Insurance Compensation for Total Economic Loss: Application of Market Value Over Insured Value by the Guaranty Fund

Şedinţa publică din data de 26 noiembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea formulată şi înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, solicitând anularea deciziei nr. 13589/16.03.2018, obligarea pârâtului F.G.A. la plata sumei de 6.825,00lei şi plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 5146 din 7 decembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamantul, solicitând admiterea acestuia şi, pe cale de consecinţă, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului, după prezentarea situaţiei de fapt, a arătat că instanţa de judecată ar trebui să descurajeze practica injustă, în sensul că autoturismul a fost asigurat la o valoare mai mare, de 7650 Euro, decât valoarea de piaţă la momentul producerii riscului asigurat (3925 Euro). La momentul plăţii despăgubirii, valoarea bunului asigurat se diminuează considerabil, cu aproape jumătate, lucru imposibil, mai ales în condiţiile în care nu au fost făcute reparaţii şi a fost foarte bine întreţinut.

A mai arătat recurentul că intimatul a calculat valoarea de piaţă/reală a autovehiculului, alegând sistemul DAT în detrimentul celorlalte sisteme folosite în practică, fără a-şi argumenta alegerea şi că nu i-a fost adusă la cunoştinţă evaluarea, ci doar rezultatul acesteia. Potrivit contractului de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit, încheiat la 11.08.2016, epava a fost înstrăinată pentru suma de 1000 Euro, rezultând o diferenţă de 838 RON neacordată de către intimat.

Totodată, deşi intimatul a constatat că suma asigurată este mai mare decât valoarea de piaţă, acesta nu a făcut aplicarea art. 8.18 din poliţa de asigurare.

A menţionat recurentul că suma acordată de intimat nu este suficientă pentru a-şi achiziţiona un autoturism similar cu cel deţinut, astfel că se impune obligarea acestuia la achitarea întregii sume solicitate.

4. Apărările intimatului

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, solicitând în subsidiar respingerea acestuia ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând cu prioritate, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-pârât, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată şi urmează să o respingă, având în vedere că motivele de nelegalitate invocate de recurent pot fi circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamantul a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat anularea deciziei nr. 13589/16.03.2018 şi obligarea pârâtului F.G.A. la plata sumei de 6.825,00lei.

Prin decizia menţionată, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a aprobat la plată suma de 12.364,00 RON, respingând diferenţa de 6.825,00 RON raportat la prevederile legale şi contractuale stabilite prin Condiţiile de asigurare CASCO Diferenţiat.

Soluţia primei instanţe de respingere a acţiunii este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Recurentul a înţeles să formuleze critici privind suma acordată cu titlu de despăgubire, sistemul de calcul folosit de pârât şi faptul că nu a făcut aplicarea art. 8.18 din poliţa de asigurare, critici pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, urmând să le analizeze în mod unitar şi să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Înalta Curte reţine că în baza dispoziţiilor cuprinse în Legea nr. 213 din 21 iulie 2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor, această instituţie acoperă creanţele de asigurări în virtutea principiului protecţiei consumatorilor produselor şi serviciilor de asigurări, iar nu ca obligaţii proprii, obligaţia fiind născută din raportul contractual al asiguratului sau beneficiarul asigurării cu asigurătorul şi de aceea plăţile făcute de către Fond reprezintă obligaţii ale asigurătorului în faliment, fiind deci achitate sau acoperite în numele şi pe seama acestuia exclusiv în cadrul îndeplinirii procedurii administrative necontencioase reglementată de dispoziţiile Legii nr. 213/2015 şi ale Normei A.S.F. nr. 16/2015.

Astfel, potrivit art. 12 alin. (2) din Legea nr. 213 din 21 iulie 2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor, în vederea protejării drepturilor creditorilor de asigurări, Fondul va lua măsurile necesare cu privire la deschiderea dosarelor de daună, constatarea tehnică a avariilor, instrumentarea dosarelor de daună şi avizarea dosarelor de daună din punct de vedere tehnic. Instrumentarea dosarelor de daună se va face cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data producerii evenimentului asigurat şi a condiţiilor de asigurare generale şi specifice prevăzute în contractele de asigurare.

În cazul unui accident de circulaţie având ca urmare producerea unui prejudiciu material şi/sau moral, aşa cum este cazul în speţă, răspunderea aparţine asigurătorului, în baza contractului de asigurare de răspundere civilă auto, fiind o răspundere contractuală.

Or, instituţia pârâtă nu are calitatea de asigurător şi nu se subrogă în drepturile şi obligaţiile asigurătorului, iar între FGA şi conducătorii autovehiculelor implicaţi în accidente de circulaţie rutieră nu există niciun raport juridic care să derive din contractul de asigurare de răspundere civilă încheiat cu asigurătorul debitor.

FGA nu este parte într-un contract/poliţă de asigurare pentru răspundere civilă, iar în sarcina sa nu este stabilită şi nu decurge nicio obligaţie pentru repararea prejudiciului cauzat în urma producerii riscului asigurat, putând achita despăgubiri numai în condiţiile prevăzute de Legea nr. 213/2015 şi de Norma A.S.F. nr. 16/2015.

Astfel, condiţiile în care FGA acordă despăgubiri nu pot fi decât cele prevăzute de lege, inclusiv în ceea ce priveşte dovada prejudiciului. Ţinând cont de particularităţile cauzei, în care reclamantul a solicitat plata despăgubirii fără a depune în faţa FGA sau în faţa instanţei de fond o dovadă din care să reiasă valoarea epavei sau a reparaţiilor autovehiculului avariat, pârâtul a realizat o evaluare obiectivă a prejudiciului prin raportare la datele furnizate de sistemul de evaluare a daunelor DAT.

În mod corect judecătorul fondului a avut în vedere dispoziţiile art. 8.8 lit. b) din Condiţiile particulare privind Asigurarea de avarii şi furt - CASCO Diferenţiat:

"Dacă valoarea estimată a reparaţiilor depăşeşte 85% din suma asigurată se va considera că s-a produs daună totală economică. În acest caz în calculul indemnizaţiei se va ţine cont de următoarele: b) valoarea de piaţă/reală a autovehiculului din care se scade valoarea pieselor şi subansamblelor (inclusiv a dotărilor opţionale cuprinse în asigurare) neavariate, stabilită pe baza Grilei de uzură a Asigurătorului, dacă Asiguratul renunţă la repararea autovehiculului; valoarea totală a pieselor şi subansamblelor neavariate nu poate fi mai mică de 10% si nici mai mare de 40% din valoarea reală a autovehiculului."

În cadrul instrumentării dosarului de daună, s-a constatat că valoarea daunei depăşeşte 85% din suma asigurată, iar conform sistemului DAT valoarea de piaţă a bunului a fost stabilită la 17.662,50 RON. Raportat la prevederile menţionate anterior, s-a stabilit că din această sumă va fi scăzută contravaloarea epavei, reprezentând 30% din valoarea reală, respectiv 5.298,75 RON, valoarea despăgubirii fiind stabilită la 12363,75 RON.

Argumentul recurentului conform căruia valoarea autovehiculului avută în vedere de asigurător la data încheierii contractului de asigurare, în raport de care s-a plătit prima de asigurare, este mai mare decât valoarea stabilită de Fondul de Garantare nu poate fi reţinut ca întemeiat, câtă vreme una dintre limitele contractuale ale despăgubirii este valoarea de piaţă a autovehiculului.

În mod corect a stabilit instanţa de fond că pârâtul a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile contractuale asumate de reclamant prin semnarea contractului de asigurare, ţinând cont în acelaşi timp de rolul Fondului de Garantare a Asiguraţilor.

În ceea ce priveşte susţinerile recurentului privind folosirea sistemului de specialitate în evaluare, este corectă concluzia instanţei de fond în sensul că sistemul DAT este o bază de date acceptată de toţi asigurătorii la nivel european care furnizează informaţii uniforme pentru toate părţile implicate în procesul de prelucrare a daunelor auto.

Reclamantul nu a oferit elemente concrete şi dovedite care să contrazică evaluarea efectuată de FGA. Astfel, pârâtul a avut în vedere modelul autoturismului, data de fabricaţie a acestuia, data primei înmatriculări, rulajul vehiculului, astfel cum reiese din înscrisurile depuse la dosarul cauzei. De asemenea, cu toate că reclamantul a contestat calculul efectuat de pârât pentru a stabili valoarea epavei, pârâtul având în vedere la acest calcul părţile componente ale autoturismului care au fost avariate, nu a argumentat pertinent susţinerile sale şi, cum s-a arătat anterior, nu a depus în faţa FGA sau în faţa instanţei de fond o dovadă în acest sens.

Cu privire la susţinerile recurentului în sensul că, deşi intimatul a constatat că suma asigurată este mai mare decât valoarea de piaţă, acesta nu a făcut aplicarea art. 8.18 din poliţa de asigurare, Înalta Curte constată că Fondul de Garantare a Asiguraţilor a fost sesizat cu o cerere de plată privind acordarea de despăgubiri pentru evenimentul asigurat, iar nu pentru restituirea diferenţei de primă achitate.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 5146 din 7 decembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii.

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 5146 din 7 decembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 noiembrie 2020.