod greşit împrejurările de fapt şi de drept deduse judecăţii, fiind preluate în considerentele deciziei atacate, aspect care a condus la pronunţarea unei soluţii eronate.

Deşi în dosarul nr. x/2022, raportul juridic vizează pe recurent şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, scopul final urmărit de acesta este acelaşi, adică obţinerea unei hotărâri definitive cu privire la dreptul pretins în prezentei cauze, însă, prevalându-se de dispoziţiile art. 6 alin. (1) din C. civ., a apreciat că instanţa de revizuire a judecat cauza în baza Legii nr. 165/2013, iar nu în baza Legii nr. 10/2001, în vigoare la acel moment, devenită obligatorie prin prisma titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 511/11.03.2005 a Tribunalului Cluj, hotărâre definitivă ce este supusă condiţiilor de fond şi de formă prevăzute de legea în temeiul căreia a fost pronunţată, ceea ce a condus la încălcarea ordinii juridice a statului de drept şi la obstrucţionarea justiţiei.

A apreciat că instanţele nu au luat în considerare că art. 3 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 elimină de la aplicare Legea nr. 10/2001 pentru imobilul ce face obiectul litigiului, în baza căreia a formulat notificarea nr. x/2001, soluţionată în dosarul nr. x/2004 al Tribunalului Cluj; nu s-a adresat entităţilor prevăzute de lege cu cereri/notificări formulate în baza Legii nr. 10/2001, republicată, şi, în consecinţă, Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor nu a avut temei juridic pentru a emite o dispoziţie de compensare prin puncte în ceea ce îl priveşte, pe care o consideră nelegală.

Aşadar, textul de lege menţionat nu permite emiterea pentru recurent a unor decizii de compensare, în înţelesul acestei legi, respectiv compensarea prin puncte, întrucât în calitate de beneficiar al Legii nr. 10/2001, în forma iniţială, nu s-a adresat Agenţiei Naţionale de Restituire a Proprietăţilor cu cereri de despăgubire formulate în acest temei.

A menţionat că emiterea unei decizii de compensare prin puncte este nelegală câtă vreme instanţele nu au reţinut faptul că imobilul ce face obiectul prezentului litigiu nu a fost preluat abuziv de către Statul Român în perioada de referinţă - 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, astfel că nu poate fi încadrat în prevederile art. 21 pct. 6 din Legea nr. 165/2013; instanţele nu au sesizat faptul că legiuitorul a modificat art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, în sensul în care prin Legea nr. 368/2013 a reintrodus compensarea prin bunuri, prevedere care este inserată la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în forma iniţială.

Prin aplicarea dispoziţiilor art. 21 pct. 6 din Legea nr. 165/2013, se face o reanalizare a drepturilor recurentului tranşate irevocabil de către Tribunalul Cluj prin sentinţa nr. 511/2005; puterea de lucru judecat a titlului executoriu reprezentat de această sentinţă nu permite schimbarea modalităţii de despăgubire a recurentului prin echivalent evaluată prin folosirea grilei notariale în loc de compensarea prin bunuri, întrucât s-ar aduce atingere fondului titlului care reprezintă un act de autoritate publică.

A precizat că instanţele au dat o interpretare greşită art. 16 din Legea nr. 247/2005, act normativ aplicat în defavoarea celui incident pentru imobilul din speţă - Legea nr. 10/2001, în forma iniţială, în ceea ce priveşte procedura de evaluare a imobilului, câtă vreme legiuitorul a statuat categoria de imobile care cad sub incidenţa acestei legi, potrivit Titlului VII, Capitolul I. Dispoziţii Generale art. 1 (1), adică numai imobilele care fac obiectul unor notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001, republicată.

Instanţele nu au sesizat faptul că numai notificările formulate în baza Legii nr. 247/2005 cad sub incidenţa art. 3 alin. (1) din Legea nr. 165/2013; Legea nr. 247/2005 a fost adoptată la 19 iulie 2005 şi publicată în Monitorul Oficial nr. 653 din 22 iulie 2005, ulterior pronunţării sentinţei nr. 511/11.03.2005 a Tribunalului Cluj, nefiind aplicabilă prezentului litigiu, după cum s-a statuat în titlul executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 1895/R/09.10.2009 a Curţii de Apel Cluj, menţinută prin decizia nr. 4973/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în dosarul nr. x/2009.

A arătat că instanţele nu au sancţionat conduita Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor pentru emiterea în baza Legii nr. 165/2013 a deciziilor de compensare prin puncte în ceea ce priveşte pe recurent şi au pronunţat o soluţie contrară celei prevăzute în titlul executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 511/2005 a Tribunalului Cluj; măsura reparatorie compensare prin bunuri stabilită irevocabil prin titlul executoriu nu poate permite o cenzură a Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor în sensul substituirii măsurii reparatorii în echivalent cu măsura compensării prin puncte, în înţelesul Legii nr. 165/2013, şi nici nu poate crea o procedură paralelă cu cea reglementată de Legea nr. 10/2001, în forma iniţială, prin ignorarea titlului executoriu exercitând un control de legalitate a acestuia, deşi acesta revine unei instanţe judecătoreşti.

Recurentul-revizuent a arătat că cererea ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2022 nu reprezintă o nouă cerere care să se înscrie în categoria acelora prevăzute la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, ci priveşte imobilul din speţă şi cade sub incidenţa Legii nr. 10/2001, în forma iniţială, în virtutea căreia este îndreptăţit la a beneficia de măsurile reparatorii tranşate în mod definitiv şi irevocabil prin sentinţa civilă nr. 511/2005 a Tribunalului Cluj, ce se impune cu puterea lucrului judecat.

II.2. Apărările formulate în cauză:

La data de 17 martie 2023, prin poştă, în termen legal, intimata Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a depus întâmpinare, prin care a arătat că recursul este inadmisibil, întrucât este îndreptat împotriva unei hotărâri pentru care legea nu prevede o astfel de cale de atac, în raport de dispoziţiile art. 457 C. proc. civ.

În această privinţă, a susţinut că cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 165/2013, care, la art. 35 alin. (1), reţine că Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi art. 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării, iar prin alin. (4) al aceluiaşi articol reţine că hotărârile judecătoreşti pronunţate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului.

La data de 03 aprilie 2023, prin poştă, în termen legal, recurentul-revizuent a depus răspuns la întâmpinarea formulată de intimata Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, prin care a arătat că art. 33, art. 34 şi art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, invocate de partea adversă, nu prezintă relevanţă pentru imobilul ce face obiectul litigiului ce cade sub incidenţa Legii nr. 10/2001, în forma iniţială, aceste texte de lege vizând cererile formulate în baza Legii nr. 10/2001, republicată, adoptată la 19 iulie 20225, ulterior pronunţării sentinţei nr. 511 din 21 martie 2005 de către Tribunalul Cluj, iar legiuitorul a prevăzut la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 imobilele care cad sub incidenţa acestui act normativ, şi anume imobilele care au făcut obiectul unor notificări/cereri formulate în baza Legii nr. 10/2001, republicată.

În continuare, a reiterat aspectele invocate în cererea de recurs ce ţin de încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat ataşat sentinţei nr. 511/2005 a Tribunalului Cluj, invocând, în plus, incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 7 alături de cel prevăzut de pct. 8 al aceluiaşi articol din C. proc. civ.

Prin precizările depuse la data de 09 mai 2023, prin poştă, recurentul-revizuent a solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, susţinând că motivele invocate în cererea de recurs reprezintă critici de nelegalitate sub aspectul încălcării normelor de drept material, iar explicitarea situaţiilor de fapt stabilite prin hotărârile de fond şi de apel, precum şi reluarea argumentelor expuse în cadrul apelului şi cererii de revizuire au avut drept scop facilitarea înţelegerii circumstanţelor factuale ale cauzei, precum şi argumentarea motivelor de nelegalitate a deciziei atacate ce se circumscriu art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

II.3. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora "Dispoziţiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtrare, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 27 ianuarie 2022, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 23 martie 2023, în temeiul art. 490 coroborat cu art. 4711 alin. (5) C. proc. civ., completul de filtru nr. 2 a stabilit termen de judecată la data de 06 iunie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, în vederea soluţionării recursului declarat în cauză.

II.4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, precum şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:

Criticile recurentului cu privire la greşita apreciere de către instanţa de revizuire a incidenţei art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. referitoare la aplicarea/interpretarea greşită a cerinţelor de admisibilitate a cererii de revizuire sub aspectul încălcării normelor ce reglementează autoritatea de lucru judecat sub aspectul funcţiei sale pozitive, pot fi analizate din perspectiva motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., astfel cum a fost indicat prin răspunsul la întâmpinare, depus la 03 aprilie 2023.

Înalta Curte reţine în această privinţă că argumentele expuse în actul procedural menţionat nu au caracter de noutate, ci reprezintă o reiterare în parte a criticilor deduse judecăţii prin cererea de recurs iniţială, urmând ca examinarea acestora să se producă din această perspectivă.

În egală măsură, sub aspectul incidenţei motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se observă că alegaţiilor ce susţin o pretinsă încălcare sau aplicare greşită a art. 6 alin. (1) C. civ., a Legii nr. 10/2001, republicată, a art. 3 alin. (1) şi art. 21 pct. 6 din Legea nr. 165/2013, art. 16 din Legea nr. 247/2005, în ordinea în care au fost invocate, se raportează la chestiuni ce ţin de aplicabilitatea legii în vigoare la momentul evaluării drepturilor recurentului în ceea ce priveşte imobilul ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2004 al Tribunalului Cluj, în care s-a pronunţat sentinţa nr. 511/2005, astfel că instanţa de recurs urmează să grupeze şi să analizeze aceste argumente prin prisma motivelor de recurs invocate, răspunzând acestora prin considerente comune, urmărind modul cum acestea au fost expuse în cadrul cererii de recurs.

Potrivit art. 509 pct. 8 C. proc. civ., "Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: (…) există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Autoritatea de lucru judecat este reglementată în art. 430 C. proc. civ., astfel:,,(1) Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată. (2) Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. (3) Hotărârea judecătorească prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului. (4) Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie. (5) Hotărârea atacată cu contestaţia în anulare sau revizuire îşi păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre".

După cum rezultă din conţinutul textului art. 430 alin. (2) C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat este prevăzută în mod expres ca ataşându-se şi considerentelor hotărârii, nu doar a celor decisive, care susţin dispozitivul, ci şi considerentelor decizorii. În acest mod legiuitorul a consacrat în mod explicit, in terminis, pe plan normativ şi efectul pozitiv al lucrului judecat prin care o chestiune litigioasă, dedusă judecăţii în mod incidental şi dezlegată în cadrul unui proces, a cărei rezolvare nu se va regăsi în dispozitivul hotărârii, este înzestrată cu autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că nu va putea fi contrazisă într-un litigiu ulterior, întrucât ceea ce s-a judecat este presupus a exprima adevărul raporturilor juridice dintre părţi (res iudicata pro veritate habetur).

Într-o astfel de situaţie, efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat presupune existenţa unui proces în desfăşurare, în cadrul căruia se impun dezlegările anterioare ale instanţei, spre deosebire de efectul negativ, reglementat de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., care opreşte o nouă judecată în fond (bis de eadem re ne sit actio), doar dacă există tripla identitate de elemente (părţi, obiect, cauză).

Prin urmare, în cazul efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, care valorifică aspecte dezlegate anterior de instanţă, care doar au legătură cu ceea ce se deduce ulterior judecăţii, nu se cere în mod necesar existenţa unei triple identităţi de acţiune (obiect, cauză, părţi).

Din perspectiva reperelor enunţate, critica punctată de recurent pune în discuţie nesocotirea aspectului pozitiv al lucrului judecat, regăsită în cuprinsul dispoziţiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ., derivând din cele statuate prin titlurile executorii reprezentate de sentinţa civilă nr. 511/11.03.2005 a Tribunalului Cluj şi decizia civilă nr. 1895/R/2009 a Curţii de Apel Cluj, întrucât se referă la preluarea de către instanţa de revizuire a considerentelor instanţei de fond şi apel prin care s-au apreciat în mod greşit împrejurările de fapt şi de drept deduse judecăţii tranşate în mod definitiv într-un proces anterior şi care au legătură cu soluţionarea litigiului de faţă, împrejurare ce a avut drept consecinţă pronunţarea unei soluţii eronate.

În această privinţă, recurentul a arătat că scopul final al promovării demersurilor judiciare relevate a fost acela al obţinerii unei hotărâri definitive cu privire la dreptul pretins asupra imobilului în discuţie, chiar dacă cele două dosare (x/2004 şi y/2022) au vizat raporturi juridice diferite, în contextul modificării modalităţii de acordare a despăgubirilor ce i se cuvin recurentului ce s-a produs cu încălcarea ordinii juridice a statului de drept şi a obstrucţionării justiţiei, câtă vreme instanţa de revizuire a judecat cauza în baza Legii nr. 165/2013 şi nu în baza Legii nr. 10/2001, în forma iniţială, devenită obligatorie prin prisma titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 511/11.03.2005 a Tribunalului Cluj, hotărâre definitivă supusă condiţiilor de fond şi formă prevăzute de legea sub imperiul căreia a fost pronunţată.

Critica ce susţine contrarietatea de hotărâri este nefondată.

Este adevărat că efectul pozitiv al lucrului judecat, în forma invocată de recurent, care se manifestă ca prezumţie, este de natură a proba aspecte în legătură cu raporturile juridice dintre părţi tinzând să demonstreze modalitatea în care, prin prima soluţie, au fost dezlegate anterior anumite chestiuni litigioase fără posibilitatea de a statua diferit în următoarele hotărâri, însă tot atât de adevărat este faptul că această reglementare a puterii de lucru judecat în forma prezumţiei vine să asigure, din nevoie de ordine şi stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătoreşti, raţiunea reglementării remediului juridic prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. constituind necesitatea de a se înlătura încălcarea autorităţii de lucru judecat şi conducând, în final, la anularea ultimei hotărâri pronunţate cu încălcarea acestui principiu.

Prin urmare, instanţa de revizuire nu exercită un control judiciar asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârilor pretins contradictorii, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost dată cu încălcarea principiul autorităţii de lucru judecat şi, în caz afirmativ, procedează la anularea acestei din urmă hotărâri, ceea ce conduce la concluzia că art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în forma aplicabilă speţei, se referă la situaţia triplei identităţii de obiect, cauză şi părţi.

Or, în contextul expus, în mod corect, instanţa de revizuire a constatat că în speţa dedusă judecăţii nu sunt îndeplinite în mod cumulativ cerinţele legale prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reţinând în această privinţă că în dosarul nr. x/2022, în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 325 din 09 iunie 2022 a Tribunalului Cluj, secţia civilă, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 350A din 29 septembrie 2022 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă, pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a invocat autoritatea de lucru judecat ataşată sentinţei civile nr. 144/2021 a Tribunalului Cluj, aşa cum a fost schimbată prin decizia civilă nr. 293A/2021 a Curţii de Apel Cluj, pronunţate în dosarul nr. x/2020, în ceea ce priveşte cuantumul măsurilor compensatorii.

Totodată, a avut în vedere şi sentinţa civilă nr. 325 din 09 iunie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Tribunalului Cluj, secţia civilă, validată prin decizia civilă nr. 350A din 29 septembrie 2022 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă, prin care s-a reţinut efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, astfel cum acesta este reglementat de dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., care împiedică aducerea în discuţie a unor chestiuni litigioase deja tranşate de o altă instanţă în scopul infirmării constatărilor făcute într-o hotărâre judecătorească definitivă printr-o hotărâre judecătorească posterioară dată în alt proces.

Înalta Curte constată că, aşa cum a reţinut instanţa de revizuire, prin cererea de chemare în judecată ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2022, revizuentul a solicitat anularea deciziei de compensare nr. 43986 din 25 noiembrie 2021 emisă de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, în temeiul sentinţei civile nr. 144/F din 04 martie 2021 a Tribunalului Cluj, secţia civilă şi a deciziei civile nr. 293/A din 19 octombrie 2021 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă, pronunţate în dosarul nr. x/2020, şi obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii, având la bază dispoziţiile Legii nr. 10/2001 în forma iniţială, respectiv suma ce reprezintă valoarea de piaţă a imobilului în litigiu.

Cu toate acestea, recurentul a omis faptul că prin criticile deduse judecăţii apelului declarat împotriva sentinţei civile nr. 144/F din 04 martie 2021 a Tribunalului Cluj, secţia civilă a învederat, în esenţă, aceleaşi argumente cu referire la încalcarea dreptului său la valorificarea efectivă şi imediată a drepturilor câştigate printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă pronunţată în temeiul Legii nr. 10/2001, în forma iniţială; interpretarea contradictorie a dispoziţiei nr. 1452/01.09.2006 a D. S.A. emise în condiţiile Legii nr. 247/2005, deşi în realitate a fost emisă în baza Legii nr. 10/2001, în forma iniţială; stabilirea eronată a valorii imobilului prin puncte; invocarea puterii de lucru judecat în considerarea dreptului recunoscut prin sentinţa civilă nr. 511/2005 a Tribunalului Cluj.

Asupra acestor chestiuni, însă, în mod definitiv, a statuat Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, prin decizia civilă nr. 293/A din 19 octombrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020, în urma analizării apelului declarat în care a invocat aceleaşi argumente ca şi cele din prezenta cauză şi coroborării probelor administrate, cu luarea în considerare inclusiv a sentinţei civile nr. 511/2005 a Tribunului Cluj şi a deciziei civile nr. 1859/R/2009 a Curţii de Apel Cluj, pronunţate în legătură cu imobilul în discuţie, concluzionând că "(...) în mod corect s-a procedat de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor la calcularea cuantumului despăgubirilor, în conformitate cu legea în vigoare la momentul soluţionării notificării (...)", şi că "solicitarea reclamantului de acordare a unor despăgubiri reprezentând valoarea de piaţă a imobilului în litigiu, astfel cum această valoare a fost stabilită prin raportul de expertiză întocmit în dosarul primei instanţe, nu este întemeiată, valoarea despăgubirilor fiind în mod corect stabilită de către pârâtă prin raportare la dispoziţiile Legii nr. 165/2013, astfel cum a reţinut şi instanţa de fond".

Aşadar, prin critica formulată, recurentul-revizuent tinde la o nouă apreciere a aspectelor referitoare la despăgubirile cuvenite acestuia pentru imobilul în litigiu, la valoarea de piaţă, prevalându-se de aceleaşi argumente de fapt şi de drept, ceea ce ar aduce atingere principiului res iudicata a cărui respectare impune ca exercitarea revizuirii să nu presupună o nouă judecată a cauzei, în caz contrar s-ar înfrânge efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat ataşat deciziei civile nr. 293/A din 19 octombrie 2021 al Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă, instituită de art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Printr-o altă critică supusă atenţiei instanţei de recurs, partea a relevat aplicabilitatea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, în forma iniţială, cu privire la imobilul supus discuţiei, având în vedere că acesta nu se încadrează în categoria imobilelor preluate abuziv de către Stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, perioada de referinţă a Legii nr. 165/2013, care se aplică doar cererilor formulate în baza Legii nr. 10/2001, republicată, de care, însă, recurentul nu a uzitat, în sensul art. 3 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, astfel că emiterea unei decizii de compensare prin puncte de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor este nelegală, ţinând cont şi de faptul că legiuitorul a modificat art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, în sensul în care a reintrodus compensarea prin bunuri, prevedere care este inserată la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în forma iniţială.

Or, aplicarea dispoziţiilor art. 21 pct. 6 din Legea nr. 165/2013, în care a fost încadrat imobilul în litigiu, are drept consecinţă reanalizarea drepturilor recurentului tranşate în mod irevocabil de către Tribunalul Cluj prin sentinţa nr. 511/2005, statuare care se impune cu putere de lucru judecat schimbării modalităţii de despăgubire a acestuia.

Criticile, astfel formulate, sunt nefondate.

Prin decizia civilă nr. 293/A din 19 octombrie 2021 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă, s-a constatat că asupra calităţii de persoană îndreptăţită a reclamantului, precum şi asupra existenţei şi întinderii dreptului, s-a statuat, în mod irevocabil, prin sentinţa civilă nr. 511/11.03.2005 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosarul nr. x/2004. De asemenea, prin aceeaşi decizie, s-a reţinut incidenţa Legii nr. 165/2013 cu privire la imobilul din cauză, situat în Cluj-Napoca, str. x, teren înscris în C.F. nr. x, nr. top x, imobil care se încadrează în categoria celor preluate abuziv de către Stat în perioada regimului comunist în România, 6 martie 1945-22 decembrie 1989, perioada de referinţă a legii menţionate.

În condiţiile în care aspectul preluării de către stat a imobilului a fost deja tranşat cu putere de lucru judecat, o solicitare de acordare a despăgubirilor se poate realiza doar în temeiul Legii nr. 165/2013, iar modul de aplicare al acestei legi nu mai poate fi cenzurat şi reanalizat cât timp incidenţa actului normativ menţionat în ceea ce priveşte imobilul în litigiu s-a reţinut cu autoritate de lucru judecat prin decizia civilă nr. 293A/2021 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă, astfel că priveşte şi cererea formulată de recurent.

Drept urmare, în mod corect, instanţa de revizuire a considerat că nu este posibilă aplicarea exclusivă a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, în forma iniţială, câtă vreme continuarea aplicării acesteia este reglementată chiar de Legea nr. 165/2013, iar în derularea litigiilor care au urmat sentinţei civile nr. 511/2005 a Tribunalului Cluj şi deciziei civile nr. 1895/R/2009 a Curţii de Apel Cluj, în raport de care s-a pretins contradictorialitatea, primează autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 293A/2021 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă, reţinând, totodată, că în succesiunea legilor aplicabile imobilului în discuţie, Legea nr. 165/2013 este obligatorie tuturor raporturilor juridice ce se impun a fi soluţionate ulterior intrării ei în vigoare, dar şi celor ivite anterior acesteia, cât timp nu au primit o dezlegare definitivă, cum este cazul în speţă, nefiind vorba de retroactivitatea, ci de activitatea legii.

O altă critică reclamă nelegalitatea deciziei atacate sub aspectul interpretării greşite a art. 16 din Legea nr. 247/2005, act normativ aplicat în defavoarea Legii nr. 10/2001, în forma iniţială, în ceea ce priveşte procedura de evaluare a imobilului, cât timp prin art. 3 alin. (1) din Legea nr. 165/2003, legiuitorul a statuat că intră sub incidenţa acestei legi doar imobilele care fac obiectul unei notificări formulate în baza Legii nr. 10/2011, republicată.

Cum Legea nr. 247/2005 a intrat în vigoare ulterior pronunţării sentinţei nr. 511/11.03.2005 a Tribunalului Cluj, nu este aplicabilă prezentului litigiu, după cum s-a statuat în titlul executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 1895/R/09.10.2009 a Curţii de Apel Cluj, menţinută prin decizia nr. 4973/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în dosarul nr. x/2009.

Şi aceste critici sunt nefondate, în condiţiile în care prin raţionamentul expus de prima instanţă, validat de instanţa de apel şi reconfirmat prin decizia recurată, s-a statuat şi asupra incidenţei art. 3 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, iar analiza aplicării dispoziţiilor Legii nr. 247/2005 s-a produs în considerentele hotărârilor judecătoreşti pronunţate pentru situaţiile din cauză în care legea respectivă activa.

Nu pot fi primite nici criticile dezvoltate de recurent în partea finală a motivelor de recurs ce se referă la sancţionarea conduitei Comisia Naţionale pentru Compensarea Imobilelor cu privire la emiterea deciziilor de compensare prin puncte, în baza Legii nr. 165/2013, cu ignorarea titlului executoriu, întrucât reprezintă chestiuni de fond deja soluţionate definitiv în litigiile anterioare şi care nu pot forma obiectul analizei în calea de atac a revizuirii şi, implicit, nici în cea a recursului declarat în cauză.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că hotărârea recurată este legală şi temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. civ., invocate în cererea de recurs, urmând a fi respins, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 468/A din 15 decembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 468/A din 15 decembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 iunie 2023.