Prosecutor's appeal fails to suspend anti-fraud inspector reassignment order; no well-justified case or imminent damage shown.

Şedinţa publică din data de 26 noiembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 26.11.2019, reclamantul Parchetul de pe lângă ICCJ - Direcţia de investigare a infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ICCJ, suspendarea executării Ordinului nr. 291 din 9 noiembrie 2019 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 976 din 16 decembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii ca nefondată.

A fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public Parchetul de pe Lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca nefondată.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamanta, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului şi casarea sentinţei.

În motivarea recursului, a arătat că instanţa de fond a respins în mod greşit cererea de suspendare a executării ordinului nr. 291/19.11.2019 emis de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Transferul inspectorilor antifraudă în cadrul DIICOT trebuia aprobat numai de către procurorul-şef al acestei structuri de parchet specialitate, iar nu de către procurorul general al PICCJ, numirea acestora putând fi făcută doar potrivit prevederilor art. 8 din O.U.G. nr. 78/2016. Acest lucru era cu atât mai necesar cu cât nu toţi inspectorii antifraudă transferaţi prin ordin al procurorului general al PICCJ pe posturi de specialişti la DIICOT îndeplineau condiţiile minime de vechime în specialitatea studiilor (anume 7 ani), condiţii specifice care au fost solicitate de direcţie la organizarea tuturor concursurilor de recrutare a celorlalţi specialişti din cadrul DIICOT, în aplicarea art. 506 din O.U.G. nr. 57/2019.

A menţionat recurenta că în mod greşit judecătorul fondului a reţinut că nu a fost demonstrată paguba iminentă constând în grevarea, începând cu 11.11.2019, a bugetului DIICOT cu sumele necesare plăţii drepturilor salariale cuvenite inspectorilor antifraudă transferaţi de la ANAF şi reîncadraţi pe funcţii de specialişti în cadrul DIICOT, conform ordinului nr. 291/2019. A arătat că prin aplicarea ordinului nr. 291/2019 se constată diferenţe salariale semnificative, urmare a creşterii considerabile a cheltuielilor cu plata drepturilor băneşti. Într-o singură lună, cheltuielile efectuate cu plata salariilor a 25 de specialişti a înregistrat o creştere cu 189897 RON, ceea ce reprezintă 2.278.764 RON pe an.

În concluzie, recurenta a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

4. Apărările intimatei

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanta a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat suspendarea executării Ordinului nr. 291 din 9 noiembrie2019 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Soluţia primei instanţe de respingere a acţiunii este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Recurenta-reclamantă a criticat sentinţa instanţei de fond, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., arătând că instanţa a apreciat în mod greşit că nu sunt îndeplinite cerinţele privind existenţa cazului bine justificat şi a pagubei iminente.

Examinând criticile expuse de reclamantă, Înalta Curte le apreciază a fi nefondate, prima instanţă constatând în mod corect că, în cauză, nu sunt îndeplinite, în mod cumulativ, cerinţele prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru a se putea dispune suspendarea executării Ordinului nr. 291 din 9 noiembrie 2019 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Conform dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

Pentru a înlătura, chiar şi temporar, regula executării imediate şi din oficiu a actului administrativ, prin suspendarea acestuia, instanţa poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri doar prin raportare la motivele invocate de reclamantă, care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate a actului administrativ, instanţa având posibilitatea să efectueze numai o examinare sumară a aparenţei dreptului.

Pe cale de consecinţă, împrejurările de fapt şi de drept care ar putea contura existenţa unui caz bine justificat nu pot coincide cu motivele de nelegalitate a deciziei contestate, ce reclamă o cercetare amănunţită, pe baza unui probatoriu mult mai complex decât cel necesar pentru decelarea facilă a elementelor care afectează forma sau conţinutul actului administrativ a cărui executare s-a cerut a fi suspendată.

În baza probatoriului existent în acest cadru procesual şi în urma unei analize a aparenţei de temeinicie a motivelor invocate, prima instanţă a apreciat în mod corect că nu există suficiente indicii care să justifice luarea măsurii suspendării actului administrativ, argumentele invocate de reclamantă nefiind de natură să creeze o îndoială suficient de mare cu privire legalitatea acestui act.

Analizând aspectele invocate de către reclamantă prin cererea de suspendare a executării, Înalta Curte constată că nu pot fi identificate argumente care să confere aparenţa de nelegalitate a actului administrativ a cărui suspendare se solicită, pentru a fi îndeplinită condiţia cazului bine justificat.

Astfel, prin art. II alin. (2) din Legea nr. 199/2019, "(2) Persoanele încadrate pe funcţia de inspector antifraudă în cadrul Direcţiei de combatere a fraudelor la data intrării în vigoare a prezentei legi se transferă şi se reîncadrează în cadrul parchetelor pe posturi de specialişti prevăzuţi la art. 116 alin. (5) şi art. 1201din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare."

Potrivit art. 116 alin. (5) din Legea nr. 304/2004, "5) În cadrul parchetelor pot fi numiţi, prin ordin al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, specialişti în domeniul economic, financiar, bancar, vamal, informatic, precum şi în alte domenii, pentru clarificarea unor aspecte tehnice în activitatea de urmărire penală."

Potrivit art. 1201 din Legea nr. 304/2004, "În cadrul parchetelor îşi pot desfăşura activitatea specialişti în domeniul economic, financiar, bancar, vamal, informatic, precum şi în alte domenii, pentru clarificarea unor aspecte tehnice în activitatea de urmărire penală."

În vederea punerii în aplicare a prevederilor articolului menţionat, a fost emis Ordinul nr. 291/19.11.2019 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a stabilit că, începând cu data de 11 noiembrie 2019, inspectorii antifraudă transferaţi de la Direcţia de combatere a fraudelor - ANAF se reîncadrează în funcţia de specialişti în cadrul Ministerului Public. Anexa 3

Înalta Curte reţine că suspendarea executării actului administrativ constituie o măsură excepţională prin care instanţa de judecată înlătură caracterul executoriu din oficiu al actului administrativ, astfel că luarea acestei măsuri presupune dovedirea existenţei acelor împrejurări care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, dar mai ales a necesităţii înlăturării temporare a caracterului executoriu al actului pentru a preveni o pagubă iminentă.

Determinarea existenţei cazului bine justificat nu presupune, deci, analiza în fond a legalităţii actului administrativ a cărui executare se solicită a fi suspendată, fiind suficientă o analiză sumară a actului, în aparenţă, fără prejudecarea fondului, prin raportare la motivele de fapt şi de drept invocate de reclamant în baza unui probatoriu minimal, iar în speţă instanţa de fond a reţinut corect că nu este necesară o hotărâre de guvern de mărire a numărului posturilor de specialişti din cadrul DIICOT.

Potrivit art. 18 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 78/2016 pentru organizarea şi funcţionarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, numărul maxim al posturilor de specialişti ce pot funcţiona în cadrul DIICOT este de 40, iar potrivit Anexei 3 a ordinului contestat cu privire la DIICOT, existau 28 de specialişti antifraudă în această structură care urma să fie reîncadraţi potrivit dispoziţiilor ordinului.

În acest context, analizând motivele invocate de recurenta-reclamantă în dovedirea cazului bine justificat în sensul că cele 40 de posturi de specialişti erau deja ocupate la data intrării în vigoare a ordinului atacat şi că posturile de inspector antifraudă cu privire la care s-a dispus detaşarea potrivit O.U.G. nr. 74/2013 nu pot fi adăugate la cele stabilite prin O.U.G. nr. 78/2016, Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate.

În ceea ce priveşte competenţa de a emite ordinul a cărui suspendare se solicită, instanţa de fond a reţinut în mod corect că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie coordonează activitatea parchetelor din subordine conform art. 70 alin. (1) din Legea 304/2004, iar în temeiul art. 70 alin. (4) din Legea 304/2004, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este ordonator principal de credite.

Totodată, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 116 alin. (5) din Legea nr. 304/2004 la care fac trimitere dispoziţiile art. II alin. (2) din Legea nr. 199/1999, "5) În cadrul parchetelor pot fi numiţi, prin ordin al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, specialişti în domeniul economic, financiar, bancar, vamal, informatic, precum şi în alte domenii, pentru clarificarea unor aspecte tehnice în activitatea de urmărire penală."

În raport de aceste considerente, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt reliefate, de către recurenta-reclamantă, împrejurări care să constituie un caz bine justificat, în accepţiunea dată de legiuitor acestei cerinţe, conform definiţiei din cuprinsul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente, din analiza prevederilor art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, rezultă că această noţiune are în vedere prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Recurenta-reclamantă a susţinut, în esenţă, că cerinţa pagubei iminente este îndeplinită prin faptul că, prin aplicarea ordinului nr. 291/2019, se constată diferenţe salariale semnificative, urmare a creşterii considerabile a cheltuielilor cu plata drepturilor băneşti.

Înalta Curte reţine că, în justificarea îndeplinirii condiţiei pagubei iminente, nu pot fi invocate pur şi simplu efectele actului, reclamanta având obligaţia de a dovedi producerea unui prejudiciu concret, real, prin punerea în executare a acestuia. Astfel, executarea unui act administrativ ce se bucură de prezumţia de legalitate nu poate constitui prin ea însă şi o pagubă, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, întrucât s-ar putea ajunge la concluzia că cerinţa referitoare la iminenţa producerii unei pagube este presupusă în majoritatea cazurilor executării unui act administrativ, ceea ce ar contraveni caracterului de excepţie al instituţiei suspendării executării actelor administrative astfel cum acesta este reglementată de Legea nr. 554/2004.

Din această perspectivă, se constată că recurenta-reclamantă, care are sarcina probei, nu a depus nicio dovadă la dosarul cauzei privind faptul că sumele ar afecta grav activitatea instituţiei.

Prin urmare, deşi recurenta-reclamantă a înfăţişat o serie de consecinţe ale actului administrativ fiscal a cărui suspendare o solicită, se constată că acestea au caracter teoretic şi pur ipotetic, fiind raportate la un risc financiar eventual, iar nu la unul actual şi iminent.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte reţine că, în absenţa dovedirii existenţei unui caz bine justificat şi a unei pagube iminente, hotărârea primei instanţe este legală, fiind pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 2 lit. ş) şi t) din Legea nr. 554/2004.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamanta Direcţia de Investigare a Infrastructurilor de Criminalitate Organizată şi Terorism împotriva sentinţei civile nr. 976 din 16 decembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta Direcţia de Investigare a Infrastructurilor de Criminalitate Organizată şi Terorism împotriva sentinţei civile nr. 976 din 16 decembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 noiembrie 2020.