Nullity of cassation appeal for failure to substantiate grounds of illegality regarding annulment of EU fund recovery acts

Şedinţa publică din data de 10 decembrie 2020

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată depusă pe rolul Curţii de Apel Cluj la data de 7 iulie 2014, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, anularea procesului-verbal de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 28.10.2013 şi procesul-verbal de constatare nr. x din 17.04.2013.

Prin sentinţa nr. 127/2015 pronunţată în data de 4 iunie 2015, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia tardivităţii formulării cererii de chemare în judecată şi, în consecinţă, a respins ca tardiv formulată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcţia Generală Mecanisme şi Instrumente Financiare Nerambursabile.

Prin Decizia nr. 1051 din 13 martie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 127/2015, a casat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

S-a reţinut, din examinarea considerentelor sentinţei recurate, că instanţa de fond nu a respectat exigenţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în sensul că nu a prezentat motivele de fapt şi de drept care i-au format convingerea şi nu a indicat cu claritate argumentele pentru care au fost respinse susţinerile reclamantei şi a fost admisă excepţia invocată de pârât.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 33 din 4 februarie 2019, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a luat act că pârâtul este decăzut din dreptul de a invoca excepţia lipsei procedurii prealabile prin raportare la Procesul-verbal de stabilire a creanţelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate nr. x din 28.10.2013 şi a respins această excepţie ca tardivă, a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru neatacarea deciziei de soluţionare a contestaţiei, invocată de pârât, ca neîntemeiată, a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, invocată de pârât prin întâmpinare şi a respins acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, ca prescrisă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile recurate a formulat recurs reclamanta A., iar pârâtul Ministerul Fondurilor Europene a formulat recurs incident.

Recurenta-reclamantă A., în motivarea recursului, a invocat faptul că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.).

Asupra excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, recurenta a susţinut că, prima instanţă în rejudecare reţine că decizia prin care a fost respinsă contestaţia administrativă formulată de reclamantă împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 17.04.2013 a fost comunicată acesteia la data de 31.05.2013, iar reclamanta a formulat o primă acţiune în anulare la data de 10.12.2013, deci în interiorul termenului de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004. Această primă acţiune a fost anulată ca netimbrată la data de 14.01.2014. în conformitate cu art. 2537 pct. 2 C. civ. prescripţia se întrerupe (...) prin introducerea unei cereri de chemare în judecata, iar potrivit art, 2539 alin. (2) O civ. prescripţia nu este întreruptă dacă (...) cererea a fost (...) anulată (...). Cu toate acestea, dacă reclamantul, în termen de 6 luni de la data când hotărârea (...) de anulare a rămas definitivă, introduce o nouă cerere, prescripţia este considerată întreruptă prin cererea de chemare în judecată (...) precedentă, cu condiţia noua cerere să fie admisă. In speţă, reclamanta a formulat o cerere de anulare a celor două acte administrative atacate în cauză, cererea care a fost anulată.

Cu privire la întreruperea prescripţiei prin introducerea cererii de chemare în judecată ce a făcut obiectul dosar nr. x/2013 al Curţii de Apel Clui., recurenta a susţinut că termenul de prescripţie curge de la data comunicării dispoziţiei de respingere, acest termen este însă întrerupt prin introducerea acţiunii ce a făcut obiectul dosar nr. x/2013 al Curţii de Apel Cluj în data de 11.12.2013.

Asupra fondului, a susţinut recurenta că prin actele constatate s-a stabilit în esenţă faptul că reclamanal avea obligaţia de a finaliza în perioada de derulare a proiectului finanţat (2008) "160 acte proprietate + 160 acţiuni instanţă pentru obţinerea, actelor de proprietate". Adică a deschide în numele unor terţi (nemembrii ai asociaţiei) un număr de 160 de procese cu obiect constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune, a obţine pentru toate ajutor public judiciar constând în scutirea de la plata taxelor de timbru şi expertului topograf, a obţine hotărâri judecătoreşti irevocabile şi a le înscrie în cartea funciară, toate în termen de 1 an, în perioada înregistrării cererilor, chiar primul termen de judecată se acorda în medie după 6 luni de la înregistrarea unei cereri. Aceste obligaţii erau imposibil de îndeplinit.

Pârâtul nu motivează măsura luată, ci se mărgineşte la a afirma că(pagina 3 alin. (2) din proces-verbal nr. x din 17.04.2013) "contestaţia, nu va fi analizată pe fond întrucât contestatorul nu a adus elemente de noutate" faţă de cele existente la dosar.

În esenţă, pentru obţinerea vreunui act de proprietate, singura modalitatea legală existentă la data semnării documentelor de finanţare, era aceea de constatare pe cale judecătorească a împlinirii termenului de uzucapiune asupra terenurilor aferente caselor de locuit. Pentru înscrierea în cartea funciară, deci pentru obţinerea singurului document posibil, era necesară obţinerea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile într-o acţiune în contradictoriu cu proprietarul tabular, înscris în cartea funciară anterior anului în care a început posesia, adică anterior anului 1947.

Prin faptul că au fost înaintate acţiuni în instanţă pentru fiecare proprietate în particular se constată aşadar, existenţa unor titluri de proprietate extra tabulare, deci obligaţiile beneficiarului ar fi îndeplinite, căci acestuia nu i se poate reproşa faptul că nu a uzat de dispoziţiile legale aplicabile şi nici nu i se poate impune a acţiona contrar legii.

De asemenea, toţi beneficiarii finali au înaintat şi sunt în posesia unor documente de proprietate în baza legii, constatarea dreptului în instanţă are un caracter retroactiv. Introducerea acţiunii echivalează cu finalizarea obligaţiilor beneficiarului, adică este studiat şi recunoscut dreptul de proprietate.

Mai mult decât atât, proprietatea este recunoscută oficial de comuna de domiciliu, deoarece în toate cazurile beneficiarii finali, sunt înscrişi drept proprietari în evidenţa primăriilor arondate şi plătesc impozitele aferente. înscrierile proprietăţilor sunt făcute exclusiv, ca urmare a demersurilor B..

Recurentul-pârât Ministerul Fondurilor Europene, în recursul incident, a solicitat, în situaţia în care instanţa ar considera admisibilă cererea de recurs a reclamantei, casarea sentinţei în sensul admiterii excepţiei inadmisibilitatii acţiunii prin raportare la faptul ca reclamanta nu a atacat decizia de soluţionare a contestaţiei dministrative.

În situaţia în care instanţa de control judiciar ar aprecia, contrar argumentelor expuse la punctul B, că cererea de recurs este admisibilă, prin prezenta cerere de recurs incident, recurentul a susţinut că înţelege să critice sentinţa primei instanţe, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de proceduri civilă, cu privire la respingerea excepţiei inadmisibilitatii acţiunii prin raportare la aplicabilitate; preverile art, 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, în considerarea următoarelor argumente:

Astfel, art. 46 şi art. 47 din ordonanţa prevăd că actul administrativ se atacă prin contestaţii administrativă care se depune la autoritatea publică emitentă a actului.

Mai mult decât atât, art. 50 alin. (1) din acelaşi act normativ statuează că " (1) Autoritatea public emitenta a titlului de creanţă în aplicarea prevederilor art. 21 se va pronunţa prin decizie motivată c privire la admiterea, în tot sau în parte, a contestaţiei sau a la respingerea ei, în termen de 30 de zi de la data înregistrării contestaţiei sau a completării acesteia conform art. 48 alin. (1), după caz iar potrivit art. 51 din ordonată, " (1) Decizia de soluţionare este definitivă în sistemul căii administrative de atac. (2) Deciziile pronunţate în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de cal contestatar la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în conformitate prevederile Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare ".

Hotărârea contrara a primei instanţe a avut in vedere in mod greşit, cu incalcarea principiului drept specialia generalibus derogant, prevederile cu caracter general din Legea nr. 554/20 în detrimentul celor speciale cuprinse de O.U.G. nr. 66/2011.

Or, cum in speţa Procesul-verbal nr. x/17.04.2013, care face obiectul cenzurii, in prezenta cauza a fost emis in baza procedurii speciale reglementate de O.U.G. nr. 66/2011, in mod nejust a fost inlaturata de către prima instanţa procedura de contestare a respectivului act.

În concluzie, în considerarea celor ce preced, având în vedere, pe de o parte, neîndeplinirea exigenţelor prevăzute de C. proc. civ. care conferă validitate cererii de recurs şi, pe de altă parte, caracterul nefondat al argumentelor expuse de reclamanta în cuprinsul căii sale de atac, a solicitat recurentul, în principal, constatarea nulităţii cererii de recurs a reclamantei, iar, în subsidiar, în situaţia în care instanţa ar aprecia că nu ar fi îndeplinite cerinţele art. 486 alin. (3) şi/sau ale art, 489 din C. proc. civ., respingerea cererii de recurs ca fiind nefondată.

Pe de altă parte, în cazul în care instanţa de control judiciar ar considera admisibilă cererea reclamantei, a solicitat recurentul admiterea cererii de recurs incident formulată de Minister şi admiterea excepţiei inadmisibilitatii acţiunii prin raportare la faptul ca reclamanta nu a atacat decizia de soluţionare a contestaţiei administrative, in cauza nefiind aplicabile prevederile art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011.

4. Apărările formulate în cauză

Recurentul-pârât Ministerul Fondurilor Europene a solicitat respingerea caii de atac, în principal ca fiind lovită de nulitate absolută, în subsidiar, în situaţia în care instanţa de control judiciar ar aprecia că nu ar fi incidente dispoziţiile cerinţele art. 486 alin. (3) şi/sau ale art. 489 din C. proc. civ., ca nefondată şi, pe cale de consecinţă, menţinerea sentinţei civile nr. 33 (denumită h continuare Sentinţa sau Hotărârea) pronunţată de Curtea de Apel Cluj la data de 04.02.2019 ca fiind temeinică şi legală.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

1.1. În ceea ce priveşte recursul declarat de reclamanta A., Înalta Curte, examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, urmează a o admite, pentru următoarele considerente:

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în condiţiile expres prevăzute de lege, pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: … d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar în conformitate cu prevederile art. 488 din acelaşi cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Aceste norme imperative instituie în sarcina recurentei obligaţia de a indica şi dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ. atrage, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancţiunea nulităţii recursului, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

Prin sentinţa recurată, după casare cu trimitere spre rejuduecare, instanţa de fond a reţinut că pârâtul a invocat excepţia inadmisibilităţii pentru lipsa procedurii prealabile, tardivă faţă de prevederile art. 193 alin. (2) C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii acţiunii prin raportare la faptul că reclamanta nu a atacat decizia de soluţionare a contestaţiei administrative, respinsă întrucât, deşi potrivit art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, deciziile pronunţate în soluţionarea contestaţiei pot fi atacate la instanţa de contencios administrativ competentă, acest lucru nu înseamnă că, odată îndeplinită procedura prealabilă sub forma specială a contestaţiei administrative, reclamantul nu ar avea dreptul ca, în temeiul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, să atace actele administrative care îl vatămă direct, fără a fi ţinut să atace şi decizia de soluţionare a contestaţiei.

A reţinut, cu privire la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei în primul ciclu procesual, în raport de dispoziţiile art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, art. 2537, art. 2539 alin. (2) C. civ., că reclamanta a formulat o cerere de anulare a celor două acte administrative atacate în cauză, care a fost anulată, prin urmare are dreptul ca, în termen de 6 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii de anulare, să formuleze o nouă cerere., soarta excepţiei prescripţiei invocate de pârât depinzând de temeinicia acestei noi cereri.

Instanţa de fond, analizând criticile formulate de reclamantă împotriva actelor atacate, prin care s--a susţinut, în esenţă, că obligaţia beneficiarului a fost interpretată în mod excesiv de pârât, în sensul că introducerea unui număr de 142 de cereri şi obţinerea unor hotărâri irevocabile era deosebit de dificilă, a reţinut următoarele:

- cea care s-a obligat să formuleze un număr de 142 de acţiuni în instanţă pentru obţinerea actelor de proprietate a fost chiar reclamanta, acesta fiind numărul de cereri pentru care ea a primit fonduri europene, prin urmare, câtă vreme reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţia asumată decât în parte, introducând în perioada de implementare a proiectului un număr de doar 34 de cereri, este mai mult decât firesc ca aceasta să restituie fondurile aferente cererilor care nu au fost introduse.

- în ceea ce priveşte problema taxei de timbru, faptul că aceasta nu a fost specificată separat faţă de onorariul avocaţial, întrucât nu s-a dovedit că pârâtul cunoştea valoarea imobilelor vizate de acţiunile introduse de reclamantă, este evident că acesta nu putea cunoaşte nici valoarea taxei de timbru achitate.

- referitor la împrejurarea că avocatul nu poate încasa taxa de timbru, reclamanta însăşi a solicitat fonduri nerambursabile în cuantum de 473 de RON/dosar, conform contractului de prestări servicii juridice, astfel că nu era în sarcina pârâtului să stabilească dacă avocatul poate sau nu să încaseze sumele datorate cu titlul de taxă de timbru.

- în ceea ce priveşte faptul că reclamanta ar fi obţinut un număr de documente care atestă dreptul de proprietate, pe de o parte aceste susţineri nu sunt dovedite, şi, pe de altă parte, din conţinutul Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 17.04.2013 reiese că reclamanta nu a fost obligată să restituie întreaga sumă primită cu titlul de finanţare, ci doar suma aferentă acţiunilor pe care aceasta nu le-a promovat în perioada de implementare a contractului.

- referitor la faptul că fiecare dintre cele 160 de dosare plătite proprietăţile ar fi fost evidenţiate în registrele agricole şi impozitele achitate către comunele respective, reclamanta nu a probat că acest lucru s-ar fi realizat în toate cele 160 de dosare, iar înscrierea în registrul agricol nu are valoare constitutivă.

- pârâtele au acceptat ca fiind eligibile cheltuielile cu acţiunile înregistrate în anul 2008, cu condiţia ca acestea să fie admise, fără a avea importanţă faptul că litigiile nu s-au finalizat în anul 2008.

În raport de aceste considerente, instanţa de fond a reţinut că cererea reclamantei nu poate fi admisă, motiv pentru care, având în vedere prevederile art. 2537 pct. 2 C. civ., a considerat că prima cerere formulată nu a întrerupt prescripţia.

Raportat la considerentele instanţei de fond, recurenta-reclamantă nu a formulat motive de recurs la adresa sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Cluj, prin care să arate în ce constă nelegalitatea acesteia

Instanţa de control judiciar învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate şi dezvoltate într-o formă concretă şi se referă la unul din cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a reluat prin cererea de recurs situaţia de fapt a cauzei, însă nu a formulat critici efective pentru care hotărârea instanţei de fond este nelegală, în mod concret faţă de argumentele reţinute.

În prima parte a recursului recurenta prezintă situaţia actelor de procedură, respectiv a cererii deduse judecăţii. În motivele de recurs nu se regăsesc niciun fel de critici cu privire la sentinţa recurată, susţinerile din recurs fiind practic reluate din susţinerile formulate în faza primei instanţe, fără a se arăta în concret în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, deşi cererea de recurs trebuie să vizeze, pentru motive de nelegalitate, argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

Recurenta-reclamantă se limitează la reluarea susţinerilor invocate la fond, fără să combată pentru nelegalitate raţionamentul instanţei şi să formuleze, astfel, critici susceptibile de examinare în recurs, la adresa hotărârii pronunţate de instanţa de fond.

Or, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că, deşi dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, formularea de critici circumscrise cazurilor de casare, de natură a evidenţia nelegalitatea hotărârii, prezentul recurs reprezintă un recurs formal, prin care nu se aduc niciun fel de critici efective de nelegalitate hotărârii recurate.

În consecinţă, pentru neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., conform dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea expres prevăzută de lege, a nulităţii recursului.

1.2. În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene

Potrivit art. 491 din C. proc. civ., (1) Recursul incident şi recursul provocat se pot exercita, în cazurile prevăzute la art. 472 şi 473, care se aplică în mod corespunzător. Dispoziţiile art. 488 rămân aplicabile. (2) Prevederile art. 474 se aplică în mod corespunzător.

Potrivit art. 472 din C. proc. civ.: (1) Intimatul este în drept, după împlinirea termenului de apel, să formuleze apel în scris, în cadrul procesului în care se judecă apelul făcut de partea potrivnică, printr-o cerere proprie care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanţe. (2) Dacă apelantul principal îşi retrage apelul sau dacă acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, apelul incident prevăzut la alin. (1) rămâne fără efect.

Văzând dispoziţiile 491, raportat la art. 472 C. proc. civ., având în vedere că recursul principal va fi constatat nul fără a fi cercetat fondul, Înalta Curte va constata rămânerea fără efect a recursului incident formulat de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului declarat de reclamanta A.

În temeiul art. 472 şi art. 491 C. proc. civ., va constata rămânerea fără efect a recursului incident formulat de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 33 din 04 februarie 2019 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III - a contencios administrativ şi fiscal.

Constată recursul incident formulat de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene împotriva aceleiaşi sentinţe, ca rămas fără efect.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 decembrie 2020.