Contestație în anulare for alleged invalid summons and material error in appellate judgment

Şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2020

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 6 februarie 2020, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, contestatorul A., în contradictoriu cu intimata Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt, a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 3286 din 13 iunie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019.

Contestaţia în anulare a fost întemeiată pe prevederile art. 503 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., contestatorul susţinând că decizia atacată a fost pronunţată în lipsa sa şi fără a fi legal îndeplinită procedura de citare, citaţia emisă pentru termenul de judecată din 13.06.2019 necuprinzând menţiunile prevăzute de art. 157 alin. (1) lit. c) g), j) şi k) C. proc. civ.. De asemenea, instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra nulităţii invocată de recurent cu privire la adresele emise la datele de 21.09.2019 şi 19.02.2019 şi la citaţia emisă pentru termenul din 19.06.2019 şi a soluţionat recursul printr-o decizie, iar nu o încheiere.

A mai susţinut contestatorul că recursul analizat a fost corect întemeiat în drept şi se impunea admiterea căii de atac, iar nu respingerea sa.

2. Apărările formulate în cauză

Intimata Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei în anulare, ca inadmisibilă.

II. Soluţia Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare

Analizând contestaţia în anulare formulată de contestatorul A., Înalta Curte o va respinge, ca nefondată, pentru următoarele considerente:

Referitor la apărările intimatei vizând inadmisibilitatea contestaţiei în anulare, Înalta Curte constată că argumentele expuse reprezintă apărări care privesc fondul căii de atac, adică încadrarea argumentelor contestatorului în cazurile de contestaţie în anulare invocate.

Pentru ca o cerere adresată instanţei de judecată să fie considerată inadmisibilă, trebuie să-i lipsească (să nu îndeplinească) una dintre condiţiile necesare promovării sale, potrivit temeiului de drept în baza căruia este formulată.

Dispoziţiile art. 503 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., pe care contestatorul şi-a întemeiat cererea, oferă posibilitatea părţilor de a formula contestaţie în anulare împotriva unei hotărâri pronunţate în recurs, pentru motivele indicate în text. Din analiza contestaţiei în anulare, rezultă că aceasta a fost formulată împotriva deciziei civile nr. 3286 din 13 iunie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019 în calea de atac a recursului, iar motivele invocate se raportează la nelegala citare a recurentului şi la existenţa unor erori materiale în examinarea recursului.

Aşadar, cererea contestatorului se încadrează în condiţiile prevăzute de textele de lege invocate, iar temeinicia sau netemeinicia motivelor invocate (respectiv nelegala citare sau eroarea materială) ţin de analiza contestaţiei în fond şi nu constituie un aspect de inadmisibilitate al căii de atac.

Examinând contestaţia în anulare, Înalta Curte reţine că aceasta se întemeiază pe dispoziţiile art. 503 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., potrivit cărora:

"(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când: (...)

2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.,,

Referitor la primul motiv al contestaţiei în anulare, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 157 alin. (1) lit. c), g), j) şi k) din C. proc. civ., citaţia va cuprinde numărul dosarului, numele şi prenumele sau denumirea, după caz, ale/a părţii potrivnice şi obiectul cererii, alte menţiuni prevăzute de lege sau stabilite de instanţă, precum şi ştampila instanţei şi semnătura grefierului. Totodată, art. 157 alin. (3) din C. proc. civ. stabileşte că:

"Cerinţele de la alin. (1) lit. a), c), d), e) şi k) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii."

Din analiza acestor texte de lege, rezultă că numai menţiunile de la lit. c) şi k) ale art. 157 C. proc. civ. sunt sancţionate cu nulitatea expresă (respectiv numărul dosarului şi ştampila instanţei şi semnătura grefierului), cerinţele prevăzute la lit. g) şi j) fiind supuse unei nulităţi condiţionate de producerea unei vătămări care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea actului de procedură, în condiţiile art. 175 alin. (1) din C. proc. civ.

Analizând, însă, citaţia transmisă recurentului pentru termenul din 13 iunie 2019, conform dovezii de înmânare aflate la dosar, se constată că actul de procedură conţine toate elementele esenţiale obligatorii prevăzute de art. 157 alin. (1) din C. proc. civ., inclusiv menţiunile prevăzute la lit. c), g), j) şi k) din acelaşi cod, a căror lipsă a fost invocată de parte.

Prin urmare, contestaţia în anulare nu este fondată, din perspectiva motivului întemeiat pe prevederile art. 503 alin. (1) din C. proc. civ., în cauză nefiind identificat un caz de nelegală citare a părţii, asociată cu neprezentarea acesteia la termenul când a avut loc judecata.

În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv al contestaţiei în anulare, Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. se referă la situaţia în care dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale. Subsumat acestei critici, contestatorul a susţinut că instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra nulităţii unor adrese şi a nulităţii citaţiei emise pentru termenul din 13 iunie 2019, invocate de contestator, că a pronunţat în mod nelegal o decizie, iar nu o încheiere şi că au fost reţinute incorect temeiurile de drept din recurs, apreciind că soluţia corectă era aceea de admitere, iar nu cea de respingere a recursului.

Înţelesul noţiunii de "eroare materială" din cuprinsul art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. vizează erori cu caracter formal, procedural, sau situaţii în care se confundă sau se omit date materiale importante ale cauzei cu ocazia judecării căii de atac a recursului. Or, nesoluţionarea unor cereri formulate de părţi în timpul judecăţii sau pronunţarea unei soluţii contrare celei pe care o apreciază contestatorul a fi fost corectă nu se încadrează în sintagma "erori materiale", ci reprezintă critici de legalitate vizând pretinse erori de judecată, constituind astfel un veritabil recurs, imposibil de analizat pe calea contestaţiei în anulare. Totodată, nici pretinsa eroare în denumirea hotărârii nu se încadrează în acest caz de contestaţie în anulare, întrucât nu reprezintă un aspect care ţine de judecarea căii de atac, respectiv de modalitatea de dezlegare a pricinii în recurs, ci reprezintă un aspect de ordin procedural, fără efecte asupra soluţiei pronunţate.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente dispoziţiile art. 503 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare formulată de A. împotriva deciziei nr. 3286 din 13 iunie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 3286 din 13 iunie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 noiembrie 2020.