Suspendability of Financial Supervisory Authority refusal to approve bank board members under the justified case standard
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by two individual applicants, upholding the Court of Appeal’s decision which had rejected their request to suspend the execution of two decisions issued by the Financial Supervisory Authority (ASF); consequently, the lower court’s refusal to suspend the administrative acts and its admission of the exception regarding the lack of legal representative status for the corporate applicant remains in force. The case involved a challenge to the immediate suspension of ASF’s refusal to approve new board members for a banking entity and its related procedural disputes, with the appellants arguing that the first-instance court lacked a "justified case" to deny suspension and failed to properly analyze their standing and the illegality of the administrative acts. The court held that the appellants failed to meet the evidentiary threshold for a "justified case" under Article 14 of Law No. 554/2004 because the alleged defects—such as insufficient motivation and procedural errors—required a detailed substantive analysis suitable for an annulment action, not a summary prima facie review; furthermore, the court confirmed that the lower court’s reasoning was sufficiently motivated and that the exception regarding legal representation was correctly applied to the corporate entity, thereby denying the appellants’ claims under Articles 488(1)(5)-(8) of the Code of Civil Procedure.
Legislator headnote
AI generatedart. 14 din Legea nr. 554/2004, art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 425 alin. (1) din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ, art. 425 din C. proc. civ; Suspendability of Financial Supervisory Authority refusal to approve bank board members under the justified case standard: The case involved a challenge to the immediate suspension of ASF’s refusal to approve new board members for a banking entity and its related procedural disputes, with the appellants arguing that the first-instance court lacked a "justified case" to deny suspension and failed to properly analyze their standing and the illegality of the administrative acts. The court held that the appellants failed to meet the evidentiary threshold for a "justified case" under Article 14 of Law No. 554/2004 because the alleged defects—such as insufficient motivation and procedural errors—required a detailed substantive analysis suitable for an annulment action, not a summary prima facie review; furthermore, the court confirmed that the lower court’s reasoning was sufficiently motivated and that the exception regarding legal representation was correctly applied to the corporate entity, thereby denying the appellants’ claims under Articles 488(1)(5)-(8) of the Code of Civil Procedure.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited in the dispositive for the decision to dismiss the appeal as unfounded.
Full text
Şedinţa publică din data de 26 noiembrie 2020
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 24.04.2020 sub nr. x/2020, reclamanţii A. S.A., B., C. şi D., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, au solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, suspendarea executării Deciziei emise de A.S.F. nr. 525 din 22.04.2020 şi a Deciziei emise de A.S.F. nr. 526 din 22.04.2020, până la pronunţarea instanţei de fond, precum şi obligarea A.S.F. la suportarea cheltuielilor de judecată.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 299 din 20 mai 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia lipsei calităţii de reprezentanţi legali ai reclamantei E. S.A,. în ceea ce îi priveşte pe dl. B. şi pe dl. D..
A fost anulată cererea de suspendare introdusa de reclamanta A. S.A., ca fiind formulată prin intermediul unor persoane fără calitate de reprezentanţi legali.
A fost respinsă ca neîntemeiată cererea de suspendare formulată de reclamanţii B., C. şi D., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară.
3. Cererea de recurs
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond au formulat recurs reclamanţii B. şi D., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7, 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi, rejudecând cauza, admiterea cererii de suspendare a executării deciziilor emise de ASF nr. 525/22.04.2020 şi nr. 526/22.04.2020, cu obligarea ASF la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului, au arătat următoarele:
În ceea ce priveşte motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 din C. proc. civ., au arătat recurenţii că instanţa de fond s-a limitat la preluarea unor argumente din cuprinsul întâmpinării formulate de ASF, fără a furniza o interpretare proprie a situaţiei de fapt şi raportului juridic dedus judecăţii. În cuprinsul sentinţei nu se regăseşte o motivare reală, propriu-zisă a soluţiilor pronunţate de instanţă, prezentarea raţionamentului care a stat la baza pronunţării acestora fiind superficială. În aceste condiţii, instanţa de fond nu şi-a exercitat rolul activ şi nu a condus desfăşurarea procesului în vederea aflării adevărului, încălcând, totodată, dreptul la un proces echitabil şi principiul legalităţii.
În ceea ce priveşte motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 din C. proc. civ., recurenţii au precizat că prima instanţă a admis în mod greşit excepţia lipsei calităţii de reprezentant al societăţii în ceea ce îi priveşte pe reclamanţii B. şi D..
Pronunţându-se în sens contrar faţă de decizia nr. 291/06.05.2020 a Curţii de Apel Braşov, prima instanţă a încălcat autoritatea de lucru judecat a acesteia, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ.
Totodată, au arătat recurenţii că, faţă de instanţă, care este un terţ faţă de societate, recurenţii, figurând la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, aveau calitatea de reprezentanţi legali ai societăţii, astfel că în mod greşit s-a admis excepţia lipsei calităţii de reprezentant. Chiar autoritatea competentă să efectueze publicitatea societăţilor a confirmat calitatea recurenţilor de reprezentanţi ai E. la data formulării cererii de suspendare ce face obiectul prezentei speţe.
Au susţinut recurenţii că, în cauză, prima instanţă a reţinut în mod eronat că nu ar fi îndeplinită condiţia cazului bine justificat, încălcând dispoziţiile art. 14 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. a), o), p), r), t) din Legea nr. 554/2004, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Au apreciat că instanţa nu a procedat la analiza îndeplinirii condiţiei cazului bine justificat, folosind ca argument imposibilitatea analizării susţinerilor reclamanţilor în cadrul cererii de suspendare, argument care nu poate constitui o veritabilă motivare a respingerii cererii, întemeiată pe pretinsa necesitate a evitării antamării fondului cauzei. Instanţa de fond avea obligaţia de a proceda la analizarea sumară a fiecărui argument, iar nu la respingerea globală a acestora.
Contrar susţinerilor instanţei de fond, au arătat recurenţii că nemotivarea deciziilor contestate reprezintă un indiciu de nelegalitate a acestora, în mod eronat reţinând instanţa de fond faptul că analiza aspectelor învederate de reclamanţi ar presupune antamarea fondului. Lipsa de motivare a actelor administrative este, în mod uzual, sancţionată în această materie, întrucât pune persoana vătămată în imposibilitate de a valorifica drepturile conferite de lege şi de a combate în deplină cunoştinţă de cauză măsurile instituite prin actul respectiv. În speţă, simpla înşiruire de către ASF a unor articole din Regulamentul 1/2019 nu răspunde unor atare deziderate, întrucât autoritatea nu a precizat motivele pentru care a înţeles să instituie respectivele măsuri.
Au mai arătat recurenţii că analiza relevanţei sancţiunilor aplicate de ASF reprezintă atributul persoanelor însărcinate de E. cu evaluarea membrilor Directorului, iar nu atributul ASF, acest aspect fiind un indiciu în sensul nelegalităţii, motiv de nelegalitate invocat în cererea de suspendare şi neanalizat de instanţa de fond.
Condiţia cazului bine justificat rezultă şi din faptul că cererea de aprobare a membrilor Directorului formulată de E. la 16.01.2020 este conformă prevederilor legale, fiind respectate toate solicitările ulterioare formulate de ASF.
Astfel, au fost respectate întocmai de către E. solicitările formulate de către ASF în cadrul adreselor emise de aceasta, dosarul depus în vederea aprobării membrilor Directoratului fiind complet, cuprinzând toate documentele solicitate expres şi imperativ de Regulamentul ASF nr. 1/2019 pentru situaţia din speţă, astfel că în mod nelegal, ASF a respins cererea de emitere a avizului solicitat.
Instanţa de fond a considerat în mod eronat că nu ar fi îndeplinită condiţia cazului bine justificat, de vreme de argumentele invocate nu au fost analizate nici măcar sumar de instanţa de fond.
Recurenţii au mai arătat că alt indiciu de nelegalitate este reprezentat de conduita abuzivă demonstrată de ASF în adoptarea deciziilor contestate, fiind învederate în faţa instanţei de fond o serie de aspecte de nelegalitate privind conduita ASF, ignorate cu desăvârşire de instanţa de fond: depăşirea termenului legal pentru emiterea aprobării de către ASF, în pofida faptului că mandatul membrilor Directoratului urma să expire, solicitarea ASF de utilizare a unui anumit formular tipizat este nelegală şi abuzivă, solicitarea ASF privind furnizarea procesului-verbal aferent şedinţei Consiliului de Supraveghere E. din 15.01.2020 este nelegală şi abuzivă, toate celelalte solicitări ale ASF din adresa din 10.03.2020 sunt abuzive şi nelegale.
Au mai arătat recurenţii că dispoziţia ASF privind reluarea şedinţei Consiliului de Supraveghere al E. este nelegală şi abuzivă în contextul existenţei Hotărârii Consiliului de Supraveghere al E. din 15.01.2020, iar cerinţa cazului bine justificat este îndeplinită şi din această perspectivă.
Alt indiciu de nelegalitate este faptul că ASF nu poate invoca lipsa conformităţii evaluărilor, în contextul în care aceasta are obligaţii proprii privind evaluarea membrilor Directoratului.
Au concluzionat recurenţii că toate argumentele prezentate demonstrează în mod neîndoielnic existenţa cazului bine justificat, dar nu au fost evocate, nici măcar sumar în cuprinsul sentinţei recurate, instanţa de fond ignorându-le şi refuzând în mod nelegal să le aibă în vedere, sub pretextul că analiza acestora ar ţine de antamarea fondului cauzei.
4. Apărările intimaţilor
4.1 Intimata-reclamantă A. "Transilvania" S.A. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.
În motivare, a arătat că susţinerile recurenţilor privind încălcarea de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ. sunt nefondate, instanţa arătând pe larg motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, atât cu privire la excepţie, cât şi cu privire la fondul cauzei.
Totodată, motivele de recurs întemeiate pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 din C. proc. civ. sunt nefondate, instanţa de fond apreciind în mod corect că argumentele prezentate de reclamanţi nu sunt în măsură să pună la îndoială prezumţia de legalitate a actelor administrative contestate.
4.2 Intimata-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
În motivare, a arătat că motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. este invocat doar formal, iar în ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6, se poate constata că prima instanţă a motivat soluţia cu privire la criticile reclamanţilor din cererea de chemare în judecată, preocupându-se de analizarea tuturor aspectelor de o manieră îndestulătoare.
În ceea ce priveşte susţinerile subsumate motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 din C. proc. civ., a arătat intimata că nici acestea nu sunt întemeiate, instanţa de fond adoptând o soluţie corectă în ceea ce priveşte reprezentarea E. S.A. în cauză prin recurenţi, decizia invocată de aceştia nefiind relevantă pentru susţinerea calităţii de reprezentant.
Totodată, recurenţii nu au dovedit în cauză îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat, iar instanţa de fond a analizat global o parte din motivele de nelegalitate invocate de aceştia, întrucât antamau în mod evident fondul cauzei, nepretându-se unei analize în cadrul procedurii suspendării efectelor actelor administrative.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.
Reclamanţii A. S.A. B., C. şi D. au învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, în temeiul dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, suspendarea executării Deciziei emise de A.S.F. nr. 525 din 22.04.2020 şi a Deciziei emise de A.S.F. nr. 526 din 22.04.2020, până la pronunţarea instanţei de fond.
Soluţia primei instanţe de respingere a acţiunii este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.
În ceea ce priveşte motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 din C. proc. civ., invocate de recurenţii B. şi D., constată Înalta Curte că sunt neîntemeiate.
Recurenţii-reclamanţi au susţinut faptul că instanţa de fond s-a limitat la preluarea unor argumente din cuprinsul întâmpinării formulate de ASF, fără a furniza o interpretare proprie a situaţiei de fapt şi raportului juridic dedus judecăţii. Au arătat că în cuprinsul sentinţei nu se regăseşte o motivare reală, propriu-zisă a soluţiilor pronunţate de instanţă, prezentarea raţionamentului care a stat la baza pronunţării acestora fiind superficială. În aceste condiţii, au apreciat că instanţa de fond nu şi-a exercitat rolul activ şi nu a condus desfăşurarea procesului în vederea aflării adevărului, încălcând, totodată, dreptul la un proces echitabil şi principiul legalităţii. Totodată, în opinia recurenţilor, considerentele instanţei de fond în vederea motivării respingerii cererii de chemare în judecată nu pot fi considerate suficiente, prin raportare la întregul raţionament expus de aceştia în cuprinsul cererii introductive.
Înalta Curte reţine că hotărârea atacată este motivată în conformitate cu prevederile art. 425 din C. proc. civ., respectând garanţiile instituite prin art. 6 din C.E.D.O., referitoare la dreptul la un proces echitabil şi lipsit de arbitrariu, motivarea nefiind o chestiune de volum, ci una de esenţă, de conţinut, aceasta trebuind să fie clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar.
Fără a fi necesar să se răspundă la fiecare argument din susţinerile părţilor litigante, instanţa judecătorească poate proceda la gruparea tuturor argumentelor subsumate unui motiv de nelegalitate a actelor administrative contestate, motivarea să urmând să reliefeze raţionamentul logico-juridic pentru care a fost adoptată soluţia pronunţată, cu arătarea acelor elemente esenţiale în vederea stabilirii adevărului în cauză.
Hotărârea judecătorească ce formează obiectul recursului pendinte a fost motivată coerent şi suficient, astfel încât să permită exercitarea controlului judiciar asupra sa, fiind lipsită de ambiguităţi şi contradicţii, ceea ce determină compatibilitatea sa cu normele legale care stabilesc conţinutul unui asemenea act procedural.
Astfel, sentinţa recurată cuprinde în motivare argumentele care au fundamentat soluţia pronunţată, aceste argumente, prezentate într-o manieră concisă şi clară, raportându-se în mod necesar, pe de o parte, la susţinerile părţilor şi la mijloacele de probă administrate în litigiu, iar pe de altă parte, la prevederile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii.
Din parcurgerea considerentelor hotărârii atacate rezultă că judecătorul fondului a procedat la o analiză efectivă a susţinerilor şi respectiv, a apărărilor, formulate de părţi pe parcursul procesului şi a înlăturat, motivat, afirmaţiile aduse de către reclamantă cu privire la aparenţa de nelegalitate a actelor administrative contestate, instanţa de fond analizând în mod adecvat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a reţinut, în final, că este neîntemeiată cererea de suspendare cu care a fost învestită.
Împrejurarea că în cuprinsul considerentelor s-a preluat din susţinerile pârâtei, redate în conţinutul actelor administrative contestate şi al întâmpinării depuse de aceasta, nu înseamnă că prima instanţă nu a furnizat o interpretare proprie a situaţiei de fapt şi a raportului juridic dedus judecăţii, astfel cum afirmă recurenţii, în condiţiile în care argumentele proprii judecătorului pot fi decelate cu uşurinţă din lecturarea sentinţei, fiind astfel respectate dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.
Înalta Curte observă că prima instanţă a pronunţat o hotărâre motivată şi nu există niciun element care indice caracterul arbitrar al modalităţii în care instanţa a aplicat legislaţia relevantă pentru faptele cauzei.
Totodată, deşi motivarea oferită de prima instanţă pentru respingerea cererii de suspendare este succintă, Înalta Curte constată că aceasta are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părţi, fiind respectate cerinţele unui proces echitabil.
În concluzie, motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 5 şi 6 din C. proc. civ. sunt nefondate.
O altă critică a recurenţilor se referă la faptul că prima instanţă a admis în mod greşit excepţia lipsei calităţii de reprezentant al societăţii în ceea ce îi priveşte pe reclamanţii B. şi D..
Pronunţându-se în sens contrar faţă de decizia nr. 291/06.05.2020 a Curţii de Apel Braşov, au apreciat recurenţii că prima instanţă a încălcat autoritatea de lucru judecat a sentinţei amintite, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ.
Totodată, au arătat recurenţii că, faţă de instanţă, care este un terţ faţă de societate, reclamanţii, figurând la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, aveau calitatea de reprezentanţi legali ai societăţii, astfel că în mod greşit s-a admis excepţia lipsei calităţii de reprezentant.
Înalta Curte reţine că prin sentinţa atacată a fost admisă excepţia lipsei calităţii de reprezentanţi legali ai reclamantei E. S.A., în ceea ce îi priveşte pe dl B. şi pe dl D., şi a fost anulată cererea de suspendare introdusă de reclamanta A. S.A., ca fiind formulată prin intermediul unor persoane fără calitate de reprezentanţi legali.
Astfel cum s-a arătat, soluţia a privit cererea de suspendare introdusă de reclamanta A. S.A., iar nu cererea de suspendare formulată de reclamanţii B. şi D..
În condiţiile în care reclamanta A. S.A. nu a formulat recurs, Înalta Curte reţine că aceste critici privind admiterea în mod greşit a excepţiei lipsei calităţii de reprezentant al societăţii, în ceea ce îi priveşte pe reclamanţii B. şi D., nu pot fi analizate în recursul formulat exclusiv de persoanele fizice.
În ceea ce priveşte motivul de recurs 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că este neîntemeiat.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:
"În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond."
Înalta Curte are în vedere împrejurarea că acţiunea privind suspendarea executării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor reclamantei (până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului), atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autorităţile publice.
Îndeplinirea celor două condiţii, respectiv cazul bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube, este lăsată la aprecierea judecătorului, fiind verificată, în funcţie de circumstanţele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza argumentelor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube greu sau imposibil de înlăturat, în ipoteza în care actul contestat ar fi anulat de instanţa de judecată.
În cauză, în acord cu opinia primei instanţe, Înalta Curte apreciază că nu au fost relevate elemente care să contureze îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat, în ceea ce priveşte actele administrative a căror suspendare s-a solicitat.
Conform dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Pentru a înlătura, chiar şi temporar, regula executării imediate şi din oficiu a actului administrativ, prin suspendarea acestuia, instanţa poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri doar prin raportare la motivele invocate de reclamantă, care, la prima vedere, să constituie indicii suficiente de nelegalitate a actului administrativ, instanţa având posibilitatea să efectueze numai o examinare sumară a aparenţei dreptului.
Împrejurările de fapt şi de drept care ar putea contura existenţa unui caz bine justificat nu pot coincide cu motivele de nelegalitate a deciziei contestate, ce reclamă o cercetare amănunţită, pe baza unui probatoriu mult mai complex decât cel necesar pentru decelarea facilă a elementelor care afectează forma sau conţinutul actului administrativ a cărui executare s-a solicitat a fi suspendată.
În cauză, recurenţii-reclamanţi au invocat, drept caz bine justificat pentru temporizarea efectelor procesului-verbal, argumente ce constituite veritabile motive de nelegalitate ale actului contestat, argumente ce pot forma obiectul analizei doar în cadrul unei acţiuni în anulare.
În cadrul cererii de chemare în judecată, reclamanţii au invocat o serie de motive prezentate pe scurt de instanţa de fond:
- nemotivarea actelor administrative;
- nelegalitatea respingerii cererii de aprobare, având în vedere că analiza relevanţei sancţiunilor aplicate de A.S.F. reprezintă atributul persoanelor însărcinate de E.. cu evaluarea membrilor Directoratului;
- nelegalitatea respingerii cererii de emitere a avizului solicitat, având în vedere că cererea de aprobare a membrilor Directoratului formulată de E. la 16.01.2020 este conformă prevederilor legale şi că s-au respectat toate solicitările ulterioare formulate de A.S.F.;
- depăşirea termenului legal pentru emiterea aprobării de către A.S.F., în pofida faptului că mandatul membrilor Directoratului urma să expire;
- nelegalitatea solicitării A.S.F. de utilizare a unui anumit formular tipizat;
- nelegalitatea solicitării A.S.F. privind furnizarea procesului-verbal aferent şedinţei Consiliului de Supraveghere E.. din 15.01.2020;
- nelegalitatea tuturor solicitărilor A.S.F. din Adresa nr. x/10.03.2020;
- nelegalitatea dispoziţiei A.S.F. privind reluarea şedinţei Consiliului de Supraveghere al E.., în contextul existenţei Hotărârii Consiliului de Supraveghere al E.. din 15.01.2020
- nelegalitatea invocării lipsei conformităţii evaluărilor, în contextul în care pârâta are obligaţii proprii privind evaluarea membrilor Directoratului.
Au apreciat recurenţii că instanţa de fond nu a procedat la analiza îndeplinirii condiţiei cazului bine justificat, folosind ca argument imposibilitatea analizării susţinerilor reclamanţilor în cadrul cererii de suspendare, argument care nu poate constitui o veritabilă motivare a respingerii cererii, întemeiată pe pretinsa necesitate a evitării antamării fondului cauzei. Instanţa de fond avea obligaţia, în opinia recurenţilor, de a proceda la analizarea sumară a fiecărui argument, iar nu la respingerea globală a acestora.
Contrar susţinerilor recurenţilor, Înalta Curte constată că examinarea elementelor de nelegalitate invocate de recurenţi şi prezentate pe scurt de instanţa de fond necesită administrarea unor probatorii extinse şi complexe, precum şi verificarea unor împrejurări de fapt ce exced analizei sumare realizate în cadrul cererii de suspendare.
Cu privire la aceste critici, instanţa de fond a reţinut în mod corect că acestea constituie veritabile critici de nelegalitate ale actelor administrative care nu se pretează la o examinare prima facie şi nu pot fi analizate în cadrul acestei proceduri sumare, fără administrarea de probe şi fără antamarea fondului, dat fiind că ţin de interpretarea şi aplicare unor norme legale.
În ceea ce priveşte îndeplinirea cerinţei cazului bine justificat, din perspectiva criticilor recurenţilor, Înalta Curte constată că, potrivit definiţiei legale, aceasta trebuie să se fundamenteze pe împrejurări probate de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ. Pentru a stabili îndeplinirea acestei condiţii, instanţa de contencios administrativ nu trebuie să prejudece fondul litigiului ce formează obiectul acţiunii în anularea actului administrativ, ci efectuează doar o cercetare sumară a aparenţei dreptului.
Prin urmare, apărările care necesită o analiză aprofundată a probelor administrate, a argumentelor şi dispoziţiilor legale invocate de părţi nu pot face obiectul analizei sumare specifice procedurii suspendării executării actului administrativ fiscal şi nu pot duce la dovedirea îndeplinirii condiţiei existenţei unui caz bine justificat.
Cazul bine justificat nu se referă la critici de nelegalitate a actului administrativ, ci la împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ. Cu alte cuvinte, îndoiala serioasă asupra legalităţii trebuie să poată fi constatată cu uşurinţă, în urma unei cercetări sumare a dreptului, având în vedere că măsurile luate în cadrul procedurii suspendării executării sunt măsuri provizorii până la pronunţarea instanţei de fond asupra legalităţii actului.
În cererea de suspendare, reclamanţii trebuie să ofere unele elemente probatorii care, fără o cercetare aprofundată, să permită formarea unui dubiu serios, după cum prevede legea, asupra legalităţii actului, un stadiu incipient al convingerii că, în final, este posibil ca prezumţia de legalitate să fie răsturnată, întrucât ceea ce este determinant în cererea de suspendare este formarea dubiului asupra legalităţii, iar nu demonstrarea nelegalităţii înseşi.
În ceea ce priveşte critica privind nemotivarea actelor administrative contestate, analizând cuprinsul formal al actelor administrative emise de pârâtă, Înalta Curte reţine că acestea îndeplinesc cerinţa de a fi motivate în fapt şi în drept.
Astfel cum a constatat şi instanţa de fond, pretinsa nemotivare a actelor nu poate fi reţinută, în condiţiile în care deciziile cuprind temeiurile de fapt şi de drept care le fundamentează, într-o manieră clară şi concisă. Faptul că aceste temeiuri ar fi necorespunzătoare sau insuficiente reprezintă o chestiune de fond care excedează cadrul cererii de suspendare.
În raport de aceste considerente, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt reliefate, de către recurenţii-reclamanţi, împrejurări care să constituie un caz bine justificat, astfel că, în aceste condiţii, hotărârea primei instanţe a fost pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.
2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respingere recursul formulat de reclamanţii B. şi D. împotriva sentinţei civile nr. 299 din 20 mai 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de reclamanţii B. şi D. împotriva sentinţei civile nr. 299 din 20 mai 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 noiembrie 2020.