Prescription acquisition of unowned land and artificial accession of unauthorized construction: standing of local administration and mandatory retrospective application of supreme court interpretations on building permits.

Şedinţa publică din data de 16 iunie 2022

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti la data de 29.01.2016, sub nr. x/2016, reclamanţii A., B., C. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Bucureşti prin Primar General, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, să se constate că au dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 500 mp, situat în Bucureşti, şi prin accesiune dreptul de proprietate asupra construcţiei în suprafaţă de 100 mp situate în Bucureşti.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1846 - art. 1847, art. 1850, art. 1854 şi art. 1890 C. civ. de la 1864.

Pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a judecătoriei în raport de valoarea obiectului cererii deduse judecăţii, precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestei părţi.

Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestei părţi în litigiul pendinte.

Prin sentinţa civilă nr. 7746 din data de 03.11.2016, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 65 din data de 18.01.2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis în parte cererea de majorare a onorariului de expert, a dispus majorarea onorariului expertului în specialitatea "topografie" cu suma de 700 RON şi a stabilit în sarcina reclamanţilor obligaţia de a achita, în solidar, diferenţa de onorariu.

A respins cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Municipiul Bucureşti, ca neîntemeiată.

A admis în parte cererea formulată de reclamanţii C., B., A., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General, astfel cum a fost precizată.

A constatat că reclamantul C. a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 517 mp, situat în Bucureşti, astfel cum acesta a fost identificat prin raportul de expertiză în specialitatea "topografie" întocmit de expert D. şi avizat de OCPI având următoarele vecinătăţi: la nord: pe o lungime de 25,98 m se învecinează cu imobilul din str. x; la est: pe o lungime de 21,32 m se învecinează cu strada x, nr. 30B; la sud: pe o lungime de 25,70 m se învecinează cu Drumul E. iar la vest: pe o lungime de 18,79 m se învecinează cu proprietate particulară.

A constatat că reclamanţii A. şi B. au dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 521 mp, situat în Bucureşti, astfel cum acesta a fost identificat prin raportul de expertiză în specialitatea topografie întocmit de expert D. şi avizat de OCPI având următoarele vecinătăţi: la nord: pe o lungime de 22,42 m se învecinează cu imobilul; la est: pe o lungime de 23,85 m se învecinează cu strada x; la sud: pe o lungime de 24,02 m se învecinează cu Drumul E. iar la vest: pe o lungime de 21,32 m se învecinează cu str. x;

A constatat că reclamanţii A. şi B. au dobândit prin accesiune dreptul de proprietate asupra construcţiei în suprafaţă de 200 mp (compusă din parter şi etaj), edificată pe terenul situat în Bucureşti, astfel cum aceasta a fost identificată prin raportul de expertiză în specialitatea construcţii civile, industriale şi agricole şi evaluarea proprietăţii imobiliare întocmit de expert F.; în temeiul art. 502 O.U.G. nr. 51/2008,

A obligat reclamanta la restituirea către stat a sumei de 4597 RON reprezentând valoarea ajutorului public judiciar (reducerea cu 50% a taxei de timbru) de care a beneficiat conform încheierii din data de 06.05.2016 pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti în dosarul nr. x/2016.

A respins cererea privind cheltuielile de judecată ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General.

3. Decizia pronunţată în apel de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia civilă nr. 417A din 11 martie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III - a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General, împotriva sentinţei civile nr. 65 din data de 18.01.2019.

A obligat apelantul la plata către intimaţii-reclamanţi a sumei de 4.760 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

4. Recursul declarat în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General.

În cuprinsul cererii de recurs, recurentul a formulat, în esenţă, următoarele critici întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.:

- hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material prevăzute de art. 26 şi art. 36 din Legea nr. 18/1991, art. 4 din Legea nr. 213/1998, precum şi de art. 477, art. 492, art. 646, art. 680, art. 1845 şi art. 1847 din C. civ. de la 1864, instanţa de apel reţinând în mod greşit că Municipiul Bucureşti are calitate procesuală pasivă în cererea de constatare a dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra suprafeţei de teren de 517 mp, situată în Bucureşti şi asupra suprafeţei de teren 521 mp situată în Bucureşti, atâta timp cât nu s-a stabilit fără echivoc că este vorba despre două terenuri distincte, care reprezintă bunuri fără stăpân, si că pârâtul Municipiul Bucureşti este proprietarul acestor terenuri de interes local, de pe raza sa teritorială;

- hotărârea recurată este nemotivată pe capătul de cerere privind accesiunea imobiliară în raport de considerentele expuse de instanţa de apel; pentru a pronunţa o hotărâre legale pe capătul de cerere referitor la accesiunea imobiliară, instanţa de apel avea obligaţia, în virtutea rolului activ, de a administra probe în acest sens;

- în legătură cu capătul de cerere referitor la accesiunea imobiliară, hotărârea atacată este nelegală, fiind pronunţată cu ignorarea Deciziei nr. 13/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie dată în soluţionarea unui recurs în interesul legii;

5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la data de 01.11.2021, reclamanţii au invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea argumentelor expuse în cererea de recurs în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Pe fondul cauzei, au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

6. Procedura de filtru.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor.

Prin încheierea din 31 martie 2022, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General împotriva deciziei civile nr. 417 A din 11 martie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi a stabilit termen de judecată în şedinţă publică la data de 26 mai 2022.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului precum şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte reţine următoarele:

Prin criticile formulate, recurentul-pârât supune controlului de legalitate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. modalitatea în care instanţa de apel a apreciat asupra calităţii sale procesuale pasive în acţiunea având ca un prim obiect uzucapiunea de lungă durată cu referire la terenul în litigiu, despre care recurentul arată că nu-i aparţine.

Referitor la calitatea procesuală pasivă a Municipiului Bucureşti prin Primar General, Înalta Curte constată că obiectul litigiului este reprezentat de recunoaşterea dreptului de proprietate al intimaţilor-reclamanţi ca fiind dobândit prin prescripţia achizitivă, cu privire la un teren despre care aceştia arată că îl deţin în fapt, prin joncţiunea posesiilor, de la un moment care îi legitimează să invoce uzucapiunea de lungă durată, ale cărei condiţii sunt îndeplinite şi privitor la care nu s-a identificat un alt proprietar.

Sub acest aspect, se reţine că potrivit art. 36 din C. proc. civ., "Calitatea procesuală rezultă din identitatea de părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii. Existenţa sau inexistenţa drepturilor şi a obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond".

Din interpretarea acestui text legal rezultă că raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între subiectele ce rezultă din raportul de drept material dedus judecăţii. Ipoteza bunurilor fără stăpân include şi bunurile în privinţa cărora foştii proprietari s-au desistat voluntar ori nu sunt cunoscuţi.

În cauză, s-a stabilit de către instanţele fondului că reclamantul C. a achiziţionat imobilul în litigiu, în baza înscrisului sub semnătură privată, intitulat "chitanţă" de la numitul G., fără a exista vreo dovadă în sensul că vânzătorul ar fi deţinut vreun titlu de proprietate asupra imobilului, aspect reţinut, cu putere de lucru judecat, prin sentinţa civilă nr. 3388/17.04.2013, pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti în dosarul nr. x/2012. Tot astfel, s-a stabilit, pe baza probelor administrate în etapa procesuală a apelului, că bunul imobil nu face obiectul legilor speciale de reparaţie.

Prin urmare, în situaţia în care nu se poate identifica proprietarul imobilului referitor la care s-a invocat prescripţia achizitivă, se prezumă că acesta aparţine unităţii administrativ - teritoriale în raza căreia se află, prin efectul dispoziţiilor art. 477, art. 646 din C. civ. de 1864 şi art. 4 din Legea nr. 213/1998.

Astfel, potrivit art. 477 din C. civ. de la 1864, "Toate averile vacante şi fără stăpâni, precum şi ale persoanelor care mor fără moştenitori, sau ale căror moşteniri sunt lepădate, sunt ale domeniului public". Sintagma "domeniu public" cuprinsă în art. 477 din C. civ. de la 1864 este explicitată de art. 25 din Legea nr. 213/1998 ca semnificând domeniul privat al statului sau unităţii administrativ - teritoriale. Aceste dispoziţii se coroborează cu cele ale art. 646 din C. civ. de la 1864, conform cărora "Bunurile fără stăpân sunt ale statului" şi reprezintă fundamentul juridic pe care se grevează calitatea procesuală pasivă a recurentului-pârât în astfel de litigii."

Întrucât în cauză nu s-a dovedit că există alte persoane, fizice sau juridice, care să exhibe un titlu de proprietate cu privire la terenul în litigiu, în mod corect curtea de apel a reţinut prezumţia că imobilul se regăseşte în patrimoniul pârâtului, situaţie faţă de care acesta justifică legitimare procesuală pasivă în prezentul litigiu, potrivit celor arătate.

Pe de altă parte, reţine instanţa de control judiciar faptul că în cauză, legitimarea procesuală pasivă a Municipiului Bucureşti se întemeiază şi pe dispoziţiile art. 26 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, relative la caracterul potenţial de bun fără stăpân al terenului în litigiu.

Este adevărat că potrivit art. 1847 şi urm. şi a art. 1890 din C. civ. de la 1864, prescripţia achizitivă trebuie opusă doar fostului proprietar al imobilului în litigiu, în considerarea efectului juridic al uzucapiunii de sancţiune civilă faţă de titularul nediligent care a permis ieşirea bunului din patrimoniul său.

Astfel, legea nu exclude posibilitatea ca fostul proprietar să fie indicat drept persoană interesată în a paraliza efectul prescripţiei achizitive invocate de către reclamanţi, dacă este identificat ori este posibilă identificarea sa.

În măsura în care, însă, nu este posibilă identificarea fostului proprietar al terenului ce face obiectul cererii, ori a altor persoane indicate de către reclamant ca fiind interesate în contestarea uzucapiunii sau acesta a decedat şi nu s-a dezbătut succesiunea vacantă, calitatea procesuală pasivă se prezumă, prin dispoziţiile legii, că aparţine unităţilor administrativ - teritoriale, ca titulare ale patrimoniului imobiliar, fără a mai fi necesară prezentarea vreunui înscris constatator al existenţei dreptului de proprietate în patrimoniul pârâtului.

Cum, în evidenţele oficiale ale recurentului - pârât şi ale celorlalte instituţii, nu a fost identificat un proprietar actual al terenului în litigiu, iar bunul imobil se află pe raza municipiului Bucureşti şi există prezumţia că face parte din domeniul privat al unităţii administrativ - teritoriale, recurentul - pârât Municipiul Bucureşti este singurul în măsură să conteste eventualul drept de proprietate al reclamanţilor asupra imobilului litigios, astfel că este justificată reţinerea calităţii procesuale pasive a acestui pârât.

În sens contrar, astfel cum bine a reţinut şi instanţa de apel, s-ar putea ajunge, în situaţiile particulare în care nu există persoane care să pretindă un drept de proprietate asupra nemişcătorului, în calitate de proprietar sau de moştenitor al proprietarului iniţial al terenului, la respingerea acţiunii în constatarea dobândirii dreptului de proprietate, prin efectul prescripţiei achizitive, deşi sunt îndeplinite condiţiile legale pentru a uzucapa, pe considerentul că unitatea administrativ - teritorială este lipsită de legitimare procesuală pasivă (legitimatio ad causam), ceea ce ar echivala cu lipsirea reclamanţilor din astfel de cauze de orice posibilitate de valorificare a drepturilor lor, în situaţia în care chiar Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut existenţa unui drept protejat de Primul Protocol adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, rezultat din situaţii de fapt cu mare persistenţă în timp, de care legea leagă producerea unor efecte juridice (a se vedea, în acest sens, par. 89 din Decizia nr. 24/2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul pentru dezlegarea unor chestiuni prealabile şi cauza Sfintele Mănăstiri contra Greciei, hotărârea din 9 decembrie 1994).

Cererea de recurs mai cuprinde o serie de susţineri în legătură cu critica ce vizează legitimarea procesuală a pârâtului Municipiului Bucureşti care nu pot îmbrăca forma unor motive de recurs pentru că tind la repunerea în discuţie a situaţiei de fapt şi reevaluarea probatoriului, astfel cum sunt alegaţiile referitoare la faptul că "nu s-a stabilit în speţă că discutăm despre terenuri distincte care reprezintă bunuri fără stăpân şi că Municipiul Bucureşti este proprietarul acestor terenuri de interes local, de pe raza sa teritorială", în condiţiile în care instanţa de apel reţine în considerente că "a fost lămurită situaţia terenurilor prin raportare la evidenţa administrativă deţinută de autorităţile publice locale".

Un alt motiv de recurs vizează modul de soluţionare a capătului de cerere privind accesiunea imobiliară artificială asupra construcţiei edificate pe teren, recurentul-pârât susţinând că hotărârea atacată este nelegală întrucât criticile formulate în faţa instanţei de apel în legătură cu aplicabilitatea în cauză a Deciziei nr. 13/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie dată în soluţionarea unui recurs în interesul legii nu au fost deloc motivate, hotărârea astfel pronunţată fiind dată cu ignorarea aspectelor soluţionate prin decizia instanţei supreme.

Cu privire la acest capăt de cerere şi la criticile recurentului formulate în apel, se arată în cuprinsul deciziei recurate, pe de o parte, că "recurentul nu formulează critici concrete, invocând doar decizia nr. 13/08.04.2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii", iar pe de altă parte că "în faţa instanţei de fond aceste aspecte nu au fost discutate, deşi au fost efectuate expertiza tehnică şi expertiză topografică, iar prin motivele de apel, Municipiul Bucureşti nu aduce elemente concrete, prin indicarea datei construcţiilor sau solicitarea de determinare a acestora prin administrarea unor probe suplimentare".

Criticile recurentului-pârât în legătură cu încălcarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. în ce priveşte capătul de cerere ce vizează accesiune imobiliară artificială sunt întemeiate.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Acest motiv de nelegalitate vizează, prin conţinutul său, nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., potrivit cărora în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinute de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Obligaţia instanţei de a-şi argumenta soluţia adoptată, consacrată legislativ, are în vedere stabilirea în considerente a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare critică relevantă şi raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă în raţionamentul indicat clar, explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

O hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele care au format, în fapt şi în drept, convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată, argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze la susţinerile şi apărările părţilor, la probatoriul administrat, precum şi la dispoziţiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii.

Înalta Curte reţine că în jurisprudenţa constantă a Curţii Euronene a Drepturilor Omului s-a apreciat că obligaţia instanţelor de a-şi motiva hotărârile judecătoreşti nu presupune existenţa unui răspuns detaliat la fiecare argument, în măsura în care rezultă din ansamblul cauzei că problema de fond supusă judecaţii a fost examinată în mod efectiv.

Motivarea este, aşadar, un element esenţial al hotărârii judecătoreşti, o garanţie a imparţialităţii judecătorului şi a calităţii actului de justiţie, precum şi o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanţa superioară a atribuţiilor 6 de control judiciar de legalitate şi temeinicie.

Obligativitatea motivării hotărârilor judecătoreşti constituie o condiţie a procesului echitabil, garantat de art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Prin motivele de apel, intimatul-pârât a invocat incidenţa în cauză a prevederilor Deciziei nr. 13 din data de 03.06.2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în admiterea recursului în interesul legii, cu privire la accesiunea asupra construcţiei edificate cu materiale proprii pe terenul ce a făcut obiectul cererii în constatarea intervenirii uzucapiunii şi a aspectului privind lipsa actelor doveditoare necesare ridicării în concordanţă cu legea, a construcţiei.

Prin Decizia nr. 13/03.06.2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în admiterea recursului în interesul legii, în interpretarea şi aplicarea art. 492 din C. civ. vechi, art. 579 alin. (1), art. 577 alin. (2) din C. civ., art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991 şi art. 37 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, s-a stabilit că:

"Lipsa autorizaţiei de construire sau nerespectarea prevederilor acesteia, precum şi lipsa procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, constituie impediment pentru recunoaşterea, pe cale judiciară, în cadrul acţiunii în constatare, a dreptului de proprietate asupra unei construcţii realizate de către proprietarul terenului, cu materiale proprii."

Conform art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept, printr-o decizie pronunţată în recurs în interesul legii, este obligatorie pentru instanţe şi opozabilă erga omnes de la publicarea deciziei în Monitorul Oficial. Decizia este aplicabilă, de la momentul menţionat, atât cauzelor pendinte, cât şi celor care se introduc ulterior pe rolul instanţelor.

Dispoziţiile cuprinse în Decizia nr. 13/03.06.2019 sunt valabile numai cu privire la construcţiile edificate după data de 01 august 2001, deoarece, prin excepţie de la regula prevăzută de art. 37 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, privind înscrierea dreptului de proprietate asupra construcţiilor numai în cazul în care acestea sunt autorizate, alin. (2) al aceluiaşi articol permite, pentru construcţiile realizate înainte de 1 august 2001, care este data intrării în vigoare a Legii nr. 453/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor, să se intabuleze dreptul de proprietate în lipsa autorizaţiei de construire, în baza certificatului de atestare fiscală prin care se atestă achitarea tuturor obligaţiilor fiscale de plată datorate autorităţii administraţiei publice locale în a cărei rază se află situată construcţia, precum şi a documentaţiei cadastrale.

Învestită fiind cu soluţionarea acestei critici formulate în etapa procesuală a apelului, curtea de apel avea îndatorirea de a stabili, în baza probelor administrate în cauză, situaţia de fapt cu privire la construcţia edificată pe terenul în legătură cu care a constatat intervenirea uzucapiunii de lungă durată în favoarea reclamanţilor, şi de a analiza regimul juridic aplicabil acestei construcţii în raport de momentul edificării acesteia, având în vedere dispoziţiile obligatorii ale Deciziei nr. 13/03.06.2019 pronunţată de instanţa supremă. Consecutiv stabilirii regimului juridic aplicabil construcţiei se impunea analizarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege pentru admiterea sau, dimpotrivă, respingerea capătului de cerere privind dobândirea dreptului de proprietate asupra construcţiei ca urmare a accesiunii imobiliare artificiale.

Aceasta întrucât în funcţie de momentul edificării construcţiei ce formează obiectul pretenţiilor reclamanţilor se aplică reguli diferite în ce priveşte recunoaşterea, pe cale judiciară, a dreptului de proprietate asupra unei construcţii realizate de către proprietarul terenului, aspect reţinut de principiu şi de curtea de apel în hotărârea recurată.

Mărginindu-se la a aprecia că intimatul-pârât a formulat o critică formală în ce priveşte capătul de cerere prin accesiunea imobiliară artificială prin indicarea Deciziei nr. 13/03.06.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fără a arăta în concret în ce constă nelegalitatea sentinţei pronunţate de tribunal, respectiv că aspectele ce rezultă din decizia menţionată nu au fost discutate în faţa primei - instanţe, deşi au fost administrate probe, instanţa de apel nu realizează niciun fel de analiză în legătură cu aceste aspecte relevate de parte, hotărârea fiind pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., urmează a admite recursul în limitele arătate în cele ce preced, a casa decizia recurată şi a trimite cauza la instanţa de apel pentru rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General împotriva deciziei civile nr. 417 A din 11 martie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Casează decizia atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi curţi de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 iunie 2022.