Ministry’s appeal rejected: annulment of ownership certificate for land covered by prior titles upheld.

Şedinţa publică din data de 5 februarie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ.., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.".

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, la data de 8.05.2014, sub nr. x/2014, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Economiei şi S.C. B. S.A. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună revocarea, în parte, a actului administrativ nr. 12010 din data de 08.05.2011 care a stat la baza intabulării dreptului de proprietate a S.C. B. S.A. asupra terenului în suprafaţă de 670 m.p. situat pe raza comunei Scorţoasa, jud. Buzău, în punctul C. şi anularea Numărului Cadastral 20314 CF x (D.).

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că este proprietarul suprafeţei de teren de 1,4400 ha teren, conform titlului de proprietate nr. x emis de Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Buzău, la data de 09.12.1998 şi rescris ulterior la data de 02.11.2006 sub nr. 58360/102, urmare a unor erori ce vizau suprafaţa de teren, titluri necontestate.

De asemenea, reclamantul a precizat că părinţii săi au deţinut zona, respectiv suprafaţa de 4 Ha teren arabil însă, B., folosindu-se de o documentaţie întocmită pentru un decret de expropriere ce nu a fost finalizat şi publicat în Monitorul Oficial, a ocupat în anul 1959 suprafaţa de 2 Ha teren pe care nu l-a revendicat în baza Legii nr. 10/2001.

Ulterior, în anul 2004, B. a ocupat, în mod abuziv, din cealaltă tarla de 2 Ha pentru care are titlu de proprietate, suprafaţa de 268 m.p. pe care a edificat, fără autorizaţie de construire, o construcţie (D.).

Prin sentinţa civilă nr. 3022 din data de 07.06.2005, rămasă definitivă prin respingerea apelului, în dosarul civil nr. x/2004, Judecătoria Buzău a obligat pârâta B. jud. Buzău, să-i lase în deplină proprietate şi paşnică posesie suprafaţa de 268 m.p. Prin adresa nr. x/17.04.2014 a fost invitat la O.C.P.I. Buzău la data de 28.04.2014, împreună cu reprezentanţii S.C. B. S.A., S.C. E. S.R.L. şi al Primăriei Scorţoasa, jud. Buzău dar aceştia au declarat că nu au avut cunoştinţă nici de titlul de proprietate, nici de hotărârea judecătorească, deşi aceste acte au fost depuse la primărie când şi-a deschis rol, iar la B. cu ocazia litigiului de care a amintit.

A mai arătat reclamantul că, în conformitate cu dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 544/2004, la data de 28.03.2014 a înaintat Ministerului Economiei un memoriu prin care a solicitat revocarea, în parte, a actului administrativ nr. 12010 din data de 08.05.2011 care a stat la baza intabulării dreptului de proprietate a S.C. B. S.A. şi, deşi s-a confirmat primirea memoriului la data de 02.04.2014, până în prezent nu a primit niciun răspuns.

Raportat la cele de mai sus, reclamantul a solicitat admiterea acţiunii şi revocarea, în parte, a actului administrativ nr. 12010 din data de 08.05.2011 emis de Ministerul Economiei, care a stat la baza intabulării dreptului de proprietate a S.C. B. S.A. asupra terenului în suprafaţă de 670 m.p., situat pe raza comunei Scorţoasa, jud. Buzău, în punctul "C.", precum şi anularea numărului cadastral 20314 CF x (D.). De asemenea, a solicitat obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu acest proces.

În drept, reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 1, art. 8 şi următoarele din Legea nr. 544/2004.

1.2. Hotărârile pronunţate în cauză

Prin sentinţa nr. 211 din data de 27 octombrie 2014 Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâtele Ministerul Economiei şi S.C. B. S.A. şi a admis excepţia tardivităţii promovării acţiunii în contencios administrativ de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Economiei şi S.C. B. S.A..

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate şi, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. iar, prin Decizia nr. 3493 din 8.12.2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost admis recursul declarat de A., fiind casată sentinţa recurată şi trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Pe linia deciziei de casare s-a stabilit că este eronat a se aprecia că terţul-reclamant a luat cunoştinţă de conţinutul certificatului de atestare a dreptului de proprietate şi a realizat existenţa unei vătămări a drepturilor ori intereselor sale legitime la momentul înscrierii actului în cartea funciară.

Această înscriere nu are semnificaţia juridică a luării la cunoştinţă de actul administrativ, ci dă naştere unei prezumţii, în sensul că persoanele interesate ar putea, cu diligenţe rezonabile, să ia cunoştinţă de conţinutul actului juridic în baza căruia s-a efectuat operaţiunea de publicitate imobiliară.

Prin urmare, data la care terţul a luat cunoştinţă, în mod efectiv, de existenţa şi conţinutul actului administrativ trebuie să rezulte fără echivoc din împrejurările de fapt stabilite prin probatoriile administrate în cauză.

Or, în speţa supusă judecăţii, elementele aflate la dispoziţia instanţei evidenţiază faptul că reclamantul a luat cunoştinţă de existenţa şi conţinutul certificatului de atestare a dreptului de proprietate la data de 19.03.2014, când s-a adresat O.C.P.I. Buzău pentru înscrierea dreptului său de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 1,44 ha conform titlului de proprietate .

A. a formulat plângere prealabilă şi a solicitat Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri revocarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, potrivit adresei expediate la data de 28.03.2014.

Acţiunea în anularea actului administrativ a fost înregistrată la instanţă la data de 9.05.2014, iar cu ocazia dezbaterilor asupra excepţiei inadmisibilităţii acţiunii reclamantul a depus răspunsul la plângerea prealabilă - adresa nr. x/27.05.2014.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, la data de 3.04.2017, sub nr. x/2014*, în cauză fiind încuviinţată şi administrată proba cu expertiză specialitatea topografie.

În fond după casare, prin sentinţa civilă nr. 182 din 11 octombrie 2017, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis

cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Economiei şi S.C. B. S.A., dosar aflat în rejudecare - prin casare conform deciziei nr. 3493/8.12.2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, pe cale de consecinţă, a anulat certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x nr. x emis la data de 6.05.2011 de către Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, a anulat numărul cadastral x 20314 UAT Scorţoasa şi a obligat pârâta la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1085 RON, ce reprezintă: taxă timbru, cheltuieli poştale, cheltuieli de transport, onorariu avocat recurs.

1.3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză şi motivele înfăţişate

Împotriva hotărârii instanţei de fond a promovat recurs pârâtul Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri (fost Ministerul Economiei), în condiţiile art. 493 C. proc. civ.

Criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., fără a le dezvolta pe fiecare separa, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii formulată de reclamant, ca neîntemeiată. admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

Reiterând modalitatea de soluţionare a cauzei şi în contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, recurentul-pârât a arătat, în esenţă, că hotărârea atacată este nelegală întrucât instanţa de fond a ignorat conţinutul textelor legale incidente în cauză.

În motivarea recursului, s-a arătat, în esenţă, că instanţa de fond a reţinut în mod greşit nelegalitatea actului intabulat fără a analiza împrejurările în care a fost emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor şi fără a lua în calcul dispoziţiile legale prevăzute de C. civ. referitoare la Cartea funciară.

Astfel, la data emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate ce face obiectul cauzei de faţă au fost respectate toate prevederile legale incidente în materie, iar certificatul de atestare a dreptului de proprietate a fost înscris în cartea funciară cu respectarea acestor dispoziţii.în speţă operează dispoziţiile în materie ale C. civ. care arată în art. 565: " în cazul imobilelor înscrise în cartea funciară, dovada dreptului de proprietate se face cu extrasul de carte funciară. ", iar în art. 885 " (1) Sub rezerva unor dispoziţii legale contrare, drepturile reale asupra imobilelor cuprinse în cartea funciară se dobândesc, atât între părţi, cât şi faţă de terţi, numai prin înscrierea lor în cartea funciară, pe baza actului sau faptului care a justificat înscrierea."

În continuare recurentul a arătat că instanţa de fond a anulat în integralitate certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x nr. x/06.05.2011 şi nu parţial, astfel cum a solicitat reclamantul, doar în ceea ce piveşte suprafaţa de 268 mp.

În altă ordine de idei, instanţa de fond a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată, fără a face menţiunea despre care pârât este vorba, din moment ce în cauză părţi pârâte sunt B. şi Ministerul Economiei.

Mai mult, recurentul nu are nicio culpă în emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor având în vedere faptul că, astfel cum am arătat anterior, certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x nr. x/06.05.2011 a fost emis cu respectarea dispoziţiilor legale.

Dintre cele trei părţi din prezentul dosar singurul care se află în culpă este reclamantul, care nu şi-a îndeplinit propriile obligaţii privind întabularea titlului de proprietate, pârâţii neavând nicio culpă, aceştia acţionând în conformitate cu prevederile legale în materie.

1.4. Apărările formulate in cauză

Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În esenţă a precizat că Între dreptul de proprietate invocat de recurent şi cel probat de intimat este o distincţie clară, aspect sesizat şi clarificat de către instanţa de fond.

Intimata-pârâtă S.C. B. S.A. nu a înţeles să formuleze întâmpinare.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 19 noiembrie 2918, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 5 februarie 2020, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a apărărilor cuprinse în întâmpinarea intimatului-reclamant, la motivele de recurs şi raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, precum şi în conformitate cu art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul este nefondat, în considerarea celor în continuare arătate.

Este de menţionat că referitor la motivele de casare, prevăzute de art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susţinut greşita interpretare de către prima instanţă a mai multor prevederi legale, incidente în cază în opinia acestuia, respectiv art. 565, art. 897, art. 900 C. civ., fără ca structurarea acestor argumente să fie făcută foarte riguros, unele texte legale cuprinzând norme de drept material, iar unele fără o legătură strânsă cu chestiunile de drept incidente.

În concret, în ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., (hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material) indicat de recurentul-pârât ca temei de drept al recursului, Înalta Curte reţine că ipotezele circumscrise acestui motiv se referă la situaţiile în care instanţa aplică un act normativ care nu este incident în cauza dedusă judecăţii, dă eficienţă unei norme generale în condiţiile existenţei unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greşită textului de lege aplicabil în cauză.

Astfel, controlul judiciar declanşat de reclamant vizează exercitarea controlului de legalitate, în condiţiile art. 1 şi art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în privinţa Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x nr. x emis la data de 6.05.2011 de Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, în favoarea S.C. B. S.A..

Raportând cele expuse la litigiul pendinte, Înalta Curte reţine că instanţa de fond a analizat raporturile juridice dintre părţi prin prisma dispoziţiilor legale enunţate, în condiţiile în care a reţinut că, prin titlul de proprietate nr. x a fost reconstituit moştenitorilor defunctului F. (printre care şi reclamantul) dreptul de proprietate asupra unei suprafeţe de teren de 5 ha şi 3900 mp, pe raza comunei Scorţoasa, judeţul Buzău.

De asemenea, a mai reţinut că, prin Titlul de Proprietate nr. x din 2.11.2006, s-a reconstituit pe numele defunctului titlul de proprietate asupra suprafeţei de ha şi 5600 mp, în aceiaşi zonă.

Mai mult decât atât, pe de o parte, prin sentinţa civilă nr. 7332/13.12.2007 a Judecătoriei Buzău, rămasă definitivă şi irevocabilă prin nerecurare, în urma unei acţiuni de ieşire din indiviziune, reclamantul A. a primit în proprietate suprafaţa de 14 402 mp teren extravilan, situat în tarlaua x, parcela x, punctul G., conform Titlului de Proprietate nr. x din 2.11.2006.

Pe de altă parte, prin sentinţa civilă nr. 3022/7.06.2005, aceasta din urmă a fost obligată să lase moştenitorilor defunctului F., în deplină proprietate şi liniştită posesie, suprafaţa de 268 mp, situată în comuna Scorţoasa, judeţul Buzău. S-a reţinut prin această hotărâre faptul că, prin raportul de expertiză efectuat în cauză, s-a stabilit faptul că B. a ocupat abuziv o suprafaţă de 268 mp teren din lotul ce aparţine reclamanţilor, respectiv din suprafaţa de 14 402 mp pe care o deţineau în baza titlurilor de proprietate menţionate şi care, în urma dezbaterii succesiunii şi ieşirii din indiviziune, a fost atribuită reclamantului A., în condiţiile arătate anterior.

Înalta Curte validează concluzia primei instanţe în sensul că reclamantul încă din 2014 a intenţionat să intabuleze dreptul său de proprietate asupra terenului în cauză, prin adresa nr. x/17.04.2014, fiind invitat la sediul OCPI Buzău la data de 28.04.2014, împreună cu reprezentanţii S.C. B. S.A., pentru reglementarea situaţiei întrucât, aşa cum rezultă din extrasul de Carte Funciară depus la dosar fond, o parte din suprafaţa de teren aflată în proprietatea reclamantului a fost intabulată pe numele pârâtei S.C. B. S.A. în baza actului administrativ nr. 12010/8.05.2011, emis de Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri.

Instanţa de fond cu privire la prezenta cauză a lămurit deplin situaţia de fapt, în baza principiului rolului activ al instanţei, principiu ce guvernează procesul civil, conform art. 22 alin. (2) C. proc. civ., a verificat titlurile părţilor cu privire la suprafaţa terenului în litigiu şi a administrat probatoriul pentru judecarea procesului în condiţiile legii.

Mai mult decât atât, a concluzionat instanţa de fond, în mod concret, după încuviinţarea şi administrarea probei cu expertiză de specialitatea topografie că prin actul administrativ contestat s-a atribuit în proprietate pârâtei o suprafaţă de teren asupra căruia recurentul nu putea să dispună, întrucât respectivul teren se afla deja în proprietatea unei alte persoane, fiind atribuit moştenitorilor defunctului F., printre care şi reclamantul din prezenta cauză, încă de la nivelul anilor 1988- 2006.

Cu alte cuvinte, expertiza a primit, din partea instanţei, valoare probatorie reprezentând o dezlegare judicioasă a problemei litigioase pentru că se elucidează situaţia de fapt căreia să-i aplice norma de drept incidentă.

Aşadar, din enumerarea criticilor din cererea de recurs, nu rezultă că instanţa de fond ar fi încălcat sau apreciat greşit vreo normă de drept material câtă vreme asupra respectivului teren s-a dispus retrocedarea ca efect al legilor speciale de restituire cu atât mai mult cu cât, prin hotărâre judecătorească irevocabilă, intimata S.C. B. a fost obligată să lase reclamantului în deplină proprietate şi liniştită posesie o suprafaţă de teren pe care este ridicată construcţia şi care face parte din totalul de 670 mp asupra căruia, în mod nelegal, s-a intabulat pârâtei dreptul de proprietate.

Astfel că art. 563 alin. (4) C. civ. prevede că "hotărârea judecătorească prin care s-a admis acţiunea în revendicare este opozabilă şi poate fi executată şi împotriva terţului dobânditor, în condiţiile C. proc. civ..".

Ca atare, hotărârea irevocabilă produce pe lângă efectele obligatorii între părţi şi efecte de opozabilitate faţă de terţi. Opozabilitatea nu poate fi ignorată de către terţi pe motiv că nu au participat în procesul finalizat prin adoptarea hotărârii. Faţă de aceştia, aceasta se va opune cu valoarea unui fapt juridic şi cu valoarea unui mijloc de probă, respectiv de prezumţie relativă.

Este şi ceea ce a reţinut instanţa de fond atunci când s-a referit la puterea de lucru judecat, întrucât statuările unor hotărâri judecătoreşti irevocabile, cu valoare de prezumţii legale, se răsfrâng în mod indirect şi asupra terţilor.

Cum reclamantul a dovedit dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu, instanţa de fond a făcut o corectă interpretare a celor dispuse prin hotărârile judecătoreşti anterioare, făcând astfel o răsfrângere sub forma opozabilităţii şi a statuărilor cuprinse în hotărârile judecătoreşti irevocabile pronunţate anterior.

Nici critica recurentului cu privire la faptul că judecătorul fondului a pronunţat o hotărâre care a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, cu referire la încălcarea prevederilor art. 397 alin. (1) C. proc. civ.. nu poate fi reţinută.

Practic, recurentul susţine că instanţa de fond a transformat cererea de anulare în parte a actului administrativ nr. 12010/2011, care a stat la baza întabulării dreptului de proprietate al SC. B. S.A. într-o cerere în anulare.

Principiul disponibilităţii constă în posibilitatea părţilor de a dispune de obiectul procesului - dreptul material -, precum şi de mijloacele procesuale de apărare a acestui drept - dreptul procesual.

Obiectul procesului este determinat de pretenţiile exprimate prin cererea de chemare în judecată sau este dat de situaţia juridică a cărei rezolvare în justiţie se urmăreşte, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 29 alin. (1) C. proc. civ.

Art. 22 alin. (6) C. proc. civ. prevede că judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel.

La rândul său, art. 397 alin. (1) C. proc. civ. stabileşte că instanţa este obligată să se pronunţe asupra tuturor cererilor deduse judecăţii. Ea nu poate acorda mai mult sau altceva decât s-a cerut, dacă legea nu prevede altfel.

Examinând conţinutul cererii de chemare în judecată prezentat la pct. I al deciziei se constată că instanţa de fond a reţinut corect obiectul acesteia, astfel că nu poate fi primit punctul de vedere al recurentului în condiţiile în care, prin Certificatul de atestare a drepturilor de proprietate asupra terenurilor seria x nr. x/06.05.2011, a fost trecută în proprietate exclusivă a intimatei -pârâte S.C. B. o suprafaţă de 670 mp în temeiul H.G. nr. 1634/2009.

Mai mult decât atât, aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de fond, intimata- pârâta S.C. B., printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, a fost obligată să lase intimatului- reclamant în deplină proprietate şi liniştită posesie o suprafaţă de teren pe care este ridicată construcţia şi care face parte din totalul de 670 mp asupra căruia, în mod nelegal, s-a intabulat acestei pârâte dreptul de proprietate.

Recurentul a criticat decizia şi din perspectiva obligativităţii acordării integrale a cheltuielilor de judecată, reprezentând plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1085 RON,: taxă timbru, cheltuieli poştale, cheltuieli de transport, onorariu avocat, cheltuieli care, În opinia sa, îi incumbă doar acestuia.

Întocmai ca în orice alt proces, în care judecătorii acordă părţii care a câştigat procesul rambursarea cheltuielilor de judecată doar în măsura în care se constată realitatea, necesitatea şi caracterul lor rezonabil, şi în cazul litigiilor analizate instanţa de judecată este în drept să aprecieze asupra cheltuielilor provocate de actualul proces şi să oblige pârâtul la suportarea lor în aceleaşi condiţii.

Înalta Curte reţine că această critica de nelegalitate reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. are în vedere încălcarea sau greşita aplicare a normelor de drept material de către prima instanţă.

Considerentele Curţii de apel sunt judicioase, reflectând aplicarea adecvată a cadrului normativ la situaţia de fapt care se degajă din înscrisurile administrate.

Aşa fiind, în ceea ce priveşte obligarea doar a recurentului-intimat la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte în deplin acord cu instanţa de fond constată că, în mod corect s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora, partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, precum şi dispoziţiilor art. 455 din acelaşi Cod, potrivit cărora dacă în cauză sunt mai mulţi reclamanţi sau mai mulţi pârâţi, ei vor putea fi obligaţi să plătească cheltuielile de judecată în mod egal, proporţional sau solidar, potrivit cu poziţia lor în proces ori cu natura raportului juridic existent între ei.

În cazul coparticipării procesuale active sau pasive, dispoziţiile art. 455 C. proc. civ. prevăd că, dacă sunt mai mulţi reclamanţi sau pârâţi, ei vor fi obligaţi la cheltuieli de judecată în mod egal, proporţional sau solidar, potrivit cu interesul ce are fiecare şi după felul raportului de drept dintre ei.

În sensul textului de lege, pentru a se stabili dacă plata cheltuielilor de judecată se datorează "egal, proporţional sau solidar" este necesar să se stabilească poziţia procesuală a părţilor respectiv, natura raportului juridic existent între ele, în aşa fel încât fiecare să fie obligat la plata cheltuielilor provocate prin apărarea sa în proces.

Având în vedere că Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x nr. x a cărui anulare s-a solicitat a fost emis la data de 6.05.2011 de Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, în favoarea S.C. B. S.A., act care a stat la baza întabulării deptului de proprietate al intimatului astfel că plata cheltuielilor judiciare incumbă ambelor părţi.

Susţinerile recurentului nu sunt fondate, în motivarea soluţiei de acordare a cheltuielilor de judecată instanţa arătând în ce constau cheltuielile de judecată şi ce parte cade în pretenţii (părţile pârâte) iar dovada acestora existând la dosar fond.

Toate aceste motive justifică păstrarea soluţiei instanţei de fond şi respingerea recursului promovat de recurent, ca nefondat.

III. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru toate considerentele arătate, constatând că nu sunt întemeiate criticile formulate de recurentul-pârât Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri (fost Ministerul Economiei), în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri (fost Ministerul Economiei) împotriva sentinţei civile nr. 182 din 11 octombrie 2017 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 februarie 2020.