State liability for judicial error under special legislation versus general civil delict principles

Şedinţa publică din data de 7 iunie 2023

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secţia I civilă, în data de 07 aprilie 2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună repararea prejudiciului cauzat prin eroare judiciară determinată de pronunţarea a două hotărâri judecătoreşti (fond şi apel) de respingere a contestaţiei la executare pronunţate de Judecătoria Braşov, respectiv Tribunalul Braşov, secţia civilă, în dosarul nr. x/2017.

În drept, reclamantul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 96 din Legea nr. 303/2004, modificată prin Legea nr. 242/2008, pe art. 52 din Constituţia României cu raportare la principiile răspunderii civile delictuale - art. 1349, art. 1357, art. 1365, art. 1381, art. 1385, art. 1386 şi art. 1394 C. civ.

2. Hotărârea pronunţată de prima instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 1771 din 15 iunie 2021, Tribunalul Prahova, secţia I civilă a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârât prin întâmpinare, iar pe fond a respins acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, ca neîntemeiată.

3. Hotărârea pronunţată de instanţa de apel

Prin decizia nr. 60 din 13 ianuarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1771 din 15 iunie 2021, pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia I civilă, fiind păstrată sentinţa apelată.

4. Hotărârea pronunţată de instanţa de recurs

Prin decizia nr. 2358 din 24 noiembrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2021, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 60 din 13 ianuarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2021.

5. Contestaţia în anulare exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 2358 din 24 noiembrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2021 a formulat contestaţie în anulare contestatorul A..

În cuprinsul cererii, contestatorul a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., anularea hotărârii atacate, invocând neanalizarea de către instanţa de recurs a motivului de casare, constând în incidenţa, în cauză, a dezlegărilor obligatorii date prin decizia Curţii Constituţionale a României nr. 45/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 199 din 5 martie 2018.

A mai menţionat faptul că, prin cererea de recurs, a criticat aplicarea greşită a unei legi speciale, în speţă Legea nr. 303/2004, în detrimentul dispoziţiilor din cuprinsul Constituţiei României şi a C. civ., ca lege organică, ceea ce a condus la imposibilitatea reparării prejudiciului suferit.

Susţine că instanţa de recurs, prin decizia contestată, a menţinut în mod greşit statuările instanţei de apel, cu consecinţa nerecuperării prejudiciului de către persoana vătămată şi cu încălcarea dreptului acesteia.

Arată că prevederile art. 52 alin. (3) din Constituţia României fac trimitere la legea organică, respectiv la prevederile art. 1381-1386 şi art. 1365 C. civ.

Menţionează că sintagma "în condiţiile legii", din cuprinsul prevederilor art. 52 alin. (3) din Constituţia României, se referă la dispoziţiile C. civ., ca lege organică, coroborate cu dispoziţiile Legii nr. 71/2011 şi, ca atare că decizia instanţei de recurs, contestată în cauză, a fost dată cu aplicarea greşită a legii, în cauză fiind aplicabile, în special, prevederile art. 1381 şi art. 1384 şi urm. C. civ.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

6. Apărările formulate în cauză

În cauză nu a fost depusă întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia contestată, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, ce poate fi promovată numai pentru motivele limitativ prevăzute de lege, care sunt de strictă interpretare.

Pe această cale nu pot fi puse în discuţie probleme de fond ori săvârşirea unor greşeli de judecată de către instanţa de recurs, oricare ar fi natura lor.

Astfel, dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. prevăd următoarele:

"hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când: [...] instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen."

Analizând prezenta cale de atac din perspectiva art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., invocate de contestator, care reglementează contestaţia în anulare specială, se reţine că acesta are ca situaţie premisă neexaminarea criticilor de nelegalitate subsumate motivelor de recurs formulate.

Contestatorul a susţinut că instanţa de recurs, soluţionând recursul, a omis să cerceteze motivul de casare prin care a pretins nelegalitatea hotărârii recurate sub motivul că nu a analizat incidenţa dezlegărilor date prin decizia Curţii Constituţionale a României nr. 45/2018.

Privitor la această critică a contestatorului, se constată că instanţa de recurs a reţinut că ea a fost formulată de către contestator, însă aceasta nu a putut fi primită spre examinare sub motivul că a fost formulată omisso medio, fiind incidente prevederile art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

Ca atare, contrar susţinerilor contestatorului, rezultă că instanţa de recurs a cercetat critica formulată cu privire la incidenţa, în cauză, a dezlegărilor obligatorii date prin decizia Curţii Constituţionale a României nr. 45/2018, în contextul examinării chestiunii privind aplicabilitatea dispoziţiilor C. civ. în detrimentul Legii nr. 303/2004, iar împrejurarea că, în urma analizei efectuate, a ajuns la o concluzie care îl nemulţumeşte pe contestator nu echivalează cu omisiunea de a cerceta motivul de recurs, ipoteză la care se referă temeiul de drept invocat în susţinerea contestaţiei în anulare deduse judecăţii.

Ca atare, susţinerile contestatorului privitoare la greşita aplicare a legii de către instanţa de recurs în privinţa criticii de nelegalitate menţionate nu pot susţine constatarea unei omisiuni a instanţei de recurs de a se pronunţa asupra unui motiv de casare, cât timp, pretinzând omisiunea, partea pune în discuţie însăşi legalitatea dezlegării date acestei critici prin hotărârea atacată, ceea ce nu este permis în calea de atac a contestaţiei în anulare.

Contestatorul susţine, totodată, greşita aplicare de către instanţa de recurs a dispoziţiilor art. 52 alin. (3) din Constituţia României, cu consecinţa înlăturării dreptului material la despăgubire.

Or, verificând cuprinsul hotărârii atacate pe calea contestaţiei în anulare, se constată că instanţa de recurs a statuat în mod expres cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 52 alin. (3) din Constituţia României, reţinând că "rezultă, totodată, că răspunderea Statului pentru erori judiciare nu poate fi angajată exclusiv în condiţiile dreptului comun al răspunderii civile delictuale (art. 1349 şi urm. C. civ.), ci numai în limitele şi cu observarea riguroasă a dispoziţiilor legale speciale în materie."

Continuând raţionamentul, instanţa de recurs a statuat şi că "în cazul erorilor judiciare săvârşite în procesele civile, atunci când aceste erori au fost săvârşite de magistraţi, devin incidente prevederile art. 96 din Legea nr. 303/2004, evocate atât de prima instanţă, cât şi de instanţa de apel."

Ca o consecinţă a acestui fapt, instanţa de recurs a reţinut şi că "acţiunea în răspunderea civilă contra Statului a fost exercitată şi analizată în termenele şi condiţiile stabilite de aceste dispoziţii legale, inclusiv de cele ale art. (4) al art. 96 din Legea nr. 303/2004, sus-evocate, dispoziţiile art. 1349 şi urm. C. civ. putând, cel mult, să întregească dispoziţiile legale speciale în materie, cu privire la aspectele pe care acestea nu le mai reglementează."

Drept urmare, critica contestatorului, circumscrisă art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., privitoare la aplicarea greşită a dispoziţiilor legii speciale, respectiv art. 96 din Legea nr. 303/2004, în detrimentul prevederilor cuprinse în Constituţie (art. 52 alin. (3), art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1) şi art. 21) şi în C. civ. (art. 14, art. 15, art. 1365, art. 1381, art. 1384 şi art. 1386) a fost respinsă, ca nefondată, fiind cercetată de către instanţa de recurs.

În contextul celor anterior expuse, dacă instanţa învestită cu soluţionarea prezentei contestaţii în anulare ar examina nemulţumirile invocate de contestator în privinţa modului în care instanţa de recurs a soluţionat critica de nelegalitate, s-ar ajunge la o veritabilă rejudecare a recursului declarat de către acesta.

Or, contestaţia în anulare nu poate fi convertită într-un "recurs la recurs", astfel cum eronat pretinde contestatorul.

În acest sens, în mod constant, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudenţa sa, a reamintit faptul că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluţionat definitiv, numai în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei, contestaţia în anulare neputând avea semnificaţia unui "recurs deghizat", ci trebuind să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 508 C. proc. civ., urmează a respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 2358 din 24 noiembrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2021.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 2358 din 24 noiembrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 7 iunie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.