Passive standing of principal budgetary creditor in wage disputes and full reparation of inflation loss via statutory interest

Şedinţa publică din data de 12 noiembrie 2020

Asupra recursurilor de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la 2.05.2018, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune, solicitând:

1. obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la rectificarea OMJ nr. 542/C/2018 şi, în colaborare cu pârâta B., în calitate de angajator şi ordonator terţiar de credite, să-i calculeze CORECT salariul pentru luna decembrie a anului 2017 prin rectificarea sumei de 347,109 RON, reprezentând valoarea de referinţă sectorială (denumită în continuare VRS) pentru personalul de probaţiune în intervalul de referinţă menţionat, şi stabilirea VRS de 445 RON, nivelul maxim existent în plată pentru familia de funcţii bugetare Justiţie, aşa cu indică însăşi CCR prin Decizia nr. 794/2016 invocată în preambulul acestui OMJ.

2. obligarea pârâţilor să reconsidere perioada de acordare a despăgubirilor prevăzute de OMJ nr. 542/2018, aşa cum au fost recunoscute acestea prin Decizia nr. 23/2016 a ÎCCJ, în cazul său după cum urmează:

• începând cu data de 01.08.2017 (data încadrării sale) pentru sume rezultate din aplicarea valorii de 445 RON (VRS 405 RON, majorată cu un procent de 10%) până la 31 decembrie 2017.

3. obligarea pârâţilor la stabilirea unui calendar pentru plata sumelor restante cu titlul de despăgubiri astfel rezultate, a dobânzilor aferente acestora, precum şi a actualizării sumelor rezultate la rata inflaţiei.

4. obligarea pârâtului MJ să rectifice OMJ nr. 603/C/2018 şi, în colaborare cu pârâta B.:

• să aplice majorarea salarială de 25% prevăzută de Legea nr. 153/2017 începând cu luna ianuarie 2018 faţă de salariul CORECT calculat pentru luna decembrie 2017, respectiv cu luarea în considerare a valorii de referinţă sectorială de 445 RON şi în acord cu indicaţiile emise în recomandarea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale ca urmare a dialogului purtat cu categoriile profesionale din familia ocupaţională de funcţii bugetare Justiţie,

• să aplice sporurile stabilite pentru categoria profesională a personalului de probaţiune, în acord cu aceeaşi recomandare, şi prin raportare la un salariu calculat CORECT pentru luna decembrie 2017, în procentul şi în condiţiile indicate în cadrul aceleiaşi recomandări, după cum urmează:

- cuantumul brut al sporurilor raportate la salariul stabilit pentru luna decembrie 2017 se majorează cu 25% rezultând cuantumul sporurilor pentru luna ianuarie 2018;

- sporurile de 15% din salariul de bază - spor pentru condiţii de muncă grele, prevăzut în art. 4 alin 1 din Legea 153/2017; 25% din salariul de bază - spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, prevăzut de art. 5 al aceleiaşi legi; 5% din salariul de bază - pentru păstrarea confidenţialităţii, prevăzut de art. 5 din lege, chiar dacă vor fi plafonate la maximul de 30% în acord cu dispoziţiile normative, să fie CALCULATE Şl APLICATE ÎN MOD INDIVIDUAL Şl PROGRESIV, în raport cu clasele de salarizare, nu cumulat.

5. obligara pârâţilor la plata despăgubirilor rezultate din sumele cumulate ca urmare a calculării necorespunzătoare a VRS stabilite în cuprinsul OMJ nr. 542/2018, cât şi a aplicării eronate a sporurilor şi creşterii salariate de 25% aplicate prin OMJ nr. 603/2018, acordate în lumina Legii nr. 153/2017, începând cu 09.04.2015 până la data plăţii efective.

6. obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei ca, în calitate de ordonator principal de credite, să aloce Direcţiei Naţionale de Probaţiune sumele necesare plăţii despăgubirilor aferente, atât a celor rezultate din rectificarea OMJ nr. 542/C/2018, cât şi a celor rezultate din rectificarea OMJ nr. 603/2018.

II sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 5157 din 7 decembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia rămânerii cauzei fără obiect, a respins capetele 1,2,3 şi 4 de cerere ca rămase fără obiect, a admis acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune şi a obligaţi pârâţii la plata actualizată cu indicele de inflaţie a diferenţei salariale dintre veniturile încasate efectiv şi cele calculate conform Ordinului 3396/C/30.08.2018 şi la plata dobânzii legale aferente de la data scadenţei fiecărui venit lunar până la data plăţii efective. A respins capătul de cerere 6 ca neîntemeiat.

III Recursurile formulate de pârâţi

Împotriva sentinţei civile nr. 5157 din 7 decembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de au declarat recurs pârâţii Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune.

III.1Recurentul pârât Ministerul Justiţiei a solicitat casarea în parte a sentinţei şi respingerea acţiunii formulate ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, cu invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8) din C. proc. civ.

În motivarea recursului, a arătat că atribuţia ministrului justiţiei este de a emite ordinul, a Ministerului Justiţiei de a vira banii şi nu de a efectua plata în concret a diferenţelor salariale solicitate, prin urmare formularea unor cereri având ca obiect pretenţii de ordin bănesc de către angajaţii Direcţiei naţionale de probaţiune nu poată să atragă obligarea Ministerului la plata acestor sume, numai prin prisma calităţii sale de ordonator principal de credite. Raportul obligaţional care are ca obiect plata salariului se desfăşoară între reclamantă şi instituţia angajatoare, Direcţia Naţională de Probaţiune, în timp ce Ministerul Justiţiei este parte a unui raport juridic financiar, care implică ordonatorii de credite, potrivit atribuţiilor prevăzute de Legea finanţelor publice nr. 500/2002.

III.2. Pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, cu invocarea motivelor de casare prevăzute de art. 488 pct. 8) din C. proc. civ.

În susţinerea motivului de de casare prevăzut de art. 488 pct. 8) C. proc. civ., a arătat că în mod greşit instanţa de fond a admis capetele de cerere privind actualizarea cu indicele de inflaţie a sumelor datorate şi plata dobânzii legale de la data scadenţei până la data plăţii efective. Nu a luat în considerare faptul că nu se poate imputa pârâţilor o culpă în ceea ce priveşte neacordarea, până la momentul aprobării de către ordonatorul principal de credite, a valorilor de referinţă sectorială solicitate.

În esenţă, recurenta a susţinut că VRS acordată personalului de probaţiune a fost stabilită sau recunoscută prin hotărâri judecătoreşti pentru alte categorii profesionale din sistemul justiţiei, care aveau în plată, potrivit legii, aceste drepturi, iar acordarea acestora a reprezentat o chestiune de oportunitate, fiind urmarea interpretării că în cadrul aceleiaşi familiei ocupaţionale "Justiţie" trebuie să existe o singură valoare de referinţă sectorială, anterior aplicată şi de alţi ordonatori de credite; în sprijinul acestui argument privind caracterul de oportunitate menţionează Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 524/2018 privind "Nota Direcţiei resurse umane şi organizare nr. 9578/2018 privind unele aspecte legate de salarizarea personalului din cadrul autorităţii judecătoreşti".

OMJ nr. 2283/C/2018 a fost emis în considerarea Deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale, instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a normelor de drept material, întrucât nu a avut în vedere efectele deciziilor Curţii Constituţionale, respectiv faptul că acestea au putere numai pentru viitor, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţia României, iar în ceea ce priveşte acordarea sporurilor potrivit OMJ nr. 3396/C/2018, solicită să se constate caracterul de oportunitate al acestei decizii instituţionale, având în vedere că art. 5 din Legea - cadru nr. 153/2017 statuează că sporurile de care beneficiază reclamanta nu sunt de 25%. respectiv de 5%, existând posibilitatea să fie stabilite şi în procent mai mic, întrucât sunt "până la 25%", respectiv "până la 5%". Actualizarea drepturilor salariale cu rata inflaţiei reprezintă valoarea acestora la data efectuării plăţii, însă, neexistând o obligaţie legală în sensul acordării la nivel maxim a procentelor mai sus menţionate, nu se justifică suportarea de către ordonatorii de credite a efectelor devalorizării monedei, mai ales că actualizarea inflaţiei are caracterul unor daune compensatorii.

IV Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, prevăzute de dispoziţiile art. 488 pct. 8) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

În ceea ce priveşte recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiţiei, motivele invocate sunt fondate. Sunt corecte susţinerile recurentului pârât privind faptul că raportul obligaţional care are ca obiect plata salariului se desfăşoară între reclamantă şi Direcţia Naţională de Probaţiune,

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 16 şi 18 din Legea nr. 252/213 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de probaţiune, Direcţia Naţională de Probaţiune este structură cu personalitate juridică în cadrul Ministerului Justiţiei şi este condusă de un director general, care este ordonator terţiar de credite.

Deşi competenţa de a emite ordinele de salarizare aparţine ministrului justiţiei, iar conform art. 6 pct. VII subpunct 3 din H.G. nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, Ministerul Justiţiei asigură fondurile necesare, fundamentează şi elaborează proiectul bugetului pentru activitatea proprie, a instituţiilor publice din sistemul justiţiei pentru care ministrul justiţiei şi libertăţilor cetăţeneşti are calitatea de ordonator principal de credite şi a unităţilor subordonate Ministerului, repartizează creditele bugetare ordonatorilor secundari de credite şi urmăreşte modul de utilizare a acestora, obligaţia de plată în concret a diferenţelor salariale revine Direcţiei Naţionale de Probaţiune, ordonator secundar de credite, în mod greşit fiind obligat Ministerul Justiţiei la plata actualizată cu indicele de inflaţie a diferenţelor salariale şi la plata dobânzii legale aferente.

Este de observat faptul că prin Decizia nr. 60/2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 157 din 26 februarie 2020, a fost respinsă ca inadmisibilă sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept vizând interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, art. 6 pct. VII subpunctul 3 din Hotărârea Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, aprobată cu completări prin Legea nr. 288/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 222 din C. civ., privind calitatea procesuală pasivă a Ministerului Justiţiei în litigiile dintre angajaţi şi instituţiile/unităţile cu personalitate juridică pentru care este ordonator principal de credite, având ca obiect plata unor drepturi de natură salarială.

S-a reţinut că mutatis mutandis, pentru identitate de raţiune, poate fi avută în vedere în mod corespunzător dezlegarea dată prin Decizia nr. 13/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 29 septembrie 2016, prin care s-a stabilit că Ministerul Afacerilor Interne, în calitatea sa de ordonator principal de credite, nu are calitate procesuală pasivă în litigiile dintre angajaţi şi instituţiile/unităţile cu personalitate juridică aflate în subordinea sa, având ca obiect solicitarea unor drepturi de natură salarială, în motivarea acestei decizii menţionându-se, între altele, că "În măsura în care pretenţiile deduse judecăţii vizează exclusiv acordarea unor drepturi salariale sau de natură salarială, fără a pune în discuţie atribuţiile legal reglementate ale ordonatorului principal de credite, Ministerul Afacerilor Interne nu poate avea calitate procesuală pasivă în acest gen de cauze".

În ceea ce priveşte recursul pârâtei Direcţia Naţională de Probaţiune, motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8) C. proc. civ., "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material", invocat de recurenta pârâtă Direcţia Naţională de Probaţiune, este, de asemenea, nefondat. Instanţa de fond a interpretat şi aplicat corect dispoziţiilor legale incidente.

Susţine recurenta că în mod greşit instanţa de fond a admis capetele de cerere privind actualizarea cu indicele de inflaţie a sumelor datorate şi plata dobânzii legale de la data scadenţei până la data plăţii efective, întrucât nu a luat în considerare faptul că nu se poate imputa pârâţilor o culpă în ceea ce priveşte neacordarea, până la momentul aprobării de către ordonatorul principal de credite, a valorilor de referinţă sectorială solicitate, respectiv a sporurilor în procent total de până la 25% din salariul de bază, că nu sunt incidente dispoziţiile Deciziei nr. 2/2014 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii, că VRS acordat personalului de probaţiune a fost stabilit sau recunoscut prin hotărâri judecătoreşti pentru alte categorii profesionale din sistemul justiţiei, care aveau în plată, potrivit legii, aceste drepturi, iar acordarea acestora a reprezentat o chestiune de oportunitate, că OMJ nr. 2283/C/2018 a fost emis în considerarea Deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale, deciziile Curţii Constituţionale având efecte putere numai pentru viitor.

În ceea ce priveşte aplicarea deciziilor Curţii Constituţionale, în interpretarea dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie Curtea Constituţională a stabilit că "aplicarea pentru viitor a deciziilor sale vizează atât situaţiile juridice ce urmează a se naşte - facta futura, cât şi situaţiile juridice pendinte (...)" (Decizia nr. 404 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 28 din 10 ianuarie 2017).

Prin Decizia nr. 794/2016, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1029 din 21 decembrie 2016, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31alin. (1^1)-(1^4) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, prin care a stabilit, cu privire la aceste dispoziţii, că "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare", care trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile/definitive, urmează să se stabilească prin raportare la aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în muncă şi în specialitate, aceleaşi condiţii de studii, din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică, Curtea Constituţională a precizat că, până la adoptarea soluţiei legislative corespunzătoare, în temeiul art. 147 alin. (4) din Constituţie, din momentul publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, instituţiile şi autorităţile publice urmează să aplice în mod direct prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (4), art. 16, art. 124 şi art. 126, în privinţa stabilirii "nivelului maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz" al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare, astfel cum a fost constatat prin decizie.

În mod corect a reţinut instanţa de fond faptul că s-a creat un prejudiciu în patrimoniul reclamantei, în înţelesul art. 1531 din C. civ. din 2009, fiind îndeplinite condiţiile angajării răspunderii, şi a avut în vedere şi Decizia nr. 2/17.02.2014, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 411 din 3 iunie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii.

Deşi această decizie a privit acordarea de daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condiţiile art. 1 şi 2 din O.U.G. nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut, în aplicarea dispoziţiilor art. 1082 şi 1088 din C. civ. din 1864, respectiv art. 1531 alin. (1), alin. (2) teza I şi art. 1535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., că "Atât timp cât repararea integrală a prejudiciului presupune, cu valoare de principiu, atât acoperirea pierderii efective suferite de creditor (damnum emergens), cât şi beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans), a accepta faptul că, în ipoteza dată, poate fi acoperită doar pierderea efectivă, iar nu şi beneficiul nerealizat, echivalează cu nesocotirea principiului reparării integrale a prejudiciului".

Fiind vorba despre o plată datorată salariatului, prin omisiunea emiterii dispoziţiilor de salarizare corespunzătoare se creează acestuia un prejudiciu patrimonial şi are dreptul la repararea integrală şi efectivă a prejudiciului, conform art. 1531 alin. (1), alin. (2) teza I şi art. 1535 alin. (1) din C. civ., care consacră principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării de către debitor a obligaţiei, conform căruia prejudiciul cuprinde atât pierderea efectiv suferită de creditor (damnum emergens), cât şi beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans). În cazul executării cu întârziere a obligaţiei de plată a unei sume de bani, daunele-interese sub forma dobânzii legale se datorează fără a se face dovada unui prejudiciu şi fără ca principiul reparării integrale a prejudiciului să fie încălcat.

Pe cale de consecinţă, în mod corect a reţinut instanţa de fond că plata dobânzii legale acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), iar actualizarea sumei datorate cu indicele de inflaţie acoperă prejudiciul cauzat creditorului, datorat devalorizării monedei naţionale (damnum emergens), dând expresie astel principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1531 alin. (1), alin. (2) teza I şi art. 1535 alin. (1) din C. civ. din 2009.

Pentru toate aceste motive, Înalta Curte curtea constată că în mod corect a fost obligată pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune la plata actualizată cu indicele de inflaţie a diferenţelor salariale şi la plata dobânzii legale aferente, fiind nefondate motivele de recurs invocate de aceasta; sentinţa este nelegală exclusiv în ceea ce priveşte obligarea la plată a pârâtului Ministerul Justiţiei, recursul acestuia fiind fondat.

VI Soluţia instanţei de recurs

Pentru aceste considerente, nefiind incidente motivele de casare invocate de către recurenta pârâtă Direcţia Naţională de Probaţiune, prevăzute de art. 488 pct. 8) din C. proc. civ., fiind incident motivul de casare invocat de recurentul pârât Ministerul Justiţiei, prevăzut de art. 488 pct. 8) din C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ şi art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiţiei, va casa în parte sentinţa recurată şi în rejudecare va respinge cererea de obligare a acestuia la plata actualizată cu indicele de inflaţie a diferenţelor salariale şi la plata dobânzii legale aferente, va respinge ca nefondat recursul formulat de pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune şi va menţine restul dispoziţiilor sentinţei recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 5157 din 7 decembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi în rejudecare, respinge cererea de obligare a pârâtului Ministerul Justiţiei la plata diferenţelor salariale.

Menţine în rest dispoziţiile sentinţei atacate.

Respinge recursul formulat de pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune împotriva sentinţei civile nr. 5157 din 7 decembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 noiembrie 2020.