Nullity of appeal for failure to substantiate illegality and missing nexus to case merits in constitutional exception review

Şedinţa publică din data de 10 decembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea formulată, petentul A. a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 144 alin. (2) din C. proc. civ. "Hotărârea asupra strămutării se dă fără motivare şi este definitivă" întrucât o asemenea hotărâre judecătorească nemotivată nu poate face dovada respectării dispoziţiilor art. 124 alin. (1) din Constituţia României prin care "Justiţia se înfăptuieşte în numele legii", precum şi a respectării jurisprudenţei dispoziţiilor art. 6 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cu privire la imparţialitatea instanţei prin care motivarea hotărâri judecătoreşti constituie o obligaţie a judecătorului cauzei, jurisprudenţă reiterată în mai multe Decizii ale Curţii Constituţionale ale României.

2. Încheierea atacată cu recurs

Prin încheierea de şedinţă din 15 ianuarie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de sesizarea a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 144 alin. (2) C. proc. civ., formulată de reclamantul A..

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile recurate a formulat recurs reclamantul A., susţinând că, din aprecierea prevederilor art. 99 lit. (ş) din Legea 304/2004 prin care nerespectarea deciziilor pronunţate de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor în interesul legii este o abatere disciplinară, este surprinzătoare poziţia completului de judecată care a făcut abstracţie de jurământul depus.

A susţinut recurentul că, în consecinţă, este de neînţeles în analiza prin prisma obligaţiilor privind respectarea dispoziţiilor Deciziei RIL a Î.C.C.J. nr. XXXVI/2006, cu referire la cele 3 condiţii cumulative impuse de prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu sunt îndeplinite, "respectiv dacă legea sau ordonanţa a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată este în vigoare, dacă aceasta are legătura cu soluţionarea cauzei si dacă nu s-a constatat anterior neconstituţionalitatea sa ".

Teoretic, s-ar presupune ca procedura în controlul judecătoresc al hotărârilor se apreciază toate nelegalităţile instanţei, în special cele care sunt comune cu instanţa de recurs şi pentru care instanţa de recurs nu este obligată nici cel puţin a administra probe sau a verifica atributul de apreciere al instanţei ca cărei hotărâre se controlează din simplul raţionament prin care instanţa de recurs nu poate fi complice la o abatere disciplinară evidenta a instanţe/ca cărei hotărâre se atacă.

De asemenea, a mai arătat recuremntul că, întrucât prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 nu limitează numărul invocărilor excepţiilor de neconstituţionalitate într-un litigiu, în temeiul dispoziţiilor art. 21 din Constituţia României cu privire la liberul acces la justiţie, al dispoziţiilor art. 124 alin. (1) din Constituţia României prin care Justiţia se înfăptuieşte în numele legii, al dispoziţiilor art. 6§l din CEDO şi art. 47 alin. (2) din CDFUE cu privire la dreptul de a fi judecat, în baza prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 care permite ca în "orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia ", se invoca, deoarece: Prevederile art. 144 alin. (2) din C. proc. civ. contravin dispoziţiilor art. 124 alin. (1) din Constituţia României prin care "Juşţiţia se înfăptuieşte în numele legii", iar o hotărâre judecătorească nemotivată nu poate dovedi că a respectat dispoziţiile Constituţionale.

A menţionat că prevederile art. 144 alin. (2) din C. proc. civ. contravin jurisprudenţei CEDO prin care procedura în faţa unei instanţe trebuie să asigure soluţionarea Juridică a litigiului" impusă de art. 6§l din CEDO (Benthem împotriva Ţărilor de Jos, pct. 40). Prevederile art. 144 alin. (2) din C. proc. civ. contravin dispoziţiilor art. 13 din CEDO cu privire ia dreptul la un remediu efectiv şi a jurisprudenţei acesteia în acest domeniu, prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992 sunt completate cu dispoziţiile Deciziei RIL a LC.C.J. nr. XXXVI/2006, care impun următoarele îndatoriri asupra instanţei în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, care exced aşa cum bine se poate constata prevederile C. proc. civ. şi puterea de apreciere a instanţei:

A mai arătat:

- obligaţia de a răspunde la invocarea excepţiilor de neconstituţionalitate a unor prevederi ridicate a faţa ei ca o garanţie a liberului acces la justiţie garantat de dispoziţiile art. 21 din Constituţia României, deoarece " în raport de dispoziţiile art. 146 Ut. d) din Constituţia României şi de cele ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, o persoană nu poate sesiza direct Curtea Constituţionala cu o excepţie de neconstituţionalitate, ci doar prin intermediul instanţei în faţa căreia a fost ridicată";

- obligaţia de a răspunde conform prevederilor "prin care aceste dispoziţii legale atribuie instanţei, în faţa căreia a fost ridicată o excepţie de neconstituţionalitate, o competenţă specială, limitată ta verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate stabilite în alin. (1), (2) şi (3) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, respectiv dacă legea sau ordonanţa a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată este în vigoare, dacă aceasta are legătura cu soluţionarea cauzei şi dacă nu s-a constatat anterior neconstituţionalitatea sa";

- obligaţia de a răspunde la o excepţie de neconstituţionalitate, "..indiferent dacă aceasta are sau nu, potrivit regulilor generale, competenţă în soluţionarea fondului litigiului"..;

- obligaţia de a răspunde la o excepţie de neconstituţionalitate în orice fază a cauzei şi oricare ar fi obiectul acesteia, deoarece invocările excepţiilor de neconstituţionalitate sunt limitate numai "de ierarhia instanţelor, cum ar fi, în materie penală, Completul de 9 judecători al înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, în celelalte materii, secţiile acestei instanţe".

A menţionat recurentul că, dat fiind efectul continuu al nelegalităţilor realizate de către pârâtă, în temeiul prevederilor art. 19 alin. (2) din Legea 554/2004 cererea de despăgubire va fi formulată ulterior.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte, examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, urmează a o admite, pentru următoarele considerente:

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în condiţiile expres prevăzute de lege, pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: … d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar în conformitate cu prevederile art. 488 din acelaşi cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Aceste norme imperative instituie în sarcina recurentei obligaţia de a indica şi dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ. atrage, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancţiunea nulităţii recursului, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

Instanţa de control judiciar învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate şi dezvoltate într-o formă concretă şi se referă la unul din cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că, deşi dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, formularea de critici circumscrise cazurilor de casare, de natură a evidenţia nelegalitatea hotărârii, prezentul recurs reprezintă un recurs formal, prin care nu se aduc niciun fel de critici efective de nelegalitate hotărârii recurate.

Cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost respinsă, iar instanţa a reţinut că se impune ca normele criticate să aibă incidenţă în soluţionarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracto şi dedusă din orice fel de tangenţă a prevederilor legale în discuţie cu litigiul aflat pe rolul instanţei, fiind necesară o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual şi a stadiului concret în care se află litigiul. S-a constatat că partea care pretinde încălcarea legii fundamentale trebuie să argumenteze legătura cu cauza a dispoziţiilor normative criticate, întrucât doar în ipoteza existenţei acestei legături neconstituţionalitatea ar determina soluţia ce urmează a fi pronunţată de instanţa de judecată, apreciindu-se că în cauză nu este îndeplinită cerinţa legăturii cu pricina ce se judecă, impusă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 144 alin. (2) din C. proc. civ.

Recurentul a reiterat susţineri privind excepţia de neconstituţionalitate, a invocat chestiuni pe care trebuia să le analizeze instanţa în soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate. Nu a formulat motive prin care să arate în ce constă nelegalitatea încheierii recurate, prin care să evidenţieze aspectele pentru care instanţa în mod greşit a constatat că nu este îndeplinită cerinţa legăturii cu pricina ce se judecă, impusă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

În consecinţă, pentru neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., conform dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea expres prevăzută de lege, a nulităţii recursului.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de reclamantul A. împotriva încheierii de şedinţă din 15 ianuarie 2020 pronunţată în dosar nr. x/2019 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 decembrie 2020.