Excise tax restitution denial for missing fuel card identification in invoice annexes and judicial impartiality in similar rulings

Şedinţa publică din data de 6 februarie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin acţiunea înregistrată la instanţă, la data 20 martie 2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Autoritatea Rutieră Română anularea în parte a deciziei de aprobare a cererii de restituire a accizei nr. 1092/03.10.2016 emise de pârâta Autoritatea Română Rutieră prin care a fost respinsă în parte cererea de restituire nr. x/04.05.2016; obligarea pârâtei Autoritatea Română Rutieră la restituirea accizei respinse în cuantum total de 47,409 RON; cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 119/CA/2017 - PI din 26 septembrie 2017, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Autoritatea Rutieră Română, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 119/CA/2017 - PI din 26 septembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului, reclamanta a susţinut în esenţă că sentinţa atacată este lovită de nulitate, având în vedere că în cauză nu au fost respectate dispoziţiile prevăzute de art. 42 alin. (1) pct. 1 şi pct. 13din C. proc. civ. privind incompatibilitatea judecătorului, astfel că recurentei i s-a produs o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea sentinţei civile recurate.

Se arată că intimata avea obligaţia să ţină cont de documentele depuse în completarea cererii de restituire nr. x/04.05.2016, în condiţiile în care acestea au fost depuse cu mult timp înainte de emiterea deciziei nr. 1092/03.10.2016 şi în lipsa unui text de lege care să stipuleze un termen până la care pot fi acestea depuse şi avea obligaţia să soluţioneze cererea ţinând seama de totalitatea documentelor prezentate de societate, apreciind dacă, în raport de acestea, cererea de restituire este întemeiată.

Prevederile art. 16 alin. (2) din H.G. nr. 537/2014 potrivit cărora cererea rectificativă se depune nu mai târziu de un an de la data încheierii trimestrului pentru care se solicită rectificarea cererii de restituire, nu sunt aplicabile în cauză, întrucât societatea nu a solicitat rectificarea cererii de restituire prin depunerea anexelor la facturi, ci doar a completat documentaţia justificativă.

Prin cererea de rectificare se înţelege conform art. 16 alin. (1) din H.G. nr. 537/2014 situaţia în care operatorul economic constată existenţa in cererea sa a unor. inexactităţi care ar conduce la diminuarea ori majorarea sumelor de restituit. In speţă, prin depunerea anexelor la facturile emise de B. nu s-a urmărit majorarea sau micşorarea sumelor de restituit, ci doar completarea documentaţiei depusă odată cu cererea de restituire nr. x/04.05.2016 depusă în termenul legal.

Arată recurenta că pârâta a refuzat să ia în considerare înscrisurile depuse prin email din data de 11.07.2016 aflate la dosarul cauzei, motiv pentru care refuzul de a lua în considerare documentele depuse în data de 05.07.2016 este unul nejustificat, având în vedere că prevederile H.G. nr. 537/2014 nu indică nici un termen în care se pot depune documente în completarea cererii de restituire.

În opinia recurentei, intimata în mod nejustificat susţine că "decizia este motivată în fapt şi în drept, sens în care a fost respectat dreptul la apărare", având în vedere că decizia în cauză se limitează la invocarea unor motive de fapt generale iar plângerea prealabilă formulată în data de 31.10.2016 nu a fost soluţionată în termenul legal.

Arată recurenta că art. 31 alin. (2) din Constituţia României prevede că autorităţile publice au obligaţia de a asigura informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal, orice decizie de natură a produce efecte privind drepturile şi libertăţile fundamentale trebuie motivată nu doar din perspectiva competenţei de a emite acel act, ci şi din perspectiva posibilităţii persoanei fizice/juridice de a aprecia asupra legalităţii măsurii. Aşadar, motivarea actului administrativ reprezintă o obligaţie generală a autorităţilor publice, aceasta îndeplinind un rol dublu: acela de transparenţă în profitul beneficiarului actului care va putea să verifice dacă actul este sau nu întemeiat precum şi acela de a conferi instanţei un instrument eficient în vederea realizării controlului judiciar, având astfel posibilitatea de a verifica elemente de fapt şi de drept care au stat la baza emiterii actului administrativ.

Recurenta învederează faptul că obligativitatea motivării actelor administrative şi asigurarea dreptului la apărare al contribuabilului ca principii fundamentale de drept comunitar, se regăsesc şi în Tratatul de funcţionare a Uniunii Europene şi în Cartea drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, făcând trimitere în acest sens la prevederile art. 296 TFUE.

În fine, solicită admiterea recursului, anularea în parte a deciziei de aprobare a cererii de restituie a accizei nr. 1092/03.10.2016 emisă de către intimată, precizând că societatea îndeplineşte toate condiţiile legale pentru a beneficia de ajutorul de stat instituit de H.G. nr. 537/2014 şi, pe cale de consecinţă, obligarea intimatei la emiterea deciziei de aprobare la restituire pentru suma de 43,122.59 RON.

4. Apărările efectuate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei, intimata-pârâtă Autoritatea Rutieră Română a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de sentinţa recurată şi de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea în parte a deciziei de aprobare a cererii de restituire a accizei nr. 1092/03.10.2016 emise de pârâta Autoritatea Română Rutieră prin care a fost respinsă în parte cererea de restituire nr. x/04.05.2016; obligarea pârâtei Autoritatea Română Rutieră la restituirea accizei respinse în cuantum total de 43,122.59 RON.

În urma analizării materialului probator administrat în cauză, Curtea de apel a respins acţiunea şi a menţinut decizia atacată, soluţia fiind împărtăşită şi de instanţa de control.

În ceea ce priveşte critica vizând nerespectarea dispoziţiilor art. 42 pct. 13 C. proc. civ., potrivit cărora " judecătorul este incompatibil de a judeca atunci când şi-a exprimat anterior părerea cu privire la soluţie în cauza în care a fost desemnat să o judece, precum şi atunci când există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea sa ", Înalta Curte o consideră a fi nefondată.

În cauză nu pot fi identificate elemente care să conducă la concluzia că judecătorul şi-a exprimat părerea anterior cu privire la soluţie şi nici elemente care să nască îndoieli cu privire la imparţialitatea sa. Chiar dacă judecătorul cauzei a pronunţat şi sentinţa nr. 119/2017 în dosarul nr. x/2015 vizând aceleaşi părţi, prin cererile de chemare ce formează obiectul celor două cauze sunt contestate acte diferite, astfel că nu se poate considera că soluţionarea unor chestiuni asemănătoare de drept echivalează cu antepronunţarea judecătorului.

Totodată, contrar susţinerilor reclamantei, instanţa de fond a analizat fiecare litigiu în parte, pe care l-a analizat într-o manieră obiectivă, imparţială, răspunzând criticilor referitoare la nemotivarea actelor a căror anulare s-a solicitat.

Nemulţumirile reclamantei privesc, în realitate, soluţia pronunţată de prima instanţă, care reprezintă rezultatul analizei situaţiei de fapt, în baza probatoriului cauzei, a temeiurilor de drept, astfel cum au fost prezentate de părţi, critică ce priveşte fondul cauzei, iar nu o pretinsă încălcare a dispoziţiilor art. 42 pct. 13 C. proc. civ.. Împrejurarea că argumentele referitoare la motivarea actului contestat expuse în considerentele sentinţei recurate sunt asemănătoare celor din sentinţa nr. 119/2017 pronunţată în dosarul nr. x/2015, nu reprezintă o necercetare a argumentelor susţinute de reclamantă şi nici o antepronunţare, ci rezultatul raţionamentului juridic propriu al judecătorului cauzei, a cărui legalitate poate fi verificată în recurs, însă nu poate fi considerat o încălcare a dispoziţiilor privind imparţialitatea sa.

În ceea ce priveşte susţinerile recurentei referitoare la refuzul nejustificat al pârâtei de a ţine cont de documentele depuse în completarea cererii de restituire nr. x/04.05.2016, în condiţiile în care acestea au fost depuse cu mult timp înainte de emiterea deciziei nr. 1092/03.10.2016, Înalta Curte constată că aceste susţineri sunt reiterări ale apărărilor din cererea de chemare în judecată şi nu reprezintă critici la adresa sentinţei recurate, câtă vreme, cu privire la acest aspect, prima instanţă s-a pronunţat, constatând că pârâta nu putea să-i interzică reclamantei să depună documente în completarea cererii sale, în condiţiile în care acestea au fost depuse cu mult înainte de emiterea deciziei atacate şi nu există un text de lege care să stipuleze un termen până la care pot fi acestea depuse, ci trebuia să soluţioneze cererea ţinând seama de totalitatea documentelor prezentate de reclamant.

Nefondate sunt şi criticile privitoare la insuficienta motivare a actului administrativ atacat, Înalta Curte constatând a fi întemeiată concluzia instanţei de fond potrivit căreia din cuprinsul deciziei atacate rezultă care este motivul de fapt care a stat la baza emiterii ei, iar neindicarea precisă a alimentărilor pentru care nu există date cu privire la numărul cardului de gestiune nu poate fi considerată o lipsă a motivării actului atacat.

Astfel, Înalta Curte reţine că motivul pentru respingerea la restituire a accizei în cuantum de 43,122.59 RON este acela că s-au calculat alimentări pentru care nu există informaţii cu privire la numărul cardului de gestiune al alimentărilor ori, după caz, al inelului emiţător/receptor, în anexele la facturi.

În acest sens, prevederile art. 13 alin. (1) din H.G. nr. 537/2014 stipulează care sunt documentele care trebuie să însoţească cererea de restituire depusă de operatorii economici eligibili, astfel:

a) în cazul în care alimentarea vehiculelor se face de la staţiile de distribuţie înregistrate potrivit art. 20669alin. (6) din Codul fiscal, un borderou centralizator al cantităţilor de motorină alimentate de fiecare vehicul eligibil în parte, întocmit conform modelului din anexa nr. 5, precum şi copii de pe facturile de achiziţie a motorinei împreună cu anexele la facturi, emise de către staţiile de distribuţie sau de către terţi. Borderoul se întocmeşte pe baza informaţiilor din facturile de achiziţie a motorinei şi din anexele la facturi;

De asemenea, potrivit alin. (4) al aceluiaşi articol, "în cazul operatorilor economici care alimentează direct de la staţiile de distribuţie înregistrate potrivit art. 20669alin. (6) din Codul fiscal, pe anexele la facturi trebuie să fie înscrise cel puţin următoarele informaţii: staţia de alimentare, data alimentării, numărul de înmatriculare al vehiculului alimentat, numărul de identificare al cardului de gestiune a alimentărilor ori, după caz, al inelului emiţător/receptor, cantitatea de motorină alimentată exprimată în litri pe fiecare vehicul, numărul de kilometri înregistraţi la bordul vehiculului la momentul alimentării".

Contrar susţinerilor recurentei, Înalta Curte constată că anexele la facturile de achiziţie a motorinei de la B. nu conţineau informaţii cu privire la numărul de identificare al cardului de gestiune a alimentărilor, chiar dacă recurenta a întocmit borderoul centralizator al cantităţilor de motorină alimentate pentru fiecare vehicul eligibil în parte, iar potrivit art. 13 alin. (4) din H.G. nr. 537/2014, pe anexele la facturi trebuie să fie înscrise informaţii referitoare la numărul de identificare al cardului de gestiune a alimentărilor.

Având ca reper dispoziţiile legale anterior menţionate, în contextul factual redat, Înalta Curte constată că documentele prezentate nu pot sta la baza admiterii cererii privind restituirea de accize de la bugetul de stat, întrucât acestea nu au caracterul unei dovezi clare şi precise în ceea ce priveşte numărul de identificare al cardului de gestiune a alimentărilor la momentul alimentării cu motorină.

În consecinţă, atât timp cât reclamanta nu a urmat procedura prevăzută de art. 13 alin. (4) din H.G. nr. 537/2014, în mod corect autoritatea pârâtă a respins contestaţia administrativă formulată de reclamantă, menţinând decizia de restituire parţială a accizelor şi, pe cale de consecinţă, criticile formulate de reclamantă sunt neîntemeiate, sentinţa recurată fiind legală sub acest aspect.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Prin urmare, nefiind identificate motive de casare a sentinţei, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în condiţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 119/CA/2017 - P.I. din 26 septembrie 2017 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 februarie 2020.