Insurance Fund partially prevails on appeal; specific unproven physiotherapy costs excluded from damages, moral damages award upheld.

Şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 3 aprilie 2017, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor ("FGA", "Fondul"), a solicitat:

- anularea Deciziei nr. 4981 din 15.03.2017, emisă de pârât;

- obligarea pârâtului la emiterea, conform cererii de plată nr. x/26.01.2016, a unei decizii de aprobare a plăţii creanţei în sumă totală de 69.882,47 RON, compusă din: 62.424,60 RON daune morale (echivalent al sumei de 14.000 Euro); 4.498,87 RON daune materiale; 2959 RON cheltuieli de judecată (taxă de timbru şi onorariu avocat).

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 4111 din 3 noiembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

(i) a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor;

(ii) a anulat parţial Decizia nr. 4981/15.03.2017, în ceea ce priveşte neaprobarea la plată a unei despăgubiri suplimentare în valoare de 5750 RON daune morale şi 1801,57 RON daune materiale;

(iii) a obligat pârâtul să emită o nouă decizie, prin care să dispună plata sumelor suplimentare menţionate;

(iv) a respins, în rest, cererea, ca neîntemeiată;

(v) a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 200 de RON cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 4111 din 3 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea în tot a acţiunii introductive.

Recurentul-pârât a susţinut că sentinţa primei instanţe este pronunţată cu greşita aplicare a prevederilor art. 30, coroborate cu dispoziţiile art. 11-16 din Legea nr. 213/2015, a art. 1499. art. 1497 şi art. 1500 C. civ.

Recurentul critică stabilirea greşită a întinderii daunelor materiale, arătând că nu au fost depuse documente fiscale care să ateste plata serviciilor de kinetoterapie, conform Facturii proforme nr. 2MC/21.01.2014, în sumă de 196,92 RON şi nici plata şedinţelor de terapie laser din 26.02.2014 şi 17.03.2014, în sumă de 300 RON.

În privinţa daunelor morale, pârâtul critică greşita aplicare a procedurii interne de către instanţa de fond, prin încadrarea vătămării corporale suferite de reclamantă în pragul 2 al procedurii, corespunzător unui număr de 30-90 de zile de îngrijiri medicale, iar nu în pragul 1. Criteriul de încadrare în prag îl reprezintă numărul de zile de îngrijiri medicale stabilite prin certificatul IML, respectiv 14-16 zile în cazul reclamantei, iar nu criteriul suferinţelor fizice şi psihice resimţite de aceasta. Numărul de îngrijiri medicale reprezintă un indicator al gravităţii leziunilor traumatice, iar apariţia unor complicaţii ulterioare este supusă unei cuantificări separate de zilele de îngrijiri medicale.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanţei de recurs, intimata-reclamantă A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În privinţa motivului de recurs vizând daunele morale, a apreciat intimata că instanţa de fond a avut în vedere, în stabilirea întinderii prejudiciului, ansamblul circumstanţelor personale, astfel cum au fost dovedite prin probatoriul administrat, care au condus la concluzia unei gravităţi sporite a vătămării corporale suferite de reclamantă.

Referitor la cuantumul daunelor materiale, intimata-reclamantă susţine că acestea au fost integral dovedite prin probatoriul administrat în cauză.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor este fondat, în următoarele limite şi pentru următoarele considerente:

Criticile referitoare la greşita stabilire a valorii despăgubirilor morale cuvenite reclamantei vor fi respinse, ca nefondate, Înalta Curte reţinând că prima instanţă a făcut o corectă apreciere a cuantumului lor, în raport de circumstanţele particulare relevate de probatoriul administrat în speţă.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 49 pct. 1 lit. f) din Ordinul CSA nr. 14/2011 (în temeiul căruia a fost emisă decizia contestată), daunele morale se acordă "în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România". În literatura de specialitate, dar şi în practica judecătorească, s-a reţinut constant că, în absenţa unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecinţele negative suferite de victima accidentului, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea şi consecinţele traumei fizice şi psihice suferite ori în ce măsură a fost afectată situaţia familială, socială şi profesională.

Aşadar, în stabilirea cuantumului daunelor morale se au în vedere circumstanţele particulare ale cauzei, despăgubirile trebuind să fie rezonabile, juste şi echitabile, să corespundă prejudiciului moral real şi efectiv produs victimei, în aşa fel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără just temei a celui îndreptăţit să pretindă şi să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

Recurentul-pârât a contestat despăgubirile stabilite de instanţă pentru prejudiciul moral, invocând pragurile valorice stabilite prin Anexa nr. 2 la Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, aprobată prin Decizia nr. 258/16.11.2016, emisă de directorul general al Fondului de Garantare a Asiguraţilor. A susţinut recurentul că, raportat la numărul de 14-16 zile de îngrijiri medicale, stabilit prin certificatul medico-legal, necesar pentru vindecarea leziunilor post-traumatice suferite de reclamantă, aceasta se încadrează în pragul 1 din procedură, prag căruia îi corespunde o valoare de 125-200 de RON pe fiecare zi de îngrijire medicală, însă instanţa de fond a încadrat vătămarea suferită de reclamantă în pragul 2 din procedură, căruia îi corespunde o valoare de 210-500 RON pe fiecare zi de îngrijire medicală.

Înalta Curte constată că în cauză nu poate fi identificat vreun motiv de nelegalitate al soluţiei de fond prin care s-a dispus plata unei despăgubiri suplimentare în sumă de 5750 RON pentru prejudiciul moral suferit de reclamantă.

Astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamanta a suferit o serie de consecinţe negative ale accidentului auto, indicate în cuprinsul sentinţei recurate, ceea ce face ca acordarea daunelor morale în raport de valoarea pragului 1 din procedura internă, doar în raport de numărul de zile de îngrijiri medicale necesar pentru vindecarea leziunilor post-traumatice, să fie inadecvată situaţiei relevate în speţă. Prin cererea de recurs, pârâtul nu a contestat urmările negative suferite de reclamantă, astfel cum au fost constatate de instanţa de fond, ci a invocat existenţa, conform procedurii interne, a unui singur criteriu pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor, şi anume numărul de zile de îngrijiri medicale. Înalta Curte reţine că, deşi prin elaborarea procedurii interne, recurentul-pârât a urmărit să se raporteze la un criteriu obiectiv şi rezonabil în stabilirea despăgubirilor morale solicitate de persoanele vătămate, procedura internă trebuie corelată cu principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1349 alin. (2) şi art. 1385 alin. (1) C. civ., dar şi de jurisprudenţa instanţelor naţionale, care poate justifica depăşirea pragurilor stabilite prin proceduri interne adoptate de FGA. Durata îngrijirilor medicale, indicată printr-un certificat sau un raport de expertiză, este pertinentă în stabilirea daunelor acordate pentru compensarea suferinţelor morale, însă nu reprezintă un criteriu unic, atât timp cât, fiind lezate valori fără conţinut economic, intensitatea suferinţelor resimţite trebuie privită în legătură cu particularităţile individuale ale persoanei prejudiciate.

Prin urmare, nu se identifică niciun motiv de nelegalitate a hotărârii de fond cât priveşte stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantei pentru prejudiciul moral suferit, luând în considerare circumstanţele personale ale reclamantei şi atenuând, astfel, aplicarea criteriului singular utilizat de FGA la emiterea deciziei contestate, constând în durata îngrijirilor medicale.

În consecinţă, criticile subsumate acestui motiv de recurs vor fi respinse, ca nefondate.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că sunt întemeiate criticile recurentului-pârât referitoare la cuantumul daunelor materiale stabilit de instanţa de fond la valoarea totală de 1.801,57 RON.

Din cuprinsul înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, rezultă că, deşi a depus Factura proformă nr. 2MC/21.01.2014, emisă pentru Abonament kinetoterapie, în sumă de 196,92 RON, reclamanta nu a prezentat şi dovada plăţii acestor servicii de recuperare fizică.

Totodată, pentru şedinţele de terapie laser cervical şi genunchi, reclamanta a depus bonuri fiscale de plată a şedinţelor din 22.01.2014, 28.01.2014 şi 13.02.2014, lipsind dovada plăţii şedinţelor pretins realizate la datele de 26.02.2014 şi 17.03.2014, în sumă de 300 de RON.

Întrucât reclamanta nu a depus la dosar documente justificative prin care să facă proba plăţii sumei de 496,92 RON, pretinse cu titlu de daune materiale, Înalta Curte constată că în mod greşit prima instanţă a obligat pârâtul la plata unui prejudiciu nedovedit, fiind nesocotite dispoziţiile art. 1385 C. civ., referitoare la întinderea reparaţiei şi ale art. 49 pct. 1 lit. d) din Ordinul CSA nr. 14/2011, care prevăd despăgubiri pentru cheltuielile efectuate de persoana vătămată "cu tratamentul, cu spitalizarea, pentru recuperare, pentru proteze, pentru alimentaţie suplimentară, conform prescripţiilor medicale, probate cu documente justificative."

Pentru aceste considerente, constatând că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi va casa în parte sentinţa recurată, în sensul înlăturării din cuantumul daunelor materiale acordate reclamantei A. a sumei de 496,92 RON, menţinând restul dispoziţiilor sentinţei recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 4111 din 3 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează, în parte, sentinţa recurată şi, rejudecând:

Înlătură din cuantumul daunelor materiale acordate reclamantei A. suma de 496,92 RON.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei atacate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 noiembrie 2020.