Prosecutors' salary equalization upheld: Court affirms retroactive reclassification from April 2015.

Şedinţa publică din data de 5 februarie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ.., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.".

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 07.04.2017 sub dosar nr. x/2017, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P. au chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Ministerul Finanţelor Publice, solicitând:

- modificarea Ordinului nr. 332/27.01.2017 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau obligarea pârâtului - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la emiterea unui alt ordin în care indemnizaţia de încadrare să fie stabilită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON (majorată cu 10 % potrivit Legii nr. 293/2015) începând cu data de 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015);

- obligarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la efectuarea plăţii diferenţei dintre venitul calculat potrivit valorii de referinţă sectoriale de 405 RON majorată cu 10 % şi venitul efectiv plătit, precum şi la plata dobânzii legale şi a ratei inflaţiei la sumele datorate;

- obligarea Ministerului Finanţelor să asigure în bugetul Ministerului Public creditele bugetare necesare efectuării plăţii sumelor menţionate.

În motivarea cererii, părţile reclamante au arătat că prin Ordinul Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 332/27.01.2017, s-a dispus, începând cu data de 01 octombrie 2016, recalcularea drepturilor salariale ale procurorilor şi personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON majorată cu 10 % potrivit Legii nr. 293/2015.

Or, Legea nr. 71/2015 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 233 din 6 aprilie 2015 şi a intrat în vigoare la data de 9 aprilie 2015, fiind aprobată O.U.G. nr. 83/2014, sens în care s-a făcut referire la textul art. 1 alin. (5)1 nou introdus. Or, dispoziţiile Legii nr. 71/2015 sunt aplicabile magistraţilor şi personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, sens în care a fost invocată şi decizia ÎCCJ nr. 23/2016.

În baza acestor acte normative, magistraţii şi personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor care primesc indemnizaţiile de încadrare mai mici decât cea stabilită la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz, vor fi salarizaţi la nivelul maxim al indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea in aceleaşi condiţii.

Astfel, reclamanţii pretind acordarea aceloraşi drepturi ca şi ale personalului din justiţie ce a beneficiat de anumite indexări salariale, ca urmare a pronunţării diverselor hotărâri judecătoreşti.

Totodată, faţă de O.U.G. nr. 43/2016, reclamanţii au invocat decizia Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016, făcând referiri extensive la considerentele acesteia.

În consecinţă, salariul de bază/indemnizaţia de încadrare trebuie stabilit/ă, începând cu data de 9 aprilie 2015, la nivelul maxim aflat în plată, în cadrul familiei ocupaţionale Justiţie, acest nivel maxim fiind calculat în funcţie de o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, astfel cum reiese şi din adresa ÎCCJ nr. x/21.12.2016.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 4033 din 31 octombrie 2017, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, ca privind o persoană fără calitate procesuală pasivă şi a respins excepţia de inadmisibilitate invocată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Totodată, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţi A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a obligat pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la modificarea în parte a Ordinului nr. 332/27.01.2017 prin emiterea unui ordin de încadrare salarială producător de efecte juridice începând cu data de 09.04.2015, cu luarea în considerare pentru fiecare parte reclamantă a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON, respectiv producător de efecte juridice începând cu data de 01.12.2015, cu luarea în considerare pentru fiecare parte reclamantă a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON majorată cu 10%.

A respins în rest cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs, în termen, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe Lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, solicitând admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, casarea în parte a sentinţei civile atacate şi respingerea capetelor de cerere admise.

În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul- pârât Ministerul Public- Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a criticat sentinţa civilă recurată ca fiind nelegală şi netemeinică, invocând, în esenţă, următoarele:

Recurentul-pârât a invocat actele normative care au stat la baza emiterii ordinelor procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 2534 din data de 21 decembrie 2016, nr. 303 din data de 19 ianuarie 2017 şi nr. 330 din data de 27 ianuarie 2017, respectiv, art. 36 din Legea nr. 284/2010, Capitolul VIII - art. 8 alin. (2), art. 9 alin. (4) şi art. 10 alin. (1) din Anexa nr. VI a aceluiaşi act normativ, art. 31 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, astfel cum a fost modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 şi prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016, raportat la considerentele Deciziei nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curţii Constituţionale.

A susţinut recurentul-pârât că, în aplicarea dispoziţiilor legale menţionate şi potrivit dezlegării date de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016, prin acte administrative individuale legale şi temeinice, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a emis ordine de salarizare pentru procurori şi personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, prin care a acordat creşterile salariale de 5%, 2% şi 11%, conform Ordonanţei Guvernului nr. 10/2007, începând cu data de 1 august 2016, constatându-se că la acea dată exista în plată o indemnizaţie de încadrare brută prin care, în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive/irevocabile, s-au acordat unui procuror aceste creşteri salariale, indemnizaţia acestuia reprezentând nivelul maxim în plată pentru funcţia de procuror la acel moment.

Ulterior emiterii Ordinului Preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 283 din 25 octombrie 2016, a fost emis Ordinul nr. 332/2017 al procurorului general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, privind salarizarea procurorilor din cadrul unităţilor de parchet, începând cu data de 1 octombrie 2016, avându-se în vedere noua valoare maximă de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10%.

Cât priveşte capetele privind plata dobânzii legale aferentă diferenţelor salariale, precum şi actualizarea acestor diferenţe cu indicele de inflaţie, recurentul-pârât arată că, la mijlocul lunii ianuarie 2017, aceste drepturi salariale au fost plătite, retroactiv, începând cu data de 1 august 2016.

4. Apărarea formulată în cauză

Intimaţii- reclamanţi A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P..

au formulat întâmpinare în recurs, prin care, fără a invoca excepţii, au solicitat respingerea recursului promovat de pârâţ şi menţinerea sentinţei atacate ca temeinică şi legală.

Intimatul- pârât Ministerul Finanţelor Publice nu a formulat întâmpinare în recurs.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 19 noiembrie 2018, a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen pentru judecata recursului, în data de 5 februarie 20120, cu citarea părţilor, în condiţiile art. 494 -495 C. proc. civ., dată când a avut loc judecata, în şedinţă publică.

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept indicat, precum şi din perspectiva obiectului şi a normelor de drept incidente, dar şi a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatţilor-reclamanţi, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Recursul declarat de recurentul- pârât Ministerul Public- Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie:

Înalta Curte constată că prin art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, introdus prin Legea 71/2015, şi care a intrat în vigoare la 09 aprilie 2015, s-a prevăzut că "prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."

Textul de mai sus nu a fost aplicat personalului din justiţie, la nivelul ordonatorului principal de credite Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât s-a considerat că se aplică doar în cazul instituţiilor expres menţionate în cuprinsul dispoziţiei legale.

Ulterior, prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 23/26.09.2016 privind dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a stabilit că "în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma "salarizat la acelaşi nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenţei, al Curţii de Conturi, precum şi din cadrul celorlalte autorităţi şi instituţii publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea şi aplicarea aceleiaşi norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice".

Prin urmare, prevederile art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, introdus prin Legea 71/2015, trebuiau aplicate, începând cu 09 aprilie 2015, şi la nivelul ordonatorului principal de credite Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, implicit în cazul reclamanţilor, iar salarizarea personalului din justiţie trebuia făcută la nivelul maxim aferent fiecărei funcţii/grad/treaptă şi gradaţie.

Anterior pronunţării Deciziei nr. 23/2016 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin O.U.G. nr. 20/2016, publicată în Monitorul Oficial la 08 iunie 2016, care a modificat şi completat O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, a fost introdus art. 31, care la alin. (1) a prevăzut următoarele:

"Prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare, aferent unui program normal al timpului de muncă, mai mic decât cel stabilit în plată la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

De asemenea, O.U.G. nr. 57/2015 a fost modificată şi completată prin O.U.G. nr. 43/2016, fiind introduse, printre alte reglementări, şi prevederea cuprinsă în alin. (1)2 al art. 31 potrivit căreia, "în aplicarea prevederilor alin. (1), pentru stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, se iau în considerare numai drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti".

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a prevederii redate mai sus şi s-a constatat că dispoziţiile art. 31 alin. (12) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, sunt neconstituţionale.

În cuprinsul deciziei s-a statuat că:

"Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3ind. 1 alin. (1ind. 2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, Curtea reţine că, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 (care se aplică întregului personal bugetar, inclusiv magistraţilor), s-au eliminat şi diferenţele provenite din faptul că o parte dintre magistraţii şi personalul asimilat, încadraţi în aceeaşi funcţie, grad/treaptă,gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate au obţinut hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile (în temeiul C. proc. civ. din 1865) sau definitive (în temeiul C. proc. civ.), prin care le-au fost recunoscute majorări salariale, în timp ce alţii nu obţinuseră asemenea hotărâri judecătoreşti. Astfel, urmarea intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 este aceea că, pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, indemnizaţia de încadrare a magistraţilor şi a personalului asimilat este aceeaşi, stabilită la nivel maxim. De altfel, chiar înainte de intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, prin art. 1 alin. (5ind. 1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, introdus prin legea sa de aprobare, Legea nr. 71/2015, s-a prevăzut aceeaşi soluţie legislativă, a egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim.".

În considerentele acestei decizii, Curtea Constituţională a mai statuat următoarele:

"în consecinţă, ca efect al neconstituţionalităţii art. 31 alin. (1)2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016), "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare", la care se face egalizarea prevăzută de art. 31 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. Aşadar, personalul care beneficiază de aceleaşi condiţii trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică".

Pentru a pune în aplicare prevederile art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014 introduse prin Legea 71/2015, astfel cum au fost interpretate prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 23/26.09.2016, precum şi prevederile art. 31 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, introduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016, în acord cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a emis două ordine de salarizare, respectiv Ordinul nr. 2536/21.12.2016 şi Ordinul nr. 332/27.01.2017, prin care reclamanţilor li s-au recalculat drepturile salariale, prin ultimul ordin, cu menţiunea că va începe cu data de 01 octombrie 2016.

Or, reglementările O.U.G. nr. 83/2004 cu modificările şi completările aduse de Legea nr. 71/2015 sau O.U.G. nr. 57/2015 cu modificările şi completările aduse de O.U.G. nr. 20/2016 şi O.U.G. nr. 43/2016 au ca scop ca personalul care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, să fie salarizat la nivelul maxim, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, premisa de aplicare a textului legal fiind stabilirea la autoritatea/instituţia publică a unui nivel maxim de salarizare, în raport de care să fie uniformizate şi celelalte drepturi salariale, având un cuantum inferior, plătite pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, atunci când titularii îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Urmează să fie înlăturată şi critica recurentului-pârât în sensul că au fost stabilite în mod corect drepturile salariale, începând cu 1 august 2016, pentru diferitele categorii profesionale, acestea fiind majorate în acord cu nivelul maxim de salarizare, prin aplicarea la indemnizaţie de încadrare brută lunară a valorii de referinţă sectorială majorată cu 18%, acesta reprezentând la acea dată nivelul maxim în plată la nivelul Ministerului Public, iar, ulterior, s-a dispus reclacularea începând cu data de 1 octombrie 2016 a drepturilor salariale prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015, avându-se în vedere Ordinele nr. 283/25.10.2016 şi nr. 350/28.11.2016 ale Preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel încât nu se putea aplica un alt coeficient pentru o perioadă anterioară datei de 1 octombrie 2016.

Astfel fiind, în acord cu soluţia primei instanţe, Înalta Curte apreciază că stabilirea drepturilor salariale aferente perioadei 09 aprilie 2015- 1 octombrie 2016, şi pentru viitor, fără luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON, este nelegală, întrucât aceasta este valoarea sectorială maximă la nivelul familiei ocupaţionale "justiţie" la care se ajunge prin luarea în considerare a drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti, astfel cum trebuia să procedeze pârâtul, luând în considerare cele statuate de Curtea Constituţională în Decizia nr. 794/15.12.2016.

De asemenea, Înalta Curte reţine că prin nerecunoaşterea de către pârât a drepturilor salariale conform Legii 71/2015 s-a produs reclamanţilor un prejudiciu reprezentat de diferenţa dintre drepturile salariale pe care le-ar fi încasat în perioada 09 aprilie 2015 - 01 octombrie 2016, dacă salariile le-ar fi fost stabilite prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON şi drepturile salariale efectiv plătite reclamanţilor în această perioadă, astfel că în mod corect a fost obligat pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să repare acest prejudiciu prin plata sumelor respective.

Înalta Curte constată că sensul reglementărilor proprii O.U.G. nr. 83/2004 cu modificările şi completările aduse de Legea nr. 71/2015 sau O.U.G. nr. 57/2015 cu modificările şi completările aduse de O.U.G. nr. 20/2016 şi O.U.G. nr. 43/2016 este ca personalul care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, să fie salarizat la nivelul maxim, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Aşadar, premisa de aplicare a textului legal este faptul stabilirii la autoritatea/instituţia publică a unui nivel maxim de salarizare, în raport de care să fie uniformizate şi celelalte drepturi salariale, având un cuantum inferior, plătite pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, atunci când titularii îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Astfel, în cauză, faţă de 09.04.2015, aşa cum in mod corect a reţinut instanţa de fond, data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, se confirmă la unul dintre ordonatorii principali de credite din familia ocupaţională "Justiţie" - Consiliul Superior al Magistraturii - existenţa unui nivel de salarizare stabilit prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON ca efect al unei hotărâri judecătoreşti.

Faţă de toate acestea, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului-pârât sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. nefiind fondat.

II. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei civile nr. 4033 din 31 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 februarie 2020.