Inadmissibility of revision for lack of identity of object and absence of reasoning in transfer of jurisdiction orders

Şedinţa publică din data de 12 mai 2022

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată la 28 octombrie 2021 pe rolul Înaltei Curţio de Casaţie şi Justiţie, secţia I, sub nr. x/2021, revizuentul A. a formulat cerere de revizuire a încheierii nr. 2246 din 27 octombrie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimatul Parchetul de plângă Curtea de Apel Cluj.

În motivarea cererii, întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1, 3, 4 şi 8 C. proc. civ., revizuentul a arătat, în esenţă, că încheierea nr. 2246 27 octombrie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2021 este potrivnică încheierii nr. 2035 din 7 octombrie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2021, întrucât există hotărâri definitive potrivnice, pronunţate de instanţe de acelaşi grad (ÎCCJ) ori de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Ca atare, cererea de revizuire este admisibilă pentru contrarietate de hotărâri, deoarece a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat în faţa instanţei în cel de-al doilea proces, după cum se poate observa din încheierea nr. 2246/2021, dar instanţa de judecată a omis a se pronunţa asupra acesteia, ignorând în întregime precedentul judiciar de admitere a strămutării pronunţate în dosarul nr. x/2021, argument pus în vedere membrilor completului ce au soluţionat dosarul nr. x/2021. Revizuirea are menirea de a sancţiona încălcarea autorităţii de lucru judecat a primei hotărâri, astfel încât nu poate să poarte decât asupra celei de-a doua hotărâri.

Totodată, prin excesul prejudiciabil pe care l-a cauzat instanţa asupra drepturilor sale, deliberând fără fundament legal, prin reţinerea condiţiei abuzive şi eronate potrivit căreia dosarul ce face obiectul cererii de strămutare a fost soluţionat la 21 septembrie 2021, în baza căreia a stabilit nelegal respingerea cererii de strămutare, se impun a fi reţinute ca motive de revizuire şi dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.. Or, prin nerespectarea dispoziţiilor de strictă interpretare de aplicare a legii, instanţa a dat mai mult decât s-a cerut, respingerea nelegală a cererii de strămutare constituind abuziv expresia acestui surplus acordat prin încălcarea dispoziţiilor art. 145 alin. (2) C. proc. civ., prevederea legală fiind determinantă în adoptarea soluţiei din hotărârea atacată.

În cauză, un alt motiv de revizuire pe care l-a invocat se regăseşte în dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., potrivit cărora se poate cere revizuirea când un judecător, martor sau expert, ce au luat parte la judecata, a fost condamnat definitiv pentru o infracţiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul ori în urma judecăţii, când aceste împrejurări au influenţat soluţia pronunţată în cauză.

Consideră că prin respingerea cererii de strămutare în dosarul nr. x/2021, membrii completului de judecată au săvârşit o serie de infracţiuni. Constatarea infracţiunilor săvârşite de membrii completului învestit cu soluţionarea cauzei solicită a se efectua de către instanţa de revizuire care se va pronunţa mai întâi, pe cale incidentală, asupra infracţiunilor invocate, având în vedere că până la pronunţarea unei hotărâri penale, ar fi blocat inutil şi injust procesul civil.

În acelaşi condiţii a invocat, având în vedere reaua-credinţă şi grava neglijenţă a membrilor completului care a pronunţat încheierea nr. 2246 din 27 octombrie 2021 în dosarul x/2021 şi incidenţa dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., potrivit căruia se poate cere revizuirea dacă un judecător a fost sancţionat disciplinar definitiv privind exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă aceste împrejurări au condus la influenţarea soluţiei pronunţate. În vederea probării acestor fapte şi abateri disciplinare a indicat raportul de cauzalitate care dovedeşte faptele imputate judecătoarelor, situaţie care a influenţat soluţia pronunţată în cauză.

Din expunerea considerentelor instanţei rezultă că aceasta nu a examinat nici unul dintre motivele de bănuială legitimă care apar menţionate punctual de revizuent şi care justificau strămutarea. În schimb, instanţa a reţinut argumente false în considerentele încheierii finale, fără legătură cu obiectul strămutării, care priveau de fapt o altă soluţie, pronunţată anterior încheierii nr. 2246/2021, în cauza privind cererea de acordare a ajutorului public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru.

Astfel, instanţa a reţinut că "prin încheierea din 06.10.2021 a fost admisă cererea de acordare a ajutorului public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru, formulată de petentul A., iar potrivit programului de evidenţă informatizată a instanţelor, dosarul ce face obiectul cererii de strămutare a fost soluţionat la data de 21.09.2021".

Or, argumentele mai sus-arătate sunt nelegale şi netemeinice deoarece soluţionarea dosarului a cărui strămutare se solicită la data menţionată sau la orice altă dată ar fi fost soluţionat, odată supus strămutării nu constituie nici un impediment legal pentru judecarea cererii de strămutare care, în condiţii de legalitate, prin efectul admiterii acesteia, desfiinţa autoritatea de lucru judecat.

În concluzie, solicită admiterea cererii de revizuire, anularea celei din urmă hotărâri, încheierea nr. 2246/2021 şi pe fond, admiterea cererii de strămutare prin recunoaşterea efectului autorităţii de lucru judecat din dosarul nr. x/2021, valabil în sensul admiterii cererii sale de strămutare a dosarului nr. x/2021

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, sub nr. x/2021.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 20 ianuarie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis cererea de ajutor public judiciar formulată de petentul A. şi a dispus scutirea petentului de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, aferente cererii de revizuire.

Prin încheierea de şedinţă din 20 ianuarie 2022 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a suspendat judecata cererii de revizuire, pentru lipsa părţilor.

La termenul din 12 mai 2022, Înalta Curte a dispus repunerea cauzei pe rol, urmare a cererii formulate în acest sens de petent şi a reţinut cauza în pronunţare asupra condiţiilor de admisibilitate a cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1, 3, 4 şi 8 C. proc. civ.

2. Considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de revizuire

Examinând cererea de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1, 3, 4 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare, pentru considerentele ce succed:

Cererea de revizuire este îndreptată împotriva încheierii nr. 2246 din 27 octombrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2021 prin care a fost respinsă cererea formulată de petentul A. privind strămutarea pricinii care face obiectul dosarului nr. x/2021 al Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă.

Revizuentul susţine că această încheiere este contrară încheierii nr. 2035 din 7 octombrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2021 prin care a fost admisă cererea formulată de petentul A. privind strămutarea pricinii care formează obiectul dosarului nr. x/2020 al Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă şi strămutată judecata cauzei de la Curtea de Apel Cluj, la Curtea de Apel Oradea, fiind păstrate actele de procedură îndeplinite.

În drept, au fost invocate pe lângă dispoziţiile art. 509 alin. pct. 8 C. proc. civ. şi ipotezele prevăzute de pct. 1, 3 şi 4 ale aceluiaşi articol.

i)Cu privire la cererea de revizuire întemeiată pe ipoteza prevăzută de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut, iar conform alin. (2) al aceluiaşi articol, pentru motivele de revizuire prevăzute la alin. (1) pct. 3, dar numai în ipoteza judecătorului, pct. 4, pct. 7-11 sunt supuse revizuirii şi hotărârile care nu evocă fondul.

Prin decizia nr. 866/2015, publicată în M.Of. nr. 69/01.02.2016, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul" din cuprinsul dispoziţiilor alin. (1) este neconstituţională doar cu referire la motivul de revizuire prevăzut la pct. 11 din cuprinsul acestora, respectiv atunci când după ce hotărârea a devenit definitivă, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiei invocate în acea cauză, declarând neconstituţională prevederea care a făcut obiectul acelei excepţii.

Rezultă că, în privinţa motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., este necesară întrunirea condiţiei privitoare la evocarea fondului prin hotărârea a cărei revizuire se cere, prevăzută de alin. (1) al normei menţionate.

În speţă, prin hotărârea a cărei revizuire se solicită, respectiv încheierea nr. 2246 din 27 octombrie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a fost soluţionat incidentul procedural al strămutării judecării litigiului ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2021 al Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă.

În cadrul soluţionării unei cereri de strămutare se pune în discuţie imparţialitatea şi obiectivitatea judecătorilor raportat la bănuiala legitimă pe care o poate avea o parte că judecătorii ar putea fi părtinitori datorită împrejurării pricinii, calităţii părţilor ori vrăjmăşiilor locale.

Prin urmare, soluţionarea unei cereri de strămutare nu priveşte "fondul" litigiului, ci doar faptul dacă soluţionarea cauzei respective poate fi realizată în condiţii de imparţialitate şi obiectivitate la instanţa iniţial sesizată.

Cum, în speţă, se solicită revizuirea unei hotărâri prin care s-a soluţionat o cerere de strămutare, ce constituie un incident procedural prin care se asigură părţilor o judecată imparţială în condiţiile legii şi, prin urmare, nu evocă fondul, cererea de revizuire întemeiată pe ipoteza prevăzută de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. este inadmisibilă.

ii) Cu privire la cererea de revizuire întemeiată pe ipoteza prevăzută de art. 509 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

Conform art. 509 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., se poate cere revizuirea unei hotărâri dacă "un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv pentru o infracţiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul ori în urma judecăţii, când aceste împrejurări au influenţat soluţia pronunţată în cauză. În cazul în care constatarea infracţiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, instanţa de revizuire se va pronunţa mai întâi, pe cale incidentală, asupra existenţei sau inexistenţei infracţiunii invocate. În acest ultim caz, la judecarea cererii va fi citat şi cel învinuit de săvârşirea infracţiunii.".

În acest caz, conform art. 509 alin. (2) C. proc. civ., revizuirea poate viza şi hotărâri care nu evocă fondul, cum e cazul în speţă, pentru ipoteza judecătorului.

În speţă, revizuentul invocă teza de la pct. 3 prin referire la ipoteza judecătorului, considerând că prin respingerea cererii de strămutare prin încheierea nr. 2246/2021, membrii completului de judecată investiţi cu soluţionarea strămutării au săvârşit o serie de infracţiuni (în special, infracţiunea de înşelăciune) şi solicită ca, pe cale incidentală, instanţa de revizuire să constate existenţa infracţiunilor pretins săvârşite.

Or, conform ipotezei de la pct. 3, în acest caz trebuie să existe o hotărâre definitivă de condamnare pentru o infracţiune privitoare la pricină a unui judecător care a luat parte la judecată, iar această împrejurare să fi influenţat soluţia pronunţată în cauză, cerinţe ce nu sunt îndeplinite în cauză, situaţie în care cererea de revizuire este inadmisibilă.

De asemenea, posibilitatea instanţei de revizuire de se pronunţa, pe cale incidentală, cu privire la existenţa sau inexistenţa infracţiunilor invocate de revizuent se poate face, conform celor prevăzute expres de art. 509 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., numai atunci când constatarea infracţiunilor nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, fie ca urmare a faptului că acţiunea penală nu mai poate fi pusă în mişcare sau exercitată, fie pentru că a intervenit amnistia sau o altă cauză de înlăturare a răspunderii penale, dovada impedimentului legal incumbând revizuentului. Cum, în speţă, această dovadă nu a fost făcută, solicitarea revizuentului sub acest aspect nu poate fi primită, fiind inadmisibilă.

În consecinţă, cererea de revizuire întemeiată pe ipoteza prevăzută de art. 509 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. este inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare.

iii) Cu privire la cererea de revizuire întemeiată pe ipoteza prevăzută de art. 509 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Punctul 4 al art. 509 C. proc. civ. reglementează motivul de revizuire ce poate fi invocat atunci când un judecător a fost sancţionat disciplinar definitiv pentru exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă aceste împrejurări au influenţat soluţia pronunţată în cauză.

Astfel, se prevede expres condiţia caracterului definitiv al sancţiunii aplicate judecătorului, precum şi cerinţa ca împrejurările pentru care a intervenit sancţionarea să fi influenţat soluţia pronunţată în cauză.

În speţă, aceste cerinţe legale nu sunt îndeplinite, simplele afirmaţii ale revizuentului în sensul că reaua-credinţă şi grava neglijenţă ar rezulta în cauză din faptul că membrii completului de judecată au dispus respingerea cererii de strămutare în condiţiile în care anterior aceeaşi instanţă a admis o altă cerere de strămutare formulată de petent neputând fi apte pentru a atrage îndeplinirea cerinţelor legale, motiv pentru care şi cererea de revizuire întemeiată pe ipoteza prevăzută de art. 509 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. este inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare.

iv) Cu privire la cererea de revizuire întemeiată pe ipoteza prevăzută de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prioritar, Înalta Curte reţine că este învestită şi cu cererea de revizuire întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind competentă a o soluţiona, întrucât hotărârea a cărei revizuire se cere este încheierea nr. 2246/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, iar conform art. 510 alin. (2) din acelaşi cod, "În cazul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8, cererea de revizuire se va îndrepta la instanţa mai mare în grad faţă de instanţa care a dat prima hotărâre. Dacă una dintre instanţele de recurs la care se referă aceste dispoziţii este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cererea de revizuire se va judeca de această instanţă.", astfel că nu se impune a fi primită solicitarea de disjungere a acesteia formulată de revizuent prin notele scrise, dispoziţiile art. 513 alin. (6) C. proc. civ. având relevanţă numai asupra căii de atac a recursului ce poate fi exercitată împotriva hotărârii prin care se soluţionează o cerere de revizuire întemeiată pe pct. 8.

Revizuentul a solicitat instanţei anularea încheierii nr. 2246 din 27 octombrie 2021 şi în temeiul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., normă care deschide părţilor calea acestei căi extraordinare de atac, de retractare, pentru cazul în care există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Raţiunea reglementării revizuirii prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se găseşte în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului autorităţii de lucru judecat, atât în ipotezele în care instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, dar având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi, cât şi în cazurile în care încălcarea se manifestă la nivelul statuărilor diferite prin considerente asupra aceloraşi elemente litigioase care au rol decizoriu asupra soluţiei.

În lumina dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 şi 430, 431 C. proc. civ., pentru a putea fi invocat motivul de revizuire pentru contrarietate de hotărâri, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: să fie vorba de hotărâri definitive contradictorii, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul cauzei, deoarece motivul este aplicabil şi în cazul hotărârilor care nu vizează fondul cauzei; să fie vorba de hotărâri pronunţate în acelaşi litigiu (adică să fi existat tripla identitate de elemente: părţi, obiect şi cauză) sau în litigii diferite, dar între care există o anumită legătură (când identitatea celor trei elemente se regăseşte doar parţial); hotărârile contradictorii să nu fi fost pronunţate în acelaşi proces (dosar), ci în procese (dosare) diferite; în cel de-al doilea proces, să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată, aceasta să nu fi fost discutată; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri care s-a pronunţat cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.

În ceea ce priveşte condiţia triplei identităţi, de părţi, obiect şi cauză, Înalta Curte reţine că aceasta reprezintă o cerinţă care valorifică efectul negativ al autorităţii de lucru judecat, şi anume interzicerea reluării aceleiaşi judecăţi, în condiţiile identităţii de elemente reglementate prin art. 431 alin. (1) C. proc. civ.

În speţă, s-a susţinut că încheierea a cărei anulare se cere - prin care a fost respinsă cererea formulată de petentul A. privind strămutarea pricinii care face obiectul dosarului nr. x/2021 al Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă este contrară încheierii nr. 2035 din 7 octombrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2021 prin care a fost admisă cererea formulată de petentul A. privind strămutarea pricinii care formează obiectul dosarului nr. x/2020 al Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă şi strămutată judecata cauzei de la Curtea de Apel Cluj, la Curtea de Apel Oradea, fiind păstrate actele de procedură îndeplinite.

Aşadar, sub aspectul obiectului, identitatea între cele două litigii în care s-au pronunţat hotărârile pretins contrare nu se verifică, întrucât încheierile pretins potrivnice au soluţionat cereri de strămutare ale unor dosare distincte.

Aşa fiind, cum între hotărârile pretins contradictorii nu există identitate de obiect, se constată că prin pronunţarea deciziei a cărei revizuire se solicită nu s-a încălcat autoritatea de lucru judecat, cererea de revizuire fiind, sub acest aspect, inadmisibilă.

Cât priveşte însă pretinsa contrarietate de considerente între încheierea nr. 2246/2021, ce a respins cererea de strămutare a dosarului nr. x/2021 al Curţii de Apel Cluj, şi încheierea nr. 2035/2021, ce a admis cererea de strămutare a dosarului nr. x/2020 al Curţii de Apel Cluj, afirmată de parte ca fiind prezentă sub aspectul evaluării diferite a motivelor de bănuială legitimă constând în imparţialitatea judecătorilor Curţii de Apel Cluj, se constată că o evaluare a motivului invocat nici nu poate avea loc, sub acest aspect revizuirea nefiind posibilă în considerarea dispoziţiilor art. 144 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora "Încheierea asupra strămutării se dă fără motivare". Aceasta întrucât este de neconceput o revizuire întemeiată pe motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. constând în contrarietatea considerentelor unor hotărâri care, potrivit legii, se dau fără motivare şi cărora le lipsesc în mod real considerentele.

A specula asupra considerentelor avute în vedere de cele două instanţe în soluţionarea cererilor de strămutare ce au vizat dosare diferite, aşa cum propune revizuentul atunci când invocă o contrarietate a considerentelor inexistente ale celor două hotărâri avute în vedere, înseamnă a deschide calea unei judecăţi speculative şi discreţionare într-o procedură, cea a revizuirii, care poate constitui ea însăşi un factor de insecuritate juridică atunci când este utilizată peste sau dincolo de permisiunea strict reglementată a legiuitorului.

Tocmai întrucât consideră că unul din elementele fundamentale ale preeminenţei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care impune, printre altele, ca hotărârile judecătoreşti definitive să nu fie repuse în discuţie (cauza Brumărescu împotriva României), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat cu valoare de principiu că securitatea juridică presupune că nicio parte în proces nu este îndreptăţită să solicite revizuirea unei hotărâri judecătoreşti definitive doar în scopul de a obţine o reexaminare a cauzei. Competenţa instanţelor sesizate cu o cerere de revizuire trebuie exercitată doar pentru a corecta erorile judiciare şi omisiunile justiţiei, nu pentru a efectua o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu trebuie tratată ca un recurs deghizat şi simpla posibilitate de a exista două puncte de vedere asupra problemei juridice ridicată de cauza respectivă nu este un motiv pentru reexaminare. Cu toate acestea, exigenţele respectării principiului securităţii nu sunt absolute, instanţa europeană admiţând că, în anumite circumstanţe, cu caracter excepţional, redeschiderea unei proceduri poate fi măsura reparatorie cea mai adecvată în cazul în care art. 6 din Convenţie a fost încălcat. În orice caz, revizuirea ar trebui să fie exercitată de autorităţi pentru a realiza, în cel mai mare grad posibil, un echilibru just între interesele aflate în joc.

Luând în considerare toate aceste aspecte, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire dedusă judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva încheierii nr. 2246 din 27 octombrie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2021.

Fără cale de atac, în ceea ce priveşte soluţia dată asupra cererii de revizuire întemeiate pe ipotezele prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 1, 3 şi 4 C. proc. civ.

Cu recurs, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Completul de 5 judecători, pentru soluţia dată cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 mai 2022.