Unjustified wealth confiscation and failure to prove origin of cash deposits under the Public Integrity Act

Şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin sesizarea înregistrată la data de 12 decembrie 2017 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Agenţia Naţională de Integritate a solicitat confiscarea sumei de 270619 RON de la pârâţii A. şi B..

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3394 din 18 iulie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă în parte sesizarea formulată de reclamanta Agenţia Naţională de Integritate, în contradictoriu cu pârâţii A., B. şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi a dispus confiscarea sumei de 270.619 RON constatată a fi dobândită nejustificat de către pârâtul A. în perioada 2008 - 2011.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 3394 din 18 iulie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs pârâţii A. şi B., prin care au solicitat admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii atacate şi, în urma rejudecării cauzei, respingerea sesizării formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

În dezvoltarea recursului, pârâţii au invocat, în esenţă, următoarele critici:

- sentinţa atacată a fost dată cu aplicarea greşită a legii, între modificările intervenite în avere în perioada 2008 - 2011 şi veniturile realizate în aceeaşi perioadă neexistând diferenţe semnificative în sensul dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 176/2010;

- instanţa de fond a înlăturat pur şi simplu probele de care persoana evaluată a înţeles să se prevaleze pentru a justifica suma în numerar deţinută anterior anului 2009;

- raportul de evaluare este netemeinic, întrucât inspectorul de integritate nu a avut în vedere toate drepturile băneşti încasate în perioada evaluate, veniturile obţinute de persoana evaluata A. în perioada 2006-2008 în cuantum de 136.337 RON şi nici sumele de bani ce existau în conturi anterior anului 2008.

Recurenţii-pârâţi nu au motivat în drept cererea de recurs, dar Înalta Curte a apreciat că unele susţineri ale recurenţilor ar putea fi încadrate în motivul de casare prevăzut de 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv aplicarea greşită a normelor de drept material.

În susţinerea recursului, pârâţii au depus la dosar note de şedinţă şi înscrisuri .

4. Apărările formulate în recurs

Intimata-reclamantă Agenţia Naţională de Integritate a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimata a mai susţinut că recurenţii nu au prezentat niciun fel de probe privind provenienţa sumelor folosite pentru depuneri în numerar în anul 2009, la un an de la începutul perioadei evaluate, astfel încât nu pot fi primite susţinerile acestora în sensul că aceste sume de bani proveneau din perioada anterioară datei de începere a evaluării.

Recurenţii-pârâţi A. şi B. au formulat răspuns la întâmpinare prin care au solicitat înlăturarea apărărilor invocate de către ANI şi au reiterat susţinerile din cererea de recurs.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia din data de 22 aprilie 2019, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 4 noiembrie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa atacată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

În conformitate cu dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative:

"Prin diferenţe semnificative, în sensul prezentei legi, se înţelege diferenţa mai mare de 10.000 de euro sau echivalentul în RON al acestei sume între modificările intervenite în avere pe durata exercitării demnităţilor şi funcţiilor publice şi veniturile realizate în aceeaşi perioadă".

Din raportul de expertiză judiciară întocmit de expert C. - varianta finală a rezultat că, pentru operaţiunile de depunere bancară din datele de 17.07.2008 şi 05.01.2009, persoana cercetată A. nu a justificat provenienţa sumelor în cuantum total de 270.619 RON, echivalentul la acel moment al sumei de 67.157,96 euro, astfel încât această sumă reprezintă diferenţă nejustificată în sensul art. 18 din Legea nr. 176/2010.

Instanţa de fond a reţinut, în mod corect, că acest raport de expertiză judiciară a stabilit veniturile şi cheltuielile pârâţilor în perioada de referinţă, respectiv 22.06.2008 - 31.12.2011, fiind luate în considerare şi sumele dobândite anterior acestei perioade, pentru care pârâţii au făcut dovada provenienţei, chiar dacă aceste sume nu fuseseră cuprinse anterior în declaraţiile de avere.

Instanţa de fond a mai reţinut că acest raport a avut în vedere atât punctul de vedere al persoanei evaluate, cât şi obiectivele propuse de pârâţi conform încheierii din data de 16.03.2016 .

Înalta Curte reţine că pârâţii nu au formulat obiecţiuni cu privire la raportul de expertiză judiciară întocmit de expert C. şi nu au solicitat instanţei de fond administrarea de probe noi în apărare.

Înalta Curte mai reţine, în acord cu instanţa de fond, că pârâţii nu au putut justifica provenienţa sumei de 270.619 RON reprezentând depuneri în numerar în perioada 2008 - 2009, fiind irelevant faptul că, ulterior depunerii sumelor, aceştia ar fi obţinut venituri superioare cheltuielilor, având în vedere că aceste venituri nu erau realizate la momentul constituirii depozitelor în cauză.

În consecinţă, Înalta Curte constată că instanţa de fond, raportat la situaţia de fapt reţinută şi probele administrate în cauză, a aplicat în mod corect dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 176/2010.

În jurisprudenţă şi doctrină s-a reţinut, în mod constant, că încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material intervine în următoarele situaţii:

- aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt reţinute;

- extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor acesteia;

- textului de lege aplicabil situaţiei de fapt reţinute i s-a dat o interpretare greşită;

- violarea unor principii generale de drept.

În concluzie, contrar susţinerilor recurenţilor-pârâţi, Înalta Curte constată că sentinţa atacată nu este dată cu greşita interpretare sau aplicare a dispoziţiilor de drept material incidente în cauză.

Cu privire la susţinerile recurenţilor referitoare la faptul că prima instanţă a reţinut o situaţie de fapt neconformă cu realitatea şi a interpretat eronat probele administrate în cauză, Înalta Curte reţine că stabilirea situaţiei de fapt şi aprecierea probelor reprezintă atributul exclusiv al instanţelor de fond iar aceste susţineri nu reprezintă motive de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - pct. 8 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, reţinând că nu au fost identificate motive de reformare a sentinţei potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, va respinge recursul ca nefondat.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenţii-pârâţi B. şi A. împotriva sentinţei civile nr. 3394 din 18 iulie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 noiembrie 2020.